Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 22 februarie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind eliberarea de duplicate ale autorizaţiilor emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, distruse, pierdute sau furate
Având în vedere prevederile:– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2001, cu modificările ulterioare, coroborată cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările ulterioare;– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;– Hotărârii Guvernului nr. 633/2003 privind înfiinţarea pe lângă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii,în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 755/2003,preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin: +
Articolul 1În cazul distrugerii, pierderii sau furtului autorizaţiei pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, emisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, se va elibera un duplicat, la cererea persoanelor îndreptăţite interesate. +
Articolul 2În vederea eliberării duplicatului, pe lângă cererea formulată în acest sens se vor depune la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor următoarele documente:a) în cazul autorizaţiei distruse sau pierdute: … – dovada achitării anunţului de declarare a nulităţii autorizaţiei într-un cotidian de largă circulaţie;b) în cazul autorizaţiei furate: … – dovada achitării anunţului de declarare a nulităţii autorizaţiei, potrivit procedurii prevăzute la lit. a);– copia certificată pentru conformitate de pe reclamaţia făcută la poliţie. +
Articolul 3Duplicatul va avea înscrise pe faţă menţiunea "Duplicat" şi pe verso "Document cu valoare de original", semnătura reprezentantului legal al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi ştampila rotundă. +
Articolul 4Pentru eliberarea duplicatului se percepe o taxă în valoare de 500.000 lei. +
Articolul 5Prezentul ordin va fi dus la îndeplinire de către Direcţia pentru metale preţioase şi pietre preţioase şi Direcţia economică şi resurse umane din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. +
Articolul 6Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,Cătălin Florin TeodorescuBucureşti, 11 februarie 2005.Nr. 106.