pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind clasificarea şi evaluarea resurselor/rezervelor de ape subterane, de căldură din sistemele geotermale şi de gaze necombustibile
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,având în vedere art. 40 alin. 1 lit. k) din Legea nr. 61/1998,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 221/1995 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă Instrucţiunile tehnice privind clasificarea şi evaluarea resurselor/rezervelor de ape subterane, de căldură din sistemele geotermale şi de gaze necombustibile, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2Documentaţiile tehnice anterioare îşi menţin valabilitatea pe termen limitat, urmând a fi revizuite conform prevederilor prezentelor instrucţiuni tehnice. Durata valabilităţii acestora va fi stabilită prin actele de concesionare a activităţilor miniere. +
Articolul 3Pentru activităţile miniere proiectate a fi realizate în perimetre noi ce urmează a fi concesionate, aplicarea prezentelor instrucţiuni tehnice este obligatorie. +
Articolul 4Compartimentele de resort din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi agenţii economici din industria miniera şi geologie vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 5Prezentele instrucţiuni tehnice intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României.Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,Mihail Ianas +
AnexăINSTRUCŢIUNI TEHNICEprivind clasificarea şi evaluarea resurselor/rezervelor de ape subterane, de căldură din sistemele geotermale şi de gaze necombustibile +
Capitolul 1Consideratii generale +
Articolul 1Prezentele instrucţiuni tehnice au ca scop utilizarea, în activitatea de explorare şi exploatare a resurselor/rezervelor de ape subterane, de căldură din sistemele geotermale şi de gaze necombustibile, a unor principii unitare de evaluare şi de clasificare a acestora.Elaborarea instrucţiunilor s-a făcut conform prevederilor art. 40 lit. k) din Legea minelor nr. 61/1998. +
Articolul 2În sensul prezentelor instrucţiuni, resursele minerale la care se fac referiri se definesc astfel:a) ape subterane – toate apele, indiferent de tipul lor, de adâncimea la care se găsesc sau de domeniul de utilizare, acumulate în roci colectoare, poros-permeabile, fisurate sau carstifiate, din scoarta terestra; … b) căldură din sistemul geotermal – energia termica naturala continuta în unul sau mai multe acvifere asociate unei surse naturale de căldură din scoarta terestra, în cadrul cărora apa subterana are rol de transportator al caldurii; … c) gazele necombustibile – toate gazele naturale, cu excepţia hidrocarburilor, dizolvate în apele subterane sau acumulate în stare gazoasa în roci colectoare, valorificabile în domenii ale economiei. … +
Capitolul 2Resursele şi rezervele de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale şi de gaze necombustibile +
Articolul 3Resursa totală de apa subterana reprezintă volumul de apa care poate fi cedat dintr-un acvifer, utilizabil, ca atare sau prin prelucrare, în activitatea economică.Resursa dinamica de apa subterana este afluxul de apa corespunzător curgerii naturale prin acvifer, reprezentând partea regenerabila din resursa totală utilizabila în condiţiile conservării acviferului. +
Articolul 4Resursa de căldură din sistemele geotermale reprezintă cantitatea de căldură acumulată într-un acvifer, utilizabila, ca atare sau prin prelucrare, în activitatea economico-socială. +
Articolul 5Resursa de gaze necombustibile reprezintă cantitatea de gaze necombustibile care poate fi cedata dintr-un acvifer sau dintr-o roca colectoare, utilizabila, ca atare sau prin prelucrare, în activitatea economico-socială. +
Articolul 6Rezerva de apa subterana reprezintă debitul de apa subterana, determinat cantitativ şi calitativ prin lucrări de explorare şi exploatare, care poate fi extras dintr-un zacamant, corespunzând unor anumite condiţii tehnice, economice şi financiare, precum şi necesităţii de conservare şi de protecţie a zacamantului respectiv. +
Articolul 7Rezerva de căldură din sistemele geotermale, determinata, cantitativ şi calitativ, prin lucrări de explorare şi exploatare, reprezintă energia exploatabila în unitatea de timp, posibil de obţinut atât prin racirea apei geotermale la temperatura corespunzătoare condiţiilor tehnice şi economice de exploatare stabilite, cat şi prin arderea gazelor combustibile asociate. +
Articolul 8Rezerva de gaze necombustibile, determinata, cantitativ şi calitativ, prin lucrări de explorare şi exploatare, reprezintă debitul de gaze necombustibile, uscate şi/sau asociate cu o fractie de apa subterana, posibil de obţinut la capul de exploatare a sondelor sau la emergentele naturale, după ce fractia de apa este degazata la presiunea corespunzătoare condiţiilor tehnice şi economice de exploatare acceptate. Rezervele de gaze necombustibile asociate apelor subterane se vor calcula doar în cazul în care gazele urmează să fie sau sunt valorificate separat de apa extrasa din colectorul respectiv. +
Capitolul 3Cercetarea acumularilor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale şi de gaze necombustibile +
Articolul 9Cercetarea pentru cunoaşterea şi evaluarea resurselor şi/sau rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile se va face astfel încât să se determine condiţiile litostratigrafice, tectonice, proprietăţile colectoare şi filtrante ale rocii magazin, condiţiile şi valorile de exploatare în limitele acceptate de conservarea acumularilor de substanţe minerale utile şi datele de stabilire a zonelor de protecţie a acestora, precum şi datele privind aspectele calitative referitoare la substanţa minerala. +
Articolul 10Lucrările şi studiile de specialitate ale căror rezultate se folosesc pentru evaluarea resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile sunt:a) Lucrări de prospecţiune şi explorare: … – cercetări geologice şi geomorfologice;– cercetări hidrogeologice şi hidrologice, efectuate pe o perioadă de cel puţin un an hidrologic;– investigaţii geofizice;– ridicari topografice;– investigaţii hidrochimice şi microbiologice, efectuate pe o perioadă de cel puţin un an hidrologic.b) Studii complementare: … – studii privind influenţa lucrărilor inginereşti asupra rezervelor de apa subterana sau de căldură din sistemele geotermale;– studii privind fiabilitatea captarilor existente;– studii privind necesitatea instituirii zonelor de protecţie a surselor de ape subterane;– modelarea numerică a dinamicii apelor subterane.Se poate renunţa la efectuarea unora dintre cercetările enumerate sau se pot efectua şi alte cercetări specifice, în funcţie de necesitaţi şi de complexitatea acumularii studiate.c) Lucrări de exploatare experimentala. … d) Lucrări de exploatare. … +
Articolul 11Cercetarea geologica se executa în etape de lucru, care, de regula, se succed, conducand progresiv la creşterea gradului de cunoaştere a resurselor/rezervelor.Etapele pentru cercetarea complexa a resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile sunt:a) prospectiunea; … b) explorarea şi exploatarea experimentala (explorare de detaliu); … c) exploatarea. … +
Articolul 12Prin lucrările de prospecţiune se urmăreşte: a) cunoaşterea condiţiilor geologice, morfologice şi hidrogeologice care determina acumularea apelor subterane, a caldurii din sistemele geotermale sau a gazelor necombustibile; … b) localizarea rocilor magazin în succesiunea stratigrafica existenta în zona cercetata; … c) obţinerea unor date necesare evaluării resurselor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile. … +
Articolul 13Prin lucrările de explorare se urmăreşte creşterea gradului de cunoaştere a condiţiilor geologice şi hidrogeologice, pe baza cărora se apreciază resursele/rezervele de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile, în condiţii de protecţie şi conservare. +
Articolul 14Prin lucrările de exploatare experimentala, care se realizează cu foraje şi/sau prin alte lucrări de captare, se completează cunoaşterea în detaliu şi se obţin date cantitative şi calitative privind substanţa exploatată, se evalueaza rezervele de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile şi comportarea în exploatare a zacamantului, în condiţii de conservare şi de protecţie, şi se proiectează exploatarea. +
Articolul 15Prin lucrările de exploatare se definitiveaza cunoaşterea în detaliu a caracteristicilor specifice zacamantului şi a variaţiei lor în spaţiu şi timp, se precizează comportarea zacamantului faţă de sistemul de exploatare ales, se verifica corectitudinea măsurilor de conservare şi de protecţie a zăcămintelor adoptate, conform normelor în vigoare, şi se evalueaza rezervele de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile. +
Capitolul 4Evaluarea resurselor/rezervelor +
Articolul 16Evaluarea resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile se bazează pe datele obţinute direct prin metode de cercetare adecvate, urmărite şi reevaluate periodic în funcţie de condiţiile concrete de exploatare a surselor de apa subterana:a) date geologice, prezentate sub forma de harti, secţiuni, bloc diagrame şi curbe granulometrice, folosite la caracterizarea şi la delimitarea acumularilor de substanţe minerale utile; … b) date hidrogeologice prezentate sub forma de harti, tabele, grafice şi folosite pentru caracterizarea acviferului şi a dinamicii apelor subterane în vederea realizării unei exploatări rationale a zacamantului, a delimitării zonelor protejate, specifice acestuia, ca şi a perimetrului de exploatare. … Datele obţinute în urma testarii puţurilor sunt luate în considerare numai după aplicarea metodologiei complete de punere în funcţiune a acestora, cuprinzând testul de eficacitate, testul de performanţă şi realizarea diagramei de indicaţie, executate în condiţii similare cu cele în care se va realiza exploatarea.Pentru fluide polifazice (apa+gaz) şi/sau pentru curgere neizotermala se vor lua în considerare doar testarile în cadrul cărora s-au înregistrat presiunile (temperaturile) atât la nivelul colectorului, cat şi în lungul gaurii de sonda, până la capul de exploatare;c) date topografice, prezentate în sistem STEREO '70, corespunzătoare scopului urmărit, prezentate sub forma de coordonate şi/sau de planuri; … d) date privind calitatea apei, obţinute prin măsurători la sursa şi prin analize de laborator, pe probe de apa prelevate, transportate şi conservate corespunzător şi prezentate sub forma de tabele, diagrame sau harti. … Măsurătorile şi analizele se vor face în conformitate cu normele în vigoare, specifice apelor subterane.Pentru apele geotermale se vor analiza şi procesele de coroziune şi de depunere de crusta în coloanele tubate, în ţevile de extracţie, de transport şi în recipientele de stocare a apei;e) date geofizice, obţinute din cercetări atât la suprafaţa, cat şi din foraje, prezentate sub forma de diagrafii şi de harti; … f) date hidrologice, climatice şi meteorologice, prezentate sub forma de harti, tabele sau grafice, necesare în aplicarea metodei de bilanţ; … g) date privind captarile existente, obţinute atât în perioada de execuţie a captarii, înainte de intrarea în regim de exploatare, cat şi în timpul exploatării lor, prezentate sub forma de tabele şi de harti; … h) date privind influenţa lucrărilor inginereşti care pot reprezenta surse de poluare, de alimentare şi/sau descărcare a acviferului cercetat (captări de apa din surse subterane, dezafectate total sau parţial, lucrări de realimentare artificiala pentru surse de apa subterana, lucrări cu caracter hidrotehnic, din care se pot produce pierderi de apa, sisteme de irigaţii sau de desecări, cariere etc.). … Acestea se prezintă sub forma de tabele sau de harti şi sunt necesare pentru determinarea zonelor de protecţie şi pentru asigurarea exploatării rationale a zăcămintelor;i) date privind metodologia de explorare şi/sau de exploatare aplicată, tipul şi volumul lucrărilor executate, tipul şi materialele din care sunt realizate coloanele şi celelalte piese componente ale sistemului de exploatare a apei subterane, compatibilitatea tipodimensiunilor pompelor existente şi diametrul coloanei de exploatare, subansamblurile şi construcţiile componente ale sistemului de exploatare a apei subterane, sistemul de urmărire a parametrilor de exploatare şi de intervenţie la puţuri în caz de necesitate, posibilitatea combaterii eficiente a coroziunii echipamentelor şi a depunerii de crusta în ţevile de extracţie etc. … +
Articolul 17. – Prin prelucrarea şi interpretarea datelor obţinute din lucrările de cercetare a resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile se urmăreşte realizarea următoarelor obiective:a) definirea şi delimitarea acumularilor şi/sau a zăcămintelor; … b) caracterizarea regimului apelor subterane din acvifer pe verticala, orizontala şi la limite; … c) stabilirea modelului hidrodinamic al acviferului; … d) stabilirea domeniilor de utilizare a apelor subterane, a caldurii din sistemele geotermale sau a gazelor necombustibile; … e) stabilirea vulnerabilitatii la poluare a acviferului şi a factorilor de risc existenţi în zona zacamantului; … f) stabilirea regimului de exploatare raţională a zăcămintelor. … Prezentarea rezultatelor obţinute din cercetări, interpretarea lor şi evaluarea resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile se realizează conform anexei nr. 1. +
Articolul 18Pe măsura creşterii volumului de date şi a gradului de cunoaştere a resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile, precum şi în cazul modificării condiţiilor tehnice sau economice, evaluarea resurselor sau a rezervelor se va actualiza. +
Articolul 19Resursele totale de apa subterana se calculează cu ajutorul metodei volumetrice şi se exprima în unităţi volumetrice.Evaluarea resurselor totale de apa subterana se face în cazul în care calculul este justificat pentru fundamentarea studiului de prefezabilitate sau fezabilitate sau ori de câte ori este solicitată de autoritatea competentă. +
Articolul 20Resursele dinamice şi rezervele de ape subterane se exprima în unităţi volumetrice raportate la unitatea de timp (m 3 /zi).Resursele dinamice de ape subterane se evalueaza cu ajutorul metodelor hidrodinamice, de bilanţ sau prin măsurarea debitelor emergentelor.Metodele de evaluare a rezervelor de ape subterane se aleg în funcţie de valoarea bilanţului (B) dintre alimentarile (A), pierderile (P) şi debitul total exploatat sau propus pentru exploatare (Q(E)) ale acviferului cercetat, prezentat ca raport:A/(P + Q(E)) = Ba) pentru B ≥ 1 se folosesc metode hidraulice sau urmărirea evoluţiei debitelor emergentelor şi corelarea lor cu metodele hidrodinamice şi/sau de bilanţ, reactualizate pentru condiţiile de exploatare; … b) pentru B <1 rezerva se evalueaza prin calculul debitului maxim de pompare, în funcţie condiţiile tehnice şi economice exploatare acceptate (viteza critica admisie a apei put, resursa totală apa subterana, inclusiv eventualele alimentari artificiale ale acviferului, asigurarea protecţiei mediului, durata preconizata etc.). … +
Articolul 21Resursele şi rezervele de căldură din sistemele geotermale se exprima ca energie exploatabila în unitatea de timp (MW termali, Gcal/h). +
Articolul 22Rezervele de gaze necombustibile şi resursele considerate regenerabile se exprima în unităţi volumetrice, raportate la unitatea de timp (St mc/zi), iar metoda de evaluare trebuie să permită calculul evoluţiei debitelor de gaze în raport cu presiunile dinamice la gura sondei.Resursele de gaze necombustibile, considerate neregenerabile, se calculează cu ajutorul metodei volumetrice sau a declinului de presiune şi se exprima în standard metri cubi (St mc) sau în normali metri cubi (N mc). +
Capitolul 5Clasificarea resurselor/rezervelor de apa subterana +
Articolul 23Gradul de cunoaştere a resurselor/rezervelor de apa subterana reprezintă certitudinea ce poate fi atribuită cantităţii şi calităţii acestora şi este determinat de volumul, de complexitatea şi de calitatea datelor obţinute, cu privire la acumularile de apa şi la exploatarea lor în condiţii de conservare şi protecţie.V. 1. Clasificarea resurselor de apa subterana +
Articolul 24Resursele totale de apa subterana se clasifica, după gradul de cunoaştere, în următoarele categorii: – posibile;– indicate;– măsurate. +
Articolul 25Resursele dinamice de apa subterana se clasifica, după gradul de cunoaştere, în următoarele categorii:– posibile;– indicate. +
Articolul 26Resursele totale sau dinamice de apa subterana, posibile, reprezintă volumul de apa care poate fi cedat dintr-un acvifer, respectiv afluxul de apa dintr-un acvifer, cunoscut cu un grad informativ, bazat pe date rezultate din lucrări de prospecţiune sau prin extrapolarea parametrilor de calcul de la limita resurselor indicate.Continuitatea hidrogeologica este presupusa, iar estimarea cantităţii şi a calităţii acestor resurse prezintă un grad scăzut de siguranţă, care permite însă luarea unei decizii privind continuarea cercetării hidrogeologice. +
Articolul 27Resursele totale sau dinamice de apa subterana indicate reprezintă volumul de apa care poate fi cedat dintr-un acvifer, respectiv afluxul de apa dintr-un acvifer, evaluat pe baza datelor obţinute în lucrări de explorare izolate cu indicaţii hidrogeologice pozitive, consideratii geologice şi hidrogeologice regionale sau prin extrapolarea parametrilor de calcul de la resursele şi/sau de la rezervele de categorie superioară.Pentru calculul resurselor de apa subterana indicate exista suficiente date necesare caracterizarii acviferului şi alegerii tipului de model hidrodinamic conceptual.Aceste resurse justifica oportunitatea efectuării în continuare de lucrări de cercetare hidrogeologica pentru estimarea parametrilor tehnici şi economici de exploatare în condiţii de calitate corespunzătoare a apei şi de conservare şi protecţie a acviferului. +
Articolul 28Resursele totale de apa subterana măsurate reprezintă volumul de apa care poate fi cedat dintr-un acvifer evaluat pe baza datelor obţinute în cadrul lucrărilor de explorare-exploatare şi de exploatare.Pentru calculul resurselor de apa subterana măsurate exista suficiente date care permit verificarea calarii corecte a modelului hidrodinamic de reprezentare a acviferului şi previzionarea comportării acestuia în cazul exploatării în condiţii tehnice specifice momentului.V. 2. Clasificarea rezervelor de apa subterana +
Articolul 29Rezervele de apa subterana se clasifica, după gradul de cunoaştere, în următoarele categorii:– probabile;– dovedite. +
Articolul 30Rezervele de apa subterana probabile reprezintă debitul maxim de apa care se poate extrage dintr-un zacamant cu parametrii tehnici şi economici de exploatare estimati, în condiţii de conservare şi de protecţie a zacamantului, pe baza datelor obţinute din:– lucrări de exploatare experimentala, care confirma acest debit continuu pe o perioadă de minimum un an;– lucrări de explorare, realizate pe perimetre situate în extinderea zăcămintelor cu rezerve dovedite şi în care se obţin informaţii.La perimetrele situate în extinderea zăcămintelor cu rezerve dovedite, rezervele probabile se vor avea în vedere până la limitele la care se apreciază ca se menţin caracteristicile hidrogeologice proprii zonei pentru care au fost evaluate rezerve încadrate în categoria superioară, prin extrapolarea datelor cunoscute.În acest stadiu de cunoaştere a zacamantului se va întocmi studiul de prefezabilitate privind exploatarea lui. Datele referitoare la rezerva de apa subterana probabila pot oferi informaţii suficiente pentru construirea şi calarea modelelor hidrodinamice ale acviferului şi condiţii de exploatare optima a lui.La evaluarea rezervelor probabile şi a zăcămintelor corespunzătoare se admite o probabilitate de 50-60% faţă de valorile calculate. +
Articolul 31Rezervele de apa subterana dovedite reprezintă debitul maxim de apa care se poate extrage dintr-un zacamant cu parametrii tehnici şi economici de exploatare estimati în condiţii de conservare şi de protecţie a zacamantului, confirmati continuu prin exploatare pe o perioadă de 2 ani.Rezerva de apa subterana dovedită satisface regimul de exploatare prevăzut în condiţii de calitate corespunzătoare scopului propus şi de conservare şi protecţie a zacamantului.Pe baza rezervelor dovedite este posibila extinderea exploatării prin executarea unor noi lucrări de exploatare.Datele referitoare la rezerva de apa subterana dovedită permit verificarea calarii corecte a modelului hidrodinamic folosit în procesul de exploatare şi realizarea simulării previzionale privind diferite situaţii de exploatare.Zacamintele pentru care se calculează rezerve de apa subterana dovedite se delimiteaza pe baza datelor obţinute din lucrările de exploatare industriala din perimetrul respectiv, precum şi din cele de exploatare experimentala din acelaşi perimetru, care permit extinderea exploatării prin executarea unor noi lucrări de exploatare.La evaluarea rezervelor dovedite şi a zăcămintelor se admite o probabilitate de 90% faţă de valorile obţinute prin calcul. +
Capitolul 6Clasificarea resurselor şi rezervelor de căldură din sistemele geotermale +
Articolul 32Resursele de căldură din sistemele geotermale se clasifica, după gradul de cunoaştere, în următoarele categorii:– posibile;– indicate.Reprezentând cantitatea de energie maxim exploatabila în unitatea de timp, aferentă apelor geotermale, resursele de căldură din sistemele geotermale primesc categoria de cunoaştere corespunzătoare categoriei atribuite resurselor posibile, respectiv indicate, de ape subterane pentru acviferul respectiv. +
Articolul 33Rezervele de căldură din sistemele geotermale se clasifica, după gradul de cunoaştere, în următoarele categorii:– probabile;– dovedite.Reprezentând cantitatea de energie maxim exploatabila în unitatea de timp, aferentă apelor geotermale, rezervele de căldură din sistemele geotermale primesc categoria de cunoaştere corespunzătoare categoriei atribuite rezervelor probabile, respectiv dovedite, de ape subterane pentru zacamantul respectiv. +
Capitolul 7Clasificarea resurselor şi rezervelor de gaze necombustibile +
Articolul 34Resursele de gaze necombustibile, considerate regenerabile şi evaluate ca debite de gaze, se clasifica, după gradul de cunoaştere, în următoarele categorii:– posibile;– indicate.Aceste resurse se evalueaza cu metode specifice acumularilor polifazice sau monofazice şi primesc categoria de cunoaştere corespunzătoare, în baza criteriilor de clasificare a resurselor de ape subterane, conform art. 25-27 din prezentele instrucţiuni. +
Articolul 35Resursele de gaze necombustibile, considerate neregenerabile şi evaluate ca volume de gaze, se clasifica, după gradul de cunoaştere, în următoarele categorii:– posibile;– indicate;– măsurate.Aceste resurse se evalueaza cu metode specifice acumularilor polifazice sau monofazice şi primesc categoria de cunoaştere în baza criteriilor de clasificare corespunzătoare resurselor totale de ape subterane, conform art. 20, 24 şi 26-28 din prezentele instrucţiuni. +
Articolul 36Rezervele de gaze necombustibile se clasifica, după gradul de cunoaştere, în următoarele categorii:– probabile;– dovedite.Rezervele de gaze necombustibile se evalueaza cu metode specifice acumularilor polifazice sau monofazice şi primesc categoria de cunoaştere în baza criteriilor de clasificare corespunzătoare rezervelor de ape subterane, conform art. 20 şi 29-31 din prezentele instrucţiuni. +
Capitolul 8Documentaţiile de evaluare a resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile +
Articolul 37Documentaţiile de evaluare a resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile se întocmesc pe baza datelor obţinute din lucrările de cercetare şi din studiile menţionate la art. 10, conform anexei.Acestea trebuie să cuprindă toate informaţiile necesare evaluării şi clasificarii resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile, precum şi verificării tuturor calculelor efectuate. +
Articolul 38Documentaţiile de evaluare a resurselor/rezervelor se întocmesc pe acvifere, pentru toate tipurile de ape subterane din limitele acestora, iar evaluarea resurselor/rezervelor se face, pentru substanţa cercetata, pe zăcăminte. +
Articolul 39Evaluarea resurselor sau a rezervelor şi justificarea clasificarii în categorii se fac separat pe acvifere, iar rezultatele calculului şi clasificarii se prezintă pe zăcăminte. +
Anexă––la instrucţiunile tehniceCONŢINUTUL – CADRUpentru documentaţiile privind evaluarea resurselor/rezervelor de apa subterana de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibileDocumentaţiile privind evaluarea resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile trebuie să aibă un conţinut corespunzător gradului de cunoaştere a acumularii de substanţe minerale utile şi sa conţină text şi anexe.1. Textul documentaţiilor1.1. IntroducerePartea introductivă a documentaţiei va cuprinde date succinte cu privire la:– obiectul şi scopul documentaţiei;– date geografice şi administrativ-sociale;– situaţia rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile şi a resurselor din care provin, luate în evidenta anterior, şi a celor calculate în documentaţie;– modul în care au fost îndeplinite măsurile şi recomandările înscrise cu ocazia ultimei verificări şi luari în evidenta;– menţionarea agenţilor economici care au executat lucrările de cercetare pentru apa subterana, căldură din sistemele geotermale sau gaze necombustibile, a celor care au proiectat şi au executat lucrările de captare a apei subterane sau de gaze necombustibile, a celor care au urmărit evoluţia în timp a caracteristicilor acviferului şi de exploatare, precum şi a celor care au interpretat rezultatele.1.2. Consideratii generaleSunt prezentate principalele elemente cu privire la condiţiile regionale de acumulare a apei subterane în structura geologica care include perimetrul studiat:– natura şi volumul lucrărilor de cercetare geologica-hidrogeologica executate şi perioadele în care au fost executate;– date geologice generale privind litostratigrafia, tectonica, precum şi alte caracteristici ale sistemelor depozitionale la scara regionala, cu referire specială asupra orizonturilor permeabile, elementelor geometrice ale orizonturilor permeabile, elementelor geologice specifice pentru evaluarea acviferelor;– caracteristicile hidrogeologice şi dinamica generală a apelor subterane din acviferul studiat;– caracteristicile fizico-chimice, organoleptice şi microbiologice ale apei subterane, distribuţia spatiala a diferitelor tipuri de ape subterane, temperatura, agresivitatea, eventuala evoluţie în timp a anumitor componente;– date cu privire la factorii hidrologici şi hidrometeorologici;– date cu privire la exploatarea şi la valorificarea apei subterane în perimetrul studiat;– surse de poluare existente, zone atinse de poluare şi măsuri de protecţie actuale.1.3. Detalii privind acumularile de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile a) Lucrările de cercetare executate şi modul de obţinere a datelor, în cadrul cărora se vor menţiona: … – metodele de cercetare folosite şi perioadele în care au fost executate lucrările de prospecţiuni, explorare şi de exploatare experimentala;– tipul şi volumul lucrărilor de cercetare executate după ultima verificare şi luare în evidenta a resurselor/rezervelor, pe categorii de lucrări:– geologice (cartare de suprafaţa şi analiza datelor din foraje);– hidrogeologice;– analize privind calitatea apei subterane;– topografice;– geofizice.b) Geologia: … – litostratigrafia, tectonica zonei cercetate, cu referire specială asupra orizonturilor posibil acvifere;– elementele geometrice ale orizonturilor permeabile;– elementele geologice specifice pentru evaluarea acviferelor:– granulometria, pentru acviferele granulare;– sistemele de fisurare şi alte discontinuitati structurale, pentru acviferele fisurate;– caracteristicile geometrice ale carstului de suprafaţa şi ale celui subteran, pentru acviferele carstice.c) Hidrogeologia: … – delimitarea acviferului în care este inclus zacamantul, cu domeniile de alimentare şi descărcare de la suprafaţa şi/sau subterane a apei subterane;– definirea tipului de acvifer în zona studiata şi în cadrul regional şi a cotei nivelului apei, separat pentru fiecare strat în parte;– identificarea orizonturilor semipermeabile (care permit fenomene de drenanta) şi a celor practic impermeabile;– identificarea zonelor de aflux;– calculul parametrilor hidrogeologici principali ai fiecărui acvifer (conductivitatea hidraulica, porozitatea totală şi eficace, transmisivitatea, coeficientul de inmagazinare, factorul de drenanta, sarcina piezometrica);– date caracteristice apelor geotermale (temperatura apei în strat şi la capul de exploatare, ratia de gaze combustibile, căldură specifică de combustie a gazelor combustibile, presiunea de zacamant);– date caracteristice acumularilor de gaze necombustibile (distribuţia saturatiei în apa în cadrul formatiunii colectoare, presiunea de zacamant, ratia gazelor dizolvate în apa din zacamant, fractia de apa din fluidul debitat la capul sondelor);– variatiile în timp ale nivelului piezometric;– direcţiile de curgere, gradientii hidraulici, viteza medie reală de curgere, debitul unitar al curentului acvifer, relaţiile dintre acvifer şi cursurile de apa ce îl alimentează sau îl dreneaza (condiţii de margine);– eficienta hidrodinamica (E) a puţurilor folosite pentru testări hidrogeologice sau exploatare (E>60%);– diagramele de indicare a puţurilor de exploatare, stabilite pe baza datelor din pompari în regim stationar;– factorii de risc în ceea ce priveşte poluarea şi datele referitoare la instituirea zonelor protejate, specifice apelor subterane.d) Interpretarea hidrogeologica a datelor obţinute prin investigaţiile geofizice … Se vor interpreta datele geofizice, cantitativ şi/sau calitativ, şi se vor corela cu datele obţinute prin alte metode de cercetare.e) Caracterizarea calitativă a apei subterane … Se va realiza pe baza următoarelor date obţinute din analize efectuate, conform normelor în vigoare, pe probe de apa prelevate, transportate şi conservate corespunzător:– caracteristicile organoleptice, fizico-chimice, microbiologice, biologice şi eventual clinice şi farmaco-dinamice;– distribuţia spatiala (în plan orizontal şi vertical) a tipurilor de ape şi a principalelor lor caracteristici;– agresivitatea apelor;– estimarea evoluţiei în timp a calităţii apei subterane, în condiţii de exploatare a acesteia;– destinaţia apelor din punct de vedere economic şi medical, în conformitate cu normele în vigoare.Pentru apele minerale utilizate (utilizabile) ca substanţe terapeutice sunt necesare recomandări medicale specifice acestui tip de substanţa. Acestea vor fi făcute conform legislaţiei în vigoare în domeniul sanitar.f) Descrierea lucrărilor executate pentru captarea apei subterane, a caldurii din sistemele geotermale sau a gazelor necombustibile … Se vor face referiri atât la perioada de execuţie a captarilor, la cea anterioară intrării în regim de exploatare, cat şi la cea din timpul exploatării, menţionându-se elementele caracteristice fiecărei etape: metodologia aplicată pentru exploatarea apei subterane, tipul şi volumul lucrărilor executate, tipul şi materialele din care sunt realizate coloanele şi celelalte piese componente ale sistemului de exploatare a apei subterane, compatibilitatea tipodimensiunilor pompelor existente cu diametrul coloanei de exploatare, subansambluri şi construcţii componente ale sistemului de exploatare a apei subterane, sistemul de urmărire a parametrilor de exploatare şi de intervenţie la puţuri în caz de necesitate, posibilitatea combaterii eficiente a coroziunii echipamentelor şi a depunerii de crusta în ţevile de extracţie.Se vor menţiona, de asemenea, lucrările curente şi periodice de testare şi de întreţinere a lucrărilor de captare a apei subterane, a caldurii din sistemele geotermale sau a gazelor necombustibile şi datele obţinute astfel.g) Influenţa lucrărilor inginereşti asupra surselor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile: … Se vor analiza datele despre: captarile de apa din surse subterane, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile, dezafectate total sau parţial, lucrări pentru alimentarea artificiala a unor surse de apa subterana, lucrări cu caracter hidrotehnic, din care se pot produce pierderi ale substanţei ce urmează să fie exploatată, sisteme de irigaţii sau de desecări, cariere de balast, de argila etc., lucrări ce se pot manifesta ca surse de poluare etc.h) Modelarea hidrodinamica a exploatării apei subterane va sta la baza deciziilor privind regimul de exploatare a acviferelor cu extindere regionala şi a zăcămintelor a căror exploatare este importanţa din punct de vedere social, economic sau financiar. După verificarea calarii modelului, acesta va fi utilizat şi pentru prognozarea evoluţiei caracteristicilor hidrogeologice în diferite situaţii de exploatare necesare pentru întocmirea planurilor de dezvoltare a exploatării. … 1.4. Evaluarea resurselor/rezervelor de apa subterana, rezervelor de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibilea) Evaluarea resurselor totale de apa subterana … Se face pe baza datelor obţinute din cercetarea hidrogeologica, prezentându-se:– metoda de calcul adoptată şi justificarea alegerii acesteia, în funcţie de natura, de volumul şi de calitatea informaţiilor obţinute până la data de referinţa a calculului, precum şi de definirea şi delimitarea acviferului;– modul de obţinere a parametrilor de calcul şi justificarea alegerii valorilor adoptate (medii, caracteristice, eventual cu asigurările respective) pentru suprafeţe, grosimi, coeficienţi de inmagazinare;– valorile admise pentru calculul resurselor totale de apa subterana;– modelul hidrodinamic cu parametrii necesari pentru evaluarea resursei totale de apa subterana, ca baza pentru simularea comportării acviferului în diferite condiţii de exploatare.b) Evaluarea resurselor dinamice sau a rezervelor de apa subterana … Se face pe baza datelor obţinute din cercetarea hidrogeologica, prezentându-se:– metoda de calcul adoptată şi justificarea alegerii acesteia, în funcţie de natura, de volumul şi de calitatea informaţiilor obţinute până la data de referinţa a calculului, de definirea, de delimitarea şi de caracteristicile acviferului, respectiv ale zăcămintelor, de regimul apelor subterane, de condiţiile actuale tehnice şi economice de exploatare, precum şi de necesităţile actuale de conservare şi de protecţie a acviferelor;– modul de obţinere a parametrilor de calcul, a variatiilor acestora şi justificarea alegerii valorilor adoptate pentru pantele hidraulice (niveluri piezometrice), coeficienţi de filtrare, debite specifice, debite critice cu denivelarile corespunzătoare, viteze de curgere, transmisivitati sau, după caz, debite de descărcare sau de alimentare a zăcămintelor comerciale;– valorile admise pentru calculul resurselor dinamice sau al rezervelor de apa subterana, ţinând seama de condiţiile actuale tehnice şi economice de exploatare (pentru rezerve), precum şi de necesităţile actuale de conservare şi de protecţie a acviferelor;– modelul hidrodinamic folosit pentru evaluarea debitului potenţial al acviferelor şi a consecinţelor, pe termen lung sau scurt, ale exploatării acestora;– modelul hidrodinamic de detaliu folosit pentru dimensionarea sau exploatarea raţională a puţurilor.c) Evaluarea resurselor sau rezervelor de căldură din sistemele geotermale cuprinde calculul rezervelor şi/sau al resurselor de apa subterana, conform pct. 1.4. a) şi/sau b) din anexa, şi calculul energiei exploatabile în unitatea de timp aferentă caldurii posibil de obţinut din apa geotermala, cat şi caldurii posibil de obţinut prin arderea eventualelor gaze combustibile asociate, prezentându-se: … – metoda de calcul adoptată şi justificarea alegerii acesteia, în funcţie de natura, de volumul şi de calitatea informaţiilor obţinute până la data de referinţa a calculului, de definirea, de delimitarea şi de caracteristicile acviferului, respectiv ale zăcămintelor, de regimul apelor subterane, de condiţiile actuale tehnice şi economice de exploatare (pentru rezerve) şi de necesităţile actuale de conservare şi de protecţie a acviferelor;– modul de obţinere a parametrilor de calcul, a variatiilor acestora şi justificarea alegerii valorilor adoptate (medii, caracteristice, eventual cu asigurările respective) pentru pantele hidraulice (niveluri piezometrice), presiunea de fund (statice+dinamice), coeficienţi de filtrare, debite specifice, debite critice cu denivelarile corespunzătoare, viteze de curgere, transmisivitati, temperatura de strat, pierderea liniara de temperatura în lungul sondei, temperatura la capul sondei de exploatare şi variatiile ei în funcţie de debitul extras, de ratia de gaze sau, după caz, de debitele de descărcare sau de alimentare a acviferului;– modelul hidrodinamic privind diagnosticarea performantelor termice ale unei sonde (zone de aflux, corelatiile dintre debitul extras cu temperatura de strat, pierderea de temperatura în lungul sondei, temperatura la capul sondei de exploatare); diagnosticarea pierderilor de presiune în lungul sondei şi a ratiei de gaze asociate apei geotermale; diagnosticarea productivitatii colectorului (analiza interferentei sondelor individuale, evoluţia nivelului apei din sonda, evoluţia saturatiei în apa în formatiunea colectoare, evoluţia presiunii de fund pentru sonda oprită şi în producţie, evoluţia presiunii la capul de exploatare); prognoza performantelor sondelor care produc în interferenta în cadrul unui zacamant comercial, folosind variante de exploatare optimizata;– resursele sau rezervele de căldură din sistemele geotermale (W) se calculează ca energie exploatabila în unitatea de timp aferentă atât caldurii posibil de obţinut din apa geotermala, cat şi caldurii posibil de obţinut prin arderea eventualelor gaze combustibile asociate cu ajutorul relatiei:W = Q(e) [(T(e) – T(r)) p c + R c(g)]; [Gcal/h],în care:Q(e) = debitul de apa geotermala al unei sonde [mc/h];T(e) = temperatura apei geotermale debitate de sonda [grade C];T(r) = temperatura de referinţa = 40 grade C;p = densitatea apei geotermale [kg/mc];c = căldură specifică a apei geotermale [Gcal/kg grade C];R = ratia de gaze combustibile/apa geotermala [St mc/mc];c(g) = căldură specifică de combustie a gazelor combustibile [Gcal/ St mc].d) Evaluarea resurselor sau a rezervelor de gaze necombustibile regenerabile cuprinde calculul volumului de gaze necombustibile, exploatabil în unitatea de timp, prezentându-se: … – metoda de calcul adoptată şi justificarea alegerii acesteia, în funcţie de natura, de volumul şi de calitatea informaţiilor obţinute până la data de referinţa a calculului, de definirea, de delimitarea şi de caracteristicile acumularilor şi ale regimului gazelor necombustibile şi eventual al apelor subterane asociate lor, pentru condiţiile tehnice şi economice de exploatare acceptate (pentru rezerve) şi necesităţile actuale de protecţie a acumularilor de gaze;– modelul matematic privind diagnosticarea pierderilor de presiune în lungul sondei, diagnosticarea productivitatii colectorului (analiza interferentei sondelor individuale, evoluţia nivelului apei din sonda, evoluţia saturatiei în apa în formatiunea colectoare, evoluţia presiunii de fund pentru sonda oprită şi în producţie, evoluţia presiunii la capul de exploatare); prognoza performantelor sondelor care produc în interferenta în cadrul unei acumulari de gaze, folosind variante de exploatare optimizata;– modul de obţinere a parametrilor de calcul, a variatiilor acestora şi justificarea alegerii valorilor adoptate (medii, caracteristice, eventual cu asigurările respective) pentru presiunea de fund (statica+dinamica), porozitatea, permeabilitatea şi saturatia în apa a colectorului, extinderea pe verticala şi pe orizontala a acestuia, indicii de productivitate a sondelor, debitul de gaze, debitul de apa, ratia de gaze/apa, calitatea gazelor, plaja de debite pentru care ratia gaze/apa este maxima, sistemul de extracţie şi de echipare a sondelor etc.1.5. Concluzii şi propuneriSe vor menţiona principalele concluzii care rezultă din prelucrarea datelor şi din evaluarea resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile, privitor la:– delimitarea zacamantului, pentru rezerve;– caracterizarea geologica, hidrogeologica şi a calităţii apelor subterane care formează obiectul documentaţiei;– condiţiile tehnice de exploatare;– valorile resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile, propuse pentru avizarea evaluării.Propuneri privind:– luarea în evidenta a resurselor/rezervelor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile evaluate, clasificate pe categorii;– continuarea activităţii de cercetare hidrogeologica pentru creşterea gradului de cunoaştere a acumularilor de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile;– urmărirea calităţii apelor subterane şi a parametrilor hidrogeologici ai apelor subterane în timpul exploatării. 2. Anexe graficeAnexele grafice vor cuprinde materialele necesare pentru justificarea, completarea şi detalierea datelor prezentate în textul documentaţiilor, astfel:a) Harti, planuri, secţiuni etc., care vor reprezenta: … – localizarea zacamantului pe harta administrativă;– perimetrul zacamantului delimitat în coordonate STEREO '70, cu amplasarea lucrărilor de captare cu coordonatele lor, în acelaşi sistem, la scara 1:25.000 sau 1:50.000;– harta geologica-hidrogeologica, cu localizarea zacamantului pentru care se calculează rezervele de apa subterana, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile, şi, eventual, a resurselor totale de ape subterane, măsurate la o scara convenabila – 1:100.000 sau mai mare;– harti hidrogeologice-hidrochimice speciale, în cazul în care elementele necesar a fi evidentiate nu pot fi cuprinse pe harta geologica-hidrogeologica generală;– harta vulnerabilitatii la poluare a acviferelor, în cazul în care în zona exista studii speciale de protecţie a mediului;– schema modelului hidrodinamic;– secţiuni, la scara hârtii.b) Fişele forajelor, tabele, buletine de analiza, diagrame, grafice etc. … b. 1) fişele forajelor (lucrărilor de captare a apei) de exploatare, pentru care se evalueaza resurse/rezerve de ape subterane, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile, vor cuprinde:– codul forajului din documentaţie, executantul, beneficiarul, amplasamentul (localizare, coordonatele pe direcţiile x, y şi z), intervalul de timp în care a fost executat;– caracteristicile tehnice şi constructive ale forajului (lucrărilor de captare a apei subterane) şi date privind operaţiunile de decolmatare-desnisipare;– descrierea coloanelor litologice (constituţia litologica şi vârsta formatiunilor);– adancimile şi grosimile straturilor strabatute;– existenta apei în straturi şi poziţia nivelurilor piezometrice, existenta acumularilor de căldură sau a gazelor necombustibile;– date privind testarea hidrogeologica a acviferelor, pentru fiecare interval de acvifer strabatut;b. 2) tabele care conţin date ce reprezintă:– caracteristicile principalelor captări de ape subterane, de ape geotermale sau de gaze necombustibile studiate;– testarea puţurilor;– caracteristicile hidrogeologice ale acviferelor;– evoluţia în timp a caracteristicilor de exploatare;– date de realimentare artificiala a acviferelor;– variatia nivelurilor piezometrice în punctele de observatie (valorile şi datele la care au fost înregistrate);– bilanţul acviferelor (alimentari şi pierderi);– variatia în timp a compoziţiei apelor subterane;– valorile pe baza cărora s-au stabilit parametrii de calcul al resurselor/rezervelor de ape subterane sau de căldură din sistemele geotermale;– situaţia rezervelor de ape subterane, de căldură din sistemele geotermale sau de gaze necombustibile din zacamantul propus spre confirmare, defalcate pe calităţi de ape, în funcţie de domeniul de utilizare, pe categorii de rezerve;b.3) diagrame, buletine de analiza, grafice, reprezentând:– investigaţiile geofizice;– raportul dintre denivelarea specifică-debit;– curbe folosite pentru determinarea caracteristicilor hidrogeologice prin diferite metode;– diagramele de indicaţie pentru determinarea debitului optim de exploatare;– caracterizarea fizico-chimica, organoleptica, microbiologica a apei subterane;– termodiagrame.– curbele granulometrice pentru straturile colectoare ale substanţelor minerale utile studiate. ––––