Informatii Document
Emitent: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 28 noiembrie 1992
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Titluri de Valoare
Ministrul economiei şi finanţelor,în baza Hotărîrii Guvernului nr. 328/1991 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 552/1992 privind circulaţia titlurilor de valoare,avînd în vedere Hotărîrea nr. 1/1992 a Consiliului de coordonare al Agenţiei Naţionale pentru Titluri de Valoare,emite următorul ordin: 1. Se aprobă Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Titluri de Valoare, prezentat în anexa, care face parte din prezentul ordin.2. Agenţia Naţionala pentru Titluri de Valoare împreună cu Direcţia organizare, salarizare şi gestiunea resurselor umane vor aduce la îndeplinire prezentul ordin.3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul economiei şi finanţelor,George Danielescu +
Anexa 1REGULAMENTUL-CADRU privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Titluri de Valoare I. Natura juridică +
Articolul 1Agenţia Naţionala pentru Titluri de Valoare (denumita în continuare A.N.T.V.) funcţionează în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 552/14 septembrie 1992 privind circulaţia titlurilor de valoare. II. Obiectul de activitate +
Articolul 2A.N.T.V. asigura şi garantează circulaţia institutionalizata a titlurilor de valoare emise de societăţile comerciale.Titlurile de valoare reprezintă acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente financiare calificate drept titluri de valoare.Certificatele de proprietate sînt acţiuni la societăţi comerciale de natura financiară denumite Fonduri ale Proprietăţii Private. +
Articolul 3A.N.T.V. controlează şi certifica valabilitatea emisiunii şi circulaţiei titlurilor de valoare, emise de societăţile comerciale. +
Articolul 4A.N.T.V. analizează, certifica şi înregistrează valabilitatea funcţionarii agentiilor de negociere care se vor înfiinţa potrivit prevederilor legale. +
Articolul 5A.N.T.V examinează, atesteaza, autorizeaza şi înregistrează agenţii de negociere a titlurilor de valoare, persoane fizice, care vor acţiona pe piaţa de capital, în calitate de broker-dealer. +
Articolul 6A.N.T.V. examinează, autorizeaza şi înregistrează ofertele publice de vînzare/cumpărare a titlurilor de valoare emise de societăţile comerciale. +
Articolul 7A.N.T.V. controlează activitatea de intermediere desfăşurată de către agenţiile şi agenţii de negociere, în scopul verificării modului de respectare a legislaţiei, precum şi a reglementărilor privind circulaţia şi comercializarea institutionalizata a titlurilor de valoare. În cazul depistarii unor abateri de la reglementările legale în vigoare, A.N.T.V. dispune, după caz, interzicerea temporară sau definitivă a angajării în activităţi de negociere cu titluri de valoare, suspendarea sau anularea autorizaţiei, precum şi aplicarea altor sancţiuni, în conformitate cu prevederile legale. +
Articolul 8A.N.T.V. asigura difuzarea reglementărilor proprii, precum şi a informaţiilor publice financiare din domeniul circulaţiei instituţionalizate a titlurilor de valoare, în beneficiul factorilor implicaţi în aceasta activitate. III. Conducerea activităţii +
Articolul 9A.N.T.V. este subordonata ministrului economiei şi finanţelor şi îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea unui consiliu de coordonare, compus din membri numiţi prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor din cadrul personalului Ministerului Economiei şi Finanţelor şi din persoane recomandate de Agenţia Naţionala pentru Privatizare şi Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Banca Naţionala a României. +
Articolul 10Consiliul de coordonare aproba programul de activitate al A.N.T.V., pe baza propunerilor acesteia, în conformitate cu obiectul sau de activitate. +
Articolul 11În vederea asigurării circulaţiei instituţionalizate a titlurilor de valoare, A.N.T.V. va propune spre aprobare consiliului de coordonare reglementări privind:a) calificarea instrumentelor financiare ca titluri de valoare; … b) schema-cadru şi înregistrarea prospectului de oferta publică de vînzare/ cumpărare a titlurilor de valoare; … c) autorizarea emisiunii titlurilor de valoare de către societăţile comerciale; … d) autorizarea procedurilor şi tipurilor de tranzacţii cu titluri de valoare şi cu drepturi de tranzacţii; … e) autorizarea funcţionarii agentiilor de negociere; … f) autorizarea agenţilor de negociere; … g) autorizarea funcţionarii societăţilor de compensare şi depozitare a titlurilor de valoare; … h) autorizarea cenzorilor externi; … i) autorizarea consultantilor de plasament; … j) comportamentul persoanelor care în procesul circulaţiei instituţionalizate a titlurilor de valoare deţin informaţii confidenţiale; … k) crearea unui sistem de evidenta a emisiunii şi circulaţiei instituţionalizate a titlurilor de valoare; … l) crearea unui sistem de evidenta a emisiunilor de titluri de credit ale organelor administraţiei centrale şi locale, precum şi cele ale Băncii Naţionale a României în contul statului; … m) conţinutul minim şi forma Raportului anual al societăţilor comerciale emitente de titluri de valoare; … n) instituirea Registrului unic de evidenta a agentiilor şi agenţilor abilitaţi în negocierea titlurilor de valoare. … +
Articolul 12În funcţie de evoluţia pieţei titlurilor de valoare, A.N.T.V. poate emite noi reglementări sau le poate modifica pe cele existente. +
Articolul 13Calitatea de membru al consiliului de coordonare se exercită personal. +
Articolul 14Consiliul de coordonare se întruneşte lunar sau ori de cîte ori este necesar.Hotărîrile consiliului de coordonare sînt valabile dacă au fost aprobate cu votul a cel puţin jumătate plus unu din membrii săi prezenţi şi vor fi consemnate într-un registru de procese-verbale. +
Articolul 15Activitatea curenta a A.N.T.V. este condusă de un şef al agenţiei, asimilat funcţiei de director. Numirea şefului agenţiei se face prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor. +
Articolul 16În vederea rezolvarii operative a problemelor curente, consiliul de coordonare poate delega şefului A.N.T.V. competentele necesare aducerii la îndeplinire a atribuţiilor A.N.T.V. IV. Confidenţialitatea informaţiilor +
Articolul 17Membrii consiliului de coordonare, angajaţii, precum şi consultanţii şi colaboratorii A.N.T.V. au obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor dobîndite în cursul îndeplinirii sarcinilor lor. V. Dispoziţii finale +
Articolul 18Persoanele care încalcă dispoziţiile prevederilor art. 17 răspund civil şi penal, potrivit prevederilor legale. +
Articolul 19A.N.T.V. va elabora şi publică Raportul anual privind evoluţia pieţei titlurilor de valoare. –––––