Ministrul sănătăţii şi familiei,având în vedere prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat şi ale art. 8 din Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare,vazand Referatul de aprobare nr. DB. 1.782 din 21 februarie 2002 al Direcţiei generale de sănătate publică,emite următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă Regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii şi familiei,Daniela Bartos + Anexa 1REGULAMENTpentru aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat + Capitolul 1Dispoziţii generale + Articolul 1Agenţii economici care desfăşoară activităţile în domeniul promovării sănătăţii, care se încadrează în prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, conform art. 14 alin. (1) lit. i), pot beneficia de ajutor de stat acordat de autorităţile publice sau de alte organisme care le administrează în numele statului, conform prevederilor prezentului regulament. + Articolul 2Ajutorul de stat acordat sub forma unei scheme de ajutor de stat sau a unui ajutor individual se stabileşte în conformitate cu regulamentele Consiliului Concurentei, stabilite prin prevederile Legii nr. 143/1999. + Capitolul 2Dispoziţii privind analiza şi supunerea spre aprobare a solicitării agenţilor economici de acordare a ajutorului de stat şi a criteriilor în vederea acordării ajutorului de stat, din surse de stat, de către autorităţi publice sau de alte organisme care le administrează în numele statului pentru activităţi de promovare a sănătăţii desfăşurate de agenţi economici + Articolul 3(1) În vederea aprobării solicitării de acordare a ajutorului de stat agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul promovării sănătăţii, agenţii economici vor depune o cerere însoţită de documentaţia de justificare la registratura direcţiei judeţene de sănătate publică în a carei raza teritorială îşi desfăşoară activitatea agentul economic respectiv. … (2) Documentaţia de justificare va cuprinde: … – documente privind statutul şi activitatea agentului economic;– proiectele privind activităţile de promovare a sănătăţii care vor fi desfăşurate conform criteriilor prevăzute la art. 6.(3) În urma analizarii documentaţiei, în vederea avizării pe baza criteriilor enunţate la art. 6 direcţia judeteana de sănătate publică va notifica, în vederea aprobării, Consiliului Concurentei intenţia de a acorda ajutorul de stat şi tipul acestuia. … (4) În conformitate şi cu recomandările Consiliului Concurentei, direcţia judeteana de sănătate publică va solicita agentului economic care a depus documentaţia pentru acordarea ajutorului de stat şi alte documente referitoare la activitatea şi situaţia financiar-contabila a acestuia. … + Articolul 4În termen de 30 de zile de la înregistrarea dosarului agenţii economici vor fi înştiinţaţi despre hotărârea direcţiei judeţene de sănătate publică de notificare a Consiliului Concurentei în vederea autorizării acordării ajutorului de stat. + Articolul 5Agenţii economici care produc sau comercializează produse din tutun, alcool, precum şi alţi agenţi economici care realizează produse cu efecte negative asupra sănătăţii nu beneficiază de ajutor de stat conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 143/1999. + Articolul 6În cadrul activităţilor care promovează sănătatea, pentru care se acordă ajutor de stat, se includ:a) participarea cu resurse umane, materiale sau financiare la campaniile de informare şi educare a populaţiei pentru adoptarea unui comportament favorabil sănătăţii; … b) participarea cu resurse umane, materiale sau financiare la studiile de cercetare referitoare la comportamentele dăunătoare sănătăţii şi la modalităţile de adoptare a comportamentelor favorabile sănătăţii, precum şi la diseminarea rezultatelor; … c) instruirea angajaţilor prin programe de formare în privinta adoptării unui comportament favorabil sănătăţii. … + Articolul 7Monitorizarea şi evaluarea proiectelor care cuprind activităţi de promovare a sănătăţii desfăşurate de agenţii economici se realizează de către reprezentantul instituţiei care acorda finanţarea, inclusiv prin participarea directa la acţiunile proiectului. + Capitolul 3Dispoziţii finale + Articolul 8Autorităţile publice sau alte organisme ce administrează surse de stat au obligaţia ca, înainte de a notifica Consiliului Concurentei intenţia de a acorda un ajutor de stat ori de a modifica unul existent, pentru activităţi în domeniul promovării sănătăţii, să solicite avizul direcţiei judeţene de sănătate publică din teritoriul unde îşi desfăşoară activitatea agentul economic, pentru activitatea pentru care intenţionează sa acorde ajutorul de stat. + Articolul 9Materialele de lucru sau cele promotionale care sunt elaborate de agenţii economici în vederea sustinerii programului aprobat spre finanţare conţin, alături de sigla instituţiei sau a partenerilor care sunt implicaţi în desfăşurarea programului, şi sigla instituţiei finanţatoare. + Articolul 10Contestaţiile la hotărârea direcţiei judeţene de sănătate publică vor fi adresate spre soluţionare Consiliului Concurentei, care le va analiza, împreună cu un reprezentant al Direcţiei generale de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, şi va transmite o rezoluţie în termen de 30 de zile către agentul economic care a depus contestaţia. + Articolul 11Direcţiile judeţene de sănătate publică vor transmite Direcţiei generale de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, la sfârşitul fiecărui trimestru, o informare privind activitatea de acordare a ajutorului de stat pentru activităţile de promovare a sănătăţii.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.