privind aprobarea Metodologiei pentru aplicarea prevederilor alin. (2) al art. 4 din Instrucţiunile pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii personalului sanitar veterinar de stat în unităţile de tăiere a animalelor, de colectare, prelucrare, procesare, depozitare, transport şi valorificare a produselor şi subproduselor de origine animală, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 90/2004
Având în vedere prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 90/2004 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii personalului sanitar veterinar de stat în unităţile de tăiere a animalelor, de colectare, prelucrare, procesare, depozitare, transport şi valorificare a produselor şi subproduselor de origine animală şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările ulterioare,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 308/2004 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,în baza Referatului de aprobare nr. 1.722 din 13 decembrie 2004,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă Metodologia pentru aplicarea prevederilor alin. (2) al art. 4 din Instrucţiunile pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii personalului sanitar veterinar de stat în unităţile de tăiere a animalelor, de colectare, prelucrare, procesare, depozitare, transport şi valorificare a produselor şi subproduselor de origine animală, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 90/2004 cuprinsă în anexă. +
Articolul 2Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 3Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin. +
Articolul 4Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.PreşedinteleAutorităţii Naţionale Sanitare Veterinareşi pentru Siguranţa Alimentelor,Liviu HarbuzBucureşti, 16 decembrie 2004.Nr. 135. +
Anexa METODOLOGIEpentru aplicarea prevederilor alin. (2) al art. 4 din Instrucţiunile pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii personalului sanitar veterinar de stat în unităţile de tăiere a animalelor, de colectare, prelucrare, procesare, depozitare, transport şi valorificare a produselor şi subproduselor de origine animală +
Articolul 1Prin activitatea de asistenţă, inspecţie şi control sanitar veterinar de stat se înţelege activitatea desfăşurată de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi şi de personalul mediu ajutător contractant, angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată în unităţile care taie animale, inclusiv păsări, colectează, prelucrează, procesează, depozitează, transportă şi valorifică produse de origine animală, stabilită prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. +
Articolul 2Prin majorarea tarifelor activităţii de asistenţă, inspecţie şi control sanitar veterinar de stat desfăşurate în zilele nelucrătoare şi în cele de sărbătoare legală se înţelege plata de către unităţi a contravalorii în lei a orelor suplimentare şi a sporurilor prevăzute la art. 120 alin. (2) şi/sau la art. 137 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 3Încasarea sumelor cuvenite prestării activităţii de asistenţă, inspecţie şi control sanitar veterinar de stat desfăşurate în zilele nelucrătoare şi în cele de sărbătoare legală se face cu respectarea art. 10, 12 şi 16 din Instrucţiunile pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii personalului sanitar veterinar de stat în unităţile de tăiere a animalelor, de colectare, prelucrare, procesare, depozitare, transport şi valorificare a produselor şi subproduselor de origine animală, aprobate prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor._________________