privind preschimbarea permiselor de conducere naţionale eliberate de autorităţile competente ale altor state cu documente similare româneşti(actualizat până la data de 8 octombrie 2014*)
––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 8 octombrie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere prevederile art. 83 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin: +
Articolul 1(1) Prezentul ordin reglementează preschimbarea, la cerere, cu documente similare româneşti a permiselor de conducere naţionale eliberate de autorităţile prevăzute la art. 83 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă, precum şi a celor a căror valabilitate este recunoscută în mod unilateral potrivit art. 83 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă. … (2) Pot solicita preschimbarea permiselor de conducere naţionale prevăzute la alin. (1) cu documente similare româneşti persoanele care au sau îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa în România în sensul art. 231 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă. … (3) Autoritatea competentă să efectueze preschimbarea permiselor de conducere naţionale prevăzute la alin. (1) cu documente similare româneşti este serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, denumit în continuare serviciu public comunitar, pe a cărui rază de competenţă teritorială solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa în sensul art. 23^1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă. … (4) Pentru stabilirea competenţei potrivit alin. (3), solicitantul trebuie să declare pe propria răspundere că: … a) locuieşte în mod obişnuit cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic la o adresă sau la adrese din România, dintre care cel puţin una de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită unor legături personale şi profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legături strânse cu adresa sau adresele respective, dacă persoana nu are legături profesionale; sau … b) revine periodic la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuieşte alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre, deoarece legăturile sale profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale; sau … c) locuieşte în mod obişnuit la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deşi locuieşte temporar şi în alt stat membru pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni cu durată determinată. … (5) În sensul prezentului ordin, prin state membre se înţelege statele membre ale Uniunii Europene, altele decât România, statele membre ale Spaţiului Economic European, precum şi Confederaţia Elveţiană. … (6) Dovada domiciliului sau a reşedinţei în România se face cu documente aflate în termen de valabilitate, după cum urmează: … a) pentru cetăţenii români, cu actul de identitate; … b) pentru cetăţenii statelor membre, precum şi pentru membrii de familie ai acestora care nu sunt cetăţeni ai statelor respective, cu documentul eliberat în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care atestă, la momentul solicitării, dreptul de rezidenţă legală pe teritoriul României; … c) pentru străini, cu documentul care atestă, la momentul solicitării, dreptul de şedere legală pe teritoriul României. … –––-Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014. +
Articolul 2(1) Pot fi preschimbate cu documente similare româneşti, fără susţinerea unui examen sau test, permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile: … a) statelor membre prevăzute în anexa nr. 1; … b) statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980, cu excepţia celor menţionate la lit. a), prevăzute în anexa nr. 2; … c) statelor prevăzute în anexa nr. 3*). … (2) Permisele de conducere care conţin informaţii suplimentare/restricţii, sub forma codurilor europene armonizate, se preschimbă cu documente similare româneşti, cu condiţia înscrierii acestor coduri în rubrica "Restricţii" din permisul de conducere. … (3) Codurile prevăzute la alin. (2) sunt cele cuprinse în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere, cu modificările ulterioare. … –––-Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.–––-NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:Potrivit art. II din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014, permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2011, aflate în curs de preschimbare la data intrării în vigoare a prezentului ordin, urmează procedura legală în vigoare la data efectuării solicitării. +
Articolul 3(1) Permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) pot fi preschimbate cu documente similare româneşti, în condiţiile stabilite prin prezentul ordin, cu categoriile echivalente permiselor de conducere româneşti. … –––-Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.(2) Permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) ca urmare a schimbării permiselor româneşti, prin care nu au fost echivalate toate categoriile deţinute în România, se preschimbă cu documente similare româneşti cu toate categoriile înregistrate în evidenţa autorităţilor române, pentru care dreptul de a conduce nu a fost suspendat de către autorităţile competente româneşti sau autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1). … –––-Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.(3) Preschimbarea permiselor de conducere naţionale emise de statele cu care România a încheiat tratate bilaterale sau multilaterale în materie de recunoaştere reciprocă a permiselor de conducere se face conform condiţiilor prevăzute în aceste tratate. … (4) Permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile de vârstă prevăzute la art. 20 din ordonanţa de urgenţă sunt preschimbate cu documente similare româneşti numai după data la care deţinătorul împlineşte vârsta minimă prevăzută de lege pentru categoria din care face parte vehiculul respectiv. … –––-Alin. (4) al art. 3 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.(5) Permisele de conducere eliberate de autorităţile statelor membre care au fost pierdute, furate sau deteriorate se preschimbă pe baza informaţiilor pe care serviciul public comunitar căruia i se solicită preschimbarea permisului de conducere pierdut, furat sau deteriorat le deţine cu privire la solicitant şi la permisul de conducere sau, în lipsa acestor informaţii, pe baza unei atestări primite de la autorităţile competente din statul membru care a eliberat permisul iniţial. … –––-Alin. (5) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.(6) Pentru facilitarea verificării informaţiilor cu privire la solicitant şi la permisul de conducere în vederea preschimbării permiselor de conducere eliberate de autorităţile statelor membre, pierdute, furate sau deteriorate, potrivit alin. (5), se poate utiliza reţeaua permiselor de conducere a Uniunii Europene. … –––-Alin. (6) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.(7) În situaţia în care există indicii suficiente pentru a suspecta că solicitantul preschimbării permisului de conducere eliberat de autoritatea competentă a unui stat membru este deja titularul unui alt permis de conducere eliberat de un alt stat membru, se efectuează verificări împreună cu autorităţile competente ale statelor membre, inclusiv prin utilizarea reţelei permiselor de conducere a Uniunii Europene. … (8) Procedurile de solicitare a atestării prevăzute la alin. (5) şi de efectuare a verificării împreună cu autorităţile competente ale statelor membre, în condiţiile prevăzute la alin. (7), se stabilesc prin dispoziţie a directorului Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. … +
Articolul 4Permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) nu pot fi preschimbate cu documente similare româneşti în situaţia în care se constată că deţinătorii acestora posedă şi un alt permis de conducere naţional. +
Articolul 5Nu pot fi preschimbate cu documente similare româneşti, chiar dacă au fost eliberate de autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1), următoarele categorii de documente:a) permisele de conducere internaţionale; … b) permisele de conducere pierdute sau furate ori a căror valabilitate a expirat, cu excepţia celor eliberate de autorităţile statelor membre; … –––-Lit. b) al art. 5 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.c) permisele de conducere care au fost anulate sau fac obiectul unor restricţii care nu corespund codurilor europene armonizate, unor suspendări ori retrageri într-un alt stat; … d) permisele de conducere provizorii, temporare sau de elev conducător; … e) permisele de conducere ale persoanelor care au fost condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 24 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă, cu excepţia cazurilor în care a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă. … +
Articolul 6(1) Pentru preschimbarea permiselor de conducere, solicitanţii depun personal, la serviciul public comunitar competent potrivit art. 1 alin. (3), dosarul de preschimbare a permisului de conducere, care trebuie să conţină următoarele documente: … a)1. permisul de conducere naţional eliberat de autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) a cărui preschimbare se solicită, în original. În cazul în care permisul de conducere a fost eliberat de către autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) şi c), se depune şi traducerea legalizată în limba română a acestuia; sau2. documentul care atestă pierderea, furtul sau lipsa justificată a permisului de conducere, în cazul în care acesta din urmă a fost eliberat de autorităţile competente ale statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a). În cazul în care documentul nu este întocmit în limba română, se depune şi traducerea legalizată în limba română a acestuia;b) documentul de identitate, precum şi documentele care fac dovada domiciliului sau reşedinţei în România prevăzute la art. 1 alin. (6); … c) cererea solicitantului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4, completată lizibil, cu majuscule, precum şi semnătura; … d) dovada achitării taxelor şi tarifelor, prevăzute de lege, aferente preschimbării permisului de conducere. … (2) În cazul în care se solicită un permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, dosarul de preschimbare a permisului de conducere prevăzut la alin. (1) trebuie să conţină şi documentul emis de o unitate de asistenţă medicală autorizată din care rezultă că titularul este apt să conducă autovehicule din categoriile menţionate în permisul de conducere prezentat pentru preschimbare. … (3) Preschimbarea permisului de conducere poate fi efectuată numai după confirmarea autenticităţii şi a valabilităţii acestuia, pe categorii, de către autoritatea competentă a statului care l-a eliberat. … (4) Preschimbarea permiselor de conducere eliberate de autorităţile statelor membre pierdute, furate sau deteriorate se realizează cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (3). … (5) Pentru facilitarea verificărilor prevăzute la alin. (3) se poate utiliza reţeaua permiselor de conducere a Uniunii Europene. … (6) Procedurile de efectuare a verificărilor prevăzute la alin. (3) şi (5) se stabilesc prin dispoziţie a directorului Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. … –––-Art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014. +
Articolul 7(1) După primirea şi verificarea dosarului de preschimbare a permisului de conducere se restituie solicitantului documentul de identitate. … (2) În situaţia în care a fost depus permisul de conducere, solicitantului i se eliberează o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, în care se consemnează numărul de înregistrare al dosarului şi data depunerii, numele şi prenumele solicitantului, seria şi numărul permisului de conducere, statul emitent şi categoria/categoriile pentru care documentul este considerat a fi valabil, precum şi menţiunea "permisul de conducere a fost depus pentru preschimbare". … (3) În cazul în care valabilitatea permisului depus nu a expirat, dovada înlocuitoare se emite cu drept de circulaţie cu valabilitate de cel mult 30 de zile, fără a fi depăşită perioada de valabilitate a permisului de conducere, iar pentru celelalte situaţii, dovada se emite fără drept de circulaţie. … (4) Permisul de conducere românesc se eliberează în termen de maximum 30 de zile de la depunerea dosarului, cu excepţia situaţiilor în care verificările prevăzute la art. 3 alin. (5) şi (7) şi la art. 6 alin. (3) depăşesc acest termen, când permisul de conducere românesc se eliberează în termen de 15 zile de la încheierea verificărilor. … –––-Alin. (4) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.(5) În cazurile în care verificările prevăzute la art. 3 alin. (5) şi (7) şi la art. 6 alin. (3) nu se finalizează în termenul de valabilitate a dovezii înlocuitoare a permisului depus pentru preschimbare, se eliberează o nouă dovadă înlocuitoare cu valabilitatea de cel mult 30 de zile. Procedura continuă până la momentul în care se primeşte răspunsul de la autoritatea competentă din statul emitent, când se procedează la eliberarea permisului de conducere românesc. … –––-Alin. (5) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.(5^1) La data înmânării permisului de conducere românesc, ca urmare a preschimbării permiselor de conducere naţionale prevăzute la art. 1 alin. (1), dovada înlocuitoare prevăzută la alin. (2) şi (5) îşi încetează valabilitatea.–––-Alin. (5^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.(6) Preschimbarea permisului de conducere eliberat de autorităţile statelor cuprinse în anexa nr. 2 şi anexa nr. 3, precum şi orice reînnoire sau înlocuire se înregistrează pe permisul de conducere românesc eliberat, prin înscrierea la rubrica «Restricţii» a codurilor europene armonizate 70, respectiv 71. … –––-Alin. (6) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014. +
Articolul 8(1) Permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) deţinute de membrii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare străine, de corespondenţii de presă străini, precum şi de reprezentanţii organizaţiilor economice, culturale sau ai altor asemenea organizaţii străine, cu statut diplomatic, acreditaţi în România, pot fi preschimbate cu toate categoriile înscrise în acestea, indiferent de statul emitent. … (2) Pentru preschimbarea permiselor de conducere prevăzute la alin. (1), solicitantul depune dosarul de preschimbare a permisului de conducere, conţinând următoarele documente: … a) documentul de identitate, în original şi în copie, respectiv paşaport diplomatic şi carte de identitate eliberată de Ministerul Afacerilor Externe sau, după caz, paşaport de serviciu şi carte de identitate eliberată de Ministerul Afacerilor Externe, precum şi documentul din care rezultă codul numeric personal atribuit de autorităţile competente din România; … b) cererea solicitantului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4, completată lizibil şi cu majuscule, care să aibă ataşată în spaţiul special destinat o fotografie color cu dimensiunea 35/38,5 mm de dată recentă, precum şi semnătura; … c) documentele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi d) şi, după caz, la art. 6 alin. (2). … (3) După primirea şi verificarea documentelor din dosarul de preschimbare a permisului de conducere se restituie solicitantului originalul documentelor prevăzute la alin. (2) lit. a). … –––-Art. 8 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014. +
Articolul 9(1) Pot fi preschimbate cu documente similare româneşti, fără susţinerea unui examen sau test, şi permisele de conducere naţionale deţinute de personalul aflat pe teritoriul României în misiune oficială, sub egida unei organizaţii internaţionale interguvernamentale, indiferent de statul emitent. … (2) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (3), autoritatea competentă să efectueze preschimbarea este serviciul public comunitar pe a cărui rază îşi au sediul autorităţile publice care organizează misiunea. … –––-Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.(3) Pentru preschimbarea permiselor de conducere prevăzute la alin. (1), solicitantul depune dosarul de preschimbare a permisului de conducere, conţinând documentele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi (d) şi, după caz, alin. (2), şi la art. 8 alin. (2) lit. b), precum şi un document emis de către o autoritate/instituţie publică din România din care să rezulte că acesta se află în misiune oficială pe teritoriul României, sub egida unei organizaţii internaţionale interguvernamentale. … –––-Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.(4) După primirea şi verificarea documentelor din dosarul de preschimbare a permisului de conducere se restituie solicitantului documentul de identitate prezentat. … –––-Alin. (4) al art. 9 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014. +
Articolul 10După preschimbarea permisului de conducere, instituţia prefectului remite autorităţii competente a statului emitent permisul de conducere naţional vechi, prin adresă oficială, în cuprinsul căreia informează această autoritate cu privire la efectuarea preschimbării. +
Articolul 11(1) Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor este autorizată să întreprindă demersurile necesare pe lângă autorităţile competente din statele în care este stabilit un număr semnificativ de cetăţeni români, altele decât statele membre, în vederea încheierii, în condiţiile legii, a unor tratate bilaterale între România şi statele respective pentru preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere. … (2) Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor acordă statelor membre asistenţă în procesul de punere în aplicare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 403 din 30 decembrie 2006, şi face schimb de informaţii privind permisele de conducere pe care le-a eliberat, le-a schimbat, le-a înlocuit, le-a reînnoit sau le-a retras. … +
Articolul 12Permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1), aflate în curs de preschimbare la data intrării în vigoare a prezentului ordin, urmează fie procedura legală în vigoare la data efectuării solicitării, prevăzută de Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.480/2006 privind preschimbarea permiselor de conducere străine cu documente similare româneşti, cu completările ulterioare, fie prevederile prezentului ordin, dacă acest lucru este în favoarea solicitantului. +
Articolul 13Dispoziţiile din prezentul ordin referitoare la utilizarea reţelei permiselor de conducere a Uniunii Europene se aplică de la data la care această reţea devine operaţională. +
Articolul 14Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 15Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 16La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.480/2006 privind preschimbarea permiselor de conducere străine cu documente similare româneşti, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 25 octombrie 2006, cu completările ulterioare.*Prezentul ordin transpune în legislaţia naţională prevederile art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (5) lit. b), c) şi d), art. 11 alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) teza întâi şi a doua, art. 12 şi 15 din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 403 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.–––-Menţiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene a fost modificată de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014.Ministrul administraţieişi internelor,Constantin-Traian IgaşBucureşti, 10 august 2011.Nr. 163. +
Anexa 1LISTAcuprinzând statele membre, emitente de permise de conducere naţionalece pot fi preschimbate fără examinarea sau testareadeţinătorilor unor astfel de permise1. Republica Austria2. Regatul Belgiei3. Republica Bulgaria4. Republica Cehă5. Republica Cipru6. Republica Croaţia7. Regatul Danemarcei8. Republica Elenă9. Confederaţia Elveţiană10. Republica Estonia11. Republica Finlanda12. Republica Franceză13. Republica Federală Germania14. Irlanda15. Republica Italiană16. Republica Islanda17. Republica Letonia18. Principatul Liechtenstein19. Republica Lituania20. Marele Ducat al Luxemburgului21. Republica Malta22. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord23. Regatul Norvegiei24. Republica Polonă25. Republica Portugheză26. Republica Slovacă27. Republica Slovenia28. Regatul Spaniei29. Regatul Suediei30. Regatul Ţărilor de Jos31. Ungaria–––-Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014, potrivit pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ. +
Anexa 2LISTAcuprinzând statele membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere,emitente de permise de conducere naţionale ce pot fi preschimbatefără examinarea sau testarea deţinătorilor unor astfel de permise1. Republica Africa de Sud2. Republica Albania3. Republica Armenia4. Republica Azerbaidjan5. Uniunea Bahamas6. Regatul Bahrain7. Republica Belarus8. Bosnia şi Herţegovina9. Republica Federativă a Braziliei10. Republica Centrafricană11. Republica Democratică Congo12. Republica Cote d'Ivoire13. Republica Cuba14. Emiratele Arabe Unite15. Federaţia Rusă16. Republica Filipine17. Georgia18. Republica Guyana19. Republica Islamică Iran20. Statul Israel21. Republica Kazahstan22. Republica Kîrgîză23. Republica Kenya24. Statul Kuwait25. Republica Liberia26. Republica Macedonia27. Regatul Maroc28. Republica Moldova29. Principatul Monaco30. Mongolia31. Muntenegru32. Republica Niger33. Republica Islamică Pakistan34. Republica Peru35. Statul Qatar36. Republica San Marino37. Republica Senegal38. Republica Serbia39. Republica Seychelles40. Republica Tadjikistan41. Republica Tunisiană42. Republica Turkmenistan43. Republica Turcia44. Ucraina45. Republica Orientală a Uruguayului46. Republica Uzbekistan47. Republica Socialistă Vietnam48. Republica Zimbabwe–––-Anexa 2 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014, potrivit pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ. +
Anexa 3LISTAcuprinzând statele care nu sunt membre ale Convenţiei asupracirculaţiei rutiere, emitente de permise de conducere naţionalece pot fi preschimbate fără examinarea sau testareadeţinătorilor unor astfel de permise1. Canada2. Republica Coreea3. Republica Arabă Egipt4. Regatul Haşemit al Iordaniei5. Japonia6. Republica Libaneză7. Republica Arabă Siriană8. Statele Unite ale Americii9. Republica Populară Chineză*)_____________*) Permisele emise de autorităţile competente din Republica Populară Chineză se preschimbă cu permise de conducere româneşti valabile doar pentru categoria B, până la încheierea tratatului bilateral cu acest stat.–––-Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa 3 din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014, potrivit pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ. +
Anexa 4Domnule şef de serviciu,Subsemnatul/Subsemnata ………., cu domiciliul/reşedinţa în localitatea ……….., judeţul ………, posesor/posesoare al/a actului de identitate seria …….. nr. ……., eliberat de ………….., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, solicit:[] preschimbarea permisului de conducere eliberat de autoritatea competentă a altui stat;[] eliberarea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă.Solicit expedierea documentului:[] la adresa de domiciliu/reşedinţă;[] în judeţul(sectorul) ……., localitatea …….., str. ……… nr. …., bloc ……, scara …., apartament ……,[] la serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din judeţul/municipiul ……… .Declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal, că:I.[] locuiesc în mod obişnuit cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic la adresa/adresele sus-menţionată/menţionate datorită unor legături personale şi profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legături strânse cu adresa sau adresele respectivă/respective, dacă nu am legături profesionale;[] revin periodic la adresa sus-menţionată datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre, deoarece legăturile mele profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale;[] locuiesc în mod obişnuit la adresa sus-menţionată datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc temporar şi în alt stat membru pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni cu durată determinată.II.[] nu mai posed un alt permis de conducere naţional românesc ori eliberat de autorităţile unui alt stat sau un duplicat al acestuia;III.permisul de conducere a fost:[] pierdut;[] furat;[] deteriorat;[] reţinut pe teritoriul statului …….., fără a mi se fi comunicat de către autorităţile competente suspendarea/anularea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Data: |_|_|_|_|-|_|_|-|_|_| anul luna ziua Semnătura ………..NOTĂ DE INFORMARE Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi ┌─────────────────┐ înmatriculare a vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului │ LOC PENTRU │ Judeţului …………, înregistrat la Autoritatea Naţională de │ FOTOGRAFIE │ Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu nr. ……,│ │ prelucrează date cu caracter personal furnizate de dumneavoastră prin │ │ mijloace automatizate în scopul preschimbării permisului de conducere.│ (dimensiunea │ Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator │ 35 x 38,5 mm, │ şi sunt comunicate numai destinatarilor abilitaţi de lege, precum │ color) │ organele de poliţie, parchet, instanţe, şi pot fi transmise inclusiv │ │ în străinătate organelor judiciare sau în vederea preschimbării │ │ permisului de conducere cu un document similar din acea ţară, în └─────────────────┘ condiţiile legii. (Foto se aplică numai în cazul Conform Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire art. 8 şi 9 din la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a Ordinul ministrului acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, administraţiei şi beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor şi internelor de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Totodată, nr. 163/2011, cu aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă modificările şi privesc, în limitele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 677/2001, completările cu modificările şi completările ulterioare. Pentru exercitarea ulterioare.) acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată, la Instituţia Prefectului Judeţului ………….. . De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei.–––-Anexa 4 a fost înlocuită cu anexa 4 din ORDINUL nr. 149 din 2 octombrie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 3 octombrie 2014, potrivit pct. 10 al art. I din acelaşi act normativ.–––