privind stabilirea cuantumului taxei pentru autorizarea anuală a plantaţiilor viticole destinate obţinerii de struguri pentru producerea de vinuri cu indicaţie geografică, a cuantumului taxei pentru atestarea dreptului de utilizare a indicaţiei geografice pentru comercializarea vinurilor cu indicaţie geografică şi aprobarea introducerii însemnului de certificare a calităţii vinurilor cu indicaţie geografică îmbuteliate(actualizat până la data de 1 august 2013*)
–––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 august 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013; ORDINUL nr. 730 din 30 iulie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorVăzând Referatul de aprobare al Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole nr. 1.212 din 10 iulie 2012,în baza prevederilor art. 1 alin. (2), art. 5 lit. a) şi lit. b) şi art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.408/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole, cu modificările ulterioare, şi ale art. 53 din Normele metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 769/2010,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. +
Articolul 1(1) Plantaţiile viticole înscrise în Registrul plantaţiilor viticole pentru care au fost întocmite declaraţii obligatorii de recoltă şi producţie sunt supuse procedurii de autorizare anuală prin verificarea respectării tehnologiilor de cultură în conformitate cu caietele de sarcini pentru obţinerea vinurilor cu indicaţie geografică, la cererea producătorilor. … (2) Producătorii de struguri destinaţi obţinerii de vinuri cu indicaţie geografică au obligaţia de a depune o cerere în vederea luării în evidenţă a plantaţiilor, la inspectoratele teritoriale ale Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole, denumit în continuare O.N.V.P.V. … (3) Cuantumul taxei pentru autorizarea anuală a plantaţiilor viticole destinate obţinerii de struguri pentru producerea de vinuri cu indicaţie geografică este de 20 lei/hectar/an. … +
Articolul 2(1) Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice pentru vinuri se acordă anual, la cerere, după examinarea calitativă a vinurilor şi a îndeplinirii condiţiilor stabilite în caietele de sarcini. … (2) Cuantumul taxei pentru atestarea dreptului de utilizare a indicaţiei geografice pentru comercializarea vinurilor cu indicaţie geografică este de 6 lei/hectolitru*). … –––-Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013.*) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA NEAMŢ:Potrivit art. II din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013, taxa prevăzută la art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 165/2012, astfel cum a fost modificat şi completat prin prezentul ordin, se achită de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 3(1) Taxele prevăzute la art. 1 alin. (3) şi art. 2 alin. (2) se achită la data acordării drepturilor prevăzute de prezentul ordin. … (2) Taxele se vor plăti în contul IBAN nr. RO83TREZ7025009XXX011247, C.I.F. 26318890, Trezoreria Sectorului 2, beneficiar Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole, adresa: Şos. Iancului nr. 49, sectorul 2, municipiul Bucureşti, cod poştal 021719. … (3) Prin excepţie de la art. 1 alin. (2), este admisă obţinerea de vinuri ce poartă denumirea unei indicaţii geografice, din struguri achiziţionaţi de la producătorii individuali, ale căror plantaţii viticole se află în cadrul arealului denumirii indicaţiei geografice sau în arealele aflate în vecinătatea acestora şi pentru care nu s-a obţinut autorizarea plantaţiilor, în condiţiile îndeplinirii cumulative a următoarelor cerinţe, de către persoana juridică/fizică ce efectuează achiziţia, astfel: … a) prezentarea de către achizitor a borderoului de achiziţii din care rezultă cantitatea şi soiul de struguri achiziţionaţi; … b) prezentarea de către achizitor a copiei contractului de achiziţie de struguri; … c) prezentarea de către achizitor a copiei filei din Carnetul de viticultor al vânzătorului, care să ateste cantitatea vândută şi soiul de struguri. … –––-Alin. (3) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013.(4) Pentru strugurii destinaţi obţinerii de vinuri cu indicaţie geografică achiziţionaţi în condiţiile descrise la alin. (3), procesatorii au obligaţia de a notifica cu cel puţin 48 de ore înaintea efectuării achiziţiilor inspectoratele teritoriale ale O.N.V.P.V. în vederea efectuării de verificări privind starea fitosanitară a strugurilor achiziţionaţi. … –––-Alin. (4) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013.(5) Plata taxei pentru atestarea dreptului de comercializare a vinurilor obţinute în conformitate cu prevederile alin. (4) se va face de către persoana fizică/juridică ce a achiziţionat strugurii, aceasta urmând să facă dovada plăţii acestei taxe, la data solicitării atestatului de comercializare. … –––-Alin. (5) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013. +
Articolul 4(1) Se instituie obligativitatea aplicării pe una dintre etichetele fiecărei butelii ce conţine vin cu indicaţie geografică a însemnului de certificare a calităţii vinurilor cu indicaţie geografică îmbuteliate, destinate comercializării. … (2) Însemnele de certificare a calităţii vinurilor cu indicaţie geografică vor fi realizate şi gestionate de către O.N.V.P.V. … (3) Dreptul folosirii însemnelor prevăzute la alin. (1) se acordă numai operatorilor economici care îmbuteliază vinuri cu indicaţie geografică în vederea comercializării şi care îşi valorifică produsele în baza certificatelor de atestare a dreptului de comercializare, eliberate de O.N.V.P.V., pe loturi. … (4) Însemnele de certificare vor fi puse la dispoziţia producătorilor până cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2014. … –––Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 730 din 30 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 1 august 2013. +
Articolul 5(1) Inspectorii O.N.V.P.V. vor verifica conformitatea produselor certificate purtătoare a unei indicaţii geografice în raport cu prevederile cuprinse în caietul de sarcini aferent respectivei indicaţii geografice. … (2) Nerespectarea de către producători a prevederilor prezentului ordin se sancţionează conform legii. … –––-Art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 24 din 13 februarie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 12 martie 2013. +
Articolul 6(1) Până la data de 15 decembrie a fiecărui an, în baza declaraţiilor de recoltă şi de producţie, operatorii economici vor depune la inspectoratele teritoriale ale O.N.V.P.V. cereri scrise privind necesarul estimativ de însemne de certificare a calităţii vinurilor cu indicaţie geografică pentru anul următor. … (2) Vinurile cu indicaţie geografică pot fi comercializate fără aplicarea însemnelor de certificare a calităţii vinurilor cu indicaţie geografică până la data de 1 ianuarie 2014. … (3) Vinurile cu indicaţie geografică îmbuteliate după data de 1 ianuarie 2014 se vor putea pune în consum numai după aplicarea însemnelor de certificare a calităţii. … (4) Vinurile cu indicaţie geografică îmbuteliate şi livrate anterior datei de 1 ianuarie 2014 pot fi comercializate fără aplicarea în etichetare a însemnelor de certificare a calităţii vinurilor până la epuizarea stocurilor existente la comercianţi. … –––Art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 730 din 30 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 1 august 2013. +
Articolul 7Sumele încasate din plata taxelor se fac venit la bugetul O.N.V.P.V. +
Articolul 8Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrulagriculturii şi dezvoltării rurale,Achim Irimescu,secretar de statBucureşti, 3 august 2012.Nr. 165.–––