În baza art. 56 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor,în temeiul art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice,ministrul finanțelor publice emite următorul ordin: + Articolul 1Anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.111/2002 – Instrucțiuni de aplicare a Legii nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor – se modifica și se completează astfel:1.La punctul 12 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:(2)Comercializarea vinului în vrac este permisă numai agenților economici producători autorizați și numai în cazurile prevăzute expres de lege. … 2.La punctul 17, după alineatul (4) se introduce alineatul (4^1) cu următorul cuprins:(4^1)În situația în care produsele importate provin din tranzacții la bursele internaționale de mărfuri, se vor prezenta contractele de import încheiate direct cu furnizorii externi. … 3.La punctul 18, alineatul (4) va avea următorul cuprins:(4)Pentru eliberarea autorizațiilor în cazul alcoolului, distilatelor, rachiului de vin și băuturilor alcoolice distilate, altele decât tuica și rachiurile naturale, la Ministerul Finanțelor Publice se va institui o comisie formată din 7 membri desemnați prin ordin al ministrului finanțelor publice. La lucrările comisiei va fi invitat câte un reprezentant al primelor trei patronate ale producătorilor de alcool și băuturi alcoolice legal înființate, în funcție de numărul membrilor afiliati. … 4.La punctul 21 se introduce alineatul (7) cu următorul cuprins:(7)Agenții economici autorizați în calitate de producători de alcool etilic rafinat și distilate, care în cursul anului pentru care au fost autorizați își maresc capacitatea de producție instalata, pe lângă obligația prevăzută la art. 39 alin. (1) din lege, au și obligația achitării diferenței de taxa de autorizare, proporțional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de valabilitate a autorizației, în cazul în care noua capacitate de producție instalata se încadrează într-un nivel superior de taxa. … 5.După punctul 21 se introduce punctul 21^1 cu următorul cuprins:Lege: + Articolul 38Agenții economici nu vor fi autorizați în situația în care:a)înregistrează obligații fiscale restante față de bugetul de stat. Nu se considera obligații fiscale restante față de bugetul de stat sumele pentru care agenții economici au obținut înlesniri la plata acestora, potrivit reglementărilor legale; … Instrucțiuni:21^1.– În accepțiunea acestei legi, în categoria obligațiilor fiscale restante se încadrează sumele provenite din impozite și taxe datorate bugetului de stat, pentru care instanțele de judecată nu au dispus suspendarea executării obligației de plată. … … 6.După punctul 21^1 se introduce punctul 21^2 cu următorul cuprins:Lege: + Articolul 39(2)Cesionarea sau înstrăinarea sub orice alta forma a acțiunilor, a părților sociale sau a activelor fixe ale societății comerciale autorizate conform prevederilor prezentei legi va fi adusă la cunoștința organului emitent al autorizațiilor cu cel puțin 60 de zile înainte de realizarea acestei operațiuni, în vederea efectuării controlului financiar-fiscal.Instrucțiuni:21^2.– (1) Nu intra sub incidența acestor prevederi acțiunile societăților comerciale care fac obiectul tranzacțiilor pe piața de capital. … (2)Activele fixe care intra sub incidența prevederilor art. 39 din lege sunt: terenurile, clădirile, respectiv halele și spațiile de producție, precum și echipamentele tehnologice, respectiv mașinile, utilajele și instalațiile de lucru. … 7.După punctul 28 se introduce punctul 28^1 cu următorul cuprins:Lege: + Articolul 53(5)Dacă actele de control nu sunt contestate în termenul legal, autorizațiile vor fi anulate.Instrucțiuni:28^1.– Dacă actele de control prin care s-a propus anularea autorizațiilor nu sunt contestate în termenul legal, autorizațiile vor fi anulate. … … 8.La punctul 30, după alineatul (2) se introduce alineatul (2^1) cu următorul cuprins:(2^1)Agenților economici a căror autorizare inițială a depășit perioada de 12 luni, în condițiile în care au respectat prevederile art. 62 din lege, li se vor putea elibera noi autorizații având ca data de emitere data de 16 noiembrie 2002. … 9.După punctul 33 se introduc punctele 33^1, 33^2 și 33^3 cu următorul cuprins:33^1.– Agenții economici importatori de esente alimentare supuse regimului de autorizare, care la data intrării în vigoare a prezentului ordin aveau în derulare operațiuni de import de astfel de produse, vor putea definitivă aceste importuri în baza unor aprobări speciale date de organul fiscal teritorial cu competența în emiterea autorizațiilor. … 33^2.– (1) Agenții economici producători de alcool etilic rafinat și/sau distilate, autorizați până la data intrării în vigoare a Legii nr. 521/2002, urmează ca în termen de 5 zile de la data publicării ordinului ministrului finanțelor publice de modificare a prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, sa declare în scris Ministerului Finanțelor Publice cantitatea de astfel de produse estimată a se realiza pe întreaga perioadă de autorizare, în condițiile în care aceasta se situeaza sub nivelul cantității declarate la autorizare.(2)Declarația va fi însoțită de programul de lucru aferent perioadei rămase pentru realizarea cantității rezultate ca diferența între cantitatea estimată și cantitatea efectiv obținută până la data întocmirii declarației. La stabilirea programului de lucru se va avea în vedere raportul dintre cantitatea estimată a se realiza și capacitatea de producție a instalației în 24 de ore.(3)Atât declarația, cat și programul de lucru vor fi depuse la Garda financiară centrala în vederea verificării realității și exactitatii datelor înscrise și prezentării acestora pentru avizare Comisiei de autorizare constituite la nivelul Ministerului Finanțelor Publice.(4)Nedepunerea declarației în termenul prevăzut la alin. (1) presupune ca producția estimată a se realiza pe perioada de valabilitate a autorizației se situeaza cel puțin la nivelul cantității declarate la autorizare. … 33^3.– (1) În toate situațiile în care organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice au procedat la suspendarea activității agenților economici producători de alcool etilic rafinat și/sau distilate, acestea au obligația ca în termen de 5 zile de la data începerii suspendării sa informeze organul emitent al autorizațiilor despre acest fapt, precum și despre cauzele care au condus la suspendarea activității.(2)Obligația prevăzută la alin. (1) revine organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice și în cazul reluării activității de către agenții economici a căror activitate a fost suspendată potrivit legii. … … + Articolul 2Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul finanțelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucurești, 5 noiembrie 2002.Nr. 1.492.––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.111/2002 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a Legii nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.