Având în vedere:– Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii; … – dispozițiile art. 62 din Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 181/2024; … – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 166 din 30 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare; … – Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 284 din 30 octombrie 2009, cu modificările și completările ulterioare; … – Acordul comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 149 din 30 aprilie 2021; … – prevederile acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, … în baza art. 9 din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, cu modificările ulterioare,președintele Casei Naționale de Pensii Publice emite următorul ordin: +
Articolul 1Procura specială la care se face referire în art. 89 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se emite în condițiile prevăzute de prezentul ordin. +
Articolul 2Procura specială se autentifică conform prevederilor legale în vigoare, în următoarele condiții:a)de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, în cazul cetățenilor români sau străini stabiliți în străinătate, în măsura în care legile și reglementările statului de reședință sau acordurile bilaterale nu se opun; … b)de către notarii publici de pe teritoriul României, atât în cazul cetățenilor români, cât și în cazul cetățenilor străini; … c)de către notarii publici dintr-o altă țară, în condițiile prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, în cazul cetățenilor români și străini stabiliți în străinătate.În acest caz, procura este valabilă numai dacă este însoțită de apostila eliberată de către autoritatea competentă, potrivit legislației naționale a statului din care emană documentul; … d)de către notarii publici dintr-o altă țară, în condițiile prevăzute în tratatele sau convențiile de asistență juridică bilaterală la care România este parte. … +
Articolul 3Formularul procurii speciale trebuie să conțină următoarele elemente:a)numele, prenumele, cetățenia, data și locul nașterii, alte date personale înscrise în actul de identitate (valabil la data emiterii procurii) al titularului dreptului la pensie, precum și numărul și seria actului menționat; … b)numele, prenumele, cetățenia, data și locul nașterii, alte date personale înscrise în actul de identitate (valabil la data emiterii procurii) al mandatarului, precum și numărul și seria actului menționat; … c)obiectul mandatului, respectiv depunerea dosarului de pensie și a oricărui alt înscris ulterior emiterii deciziei de pensie, deschiderea contului curent/contului de card, în vederea încasării pensiei, încasarea drepturilor cuvenite curente și restante, semnarea și ridicarea extrasului de cont, ridicarea deciziei de pensie, a carnetului de muncă original, precum și a taloanelor de plată a pensiei, taloanelor speciale de călătorie/legitimației de transport etc.; … d)precizarea că mandatarul are toate obligațiile ce îi revin titularului, inclusiv aceea de a comunica orice schimbare, de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care a fost stabilită sau se plătește pensia, intervenită în situația titularului, în termen de 15 zile de la data apariției acesteia, casei teritoriale de pensii în evidențele căreia se află. … +
Articolul 4Procura specială care nu este emisă în limba română, precum și apostila (când este cazul) vor fi însoțite de traducerea legalizată în limba română. +
Articolul 5Procura specială este valabilă o perioadă de maximum 3 ani de la data autentificării. +
Articolul 6Ordinul președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 214/2012 privind procura specială utilizată în sistemul public de pensii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012, se abrogă. +
Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice,
Daniel BaciuBucurești, 18 septembrie 2024.Nr. 1.592.