Informatii Document
Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 324 din 15 iunie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind aprobarea cotelor de recolta pentru speciile de fauna sălbatică de interes cinegetic, la care vanarea este permisă, pentru sezonul de vânătoare 15 mai 2001-14 mai 2002
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,având în vedere prevederile art. 8 lit. f) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 lit. B.b) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă cotele de recolta pentru speciile de fauna sălbatică de interes cinegetic, la care vanarea este permisă, pentru sezonul de vânătoare 15 mai 2001 – 14 mai 2002, prevăzute în anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2(1) Realizarea cotelor de recolta aprobate se va face pentru fiecare specie şi pentru fiecare fond de vânătoare, cu respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, urmărindu-se conservarea biodiversitatii faunei cinegetice şi păstrarea echilibrului ecologic. … (2) În cazul speciilor de cervide, gestionării fondurilor de vânătoare au obligaţia sa realizeze cotele de recolta în structura aprobată, respectiv trofeu, selecţie, femele şi tineret, iar prin vanarea exemplarelor de selecţie se va urmări îmbunătăţirea calităţii populatiilor speciilor de vanat. … +
Articolul 3(1) În cazul fondurilor de vânătoare pentru care nu au fost încheiate contracte de gestionare în temeiul Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, cu modificările ulterioare, actualii gestionari ai fondurilor de vânătoare pot realiza, până la încheierea noilor contracte, parte din cota de recolta aprobată pentru fiecare specie, proporţional cu perioada legală de vanare a acesteia, după formula: … C(i) = C(t) x P(i) / P(t), în care: C(i) – cota de recolta maxima, în bucăţi, care poate fi realizată până la data "i" (valoarea rezultată din calcul se rotunjeste la întreg, în minus); C(t) – cota de recolta, în bucăţi, aprobată pentru întreg sezonul de vânătoare; P(i) – timpul, în zile, scurs de la începutul perioadei de vanare până la data "i"; P(t) – timpul total, în zile, al perioadei de vanare pentru specia de vanat respectiva.(2) Gestionării fondurilor de vânătoare prevăzute la alin. (1) au obligaţia să asigure paza acestora până la data predării gestiunii lor către titularii noilor contracte de gestionare încheiate în condiţiile legii. … +
Articolul 4(1) Gestionării prevăzuţi de lege ai fondurilor de vânătoare răspund de aplicarea prevederilor prezentului ordin, iar direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi oficiile cinegetice din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic exercita controlul aplicării lor. … (2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice dispoziţie contrară îşi încetează aplicabilitatea. … +
Articolul 5Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar anexele nr. 1-4 vor fi comunicate celor interesaţi de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.Ministrul agriculturii,alimentaţiei şi pădurilor,Ilie Sarbu––––