privind amortizorul aferent instituţiilor de credit autorizate în România şi identificate de Banca Naţională a României ca fiind alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII)
Având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1), art. 101 şi ale art. 126^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 255-296 şi ale art. 682 alin. (1) şi (4) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Recomandarea Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară nr. 1/2015 privind implementarea amortizoarelor de capital în România,în temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, precum şi ale art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,Banca Naţională a României emite următorul ordin: +
Articolul 1Începând cu 1 ianuarie 2016, instituţiile de credit autorizate în România şi identificate de Banca Naţională a României ca fiind alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII) menţin, la nivel individual, subconsolidat sau consolidat, după caz, un amortizor O-SII de 1% din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012. +
Articolul 2Instituţiile de credit autorizate în România şi identificate de Banca Naţională a României, în temeiul art. 267 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 şi în conformitate cu evaluarea efectuată pe baza datelor aferente anului 2015, ca fiind „alte instituţii de importanţă sistemică” (O-SII) sunt următoarele: Banca Comercială Română – S.A., BRD – Groupe Societe Generale – S.A., UniCredit Bank – S.A., Raiffeisen Bank – S.A., Banca Transilvania – S.A., Alpha Bank România – S.A., Garanti Bank – S.A., CEC Bank – S.A. şi Bancpost – S.A. +
Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Preşedintele
Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Florin GeorgescuBucureşti, 24 decembrie 2015.Nr. 11.–-