Informatii Document
Emitent: MINISTERUL SANATATII
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 21 ianuarie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind raportarea unor situaţii cu specific financiar
Având în vedere Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare şi a creşterii eficienţei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, Legea spitalelor nr. 270/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale buget şi achiziţii nr. MC 373/2005,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: +
Articolul 1Începând cu anul 2005 se introduce sistemul operativ de raportare trimestrială a angajamentelor bugetare şi a plăţilor efectuate pentru cheltuieli materiale şi servicii de către unităţile sanitare cu paturi, finanţate integral din venituri proprii, prin sistemul de asigurări sociale de sănătate. +
Articolul 2Raportările trimestriale se efectuează de către fiecare unitate sanitară cu paturi, potrivit modelului cuprins în macheta din anexa nr. 1, şi se transmit direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau Ministerului Sănătăţii, după caz, în funcţie de subordonare, o dată cu situaţiile financiare trimestriale. +
Articolul 3Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, verifică şi analizează datele furnizate de unităţile sanitare cu paturi şi transmit Ministerului Sănătăţii situaţia centralizată, conform machetei din anexa nr. 2, o dată cu situaţiile financiare, pe suport magnetic şi hârtie. +
Articolul 4(1) Direcţia generală buget şi achiziţii prezintă informări periodice conducerii Ministerului Sănătăţii privind situaţia raportărilor unităţilor sanitare cu paturi. … (2) Fiecare dintre situaţiile în care se constată depăşiri ale prevederilor bugetare se prezintă conducerii Ministerului Sănătăţii pentru stabilirea măsurilor corespunzătoare, potrivit legii. … +
Articolul 5Unităţile sanitare cu paturi, direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi Direcţia generală buget şi achiziţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 6Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii,Mircea CintezăBucureşti, 13 ianuarie 2005.Nr. 11. +
Anexa 1SPITALUL ……………………………SITUAŢIEprivind angajamentele legale şi plăţile efectuate pentrucheltuieli materiale şi serviciiNOTĂ:1. Situaţia se referă numai la titlul II "Cheltuieli materiale şi servicii", având ca sursă de finanţare veniturile proprii ale unităţii sanitare (exclusiv contractele de finanţare a programelor/subprogramelor de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate).2. Datele se raportează cumulat atât la prevederi trimestriale, cât şi la plăţi. +
Anexa 2DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ …………………SITUAŢIEprivind angajamentele bugetare şi plăţile efectuate pentru cheltuielimateriale şi servicii de unităţile sanitarecu paturi din judeţul …………….NOTĂ:Ministerul Sănătăţii/direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, verifică pentru fiecare unitate sanitară, în funcţie de subordonare, dacă sunt respectate precizările cuprinse în nota din subsolul anexei nr. 1._________________