În temeiul prevederilor art. 32 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul economiei şi finanţelor emite următorul ordin: + Articolul IOrdinul ministrului finanţelor publice nr. 753/2006 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 23 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) Contribuabilii nou-înfiinţaţi care îndeplinesc criteriile de selecţie prevăzute la lit. D din anexa nr. 1 vor fi preluaţi spre administrare de Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili în termen de 10 zile de la data înregistrării lor la registrul comerţului."2. La articolul 5, alineatul (5) va avea următorul cuprins:"(5) Contribuabilii mari a căror cifră de afaceri în anul precedent este inferioară celei prevăzute la lit. A din anexa nr. 1, precum şi contribuabilii nou-înfiinţaţi care nu realizează investiţii la nivelul prevăzut la lit. D din aceeaşi anexă vor fi scoşi din administrare după 4 ani consecutivi în care nu îndeplinesc aceste criterii de selecţie."3. Articolul 6 va avea următorul cuprins:"Art. 6. – Contribuabilii mari prevăzuţi la art. 5 alin. (4) şi (4^1) vor fi preluaţi în administrare de Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili de la celelalte organe fiscale teritoriale, pe bază de protocol de predare-preluare."4. La anexa nr. 1, după litera C se introduce o nouă literă, litera D, cu următorul cuprins:"D. Prin derogare de la prevederile lit. A, se înregistrează ca mari contribuabili contribuabilii nou-înfiinţaţi care, la data înfiinţării, se angajează prin declaraţie pe proprie răspundere să realizeze investiţii a căror valoare în lei să fie echivalentul a minimum 400 milioane euro.Contribuabilii vor depune declaraţia pe proprie răspundere la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal declarat al acestora, în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării lor la registrul comerţului." + Articolul IIDirecţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi organele fiscale subordonate acestora, precum şi Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul economieişi finanţelor,Cătălin Doica,secretar de statBucureşti, 1 iulie 2008.Nr. 2.036.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.