pentru aprobarea: Sistemului privind certificarea conformitatii navelor care arboreaza pavilionul român cu regulile şi reglementările tehnice aplicabile; Criteriilor minime pe care trebuie să le îndeplinească o societate de clasificare în vederea delegării de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a competentelor privind emiterea certificatelor statutare navelor care arboreaza pavilionul român; Listei societăţilor de clasificare care îndeplinesc criteriile minime stabilite de Uniunea Europeană şi ale căror reguli de clasificare sunt recunoscute de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei
În temeiul dispoziţiilor art. 2^2, 10^1 şi 10^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 412/2002, precum şi ale art. 4 lit. J din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Navale Române, cuprins în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.133/2002 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române,în baza prevederilor art. 2 pct. 5 şi ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei,având în vedere prevederile art. 69 şi 70 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993, prevederile Directivei Consiliului nr. 94/57/CE din 22 noiembrie 1994 referitoare la regulile şi standardele comune pentru organizaţiile de inspecţie şi supraveghere tehnica a navelor şi pentru activităţile relevante ale administraţiilor maritime, astfel cum a fost amendata prin Directiva Comisiei nr. 97/58/CE din 26 septembrie 1997 şi prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/105/CE din 19 decembrie 2001, precum şi prevederile Deciziei Comisiei nr. 2002/221/CE din 14 martie 2002 care amendeaza Decizia nr. 96/587/CE referitoare la publicarea listei organizaţiilor recunoscute care au fost notificate de către statele membre în concordanta cu prevederile Directivei Consiliului nr. 94/57/CE ,ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă Sistemul privind certificarea conformitatii navelor care arboreaza pavilionul român cu regulile şi reglementările tehnice aplicabile, cuprins în anexa nr. 1. +
Articolul 2Se aprobă Criteriile minime pe care trebuie să le îndeplinească o societate de clasificare în vederea delegării de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a competentelor privind emiterea certificatelor statutare navelor care arboreaza pavilionul român, cuprinse în anexa nr. 2. +
Articolul 3Se aprobă Lista societăţilor de clasificare care îndeplinesc criteriile minime stabilite de Uniunea Europeană şi ale căror reguli de clasificare sunt recunoscute de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cuprinsă în anexa nr. 3. +
Articolul 4Autoritatea Navala Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 5Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 7La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.p. Ministrul lucrărilor publice,transporturilor şi locuinţei,Ileana Tureanu,secretar de statBucureşti, 31 ianuarie 2003.Nr. 169. +
Anexa 1SISTEMULprivind certificarea conformitatii navelorcare arboreaza pavilionul român cu regulileşi reglementările tehnice aplicabile +
Articolul 1Prezenta anexa stabileşte sistemul privind certificarea conformitatii navelor care arboreaza pavilionul român, precum şi a maşinilor, instalaţiilor, echipamentelor şi materialelor pentru acestea cu normele tehnice naţionale şi cu prevederile convenţiilor internaţionale. +
Articolul 2În înţelesul prezentului ordin, termenii utilizaţi se definesc după cum urmează:a) Autoritatea Navala Română – organ tehnic de specialitate din subordinea Ministerului căruia i-au fost delegate competentele pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiile ce revin Guvernului ca parte la convenţiile internaţionale; … b) certificat de clasa – documentul emis de o societate de clasificare prin care se atesta ca structura corpului, maşinile şi instalaţiile navei, corespunzătoare tipului şi destinaţiei acesteia, precum şi zonei de navigaţie, sunt în conformitate cu regulile şi reglementările elaborate şi publicate de respectiva societate; … c) certificate statutare – documentele emise de Autoritatea Navala Română sau de o organizaţie recunoscută, prin care se atesta conformitatea navei, precum şi a instalaţiilor şi echipamentelor acesteia cu prevederile convenţiilor internaţionale; … d) convenţii internaţionale sunt: Convenţia internationala din 1974 privind siguranţa vieţii omeneşti pe mare (SOLAS), Convenţia internationala din 1966 asupra liniilor de încărcare (LL), Convenţia internationala din 1973/1978 pentru prevenirea poluarii de către nave (MARPOL), împreună cu protocoalele şi amendamentele la acestea, precum şi cu codurile la care respectivele convenţii fac trimitere; … e) inspecţie şi supraveghere tehnica – inspecţia şi supravegherea tehnica ce se realizează obligatoriu, în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale şi/sau cu regulile şi normele tehnice naţionale elaborate de Autoritatea Navala Română şi aprobate de Minister privind siguranţa constructivă a navelor, siguranţa persoanelor şi a mărfurilor de la bordul navelor, precum şi prevenirea poluarii mediului; … f) Minister – Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei; … g) nava care arboreaza pavilionul român – o nava care a primit dreptul de arborare a pavilionului român în conformitate cu reglementările în vigoare; … h) nava fluviala – o nava având construcţia, echiparea şi certificarea necesare spre a fi apta tehnic pentru a naviga în siguranţa pe căile navigabile interioare, potrivit serviciului pe care îl realizează şi caracteristicilor zonei de navigaţie, în conformitate cu reglementările naţionale aplicabile, elaborate de Autoritatea Navala Română şi aprobate de Minister; … i) nava maritima pentru navigaţie în apele naţionale navigabile ale României – o nava având construcţia, echiparea şi certificarea necesare spre a fi apta tehnic pentru a naviga în siguranţa în apele naţionale navigabile ale României sau pentru a efectua voiajuri internaţionale ocazionale, potrivit serviciului pe care îl realizează şi caracteristicilor zonei de navigaţie, în conformitate cu reglementările naţionale aplicabile, elaborate de Autoritatea Navala Română şi aprobate de Minister, şi/sau în conformitate cu acordurile bilaterale aplicabile; … j) nava maritima pentru voiaj internaţional – o nava având construcţia, echiparea şi certificarea necesare spre a fi apta tehnic pentru a efectua în siguranţa voiajuri internaţionale, potrivit serviciului pe care îl realizează şi caracteristicilor zonei de navigaţie, în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale; … k) organizaţie recunoscută – o societate de clasificare căreia Ministerul îi deleagă, cu condiţia respectării criteriilor minime stabilite de legislaţia Uniunii Europene şi prevăzute în anexa nr. 2, competentele privind emiterea certificatelor statutare, inspecţia şi supravegherea tehnica conform convenţiilor internaţionale; … l) voiaj internaţional – un voiaj efectuat de o nava între doua porturi situate în state diferite. … +
Articolul 3(1) Navele maritime pentru voiajuri internaţionale care arboreaza pavilionul român vor corespunde din punct de vedere tehnic cerinţelor ce le sunt aplicabile din convenţiile internaţionale. … (2) Construcţia, reconstructia, modernizarea şi repararea navelor prevăzute la alin. (1), precum şi maşinile, instalaţiile, echipamentele şi materialele pentru acestea trebuie să se realizeze numai în baza unor documentaţii tehnice prin care să se asigure conformitatea cu cerinţele aplicabile din convenţiile internaţionale. … (3) Documentaţiile tehnice menţionate la alin. (2) vor face obiectul examinării şi avizării Direcţiei de certificare tehnica şi înmatriculări nave din cadrul Autorităţii Navale Române. … +
Articolul 4(1) Pentru îndeplinirea standardelor de siguranţă constructivă şi prevenire a poluarii, prevăzute în convenţiile internaţionale, navele maritime pentru voiajuri internaţionale care arboreaza pavilionul român trebuie să corespundă regulilor şi reglementărilor uneia dintre societăţile de clasificare prevăzute în anexa nr. 3. … (2) Conformitatea cu regulile şi reglementările de construcţie şi clasificare menţionate la alin. (1) se atesta prin certificatul de clasa al societăţii de clasificare ale carei reguli sunt aplicate. … +
Articolul 5(1) Certificatele statutare pentru navele maritime pentru voiajuri internaţionale care arboreaza pavilionul român se emit de Autoritatea Navala Română. … (2) Competentele ce revin Autorităţii Navale Române privind efectuarea inspecţiilor şi supravegherii tehnice obligatorii şi certificării prevăzute de convenţiile internaţionale pot fi delegate, parţial sau total, unor organizaţii recunoscute. … +
Articolul 6(1) Delegarea competentelor prevăzute la art. 5 alin. (2) se face în baza unui protocol de recunoaştere (conform recomandărilor Organizaţiei Maritime Internaţionale) încheiat de Minister cu o societate de clasificare. … (2) Pentru a fi recunoscută societatea de clasificare trebuie să prezinte Ministerului o solicitare oficială scrisă, însoţită de documentaţiile necesare cu informaţii complete şi evidente privind satisfacerea criteriilor minime de recunoaştere prevăzute în anexa nr. 2. … (3) După analiza documentaţiilor menţionate la alin. (2) Ministerul va informa societatea de clasificare solicitanta asupra condiţiilor de perfectare şi semnare a protocolului de recunoaştere. … (4) Pe perioada derulării protocolului de recunoaştere Autoritatea Navala Română va monitoriza activitatea organizaţiei recunoscute şi va aproba emiterea de către aceasta organizaţie a certificatelor de scutire. … (5) Dacă pe perioada derulării protocolului de recunoaştere organizaţia recunoscută cu care s-a semnat protocolul a emis certificate statutare unor nave, la care ulterior se constata în mod repetat deficiente majore care au ca rezultat reţinerea repetată a respectivelor nave, Ministerul, la propunerea Autorităţii Navale Române, poate anula protocolul de recunoaştere. … +
Articolul 7Ministerul va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista organizaţiilor recunoscute. +
Articolul 8(1) Certificatele de clasa emise de Registrul Naval Roman sunt valabile până la data expirării lor, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2003, când le încetează valabilitatea. … (2) Pentru certificatele de clasa emise de Registrul Naval Roman, care expira înainte de 31 decembrie 2003, nu se mai acorda prelungiri. … (3) Proprietarii, armatorii sau operatorii de nave vor lua măsurile care se impun ca la data expirării valabilităţii certificatelor de clasa să se conformeze prevederilor art. 4. … +
Articolul 9(1) Navele maritime pentru navigaţie în apele naţionale navigabile ale României, care arboreaza pavilionul român, vor corespunde regulilor şi normelor tehnice de construcţie şi echipare aplicabile, elaborate de Autoritatea Navala Română şi aprobate de Minister. … (2) Construcţia, reconstructia, modernizarea şi repararea navelor, precum şi maşinile, instalaţiile, echipamentele şi materialele pentru acestea trebuie să se realizeze numai în baza unor documentaţii tehnice prin care să se asigure conformitatea cu regulile şi normele menţionate la alin. (1). … (3) Documentaţiile tehnice menţionate la alin. (2) vor face obiectul examinării şi avizării Direcţiei de certificare tehnica şi înmatriculări nave din cadrul Autorităţii Navale Române, care va efectua prin inspectoratele sale tehnice teritoriale inspecţiile şi supravegherea tehnica obligatorie în vederea certificării conformitatii cu regulile şi normele menţionate la alin. (1). … (4) Atestarea faptului ca structura corpului, maşinile şi instalaţiile navelor maritime pentru navigaţie în apele naţionale navigabile sunt adecvate tipului, serviciului şi zonei de navigaţie, conform normelor tehnice aplicabile, se va face prin emiterea, confirmarea anuală şi reînnoirea la intervale de 5 ani de către Autoritatea Navala Română a Certificatului de siguranţă a construcţiei şi echipamentelor navei, în baza inspecţiilor tehnice stabilite prin regulile şi normele menţionate la alin. (1). … +
Articolul 10(1) Navele fluviale care arboreaza pavilionul român vor corespunde regulilor şi normelor tehnice de construcţie şi echipare aplicabile, elaborate de Autoritatea Navala Română şi aprobate de Minister. … (2) Construcţia, reconstructia, modernizarea şi repararea navelor, precum şi maşinile, instalaţiile, echipamentele şi materialele pentru acestea trebuie să se realizeze numai în baza unor documentaţii tehnice prin care să se asigure conformitatea cu regulile şi normele menţionate la alin. (1). … (3) Documentaţiile tehnice menţionate la alin. (2) vor face obiectul examinării şi avizării Direcţiei de certificare tehnica şi înmatriculări nave din cadrul Autorităţii Navale Române, care va efectua prin inspectoratele sale tehnice teritoriale inspecţiile şi supravegherea tehnica obligatorie în vederea certificării conformitatii cu regulile şi normele menţionate la alin. (1). … (4) Atestarea faptului ca structura corpului, maşinile şi instalaţiile navelor fluviale sunt adecvate tipului, serviciului şi zonei de navigaţie, conform normelor tehnice aplicabile, se va face prin emiterea, confirmarea anuală şi reînnoirea la intervale de 5 ani de către Autoritatea Navala Română a Certificatului tehnic de navigaţie interioară, în baza inspecţiilor tehnice stabilite prin regulile şi normele menţionate la alin. (1). … +
Anexa 2CRITERII MINIMEpe care trebuie să le îndeplinească o societate declasificare în vederea delegării de către Ministerul Lucrărilor Publice,Transporturilor şi Locuinţei a competentelorprivind emiterea certificatelor statutare navelorcare arboreaza pavilionul român +
Articolul UNICPentru a fi recunoscută, o societate de clasificare trebuie să îndeplinească următoarele criterii minime generale şi specifice:I. criterii minime generale:1. sa demonstreze pe bază de documente ca are o experienta vasta privind evaluarea proiectării şi construcţiei navelor comerciale;2. sa fi acordat clasa sa la cel puţin 1.000 de nave maritime, fiecare cu un tonaj brut mai mare de 100 şi care împreună au un tonaj brut de cel puţin 5 milioane;3. să aibă suficient personal tehnic angajat proporţional cu numărul de nave clasificate, dar nu mai puţin de 100 de inspectori proprii;4. să aibă un set cuprinzator de reguli şi reglementări pentru proiectarea, construcţia şi supravegherea tehnica periodică a navelor comerciale, publicat, actualizat şi îmbunătăţit continuu, în baza unor programe de cercetare şi dezvoltare;5. să aibă un registru propriu cu navele cărora le-a acordat clasa, pe care îl publică anual sau îl difuzează într-o formă electronică, ambele accesibile publicului;6. sa nu fie controlată de armatori ori constructori de nave sau de orice altă parte care are interese comerciale în construcţia, echiparea, repararea sau operarea navelor. Veniturile sale nu trebuie să provină în principal de la o singura societate comercială. Societatea de clasificare nu trebuie să emita certificate statutare pentru navele la care are calitatea de armator sau operator ori pentru navele cu ai căror armatori sau operatori are relaţii de afaceri personale ori familiale. Aceasta incompatibilitate este valabilă şi pentru inspectorii angajaţi în cadrul societăţii de clasificare;7. să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu prevederile anexei la Rezoluţia Organizaţiei Maritime Internaţionale A.789(19) privind activităţile de supraveghere şi certificare specifice ale unei organizaţii recunoscute care acţionează în numele administraţiei;II. criterii minime specifice:1. sa dispună de:a) un număr suficient de personal care să asigure activităţile tehnice, manageriale, administrative şi de cercetare proporţional cu sarcinile societăţii de clasificare, cu numărul de nave cărora le-a acordat clasa şi care să asigure totodată dezvoltarea şi menţinerea la un nivel ridicat a regulilor şi reglementărilor sale; … b) o reprezentare corespunzătoare în toată lumea prin personalul tehnic propriu sau prin personalul tehnic al altor organizaţii recunoscute; … 2. să îşi desfăşoare activitatea în baza unui cod etic;3. conducerea şi administrarea societăţii de clasificare să asigure confidenţialitatea informaţiilor cerute de autorităţile române;4. sa pună la dispoziţia autorităţilor române şi a altor părţi interesate informaţii relevante;5. conducerea are definite şi cuprinse într-un document politica şi obiectivele sale, precum şi angajamentul sau pentru asigurarea calităţii şi pentru ca politica sa să fie inteleasa, implementata şi menţinută la toate nivelurile în cadrul societăţii de clasificare. Politica sa trebuie să vizeze atingerea scopurilor şi indicatorilor privind siguranţa şi prevenirea poluarii;6. să aibă un sistem intern efectiv de asigurare a calităţii, care a fost dezvoltat, implementat şi este menţinut în conformitate cu capitolele aplicabile din standardele internaţionale recunoscute privind calitatea, precum şi în conformitate cu standardele EN 45004 şi EN 29001, asa cum au fost preluate în cerinţele Asociaţiei Internaţionale a Societăţilor de Clasificare (IACS) privind schema de certificare a sistemului calităţii.Sistemul de asigurare a calităţii trebuie să asigure în special ca:a) regulile şi reglementările sunt stabilite şi menţinute sistematic; … b) regulile şi reglementările satisfac un sistem intern de evaluare permanenta a calităţii serviciilor societăţii de clasificare privind punerea în aplicare a acestora; … c) sunt satisfacute cerinţele privind emiterea certificatelor statutare pentru care i-au fost delegate competentele şi ca are un sistem propriu de asigurare a calităţii serviciilor prin care se asigura conformitatea cu prevederile convenţiilor internaţionale; … d) responsabilităţile şi competentele persoanelor a căror activitate poate influenţa calitatea serviciilor furnizate de societatea de clasificare, precum şi relaţiile dintre aceste persoane sunt definite pe baza unor documente corespunzătoare; … e) toate activităţile desfăşurate în cadrul societăţii de clasificare sunt controlabile; … f) exista un sistem de supervizare prin care se monitorizează acţiunile şi munca inspectorilor, precum şi ale personalului tehnic şi administrativ angajat în cadrul societăţii de clasificare; … g) activităţile pentru îndeplinirea cerinţelor privind emiterea certificatelor statutare pentru care i-au fost delegate competentele se efectuează de către inspectorii proprii sau cu inspectori ai altor organizaţii recunoscute; aceşti inspectori trebuie să aibă cunoştinţe vaste privind tipul de nava la care urmează sa emita certificatele statutare, precum şi despre supravegherea şi cerinţele referitoare pentru emiterea acestor certificate; … h) este implementat un sistem privind calificarea şi actualizarea permanenta a cunoştinţelor inspectorilor; … i) păstrarea înregistrărilor prin care se poate demonstra ca serviciile au fost furnizate de societatea de clasificare cu respectarea standardelor aplicabile şi a procedurilor din sistemul intern de asigurare a calităţii; … j) exista un sistem de audit intern documentat şi planificat în vederea menţinerii calităţii în toate compartimentele societăţii de clasificare; … k) activităţile de supraveghere tehnica şi inspecţii cerute de Sistemul armonizat de supraveghere şi certificare pentru care societatea de clasificare este autorizata se realizează în conformitate cu prevederile anexei şi apendicelui la Rezoluţia Organizaţiei Maritime Internaţionale A.746(18) privind liniile directoare pentru supravegherea în conformitate cu Sistemul armonizat de supraveghere şi certificare; … l) sunt stabilite linii clare şi directe de responsabilităţi şi control între sediul central şi sediile regionale ale societăţii de clasificare şi între societate şi inspectorii săi; … 7. trebuie să demonstreze capacitatea:a) de a dezvolta şi de a actualiza un set complet şi adecvat de reguli şi reglementări proprii privind structura corpului, maşinile, instalaţiile de maşini, echipamentul electric, precum şi de control al navelor, care să fie la acelaşi nivel cu standardele tehnice recunoscute internaţional pe baza cărora se eliberează certificatele de siguranţă conform Convenţiei SOLAS şi cele referitoare la navele de pasageri, în ceea ce priveşte siguranţa structurii navei şi a sistemului principal de maşini, precum şi certificatele de bord liber, în ceea ce priveşte rezistenta navei; … b) de a efectua inspecţiile şi supravegherea tehnica prevăzute de convenţiile internaţionale în vederea emiterii certificatelor statutare, inclusiv toate mijloacele de evaluare, cu un personal calificat şi experimentat de a aplica şi menţine un sistem de management al siguranţei atât pentru activitatea de la uscat, cat şi pentru activitatea de la bordul navelor care se supun certificării, în conformitate cu anexa la Rezoluţia Organizaţiei Maritime Internaţionale A.788(19) privind liniile directoare pentru implementarea Codului internaţional privind managementul siguranţei de către administraţii; … 8. sistemul de calitate al societăţii de clasificare este certificat de un corp independent de auditori recunoscuţi de către administraţia statului în care îşi are sediul central;9. să permită participarea la dezvoltarea regulilor şi/sau reglementărilor sale a reprezentanţilor autorităţilor competente din România. +
Anexa 3LISTAsocietăţilor de clasificare care îndeplinesc criteriileminime stabilite de Uniunea Europeană şi ale căror regulide clasificare sunt recunoscute de MinisterulLucrărilor Publice, Transporturilor şi LocuinţeiAmerican Bureau of Shipping (ABS)Bureau Veritas (BV)China Classification Society (CCS)Det Norske Veritas (DNV)Germanischer Lloyd (GL)Korean Register of Shipping (KR)Lloyd's Register of Shipping (LR)Nippon Kaiji Kyokai (NK)Registro Italiano Navale (RINA)Russian Maritime Register of Shipping (RS)–––––