ORDIN nr. 1.302 din 14 iunie 2023

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL DEZVOLTARII, LUCRARILOR PUBLICE SI ADMINISTRATIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 26 iunie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORD DE URGENTA 49 26/05/2023 ART. 10
ActulREFERIRE LAORD DE URGENTA 49 26/05/2023 ART. 32
ActulREFERIRE LAHOTARARE 477 16/06/2020 ART. 12
ART. 1REFERIRE LAORD DE URGENTA 49 26/05/2023 ART. 4
ART. 1REFERIRE LAHG 907 29/11/2016 ANEXA 7
ART. 2REFERIRE LAORD DE URGENTA 49 26/05/2023 ART. 9
ART. 3REFERIRE LAORD DE URGENTA 49 26/05/2023 ART. 10
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ și a Programului național de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate și de învățământ,în temeiul art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 și al art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emite următorul ordin: + 
Articolul 1(1)Se aprobă costul unitar/mp suprafață desfășurată, în funcție de categoriile de lucrări care se pot realiza prin Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ și de categoriile clădirilor incluse în program, conform prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 privind aprobarea Programului național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ și a Programului național de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate și de învățământ, astfel:a)pentru clădirile spitalelor, indiferent de structura din care acestea sunt realizate, costul unitar/mp suprafață desfășurată este de 2.500 euro/mp; b)pentru clădirile spitalelor clasificate drept monumente istorice, indiferent de structura din care sunt realizate clădirile, costul unitar/mp suprafață desfășurată este de 4.500 euro/mp. (2)Costul unitar/mp suprafață desfășurată, prevăzut la alin. (1), acoperă atât cheltuielile aferente lucrărilor de consolidare și de creștere a eficienței energetice, prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023, cât și cheltuielile de refacere a finisajelor, instalațiilor electrice, termice, sanitare, fluide medicale, precum și lucrările de conformare din punctul de vedere al securității la incendiu și lucrările de extindere pentru asigurarea circuitelor medicale, prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) și d) din aceeași ordonanță de urgență.(3)Pentru clădirile prevăzute la alin. (1) lit. a), precum și pentru cele prevăzute la alin. (1) lit. b) cărora li se aplică prevederile art. 4 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023 costul unitar/mp suprafață desfășurată aferent lucrărilor pentru demolarea construcției existente și pentru realizarea unei construcții noi este de 2.000 euro/mp suprafață desfășurată.(4)Costurile unitare prevăzute la alin. (1) și (3) includ și cheltuielile pentru elaborarea sau actualizarea documentațiilor tehnico-economice, respectiv: actualizarea expertizei tehnice, a expertizei tehnice la cerința C securitate la incendiu, a studiului geotehnic, studiului topografic, proiectul tehnic și detaliile de execuție, efectuarea auditului energetic, precum și elaborarea certificatului de performanță energetică înainte și după intervenție, asistența tehnică, obținerea de avize, acorduri, autorizații și alte categorii de cheltuieli cuprinse în devizul general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023.
 + 
Articolul 2(1)Costul unitar/mp suprafață desfășurată aferent unui obiectiv de investiții se stabilește de către beneficiarii Programului național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino“ prin utilizarea costului unitar/mp suprafață desfășurată prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. a) sau b) sau la art. 1 alin. (3), după caz, aferente exclusiv categoriilor de lucrări stabilite pentru obiectivul de investiții prin măsurile de intervenție propuse prin raportul de expertiză tehnică și prin raportul de audit energetic, studiul topografic, studiul geotehnic și alte studii specifice, conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023.(2)În situația în care obiectivul de investiții implică realizarea lucrărilor pentru demolarea construcției existente și pentru realizarea unei construcții noi, prevăzute la art. 1 alin. (3), costul unitar/mp suprafață desfășurată aferent unui obiectiv de investiții nu poate include costurile unitare pentru lucrări de consolidare seismică, creștere a eficienței energetice și lucrări conexe, prevăzute la art. 1 alin. (1).(3)În situația în care obiectivul de investiții cuprinde mai multe corpuri de clădiri, determinarea costului unitar potrivit alin. (1) se face pentru fiecare corp de clădire, în funcție de lucrările de intervenție propuse prin raportul de expertiză tehnică și prin raportul de audit energetic, studiul topografic, studiul geotehnic și alte studii specifice pentru acesta.  + 
Articolul 3(1)Conform prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023, la valoarea determinată conform art. 2 se adaugă o marjă de buget de 25%, determinând valoarea totală a obiectivului de investiții ce va fi aprobată.(2)Costurile unitare prevăzute la art. 1 alin. (1) și (3) nu includ taxa pe valoarea adăugată. Cursul euro utilizat pentru convertirea sumelor în lei este cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Națională a României, valabil la data aprobării indicatorilor tehnico-economici potrivit dispozițiilor art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2023.
 + 
Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
București, 14 iunie 2023.Nr. 1.302.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x