Având în vedere prevederile art. 346 alin. (4) și ale art. 445 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 741.371 din 14.06.2024,în temeiul prevederilorart. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ale prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă modelul și conținutul formularului 120 „Decont privind accizele“, prevăzut în anexa nr. 1. +
Articolul 2Formularul prevăzut la art. 1 se completează și se depune potrivit instrucțiunilor prevăzute în anexa nr. 2. +
Articolul 3Caracteristicile de editare, modul de difuzare, utilizare și păstrare a formularului prevăzut la art. 1 sunt prezentate în anexa nr. 3. +
Articolul 4Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 5Formularul prevăzut la art. 1 se utilizează începând cu declararea obligațiilor anuale aferente anului fiscal 2024. +
Articolul 6Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
Nicoleta-Mioara CîrciumaruBucurești, 14 iunie 2024.Nr. 1.330. +
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. 

+
Anexa nr. 2
INSTRUCȚIUNI
de completare a formularului 120 „Decont privind accizele“I.Depunerea decontului1.Decontul privind accizele se completează și se depune anual de către operatorii economici, plătitori de accize, potrivit titlului VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare. … 2.Decontul privind accizele se completează cu ajutorul programului de asistență și se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. … 3.În cazul în care contribuabilul/plătitorul corectează decontul depus, decontul rectificativ se întocmește pe același model de formular, înscriind „X“ în spațiul special prevăzut în acest scop. … … II.Completarea decontului4.Secțiunea A „Date de identificare a contribuabilului/plătitorului“4.1.În caseta „Cod de identificare fiscală“ se completează codul de identificare fiscală atribuit conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.În prima căsuță se înscrie prefixul RO, în cazul în care contribuabilul este înregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată. … 4.2.În situația îndeplinirii de către succesorii persoanelor/entităților care și-au încetat existența a obligațiilor fiscale aferente perioadei în care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal, se bifează rubrica „Declarație depusă potrivit art. 90 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală“ și se completează codul de identificare fiscală al succesorului în rubrica din formular prevăzută în acest scop. La rubrica „Cod de identificare fiscală“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității care și-a încetat existența. … 4.3.În rubrica „Denumire“ se înscrie denumirea contribuabilului/plătitorului. … 4.4.Rubricile privind adresa se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului/plătitorului. … … 5.Secțiunea B „Date privind accizele“Se înscriu sumele cumulate pentru anul de raportare, fiind cuprinse și accizele aferente produselor provenite din import. … 6.Secțiunea C „Date privind deducerile din accizele datorate“Se înscriu sumele cumulate, reprezentând deducerile din accizele datorate pentru anul de raportare, în conformitate cu prevederile legale, care se aplică pentru produsele din producția internă, pentru produsele provenite din achizițiile intracomunitare, precum și pentru produsele provenite din import, respectiv contravaloarea marcajelor aferente produselor accizabile supuse marcării, exclusiv TVA, pentru care se calculează acciza datorată în perioada de raportare, potrivit prevederilor titlului VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și celor ale titlului VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare. … 7.Secțiunea D „Date de identificare a împuternicitului“7.1.Se completează în cazul în care obligațiile de declarare se îndeplinesc de către un împuternicit, conform Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. … 7.2.În caseta „Cod de identificare fiscală“ se înscrie codul de identificare fiscală al împuternicitului, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta. … 7.3.În rubrica „Nume, prenume/Denumire“ se înscriu, după caz, denumirea sau numele și prenumele împuternicitului. … 7.4.Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu datele privind adresa domiciliului fiscal al împuternicitului. … … … +
Anexa nr. 3
CARACTERISTICI
de editare, modul de difuzare, de utilizare
și de păstrare a formularului1.Denumire: „Decont privind accizele“ (formularul 120) … 2.Caracteristici de editare: se utilizează echipament informatic pentru completare și editare. Formularul se completează și se editează cu ajutorul programului de asistență asigurat gratuit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală. … 3.Se utilizează la declararea anuală a accizelor. … 4.Se completează și se depune de către contribuabilii/plătitorii de accize. … 5.Circulă în format electronic. … 6.Se arhivează la organul fiscal competent. …