pentru aprobarea Instrucţiunilor privind accesul operatorilor economici la componenta NCTS/TIR din aplicaţia NCTS-RO
În vederea aplicării unitare a regimului vamal de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR, prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 648/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 aprilie 2005 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, şi Regulamentul (CEE) nr. 1.875/2006 al Comisiei din 18 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar,în aplicarea normelor tehnice privind regimul de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR aprobate prin ordin al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,în vederea punerii în aplicare a cerinţelor Comisiei Europene referitoare la instituirea unui sistem informatic comun, bazat pe schimburi de mesaje electronice între autorităţile vamale, privind mărfurile care tranzitează teritoriul vamal al Comunităţii,în vederea punerii în aplicare a controalelor bazate pe o analiză la nivel comunitar a riscurilor în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea Comunităţii,în temeiul art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor,vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă Instrucţiunile privind accesul operatorilor economici la componenta NCTS/TIR din aplicaţia NCTS-RO, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 7.898/2008 privind accesul operatorilor economici la componenta NCTS/TIR din aplicaţia NCTS-RO, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 18 decembrie 2008. + Articolul 3Autorizaţiile de acces al operatorilor economici la componenta NCTS/TIR din aplicaţia NCTS-RO emise până la data publicării prezentului ordin îşi păstrează valabilitatea. + Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.VicepreşedinteleAgenţiei Naţionalede Administrare Fiscală,Radu Traian MărgineanBucureşti, 22 iunie 2009.Nr. 1.615. + AnexăINSTRUCTIUNI 22/06/2009
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.