Emitent: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERINr. 11 din 4 ianuarie 2011AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEINr. 39 din 2 decembrie 2010AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALENr. 177 din 2 decembrie 2010 Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 19 ianuarie 2011
pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului economiei şi comerţului, al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 102.136/530/97/2006 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale
În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,în temeiul prevederilor Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emit următorul ordin: + Articolul IOrdinul ministrului economiei şi comerţului, al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 102.136/530/97/2006 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 6 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 8, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:"e) titularilor de acorduri petroliere, pentru cantităţile de gaze naturale utilizate pentru consumul propriu, la toate locurile de consum, la sediul principal, precum şi la sediile filialelor, sucursalelor, agenţiilor, reprezentanţelor, punctelor de lucru şi ale celorlalte sedii secundare, în derularea tuturor activităţilor, cu excepţia operaţiunilor petroliere şi a consumurilor tehnologice specifice acestora."2. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Serviciile de transport şi distribuţie a gazelor naturale vor fi prestate numai în situaţia şi pentru perioada pentru care titularii de acorduri petroliere, operatorii licenţiaţi şi/sau consumatorii eligibili fac dovada către Operatorul de piaţă din cadrul Dispeceratului Naţional de Gaze Naturale a nominalizărilor obţinute de la furnizorii de gaze naturale din producţia internă curentă/înmagazinare şi din import curent/înmagazinare, după caz." + Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul economiei, comerţuluişi mediului de afaceri,Ion AritonPreşedintele Autorităţii Naţionalede Reglementare în Domeniul Energiei,Iulius Dan PlavetiPreşedintele Agenţiei Naţionalepentru Resurse Minerale,Alexandru Pătruţi––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.