Având în vedere prevederile art. IV din Hotărârea Guvernului nr. 645/2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, precum şi Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.547/2013 privind delegarea de competenţă şi desemnarea Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română” ca organism tehnic specializat pentru exercitarea unor atribuţii ce revin autorităţii competente în domeniul securităţii aviaţiei civile, la nivel naţional, precum şi pentru stabilirea unor măsuri necesare realizării acestei delegări de competenţe,în temeiul prevederilor art. 4 lit. i) şi y) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin: + Articolul IOrdinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.190/2005 privind utilizarea tarifului de securitate aeroportuară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:"Art. 6^1. – Ministerul Transporturilor, prin Direcţia transport aerian, va aproba tarifele de securitate aeroportuară transmise de aeroporturile civile în condiţiile art. 5, numai cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române."2. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 7. – (1) După aprobarea de către Ministerul Transporturilor a tarifelor de securitate aeroportuară în baza documentelor prevăzute la art. 5, aeroporturile vor solicita Regiei Autonome «Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian» – ROMATSA publicarea acestora în Publicaţia de Informare Aeronautică – AIP România.(2) Regia Autonomă «Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian» – ROMATSA va publica tarifele de securitate aeroportuară percepute de fiecare aeroport în Publicaţia de Informare Aeronautică – AIP România, în termen de 15 zile de la transmiterea acestora." … + Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul transporturilor,Ioan RusBucureşti, 14 noiembrie 2014.Nr. 1.546.––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.