Având în vedere:– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2020 privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a stațiilor de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, precum și a unui sistem alternativ de încălzire/răcire, prin Programul de finanțare „ELECTRIC UP“, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2022, cu modificările și completările ulterioare; … – Regulamentul (UE) nr. 2.831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis; … – Referatul de aprobare al DGEEPGN nr. 263.069/DGEEPGN din 23.10.2024 privind necesitatea modificării Ghidului de finanțare pentru Programul „ELECTRIC UP“ – ciclul 2 de finanțare, … ținând cont de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare,ministrul energiei emite prezentul ordin. + Articolul ILa articolul 13 din Ghidul de finanțare pentru Programul „ELECTRIC UP“ privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin o stație de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum și a sistemului alternativ de încălzire/răcire pentru creșterea gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în încălzire și răcire, aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.441/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 și 1015 bis din 10 octombrie 2024, după litera m) se introduce o notă, cu următorul cuprins:NOTĂ:În înțelesul prezentului ghid, noțiunea de extindere a unei capacități fotovoltaice existente înseamnă construirea unei capacități de producere a cărei funcționare depinde de o capacitate deja existentă și pusă în funcțiune la aceeași locație și care nu poate fi monitorizată separat față de capacitatea existentă.Capacitatea fotovoltaică nou-instalată trebuie să fie monitorizată separat pentru a nu fi considerată extindere a unei capacități existente și puse în funcțiune în aceeași locație. + Articolul IIÎn vederea clarificării unor aspecte privind aplicarea și interpretarea unitară a prevederilor ghidului de finanțare pentru Programul „ELECTRIC UP“, Ministerul Energiei poate emite instrucțiuni de aplicare. Instrucțiunile se publică pe site-ul Ministerului Energiei, la secțiunea dedicată Programului „ELECTRIC UP“ – https://energie.gov.ro/electric-up-ciclul-2/. + Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina electronică a Ministerului Energiei. + Articolul IVDirecția generală energie electrică, petrol și gaze naturale va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Ministrul energiei, Sebastian-Ioan BurdujaBucurești, 29 octombrie 2024.Nr. 1.552.
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
privind completarea Ghidului de finanțare pentru Programul "ELECTRIC UP" privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin o stație de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum și a sistemului alternativ de încălzire/răcire pentru creșterea gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în încălzire și răcire, aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.441/2024
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.