ORDIN nr. 15 din 25 ianuarie 2010

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 26/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAHG 25 06/01/2010
ActulCONTINE PEANEXA 25/01/2010
ActulREFERIRE LAOUG 115 23/12/2009
ActulREFERIRE LALEGE 266 15/05/2002 ART. 31
ActulREFERIRE LALEGE 266 15/05/2002 ART. 37
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 164 12/05/2014

privind aprobarea Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2010



Văzând Referatul de aprobare nr. 70.025 din 7 ianuarie 2010 al Direcţiei generale politici agricole,în baza prevederilor art. 31 alin. (1) şi aleart. 37 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 266/2002privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante,în temeiul prevederilorHotărârii Guvernului nr. 25/2010privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi aleOrdonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: + 
Articolul 1Se aprobă Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2010, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.––––Notă *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
 + 
Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul agriculturiişi dezvoltării rurale,Mihail DumitruBucureşti, 25 ianuarie 2010.Nr. 15.
 + 
Anexa NOTĂCatalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2010 cuprinde soiurile pentru cultură în România în anul 2010.În catalogul oficial sunt înscrise soiurile examinate în reţeaua ISTIS şi înregistrate în Registrul soiurilor.Pentru fiecare soi sunt indicate:● coloana 1 – denumirea soiului;● coloana 2 – menţinătorul soiului;● coloana 3 – anul înregistrării;● coloana 4 – anul reînscrierii sau al radierii;● coloana 5 – data până când este permisă comercializarea după radiere;● coloana 6 – observaţii (menţiuni specifice).Soiurile aparţinând tuturor speciilor au fost testate din punct de vedere al distinctivităţii, uniformităţii şi stabilităţii, iar soiurile din speciile de culturi de câmp şi din punct de vedere al valorii agronomice şi de utilizare.Înscrierea soiurilor în catalog, pe grupe de specii, s-a făcut în ordine alfabetică.În catalog este înscris codificat numele persoanei sau instituţiei responsabile cu menţinerea soiului. Lista menţinătorilor soiurilor se află la sfârşitul anexei.Soiurile din speciile de culturi de câmp, legume şi plante ornamentale anuale se menţin în Catalogul oficial timp de 10 ani, iar soiurile din speciile pomicole, viţă de vie şi arbuşti ornamentali timp de 15 ani, după care se radiază, dacă nu se solicită reînscrierea, primul an fiind considerat anul înscrierii în catalog.Reînscrierea în catalog se poate face numai la solicitarea autorului sau a proprietarului soiului, pentru perioade succesive de 5 ani.Înregistrarea unui soi în Catalogul oficial poate fi reînnoită dacă în urma efectuării testului DUS, soiul este încă distinct, suficient de uniform şi stabil, păstrându-şi aceleaşi caractere ca în momentul înregistrării.Cererile de reînscriere şi semintele necesare retestării trebuie depuse la ISTIS cu 2 ani înaintea termenului de expirare a înregistrării.Reexaminarea se va efectua contra cost, conform tarifelor în vigoare.Sămânţa şi materialul săditor din soiurile din speciile de culturi de câmp şi legume radiate mai pot fi comercializate până la 30 iunie a anului al treilea de la radiere. După expirarea perioadei respective, soiurile se scot automat din catalog.Catalogul oficial nu cuprinde soiuri modificate genetic, conform declaraţiilor amelioratorilor.În coloana "Observaţii" sunt înscrise sub forma unor simboluri, informaţii privind anumite caractere sau proprietăţi ale soiurilor.Explicaţia simbolurilor folosite în caracterizarea soiurilor este următoarea:

     
  a sămânţa soiului poate fi pe de o parte certificată ca "sămânţă de bază" sau
  b sămânţa soiului poate fi verificată numai ca "sămânţă standard"
  H hibrid
  HS hibrid simplu
  HT hibrid trilinial
  HD hibrid dublu
  L populaţie locală
  gz soiuri pentru gazon
  nsr numai pentru seră
  nsl numai pentru solarii
  sr pentru câmp şi seră
  sl pentru câmp şi solarii
  sr+sl pentru seră şi solarii
  B ardei pentru boia
  d creştere determinată
  sd creştere semideterminată
  nd creştere nedeterminată
  Ic tip Iceberg
  jl Jointless

Grupele de maturitate pentru soia:

     
  000 soiuri extratimpurii
  00 soiuri timpurii
  0 soiuri semitimpurii
  I soiuri semitârzii
  II soiuri târzii

Grupele de maturitate pentru cartof, legume, arbuşti fructiferi şi plante ornamentale:

     
  ex soiuri extratimpurii
  tm soiuri timpurii
  stm soiuri semitimpurii
  std soiuri semitârzii
  td soiuri târzii
  ctn înfloreşte şi rodeşte continuu

Epoca de maturare la viţa de vie:

     
  I 16 – 31 iulie
  II 1 – 15 august
  III 16 – 31 august
  IV 1 – 15 septembrie
  V 16 – 30 septembrie
  VI 1 – 15 octombrie

Tipul de tutun:

     
  MC Mare consum
  B Burley
  O Oriental
  SO Semioriental
  V Virginia

La sfecla de zahăr şi sfecla furajeră:

     
  M soiuri plurigerme
  m soiuri monogerme

Ploidia:

     
  D diploid
  P poliploid sau triploid
  T tetraploid

La sfecla de zahăr şi furajeră s-a specificat metoda de ameliorare astfel:

       
  (1) 2n diploid
  (2) 2nx2n diploid androsteril x diploid fertil
  (3) 4nx2n tetraploid androsteril x diploid fertil
  (4) 2nx4n diploid androsteril x tetraploid fertil
  (5) 2nx(2n+4n) diploid androsteril x anisoploid
  (6) 4n tetraploid fără androsterilitate
  (7) 2n+4n diploid fertil + tetraploid fertil

Alte simboluri:

     
  (8) soiuri de toamnă
  (9) soiuri de primăvară
  (10) apomictic uniclonal
  (11) 42 cromozomi
  (12) 56 cromozomi
  (13) hibrizi produşi pe baza de androsterilitate citoplasmatică
  (14) rezistenţi la erbicide pe bază de imidazolinone
  (15) porumb pentru floricele
  (16) ssp. duriuscula
  (17) pentru boabe
  (18) pentru furaj
  (19) ssp. technicum (sorg pentru mături)
  (20) ssp. saccharathum
  (21) monoică
  (22) Avena nuda
  (23) pentru fibră
  (24) pentru ulei
  (25) fără acid erucic
  (26) ssp. rubra
  (27) ssp. commutata
  (28) ssp. trichophylla
  (29) ardei gogoşar
  (30) ardei gras
  (31) ardei iute
  (32) ardei lung
  (33) înmulţire prin altoire, marcotaj şi butăşire
  (34) înmulţire prin altoire şi butăşire
  (35) grupa 1 – frunza: peţiolul alb, limbul verde-pal
  (36) grupa 2 – frunza: peţiolul verde, limbul verde-mediu
  (37) grupa 4 – frunza: peţiolul roz, limbul verde-închis
  (38) dioică
  (39) organism modificat genetic

NOTEThe Romanian Official Catalogue of the Varieties of Plant Species for the year 2010 contains the varieties for cultivation în România în the year 2010.The varieties, which were checked în the ISTIS network, are recorded în the Variety Register and are registered în the Official Catalogue. For every variety it is indicated:● Column 1 – the name;● Column 2 – the maintainer;● Column 3 – the year of registration;● Column 4 – the year of renewal or of the cancellation;● Column 5 – marketing till (after deletion);● Column 6 – other specific mentions (observations).The varieties were tested for establishing the distinctness, uniformity and stability and for the field crops variety species was also established the value of cultivation and use.The registration into the catalogue, by species, was made în alphabetical order.În the catalogue, the name of the person or the institution responsible for maintaining a variety is recorded by a code. The list of the maintainers is at the end of the annex.The varieties of agricultural plant species, vegetables and annual ornamental plants are maintained în the Official Catalogue for 10 years, while varieties of fruit trees, vines and ornamental shrubs are maintained for 15 years, after that they are deleted, if the renewal hasn't been solicited, the first year been considered the year of registration în the catalogue.The renewal can only be made at the author's or owner's request, for successive 5 year periods.The acceptance status of a variety may be renewed if its DUS test it is still distinct, sufficiently uniform and stable, maintaining the same characteristics as they were at the time of the registration.The applications for renewal and the necessary seeds for retesting shall be applied 2 years before the expiring of the registration.The re-examination of the varieties for the renewal is charged according to the prices în force.The seed and propagating material of the deleted varieties may be marketed till June 30 of the third year after deletion.To the best of our knowledge, none of varieties are genetically modified.În the column "Observation" there is information about characteristics of the varieties, recorded by symbols.The Official Catalogue contains a special chapter comprising the descriptions of the varieties registered în the year 2010, accordingly to the technical documentations from which the registration was made.Key to symbols used în the classification of varieties:

     
  a means that seed of that variety may on one hand be certified as "basic seed" or "certified seed" or, on the other hand, be controlled as "standard seed"
  b means that seed of that variety may only be controlled as "standard seed"
  H hybrid
  HS simple hybrid
  HT triple cross hybrid
  HD double hybrid
  L landrace
  gz for turf
  nsr greenhouse only
  nsl cover ground only
  sr field and greenhouse
  sl field and cover ground vegetables
  sr+sl for greenhouse and cover ground
  B for dye
  d determinate growing
  sd semi determinate growing
  nd indeterminate growing
  Ic tip Iceberg
  jl JointIess

Maturity group for soybean:

     
  000 very early variety
  00 early variety
  0 semi early variety
  I semi late variety
  II late variety

Maturity group for potato, vegetables and rootstock trees:

     
  ex very early variety
  tm early variety
  stm semi early variety
  std semi late variety
  td late variety
  ctn constantly flowering and bearing

Time of maturity – Vine:

     
  I 16 – 31 July
  II 1 – 15 August
  III 16 – 31 August
  IV 1 – 15 September
  V 16 – 30 September
  VI 1 – 15 October

Tobacco type:

     
  MC Broadleaf tobacco
  B Burley
  O Oriental
  SO Semi oriental
  V Turkish tobacco

For Beta vulgaris L. varieties:

     
  M multigerm variety
  m monogerm variety

Ploidy:

     
  D diploid
  P polyploid or triploid
  T tetraploid

Varieties of Beta vulgaris are classified according to the breeding method:

       
  (1) 2n Diploid without male sterility
  (2) 2nx2n Male sterile diploid with a male diploid
  (3) 4nx2n Male sterile tetraploid with a male diploid
  (4) 2nx4n Male sterile diploid with a male tetraploid
  (5) 2nx(2n+4n) Male sterile diploid with a male anisoploid
  (6) 4n Tetraploid without male sterility
  (7) 2n+4n Diploid and tetraploid without male sterility

Other symbols:

     
  (8) season winter
  (9) season spring
  (10) apomidic uniclonal
  (11) 42 chromosomes
  (12) 56 chromosomes
  (13) cytoplasm male sterile hybrids
  (14) tolerance to herbicides belonging to the imidazolinone family
  (15) popcorn
  (16) ssp. duriuscula
  (17) for seed
  (18) for fodder
  (19) broomcorn
  (20) ssp. saccharathum
  (21) monoecious
  (22) Avena nuda
  (23) use fiber
  (24) use oil
  (25) without erucic acid
  (26) ssp. rubra
  (27) ssp. commutata
  (28) ssp. trichophylla
  (29) bell pepper
  (30) sweet pepper
  (31) hot pepper
  (32) semi-hot pepper
  (33) multiplication by grafting, layer and propagation by cutting
  (34) multiplication by grafting and propagation by cutting
  (35) 1th group: leaf: white petiole, light green blade
  (36) 2nd group: leaf: green petiole, medium green blade
  (37) 4th group: leaf: pink petiole, dark green blade
  (38) dioecious
  (39) genetically modified organism

SOIURI ÎNSCRISE ÎN CATALOGUL OFICIALVARIETIES LISTED IN THE ROMANIAN OFFICIAL CATALOGUEI. CEREALECEREALSGRÂU – Triticum aestivum L.emend. Fiori et Paol.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Alex 1002 1994 2006   (8)
  Apache 2111 2005     (8)
  Apullum 1005 1992 2009   (8)
  Ardeal 1 1001 1999 2009   (8) Soi în conservare
  Arieşan 1005 1985 2009   (8)
  Azimut 2111 2009     (8)
  Bercy 2113 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 (8)
  Beti PI (ant. Beti) 1007 2004 2009   (8) Soi în conservare
  Boema 1 (ant. Boema) 1001 2000 2009   (8)
  Cezanne 2111 2000     (8)
  Ciprian 1002 2003     (8)
  Crina 1001 2001     (8)
  Crişana 1021 2005     (8)
  Delabrad 2 (ant. Delabrad) 1001 2002     (8)
  Dor F (ant. Dor) 1001 2002     (8)
  Dropia 1001 1993 2009   (8)
  Dumbrava 1005 2003     (8)
  Eliana PI (ant. Eliana) 1007 1998 2009   (8) Soi în conservare
  Enesco 2111 1999     (8)
  Esenţial 1003 2001     (8) Soi în conservare
  Faur F 1001 2004     (8)
  Gasparom 1003 1998 2009   (8) Soi în conservare
  GK Cipo 2043 2003 radiat 30.06.2008 30.06.2011 (8)
  GK Elet 2043 2002     (8)
  GK Gobe 2043 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 (8)
  GK Kalasz 2043 2003     (8)
  GK Miska 2043 2005     (8)
  GK Othalom 2043 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 (8)
  GK Petur 2043 2005     (8)
  Glosa – KG Kungloria 1001 2005     (8)
  Gruia 1001 2005     (8)
  Iaşi 2 1007 2002     (8)
  Ilinca 2126 2009     (8)
  Izvor 1001 2008     (8)
  Kiskun Serina 2045 2002     (8)
  Lovrin 34 1002 1981 2009   (8)
  Mv Magvas 2056 2002     (8)
  Mv Marsall 2056 2006     (8)
  Mv Palma 2056 2003     (8)
  Mv Regiment 2056 2007     (8)
  Mv Toborzo 2056 2007     (8)
  Pădureni (ant. Rubin) 1005 1998 2009   (9) Soi în conservare
  PKB Kristina (ant. Kristina) 2074 2004     (8)
  Pobeda 2012 2006     (8)
  Putna (ant. Voroneţ) 1003 2004     (8)
  Renan 2061 1999     (8)
  Renesansa 2012 2005     (8)
  Romulus LV 1002 1998 2009   (8) Soi în conservare
  Şimnic 30 1015 1987 2009   (8) Soi în conservare
  Şimnic 50 (ant. Briana) 1015 2004      
  Trivale 1019 1991 2009   (8)
  Zimbru (ant. SV 99) 1003 1998 2009   (8)

GRÂU DURUM – Triticum durum Desf.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Artena 2060 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 (9)
  Condurum (ant. Condur) 1001 1999 2008   (8)
  Mv Makaroni 2056 2007     (8)
  Nefer 1087 2005     (9)
  Pandur 1001 1996 2009   (8) Soi în conservare
  Salsa 1087 2005     (9)

IARBĂ DE SUDAN – Sorghum sudanense (Piper) Stapf.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Sabin 1001 2003      
  Sorin 1001 2001    

MEI – Panicum miliaceum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Marius 1001 2001      
  Matador 1001 1994 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Mărgărit 1001 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Mirel 1001 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Moldrom 1 1007 2004    

OREZ – Oryza sativa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Dunărea 1001 1998 2009    
  Elida 1001 2001      
  Impuls 1001 2009      
  Magic 1001 2005      
  Polizeşti 28 1012 1978 2009    
  Zefir 1001 2003    

ORZ – Hordeum vulgare L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
    1. Orzoaică (2 row barley)
  Adina SV (ant. Maria) 1003 1998 2009   (9)
  Adonis 2104 2005 radiat 31.12.2009 30.06.2012 (9)
  Amillis 2111 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 (8)
  Annabell 2107 2002     (9)
  Andreea 1001 1994 2008   (8)
  Aspen 2104 2005 radiat 31.12.2009 30.06.2012 (9)
  Auriga 2103 2005     (9)
  Babette 2103 2009     (8)
  Barke 1078 2001     (9)
  Beatrix 2103 2007     (9)
  Bogdana SV (ant. Avânt) 1003 2001     (9)
  Carrero 2107 2006 radiat 01.06.2009 01.06.2012 (8)
  Cecilia 2111 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 (9)
  Daciana 1005 1999 2009   (9)
  Danuta 2103 2002 radiat 01.06.2009 01.06.2012 (9)
  Kelibia 2111 1995 radiat 31.12.2009 30.06.2012 (8)
  Malwinta 2121 2009     (8)
  Marnie 2124 2009     (9)
  Romaniţa 1005 2004     (9)
  Marthe 2103 2008     (9)
  Scarlett 1078 2001     (9)
  Shakira 2107 2009     (9)
  Stindard SV (ant. Stindard) 1003 2003     (9) Soi în conservare
  Sunbeam 2107 2006 radiat 01.06.2009 01.06.2012 (8)
  Sunrise 2104 2006 radiat 31.12.2009 30.06.2012 (8)
  Thuringia 2107 2000     (9)
  Ursa 2103 2005 radiat 01.06.2009 01.06.2012 (9)
  Xanadu 2103 2006     (9)
    2. Orz (6 row barley)
  Amical (ant. Adi) 1001 1993 2008   (8)
  Cardinal FD (ant. Liliana) 1001 2003     (8)
  Dana 1001 1993 2008   (8)
  KH Tas 2106 2006     (8)
  Mareşal (ant. Regal) 1001 1996 2009   (8)
  Mădălin FD (ant. Mădălin) 1001 1994 2009   (8) Soi în conservare
  Nelly 2103 2005 radiat 01.06.2009 01.06.2012 (8)
  Sistem (ant. Orizont) 1001 2000 2009   (9)
  Univers 1001 2004     (8)

OVĂZ – Avena sativa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  GK Pillango 2043 2004     (9)
  GK Zalan 2043 2004     (9) (22)
  Jeremy 1002 2005     (9) Soi în conservare
  Lovrin 1 1002 2002     (9)
  Mureş 1005 1991 2009   (9) Soi în conservare

PORUMB – Zea mays L.

                 
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Tipul hibridului Grupa de maturitate FAO  
  Variety Denomination Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maintainer Date of listing
  Forma H Index Maturitas  
  1 2 3 4 5 6
  Aacienda 2111 2009     S 500  
  Acarro 2111 2006     S 500  
  Ademio 2111 2007     T 500  
  Aliacan 2111 2000     S 500  
  Alinea 2123 2009     S 500  
  Alpha 2082 2002     S 400  
  Amandha 2032 2006     D 400  
  Amarillo 2111 2002     S 500  
  Andreea LV (ant. Andreea) 1002 1992 2009   S 300  
  Anjou 258 2111 2002     T 300  
  Anjou 281 2111 2004     S 300  
  Anjou 285 2111 2002     S 200  
  Anjou 292 2111 2001     S 300  
  Anjou 425 2111 2001     S 500  
  Arper 2111 2002     S 600  
  Artu 2111 2002     S 500  
  Aude 2032 2003 radiat 31.12.2008 30.06.2011 S 400  
  Batz 2084 2005     S 200  
  Bărăgan 48 (ant. Cera 9) 1098 2005     S 500  
  Blako (ant. 1084 2004     S 300  
  Kiskun Blako)              
  Bonito 2127 2003     T 300  
  Boris 5 2074 2005     S 600  
  Brateş 1001 2003     S 400  
  Campion FD (ant. Campion) 1001 1998 2009   S 500  
  Caraibe 2127 1997 radiat 01.06.2009 01.06.2012 T 200  
  Ceda (ant. ZP 471) 2025 1998 2009   S 400  
  Celest 2082 2003     S 400  
  Cera 6 1098 2005     S 400  
  Cera 10 1098 2005     S 600  
  Ciclon 1001 1991 2009   D 200  
  Clarica 2097 1997 2007   S 300  
  Coventry 2111 2005     S 600  
  Cronus 2127 2003     S 500  
  Dalmac (ant. ZP 434) 2025 2001     S 500  
  Danella 2097 1998 2008   S 400  
  Danubian (ant. Danubiu) 1001 1993 2008   S 400  
  DK 312 2101 2005   S 300  
  DK 391 2005 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 S 400  
  DK 471 2081 2004     S 500  
  DK 527 2005 1997 2007   S 500  
  DKC 3511 2081 2006     S 300  
  DKC4005 2080 2009     S 300  
  DKC4626 2081 2004     S 400  
  DKC4964 2081 2009     S 400  
  DKC5143 2081 2006     S 500  
  DKC5783 2081 2009     S 500  
  DK315 2081 2005     S 400  
  DK355 2081 2002     S 200  
  DK440 2005 2001     S 300  
  DK537 2081 2002     S 500  
  Duplo 2032 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 S 500  
  Elixxir 2101 2008     S 370  
  Erriko (ant. ZP 684) 2025 2004     S 600  
  ES Astrakan 2084 2009     S 260  
  ES Kristelle 2084 2009     T 230  
  ES Ninfea 2084 2009     T 200  
  Eszter 2045 2001     S 200  
  Eurostar 2084 2005     S 200  
  Evelina 2097 1996 2006   S 400  
  Evelina SB 2097 1997 2007   S 400 (13)
  F425M 1001 2006     S 300  
  Faur 1001 1998 2009   S 500  
  Felike 1084 2005     S 400  
  Fiacre 2032 2005     S 400  
  Florencia 2097 1992 2007   S 600  
  Florencia SB 2097 1997 2007   S 600 (13)
  Fructis 2084 2006     S 300  
  Fundulea 322 1001 1990 2008   S 400  
  Fundulea 365 1001 1990 2009   S 600  
  Fundulea 376 1001 1990 2008   S 500  
  Fundulea 475M 1001 2004     S 300  
  Fundulea 540 (ant. Granit) 1001 1996 2009   S 500  
  Gambit 2032 2002 radiat 31.12.2008 30.06.2011 S 300  
  Garbure 2032 2004     S 300  
  Gavott 2032 2004     S 200  
  Generos 1001 2002     S 500  
  Gina 2045 2001     T 300  
  Gozo 2111 2002     T 200  
  Helga 2097 1990 2006   S 300  
  Hella 2045 2000     S 300  
  Hima 2045 2007     S 500  
  Inagua 2098 2005     T 300  
  Irina 1084 2003     S 300  
  Juxxin 2101 2009     S 350  
  Kaifus 2032 2009     T 320  
  Kaliffo 2032 2007     S 510  
  Kapsus 2032 2008     S 400  
  Kincs 2082 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 T 400  
  Kiskun 4427 2045 2007     S 500  
  Kiskun Aliz 1084 2004     S 200  
  Kiskun Cilike 1084 2004     S 300  
  Kiskun Dori 1084 2004     S 200  
  Kiskun Galja 1084 2004     S 300  
  Kiskun Gitta 2045 2006     S 100  
  Kiskun Kristof 2045 2006     S 100  
  Kiskun Nora (ant. 1084 2004     S 400  
  Kiskun Tamara)              
  Kiskun Olika 2045 2006     T 200  
  Kiskun Piros 1084 2004     S 200  
  Kiskun Roy 2045 2006     S 200  
  Kiskun SC 297 (ant. Kiskun 4297) 2045 1998 2009   S 400  
  Kiskun SC 4390 2045 2002     S 500  
  Kiskun SC 4444 2045 1999 2008   S 500  
  Kiskun TC 4255 (ant. Kiskun 4255) 2045 1998 2009   T 300  
  Kiskun Vanda 1084 2004     S 200  
  Kiskun Vivien 2045 2006     S 200  
  Kiskun Xintia 2045 2006     S 200  
  Kitty 2032 2005     S 500  
  Kiwas 2032 2009     S 400  
  Kladdus 2032 2009     S 300  
  Klausen 2032 2005     S 600  
  Kornelius 2032 2008     S 380  
  Krassus 2032 2009     S 570  
  Krisztina 1084 2003     S 200  
  Kursus 2032 2006     S 400  
  Kuxxar 2101 2005     S 300  
  KWS 2360 2032 2006     T 300  
  KWS 2376 2032 2006     S 400  
  KWS0551 2032 2004     S 600  
  KWS1393 2032 2005     S 500  
  KWS1394 2032 2005     S 500  
  KWS3381 2032 2007     T 480  
  Larissza 2045 2007     S 500  
  Laureat 2032 2001     S 300  
  Laurina 2045 2001     T 200  
  Laxxot 2101 2009     S 300  
  Leila 2045 2001     S 400  
  Lencsi 2045 2001     S 300  
  Leonis 2084 2006     S 400  
  LG 22.44 2111 2002     T 200  
  LG 2285 2111 2003     S 200  
  LG 23.05 2111 2005     S 300  
  LG 23.06 2111 2000     T 300  
  LG 25.30 2111 2000     S 600  
  LG 2533 2111 2005     S 600  
  LG3330 2111 2007     S 400  
  LG3355 2111 2008     S 350  
  LG 3362 2111 2005     S 400  
  LG3409 2111 2005     S 400  
  LG3475 2111 2008     S 470  
  LG3562 2111 2005     S 600  
  Lipesa 2097 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 T 300  
  Losc 2032 2007     T 200  
  Lovrin 400 1002 1969 2009   S 500  
  Luce 2032 1999 radiat 01.06.2009 01.06.2011 S 600  
  Luxxus 2101 2008     S 440  
  Marianna (ant. Kiskun 4230) 2045 1999 2009   S 300  
  MAS 44A 2123 2009     S 300  
  Mikado 2032 2001     S 500  
  Milcov 1001 1999 2009   S 300  
  Monalisa 2097 1998 2008   S 300  
  Monzon 2127 2004 radiat 01.06.2009 01.06.2012 S 500  
  Mv TC 277 2056 2005     T 300  
  Neptun FD (ant. Neptun) 1001 1998 2009   S 300  
  Nexxos 2101 2005     S 200  
  Nobilis 2084 1993 radiat 31.12.2008 30.06.2011 S 300  
  Norika 2045 2007     S 330  
  Norma 2056 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 S 400  
  NS300 2012 2000 2009   S 400  
  NS540 2012 2003     S 500  
  NSSC420YU 2012 1994 2009   S 400  
  Octavian 1001 1993 2009   S 500  
  Oituz 1001 1999 2009   S 300  
  Olimpius (ant. Olimp) 1001 2002     S 300  
  Olt 1001 1993 2008   S 400  
  Oranje 2127 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 S 300  
  Paltin 1001 1999 2009   S 400  
  Panciu 1001 2000 2009   S 400  
  Partizan 1001 1998 2009   S 400  
  Petra 2045 2007     S 500  
  Piroska 2045 2001     T 600  
  Presta 2084 1993 radiat 31.12.2008 30.06.2011 T 200  
  PR35F38 2097 2009     S 440  
  PR35P12 2097 2002     S 500  
  PR35T06 2097 2009     S 400  
  PR35Y54 2097 2005     S 500  
  PR36B08 2097 2006     S 500  
  PR36B09 2122 2009     S 500 (39)
  PR36D79 2097 2009     S 400  
  PR36K64 2122 2009     S 500 (39)
  PR36K67 2097 2007     S 500  
  PR36N70 2097 2003     S 400  
  PR36R10 2097 2001     S 500  
  PR37D22 2122 2009     S 400 (39)
  PR37D25 2097 2004     S 400  
  PR37F73 2097 2008     S 420  
  PR37M34 – Ribera 2097 2001     S 400  
  PR37M38 2097 2003 radiat 31.12.2009 30.06.2012 S 400 (14)
  PR37N01 2097 2009     S 400  
  PR37Y12 2097 2009     S 350  
  PR37W05 2097 2006     S 400  
  PR38A24 2097 2002     S 300  
  PR38A67 2097 2004 radiat 31.12.2009 30.06.2012 S 300  
  PR38B12 2097 2008     S 290  
  PR38B85 2097 2007     S 390  
  PR38F70 – Benicia 2097 2000     S 300  
  PR38R92 2097 2006     S 300  
  PR38Y09 2097 2005 radiat 30.06.2008 30.06.2011 S 200  
  PR39B76 2097 2008     S 200  
  PR39D81 2097 2001     S 200  
  Ranchero 2127 2000 radiat 01.06.2009 01.06.2012 S 400  
  Rapid 1001 1991 2009   S 400  
  Rapsodia 1001 1995 2009   S 400  
  Rasa 1084 2003     S 500  
  Sangria 2123 2009     S 300  
  Satolas 2032 2004     S 300  
  Serina (ant. Kiskun 4344) 2045 1999 2009   S 400  
  Sinatra 2032 2007     S 370  
  Splendis 2084 2007     T 260  
  Stanisa 2074 2002     S 400  
  Stanza 2032 2007     T 420  
  Star 1001 2001     S 500  
  Stira 2097 1992 2006   S 400  
  Stira SB 2097 1998 2008   S 400 (13)
  SUM 0235 2127 2009     S 290  
  SUM 0243 2127 2009     S 330  
  SUM 0246 2127 2009     S 400  
  Szandra (ant.Kiskun 4380) 2045 1999 2009   S 400  
  Szegedi SC 278 – Talbot 2043 2001     S 300  
  Szegedi SC 352 2043 2004     S 300  
  Szegedi TC 273 2043 2003 radiat 30.06.2008 30.06.2011 T 300  
  Szegedi TC 277 2043 2001     T 300  
  Szegedi TC 358 2043 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 T 400  
  Szegedi TC 376 2043 2001 radiat 30.06.2008 30.06.2011 T 400  
  Szegedi TC 377 2043 2003     T 400  
  Szegedi TC 465 2043 1998 radiat 31.12.2008 30.06.2011 T 500  
  Szilvia 1084 2003     S 400  
  Szoliani (ant. Kiskun Szoliani) 1084 2004     S 200  
  Tandil 2127 2003 radiat 01.06.2009 01.06.2012 S 600  
  Tanjuska 2045 2007     S 540  
  Taranis 2084 2008     S 350  
  Tavasz 2045 2001     S 500  
  Tempra 2082 2000 radiat 30.06.2008 30.06.2011 S 600  
  Tilda 2045 2001     S 400  
  Turda 165 1005 2002     T 200  
  Turda 200 1005 1976 2009   D 200  
  Turda 201 1005 2002     T 200  
  Turda Favorit 1005 2001     S 300  
  Turda Mold 188 1005 2001     T 200  
  Turda Star 1005 2005     T 300  
  Turda SU182 1005 2000 2009   S 200  
  Torpedo 2127 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 T 400  
  Vasilica 2097 1996 radiat 31.12.2009 30.06.2012 T 500  
  Veracruz 2111 2005     S 600  
  Veritis 2098 2005     T 300  
  Veronika 2043 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 S 500  
  Vic 2032 2004 radiat 31.12.2008 30.06.2011 S 400  
  ZP278 2025 2002     S 300  
  ZP335 2025 1995     S 400  
  ZP409 2025 1999 2009   T 500  
  ZP488 2025 2000 2009   S 400  
  Zsuzsanna 2045 2000     S 300  
  36R10SV 2097 2004     S 500 (13)
  37M34SS 2097 2005     S 400 (13)
  39D81SV 2097 2005     S 200 (13)

SECARA – Secale cereale L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Suceveana 1003 1996 2009   (8)

SORG – Sorghum bicolor (L.) Moench

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Alfoldi 1 2043 2004     H S (17)
  Donaris 1001 2003     (19)
  F135ST 1001 2004     (20)
  Fundulea 21 1001 1979 2009   H S (17)
  Fundulea 32 1001 1979 2009   H S (17)
  GK Zsofia 2043 2004     H S (17)
  Monori edes 2063 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H S (20)
  Queyras 2084 2005     H S (17)
  Rona 5 2043 2004     H S (18)
  Siret 1001 1996 2009   (19)
  Szegedi szlovak 2043 2002     (19)
  Szegedi 1023 2043 2005     (19)
  Szegedi 185 2043 2002     (19)

HIBRIDUL SORG X IARBĂ DE SUDAN – Sorghum bicolor (L.)Moench x Sorghum sudanense (Piper)Stapf.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Catinca (ant. Tinca) 1001 1998 2009    
  Fundulea 235 (ant. Tereza) 1001 2003      
  GK Csaba 2043 2004     H
  Zoldozon 2063 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H

TRITICALE – x Triticosecale Wittm.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Cascador F 1001 2008     (8)
  Gorun 1 (ant. Gorun) 1001 2005     (8)
  Haiduc 1001 2006     (8)
  Plai 1001 1992 2008   (8)
  Silver 1003 1992 2009   (8)
  Stil 1001 2003     (8)
  Titan 1001 1998 2008   (8)
  Trilstar 1001 2001     (8) Soi în conservare
  Ţebea 1005 1991 2009   (8) Soi în conservare

II. PLANTE OLEAGINOASE ŞI TEXTILEOIL AND FIBRE PLANTSALUNE DE PĂMÂNT – Arachis hypogea L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Solar 1079 1999 2009    
  Venus 1079 1999 2009  

FLOAREA-SOARELUI – Helianthus annuus L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Aitana 2098 2005     HS
  Alex 1001 1996 2006   HS
  Almanzor 2084 2003     HS
  Anabela SU 2012 2008     HS
  Arena 2082 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 HS
  Arpad 2012 2003     HS
  Aura ITC 1078 2009     HS
  Aurasol – Orasole 2080 2004     HS
  Betina 1078 2004     HS
  Daniel 1001 2006     HS
  Diabolo PR 2111 2004     HS
  DKF2514 2080 2009     HS
  DKF 3554 2080 2009     HS
  Duna 2023 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 HS
  ES Camila 2084 2008     HS
  ES Isabella 2084 2009     HT
  Favorit 1001 1992 2007   HS
  ES Zalema 2084 2009     HS
  Fleuret 2044 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 HS
  Fleuret OR 2080 2004     HS
  Flordani 1001 2009     HS
  Flormari 1001 2009     HS
  Fly 2044 2001     HS
  Focus 2111 2002     HS
  Fundulea 225 1001 1998 2008   HS
  Georgina 1078 2005     HS
  Gina ITC 1078 2009     HS
  GK Manuel 2043 2007     HS
  GK Mara 2043 2007     HS
  Heliacan 2032 2008     HS
  Heliasol 2032 2002 radiat 01.06.2009 01.06.2011 HS
  Heliasol RO 2032 2004     HS
  Heliasun RM 2032 2006     HS
  Huracan 2032 2005     HS
  Hysun 321 2023 2000 radiat 30.06.2008 30.06.2011 HS
  Itanol 2080 2006     HS
  Jupiter 1001 2005     HS
  Kasol 2076 2002     HS
  Krisol 2076 2004     HS
  Leila 2084 2008     HT
  LG5380M 2111 2006     HS
  LG5412 2111 2008     HS
  LG 54.20 M 2111 2004     HS
  LG5450HO 2111 2008     HS
  LG 56.34 2111 2001     HS
  LG5635 2111 2009     HS
  LG5655 2111 2009     HS
  LG 56.60 2111 2001     HS
  LG5665M 2111 2006     HS
  Lindor 2076 2005 radiat 01.06.2009 01.06.2012 HS
  Lovrin 338 1002 2003     HS
  Lovrin 614 1002 2006     HS
  Lovrin 618 1002 2008     HS
  Macha 2043 2002 radiat 01.06.2009 01.06.2012 HS
  Magor 2043 2003 radiat 01.06.2009 01.06.2012 HS
  Manitou 2043 2002     HS
  MAS 97A 2123 2009     HS
  Masai 2043 2002     HS
  Mateol RO 2032 2005     HS
  Melody 2082 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 HS
  Minunea 1001 2001     HS
  Neptun 1001 2005     HS
  Nobel 2111 2002     HS
  NS Oliva 2012 2008     HS
  NS Viktoria 2012 2008     HS
  Ollean 2101 2008     HS
  Olsavil 2097 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 HS
  Ozirisz 1084 2003     HS
  Paraiso 102 CL 2003 2008     HS
  Performer 1001 1998 2008   HS
  PF100 1098 2008     HS
  Pixel 2082 2000 radiat 25.03.2008 30.06.2011 HT
  Podium 2076 2005     HS
  Podu Iloaiei 2001 1007 2005   HS
  PR63A86 2097 2008     HS
  PR63A90 2097 2000 2010   HS
  P64H19 2097 2009     HS
  P64H20 2097 2009     HS
  PR64A15 2097 2009     HS
  PR64A44 2097 2003     HS
  PR64A58 2097 2006     HS
  PR64A63 2097 2004     HS
  PR64A71 2097 2005     HS
  PR64A83 2097 2001 2010   HS
  PR64A89 2097 2007     HS
  PR64E71 2097 2007     HS
  PR64E83 2097 2005     HS
  PR64H32 2097 2008     HS
  PR64H51 2097 2003     HS
  PR64H61 2097 2002     HS
  PR64H91 2097 2005     HS
  Primi (ant. Rimisol PR) 2012 2008     HS
  Ramszesz 2045 2002     HS
  Rigasol 2070 2001     HS
  Rigasol OR 2080 2004     HS
  Rimisol 2012 2004     HS
  Rumbasol OR 2080 2006     HS
  QC Tango 1099 2009     HS
  Salut RM 2032 2009     HS
  Sandrina 1001 2000 2010   HS
  Saturn 1001 2003     HS
  Saxo 2076 2003     HS
  Splendor 1001 2000 2010   HS
  Sunflora CL 2003 2009     HS
  Sunko 2076 2003     HS
  Superflor 2043 2005     HS
  Supersol 2043 2007     HS
  Tamara CL 2003 2008     HS
  Teide 2084 2004     HS
  Tellia 2032 2007     HS
  Timiş 1002 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 HS
  Top 75 1001 2002     HS
  Tregor 2111 2006     HS
  Unisol 2080 2005     HS
  Venus 1001 2002     HS
  Vera 1078 2006     HS
  Vioara 1078 2009     HS
  Zoltan 2012 2003     HS

IN – Linum usitatissimum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Ada 1003 2000 2008   (23)
  Adria 1001 1998 2008   (23)
  Alexin 1001 1999 2008   (24)
  Alin 1017 1999 2009   (23)
  Bazil 1017 2000 2009   (23)
  Betalisa 1017 2001     (23)
  Codruţa 1017 1995 2008   (23)
  Cosmin 1017 1999 2008   (23)
  Cristina 1001 2003     (24)
  Ferdinand (ant. Carolina) 1017 1998 2009   (23)
  Floriana 1001 1998 2008   (24)
  Florinda 1001 1999 2008   (24)
  Fluin 1001 2000 2009   (24)
  Iunia 96 1001 2000 2009   (24)
  Lirina 1001 1998 2008   (24)
  Louis 1017 2000 2009   (23)
  Luncavăţ (ant. Elena) 1017 1998 2008   (23)
  Monica 1017 1998 2009   (23)
  Nineta 1001 2001     (23)
  Paula 1017 2003     (23)
  Rareş 1017 1999 2009   (23)
  Şumuleu 1022 2001     (23)
  Vasilelin 1017 1999 2009   (23)

MUŞTAR ALB – Sinapis alba L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Alex 1090 2006      
  Petrana 1090 2006    

RAPIŢĂ – Brassica napus L. partim.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Artus 2099 2005     H (8) (25)
  Astrada 2090 2002     H (8) (25)
  Bolero 2090 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 (9) (25)
  Bristol 2080 2003     (8) (25)
  Capitol 2080 2002     (8) (25)
  Contact 2080 2003     (8) (25)
  Dexter 2090 2003     H (8) (25)
  Digger 2032 2007     (8) (25)
  Diana ITC (ant. Diana) 1078 2006     (8) (24) (25)
  Doina 1078 2006     (8) (24) (25)
  Doublol 2080 2003     (8) (25)
  Elite 2098 2006     (8) (25)
  ES Alias 2084 2009     H (8)
  ES Artist 2084 2009     (8)
  Elvis 2098 2006     (8) (25)
  Finesse 2090 2007     H (8) (25)
  Herkules 2090 2009     (8) (25)
  Heros 2090 2003     (9) (25)
  Hunter 2090 2005     (9) (25)
  Lambada 2100 2005     (9) (25)
  Merano 2090 2008     H (8) (25)
  Milena 2032 2007     (8) (25)
  Olifant 2084 2007     (8) (25)
  Olga 2100 2005     (9) (25)
  PR45D01 2097 2009     H (8) (25)
  PR46W10 2097 2009     (8) (25)
  PR46W31 2097 2009     (8) (25)
  Rasmus 2099 2005     (8) (25)
  Remy 2032 2007     (8) (25)
  Rodeo 2032 2008     (8) (25)
  Star 2059 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 (9) (25)
  Triangle 2032 2007     H (8) (25)
  Valesca 2090 1997 2007   (8) (25)
  Vectra 2090 2006     H (8) (25)
  Viking 2099 2006     (8) (25)
  Winner 2090 2006     (8) (25)

RICIN – Ricinus communis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Dragon 1011 2004      
  Cristian 1011 2004      
  Rivlas 1011 2004      
  Teleorman 1011 1988 2009    
  Vlaşca 1011 1991 2006  

SOIA – Glycine max. (L.) Merrill

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Balkan 2012 2003     I
  Bolyi 44 2109 2001     00
  Columna 1001 1995 2009   0
  Daciana 1001 2006     0
  Danubiana 1001 1983 2009   I
  Eugen 1005 2002     00
  Felix 1005 2005     00
  Neoplanta 2012 2004     0
  Oana F 1001 2009     00
  Onix 1005 2002     00
  Perla 1005 1994 2009   000
  Proteinka 2012 2002     0
  Românesc 99 1001 1999 2009   00
  Triumf 1001 1996 2009   I
  Vennera 2012 2004     II

ŞOFRĂNEL – Carthamus tinctorius L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  CW74 2110 2009      
  CW88OL 2110 2009      
  CW1221 2110 2000 2009    
  CW4440 2110 2000 2009    
  S719 2128 2009      
  S4409 2128 2009    

CÂNEPĂ – Cannabis sativa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Denise 1018 1999 2007   (21)
  Diana 1018 2001     (21)
  Lovrin 110 1002 2007     (38)
  Silvana 1002 2007     (38)
  Zenit 1018 2000 2009   (21)

III. PLANTE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASETUBER AND ROOT PLANTSCARTOF – Solanum tuberosum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Agata 1096 1997 2007   tm
  Almera 1096 2003     stm
  Alwara 2075 2002     stm
  Amicii 1022 2003     stm
  Armonia 1076 2003     std
  Amorosa 1096 2002     stm
  Artemis 1096 2003     stm
  Astral N 1003 2001     stm
  Atlas 2030 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 stm
  Christian 1008 1999 2009   std
  Claudiu 1003 2003     stm
  Cosmos 1096 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 std
  Coval 1076 1999 2009   std
  Cumidava (ant. Alize) 1008 1999 2009   std
  Escort 2014 1995 2006   stm
  Eterna 1022 1998 2008   stm
  Fresco 1096 1994 2006   tm
  Frumoasa 1022 1999 2008   stm
  Harghita 1022 1999 2009   std
  Impala 1096 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 stm
  Ioana TS (ant. Ioana) 1076 2003     std
  Karlena 2055 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 stm
  Kondor 1096 1995 2006   stm
  Kronstad (ant. Dumbrava) 1008 2003     stm
  Loial 1003 2004     std
  Luiza 1076 2000 2008   std
  Magic 1003 2001     stm
  Maranca 2014 2001     stm
  Mariana 2030 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 tm
  Mikel 1076 2004     td
  Minerva 2048 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 tm
  Molli 2055 2001     stm
  Nativ 1022 2000 2009   stm
  Nemere 1076 1999 2009   std
  Oscar 2048 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm
  Palma 2075 2002     stm
  Pamina 2030 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 std
  Productiv 1076 2001     std
  Provento 1096 1996 2006   std
  Redsec 1076 1999 2008   std
  Robusta MC (ant. Robusta) 1022 1998 2009   std
  Roclas Braşov (ant. Roclas) 1008 1994 2009   tm
  Romano 1096 1995 2006   stm
  Rozal MC (ant. Rozal) 1022 2003     std
  Ruxandra (ant. Nicoleta) 1008 1999 2009   std
  Sante 1096 1994 2006   std
  Tâmpa 1008 2000 2009   std
  Tentant 1022 2001     stm
  Transilvania 1008 2006     std
  Zamolxis (ant. Dacia) 1008 2002     stm
  White Lady 2069 2001     std

SFECLĂ DE ZAHĂR – Beta vulgaris L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Akku 2119 2008     D m (2)
  Alexa 2032 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 P m (4)
  Alfa 2046 1998 radiat 30.11.2007 30.06.2010 P m (5)
  Amata 2077 2005     D m (2)
  Andra 1008 1994 2006   P m (7)
  Asteria 2077 2001     P m (4)
  Bartos 2065 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 P m (4)
  Bârsa 1 1008 2007     D m (1)
  Bianca 2032 2001     D m (2)
  Bogdana 2077 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D m (1)
  Buda 2119 2002     D m (2)
  Casino 2125 2006     D m (2)
  Centro 2046 1998 radiat 30.11.2007 30.06.2010 P m (4)
  Cercos 2065 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 P m (4)
  Cesar 2089 2003     D m (2)
  Cleo 2011 1993 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Clipper 2007 2000 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Cronos 2077 2001     D m (2)
  Davis 2068 2001     P m (4)
  Deleita 2077 2005     D m (2)
  Diamant 2125 2004     D m (2)
  Diwo 2119 2006 radiat 16.10.2007 30.06.2010 D m (2)
  Dora 2032 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D m (2)
  Drena S 2012 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 P m (4)
  Dwina 2023 2003 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Elba 2125 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Esprit 2119 2008     D m (2)
  Europa 2023 2000 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D m (2)
  Evelina 2032 2003     D m (2)
  Georgina 2032 2005     D m (2)
  Gilamon 2046 1998 radiat 30.11.2007 30.06.2010 P m (4)
  Gina 2032 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 D m (2)
  Helsinki 2023 2000 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Imperial 2125 2005     D m (2)
  Inga 2077 2000 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D m (1)
  Ippolita 2077 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D m (2)
  Janina 2047 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 P m (4)
  Kassandra 2032 2002     P m (4)
  Kawemaja 2032 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Kerstin 2032 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Laetitia 2032 2006     D m (2)
  Lavina 2032 2006     D m (2)
  Leila 2032 2004     D m (2)
  Libero 2119 2007     D m (2)
  Lenora 2032 2005     D m (2)
  Luxomon 2065 2001     P m (4)
  Lydia 2011 1994 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Maiken 2125 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D m (1)
  Merak 2119 2004     D m (2)
  Morgane 2007 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Nancy 2125 2008     D m (2)
  Origo 2023 2003 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Orio 2077 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D m (2)
  Pesota 2077 2002 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D m (1)
  Picnic 2023 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Pingus 2125 2007     D m (2)
  PN Mono 4 2047 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Poenta 2012 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 P m (4)
  Porto 2046 2002     D m (2)
  Remos 2119 2005     D m (2)
  Rosita 2077 2002     D m (2)
  Rubin 2125 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 P m (4)
  Rustica 2032 2007     D m (2)
  Safir 1091 2006     D m (2)
  Sirio 2023 2001 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Snezana 2032 2007     m (2)
  Stefania 2077 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Tower 2125 2001 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D m (2)
  Ventura – Venera 2125 2008     D m (2)
  York 2023 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)

SFECLĂ FURAJERĂ – Beta vulgaris L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Aberna 1078 2003     D M (1)
  Agro-poly 1078 2003     P M (4)
  Angoba 1078 2003     P M (7)
  Belmono 1078 2003     P m (4)
  Kacper 2066 2002     P m (4)
  Kiwi 2007 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Korsroe pajbjerg 2008 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P M (7)
  Krakus 2066 2001     P m (4)
  Kyros 2008 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 P m (4)
  Lovrin 515 1002 2002     T M (6)
  Lovrin 628 1002 2002     D M (1)
  Rekord Poly 2066 2002     P M (7)
  Tytan Poly 2066 2001     P M (7)
  Ursus Poly 2066 2001     P M (7)
  Zentaur Poly 2066 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 P M (7)

IV. PLANTE FURAJEREFODDER PLANTSDUGHIE – Setaria italica (L.) P.B. ssp. mocharicum Al.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  De Buzău 1082 2003     L

FESTULOLIUM – X Festulolium Aschers et Graebn.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Lofa 2064 2000 2010  

FIRUŢĂ – Poa pratensis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Baronial 2079 2004     gz (10)
  Compact 2059 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 gz (10)
  Conni 2059 1999 radiat 31.12.2009 30.06.2012 gz (10)
  Platini 2059 2001     gz (10)
  Skiz 2066 2002    

GHIZDEI – Lotus corniculatus L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Doru 1006 2004      
  Dragotim 1013 2008      
  Măgurele 8 1006 2007      
  Nicol (ant. Nico) 1013 1995 2006    
  Oltim 1013 2004    

GOLOMĂŢ – Dactylis glomerata L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Amba 2059 1999 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Baridana 2079 2003      
  Intensiv 1006 1988 2010    
  Magda 1006 2004      
  Marius (ant. Adrian) 1001 2002      
  Ovidiu 1001 1994 2009  

IARBA CÂMPULUI – Agrostis capillaris L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Golfin – Golf 2064 2000 radiat 30.06.2008 30.06.2011 gz

IERBĂLUŢĂ – Phalaris arundinacea L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Premier 1006 2004    

LUCERNĂ – Medicago sativa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Daisy 2059 2000 2010    
  Adin 1001 2006      
  Alina 1001 2001      
  Catinca (ant. Carina) 1001 2006      
  Cosmina 1001 2004      
  Daniela (ant. Dana) 1001 2000 2009    
  Dorinela (ant. Dorina) 1001 2002      
  Magnat 1001 1996 2009    
  Mădălina 1001 2002      
  Sandra 1001 2003      
  Roxana 1001 2009    

MAZĂRE – Pisum sativum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Athos 2111 2005     (9)
  Attika 2111 2005     (9)
  Aurora 1001 2005     (9)
  Austin 2111 2005     (9)
  Dorica (ant. Dora) 1005 1989 2009   (9)
  Magistra Liv 1017 2009      
  Vedea TR (ant. Vedea) 1011 1991 2009   (9)

MAZĂRICHE – Vicia sativa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  De Suceava 1003 2009     (9) Soi în conservare

MOLEAŢĂ – Agrostis stolonifera L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Barifera 2079 2003 radiat 30.11.2007 30.06.2010 gz
  Kromi 2059 2001     gz

OBSIGĂ NEARISTATĂ – Bromus inermis Leyss.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Doina 1016 1995 2006    
  Mihaela 1016 2004      
  Olga 1016 1998 2008  

PĂIUŞ ÎNALT – Festuca arundinacea Schreber

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Adela 1006 2001      
  Barlexas II 2079 2005     gz
  Finelawn 2059 2001     gz
  Jucu 5 1004 2009      
  Kora 2064 2001      
  Korina 2059 2001     gz
  Vio Jucu (ant. Jucu) 1004 2004    

PĂIUŞ DE LIVEZI – Festuca pratensis Hudson

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Barcrypto 2079 2009      
  Laura 2059 1999 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Pradel 2105 2005      
  Senu pajbjerg          
  – Senu 2059 2001      
  Transilvan 2 (ant. Transilvan) 1006 1988 2009  

PĂIUŞUL OILOR – Festuca ovina L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Ridu 2059 2001     gz (16)

PĂIUŞ ROŞU – Festuca rubra L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Aniset 2059 2000 radiat 31.12.2008 30.06.2011 gz (26) (12)
  Barcrown 2079 2003     gz (28) (11)
  Bargreen 2079 2003     gz (27) (11)
  Barustic 2079 2003     gz (26) (12)
  Peisaj (ant. Tedi) 1006 2005     gz

PIR CRESTAT – Agropyron pectiniforme R amp;Sch.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Flaviu 1016 2006    

RAIGRAS ARISTAT – Lolium multiflorum Lam.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Ancuţa F (ant. Anca) 1001 1993 2008   T
  Iuliana (ant. Iulia) 1001 1998 2008   T

RAIGRAS HIBRID – Lolium x boucheanum Kunth.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Cătălin 1001 2004      
  Florentin (ant. Florin) 1001 1998 2009  

RAIGRAS PEREN – Lolium perenne L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Barelan 2079 2005     T
  Barlennium 2079 2005 radiat 30.11.2007 30.06.2010 D, gz
  Barsara 2079 2003 radiat 30.11.2007 30.06.2010 D
  Calibra 2059 1999 radiat 31.12.2009 30.06.2012 T
  Danilo 2059 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 D, gz
  Mara 1006 1989 2010   D
  Măgura BV 1006 1998 2009    
  (ant. Măgura)          
  Merci 2059 2000 radiat 15.03.2007 30.06.2009 D, gz
  Sabor 2079 2002     D, gz
  Sakini 2059 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 D, gz
  Score 2059 2001 radiat 15.03.2007 30.06.2009 D, gz
  Taya 2059 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 D, gz
  Tivoli 2059 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 T

SPARCETĂ – Onobrychis viciifolia Scop.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Anamaria 1016 2006    

TIMOFTICĂ – Phleum pratense L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Rarău 1003 2002      
  Tirom 1006 1979 2009  

TRIFOI ALB – Trifolium repens L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Carmencita (ant. Carmen) 1013 1996 2009    
  Carpatin 1006 1996 2009    
  Danitim 1013 2004      
  Mioriţa 1006 1989 2009    
  Rivendel 2059 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012

TRIFOI DE ALEXANDRIA – Trifolium alexandrinum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Viorel 1001 2005    

TRIFOI ROŞI – Trifolium pratense L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Livada Ralu 1017 2009     D
  Livada Sara 1017 2009     T
  Novac 1017 2004     T
  Rotrif (ant. Roza) 1017 1999 2009   D
  Sătmărean 1017 2001     T
  Vesna 2064 1999 2010   T

GULIE FURAJERĂ – Brassica napus L.var. napobrassica ( L.) Rchb.

             
  Denumirea soiului  Menţinătorul  Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii)  Comercializare până la  Observaţii 
  Variety Denomination Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion) Other specific mentions
  1 2 3 4 5 6
  Ana Maria 1003 2002    

V. TUTUN – Nicotiana tabacum L.TABACCO

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Bărăgan 132 1086 1984 radiat 30.06.2008 30.06.2011 MC
  Bărăgan 185 1086 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 MC
  Burley 194 1086 2001     B
  Burley 196 1086 2003     B
  Burley 224 1086 1998 radiat 31.12.2007 30.06.2010 B
  Burley 235 1086 1990 2006   B
  Djebel 123 1086 1973 radiat 31.12.2009 30.06.2012 O
  Djebel 143 1086 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 O
  Djebel 252 1086 1994 radiat 31.12.2009 30.06.2012 O
  Ghimpaţi 55 1086 1976 radiat 30.06.2008 30.06.2011 SO
  Ghimpaţi 111 1086 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 SO
  Molovata 94 1086 1983 radiat 30.06.2008 30.06.2011 O
  Molovata 155 1086 2001     O
  Tennessee 86 1086 1996 2006   B
  Virginia 177 1086 2004     V
  Virginia 180 1086 1998 radiat 31.12.2007 30.06.2010 V
  Virginia 196 1086 1990 2006   V

VI. PLANTE MEDICINALE ŞI AROMATICEMEDICINAL AND AROMATIC HERBS

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  ARMURARIU – Silybum marianum (L.) Caertn.
  De Prahova 1010 1975 2009   L
  BUSUIOC – Ocimum basilicum L.
  Basilica 1010 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 L
  Geea 1010 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  CIMBRU DE CULTURĂ – Thymus vulgaris L.
  De Dolj 1010 1973 2009   L
  CHIMION – Carum carvi L.
  De Ghimbav 1010 1973 2009   L
  CORIANDRU – Coriandrum sativum L.
  Omagiu 1010 2000 2010    
  Sandra 1010 1987 2007    
  DEGEŢEL LÂNOS – Digitalis lanata Ehrh.
  Tonic 1010 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  ECHINACEA – Echinacea pallida Nutt.
  Napoca 1004 2006      
  IPCĂRIGE – Gypsophila paniculata L.
  De Moara Domnească 1010 1975 2009   L
  ISOP – Hyssopus officinalis L.
  De Ciorani 1010 1975 2009   L
  JALEŞ – Salvia officinalis L.
  De Răsmireşti 1010 1975 2009   L
  LAUR PĂROS – Datura innoxia Mill.
  Silvia 1010 1993 2009    
  LAVANDĂ – Lavandula angustifolia Mill.
  Codreanca 1010 1992 2007    
  Emilia 1010 2009      
  LEMN DULCE – Glycyrrhiza glabra L.
  Julide 1081 2003      
  MAC IRANIAN – Papaver bracteatum Lindl.
  De Călăraşi 1010 1985 2007   L
  MĂSELARIŢĂ – Hyoscyamus niger L.
  De Timiş 1010 1976 2009   L
  MĂTĂCIUNE – Dracocephalum moldavica L.
  De Militari 1010 1975 2009   L
  MENTĂ BUNĂ – Mentha piperita L.
  Coral 1010 2009      
  Cristal 1010 2000 2010    
  MENTĂ CREAŢĂ – Mentha spicata L. var. crispa (Benth.) Mansf.
  Record 1010 1992 2007    
  MUŞTAR NEGRU – Brassica nigra (L.) Koch.
  De Timişoara 1010 1973 2009   L
  NALBĂ DE GRĂDINĂ – Althaea rosea (L.) Cav. var. nigra
  De Buzău 1010 1975 2009   L
  NEGRILICĂ – Nigella sativa L.
  De Brăila 1010 1975 2009   L
  OBLIGEANĂ – Acorus calamus L.
  Ursula 1081 2003      
  PĂTLAGINĂ ÎNGUSTĂ – Plantago lanceolata L.
  De Cluj 1010 1975 2009   L
  ROINIŢĂ – Melissa officinalis L.
  De Dobroteşti 1010 1973 2009   L
  SASCHIU – Vinca minor L.
  Azur   1996 radiat 31.12.2006 30.06.2009  
  SĂPUNARIŢĂ – Saponaria officinalis L.
  De Alexandria 1010 1975 2009   L
  SCHINDUF – Trigonella foenum-graecum L.
  Robusta 1010 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  SCHINEL – Cnicus benedictus L.
  De Brânceni 1010 1975 2009   L
  TARHON – Artemisia dracunculus L.
  Armonia 1010 2001      
  Artemis 1010 2001      
  TĂTĂNEASĂ – Symphytum officinale L.
  Corina 1081 2003    

VII. SPECII LEGUMICOLEVEGETABLE SPECIESARDEI – Capsicum annuum L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Albaregia 2073 2003     (30) stm a
  Albineţ 1026 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 (32) stm a
  Alexandru 1093 2009     (32) td a
  Amaradia 1035 2009     (30) std a
  Andrada 1072 2000 2010   (30) stm a
  Apollo 2073 2004     H (30) td a
  Arădean 1072 1998 2008   (31) tm a
  Arlequin 2028 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H (30) stm a
  Aroma 1029 1982 2009   (30) stm a
  Artim 1093 2008     (30) stm a
  Arum 1033 2008     (30) tm a
  Asteroid 1029 1999 2009   (29) stm a
  Barbara 1093 2008     (30) stm a
  Bârsan 1029 2004     (30) std a
  Bianca 2019 2002     H(30) sr+sl stm a
  Bogdan 1035 1999 2009   (32) stm a
  Buzău 10 1033 2008     (30) tm a
  Ceres 1031 1996 2006   (30) tm a
  Cordial 1072 2009     (32) td a
  Cornel 1029 1993 2009   (29) stm a
  Cosmin 1033 1984 2010   (32) td a
  Creola 1031 2004     (29) tm a
  Dariana Bac 1031 2008     (30) tm a
  De Şiria 1030 1991 2006   (30) tm a
  Delta 2020 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H (30) tm a
  Dennis 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H (30) tm a
  Ducu 1097 2008     (30) stm a
  Edesalma 2073 2002     (30) tm a
  Eugen 1026 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 (32) stm a
  Export 1031 1974 2009   (30) sl stm a
  Feherozon 2073 2003     (30) tm a
  Fermier 1097 2009     (32) td a
  Galben superior 1033 1974 2009   (30) stm a
  Gambo 2052 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H (29) std a
  Gigant 2073 2005     H (30) sl td a
  Granat 1072 1996 2006   (29) stm a
  Greygo 2073 2004     (29) std a
  Hildi 1093 2008     (30) stm a
  Ionel 1031 2007     (32) stm a
  Işalniţa 85-V 1035 1997 2007   (30) tm a
  Işalniţa Rovine 1072 2007     (30) tm a
  Iute delicios 1072 1996 2006   (31) stm a
  Lider 1031 2003     (29) stm a
  Lung de Işalniţa 1035 1997 2007   (32) std a
  Miniş 27 1072 1974 2009   (30) tm a
  Mureş 1072 1998 2008   (30) stm a
  Nagykuti 2114 2005     (29) td a
  Opal 1029 1993 2009   (30) std a
  Oranj 1034 1995 2010   (32) stm a
  Orest 1072 2003     (30) td a
  Petruş 1072 2009     (31) td a
  Picant 1030 1988 radiat 31.12.2008 30.06.2011 (31) tm a
  Pintea 1093 2009     (31) std a
  Portocaliu 1072 1965 2009   (31) tm a
  Silvy 1033 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 (30) stm a
  Siret 1031 1997 2007   (32) stm a
  Splendens 1033 2008     (29) tm a
  Splendid 1033 1981 2010   (29) std a
  Şimnic 7 1097 2008     (30) std a
  Tarog 2052 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 (30) std a
  Teodora 1029 2000 2010   (29) stm a
  Tudu 1097 2009     (29) std a
  Valentin 1072 2009     (30) std a
  Viosem 1072 2009     (32) td a
  Vlad 1093 2009     (29) tm a

BAME – Abelmoschus esculentus (L.) Moench

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Acme 1029 1996 2006   std a
  Ela 1029 1984 radiat 31.12.2009 30.06.2012 ex a

BROCOLI – Brassica oleracea L.convar.botrytis (L.) Alef.var.cymosa Duch.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Bestor 2039 2009     H td a
  Champor 2039 2009     H stm a
  Dannor 2039 2009     H stm a
  Flash 2016 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H stm a
  Martor 2039 2009     H td a

BUSUIOC – Ocimum basilicum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Aromat de Buzău 1033 2005     a

CASTRAVETE – Cucumis sativus L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  FRUCT DE TIP CORNIŞON (Gherkin)
  Adonis 1029 1994 radiat 31.12.2008 30.06.2011   tm a
  Alibi 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a
  Asterix 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a
  Codruţ 1072 2008       stm a
  Cornibac 1031 1997 2007   H stm a
  Cornistar 1072 1996 2006     stm a
  Crişan 1093 2009       tm a
  Favorit 1033 2006       tm a
  Ierprem 1034 2008       tm a
  Leon 2037 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H stm a
  Lord 1072 1999 2009     stm a
  Mapamond 1031 2006       tm a
  Mohikan 2073 2003     H tm a
  Mondial 1072 1995 2010     tm a
  Pasamonte 2018 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nsr tm a
  Samurai 1029 2002       stm a
  Sirius 1033 2007     H nsl stm a
  Triumf 1033 2005     H sl tm a
  Zita 2073 2003     H stm a
  FRUCT SEMILUNG ŞI LUNG (Semilong and Long)
  Akito 2019 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H nsr tm a
  Beluga 2019 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H nsr tm a
  Ilan 2052 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H nsr ex a
  Joker 2073 2003     H stm a
  Long John 2052 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H nsr tm a
  Pedroso 2018 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nsr tm a
  Ritmo 2073 2004     H sr sl tm a
  Rustic 1072 1991 2006     tm a
  Select 1035 1993 2009   sl std a

CEAPĂ – Allium cepa L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  DIN ARPAGIC (Vegetatively Propagated Varieties)
  Alexandra 1072 2009       tm a
  Androna 1029 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011   std a
  Enigma 1072 2005       tm a
  Filofteia 1072 2005       stm a
  Liliana 1029 2005       stm a
  DIN SĂMÂNŢĂ (Seed Propagated Varieties)
  Andrada 1029 2002     H td a
  Anuska 1029 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012   td a
  Arieşana 1034 2008       std a
  Aroma 2073 2002       td a
  Barito 2016 2003     H stm a
  Briliant 1092 2006       std a
  Csanad 2073 2004       td a
  De Buzău 1033 1977 2009     std a
  Delicioasă 1029 2003       tm a
  Luciana 1029 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012   td a
  Marrona 1029 2002     H td a
  Milena 1029 2001     H td a
  Nicola 1029 2001     H td a
  Niky 1029 2002     H td a
  Orizont 1031 2005       td a
  Pannonia 2073 2004       td a
  Perieţi 1072 2008       std a
  Romito 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H tm a
  Roşie de Arad 1072 1999 2009     std a
  Roşie de Arieş 1034 1962 2009     stm a
  Savuros 1033 2009       tm a
  Vitez 2073 2005       td a

CICOARE DE GRĂDINĂ – Cichorium endivia L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  var. latifolium Hegi
  Camelia 1033 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 tm a
  var. crispum Hegi
  Angela 1033 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 tm a

CIMBRU – Satureja hortensis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
      Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Daria 1031 2005     a
  Favorit 1072 2007     stm a

CONOPIDĂ – Brassica oleracea L.convar.botrytis ( L.) Alef.var.botrytis L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Aviso 2028 2002     H td a
  Centrum 2039 2009     H td a
  Zarka 2039 2009     H stm a
  Zermo 2039 2009     H stm a
  Zoran 2039 2009     H td a

DOVLEAC COMESTIBIL – Cucurbita maxima Duchesne

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Alb mare 1035 1973 2009   td a
  De Bihor 1072 2006     stm a
  Salonta 1072 2009     td a

DOVLEAC PLĂCINTAR – Cucurbita moschata (Duch.)Duch ex Poir.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Delicios 1072 1988 2009   tm a

DOVLECEL COMUN – Cucurbita pepo L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Buzău 62 (ant. Fără vrej) 1033 1962 radiat 30.06.2008 30.06.2011   tm
  Compact 1029 2003     H tm a
  Crişan 1072 2008       tm a
  Hapy 1033 2007       tm a
  Ilfov 50 (ant. Patison) 1072 1972 radiat 30.06.2008 30.06.2011   tm
  Oranj 1029 2005     H tm a
  Orizont 1029 2001       tm a
  Perfect 1029 2005       tm a
  Salman 2117 2007     H tm a
  Steluţa 1072 2007       tm a
  Vidra 102 1029 2001     H tm a

FASOLE DE CÂMP – Phaseolus vulgaris L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Ami 1001 1991 2006   a
  Avans 1001 1981 2009   a
  Aversa 1001 1983 radiat 31.12.2008 30.06.2011 a
  Delia 1001 2003     a
  Florena 1001 1995 2010   a
  Lizica 1001 2005     a
  Starter 1001 1989 2009   a

FASOLE PITICĂ DE GRĂDINĂ – Phaseolus vulgaris L.var.nanus (L.) Aschers

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  SOIURI CU PĂSTAIA GALBENĂ (Yellow Pod Varieties)
  Aurie de Dăbuleni 1073 2004     tm a
  Dăbuleni 1073 2006     ex a
  Goldstern 2035 1994 radiat 31.12.2008 30.06.2011 std a
  Ioana 1033 2005     ex a
  Iuliana 1035 2002     stm a
  Margareta 1072 2009     ex a
  Maxidor 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a
  Mileniu 1031 2000 2010   tm a
  Raluca 1072 1988 2009   stm a
  Rege 2073 2003     stm a
  Super de Moldova 1007 2005     tm a
  Timpurie de Bacău 1031 2005     ex a
  Unidor 2016 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 stm a
  SOIURI CU PĂSTAIA VERDE (Green Pod Varieties)
  Allure 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a
  Almere 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 tm a
  Amurg 1072 2005     ex a
  Delicioasă de Pasărea 1029 2001     tm a
  Doljana 1035 2005     tm a
  Fantastica 1029 2000 2010   stm a
  Fonix 2073 2004     tm a
  Forum 2018 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 tm a
  Hystyle 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a
  Işalniţa 43 1035 1975 2009   tm a
  Lavinia 1029 1985 2006   td a
  Linera 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a
  Menuet 1033 2009     ex a
  Novores 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 std a
  Olga 2009 1993 radiat 31.12.2008 30.06.2011 stm a
  Paulista 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 std a
  Scânteia 1 1072 2000 2010   tm a
  Sixta 2009 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 std a
  Smaranda 1072 2007     ex a
  Tilla 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a

FASOLE URCĂTOARE DE GRĂDINĂ – Phaseolus vulgaris L.var.vulgaris (L.)

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  SOIURI CU PĂSTAIA GALBENĂ (Yellow Pod Varieties)
  Alexia 1097 2008       ex a
  Auria Bacăului 1031 2005       ex a
  Aurie de Bacău 1031 1984 radiat 31.12.2009 30.06.2012 sl std a
  Bârlădeana 1072 2009     sl ex a
  Ecaterina 1093 2009     sl ex a
  Tescana 1097 2009     sl tm a
  Viltoteşti 1072 2009     sl ex a
  SOIURI CU PĂSTAIA VERDE (Green Pod varieties)
  Verba 1031 1988 2009   sr tm a
  SOIURI CU PĂSTAIA DE ALT TIP ŞI CULOARE (Varieties of a Defferent Pod Type and Colour)
  Violetă de Iaşi 1026 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011   stm a

FASOLIŢĂ – Vigna unguiculata (L.) Walp.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Ofelia 1073 1998 2008  

GULIE – Brassica oleracea L.convar.acephala (DC.) Alef.var.gongylodes

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  GRUPA GULIOARE (Small kohlrabi group)
  Korist 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H ex a
  Ligana 1031 2005     nsl ex a
  Productiv 1072 2002       tm a
  Siba 1072 2005       stm a
  GRUPA GULII (Kohlrabi group)
  Albastru de Iernut 1034 2005       td a
  Kossak 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a
  Ziridava 1072 2005       td a

LEUŞTEAN – Levisticum officinale W.D.J.Koch.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  De Vidra 1031 1962 radiat 31.12.2008 30.06.2011 L
  Izvor (ant. De Izvor) 1097 2007     a
  Rarău 1031 2005     a
  Snagov 1072 2007     a

LOBODĂ – Atriplex hortensis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  forma alba L.
  Liana 1029 2003     a
  forma rubra L.
  Irina 1029 2003     a
  Niela 1029 2003     a

MANGOLD (Sfeclă de peţiol şi frunză) – Beta vulgaris L.ssp.vulgarisvar.vulgaris

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Hortus 1072 2004     (37) a
  Opal 1072 2004     (35) a
  Smarald 1072 2004     (36) a

MAZĂRE DE GRĂDINĂ – Pisum sativum L. (partim)

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  BOB ZBÂRCIT – convar. medullare Alef.et Lehm
  Adela 1035 1995 2010   std a
  Afila SC 1029 1999 2009   stm a
  Armonia 1029 1995 2010   std a
  Constant 1072 2005     stm a
  Cornelia 1072 1984 2010   std a
  Delioara 1029 1996 2006   std a
  Diana 1029 2003     stm a
  Ema 1029 1995 2010   stm a
  Fabundo 2009 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 std a
  Fertil 1030 2005     td a
  Gerola 1029 2000 2010   std a
  Getica 1033 2005     stm a
  Ialomiţa 1 1072 2000 2010   stm a
  Işalniţa 60 1035 1980 2009   ex (8) (9) a
  Jubileum 2073 2003     std a
  Perla de Mai 1029 2003     ex a
  Regina 2035 1994 radiat 31.12.2008 30.06.2011 td a
  Tulceana 1072 2005     td a
  Ujmajori korai 2073 2003     stm a
  Ujmajori kozepkorai 2073 2003     stm a
  Undine 2009 1993 radiat 31.12.2008 30.06.2011 td a
  Vidra 187 1029 1992 2007   std a

MĂRAR – Anethum graveolens L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Brad 3 (ant. De Brad 3) 1031 2005     a
  De Brad 1031 1981 radiat 31.12.2008 30.06.2011 a
  Siliştea 1072 2007     a
  Ştefan 1029 2002     a

MORCOV – Daucus carota L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Astral 1030 2005       td a
  Ceahlău 1031 2005       stm a
  Espredo 2016 2003     H std a
  Estival 1030 2003       std a
  Florin 1035 2005       stm a
  Futuro 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a
  Karlena 2009 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011   std a
  Mileniu 3 1072 2003       stm a
  Nabuco 1033 2005       stm a
  Rekord 2073 2002       td a
  Triumf 1029 2005     H stm a

NĂUT – Cicer arietinum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Burnas 1011 2004      
  Rodin 1011 2004    

PĂTLĂGELE VINETE – Solanum melongena L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Amurg 1029 1994 radiat 31.12.2008 30.06.2011   stm a
  Andra 1029 1999 2009   H sl tm a
  Contesa 1029 1994 2009     stm a
  Daniela 1029 1999 2009   sl stm a
  Drăgaica 1033 1991 2006   nsl tm a
  Fabina 2028 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H stm a
  Felicia 1029 2004     H sl tm a
  Kecskemeti Lila 2073 2003       stm a
  Long Violet – Halflange violette 2052 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011   std a
  Luiza 1029 1992 2007     stm a
  Niculina 1072 2003     sl stm, tm a
  Pana corbului 36 1033 1965 2009   sl stm a
  Rodica 1029 1999 2009     stm a
  Viorica 1072 1985 2006     std a
  Zaraza 1033 2008       stm a

PĂSTÂRNAC – Pastinaca sativa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Alb lung 1034 1962 2006   std a
  Rotund 1072 1998 2008   std a
  Semilung 1072 1980 2009   std a

PĂTRUNJEL DE FRUNZĂ – Petroselinum crispum (Mill.) Nyman ex A.W. Hill

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Danubiu 1072 2007     a
  De Vidra 1072 1962 radiat 31.12.2008 30.06.2011 L
  Ory 1033 2005     a

PĂTRUNJEL DE RĂDĂCINĂ – Petroselinum crispum (Mill.) Nyman ex A.W. Hillconvar. radicosum ( Alef.) Danert.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Arsem 1072 2008     std a
  Felhosszu 2073 2003     stm a
  Oltis 1035 2007     std a
  Zaharat 1031 1962 2009   std a

PEPENE GALBEN – Cucumis melo L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Briliant 1031 2005     nsl tm a
  Creso 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a
  Crina 1072 1988 2009     ex a
  Courier 2117 2007     H std a
  Dunărea 1072 2005     sl stm a
  Festiv 1029 1993 2009     stm a
  Fondant 1033 1996 2006     tm a
  Halona 2117 2007     H nsl td a
  Mila 2095 2004     H nsl tm a
  Roxana 1072 2006       td a
  Sublim 1030 2005       stm a

PEPENE VERDE – Citrullus lanatus (Thunb.) Matsum.et Nakai

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Crimson Sweet 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011   stm a
  De Dăbuleni 1073 1986 2007     std a
  De Miniş 1030 1971 radiat 31.12.2009 30.06.2012   std a
  Denver 2117 2007     H std a
  Dochiţa 1033 1986 2007     stm a
  Dulce de Dăbuleni 1073 1989 2010     std a
  Dulce de Işalniţa 1035 2005       stm a
  Fabiola 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a
  Georgel 1029 1995 2010     td a
  Lantha 2117 2007     H td a
  Lonci 2073 2003     H std a
  Odem 2052 2003     H stm a
  Oltenia 1073 2005       stm a
  Paradise 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a
  Saci 2073 2005     H, sl stm a
  Viking 2117 2007     H stm a

PORUMB ZAHARAT – Zea mays L.convar.saccharata (Kţern.)

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Dacia 1001 2000 2010   HD tm
  Deliciul verii 1005 2004     HS stm
  Desert 1001 1991 2006   HS stm
  Diamant 1001 1995 2010   HD std
  Dulce de Bacău 1031 2004       stm
  Dulcin 1005 1988 radiat 31.12.2009 30.06.2012 HT std
  Estival 1005 2002     HT ex
  Gina 1001 2003     HD ex
  Legend 2038 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 HS tm
  Prima 1005 1991 2006   HS ex
  Savuros 1001 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 HS stm
  Wombat 2016 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 HS stm

PRAZ – Allium porrum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Alutus 1035 1962 2009   td a

RIDICHI DE LUNĂ – Raphanus sativus L.var. radicola Pers.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Isabell 2041 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 std a
  Redo 1029 1984 2010   stm a
  Rodica 1072 2008     tm a
  Rose 2073 2003     tm a
  Roşioară 1031 2005     tm a
  Rotunde timpurii 1072 1965 radiat 30.06.2008 30.06.2011 L

RIDICHI DE VARĂ ŞI DE IARNĂ – Raphanus sativus L.var.niger (Mill.)S.Kerner

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Bianca 1031 2005     stm a
  Negre rotunde – Noir gros round d'hiver 1035 1962 2009   stm a
  Roşie de Iernut 1034 1991 2006   tm a
  Ţepuşă de Bacău 1031 2005     tm a

SALATĂ – Lactuca sativa L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  var. capitata L.
  Bacău 50 (ant. Polul Nord) 1031 1962 radiat 30.06.2008 30.06.2011   td
  Corisa 1035 1984 2010     stm a
  Crispino 2016 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 Ic std a
  De Arad 1072 1999 2009     tm a
  Dena 1029 1984 2010     stm a
  Graţia 1033 2005       stm a
  Iordana 1029 2000 2010     stm a
  Kobak 2073 2003       std a
  Marilena 1031 2007       std a
  Salma 1029 1995 2010     stm a
  Serata 1031 2005     nsr tm a
  Silvia 1031 1988 2009   (8) td a
  Zefir 1029 2000 2010     std a

SFECLĂ ROŞIE – Beta vulgaris L.ssp. vulgaris var.condiţiva Alef.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  De Arad 1072 1991 2006   stm a
  Regat 1072 2005     tm a
  Reta 1035 2005     tm a
  Rubin 2073 2004     tm a
  Rubiniu 1031 2005     tm a

SPANAC – Spinacia oleracea L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Andrei 1035 2005     stm a
  Premier 1031 2005     stm a
  Românesc 1033 2005     stm a
  Select 1072 2007     stm a
  Smarald 1029 1984 2010   td a

ŞOVÂRF – Origanum vulgare L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Denis 1031 2008     td a

TOMATE – Lycopersicon esculentum Mill.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  PENTRU CONSUM ÎN STARE PROASPĂTĂ (for Fresh Consumption)
  Augustina 1072 1998 2008   nd stm a
  Briz 2118 2007     H nd sl stm a
  Buzău 50 1033 2008     nd tm a
  Buzău 1600 1033 1977 2009   nd std a
  Capriciu 1033 2007     nd sl tm a
  Coralina 1033 2009     nd sl tm a
  Doljbrid 1035 2002     H nsl nd tm a
  Geo 12 2118 2007     H nd sl stm a
  Hector 2028 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H nd tm a
  Işalniţa 29 1035 1988 2009   H nd tm a
  Işalniţa 50 1035 1984 2010   H nd tm a
  Kalina 2118 2007     H nd ex a
  Parris 2118 2007     H nd sl tm a
  Partner 2073 2004     H nsl tm a
  Precos 2118 2007     H d sl stm a
  Rila 2118 2007     H nd sl stm a
  Rubistar 1035 2009     H nd sl ex a
  Ruen 2118 2007     H d ex a
  Siriana 1033 2006     H nsl nd stm a
  Vitex 2039 2009     H nd sl tm a
  PENTRU CONSUM ÎN STARE PROASPĂTĂ ŞI INDUSTRIALIZARE (for Fresh Consumption and for Industrial Processing)
  Buzău 22 1033 1980 2009   d std a
  Cluj 80 1042 1980 2009   d tm a
  Daneza Uriaş 2039 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H d std a
  Heliodor 1029 2003     d stm a
  Kristy 47 2067 2001     d tm a
  Mobil 2073 2003     d stm a
  Naty 1042 2003     d stm a
  Perla Clujului 1042 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 d stm a
  Petra 2071 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H d stm a
  Romaniţa 1029 2004     d tm a
  Roxirom 1029 1993 2009   d stm a
  Ştefania 1072 2001     d stm a
  Unibac 1031 1985 2006   d stm a
  Veritabil 1072 2005     d stm a
  Yasmin 2052 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H d stm a
  PENTRU INDUSTRIALIZARE (for Industrial Processing)
  Bibor 2073 2005     H d stm a
  Buzău 4 1033 2008     d ex a
  Buzău 47 1033 1980 2009   d stm a
  Caspar 2016 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H d std a
  Darsirius 1033 2009     d stm a
  Denar 2071 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 d std a
  Diablo 2038 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 d tm a
  Dicing Master 2040 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d jl stm a
  Early Nemapride 2040 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d tm a
  Emiliapon 1029 2005     d stm a
  Ferma 1029 1994 radiat 31.12.2008 30.06.2011 d tm a
  Kecskemeti 549 2073 2003     d std a
  Kristin 1033 2006     d tm a
  Lima 2016 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 d stm a
  Maratonus 1033 2008     d ex a
  Missouri 2036 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d jl stm a
  Nema 1435 2016 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 d std a
  Nemapride 2040 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d jl std a
  Peto 86 2016 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 d ex a
  Ponor 1029 2005     d tm a
  Pontica 1029 1988 2009   d std a
  Primotom 2040 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d tm a
  Romec 554 j 1035 1984 2010   d jl std a
  Ronco 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d stm a
  Topspin 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d std a
  Uno 2073 2004     d td a
  Viorica 1029 2001     d std a
  Vipon 1029 2001     d std a
  Vitamina 1072 1985 2006   d tm a
  PENTRU SERĂ (for Greenhouse)
  Amati 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a
  Cindel 2019 2002     H nd stm a
  Euroser 1038 2004     H nd tm a
  Fino 2020 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a
  Graziella – Roncardo 2052 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H nd tm a
  Marissa – Synergie 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a
  Mercury 2051 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H nd tm a
  Monika 2018 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a
  Raissa 2018 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H nd ex a
  Romatos 2020 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a
  Shirley 2052 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H nd tm a

ŢELINĂ DE RĂDĂCINĂ – Apium graveolens L.var.rapaceum (Mill.) Gaud.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Bistriţa 1031 1999 2009   std a
  Dacia 1033 2005     stm a
  Hegykoi 2073 2003     std a
  Maria 1029 1980 2009   std a

USTUROI – Allium sativum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing Grupa de maturitate
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Ager 1097 2009     tm a (9)

VARZĂ ALBĂ – Brassica oleracea L.convar.capitata (L.) Alef.var.capitataf.alba D.C.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Almanac 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a
  Alpha Daneză 2039 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011   ex a
  AMA-Daneză 2039 2009     H td a
  Bravissimo 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a
  Buzoiana 1033 2008       td a
  Dana Cross 2039 2009     H td a
  Dana Green 2039 2009     H td a
  Daneza Dulce 2039 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011   stm a
  De Buzău 1033 1962 2009     td a
  De Işalniţa 1035 2005       td a
  De Socodor 1072 1998 2008     td a
  Flavius 1031 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H tm a
  Galaxy 2016 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H td a
  Gamma 2039 2009     H td a
  Glassor 2039 2009     H td a
  Gredana 2039 2009     H stm a
  Guardian 2028 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 H tm a
  Krautkaiser 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a
  Laredia 1034 2005       std a
  Măgura 1033 1993 2009     std a
  Mocira 1034 1993 2009     td a
  Pacha 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H td a
  Piton 2018 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H std a
  Poiana 1034 2009       td a
  Productor 2039 2009     H td a
  Resistor 2018 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H ex a
  Ronin 1031 2004     H td a
  Rovana 1031 2005       td a
  Selecta 1072 2005       td a
  Timpurie de Amaradia 1035 2005       stm a
  Timpurie de Vidra 1029 1980 2009     tm a
  Uniqor 3055 2039 2009     H td a

VARZĂ ROŞIE – Brassica oleracea L.convar.capitata (L.) Alef.var.capitata f.rubra D.C.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination
    Grupa de maturitate
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Pelendava 1035 1962 2007     td a
  Vorox 2016 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011 H tm a

CIUPERCĂ – Agaricus blazei Murill

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion) Other specific mentions
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Milena 1094 2007    

VIII. POMIFRUIT TREESCAIS – Prunus armeniaca L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Adina 1038 2003     VIII/2
  Alexandru 1038 2006     VII/2
  Amiral 1043 2004     VI/3
  Andrei 1038 2006     VII/2
  Augustin 1043 2004     VIII/1 – 2
  Auraş 1043 2003     VI/2
  Bihoreana 1039 2006     VII/2 – 3
  Callatis 1043 1983 2009   VII/2 – 3
  Carmela 1038 2002     VI/2 – 3
  Cea mai bună de Ungaria 1043 1971 2009   VII/2 – 3
  Ceres 1043 2007     VI/3
  Comandor 1038 1984 2006   VIII/2 – 3
  CR 2 – 63 1043 1991 2006   VI/3
  Cristal 1043 2003     VI/2-3
  Dacia 1038 1989 2009   VII/1 – 2
  Dana 1043 1991 2006   VII/1
  Danubiu 1043 2003     VI/2-3
  Euxin 1043 2007     VIII/2
  Excelsior 1038 1987 2007   VII/3 – VIII/1
  Favorit 1038 1987 2007   VIII/1 – 2
  Fortuna 1043 2004     VI/2 – 3
  Goldrich 1038, 1043 1991 2006   VII/2
  Harcot 1038, 1043 1991 2006   VI/2 – 3
  Histria 1043 2007     VIII/2
  Ioana 1039 2006     VII/2 – 3
  Litoral 1038, 1043 1983 2009   VIII/2 – 3
  Mamaia 1043 1975 2009   VII/3
  Monica 1039 2006     VII/2 – 3
  Neptun 1043, 1038 1980 2006   VII/1 – 2
  Nicuşor 1038 2003     VII/2
  NJA 19 1043 1991 2006   VI/1 – 2
  NJA 42 1043 1993 2007   VI/1
  Olimp 1038, 1043 1984 2006   VIII/2 – 3
  Orizont 1043 2004     VII/1
  Rareş 1038 2002     VI/2
  Roşii de Băneasa 1038 1982 2009   VII/3
  Saturn 1043, 1038 1979 2006   VII/2 – 3
  Selena 1038, 1043 1979 2006   VIII/1 – 2
  Silvana 1043 1982 2009   VIII/1 – 2
  Sirena 1038, 1043 1979 2006   VIII/1 – 2
  Sulina 1038, 1043 1980 2006   VII/3
  Sulmona 1038, 1043 1979 2006   VIII/1 – 2
  Traian 1043 1993 2007   VI/2 – 3
  Tudor 1043 1993 2007   VI/3
  Umberto 1043 1968 2009   VIII/1
  Valeria 1038 2003     VI/2
  Viorica 1038 2002     VI/3

CASTAN – Castanea sativa Mill.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer înregistrării Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Tismana 1051 1982 2009   IX/2 – 3

CIREŞ – Prunus avium (L.) L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Amar Galata 1047 1994 2009   VI/2
  Amar Maxut 1047 1994 2009   VII/1 – 2
  Amara 1037 1983 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VI/3 – VII/1
  Ana 1040 1999     VI/1 – 2
  Boambe de Cotnari 1047 1971 2009   VI/3 – VII/1
  Bucium 1047 2006     VI/2 – 3
  Cătălina 1047 2001     VI/1 – 2
  Cerna 1037 1984 2006   VI/2 – 3
  Cetăţuia 1047 1999     VI/2 – 3
  Clasic 1037 1996 2009   VI/2 – 3
  Colina 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VI/2 – 3
  Daria 1037 1993 2007   VII/1 – 2
  Germersdorf 1047 1971 2009   VII/1
  George 1047 2007     VII/3
  Gloria 1040 2009     VII/3
  Golia 1047 2001     VI/1 – 2
  Hedelfinger 1047 1971 2009   VII/1 – 2
  Iaşirom 1047 2006     VI/2
  Iva 1040 1994 2009   VI/1 – 2
  Ivona 1040 2009     VII/3
  Izverna 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VI/2 -3
  Jubileu 1040 1978 2009   VI/3
  Lucia 1047 2007     VI/2
  Maria 1047 1999     VI/3
  Marina 1047 2001     VI/3 – VII/1
  Oana 1047 2007     VI/2
  Ponoare 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011 V/3
  Radu 1047 2007     VI/2
  Rivan 1037 1991 2006   V/1 – 2
  Roşii de Bistriţa 1040 1978 2009   VI/1 – 2
  Roze 1040 1994 2009   VI/3
  Rubin 1040 1980 2006   VII/1 – 2
  Scorospelka 1037 1991 2006   V/3
  Severin 1037 1993 2007   VI/3
  Silva (amar) 1037 1983 2009   VI/3
  Simbol 1037 1996     VI/3
  Someşan 1040 1994 2009   VI/3 – VII/1
  Spectral 1037 2008     V/3
  Splendid 1042 1999     VI/3 – VII/1
  Stella 1047 1979 2006   VI/3 – VII/1
  Sublim 1037 2006     VI/1
  Superb 1037 2002     VI/1 – 2
  Ştefan 1047 2006     VI/2
  Tentant 1037 1996 2009   VI/2
  Tereza 1047 2006     VI/2
  Van 1047 1981 2006   VI/3 – VII/1

GUTUI – Cydonia oblonga Mill.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Aromate 1051 1982 2009   X – I
  Aurii 1051 1982 2009   X – XII
  Bereczki 1051 1971 2009   X – XI
  Champion 1051 1971 2009   X – XII
  De Constantinopol 1051 1971 2009   IX – XI
  De Huşi 1051 1974 2009   X – II
  De Portugalia 1051 1974 2009   X – XII (I)
  Moldoveneşti 1051 1982 2009   X -XI

MĂR – Malus domestica Borkh.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Alex 1040 2005     X – I
  Ardelean 1042 1980 2006   IX – XI
  Aromat de vară 1042 1966 2009   VII
  Aura 1040 1999     IX – XI
  Auriu de Bistriţa 1040 1989 2009   X – XII
  Auriu de Cluj 1042 2005     VII/3
  Bistriţean 1040 2002     X – XI
  Chindia 1053 2008     X – XI
  Ciprian 1053 1998     X – III
  Colmar 1037 2006     IX – X
  Colonade 1037 2007     IX – II
  Dacian 1053 2009     IX – XII
  Dany 1040 2005     X – XII
  Delia 1057 1982 radiat 31.12.2008 30.06.2011 XI – IV (V)
  Delicios de Voineşti 1053 1973 2009   XI – III
  Discoprim 1053 2008     IX – XI
  Doina 1040 2005     XI – I
  Estival 1042 2005     VII/3
  Fălticeni 1045 1979 2006   X – XII
  Florina 1037 1993 2007   XI – III
  Frumos de Voineşti 1053 1966 2009   X – XII
  Generos 1053 1985 2006   XI – II
  Gloria 1051 1982 2009   X – XII
  Golden Delicious 1037 1971 2009   X – III
  Goldprim 1040 2003     IX – XI
  Goldspur 1037 1968 2009   X – III
  Granny Smith 1037 1968 radiat 31.12.2008 30.06.2011 XI – III(IV)
  Idared 1037 1979 2006   XI – IV
  Inedit 1053 2009     X – XII
  Ionaprim 1040 2000     X – XII
  Iris 1053 2005     IX/1
  Irisem 1053 2006     IX – X
  Jonagold cl 1037 2000     X – III
  Jonathan 1037 1971 2009   XI – IV
  Kaltherer Bohmer 1037 1971 2009   XI – I
  Liberty (Vf) 1037 2000     X – III
  Luca 1053 2006     IX – X
  Mutsu 1037 1964 2009   X – III
  Nicol 1037 2005     X – XI
  Pionier 1053 1985 2006   IX – XI
  Pomona 1053 2008     X
  Precoce de Ardeal 1042 2005     VII/3
  Prima 1037 1993 radiat 31.12.2008 30.06.2011 IX – X
  Productiv de Cluj 1042 2005     IX – I
  Rădăşeni 1045 1979 2006   XI – V
  Real 1053 2007     IX – I
  Rebra 1037 2003     XII – III
  Redix 1053 2004     II
  Remar 1053 2008     IX – XI
  Remus 1037 1994 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VII
  Romus 1 1037 1984 2006   VII
  Romus 3 1037 1984 2006   VIII
  Romus 4 1037 1999     VIII – IX
  Romus 5 1037 2003     IX – X
  Rustic 1037 2008     IX/3
  Salva 1040 2002     X – XII
  Saruman 1042 2007     VIII/2-3
  Starkprim 1040 2000     X – XII
  Sauron 1042 2007     VIII/3
  Starkrimson 1037 1967 2009   XII – I
  Voinea 1053 1985 2006   IX – X
  Voinicel 1053 2009     IX – X
  Wagener premiat 1037 1971 2009   XII – IV(V)

MIGDAL – Prunus amygdalus Bartock

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Adela 1039 2008     VIII/1-2
  Ana 1039 2006     VIII/3
  April 1039 2007     IX/1
  Cristi 1039 2008     IX/3
  Nico 1039 2008     VIII/1-2
  Sabina 1039 2006     VIII/3
  Sandi 1039 2006     VIII/2-3
  Viola 1039 2006     VIII/2-3

NECTARIN – Prunus persica (L.) Batsch var. nucipersica (Suckow) Schneid.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Cora 1043 1991 2006   VI/2  
  Costin 1043 2002     VI/3  
  Creola 1043 2007     VIII/1  
  Crimsongold 1038 1991 2006   VII/1  
  Delta 1043 1991 2006   VI/2 – 3  
  Fantasia 1038, 1043 1969 2009   VIII/2 – 3  
  Flavortop 1038, 1043 1968 2009   VII/3 – VIII/1  
  Independence 1038 1968 2009   VII/2 – 3  
  Liana 1043 2008     VII/3  
  Liviu 1043 2000     VIII/1 – 3 dwarf
  Marina 1043 2007     VII/2  
  Melania 1043 2000     VIII/1 – 2 dwarf
  Mihaela 1038 2003     VIII/1  
  Năică 1043 2003     VIII/1 – 2 dwarf
  Nectared 2 1038, 1043 1968 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VII/1 – 2  
  Nectared 4 1038, 1043 1968 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VII/3  
  Oradea 11 1039 2006     VIII/1 dwarf
  Romamer 2 1038, 1043 1984 2006   VI/3  
  Tina 1038 2003     VII/2  
  Valerica 1043 2003     VIII/1 – 2 dwarf

NUC – Juglans regia L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Anica 1047 1999     IX/2 – 3
  Argeşan 1037 1993 radiat 31.12.2008 30.06.2011 IX/1 – 2
  Bratia 1037 1984 2006   IX/1 – 2
  Ciprian 1046 2003     IX/3
  Claudia 1046 2003     IX/1
  Geoagiu 65 1046 1979 2006   IX/1 – 2
  Geoagiu 86 1046 2003     IX/2
  Germisara 1046 1979 2006   IX/2 – 3
  Jupâneşti 1037 1984 2006   VIII/3 – IX/1
  Mihaela 1037 1991 2006   IX/3 – X/1
  Miroslava 1047 1994 2009   IX/2 – 3
  Muscelean 1037 1993 radiat 31.12.2008 30.06.2011 IX/2 – 3
  Novaci 1051 1979 2006   X/1
  Ovidiu 1047 2001     IX/1 – 2
  Ronutex 1101 2009     IX/2 – 3
  Roxana 1037 1991 2006   IX/3 – X/1
  Sibişel 44 1046 1979 2006   IX/3 – X/1
  Sibişel 252 1046 2003     IX/2
  Şuşiţa 1051 1979 2006   X/1
  Valcor 1052 1999     IX/1 – 2
  Valmit 1052 2000     IX/1 – 2
  Valrex 1052 1999     IX/1
  Velniţa 1047 1994 2009   IX/2 – 3

PĂR – Pyrus communis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Aniversare 1053 1975 2009   IX – XI
  Argessis 1037 1985 2006   VIII
  Aromată de Bistriţa 1040 1973 2009   VIII
  Arvena 1042 2007     IX – X
  Carpica 1037 1989 2009   VIII
  Conference 1037 1957 2009   IX – XI
  Contesa de Paris 1037 1971 2009   XII – III
  Cristal 1053 2009     IX – X
  Corina 1053 2003     X
  Cure 1037 1971 2009   XII – III
  Daciana 1037 1989 2009   VII
  Doina 1042 1979 2006   IX
  Ervina 1037 2003     X – XII
  Euras 1053 1994 2009   III – IV (V)
  Favorita lui Clapp 1037 1971 2009   VIII
  Getica 1037 1994 2009   VIII
  Haydeea 1042 1993 2007   IX – X
  Ina-Estival 1042 1999     VIII
  Jubileu 50 1042 2003     VIII
  Latina 1042 2009     X – XII
  Meda 1042 2009     X – XI
  Milenium 1042 2003     I – II
  Monica 1037 1994 2009   X – XII
  Napoca 1042 1970 2009   VIII
  Olivier de Serres 1037 1971 2009   XII – III
  Orizont 1053 2003     XII – III
  Paramis 1037 2008     IX/3
  Republica 1053 1974 2009   XII – III
  Romcor 1053 2009     IX – X
  Roşioră de Cluj 1042 2005     VII
  Timpurii de Dâmboviţa 1053 1967 2009   VIII
  Triumf 1037 1985 2006   VII
  Tudor 1053 2007     X – XI
  Untoasă Bosc 1037 1971 2009   IX – XI
  Untoasă de Geoagiu 1046 1974 2009   IX – XI
  Untoasă Hardy 1037 1971 2009   IX – XI
  Virgiliu hibernal 1042 2000     I – III
  Williams 1037 1958 2009   IX
  Williams roşu 1037 1958 2009   IX

PIERSIC – Prunus persica (L.) Batsch

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Maturitatea de consum (luna/decada)  
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  PENTRU CONSUM ÎN STARE PROASPĂTĂ (for Fresh Consumption)
  Alexia 1038 2002     VI/3  
  Amalia 1038 2002     VII/1 – 2  
  Antonia 1038 2002     VII/2  
  Cardinal 1038, 1043 1964 2009   VII/1  
  Cecilia 1043 2000     VIII/1 – 2 dwarf
  Collins 1038, 1043 1960 2009   VII/1 – 2  
  Congres 1038 1985 2006   VII/3 – VIII/1  
  Crăiţa 1043 2003     VII/3 – VIII/1 dwarf
  Dida 1038 2003     VII/3 – VIII/1  
  Eugen 1038 2003     VII/3  
  Flacăra 1038 1970 2009   IX/1 – 2  
  Jerseyglo (NJ 244) 1038, 1043 1964 2009   VIII/1  
  Jerseyland 1043, 1038 1964 2009   VII/1 – 2  
  Oradea 18 1039 2007     VII/3 – VIII/1  
  Oradea 19 1039 2006     VII/2 – 3  
  Oradea 21 1039 2007     VII/2 – 3  
  Oradea 34 1039 2006     VII/3 dwarf
  Oradea 40 1039 2006     VII/2 – 3 dwarf
  Oradea 55 1039 2006     VII/2 – 3 dwarf
  Puiu 1043 2000     VIII/1 dwarf
  Raluca 1043 2001     VII/1 – 2  
  Redhaven 1043, 1038 1964 2009   VII/2 – 3  
  Redskin 1043, 1038 1979 2006   VIII/2 – 3  
  Southland 1038, 1043 1964 2009   VII/3  
  Splendid 1038 1982 2009   VII/3  
  Springcrest 1038, 1043 1987 2007   VI/3 – VII/1  
  Springold 1038, 1043 1987 2007   VI/3 – VII/1  
  Suncrest 1038 1979 2006   VII/3 – VIII/1  
  Superbă de toamnă 1038 1982 2009   IX/1 – 2  
  Triumf 1038 1984 2006   VIII/1 – 2  
  Vasilică 1043 2003     VIII/1 – 2 dwarf
  Victoria 1038 1985 2006   VIII/2  
  PENTRU CONSERVE (for Canning)
  Alex 1038 2006     VIII/1 – 2  
  Catherine sel I 1043 2001     VII/3  
  Filip 1043 2002     VII/2 – 3  
  Florin 1043 2002     VII/1  
  Herăstrău 1038 2006     VIII/2  
  Loring 1038 1991 2006   VII/2 – 3  
  Monica 1043 2007     VII/3 dwarf
  NJC 108 1043 1991 2006   VI/3 – VII/1  
  Vesuvio 1038 1968 2009   VII/3 – VIII/1  
  Veteran 1038 1957 2009   IX/1 – 2

PRUN – Prunus domestica L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Agent 1037 2004     VIII/3
  Albatros 1037 1979 2006   VIII/3 – IX/1
  Alina 1052 1991 2006   VIII/1 – 2
  Andreea 1052 2000     VIII/2 – 3
  Anna Spath 1037 1971 2009   IX/1 – 2
  Carpatin 1037 1983 2009   VII/2 – 3
  Centenar 1037 1978 2009   VIII/1 – 2
  D'Agen 1037 1971 2009   VIII/3 – IX/1
  Dani 1040 2004     VIII/2 – 3
  Dâmboviţa 1037 1982 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VIII/2 – 3
  Delia 1040 2002     IX/1 – 2
  Diana 1037 1983 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VII/1 – 2
  Doina 1040 2004     VIII/1
  Elena 1040 2005     IX/1
  Flora 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VIII/1
  Geta 1040 2004     VIII/2 – 3
  Gras ameliorat 1037 1971 2009   IX/1 – 2
  Gras românesc 1037 1971 2009   IX/3
  Ialomiţa 1037 1982 2009   VII/2
  Iulia 1040 2002     VIII/1 – 2
  Ivan 1040 2003     VIII/1 – 2
  Jubileu 50 1040 2003     VIII/2 – 3
  Matilda 1040 2004     IX/1 – 2
  Pescăruş 1037 1979 2006   VIII/2 – 3
  Piteştean 1037 1982 2009   VII/3
  Record 1053 1983 radiat 31.12.2008 30.06.2011 IX/2 – 3
  Renclod Althan 1037 1971 2009   VII/3 – VIII/1
  Rivers timpuriu 1037 1971 2009   VII/1 – 2
  Roman 1037 2004     VIII/1
  Romaner 1040 2005     VIII/1
  Sarmatic 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VIII/1 – 2
  Stanley 1037 1957 2009   VIII/3
  Tita 1052 1991 2009   VII/3 – VIII/1
  Tuleu gras 1037 1971 2009   VIII/3
  Tuleu timpuriu 1037 1966 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VIII/1
  Vâlcean 1052 1991 2006   VII/2 – 3
  Vinete de Italia 1037 1971 2009   IX/1 – 2
  Zamfira 1040 2005     VIII/3

VIŞIN – Prunus cerasus L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Amada 1045 2005     VII/1 – 2
  Bucovina 1045 1984 2006   VIII/1
  Crişana 2 1037 1975 2009   VI/2 – 3
  De Botoşani 1047 1994 2009   VI/2 – 3
  Dropia 1037 1982 radiat 31.12.2008 30.06.2011 VII/1
  Engleze timpurii 1037 1971 2009   VI/2
  Ilva 1040 1982 2009   VII/1
  Mocăneşti 16 1037 1975 2009   VII/1 – 2
  Northstar 1037 1992 2006   VII/2 – 3
  Pitic 1047 1978 2009   VIII/1 – 2
  Rival 1037 2004     VI/2
  Sătmărean 1049 1994 2009   VI/2
  Schattenmorelle 1037 1974 2009   VI/3 – VII/1
  Scuturător 1054 1985 2006   VII/1 – 2
  Stelar 1037 2008     VI/2
  Timpuriu de Cluj 1042 1970 2009   VI/2 – 3
  Timpurii de Piteşti 1037 1982 2009   VI/1 – 2
  Timpuriu de Osoi 1047 1989 2009   VI/1
  Ţarina 1037 1984 2006   VI/1 – 2
  Vrâncean 1054 1985 2006   VII/2 – 3

ARBUŞTI FRUCTIFERIFRUIT BUSHESAFIN – Vaccinium corymbosum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Augusta 1037 1999     td
  Azur 1037 1998     stm
  Blueray 1037 1966 2009   stm
  Compact 1037 2002     stm
  Coville 1037 1966 2009   td
  Delicia 1037 2001     stm
  Herma 1 1037 1966 radiat 31.12.2008 30.06.2011 stm
  Lax 1037 2002     tm
  Pemberton 1037 1966 2009   stm
  Prod 1037 2008     tm
  Safir 1037 1998     stm
  Simultan 1037 2001     stm
  Vital 1037 2008     tm
  Weymouth 1037 1966 2009   tm

AGRIŞ – Ribes uva – crispa L.var.sativum DC.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Rezistent de Cluj 1042 1973 radiat 31.12.2008 30.06.2011 stm
  Someş 1042 1982 radiat 31.12.2008 30.06.2011 stm
  Verda 1037 2007     std
  Virens 1037 2007     td
  White Smith 1037 1970 radiat 31.12.2008 30.06.2011 tm
  Zenit 1042 1982 radiat 31.12.2008 30.06.2011 td

ALUN – Corylus avellana L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Arutela 1052 2005     VIII/3
  Cozia 1052 1987 2007   IX/1
  Romavel 1052 1991 2006   IX/1
  Tonda delle Langhe 1037, 1052 1958 2009   IX/1
  Uriaşe de Halle 1037 1971 2009   IX/3
  Uriaşe de Vâlcea 1052 2002     IX/1
  Vâlcea 22 1052 1980 2006   IX/1

CĂPŞUN– Fragaria x anannassa Duch.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturitatea de consum (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Benton 1037 1992 2007   td
  Coral 1037 1993 2007   tm
  Delicios 1049 2003     tm
  Gorella 1037 1968 2009   stm
  Floral 1037 2004     ctn
  Magic 1037 1998     stm
  Mara 1049 2003     tm
  Premial 1037 1989 2009   ex
  Ralu 1049 2003     tm
  Răzvan 1049 1998     stm
  Real 1037 1998     tm
  Red Gauntlet 1037 1964 2009   stm
  Roxana 1049 2003     tm
  Safir 1049 2003     tm
  Sătmărean 1049 1998     td
  Senga Sengana 1037 1960 2009   td
  Viva 1049 2003     tm

CĂTINĂ – Hippophae rhamnoides L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion) Other specific mentions
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Auraş 1095 2008      
  Diana 1095 2008      
  Ovidiu 1095 2008      
  Piteşti 1 1037 2006      
  Piteşti 2 1037 2006      
  Serpenta 1095 2008      
  Silvia 1095 2008      
  Şerpeni 1037 1984 2006    
  Tiberiu 1095 2008      
  Victoria 1095 2008    

COACĂZ ALB – Ribes niveum Lindl.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Perioada de maturare (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Mărgăritar 1042 1972 2009   stm

COACĂZ NEGRU – Ribes nigrum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Perioada de maturare (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  Abanos 1037 1999     stm
  Amurg 1042 1999     stm
  Blackdown 1037 1993 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm
  Cotswold Cross 1037 1958 radiat 31.12.2008 30.06.2011 stm
  Deea 1037 2000     stm
  Geo 1037 2003     stm
  Padina 1037 2003     stm
  Perla Neagră 1042 1999     stm
  Record 1042 1972 2009   tm
  Record 35 1045 2001   stm
  Ronix 1037 2000     td
  Tenah 1037 1993 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm
  Tinker 1037 1970 2009   td
  Tsema 1037 1993 2007   stm

COACĂZ ROŞU – Ribes rubrum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Perioada de maturare (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  Abundent 1042 1979 2006   stm
  Houghton Castle 1037 1967 2009   td
  Jonkheer van Tets 1037 1967 2009   stm
  Red Lake 1037 1967 2009   stm
  Roşu timpuriu 1042 1972 2009   tm

LONICERA – Lonicera caerulea L.var.edulis

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Perioada de maturare (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  Cera 1037 2006     ex
  Loni 1037 2003     ex

MĂCEŞ – Rosa canina L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Can 1037 1996 2009  

MUR – Rubus sp.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Perioada de maturare (luna/decada)
  Date of listing
  Maturity group
  Dar 8 1037 2006     tm
  Dar 24 1037 2006     tm
  Darrow 1037 1993 2007   tm
  Felix 1045 2001     stm
  Orest 1045 2005     stm
  Thornfree 1037 1978 2006   td

SCORUŞ NEGRU – Aronia melanocarpa (Michx.)(Ell.)

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Nero 1037 1991 2006  

SOC – Sambucus nigra L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Brădet 1037 1984 2006    
  Flora 1045 1993 radiat 30.06.2008 30.06.2011  
  Ina 1052 1984 2006    
  Nora 1052 1984 2006  

TRANDAFIR PENTRU PETALE – Rosa sp.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  Rosa centifolia
  Argeş 2 1037 1957 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Rosa damascena
  Argeş 1 1037 1957 2009  

ZMEUR – Rubus idaeus L.

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Perioada de maturare (luna/ decada)  
  Variety Denomination
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6
  Cayuga 1037 1957 2009   tm  
  Citria 1037 1996 2009   tm  
  Gustar 1037 2003       remontant
  Malling Exploit 1037 1969 2009   stm  
  Opal 1037 2003       remontant
  Ruvi 1037 1996 2009   td  
  Star 1037 2000     tm  
  The Latham 1037 1957 2009   td  
  Vely 1037 2008     tm

PORTALTOI POMICOLIFRUIT- GROWING STOCK

               
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Variety Denomination Other specific mentions
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  1 2 3 4 5 6
  PORTALTOI GENERATIVI (Generative Stock)
  PENTRU CAIS (for Apricot)
  Albe mici 1039 1991 2006    
  Cais franc 1038, 1043 1971 2009    
  Constanţa 14 1043 1997      
  Constanţa 16 1043 1997      
  Corcoduş 1043 1971 2009   şi pentru prun
  Zarzăr 1038, 1043 1971 2009    
  PENTRU CASTAN (for Chestnut)
  Castan franc 1051 1971 2009    
  PENTRU CIREŞ (for Cherry)
  Cireş franc din soiurile:          
    Pietroase Donissen 1037 1971 2009    
  Cireş sălbatic 1037 1971 2009    
  Mahaleb 1037, 1043 1971 2009   şi pentru vişin
  Semavium 1037 2000     şi pentru vişin
  PENTRU MĂR (for Apple)
  PF Bistriţa 50 (Maşanski) 1040 1970 2009    
  PF Creţesc 1053 1968 2009    
  PENTRU MIGDAL (for Almond)
  Felix 1039 1991 2006    
  PENTRU NUC (for Walnut)
  Juglans regia sp. 1037 1971 2009    
  Portval 1052 2003      
  PENTRU PĂR (for Pear)          
  Alămâi 1037 1971 2009    
  Cu miez roşu 1037 1971 2009    
  Păstrăvioare 1037 1971 2009    
  Pepenii 1037 1971 2009    
  PENTRU PIERSIC (for Peach)
  Bucur 1038 2006      
  Cosmin 1102 2009      
  De Balc 1039 1983 2009    
  Oradea 1 1039 1983 2009    
  Oradea 2 1039 2006     şi pentru migdal
  Oradea 3 1039 2006     şi pentru migdal
  Oradea 5 1039 2006     şi pentru migdal
  Piersic franc 1038, 1043 1971 2009   soiuri şi populaţii locale cu coacere târzie
  T16 1043 1982 2009    
  Titan 1038 2006      
  Tomis 1 1043 1997      
  Tomis 28 1043 2004      
  Tomis 39 1043 2004      
  Tomis 79 1043 1997      
  PENTRU PRUN (for Plum)
  BN 68 1040 2001      
  BN 4 Kr 1040 2001     şi vegetativ
  Mirobolan C5 1037 1999     şi vegetativ
  Mirobolan Dwarf 1037 1999      
  Oteşani 8 1052 1980 2006    
  PF Roşior văratec 1053 1967 2009    
  PF Voineşti B 1053 1976 2009    
  PENTRU VIŞIN (for Sour cherry)
  VG 1 1045 1985 2006    
  Vişin franc 1037 1971 2009   soiuri cu coacere târzie
  PORTALTOI VEGETATIVI (Vegetative Stock)
  PENTRU CAIS (for Apricot)
  Apricor 1037 2006      
  PENTRU CIREŞ (for Cherry)
  IP-C2 1037 1999      
  IP-C4 1037 2002     şi pentru vişin
  IP-C5 1037 2002     şi pentru vişin
  IP-C6 1037 2005     şi pentru vişin
  PENTRU GUTUI (for Quince)
  BN 70 1040 1984 2010    
  Tipul A 1037 1971 2009    
  PENTRU MĂR (for Apple)
  BN 118 1040 2003      
  M 9 1037 1974 2009    
  M 26 1037 1978 2009    
  M 106 1037 1978 2009    
  MF 5 1045 1999      
  MF 10 1045 2000      
  Voineşti 2 1053 1994 2009    
  PENTRU PIERSIC (for Peach)
  Adaptabil 1037 2000      
  Miroper 1037 2000      
  PENTRU PRUN (for Plum)
  Corval 1052 2005      
  Miroval 1052 1998      
  Oltval 1052 2005      
  Oteşani 11 1052 1987 2007    
  Pinval 1052 2005      
  Rival 1052 2003      
  PENTRU VIŞIN (for Sour cherry)
  IP-C3 1037 2000     şi pentru cireş
  VV 1 1045 1980 2006  

IX. VIŢA DE VIE – Vitis sp.L.

                 
  Denumirea soiului Denumirea clonei Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Clone Denomination
  Culoarea bobului Epoca de maturare
  Maintainer Date of listing Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Grape color
  Maturity group
  1 2 3 4 5 6 7
  PENTRU MASĂ (Table Grapes)
  Afuz Ali   1066 1971 2009   A V – VI
    Afuz Ali 14 Gr. 1059 2008     A V – VI
    Afuz Ali 93 Mf. 1066 1980 2006   A V – VI
  Augusta   1059, 1069 1984 2009   A II
  Auriu de Ştefăneşti   1069 2007     A I
  Azur   1062 1984 2009   N III
  Chasselas de Băneasa   1059 1978 2009   A III – IV
  Chasselas dore   1064 1971 2009   A III
    Chasselas dore 20 Iş. 1064 1987 2007   A III
  Chasselas roz   1064       Rz III
    Chasselas roz 17 Iş. 1064 1999     Rz III
  Coarnă neagră selecţionată   1059 1970 2009   N V – VI
  Gelu   1064 1999     N III
  Greaca   1059 2008     A VI
  Istriţa   1068 1996     A III
    Italia 25 Gr. 1059 2008     A V – VI
  Milcov   1067 1988 2007   N III – IV
  Muscat de Adda   1068, 1069 1962 2010   N IV – V
    Muscat de Adda 5 Pt. 1068 1995 2009   N IV – V
    Muscat de Adda 22 Şt. 1069 2009     N IV – V
  Muscat de Hamburg   1068 1971 2009   N IV – V
    Muscat de Hamburg 4 Pt. 1068 1980 2006   N IV – V
    Muscat de Hamburg 424 Gr. 1059 2008     N IV – V
  Muscat timpuriu de Bucureşti   1059 1970 2009   A II
  Napoca   1060 1984 2010   N III
  Paula   1064 1997     A III
    Perlă de Csaba 115 Gr. 1059 2008     A I
  Perlă de Feredeu   1065 2007     A III – IV
  Roz românesc   1059 2008     Rz VI
  Select   1059 1970 2009   A VI
  Silvania   1065 1980 2006   A IV – V
  Someşan   1060 1987 2007   N IV – V
  Splendid   1060 1984 2010   Rn IV
  Tamina   1059 2008     Rv V – VI
  Timpuriu de Cluj   1060 1979 2006   A II – III
  Timpuriu de Pietroasa   1068 1989 2009   N II
  Transilvania   1060 1984 2010   N IV – V
  Victoria   1062 1978 2009   A II – III
  Xenia   1059 2008     A V – VI
  APIRENE (Stoneless)
  Călina   1062 1985 2009   Rz IV
  Centenar              
  Pietroasa   1068 1991 2006   A I – II
  Otilia   1068 1987 2007   N II
  Perlette   1069 1960 2009   A II – III
    Perlette 10 Şt. 1069 2008     A II – III
  PENTRU VIN (Wine Grapes)
  Alb aromat   1068 1998     A IV – V
  Aligote   1064 1971 2009   A IV – V
    Aligote 5 Iş. 1064 1978 2009   A V
    Aligote 31 Iş. 1064 2002     A V
    Aligote 63 Şt. 1069 2000     A V
  Alutus   1062 2003     N V
  Amurg   1060 1989 2009   N V – VI
  Arcaş   1064 1985 2006   N V
  Aromat de Iaşi   1064 1980 2006   A II – III
  Astra   1060 1995 2010   A V – VI
  Balada   1067 1994 2009   N V – VI
  Băbească gri   1067 1975 2009   G VI
  Băbească neagră   1068 1971 2009   N VI
    Băbească neagră 94 Pt. 1068 1975 2006   N VI
  Blasius   1060 1994 2009   A V
  Burgund mare   1059, 1065, 1069 1971 2009   N V
    Burgund 63 Mn. 1065 2009     N V
    Burgund mare 86 Şt. 1069 2009     N V
  Busuioacă de Bohotin   1068, 1064 1971 2009   Viv IV – V
    Busuioacă de Bohotin 5 Iş. 1064 2004     Viv IV – V
    Busuioacă de Bohotin 9 Cot. 1103 2009     Viv IV – V
    Busuioacă de Bohotin 26 Pt. 1068 2000     Viv IV – V
  Cabernet Sauvignon   1059 1971 2009   N V – VI
    Cabernet Sauvignon 4 Iş. 1064 1978 2009   N V – VI
    Cabernet Sauvignon 7 Dg. 1062 1976 2009   N V – VI
    Cabernet Sauvignon 33 Vl. 1059 1985 2006   N V – VI
    Cabernet Sauvignon 54 Mn. 1065 2006     N V – VI
    Cabernet 1069 2000     N V – VI
    Sauvignon 131 Şt.            
  Cadarcă   1065 1971 2009   N VI
    Cadarcă 123 Mn. 1065 1975 2009   N VI
    Cadarcă 2000 Mn. 1065 2005     N VI
  Chardonnay   1066 1971 2009   A V
    Chardonnay 15 Şt. 1069 2000     A V
    Chardonnay 25 Mf. 1066 1983 2009   A V
  Codană   1067 1975 2009   N V – VI
  Columna   1066 1985 2006   A V
  Crâmpoşie selecţionată   1062 1973 2009   A V
  Creaţă   1065 1971 2009   A V
  Cristina   1066 1993 2007   N V
  Donaris   1059 2008     A IV – V
  Ezerfurtu   1060, 1069 1988 radiat 30.06.2008 30.06.2011 A IV – V
  Fetească albă   1069, 1064 1971 2009   A IV – V
    Fetească albă 1 Od. 1067 2000     A IV – V
    Fetească albă 8 Iş. 1064 2002     A IV – V
    Fetească albă 18 Cot. 1103 2009     A IV – V
    Fetească albă 29 Bl. 1060 2006     A IV – V
    Fetească albă 97 Şt. 1069 2008     A IV – V
  Fetească neagră   1059, 1069 1999     N IV – V
    Fetească neagră 4 Vl. 1059 2006     N IV – V
    Fetească neagră 6 Şt. 1069 2008     N IV – V
    Fetească neagră 7 Od. 1067 2005     N IV – V
    Fetească neagră 9 Mf. 1066 2009     N IV – V
    Fetească neagră 10 Pt. 1068 2008     N IV – V
    Fetească neagră 21 Cot. 1103 2009     N IV – V
    Fetească neagră 44 Th. 1100 2008     N IV – V
  Fetească regală   1060, 1065, 1069 1971 2009   A V – VI
    Fetească regală 21 Bl. 1060 1979 2010   A V – VI
    Fetească regală 72 Şt. 1069 2008     A V – VI
  Frâncuşă   1067, 1064 1971 2009   A V – VI
    Frâncuşă 14 Iş. 1064 2007     A V – VI
    Frâncuşă 15 Od. 1067 2009     A V – VI
    Frâncuşă 23 Cot. 1103 2009     A V – VI
  Furmint   1065       A V – VI
  Furmint de Miniş   1065 1988 2007   A V – VI
  Galbenă de Odobeşti   1067 1971 2009   A V – VI
    Galbenă de Odobeşti 33 Od. 1067 1979 2010   A V – VI
    Galbenă de Odobeşti 50 Od. 1067 1985 2006   A V – VI
  Golia   1064 1999     A IV – V
  Grasă de Cotnari   1068 1971 2009   A V
    Grasă de Cotnari 1 Cot. 1103 2009     A V
    Grasă de Cotnari 4 Pt. 1068 1975 2006   A V
    Grasă de Cotnari 45 Pt. 1068 1989 2009   A V
  Iordană   1065       A V – VI
    Iordană 9-1 Bl. 1060 2006     A V
  Majarcă   1065 1971 2009   A V
    Majarcă albă 204 Mn. 1065 2003     A V – VI
  Mamaia   1066 1991 2006   N V
  Merlot   1065, 1069 1971 2009   N V
    Merlot 8 Vl. 1059 1984 2010   N V
    Merlot 17 Od. 1067 1984 2010   N V
    Merlot 202 Şt. 1069 2009     N V
  Mioriţa   1067 1980 2006   A VI
  Muscadelle   1064 1971 2009   A V
    Muscadelle 1 Iş. 1064 1985 2006   A V
  Muscat Ottonel   1060, 1065, 1069 1971 2009   A IV – V
    Muscat Ottonel 12 Bl. 1060 1995 2010   A IV – V
    Muscat Ottonel 16 Şt. 1069 2008     A IV – V
  Mustoasă de Măderat   1065 1971 2009   A V
    Mustoasă de 1065 1987 2007   A V
    Măderat 79 Mn.            
  Negru aromat   1059 1987 2007   N V – VI
  Negru de Drăgăşani   1062 1993 2007   N IV – V
  Neuburger   1060 1971 2009   A IV – V
    Neuburger 10 Bl. 1060 1993 2007   A IV – V
  Novac   1062 1987 2007   N V
  Oana   1065 2006     A  
  Olivia   1059 2003     N V
  Oporto   1065 1971 2009   N IV
  Ozana   1064 1982 2009   A II
  Pinot gris   1069 1971 2009   G IV
    Pinot gris 13 Mf. 1066 1980 2006   G IV
    Pinot gris 14 Şt. 1069 2009     G IV
    Pinot gris 34 Bl. 1060 1975 2006   G IV
  Pinot noir   1065, 1069 1971 2009   N IV
    Pinot noir 3 Şt. 1069 2006     N IV
    Pinot noir 5 Vl. 1059 1988 2007   N IV
    Pinot noir 33 Mn. 1065 2009     N IV
  Plăvaie   1067 1971 2009   A V – VI
    Plăvaie 16 Od. 1067 1979 2010   A V – VI
  Raluca   1064 1994 2009   A V
  Riesling de Rhin   1060 1971 2009   A V – VI
    Riesling de Rhin 7-2 Bl. 1060 2006     A V
  Riesling italian   1060, 1069 1971 2009   A V – VI
    Riesling italian 3 Bl. 1060, 1065 1983 2006   A V – VI
  Roz de Miniş   1065 1979 2010   Rz V – VI
  Sangiovese   1065 1957 2009   N V
  Sauvignon gros   1060 1971 2009   A V
    Sauvignon gros 9 Bl. 1060 1975 2006   A V
  Sauvignon petit   1062 1971 2009   A V
    Sauvignon petit 62 Dg. 1062 1984 2010   A V
    Sauvignon petit 111 Şt. 1069 2000     A V
  Selena   1060 1995 2010   Rz V
  Steinschiller   1065 1971 2009   Rg V – VI
    Steinschiller 90 Mn. 1065 2003     Rg V – VI
  Şarba   1067 1973 2009   A V
  Şirian   1065 2006     Rn V
  Tămâioasă românească   1068, 1069 1971 2009   A IV – V
    Tămâioasă românească 5 Pt. 1068 1989 2009   A IV – V
    Tămâioasă românească 24 Cot. 1103 2009     A IV – V
    Tămâioasă românească 36 Pt. 1068 1982 2009   A IV – V
    Tămâioasă românească 104 Dg. 1062 1982 2009   A IV – V
  Traminer roz Traminer roz 60 Bl. 1060 1060 1971 1975 2009 2006   Rz Rz V V
  Unirea   1064 1989 2009   A V
  Vilarom   1062 2003     A IV – V
  Zghihară   1064 2009     A V
  Zweigelt   1059, 1065 1989 2009   N IV – V
  PENTRU PLANTAŢII DE AGREMENT (ADMISE TEMPORAR)
  Varieties Temporary Admitted for Cultivation
  Argessis   1069 2002     N III – IV
  Bianca   1059 2003     A V
  Brumăriu   1060 1983 2010   A VI
  Moldova   1064, 1065 1992 2007   N VI
  Purpuriu   1059 1985 2006   Vrî V
  Radames   1060 1993 2007   Rg V – VI
  Rosina   1059 2003     Rz V
  Rubin   1060 2007     Rz V – VI
  Valeria   1059 1994 2009   A II
A = alb (white) Rg = roşu-gri (red-gray)
N = negru (black) Rv = roşu-violaceu (red-violaceous)
G = gri (gray) Rn = roşu cu nuanţe de negru (red with black shade)
Rz = roz (pink) Viv = violet închis cu nuanţe vineţii (dark purple with
blush shade)
Vrî = violet roşcat închis (dark red purple)

PORTALTOISTOCK

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5
  Fercal 242 1059 2009    
  Kober 5 BB (5 BB) 1059, 1069 1971 2009  
  Kober 5 BB 1062 1971 2009  
  sel. Crăciunel 2 (Cr.2)        
  Kober 5 BB sel. Crăciunel 2        
    sel. Crăciunel 26 Bl (Cr.26) 1062, 1060 1970 2009  
  Kober 5 BB sel. M 54 1065 2003    
  Teleki 8 B sel. Crăciunel 71 Bl (Cr.71) 1059, 1060 1970 2009  
  Teleki 8 B sel. Drăgăşani 57 1062 1983 2009  
  Teleki 4 selecţia Oppenheim 4 (SO4) 4) 1065, 1069 1974 2009  
  Teleki 4 selecţia Oppenheim 4-4 Bl. (SO 4-4) 1059, 1060 1974 2009  
  Berlandieri x Riparia 125 AA 1059, 1069 1971 2009  
  Berlandieri x Rupestris Ruggeri 140 (Ru140) 1059, 1069 1971 2009  
  Berlandieri x Rupestris Ruggeri 140        
    sel. 59 Vl (Ru 140 – 59 Vl) 1059, 1069 1985 2006  
  Chasselas x Berlandieri 41 B (41 B) 1059, 1069 1971 2009  
  Chasselas x Berlandieri 41 B 1059 2003    
    sel. 6 Vl (41B6 Vl)        
  Drăgăşani 70 M 1062 2003    
  Precoce 1065, 1064, 1069 1991 2006  
  Ruvis 1059 2003  

X. DUD – Morus sp.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Morus alba L.
  Înmulţirea prin altoire (multiplication by grafting)
  Coca 1070 2000     (34)
  Corus 1070 2000      
  Dana 1070 2000     (34)
  Ucraina 107 1070 1962 radiat 31.12.2009 30.06.2012 (33)
  Înmulţirea prin marcotaj şi butăşire (multiplication by layer and propagation by cutting)
  Doina 1070 2000      
  Ichinose 1070 1972 2009    
  Olva 1070 2000    

XI. HAMEI – Humulus lupulus L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Aroma 1004 1984 2006   aromat
  Huller Bitterer 1004 1977 2009   aromat
  Brewers Gold 1004 1989 2009   amar
  Productiv 1004 1989 2009   amar
  Superalfa 1004 2005     amar
  Transilvania 1004 1984 2006   amar

XII. PLANTE ORNAMENTALEORNAMENTALSFLORI ANUALE (Annual Flowers)BEGONIA – Begonia gracilis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Luminosa 1031 1974 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Tapis de Neige 1031 1974 radiat 31.12.2008 30.06.2011

BUSUIOC – Ocimum basilicum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Vert 1031 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011

CÂRCIUMĂRESE – Zinnia elegans Jacq.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Cactus Mixed 1030, 1031, 1060 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Maria 1060 2006      
  Victorie 1029 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012

CHICA VOINICULUI – Nigella damascena L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Cellesta 1033 2000 2010  

CRĂIŢE – Tagetes erecta L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Focul 1031 2006    

CRĂIŢE – Tagetes patula L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Anda 1031 2008      
  Delia 1031 2006      
  Flacăra 1031 2005      
  Rusty Red 1043 1974 radiat 31.12.2008 30.06.2011

CREASTA COCOŞULUI – Celosia pyramidalys L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Crista 1060 2006    

DALIA – Dahlia variabilis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  d'Unvin 1060 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Eleganta 1031 2006      
  Mignon 1043 1974 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Rigoleto 1031 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011

DALIA – Dahlia hibrideu L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Proca 1074 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012

DIMORFOTECA – Dimorphotheca pluvialis Vaill. ex Moench

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Frumoasa zilei 1033 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012

FLOAREA MIRESII – Gypsophila elegans L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Covent Garden 1033, 1043 1976 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Oana 1031 2006    

FLOARE DE PIATRĂ – Portulaca grandiflora L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Poeta 1031 2006    

FLOAREA SOARELUI – Helianthus annuus L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Prinţesa 1031 2001    

GAROAFE CHABAUD – Dianthus caryophyllus L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Feuerkoning 1033 1976 2009  

GAROAFE CHINEZEŞTI – Dianthus chinensis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Flore Pleno 1060 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Heddewiigii 1031 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011

GAZANIA – Gazania splendens L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Fana 1031 2006    

GURA LEULUI – Antirrhinum majus L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Prinţul alb 1033 2000 2010  

MĂRĂRIŢE – Cosmos bipinnatus Cav.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Omăt 1033 2000 2010    
  Senzaţie 1029 2005    

OCHIŞELE – Coreopsis lanceolata L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Favorita 1031 2006    

OCHIŞELE – Coreopsis speciosa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Măgduţa 1031 2006    

OCHIUL BOULUI – Callistephus chinensis (L.)Nees

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Bianca 1031 2005      
  Cora 1031 2005      
  Duchesse varie 1031 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Grand Unicum varie 1031, 1060 1979 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Proxima 1031 2001      
  Roşu pitic 1031 1993 radiat 31.12.2008 30.06.2011

PETUNIA – Petunia hybrida var. nana

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Suav 1031 2006    

PETUNIA – Petunia hybrida grandiflora Vilm.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Sorina 1031 2006    

PETUNIA – Petunia hybrida pendula Vilm.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Superbissima mov 1060, 1043 1974 radiat 31.12.2008 30.06.2011

PUFULEŢI – Ageratum mexicanum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Azuriu 1031 2006      
  Nina 1060 2006    

REGINA NOPŢII – Nicotiana affinis T.Moore

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Belli Narcis 1031 1976 radiat 31.12.2008 30.06.2011

SALVIA – Salvia splendens L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Carmen 1031 2006      
  Rocket 1031 1976 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Scarlet Piccolo 1043 1976 radiat 31.12.2008 30.06.2011

FLORI BIENALE (Biennial Flowers)NALBĂ DE GRĂDINĂ – Althae rosea L.(Cav.)

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Doru 1072 2004      
  Lola 1031 2008    

PANSEA – Viola tricolor L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Lac de Constance 1043 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011

PANSEA – Viola tricolor maxima Hort.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Goldgelb 1031, 1043 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Jupiter 1033, 1043 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Selecţie Blaj mov 1060 1993 radiat 31.12.2008 30.06.2011

FLORI PERENE (Perennial Flowers)GLADIOLA – Gladiolus hibridus L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Alexandra 1029 2006      
  Aurora 1029 2004      
  Candida Ali 1004 2008      
  Cipriana 1004 2004      
  Coral Pasion 1042 2009      
  Corona 1029 2005      
  Cristina 1042 1981 2007    
  Denisa 1029 2004      
  Diana 1029 2003      
  Elena 1029 2003      
  Excelsa 1004 2008      
  Gabriela 1029 2004      
  Marina 1042 1981 2007    
  Medina 1042 2009      
  Mileniu 1029 2002      
  Olipeta 1029 2006      
  Ramona 1029 2002      
  Speranţa 1004 2002      
  Star 1029 2005    

LALEA – Tulipa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Alexandra 1029 2000 2010   Simple std
  Bucureşti 1029 2006     Kaufmanniana
  Bucurie 1029 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 Simple std
  Catifelat 1029 2002     Darwin H
  Getica 1029 2002     Simple std
  Luminiţa 1029 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 Tip crin
  Primăvara 1029 2007     Simple td
  Recunoştinţă 1029 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 Simple td
  Suav 1029 2005     Simple td
  Supriză 1029 2002     Simple std
  Teodora 1029 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 Simple td

MARGARETĂ – Chrysanthemum leucanthemum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  De Mai 1072 2005      
  Diana 1031 2006    

RUGI GALBENI – Rudbeckia sp.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Record 1031 2005    

STELUŢĂ – Aster novae angliae L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Calea Lactee 1029 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Maria 1029 1999 2009    
  Septembrie 1029 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Violeta 1029 1998 2008  

SUNĂTOARE – Hypericum perforatum L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Dida 1031 2008    

TUBEROZĂ – Polyanthes tuberosa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Maria 1083 2003    

PLANTE DE SERĂ (Greenhouse Flowers)ALSTROEMERIA – Alstroemeria aurea L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  King Cardinal 1038 1977 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Regina 1038 1977 radiat 31.12.2009 30.06.2012

ANTURIUM – Anthurium andreanum Schott

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Elegant 1038 1983 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Matador 1038 1983 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Productiv 1038 1983 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Roz 172 1038 1983 radiat 31.12.2008 30.06.2011

CRIN DE IARNĂ – Hippeastrum hybridum Herb.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Carmin 1038 2004      
  Stelat 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Vals 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011

CRIZANTEMA – Chrysanthemum morifolium Ramat.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Accent 1038 1977 2006    
  Anica 1074 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Carmen 1074 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Dark Westland 1038 1977 2006    
  Doctor Vidraşcu 1074 2001      
  Elena 1074 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Escort roth 1038 1978 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Fred Shoesmith 1038 1974 2006    
  Frumoasa Serelor 1074 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Homaro 1038 1989 2006    
  Lameet bright 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Lucian Corneliu 1074 2001      
  Miha 1074 2001      
  Mihaela 1074 2001      
  Octobre Harvest 1038 1977 2006    
  Olga 1074 2001      
  Orizont 1074 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Palisade 1038 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Romica 1074 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Simona 1074 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Tamara 1074 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Viorica 1074 1999 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  White crystal 1038 1978 2006    
  Zarea 1074 1999 radiat 31.12.2008 30.06.2011

FREZIA – Freesia hybrida Eckl.ex Klatt

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Ballerina 1038 1976 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Golden Melody 1038 1976 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Inedit 1038 2004      
  Red Lion 1038 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Rosalinde 1038 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011

GAROAFA – Dianthus caryophyllus L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Cosmina 1042 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012 mov-ciclamen

GERBERA – Gerbera Cass.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Dora 1042 2007      
  Rosamia 1042 2007    

PASĂREA PARADISULUI – Strelitzia reginae Ait.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Ambiţios de Băneasa 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Elegant de Băneasa 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Gemeni 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Generos de Băneasa 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Original de Băneasa 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Prietenos de Băneasa 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Semnal 1038 1983 radiat 31.12.2008 30.06.2011

TUFĂNELE – Chrysanthemum indicum hybride

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Apus 1074 2000 radiat 1.12.2009 30.06.2012  
  Armonie 1074 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Autumnală 1074 2001      
  Azur 1074 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Bicolor 1074 2001      
  Brigitte 1074 2001      
  Carmina 1074 2001      
  Flacăra 1074 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Generos 1074 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Globul Auriu 1074 2001      
  Idila 1074 2001      
  Paloma 1074 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012  
  Perla Toamnei 1074 2001      
  Regina 1074 2001      
  Rose 1074 2001      
  Splendoarea Toamnei 1074 2001      
  Toamna 1074 2001      
  Toamnă Timpurie 1074 2001      
  Unirea 1074 2000 radiat 31.12.2009 30.06.2012

VIOLETA DE AFRICA – Saintpaulia ionantha H.Wendl.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Ni Na 1077 2001      
  Olimpia 1077 2001      
  Valeria 1088 2005    

ARBUŞTI ORNAMENTALIORNAMENTAL SHRUBBERYCAIS – Prunus armeniaca L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Radu 1038 2004    

CHIPAROS DE CALIFORNIA – Chamaecyparis lawsoniana (Murr.) Part.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Alumii 1037 2005      
  Alumii Gold 1037 2005      
  Elwoodii 1037 2005    

CHIPAROS JAPONEZ – Chamaecyparis pisifera Scoz.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Boulevard 1037 2005    

CORCODUŞ – Prunus cerasifera Ehrh.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Pissardii 1037 2005    

CORN – Cornus alba L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Argenteo Marginata 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Gouchaultii 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011

DRACILA – Berberis thunbergii D.C.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Atropurpurea Nana 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Berberis vulgaris L.
  Kobold 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011

IENUPĂR AMERICAN – Juniperus scopulorum Sarg.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Bogdan 1038 2006      
  Skyrocket 1037 2005    

IENUPĂR – Juniperus sabina L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Fastuos de Băneasa 1038 2004    

IENUPĂR – Juniperus communis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Suecica 1037 2005    

IENUPĂR CHINEZESC – Juniperus squamata Buch-Ham.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Meyeri 1037 2005      
  Pfitzeriana Glauca 1037 2005      
  Pfitzeriana Aurea 1037 2005    

MĂR SIBERIAN – Malus pumila Mill.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Purpurea 1037 2005    

MOLID ÎNŢEPĂTOR – Picea pungens Engelm.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Glauca Argentea 1037 2005    

NECTARIN – Prunus persica M.var.nucipersica

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Dan 1043 2000     dwarf

PIERSIC – Prunus persica M.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Alizeu 1043 2002      
  Giuvaer 1043 2002      
  Livia 1043 2007     semi dwarf
  Loreta 1089 2005      
  Paul 1043 2000     dwarf
  Purpuriu 1043 2002      
  Tonia 1038 2004      
  Zefir 1043 2002    

PRUN – Prunus domestica L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Ali 1038 2004      
  Alion 1037 2007    

PYRACANTHA – Pyracantha Crenatoserrata (Hance) Rehd.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Orange Glow 1037 2005    

SALBĂ MOALE – Euonymus fortunei Hand.Mazz.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Emeralde'n Gold 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011

SĂLCIOARĂ – Elaeagnus pungens Thunb.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Maculata Aurea 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011

SCUMPIA – Cotinus coggygria Scop.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Royal Purple 1037 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011  
  Simfonia verii 1037 2002    

SEDUM – Sedum spectabilis

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Barbu 1038 2006    

TRANDAFIR – Rosa L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Afrodita 1042 2009     Floribunda, roz-purpuriu închis
  Algolld 1038 2006     Floribunda, galben
  Amurg 1029 2004     Floribunda, roşu-închis catifelat
  Ana 1029 2003     Floribunda, galben-crem- roz
  Angela 1038 2006     Thea hybrida, roz-lila
  Auriu de Cluj 1042 1991 2007   Polyantha Floribunda, galben
  Baccara 1042 1974 2009   Thea hybrida, roşu
  Bell Angie 1038 2006     Thea hybrida, ciclam-roz
  Carmen 1042 2001     Floribunda, roşu
  Compassion 1038 2006     Urcător, roz deschis
  Cristiana 1042 2009     Floribunda, roz-purpuriu pal
  Curcubeu 1042 2009     Floribunda, roz închis
  Dame de Coeur 1038 2006     Thea hybrida, bordo-roşu
  Doamna în mov 1042 2005     Thea hybrida, mov
  Effel Tower 1038 2006     Thea hybrida, lila
  Elegant 1029 2005     Thea hybrida, roz
  Europa's Rosen Garten 1038 2006     Floribunda, ciclam-roz
  Foc de Tabără 1042 1969 2009   Polyantha Floribunda, roşu
  Fortuna 1029 2004     Thea hybrida, roz-intens
  Golden Elegance 1042, 1038 2000     Thea hybrida, galben
  Golden Fiesta 1042 2004     Floribunda, galben
  Incandescent 1042 1991 2007   Thea hybrida, roşu
  Intermezzo 1038 2006     Thea hybrida, mov
  Ioana 1029 2002     Floribunda, alb-roz
  Judit 1042 2002     Floribunda, galben-arămiu
  Karina 1042 1977 2009   Thea hybrida, roz
  Landora 1042 1977 2009   Thea hybrida, galben
  Laura 1029 2003     Thea hybrida, roz-orange
  Lemon 1038 2006     Thea hybrida, galben
  Luchian 1042 1974 2009   Polyantha Floribunda, roşu
  Mariana 1029 2002     Thea hybrida, roz liliachiu
  Mirela 1042 2002     Floribunda, galben-crem- roz
  Mainzer Fastnacht 1037, 1038 1989 radiat 31.12.2008 30.06.2011 Thea hybrida, mov
  Mister Lincoln 1038, 1037 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011 Thea hybrida, roşu
  Mme A. Meilland 1037, 1038 1974 radiat 31.12.2008 30.06.2011 Thea hybrida, galben
  Nobilia 1042 2001     Floribunda, roz pal
  Nostalgica 1042 2002     Floribunda, roz liliachiu
  Orange Ace 1042 2004     Thea hybrida, roşu-roz
  Parfum 1029 2000     Thea hybrida, amestec de roz
  Pascali 1037, 1038 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011 Thea hybrida, alb
  Pasiune 1042 2009     Floribunda, purpuriu-roz
  Perla Transilvaniei 1042 2004     Floribunda, roz-liliachiu
  Petrina 1042 2007     Floribunda, roz ciclam
  Red Candy 1042 2000     Semitârâtor Floribunda, roz
  Romana 1042 2005     Thea hybrida, roşu aprins
  Romanţa 1029 2007     Thea hybrida, roşu închis
  Romstar 1042 1991 2007   Thea hybrida, roşu
  Rosabunda 1042 1979 2010   Polyantha Floribunda, roz
  Rosadoll 1042 2007     Floribunda, purpuriu roşu
  Rosadora 1042 2002     Semitârâtor Floribunda, roz
  Rosagold 1042 2002     Floribunda, orange-crem
  Rosalba 1029 2000     Floribunda, alb
  Rosalinda 1042 1994 2009   Polyantha Floribunda, roz
  Rosana 1029 1996     Grandiflora, roz bannan
  Rosatop 1042 2004     Floribunda, roşu-carmin închis
  Rose Gaujard 1038 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011 Thea hybrida, orange
  Rubin 1029 1996     Thea hybrida, roşu purpuriu
  Rusticana 1042 2000     Semitârâtor Floribunda, roz
  Sandra 1042 2009     Floribunda, roşu-purpuriu intens
  Selena 1029 2005     Floribunda, galben intens
  Simbol 1029 2000     Thea hybrida, roşu
  Simfonie 1042 1978 2009   Thea hybrida, alb
  Simina 1042 2001     Floribunda, roz intens
  Sirena 1029 2006     Floribunda, alb-roz
  Splendid 1042 2001     Floribunda, galben
  Steliana 1042 2007     Thea hybrida, roşu catifelat
  Super Star 1038, 1037 1977 radiat 31.12.2008 30.06.2011 Thea hybrida, roz
  Sutter's Gold 1038, 1037 1974 radiat 31.12.2008 30.06.2011 Thea hybrida, orange
  Tannour Star 1038 2006     Thea hybrida, roz-roşu
  Tatjana 1038 2006     Thea hybrida, bordo
  Veronica 1042 2009     Floribunda, roşu-purpuriu
  Vigorosa 1042 1994 2009   Polyantha Floribunda, roz
  Vulcan 1029 2000     Thea hybrida, amestec de roşu
  Zburlici 1042 2000     Semitârâtor Floribunda, roz

TUIA – Thuja occidentalis L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Adina 1038 2004      
  Columnaris 1037 2005      
  Rheyngold 1037 2005      
  Silvia 1038 2006    

TUIA – Thuja wareana L.

             
  Denumirea soiului Menţinătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observaţii
  Other specific mentions
  Variety Denomination Maintainer Date of renewal or of cancellation Marketing till (after deletion)
  Date of listing
  1 2 3 4 5 6
  Cati 1038 2006    

LISTA MENŢINĂTORILOR SOIURILOR ÎNREGISTRATE ÎN CATALOGUL OFICIALMAINTAINERSMENŢINĂTORI DIN ROMÂNIA

       
  Cod Denumirea Adresa
  1 2 3
  1001 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea Fundulea-915200 Judeţul Călăraşi
   
  1002 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin Comuna Lovrin-307250 Judeţul Timiş
   
  1003 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava Suceava-720262 Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 15 Judeţul Suceava
   
  1004 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca Cluj-Napoca-400372 Calea Mănăştur nr. 3 Judeţul Cluj
   
  1005 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda Turda-401100 Str. Agriculturii nr. 27 Judeţul Cluj
   
  1006 Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov Braşov-500128 Str. Cucului nr. 5 Judeţul Braşov
   
  1007 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei Podu Iloaiei-707365 Str. Naţională de Sus nr. 178 Judeţul Iaşi
   
  1008 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov Braşov-500470 Str. Fundăturii nr. 2 Judeţul Braşov
   
  1010 Staţiunea Cercetare-Dezvoltare pentru Plante Medicinale şi Aromatice Fundulea Fundulea-915200 Judeţul Călăraşi
   
  1011 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Teleorman Comuna Drăgăneşti Vlaşca-147135 Judeţul Teleorman
   
  1012 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila Brăila Şoseaua Vizirului km 9 Judeţul Brăila
   
  1013 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Timişoara Timişoara-300703 Calea Urseni nr. 32 Judeţul Timiş
   
  1015 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic Şimnic-200004 Judeţul Dolj
   
  1016 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Vaslui Vaslui-730006 Str. Ştefan cel Mare nr. 256
   
  1017 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Livada Comuna Livada-447180 Str. Baia Mare nr. 7 Judeţul Satu Mare
   
  1018 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni Comuna Secuieni-617415 Judeţul Neamţ
   
  1019 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Piteşti Albota-117030 Judeţul Argeş
   
  1021 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Oradea Oradea-410223 Calea Aradului nr. 5 Judeţul Bihor
   
  1022 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Miercurea Ciuc Miercurea Ciuc-530240 Str. Progresului nr. 22 Judeţul Harghita
   
   
  1026 Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară-Staţiunea Didactică Iaşi Iaşi-700490 Aleea Sadoveanu nr. 3 Judeţul Iaşi
   
  1029 Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra Vidra-077185 Judeţul Ilfov
   
  1030 S.C. SUPERSEM S.A. Arad Arad-310227 Calea Timişorii nr. 212 Judeţul Arad
   
  1031 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău Bacău-600388 Calea Bârladului nr. 220 Judeţul Bacău
   
  1033 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău Buzău-120024 Str. Mesteacănului nr. 23 Judeţul Buzău
   
  1034 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut Iernut-545100 Str. T. Vladimirescu nr. 4 Judeţul Mureş
   
  1035 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Işalniţa Işalniţa-207340 Judeţul Dolj
   
  1037 Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni Comuna Mărăcineni-117450 Judeţul Argeş
   
  1038 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa Bucureşti-013811 B-dul Ion Ionescu de la Brad nr. 4, Sector 1
   
  1039 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bihor Oradea-410155 Str. D. Bolintineanu nr. 1 Judeţul Bihor
   
  1040 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa Bistriţa Drumul Dumitrei Nou nr. 3 Judeţul Bistriţa Năsăud
   
  1042 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj Cluj-Napoca-400457 Str. Horticultorilor nr. 5 CP-1-86 Judeţul Cluj
   
  1043 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa Comuna Valu lui Traian-907300 Str. Pepinierei nr. 1 Judeţul Constanţa
   
  1045 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni Fălticeni-725200 Str. Plutonier Ghiniţă nr. 10 Judeţul Suceava
   
  1046 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Geoagiu Geoagiu-335400 Str. Romanilor nr. 141 Judeţul Hunedoara
   
  1047 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi Iaşi-700620 Şoseaua Voineşti nr. 175 Judeţul Iaşi
   
  1049 Staţiunea de Dezvoltare Pomicolă Satu Mare Satul Decebal-447356 Drumul Carei nr. 214 Judeţul Satu Mare
   
  1051 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Horticolă Târgu Jiu Târgu Jiu-210149 Calea Bucureşti nr. 72 Judeţul Gorj
   
   
  1052 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea Râmnicu Vâlcea Calea lui Traian nr. 464 Judeţul Vâlcea
   
  1053 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voineşti Comuna Voineşti-137525 Judeţul Dâmboviţa
   
  1054 Staţiunea de Dezvoltare Pomicolă Vrancea Focşani-620034 Str. Cuza Vodă nr. 72 Judeţul Vrancea
   
  1057 S.C. SCIPOMAR – SA Baia Mare Baia Mare-430061 Str. Victoriei nr. 232 Judeţul Maramureş
   
  1059 Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească Valea Călugărească-107620 Judeţul Prahova
   
  1060 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Blaj Blaj-515400 Str. Gheorghe Bariţiu nr. 2 Judeţul Alba
   
  1062 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Drăgăşani Drăgăşani-245700 Str. Gib Mihăiescu nr. 64 Judeţul Vâlcea
   
  1064 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi Iaşi-700489 Aleea M. Sadoveanu nr. 48 Judeţul Iaşi
   
  1065 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Miniş Comuna Ghioroc-317135 Judeţul Arad
   
  1066 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar Oraş Basarabi-905100 Judeţul Constanţa
   
  1067 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti Odobeşti-625300 Str. Ştefan cel Mare nr. 61 Judeţul Vrancea
   
  1068 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa Comuna Pietroasele-127470 Judeţul Buzău
   
  1069 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti Comuna Ştefăneşti-117715 Judeţul Argeş
   
  1070 S.C. "SERICAROM" – S.A. Filiala de cercetare – proiectare Bucureşti-013685 Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 69
   
  1072 S.C. UNISEM SA Bucureşti Bucureşti-020071 Str. M. Eminescu nr. 57 Sector 2
   
  1073 Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni Comuna Dăbuleni-207220 Judeţul Dolj
   
  1074 Grădina Botanică Iaşi Iaşi-700487 Str. Dumbrava Roşie nr. 7-9 Judeţul Iaşi
   
  1076 Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Târgu Secuiesc Târgu Secuiesc-525400 Str. Ady Endre nr. 55 Judeţul Covasna
   
  1077 Butnaru Gallia Timişoara-300024 Str. Beethoven nr. 4 Judeţul Timiş
   
  1078 S.C. ITC – SRL Bucureşti-011464 B-dul Mărăşti nr. 61, Sector 1
   
  1079 Universitatea din Craiova, Facultatea de Agricultură Craiova-200583 Str. Libertăţii nr. 15 Judeţul Dolj
   
  1081 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării Tulcea-820112 Str. Babadag nr. 165 Judeţul Tulcea
   
  1082 S.C. Sempaj S.A. Buzău Buzău-120024 Str. Lt. col. Gh. Iacob nr. 2 Judeţul Buzău
   
  1083 Ene Lucian Com. Stoeneşti Floreşti-087078 Judeţul Giurgiu
   
  1084 Kiskun România SRL Biharia-417050 Str. Salcâmilor nr. 10 Judeţul Bihor
   
  1086 S.C. Galaxy Tabacco S.A. Bucureşti Sucursala Centrală de Cercetări pentru Cultura şi Industrializarea Tutunului Bucureşti Bucureşti-013721 B-dul Regiei nr. 2 Sector 6
   
  1087 Limagrain România SA Otopeni-075100 Şoseaua Bucureşti Ploieşti km 15.2 Judeţul Ilfov
   
  1088 Sărac Ioan Timişoara-300637 Str. Felix nr. 21 Judeţul Timiş
   
  1089 Cepoiu Nicolae Bucureşti-061676 Str. C. Titel Petrescu nr. 9 Sectorul 6
   
  1090 SC MAV COMERŢ SRL Bucureşti-011464 B-dul Mărăşti nr. 61 Sector 1
   
  1091 SC Romsiz Ghimbav Ghimbav-507075 Calea Făgăraşului nr. 44 Judeţul Braşov
   
  1092 Popandron Niculai Bucureşti-032334 Str. Valea Buzăului nr. 12 bl. G29 Sector 3
   
  1093 SC Agrosel SRL Câmpia Turzii-405100 Str. Laminoriştilor nr. 19 Judeţul Cluj
   
  1094 SC Milenium Com SRL Voluntari – 077190 Intrarea Becleanului nr. 33 Judeţul Ilfov
   
  1095 SC FRUCTEX SA Bacău-600378 Calea Romanului nr. 237 Judeţul Bacău
   
  1096 S.C. RomAgrico S.R.L. Covasna – 527190 Zăbala nr. 227 Judeţul Covasna
   
  1097 SC Mefim Agro SRL Craiova – 200106 Str. Viilor nr. 35 Judeţul Dolj
   
  1098 SC Procera Agrochemicals România SRL Fundulea-915200 Str. Muncii nr. 11 Judeţul Călăraşi
   
  1099 SC Quality Crops Agro SRL Bucureşti – 11995 Str. Puşkin nr. 1, et. 1, ap. 2, Sector 1
   
  1100 SC Comoara Pivniţei SRL Bucureşti – 040105 B-dul Unirii nr. 8 Sector 4
   
  1101 Ioana Rădescu Piteşti – 110058 Str. Trivale nr. 25 Judeţul Argeş
   
  1102 SC Frasinu SA Buzău – 120360 Şoseaua Sloboziei km 2 Judeţul Buzău
   
  1103 SC Cotnari SA Cotnari – 707120 Judeţul Iaşi
 

MENŢINĂTORI DIN STRĂINĂTATE

       
  Cod Denumirea Adresa
  1 2 3
  2003 S.C. Saaten Union România SRL Bucureşti – 020041, Sector 2 Str. I.L. Caragiale nr. 3, et. 3, ap. 8
  2005 Dekalb Genetics Corporation 3100 Sycamore Road, 60115, DEKALB, Illinois USA
  2007 Ses Europe NV/SA Industriepark, Soldatenplein Z2, 15, B-3300 Tienen, Belgium
  2008 Danisco – A/S Maribo Seed Hojbygardvej 14, DK 4960 Holeby, Denmark
  2009 Saatzucht Quedlinburg GmbH Erwin-Baur 06484 Str. 23 Germany
  2011 S.A. Florimond Desprez B.P.41, F-59242, Cappelle en Pevele France
  2012 Institute of Field and Vegetable Crops Maksima Gorkog 30, 21000 Novi Sad, Serbia
  2014 Agrico PO Box 70, 8300 AB Emmeloord Holland
  2016 Seminis Vegetable Seeds (Royal Sluis) Westeinde 161/PO 22 1600 AA Enkhuizen Holland
  2018 Novartis Seeds BV Vegetables Flowers Westeinde 62/PO Box 2 1600 AA Enkhuizen, Holland
  2019 Enza Zaden BV PO Box 7 Enkhuizen 1600 AA Enkhuizen Holland
  2020 De Ruiter Seeds Hoekeindsweg 39 PO Box 4 Bleiswijk, 2665 Z.G. Bleiswijk Holland
  2023 D.J. Van der Have BV Postbus 1, 4420 AA Kapelle, Holland
  2025 Maize Research Institute Zemun Polje Slobodana Bajica 1, 11080 Zemun, Beograd, Serbia and Montenegro
  2027 Bejo Zaden PO Box 50 Tramban 1 Warmenhuizen 1749 ZH/1749 CZ Holland
  2028 Clause International Semences 1, Avenue Lucien Clause F-91221 Bretigny sur Orge Cedex France
  2030 Germicopa SA 8, Rue Olivier de Serres F-29334 Quimper Cedex France
  2032 KWS SAAT AG. Postfach 14 63, D-37555, Einbeck Germany
  2035 Saatzucht Aschersleben GmbH Albert Drosihn Str. 9 Aschersleben Aschersleben-06449 Germany
  2036 Asgrow Seed Company 2605 East Kilgore Road, Kalamazoo, MI 49002, USA
  2037 Pop Vriend BV PO Box 5 1619 ZG Andijk Holland
  2038 Clause International Semences (Davis, California – USA) 1, Avenue Lucien Clause F-91221 Bretigny sur Orge Cedex France
  2039 Larsen Seeds Cikorievej 68 A DK-5220 Odense-S0 Denmark
  2043 Cereal Research Non-Profit Company Szeged P.O. Box 391, H 6701 Szeged, Hungary
  2044 Asgrow – France S.A. Avenue Felix Louat, B.P.80, F-60304 Senlis Cedex, France
  2045 Kiskun Research Center Halas Fuses Puszta 42, H-6400 Kiskun, Hungary
  2046 Delitzsch Pflanzenzucht GmbH Wohlde, Postfach 12 94, D-29297, Bergen Germany
  2047 Kutnowska Hodowla Buraka Cukrowego Ul. Prezemyslowa 5, PL-99-300, Kutno Poland
  2048 Den Hartigh BV PO Box 3, Vaartweg 44, 8300 AA Emmeloord Holland
  2051 P.H.R.O. ul. Zbicka 32 Krzeszowice Krzeszowice 32-065 Poland
  2052 Zeraim Gedera PO Box 103 Gedera 70750, Israel
  2055 Norika Parkweg 4, D-18190 Grob Lusewitz Germany
  2056 Agricultural Research Institute of the Hungarian Agricultural Academy of Sciences Martonvasar Brunszvik u. 2, PO Box 19, Martonvasar, H 2462, Hungary
  2059 DLF Trifolium A/S Hoejerupvej 31, PO Box 19 DK 4660 Store Heddinge Denmark
  2060 Union de Cooperatives Agricoles des Semences de Provences (UCASP) Rue Gaspard Monge Zone Industrielle Sud, F-13200-Arles France
  2061 INRA (Institut National de la Recherche Agronomique), C/O Agri Obtentions S.A. B.P. 46 chemin de la Petite Miniere 78042 Guyancourt Cedex France
  2063 Agroszemek Kft Sandor u. 6 H – 6723 Szeged Hungary
  2064 DLF Trifolium S.R.O. Plant Breeding Station Zivotice CZ 742-47 HI Czech Republic
  2065 Saatbau Linz Schirmerstrasse 19 A-4021 Linz Austria
  2066 Malopolska Hodowla Roslin HBP Spolka z.o.o. Ul. Zbozowa 4, PL-30-002 Krakow, Poland
  2067 Cox Farms. Inc 7484 Country RD 750 North Gaston IN 47342 – 9710, North Gaston, USA
  2068 Imperial Holly Corporation 20500 Holly Dr., PO Box 60 CA 95378, Tracy, USA
  2069 University of Verszprem Gerorgikon Faculty of Agriculture Kesthely Hungary
  2070 Monsanto S.A.S. Croix de Pardies F-40300 Peyrehorade France
  2071 SEMO S.R.O. Smrzice 414, CZ – 798 17 Czech Republic
  2073 Vegetable Crops Research Institute Corporation (Zki Rt) Meszoly Gyula ut 6 Kecskemet, 6000 Hungary
  2074 PKB INI Agroekonomik 11213, Padinska Skela, Beograd, Serbia and Montenegro
  2075 Saatzucht Fritz Lange KG Gutenberg str. 10 D – 23611 Bad Schwartan Germany
  2076 Koipesol Semillas SA Avd San Francisco Javier 24, E-41018 Sevilla Spain
  2077 Syngenta Seeds AB PO Box 302, S-261 23 Landskrona, Sweden
  2079 Barenbrug Research Duitsekampweg 60 6874, BX Wolfheze Holland
  2080 Monsanto SAS Domaine de Mercie, F-82170 – Monbequi France
  2081 Monsanto SAS 1 Rue Jacques Monod Europarc du Chene 69673 Bron Cedex France
  2082 Syngenta Seeds SA 12 chemin de l'Hobit BP 27, F-31790, SAINT-SAUVEUR, FRANCE
  2084 Euralis Semences S.A. Avenue Gaston Phoebus, F-64231 Lescar Cedex, France
  2089 Kuhn Co International BV Peter Vineloolaan 20 4611 An Bergen op Zoom Holland
  2090 Raps Gbr Saatzucht Lundsgaarder Weg 1, D – 24977 Grundhof Germany
  2095 Dahnfeldt Faaborgvej 248 B Postbox Box 185 DK-5100 Odense C Denmark
  2097 Pioneer Hi-Bred Services GmbH Pioneer Strasse Industriegelaende A -7111 Parndorf, Austria
  2098 Rustica Domaine de Sandreau F-31700 Mondonville, France
  2099 Norddeutsche Pflanzenzucht Hans-Georg Lembke KG Hohenlieth D-24363 Holtsee Germany
  2100 W. von Borries Eckendorf GmbH Co Bielefelder Str. 223 D-33818 Leopoldshohe Germany
  2101 R2n Avenue Saint Pierre, Site de Bourran BP 3336, F-12033 RODEZ, CEDEX 09, FRANCE
  2103 NORDSAAT Saatzuchtgesellschaft GmbH Hauptstrasse 1 D-38895 Bohnshausen, Germany
  2104 Nickerson UK Ltd. Market Rasen, LINCOLN Rothwell, Lincs. LN7 6DT, UK
  2105 Station Federale des Recherches Agronomiques Changings RAC and DSP Ltd. Postfach 16, 1567 Delley CH Switzerland
  2106 Agromag Kft Josika U. 10 H-6722 Szeged, Hungary
  2107 Dr. J. Ackermann Co Ringstr. 17 D-94342 Irlbach/Straubing Germany
  2109 Bolyi Mezogazdasgi Termelo es Kereskedelmi RT Ady Endre U. 21 H-7754 Boly Hungary
  2110 CALL/WEST SEEDS 38001 County Road 27 Woodland-95695 CA, USA
  2111 Limagrain Verneuil Holding BP 115, F – 63203 Riom Cedex, France
  2113 Innoseeds BV P.O. Box 1 4420 AA Kappele Holland
  2114 Kecskes Jozsef Beke ut. Dunaegyhaza, HU-6325 Hungary
  2117 Hollar Seed Company Inc. PO Box 106 81067-0106 Rocky Ford Colorado, USA
  2118 Geosemselect Ltd Mladost 3, bl. 314, entr. 4 1712 – Sofia, Bulgary
  2119 Strube Saat GmbH Co KG Hauptstr. 1 38387 Sollingen Germany
  2121 Pajbjerg A/S Grindsnabevej 25 Dyngby, DK – 8300 Odder, Denmark
  2122 Pioneer Genetique SARL Chemin de l' Enseigure, F – 31840 Aussonne, France
  2123 Maisadour Semences Route de Saint Sever, F-40280 Haut Mauco, France
  2124 Saatzucht Josef Breun GdbR Anselweg 1, D-91074 Herzogenaurach, Germany
  2125 Maribo Seed Hojbygardvej 31, 4960 Holeby, Denmark
  2126 Department for Cereal Breeding and Genetics Jusno predgrade 17, 31103 Osijek, Croaţia
  2127 Dow AgroSciences GmbH Im Rheinfeld 7, D-76437 Rastatt, Germany
  2128 SEEDTEC P.O. Box 2210 Woodland-95776 CA, USA

–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x