pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR – PM "Protecţia mediului", ediţia 3/2007(actualizat până la data de 23 decembrie 2016*)
–––-Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor, ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,în temeiul prevederilor art. 4 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română RACR-PM "Protecţia mediului", ediţia 3/2007, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Derogările emise în conformitate cu prevederile Reglementărilor aeronautice civile române referitoare la protecţia mediului/RACR-PM, ediţia 2/2003, îşi păstrează valabilitatea până la data expirării acestora, dar nu mai mult de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. + Articolul 3(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. … (2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 193/2003 pentru aprobarea Reglementărilor aeronautice civile române referitoare la protecţia mediului/RACR-PM, ediţia 2/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 16 septembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. … + Articolul 4Direcţia generală aviaţie civilă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Ministrul transporturilor, Ludovic OrbanBucureşti, 30 noiembrie 2007.Nr. 1.261. + AnexăREGLEMENTARI 30/11/2007–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.