pentru clasificarea aerodromurilor civile certificate din România şi pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea aerodromurilor civile – RACR-AD-AADC şi a Reglementării aeronautice civile române privind amenajarea, utilizarea şi înregistrarea aerodromurilor civile – RACR-AD-IADC(actualizat până la data de 23 noiembrie 2016*)
–––În temeiul prevederilor art. 4 lit. b) şi t) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. (1) pct. 29 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin: +
Articolul 1Aerodromurile civile certificate din România se clasifică astfel:a) aerodromuri autorizate; … b) aerodromuri înregistrate; … c) aerodromuri certificate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 139/2014 al Comisiei din 12 februarie 2014 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 139/2014. … +
Articolul 2Se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română privind autorizarea aerodromurilor civile – RACR-AD-AADC, prevăzută în anexa nr. 1. +
Articolul 3Se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română privind amenajarea, utilizarea şi înregistrarea aerodromurilor civile – RACR-AD-IADC, prevăzută în anexa nr. 2. +
Articolul 4(1) Cerinţele şi condiţiile tehnice de referinţă pentru proiectarea, amenajarea şi exploatarea aerodromurilor autorizate sunt stabilite prin Reglementarea aeronautică civilă română RACR-AD-PETA, "Proiectarea şi exploatarea tehnică a aerodromurilor", ediţia 2/2015, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 640/2015, şi prin Reglementarea aeronautică civilă română RACR-AD-PETH „Proiectarea şi exploatarea tehnică a heliporturilor”, ediţia 3/2014, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.312/2014, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Cerinţele şi condiţiile tehnice de referinţă pentru proiectarea, amenajarea şi exploatarea aerodromurilor înregistrate sunt stabilite prin Reglementarea aeronautică civilă română privind amenajarea, utilizarea şi înregistrarea aerodromurilor civile – RACR-AD-IADC, prevăzută la art. 3. … +
Articolul 5(1) Aerodromurile autorizate pot funcţiona numai dacă deţin un certificat de autorizare emis de Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", conform reglementării aeronautice civile române menţionate la art. 2. … (2) Aerodromurile înregistrate pot funcţiona numai dacă deţin un certificat de înregistrare emis de Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", conform reglementării aeronautice civile române menţionate la art. 3. … (3) Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" va transmite Direcţiei transport aerian din cadrul Ministerului Transporturilor o copie a certificatelor de autorizare şi a certificatelor de înregistrare, în termen de 15 zile de la emitere. … +
Articolul 6(1) Pe aerodromurile autorizate şi pe aerodromurile certificate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 139/2014 se pot efectua zboruri interne sau internaţionale încadrate în toate categoriile de operaţiuni aeriene civile, în condiţiile stabilite prin certificatul de autorizare. … (2) Pe aerodromurile înregistrate se pot efectua numai zboruri interne, după regulile de zbor la vedere (VFR), cu avioane având masa maximă la decolare sub 5.700 kg, elicoptere sau aeronave fără motor, în condiţiile stabilite prin certificatul de înregistrare. … +
Articolul 7(1) Aerodromurile autorizate şi aerodromurile certificate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 139/2014 pot fi deschise sau închise utilizării publice şi se publică în publicaţia de informare aeronautică AIP-România. … (2) Aerodromurile înregistrate nu sunt deschise utilizării publice şi se publică în publicaţia de informare aeronautică AIP-România. … (3) Accesul pe aerodromurile înregistrate se face numai cu acordul administratorului acestora. … +
Articolul 7^1(1) Operatorii de aerodromuri civile certificate din România au obligaţia să deţină, să actualizeze permanent şi să păstreze, în format electronic sau pe suport hârtie, o bază de date privind evidenţa decolărilor/aterizărilor de pe/pe aerodromurile respective, conţinând cel puţin următoarele date: operatorul aerian şi componenţa echipajului, tipul şi înmatricularea aeronavei, numărul zborului şi ruta (origine şi destinaţie), tipul şi scopul zborului/misiunii, numărul de pasageri şi cantitatea de marfă/poştă, ziua şi ora decolării/aterizării. … (2) Procedura de constituire, actualizare şi păstrare a bazei de date menţionate la alin. (1), precum şi datele/documentele componente se stabilesc de operatorii de aerodrom în funcţie de clasa de certificare şi de condiţiile de operare specifice aerodromurilor respective şi se acceptă în prealabil de Regia Autonomă «Autoritatea Aeronautică Civilă Română». … (3) Operatorii de aerodromuri civile certificate asigură accesul personalului cu atribuţii în certificarea aerodromurilor şi supravegherea siguranţei din cadrul Regiei Autonome «Autoritatea Aeronautică Civilă Română» la baza de date privind evidenţa decolărilor/aterizărilor de pe/pe aerodromurile în cauză. … –––-Art. 7^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.423 din 17 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 23 noiembrie 2016. +
Articolul 8(1) Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ţine registrul de evidenţă a aerodromurilor civile certificate din România. … (2) O copie a registrului menţionat la alineatul anterior se transmite Direcţiei transport aerian din cadrul Ministerului Transporturilor, copie ce va fi actualizată semestrial. … +
Articolul 9(1) Pentru aerodromurile cărora li se aplică dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei şi de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.592/2002 şi a Directivei 2004/36/CE, cu modificările ulterioare, şi regulile sale de implementare, certificatele de autorizare emise în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 479/2010 pentru clasificarea aerodromurilor civile certificate din România şi pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea aerodromurilor civile – RACR-AD-AADC, ediţia 1/2010, şi a Reglementării aeronautice civile române privind amenajarea, utilizarea şi înregistrarea aerodromurilor civile – RACR-AD-IADC, ediţia 1/2010, cu modificările ulterioare, în vigoare, rămân valabile până la conversia acestora în certificate emise pe baza Regulamentului (UE) nr. 139/2014, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2017. … (2) Pentru aerodromurile cărora nu li se aplică dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 216/2008, cu modificările ulterioare, şi regulile sale de implementare, certificatele de autorizare sau de înregistrare emise în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 479/2010 pentru clasificarea aerodromurilor civile certificate din România şi pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea aerodromurilor civile – RACR-AD-AADC, ediţia 1/2010, şi a Reglementării aeronautice civile române privind amenajarea, utilizarea şi înregistrarea aerodromurilor civile – RACR-AD-IADC, ediţia 1/2010, cu modificările ulterioare, valide la data intrării în vigoare a prezentului ordin, rămân valabile până la termenele specificate în acestea. … +
Articolul 10În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" va elabora recomandări privind utilizarea terenurilor sau a suprafeţelor de apă, altele decât aerodromurile civile certificate, pentru operaţiuni aeriene civile de lucru aerian sau aviaţie generală. +
Articolul 11La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 798/2008 privind aprobarea Cerinţelor pentru amenajarea şi utilizarea terenurilor, altele decât aerodromurile autorizate, pe care pot ateriza, respectiv de pe care pot decola aeronave civile care execută zboruri interne încadrate în categoria operaţiunilor aeriene civile de lucru aerian sau aviaţie generală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 27 iunie 2008, cu modificările ulterioare, şi Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 479/2010 pentru clasificarea aerodromurilor civile certificate din România şi pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea aerodromurilor civile – RACR-AD-AADC, ediţia 1/2010, şi a Reglementării aeronautice civile române privind amenajarea, utilizarea şi înregistrarea aerodromurilor civile – RACR-AD-IADC, ediţia 1/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 13 iulie 2010, cu modificările ulterioare, se abrogă. +
Articolul 12Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 13Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" şi administratorii aerodromurilor civile certificate din România vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 14Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul transporturilor,
Alexandru Răzvan Cuc,
secretar de statBucureşti, 7 martie 2016.Nr. 161. +
Anexa 1REGLEMENTARI 07/03/2016 +
Anexa 2REGLEMENTARI 07/03/2016–––