Informatii Document
Emitent: MINISTERUL FINANTELOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 222 din 17 august 1994
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
pentru modificarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Gărzii financiare
Ministru de stat, ministrul finanţelor, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 449/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii financiare, emite următorul ordin: 1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Gărzii financiare, aprobat prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1079/1992, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 24 noiembrie 1992, se modifica după cum urmează: – Articolul 16 va avea următorul cuprins: "ART. 16. – Transferul, detasarea, delegarea până la 60 de zile, aplicarea sancţiunilor disciplinare personalului Gărzii financiare, cu excepţia desfacerii contractului de muncă, se fac în condiţiile legii de către comisarul general. Pentru întregul personal al Gărzii financiare, aplicarea sancţiunii de desfacere a contractului de muncă se face prin ordin al ministrului finanţelor, pe baza hotărârii Biroului executiv al Colegiului Ministerului Finanţelor." 2. Garda financiară, Direcţia Generală organizare, resurse umane şi servicii generale şi direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Ministru de stat,ministrul finanţelor,Florin Georgescu––––––