pentru modificarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 1.692/C/2006 privind aprobarea formatului Buletinului procedurilor de insolvenţă şi a conţinutul-cadru al citaţiilor, comunicărilor, hotărârilor judecătoreşti, convocărilor, notificărilor şi al altor acte care se publică în acesta şi al dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, comunicare, convocare şi notificare
Având în vedere dispoziţiile art. II din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri, cu modificările ulterioare, precum şi prevederile art. 1 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 460/2005 privind conţinutul, etapele, condiţiile de finanţare, publicare şi distribuire a Buletinului procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin: +
Articolul IAnexa nr. 1 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.692/C/2006 privind aprobarea formatului Buletinului procedurilor de insolvenţă şi a conţinutului-cadru al citaţiilor, comunicărilor, hotărârilor judecătoreşti, convocărilor, notificărilor şi al altor acte care se publică în acesta şi al dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, comunicare, convocare şi notificare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 17 iulie 2006, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul IIOficiul Naţional al Registrului Comerţului va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul IIIPrezentul ordin intră în vigoare la 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul justiţiei,Katalin-Barbara Kibedi,secretar de statBucureşti, 13 mai 2008.Nr. 1.320/C. +
Anexă
SUMARIndex firme supuse procedurii de insolvenţă Pag. Judeţul Alba 2-3 Secţiunea I – Comercianţi (alfabetic) 2 (societăţi comerciale, societăţi cooperative, cooperative agricole, grupuri de interes economic, persoane fizice autorizate şi asociaţii familiale etc. ) ………………………………………………………….. Secţiunea II – Societăţi/Asociaţii agricole (alfabetic) 2 ………………………………………………………….. Secţiunea III – Asociaţii (alfabetic) 3 ………………………………………………………….. Secţiunea IV – Fundaţii (alfabetic) 3 ………………………………………………………….. Secţiunea V – Alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice (alfabetic) 3 ………………………………………………………….. Judeţul ………………………………………………………….. Judeţul ………………………………………………………….. Judeţul ………………………………………………………….. Judeţul ………………………………………………………….. Judeţul ………………………………………………………….. Judeţul ………………………………………………………….. Judeţul ………………………………………………………….. Judeţul ………………………………………………………….. Judeţul Alba Secţiunea I – Comercianţi (societăţi comerciale, societăţi cooperative, cooperative agricole, grupuri de interes economic, persoane fizice autorizate şi asociaţii familiale etc.) 1. Firma 1 cod de identificare fiscală (CUI): 99999 1.1. Acte emise de instanţe judecătoreşti 1.1.1. Citaţii ………………………………………………………….. după caz, însoţite de: recursuri, opoziţii, contestaţii, alte documente 1.1.2. Comunicări şi/sau hotărâri judecătoreşti ………………………………………………………….. 1.1.3. Alte acte de procedură ………………………………………………………….. 1.2. Acte emise de administratori judiciari/lichidatori judiciari 1.2.1. Convocări ………………………………………………………….. 1.2.2. Notificări ………………………………………………………….. 1.2.3. Alte acte de procedură ………………………………………………………….. Secţiunea II – Societăţi/Asociaţii agricole 1. Firma 1 ………………………………………………………….. Secţiunea III – Asociaţii 1. Firma 1 ………………………………………………………….. Secţiunea IV – Fundaţii 1. Firma 1 ………………………………………………………….. Secţiunea V – Alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice 1. Firma 1 ………………………………………………………….. Judeţul Arad Secţiunea I – Comercianţi (societăţi comerciale, societăţi cooperative, cooperative agricole, grupuri de interes economic, persoane fizice autorizate şi asociaţii familiale etc.) 1. Firma 1 cod de identificare fiscală (CUI): 99999 1.1. Acte emise de instanţe judecătoreşti 1.1.1. Citaţii ………………………………………………………….. după caz, însoţite de: recursuri, opoziţii, contestaţii, alte documente 1.1.2. Comunicări şi/sau hotărâri judecătoreşti ………………………………………………………….. 1.1.3. Alte acte de procedură ………………………………………………………….. 1.2. Acte emise de administratori judiciari/lichidatori judiciari 1.2.1. Convocări ………………………………………………………….. 1.2.2. Notificări ………………………………………………………….. 1.2.3. Alte acte de procedură ………………………………………………………….. Secţiunea II – Societăţi/Asociaţii agricole 1. Firma 1 ………………………………………………………….. Secţiunea III – Asociaţii 1. Firma 1 ………………………………………………………….. Secţiunea IV – Fundaţii 1. Firma 1 ………………………………………………………….. Secţiunea V – Alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice 1. Firma 1 …………………………………………………………..–––-