pentru aprobarea Regulamentului privind desfăşurarea activităţii comisiei de disciplină pentru cercetarea abaterilor disciplinare ale personalului de probaţiune
Având în vedere dispoziţiile art. 72-77 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune,în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă Regulamentul privind desfăşurarea activităţii comisiei de disciplină pentru cercetarea abaterilor disciplinare ale personalului de probaţiune, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2Regulamentul privind desfăşurarea activităţii comisiei de disciplină pentru cercetarea abaterilor disciplinare ale personalului de probaţiune intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 3Direcţia pentru resurse umane şi relaţii cu Consiliul Superior al Magistraturii, Direcţia de probaţiune şi şefii serviciilor de probaţiune vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.Ministrul justiţiei,Tudor-Alexandru ChiuariuBucureşti, 3 august 2007.Nr. 2.017/C. +
Anexa REGULAMENTprivind desfăşurarea activităţii comisiei de disciplină pentru cercetarea abaterilor disciplinare ale personalului de probaţiune +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Personalul din serviciile de probaţiune răspunde disciplinar în cazul săvârşirii unor abateri de la îndatoririle de serviciu, precum şi în cazul manifestării unui comportament care dăunează interesului serviciului şi prestigiului justiţiei. … (2) Abaterea disciplinară constă într-o acţiune sau inacţiune în legătură cu munca, săvârşită cu vinovăţie, prin care normele legale, regulamentul intern, codul deontologic sau dispoziţiile legale date de conducătorii ierarhici sunt încălcate de consilierul de probaţiune, şeful serviciului sau de inspectorul de probaţiune. … +
Articolul 2Sunt abateri disciplinare faptele prevăzute la art. 73 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune, denumită în continuare Lege. +
Articolul 3Sancţiunile disciplinare aplicabile personalului din serviciile de probaţiune sunt prevăzute la art. 74 alin. (1) din Lege. +
Articolul 4(1) Sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 74 alin. (1) lit. a) din Lege se poate aplica direct, prin decizie, de către şeful serviciului, pentru consilierii de probaţiune, sau de către directorul direcţiei de specialitate, pentru şefii de servicii şi inspectorii de probaţiune. … (2) Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. b)-e) din Lege se aplică de ministrul justiţiei, la propunerea comisiei de disciplină. … (3) Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica o singură sancţiune. … +
Capitolul IIConstituirea şi atribuţiile comisiei de disciplină +
Articolul 5(1) Comisia de disciplină se constituie, prin ordin al ministrului justiţiei, din reprezentanţi ai Direcţiei de probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, în termen de cel mult 14 zile de la data înregistrării sesizării la această direcţie. … (2) Dacă procedura cercetării disciplinare se desfăşoară faţă de un inspector de probaţiune, din comisia de disciplină va face parte şi un reprezentant al Direcţiei resurse umane şi relaţia cu Consiliul Superior al Magistraturii din cadrul Ministerului Justiţiei. … (3) Comisia de disciplină se dizolvă la data clasării cauzei sau la data comunicării deciziei şefului serviciului de probaţiune, directorului Direcţiei de probaţiune sau, după caz, a ordinului ministrului justiţiei cu privire la soluţionarea cauzei. … +
Articolul 6(1) Comisia de disciplină va fi alcătuită din 3 membri numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea directorului Direcţiei de probaţiune, după cum urmează: … a) 2 membri – inspectori de probaţiune; … b) un membru – personal de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor şi procurorilor. … (2) Din comisia de disciplină mai face parte un număr egal de membri supleanţi, numiţi după aceleaşi reguli ca şi membrii comisiei de disciplină. … (3) Preşedintele comisiei de disciplină este ales prin vot secret, cu majoritate simplă, din rândul membrilor comisiei. … +
Articolul 7(1) Comisia de disciplină are un secretar titular şi un secretar supleant, numiţi din rândul personalului Direcţiei de probaţiune, prin ordinul de constituire a comisiei de disciplină. … (2) Secretarul titular şi supleantul acestuia nu sunt membri ai comisiei de disciplină. … +
Articolul 8Nu poate fi membră în comisia de disciplină persoana care se află în una dintre următoarele situaţii de incompatibilitate:a) este soţ, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu persoana cercetată disciplinar; … b) a fost sancţionată disciplinar în ultimii 3 ani. … +
Articolul 9Comisia de disciplină are următoarele atribuţii principale:a) cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată; … b) întocmeşte rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată, pe care le înaintează ministrului justiţiei; … c) propune aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare. … +
Articolul 10Preşedintele comisiei de disciplină constituite pentru personalul din serviciile de probaţiune are ca atribuţii principale:a) stabileşte locul, data şi ora când au loc şedinţele comisiei de disciplină; … b) conduce şedinţele comisiei de disciplină; … c) coordonează activitatea comisiei de disciplină şi a secretarului acesteia. … +
Articolul 11Atribuţiile principale ale secretarului comisiei de disciplină sunt următoarele:a) înregistrează şi ţine evidenţa tuturor sesizărilor înaintate comisiei de disciplină; … b) efectuează lucrările necesare desfăşurării cercetării disciplinare şi a acţiunii în faţa comisiei de disciplină; … c) convoacă membrii comisiei de disciplină, persoana cu a cărei faptă a fost sesizată comisia, persoana care a formulat sesizarea şi persoanele a căror audiere este necesară în soluţionarea cauzei; … d) redactează şi semnează alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia procesul-verbal al şedinţelor comisiei de disciplină şi decizia motivată şi le înaintează şefului serviciului, directorului Direcţiei de probaţiune sau ministrului justiţiei, după caz. … +
Articolul 12Activitatea comisiei de disciplină are la bază următoarele principii:a) prezumţia de nevinovăţie, conform căruia se prezumă că persoana supusă cercetării este nevinovată atât timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită; … b) garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaşte dreptul persoanei împotriva căreia a fost îndreptată sesizarea de a fi audiată, de a prezenta dovezi în apărarea sa şi de a fi asistată de un apărător ori de a fi reprezentată; … c) celeritatea procedurii, care presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda fără întârziere la soluţionarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de prezentul regulament; … d) contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată comisia de disciplină; … e) proporţionalitatea, conform căruia trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă a fi aplicată; … f) legalitatea sancţiunii, conform căruia comisia de disciplină nu poate propune decât sancţiunile disciplinare prevăzute de lege; … g) unicitatea sancţiunii, conform căruia pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară. … +
Articolul 13(1) Comisia de disciplină se constituie la sesizarea: … a) ministrului justiţiei; … b) secretarului de stat coordonator, secretarului general sau secretarului general adjunct; … c) directorului Direcţiei de probaţiune; … d) şefului serviciului de probaţiune în care îşi desfăşoară activitatea persoana a cărei faptă este sesizată; … e) oricărei persoane care se consideră vătămată prin fapta personalului de probaţiune. … (2) Sesizarea trebuie să cuprindă: … a) numele, prenumele, domiciliul şi, după caz, locul de muncă şi funcţia deţinută de persoana care a formulat sesizarea; … b) numele, prenumele şi, dacă este posibil, serviciul în care îşi desfăşoară activitatea persoana a cărei faptă este sesizată; … c) descrierea faptei care constituie obiectul sesizării; … d) arătarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea; … e) data şi semnătura celui ce formulează sesizarea. … (3) Sesizarea se formulează în scris şi este însoţită, atunci când este posibil, de înscrisurile care o susţin. … (4) În situaţia când sesizarea nu este însoţită de elementele prevăzute la alin. (2) lit. a), c) şi e), preşedintele comisiei de disciplină sau unul dintre membrii acesteia, delegaţi de acesta, va pune în vedere persoanei care a formulat sesizarea să realizeze completările necesare. … (5) Dacă persoana care a formulat sesizarea nu realizează completările solicitate de comisia de disciplină potrivit alin. (4), sesizarea va fi clasată. … +
Capitolul IIICercetarea prealabilă +
Articolul 14(1) Şedinţele comisiei de disciplină sunt publice, cu excepţia cazurilor în care: … a) persoana cercetată solicită motivat ca acestea să nu fie publice; … b) preşedintele comisiei de disciplină hotărăşte, pentru motive întemeiate, ca acestea să nu fie publice. … +
Articolul 15(1) Pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare sunt obligatorii efectuarea cercetării prealabile şi audierea persoanei. … (2) Cercetarea prealabilă va fi efectuată de către comisia de disciplină în termen de cel mult 30 de zile de la data constituirii comisiei de disciplină. … +
Articolul 16(1) Persoana supusă cercetării disciplinare prealabile va fi convocată în scris în vederea audierii, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. … (2) Citarea se face prin scrisoare recomandată, prin înştiinţare scrisă de luare la cunoştinţă prin semnătură, prin fax sau prin orice mijloc de comunicare ce permite confirmarea primirii citaţiei. … (3) Citarea şi audierea persoanei cercetate şi verificarea apărărilor acesteia sunt obligatorii. Persoanei a cărei faptă constituie obiectul sesizării i se comunică o copie de pe sesizarea îndreptată împotriva sa, sub sancţiunea nulităţii raportului întocmit de comisia de disciplină la terminarea cercetării prealabile. … (4) Poate fi citată şi persoana care a înaintat sesizarea comisiei de disciplină sau orice altă persoană ale cărei declaraţii pot ajuta la soluţionarea cauzei. Decizia citării acestor persoane aparţine comisiei de disciplină. … (5) Persoana cercetată are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi poate solicita administrarea de probe în apărare. Se pot administra probe şi după faza cercetării prealabile. … (6) Refuzul persoanei cercetate de a se prezenta la cercetări sau de a face declaraţii se consemnează într-un proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării prealabile. … +
Articolul 17(1) Lucrările comisiei de disciplină se consemnează într-un proces-verbal ce va fi semnat de toţi membrii acesteia, în care se consemnează dacă persoana cercetată a fost prezentă. … (2) În cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice date concludente ce pot fi avute în vedere pentru încadrarea faptei ca abatere disciplinară şi pentru aprecierea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei cercetate. … (3) Audierea acesteia se consemnează în scris sau se înregistrează audio de către secretarul comisiei de disciplină, sub sancţiunea nulităţii. … (4) În cursul cercetării disciplinare prealabile, persoana cercetată are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa, aducând toate probele pe care le consideră necesare. Persoana cercetată are dreptul să cunoască toate actele cercetării. … (5) Rezultatul cercetării prealabile este consemnat într-un raport. … +
Articolul 18(1) După întocmirea raportului, comisia de disciplină poate: … a) să propună clasarea, în cazul în care se concluzionează că exercitarea acţiunii disciplinare nu se justifică; … b) să treacă la judecarea acţiunii disciplinare. … (2) Dacă se constată de către comisia de disciplină că fapta cercetată nu constituie abatere disciplinară sau că persoana cercetată este nevinovată, se propune respingerea acţiunii disciplinare. … (3) Cercetarea disciplinară prealabilă se finalizează prin propunerea de aplicare sau neaplicare a unei sancţiuni disciplinare, avându-se în vedere criteriile prevăzute la art. 74 din Lege. … (4) Dacă se constată că acţiunea disciplinară este întemeiată, comisia de disciplină va propune şefului serviciului, directorului Direcţiei de probaţiune sau ministrului justiţiei, după caz, printr-o decizie motivată, redactată în termen de 10 zile de la întocmirea raportului, aplicarea unei sancţiuni disciplinare în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite şi a urmărilor acesteia, cu cauzele care au determinat săvârşirea acesteia, cu împrejurările în care abaterea a fost săvârşită, cu gradul de vinovăţie, cu circumstanţele personale ale celui ce a săvârşit-o, cu comportamentul său general în timpul serviciului şi cu existenţa unor antecedente disciplinare. … (5) În cazul în care comisia de disciplină are indicii că fapta săvârşită de persoana cercetată poate fi considerată infracţiune, aceasta propune ministrului justiţiei sesizarea organelor de urmărire penală. … (6) Deciziile comisiei de disciplină se adoptă cu votul majorităţii simple. … +
Articolul 19(1) La propunerea comisiei de disciplină, ministrul justiţiei, prin ordin, dă o sancţiune disciplinară. … (2) Ministrul justiţiei nu poate aplica o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină, dar poate să aplice, motivat, o sancţiune mai uşoară. … (3) Sub sancţiunea nulităţii absolute, ordinul prevăzut la alin. (1) cuprinde în mod obligatoriu: … a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; … b) precizarea prevederilor din actele normative în vigoare, care au fost încălcate de persoana sancţionată; … c) temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară; … d) sancţiunea ce se va aplica; … e) termenul în care ordinul poate fi contestat; … f) instanţa competentă la care ordinul prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară poate fi contestat. … (4) Sancţiunea disciplinară se aplică în termen de 90 de zile de la data înregistrării actului de constatare a abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii abaterilor disciplinare. … (5) Împotriva sancţiunii disciplinare aplicate potrivit prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) din Lege persoana în cauză poate face contestaţie la directorul Direcţiei de probaţiune sau, după caz, la ministrul justiţiei, în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii disciplinare aplicate. … (6) Pe baza propunerii comisiei de disciplină, directorul Direcţiei de probaţiune sau ministrul justiţiei adoptă o decizie definitivă. … (7) Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă a persoanei pentru fapta săvârşită. … +
Articolul 20(1) Decizia sau ordinul de sancţionare, după caz, se comunică prin scrisoare recomandată, prin înştiinţare scrisă de luare la cunoştinţă prin semnătură, prin fax sau prin orice mijloc de comunicare ce permite confirmarea primirii, persoanei cercetate, în termen de 5 zile de la data emiterii. … (2) Decizia sau ordinul de aplicare a sancţiunii disciplinare poate fi atacat, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă. … +
Articolul 21(1) Ordinul sau decizia de sancţionare se ataşează la dosarul profesional al angajatului. … (2) Persoana nemulţumită de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de judecată competente, potrivit legii. … ––