ORDIN nr. 1.415 din 11 august 2021

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 29/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR SI PADURILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 13 august 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 2206 11/10/2024
ActulACTUALIZEAZA PEORDIN 1415 11/08/2021
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEHOTARARE 1417 14/11/2024





(la 24-10-2024,
Titlul actului normativ a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.206 din 11 octombrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 24 octombrie 2024
)
Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției managementul resurselor cinegetice nr. 159.347 din 2.08.2021,ținând cont de Avizul Consiliului Național de Vânătoare nr. 6/2021,luând în considerare prevederile art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative,în temeiul art. 6 alin. (4) și al art. 13 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, al art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor,ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin: + 
Articolul 1(1)Se aprobă tarifele standard privind intervenția imediată asupra exemplarelor de urs brun, pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le poate deconta unităților administrativ-teritoriale/consiliilor, prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.(2)Tarifele prevăzute la alin. (1), la care se adaugă TVA, dacă este cazul, sunt decontate lunar de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor către unitățile administrativ-teritoriale/consiliile județene care au încheiat contracte de prestări servicii de permanență/intervenție imediată cu gestionarul faunei cinegetice, respectiv contracte de prestări servicii de permanență/intervenție imediată cu medicul veterinar de liberă practică, după caz, pentru acțiunile de alungare prin diverse mijloace, tranchilizare și relocare și extragere prin eutanasiere sau împușcare a exemplarelor de urs brun.(la 24-10-2024,
Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.206 din 11 octombrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 24 octombrie 2024
)
 + 
Articolul 2(1)Cuantumul maxim pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor îl poate deconta unităților specializate pentru întreținerea puilor de urs aflați în custodia acestora, ca urmare a desfășurării acțiunilor de intervenție imediată prevăzute la art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 197/2022, cu modificările și completările ulterioare, asupra exemplarelor de urs brun este de 150 lei/lună, la care se adaugă TVA, dacă este cazul.(la 24-10-2024,
Alineatul (1) , Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.206 din 11 octombrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 24 octombrie 2024
)
(2)Plata sumei prevăzute la alin. (1) se efectuează pentru o perioadă de maximum 2 ani de la preluarea în custodie, perioadă în care exemplarul se reintroduce în habitatul natural, conform procedurilor legale. (3)Unitățile specializate transmit trimestrial Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor un raport privind starea de sănătate a exemplarului aflat în custodie.
 + 
Articolul 3Modalitatea de marcare și monitorizare a exemplarelor de urs brun tranchilizate și a puilor de urs care urmează a fi relocați este prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.(la 24-10-2024,
Articolul 3 a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.206 din 11 octombrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 24 octombrie 2024
)
 + 
Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Tánczos Barna
București, 11 august 2021.Nr. 1.415. + 
Anexa nr. 1
TARIFE STANDARD
privind intervenția imediată asupra exemplarelor de urs brun(la 24-10-2024,
Titlul Anexei nr. 1 a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.206 din 11 octombrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 24 octombrie 2024
)
A.Tarife alungare prin diverse mijloaceAcțiunea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului/medicului veterinar …… 400 lei/intervențieB.Tarife tranchilizare și relocareTranchilizare ………………………………………………………………….. 750 lei/exemplarMarcare ……………………………………………………………………….. 200 lei/exemplarAcțiunea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului/medicului veterinar ……… 400 lei/exemplarTransport pentru relocare …………………………………………………… 300 lei/exemplar/100 kmC.Tarife extragere prin eutanasiere sau împușcare Tranchilizare ………………………………………………………………….. 750 lei/exemplarEutanasiere …………………………………………………………………… 550 lei/exemplarMarcare ……………………………………………………………………….. 200 lei/exemplarAcțiunea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului/medicului veterinar ……. 400 lei/exemplarPrepararea blănii și a craniului ………………………………………………. 2.000 lei/exemplarManipulare exemplar …………………………………………………………. 200 lei/exemplarÎmpușcare …………………………………………………………………….. 500 lei/exemplarPăstrare/Ocrotire pui (maximum 2 zile) ……………………………………. 200 lei/exemplarD.Contract de prestări servicii de permanență/intervenție imediată gestionar/medic veterinar pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun ……………………..… 1.000 lei/lună
 + 
Anexa nr. 2
MODALITATEA
de marcare și monitorizare a exemplarelor de urs brun tranchilizate care urmează a fi relocate(la 24-10-2024,
Titlul Anexei nr. 2 a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din ORDINUL nr. 2.206 din 11 octombrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1068 din 24 octombrie 2024
)
A.Marcarea exemplarelor relocate cu colar GPSÎn urma intervenției imediate, în cazul în care echipa de intervenție decide tranchilizarea exemplarului de urs pentru relocare, iar marcarea se realizează prin montarea colarelor GPS, se procedează după cum urmează:1.Apropierea de animalul tranchilizat se efectuează doar după ce medicul veterinar care a administrat tranchilizantul se convinge că operațiunea se poate face fără pericol și ursul este inconștient și imobilizat.2.Semnele vitale pe tot parcursul operațiunii sunt monitorizate de medicul veterinar și în caz de urgență se iau toate măsurile pentru evitarea pierderii exemplarului. În funcție de tranchilizantele utilizate, după procedura de montare a colarelor GPS, medicul veterinar procedează la inversarea efectului substanței tranchilizante prin administrarea unor antagoniști ai gamei de substanțe utilizate sau așteaptă revenirea totală a exemplarului prin temperarea și dispariția efectului substanței utilizate. În cazuri izolate, din motive cumulate, cum ar fi: nivelul de adrenalină, temperatura ambientală, vârsta exemplarului și alte motive independente de cel care efectuează operațiunea, coroborate cu efectul tranchilizantelor, este posibilă pierderea exemplarului. În acest caz, motivele care au dus la pierderea exemplarului se consemnează în raportul de eveniment.3.După efectuarea operațiunii de montare a colarului, exemplarul este introdus obligatoriu în cușca de transport pregătită înainte de tranchilizare. Este interzisă începerea tranchilizării înainte ca echipa să se convingă de disponibilitatea cuștii de transport și de starea tehnică bună a acesteia. Se au în vedere, în mod special, sistemele de închidere și siguranță a cuștii și starea ajustărilor sudate.4.Montarea colarului începe prin măsurarea circumferinței gâtului pentru a determina o prindere corectă, fără a deranja animalul după trezire. Se are în vedere vârsta animalului și se evită sufocarea acestuia, ținând cont că circumferința gâtului crește odată cu trecerea timpului.5.Etanșarea colarului se face cu șuruburi speciale, livrate odată cu colarul GPS, după care se îndepărtează partea inutilă.6.Pentru activarea colarului se îndepărtează sistemul de blocare magnetic. După această acțiune colarul începe să funcționeze la parametrii presetați în fabrică. Numărul colarului se trece în raportul de eveniment completat după intervenție. 7.Prelucrarea datelor, urmărirea rezultatelor, crearea unor baze de date de pe urma relocărilor respective, precum și interpretarea acestora se realizează de către o echipă specializată, înființată în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. 8.Registrul național al relocărilor/extragerilor prin împușcare sau eutanasiere se publică pe pagina de internet a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.B.Marcarea exemplarelor relocate cu crotalii auriculare și PIT transponder (microcip) de identificareÎn urma intervenției imediate, în cazul în care echipa de intervenție decide tranchilizarea exemplarului de urs pentru relocare, iar marcarea se realizează prin crotalii auriculare și microcip, se procedează după cum urmează:1.Apropierea de animalul tranchilizat se efectuează doar după ce medicul veterinar care a administrat tranchilizantul se convinge că operațiunea se poate face fără pericol și ursul este inconștient și imobilizat.2.Semnele vitale pe tot parcursul operațiunii, temperatura corporală, precum și saturația de oxigen din sânge sunt monitorizate de medicul veterinar și în caz de urgență se iau toate măsurile pentru evitarea pierderii exemplarului. În funcție de tranchilizantele utilizate, după procedura de montare a crotaliului auricular și a microcipului, medicul veterinar procedează la inversarea efectului substanței tranchilizante prin administrarea unor antagoniști ai gamei de substanțe utilizate sau așteaptă revenirea totală a exemplarului prin temperarea și dispariția efectului substanței utilizate. În cazuri izolate, din motive cumulate, cum ar fi: nivelul de adrenalină, temperatura ambientală, vârsta exemplarului și alte motive independente de cel care efectuează operațiunea, coroborate cu efectul tranchilizantelor, este posibilă pierderea exemplarului. În acest caz, motivele care au dus la pierderea exemplarului se consemnează în raportul de eveniment.3.După efectuarea operațiunii de montare a crotaliului auricular și a microcipului, exemplarul este introdus obligatoriu în cușca de transport pregătită înainte de tranchilizare. Este interzisă începerea tranchilizării înainte ca echipa să se convingă de disponibilitatea cuștii de transport și de starea tehnică bună a acesteia. Se au în vedere, în mod special, sistemele de închidere și siguranță a cuștii și starea ajustărilor sudate.4.Microcipul se aplică subcutanat, în interiorul regiunii coapsei membrului drept posterior a animalului, cu seringa specială aferentă. Înainte de aplicare se trece numărul microcipului în raportul de eveniment. Medicul veterinar verifică funcționalitatea microcipului înainte și după aplicare, cu cititorul de microcip aflat în dotare. 5.Specificații tehnice ale crotaliilor auriculare:– crotalia auriculară este rotundă, de culoare galbenă sau galbenă fluorescentă, de diametrul de 3-4 cm; – crotalia auriculară utilizată pentru identificarea urșilor se aplică cu clește special de crotaliere aflat în dotarea medicului veterinar, în urechea stângă a animalului;– crotalia trebuie aplicată într-o poziție în care este ușor vizibilă de la distanță.6.Prelucrarea datelor, urmărirea rezultatelor, crearea unor baze de date de pe urma relocărilor respective, precum și interpretarea acestora se realizează de către o echipă specializată, înființată în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. 7.Registrul național al relocărilor/extragerilor prin împușcare sau eutanasiere se publică pe pagina de internet a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x