pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a brevetelor şi a certificatelor de capacitate(actualizat până la data de 30 august 2016*)
–––-Având în vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005,în temeiul prevederilor art. 12 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 63 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin:Scopul +
Articolul 1Prezentul ordin stabileşte:a)criteriile minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român;b)sistemul de emitere a brevetelor, a certificatelor de capacitate şi a atestatelor pentru personalul navigant maritim român;c)sistemul de recunoaştere a brevetelor, a certificatelor de capacitate, a certificatelor de absolvire şi a certificatelor de radiooperator GMDSS.Definiţii +
Articolul 2Termenii folosiţi în prezentul ordin şi în anexele la acesta au următorul înţeles:a) aprobat – aprobarea dată de către Autoritatea Navală Română în conformitate cu prevederile legale; … b) agenţie – Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă – EMSA, înfiinţată prin Regulamentul (CE) nr. 1.406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 iunie 2002 de instituire a unei Agenţii Europene pentru Siguranţă Maritimă, denumită în continuare EMSA; … c) Autoritatea Navală Română – autoritatea centrală de specialitate din subordinea ministerului, în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor, denumită în continuare ANR, căreia i s-au delegat competenţele privind ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin; … d) atestat (ro)/endorsement/certificate of proficiency (en) – un document emis de către ANR în conformitate cu prevederile prezentului ordin prin care se confirmă sau se recunoaşte un brevet, certificat de capacitate, certificat de absolvire şi certificat de radiooperator GMDSS; … e) atribuţie – suma sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor aşa cum sunt specificate în Codul STCW, necesare pentru operarea navei, siguranţa vieţii pe mare sau protecţia mediului marin; … f) atribuţie de radiocomunicaţii – veghea radio, întreţinerea şi repararea echipamentelor de radiocomunicaţii în conformitate cu Regulamentul de radiocomunicaţii, cu Convenţia SOLAS, astfel cum a fost modificată, şi cu recomandările relevante ale Organizaţiei Maritime Internaţionale; … g) autoritatea competentă în domeniul radiocomunicaţiilor – Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, instituţie publică autonomă în domeniul radiocomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, denumită în continuare ANCOM; … h) centru de perfecţionare – Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturile Navale – CERONAV, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, denumit în continuare CERONAV; … i) brevet (ro)/certificate of competency (en) – un document emis de către ANR în conformitate cu prevederile prezentului ordin, pentru personalul brevetat, prin care titularul legitim este autorizat să efectueze serviciul în funcţia indicată şi să execute sarcinile corespunzătoare nivelului de responsabilitate specificat în document; … j) certificat de capacitate (ro)/certificate of proficiency (en) – un document emis de către ANR în conformitate cu prevederile prezentului ordin, pentru personalul nebrevetat, prin care titularul legitim este autorizat să efectueze serviciul în funcţia indicată şi să execute sarcinile corespunzătoare nivelului de responsabilitate specificat în document; … (i) certificat de absolvire (ro)/certificate of proficiency (en) – un document emis de către CERONAV, în conformitate cu prevederile prezentului ordin, pentru personalul navigant maritim, prin care se atestă că au fost îndeplinite cerinţele relevante cu privire la programul de pregătire;k) document justificativ – un document, altul decât brevetul, certificatul de capacitate sau atestatul, utilizat pentru a stabili îndeplinirea cerinţelor relevante din prezentul ordin; … l) companie – proprietarul navei sau orice persoană fizică sau juridică, cum ar fi operatorul sau navlositorul bare-boat, care a preluat responsabilitatea operării navei de la proprietar şi a fost de acord să preia toate obligaţiile şi responsabilităţile care se impun companiei prin prezentul ordin; … m) convenţii, regulamente şi coduri: … (i) Convenţia STCW – Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), la care România a aderat prin Legea nr. 107/1992;(ii) Codul STCW – Codul privind pregătirea, brevetarea, atestarea şi efectuarea serviciului de cart (STCW), adoptat prin Rezoluţia 2 a Actului Final al Conferinţei din 1995, astfel cum a fost modificat;(iii) Convenţia SOLAS – Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974, la care România a aderat prin Decretul nr. 80/1979;(iv) regulamentele de radiocomunicaţii – reglementările de radiocomunicaţii la anexa sau considerate ca fiind în anexa la Convenţia internaţională privind telecomunicaţiile, astfel cum a fost modificată;(v) Cod ISPS – Codul internaţional pentru securitatea navelor şi facilităţilor portuare, adoptat la 12 decembrie 2002, prin Rezoluţia nr. 2 a Conferinţei guvernelor contractante la Convenţia internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (Convenţia SOLAS), astfel cum a fost modificat, pe care România l-a acceptat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2003, aprobată prin Legea nr. 484/2003;n) formă de pregătire aprobată – totalitatea cursurilor organizate de un furnizor de educaţie, de formare profesională sau de perfecţionare, aprobate de către ANR, şi care dă dreptul absolvenţilor acesteia să participe la examenul pentru obţinerea documentelor corespunzătoare; … o) lună – o lună calendaristică sau o perioadă de 30 de zile cumulate din mai multe perioade mai mici de o lună; … p) minister – Ministerul Transporturilor, autoritatea de stat în domeniul transportului maritim şi pe căile navigabile interioare, care elaborează şi promovează actele normative şi normele specifice aplicabile transportului maritim şi pe căile navigabile interioare, urmăreşte aplicarea acestora şi asigură ducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte; … q) navă care arborează pavilion român – nava care a obţinut dreptul de arborare a pavilionului român în conformitate cu prevederile legale; … r) navă care arborează pavilionul unui stat terţ – nava care nu arborează pavilionul român sau al unui stat membru al Uniunii Europene; … s) navă maritimă – nava, alta decât cea care navighează exclusiv în ape interioare navigabile sau în interiorul ori în imediata vecinătate a apelor din zone adăpostite sau în zone unde se aplică reglementări portuare; … (i) navă de pasageri – nava, aşa cum este definită în Convenţia SOLAS, astfel cum a fost modificată;(ii) navă de pescuit – nava utilizată pentru prinderea peştelui sau a altor resurse marine vii;(iii) navă pentru transport produse chimice – nava construită sau adaptată şi utilizată pentru transportul în vrac al oricărui produs lichid aflat pe lista din cap. 17 al Codului internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al produselor chimice periculoase (Codul IBC), pe care România l-a acceptat prin Legea nr. 72/2003;(iv) navă pentru transport gaze lichefiate – nava construită sau adaptată şi utilizată pentru transportul în vrac al oricărui gaz lichefiat sau al altui produs aflat pe lista din cap. 19 al Codului internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate (Codul IGC), pe care România l-a acceptat prin Legea nr. 71/2003;(v) navă pentru transport produse petroliere – nava construită şi utilizată pentru transportul petrolului şi a produselor petroliere în vrac;(vi) navă de pasageri ro-ro – nava de pasageri cu spaţii pentru încărcătură ro-ro sau spaţii de categorie specială, aşa cum sunt definite în Convenţia SOLAS, astfel cum a fost modificată;ş) personal navigant maritim – orice persoană încadrată în muncă sau angajată ori care lucrează, indiferent de funcţie, la bordul unei nave, pregătită şi certificată cel puţin în conformitate cu prevederile anexelor nr. 1 şi 4; … (i) comandant – persoana care deţine comanda unei nave;(ii) ofiţer – un membru al echipajului, altul decât comandantul, desemnat în această funcţie în conformitate cu legislaţia naţională sau, în absenţa unei astfel de desemnări, prin acord colectiv ori prin cutumă;(iii) ofiţer punte secund – ofiţer următor în rang după comandant, căruia îi revine comanda navei în cazul incapacităţii comandantului;(iv) ofiţer punte – ofiţer calificat în conformitate cu prevederile cap. II din anexa nr. 1;(v) ofiţer punte aspirant – persoana aflată în perioada de pregătire pentru a deveni ofiţer punte;(vi) şef mecanic – ofiţer mecanic principal, responsabil cu propulsia mecanică, cu operarea şi întreţinerea instalaţiilor mecanice şi electrice ale navei;(vii) ofiţer mecanic secund – ofiţer mecanic următor în rang după şeful mecanic, căruia îi revine responsabilitatea propulsiei mecanice, precum şi a operării şi a întreţinerii instalaţiilor mecanice şi electrice ale navei, în cazul incapacităţii şefului mecanic;(viii) ofiţer mecanic – ofiţer calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;(ix) ofiţer mecanic aspirant – persoana aflată în perioada de pregătire pentru a deveni ofiţer mecanic;(x) ofiţer electrician – ofiţer calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;(xi) ofiţer electrician aspirant – persoana aflată în perioada de pregătire pentru a deveni ofiţer electrician;(xii) ofiţer desemnat cu securitatea navei – persoana de la bordul navei care raportează direct comandantului, desemnată de către companie drept persoană responsabilă cu securitatea navei inclusiv pentru punerea în aplicare şi actualizarea planului de securitate al navei şi pentru asigurarea legăturii cu ofiţerul desemnat cu securitatea companiei şi cu ofiţerii desemnaţi cu securitatea facilităţilor portuare;(xiii) sarcini privind securitatea – totalitatea sarcinilor şi îndatoririlor legate de securitatea de la bordul navelor, în conformitate cu definiţia de la cap. XI/2 a Convenţiei SOLAS, astfel cum a fost modificată, şi Codul internaţional pentru securitatea navelor şi a facilităţilor portuare (Codul ISPS);(xiv) personal nebrevetat – un membru al echipajului navei, altul decât comandantul sau un ofiţer;(xv) personal nebrevetat din compartimentul punte – un membru al personalului, calificat în conformitate cu prevederile cap. II din anexa nr. 1;(xvi) personal nebrevetat din compartimentul maşină – un membru al personalului, calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;(xvii) electrician de bord – un membru al personalului, calificat în conformitate cu prevederile cap. III din anexa nr. 1;(xviii) radiooperator – persoana care este titulara unui certificat emis sau recunoscut de autorităţile competente din domeniul radiocomunicaţiilor;(xix) personal brevetat – un membru al echipajului certificat în conformitate cu prevederile cap. II, III şi IV din Convenţia STCW pentru funcţiile de comandanţi şi ofiţeri;t) radiooperatorul GMDSS – persoana calificată în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din anexa nr. 1 şi care deţine un certificat pentru operare în sistemul de radiocomunicaţii GMDSS (sistemul mondial de primejdie şi siguranţă maritimă), emis de către ANCOM în conformitate cu prevederile regulamentelor de radiocomunicaţii, aşa cum este definit la lit. m) pct. (iv), şi atestat de către ANR, sau un certificat emis de un alt stat; … ţ) putere de propulsie – puterea nominală maximă, produsă continuu de toate instalaţiile de propulsie principale ale navei, exprimată în kW, înscrisă în certificatul de naţionalitate al navei sau în orice alt document oficial; … u) recunoaştere – acceptarea de către ANR a unui brevet, a unui certificat de capacitate sau a unui certificat de absolvire, emis de un stat membru al Uniunii Europene sau de un stat terţ; … v) stagiu de îmbarcare – serviciul la bordul unei nave relevant pentru emiterea sau reconfirmarea unui brevet, certificat de capacitate; … w) stat terţ – un stat care nu este stat membru al Uniunii Europene; … x) voiaj costier – voiajul efectuat într-o zonă din apropierea coastelor maritime ale României, dar nu mai mult de 24 Mm de la liniile de bază. … Domeniul de aplicare +
Articolul 3Prevederile prezentului ordin se aplică personalului navigant maritim român care efectuează serviciul la bordul navelor maritime care arborează pavilion român, cu excepţia:a) navelor militare, navelor aflate în proprietatea sau în operarea statului român şi angajate numai în servicii guvernamentale necomerciale; … b) navelor de pescuit; … c) yachturilor şi ambarcaţiunilor de agrement care nu efectuează activităţi comerciale; … d) ambarcaţiunilor din lemn, de construcţie artizanală. … Formarea şi certificarea +
Articolul 4(1) ANR trebuie să ia măsurile necesare pentru ca personalul navigant maritim român care efectuează serviciul la bordul navelor prevăzute la art. 3 să fie format cel puţin în conformitate cu cerinţele Convenţiei STCW, aşa cum este prevăzut în anexele nr. 1 şi 4, şi să deţină brevete, aşa cum sunt definite la art. 2 lit. i), sau certificate de capacitate, aşa cum sunt definite la art. 2 lit. j), şi/sau documente justificative, aşa cum sunt definite în art. 2 lit. k). … (2) ANR trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că acei membri ai echipajului care trebuie certificaţi în conformitate cu Regula III/10.4 a Convenţiei SOLAS sunt formaţi şi certificaţi în conformitate cu prevederile prezentului ordin. … Brevetele, certificatele de capacitate şi atestatele +
Articolul 5(1) ANR emite brevete, certificate de capacitate şi atestate numai dacă se respectă cerinţele prezentului ordin. … (2) Brevetele şi certificatele de capacitate emise de către ANR se redactează în limba română şi în limba engleză, în conformitate cu prevederile paragrafului 3, Regula I/2 din Convenţia STCW. … (3) Brevetele şi certificatele de capacitate sunt emise numai după verificarea autenticităţii şi valabilităţii documentelor justificative necesare şi în conformitate cu dispoziţiile stabilite prin prezentul ordin, valabilitatea lor fiind de maximum 5 ani. … (4) ANR emite atestate posesorilor de brevete, certificate de capacitate şi certificate de radiooperator GMDSS pentru funcţiile prevăzute în anexa nr. 1. … (5) Atestatele prevăzute la alin. (4) se emit numai de către ANR, ca documente separate în forma stabilită în paragraful 2, secţiunea A-I/2 a Codului STCW. … (6) ANR va emite atestate în forma prevăzută în paragraful 3, secţiunea A-I/2 a Codului STCW în vederea recunoaşterii unui brevet, certificat de capacitate, certificat de radiooperator GMDSS sau a unui certificat de absolvire emis în conformitate cu prevederile Regulii V/1-1 şi ale Regulii V/1-2 din Convenţia STCW după verificarea autenticităţii şi valabilităţii documentelor justificative necesare şi în conformitate cu procedura stabilită în art. 20. … (7) Atestatele care dovedesc emiterea unui brevet, certificat de capacitate şi atestatele care dovedesc emiterea unui certificat de absolvire, în conformitate cu prevederile Regulii V/1-1 şi Regulii V/1-2 din anexa nr. 1, se vor emite de ANR numai dacă sunt îndeplinite toate cerinţele Convenţiei STCW. … (8) Atestatele prevăzute la alin. (4), (6) şi (7) trebuie să aibă un număr unic de identificare, se redactează în limba română şi în limba engleză şi vor avea aceeaşi valabilitate ca a documentelor atestate sau îşi vor pierde valabilitatea la retragerea, suspendarea ori anularea acestora, dar nu mai târziu de 5 ani de la data emiterii lor. … (9) Pentru brevetele, certificatele de capacitate şi atestatele prevăzute la alin. (4) şi (7), valabilitatea acestora se calculează 5 ani de la data absolvirii celui mai vechi curs obligatoriu prevăzut în anexa nr. 3. … (10) Atestatele prevăzute la alin. (4) se emit în baza: … a) unui brevet, certificat de capacitate emis de către ANR, şi/sau certificat de radiooperator GMDSS emis de către ANCOM, valabile; … b) unui document care să dovedească că sunt îndeplinite criteriile privind starea de sănătate, reglementate prin art. 12; … c) certificatelor valabile de absolvire a cursurilor obligatorii în materie de siguranţă maritimă necesare emiterii brevetelor şi a certificatelor de capacitate; … d) unui act de identitate. … (11) Atestatele prevăzute la alin. (6) se emit în baza: … a) unui brevet, certificat de capacitate sau certificat de radiooperator GMDSS (în caz că este document separat) emise de autoritatea competentă a altui stat, valabile; … b) unui act de identitate; … c) unui certificat medico-psihologic valabil. … (12) Sub rezerva art. 20 alin. (5), brevetele, certificatele de capacitate şi atestatele prevăzute în prezentul ordin trebuie să se afle în original la bordul navei pe care este îmbarcat titularul. … (13) Modelul, forma şi conţinutul documentelor din prezentul ordin trebuie să conţină cel puţin informaţiile minime necesare, să fie redactate în caractere latine şi cifre arabe, ţinând seama de variantele permise conform secţiunii A-I/2 din Codul STCW, şi se aprobă prin ordin al ministrului. … (14) Funcţia pentru care deţinătorul unui brevet, certificat de capacitate este autorizat să efectueze serviciul la bordul navei trebuie să se identifice în atestatul emis titularului, în termeni identici cu cei utilizaţi în certificatul privind echipajul minim de siguranţă emis de către ANR. … (15) Fiecare candidat la certificare trebuie să dovedească în mod satisfăcător: … a) identitatea sa; … b) că vârsta sa nu este mai mică decât cea prevăzută în regulile din anexele nr. 1 şi 4, care au relevanţă pentru documentul solicitat; … c) că îndeplineşte standardele privind starea de sănătate, specificate în secţiunea A-I/9 din Codul STCW; … d) încheierea stagiului de îmbarcare şi a oricărui curs obligatoriu aferent prevăzut în anexele nr. 1 şi 4, pentru documentul solicitat; … e) competenţele prevăzute în regulile din anexele nr. 1 şi 4, care se referă la aptitudinile, funcţiile şi nivelurile care urmează să fie indicate în atestat. Prezenta prevedere nu se aplică recunoaşterii atestatelor în temeiul Regulii I/10 din Convenţia STCW; … f) că deţine certificate valabile de absolvire a cursurilor obligatorii în materie de siguranţă maritimă necesare emiterii brevetelor şi a certificatelor de capacitate. … (16) Posesorului unui brevet, certificat de capacitate valabil, i se poate emite, la solicitarea sa, un brevet, certificat de capacitate inferior, inclus pe linia directă a promovării. … (17) Brevetele, certificatele de capacitate şi funcţiile echivalente conform prevederilor Convenţiei STCW sunt prevăzute în anexa nr. 2. … (18) ANR emite atestate în conformitate cu prevederile Regulii V/1-1, Regulii V/1-2, Regulii VI/2 şi ale Regulii VI/5 din Convenţia STCW, în baza certificatelor de absolvire valabile. … (19) ANR trebuie: … a) să păstreze registre cu toate brevetele, certificatele de capacitate şi atestatele personalului navigant maritim emise, expirate, sau care au fost reconfirmate, suspendate, anulate, declarate pierdute sau distruse, precum şi cu dispensele emise; … b) să se asigure că informaţiile referitoare la statutul unor brevete, atestate şi dispense sunt puse la dispoziţia altor state membre sau altor state părţi la Convenţia STCW şi companii care solicită verificarea autenticităţii şi valabilităţii brevetelor şi/sau a atestatelor emise comandanţilor şi ofiţerilor în conformitate cu prevederile Regulii V/1-1 şi ale Regulii V/1-2 din anexa nr. 1, ce le sunt prezentate de personalul navigant maritim care doreşte recunoaşterea acestora în temeiul Regulii I/10 din Convenţia STCW, sau angajarea la bordul navei. … (20) Începând cu 1 ianuarie 2017, informaţiile care trebuie să fie puse la dispoziţie în conformitate cu alin. (19) lit. b) se pun la dispoziţie prin mijloace electronice. … (21) ANR va pune la dispoziţia Comisiei Europene informaţiile indicate în anexa nr. 5 privind brevetele, atestatele care confirmă recunoaşterea brevetelor, precum şi, pe o bază voluntară, certificatele de capacitate emise personalului nebrevetat în conformitate cu cap. II şi III din anexa la Convenţia STCW, doar în scopul analizelor statistice şi exclusiv pentru uzul statelor membre şi al Comisiei în elaborarea politicilor. … Cerinţe privind formarea profesională +
Articolul 6(1) Formarea profesională prevăzută la art. 4 trebuie să se desfăşoare numai printr-o formă de pregătire aprobată, corespunzătoare dobândirii cunoştinţelor teoretice şi formării deprinderilor practice cerute în anexele nr. 1 şi 4, în special în ceea ce priveşte utilizarea mijloacelor de salvare şi de luptă contra incendiilor. … (2) Procedura de aprobare a activităţilor de educare, respectiv pregătirea profesională şi perfecţionarea personalului navigant român este stabilită prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.354/2007 privind stabilirea criteriilor minime pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de educaţie, de formare profesională sau de perfecţionare pentru a organiza şi desfăşura forme de pregătire şi perfecţionare aprobate, în vederea obţinerii şi menţinerii valabilităţii brevetelor şi certificatelor de capacitate a personalului navigant. … (3) Cursurile organizate de un furnizor de educaţie sau de formare profesională obligatorii pentru emiterea brevetelor, certificatelor de capacitate sau a atestatelor trebuie să asigure cel puţin atingerea nivelului minim de cunoştinţe, a gradului de înţelegere şi deprinderilor practice necesare dobândirii competenţelor prevăzute la cap. II, III, IV, V şi VI din partea A a Codului STCW. … (4) Cursurile obligatorii în materie de siguranţă maritimă prevăzute în anexa nr. 3 se desfăşoară numai în cadrul CERONAV. Dovada efectuării acestor cursuri se face prin certificate de absolvire. … (5) CERONAV poate desfăşura aceste cursuri prin intermediul unor furnizori de educaţie aprobaţi de ANR, pe bază de protocol, asumându-şi responsabilitatea respectării cu stricteţe a cerinţelor minime impuse la autorizarea lor. … Principiile care guvernează voiajele costiere +
Articolul 7(1) În cazul navelor care arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii Europene sau al unui stat parte la Convenţia STCW angajate în voiaje costiere, ANR nu trebuie să impună cerinţe de formare, experienţă sau certificare a personalului navigant maritim care efectuează servicii la bordul acestora mai severe decât cele impuse personalului navigant maritim care efectuează servicii la bordul navelor care arborează pavilion român şi efectuează voiaje costiere. Oricum, aceste cerinţe nu trebuie să fie mai severe decât cele prevăzute în prezentul ordin pentru navele care nu sunt angajate în voiaje costiere. … (2) ANR încheie protocoale cu autorităţile competente din alte state membre sau părţi la Convenţia STCW, pentru ca navele care arborează pavilion român, beneficiind de dispoziţiile Convenţiei STCW privind voiajele costiere, să poată efectua voiaje în largul coastelor acestor state, în limitele definite de acestea pentru voiajele costiere, protocol prin care să specifice detalii privind zonele comerciale implicate şi alte dispoziţii relevante. … (3) Pentru navele care arborează pavilion român, angajate în mod regulat în voiaje costiere în largul coastelor unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui alt stat parte la Convenţia STCW, ANR se asigură că nivelul de formare, experienţă şi certificare a personalului navigant maritim de la bordul acestora să fie cel puţin egal cu acela din statul unde efectuează voiajul costier, cu condiţia să nu se depăşească cerinţele prezentului ordin pentru nave care nu sunt angajate în voiaje costiere. Personalul navigant maritim care efectuează serviciul la bordul unei astfel de nave, care depăşeşte limitele zonei stabilite pentru voiajul costier, trebuie să îndeplinească cerinţele corespunzătoare prevăzute în prezentul ordin. … (4) În cazul navelor care arborează pavilion român şi care efectuează voiaje regulate de-a lungul coastei unui stat care nu este parte la Convenţia STCW, ANR poate impune cerinţe de formare, experienţă şi certificare pentru voiajele costiere prevăzute în prezentul ordin, dacă voiajele se desfăşoară într-o zonă similară cu cea stabilită de legislaţia română pentru voiaje costiere. … (5) Brevetele, certificatele de capacitate ale personalului navigant maritim emise de un stat membru sau de un alt stat parte la Convenţia STCW pentru voiajele costiere în limitele definite ale acestora pot fi acceptate de către ANR pentru efectuarea serviciului în cadrul unor voiaje costiere în limitele definite de prezentul ordin, cu condiţia ca statul membru sau parte la Convenţia STCW să încheie un protocol cu ANR, în limitele competenţei legale ale acesteia, care să specifice detaliile privind zonele comerciale implicate şi alte condiţii relevante. … (6) Brevetele, certificatele de capacitate emise personalului navigant maritim îmbarcat la bordul navelor angajate în voiaje costiere regulate permit acestuia efectuarea serviciului în limita de 24 Mm măsurate de la liniile de bază. … (7) ANR va informa Comisia Europeană despre legislaţia naţională privind definirea voiajelor costiere şi condiţiile de formare, experienţă şi certificare în conformitate cu principiile care guvernează voiajele costiere specificate în secţiunea A-I/3 a Codului STCW. … (8) ANR va include limitele definite pentru voiajele costiere în atestatele emise în conformitate cu art. 5. … Prevenirea fraudei şi a oricăror altor practici ilegale +
Articolul 8(1) ANR, prin procedură internă, va pune în aplicare măsurile adecvate pentru prevenirea fraudei şi practicilor ilegale privind brevetele, certificatele de capacitate şi atestatele emise şi aplicarea sancţiunilor legale conform competenţelor ce-i revin. … (2) ANR identifică şi combate frauda şi alte practici ilegale şi face schimb de informaţii cu autorităţile competente ale altor state membre şi ale statelor terţe cu privire la emiterea documentelor pentru personalul navigant maritim. ANR informează celelalte state membre şi Comisia Europeană cu privire la datele ei de contact. ANR comunică, de asemenea, datele sale de contact oricărui stat terţ cu care a încheiat un protocol de recunoaştere în conformitate cu Regula I/10 pct. 1.2 din Convenţia STCW. … (3) La cererea autorităţilor competente prevăzute la alin. (2), ANR trebuie să furnizeze confirmări sau infirmări scrise despre autenticitatea brevetelor, certificatelor de capacitate şi atestatelor personalului navigant maritim, precum şi a altor documente naţionale, emise ca probă a formării efectuate. … Sancţiunile şi măsurile disciplinare +
Articolul 9(1) ANR, prin procedură internă, va pune în aplicare măsurile adecvate pentru investigarea imparţială a oricărei situaţii de constatare sau raportare a incompetenţei, a acţiunilor sau omisiunilor deţinătorilor de brevete, certificate de capacitate ori atestate pe care le-a emis, în legătură cu realizarea îndatoririlor ce decurg din aceste documente în timpul exercitării atribuţiilor specifice acestora, care ar putea periclita direct siguranţa vieţii sau mărfurilor pe mare ori mediul marin. ANR va defini procedurile interne privind reţinerea, suspendarea sau anularea brevetelor, certificatelor de capacitate şi atestatelor din motivele menţionate mai sus, precum şi pentru prevenirea fraudei. … (2) ANR, prin procedură internă, va pune în aplicare măsurile adecvate în vederea prevenirii fraudei şi a altor practici ilegale privind brevetele, certificatele de capacitate şi atestatele. … (3) Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează conform legislaţiei naţionale şi în special pentru următoarele fapte: … a) o companie sau un comandant a angajat la bordul navei o persoană care nu deţine un document emis în conformitate cu cerinţele prezentului ordin; … b) un comandant a permis efectuarea unei atribuţii sau a unui serviciu de către o persoană care nu deţine un document corespunzător, o dispensă valabilă ori un document probatoriu conform art. 20 alin. (5), atribuţie sau serviciu care trebuie efectuat de deţinătorul unui document corespunzător în conformitate cu prevederile prezentului ordin; … c) o persoană efectuează o atribuţie ori un serviciu pe baza unui document sau a unei dispense obţinute prin fraudă sau pe baza unor documente falsificate. … (4) ANR cooperează cu orice stat membru al Uniunii Europene sau stat terţ parte la Convenţia STCW, care o informează despre intenţia de a iniţia proceduri judiciare sub jurisdicţia lor asupra oricărei companii sau personal navigant maritim aflat sub jurisdicţie română, care sunt răspunzători de nerespectarea prevederilor alin. (3). … Standardele de calitate +
Articolul 10(1) ANR se asigură că toate formele de pregătire aprobate, activităţile de evaluare a competenţei şi certificare a personalului navigant maritim, precum şi cele legate de atestarea brevetelor, certificatelor de capacitate, certificatelor de absolvire şi reconfirmarea acestora sunt permanent monitorizate printr-un sistem de standarde de calitate, pentru a se asigura atingerea obiectivelor definite, inclusiv cele legate de calificarea şi experienţa profesorilor, instructorilor şi evaluatorilor, în conformitate cu secţiunea A-I/8 din Codul STCW. … (2) ANR se asigură că obiectivele de pregătire şi perfecţionare, precum şi nivelele de competenţă asociate ce trebuie atinse sunt clar definite în programele analitice ale cursurilor organizate de formele de pregătire aprobate, sunt cel puţin conforme cu prevederile Convenţiei STCW, cu modelele de curs IMO (Organizaţia Maritimă Internaţională), precum şi cu alte standarde aprobate şi că aceste obiective identifică nivelurile de cunoştinţe, gradul de înţelegere şi deprinderile practice corespunzătoare examinărilor şi evaluărilor cerute de Convenţia STCW. … (3) ANR se asigură că domeniile de aplicare a standardelor de calitate în ceea ce priveşte politicile, sistemele, verificările şi analizele periodice interne de asigurare a calităţii, implementate pentru a se asigura atingerea obiectivelor definite, acoperă administrarea sistemului de certificare, toate cursurile şi programele de pregătire şi perfecţionare, examinările şi evaluările desfăşurate de către ANR sau formele de pregătire aprobate, precum şi calificarea şi experienţa cerută instructorilor şi evaluatorilor. Obiectivele şi standardele de calitate asociate pot fi specificate separat pentru diferite cursuri şi programe de pregătire şi vor fi în concordanţă cu sistemul de certificare. … (4) Direcţia medicală din cadrul ministerului se asigură că certificarea medicală este permanent monitorizată printr-un sistem de standarde de calitate, în conformitate cu secţiunea A-I/8 din Codul STCW. … +
Articolul 11(1) ANR şi instituţiile autorizate pentru desfăşurarea formelor de pregătire aprobate sunt auditate periodic în cadrul unor auditări independente ale administrării sistemului de certificare, activităţilor de pregătire şi perfecţionare pentru atingerea nivelurilor de cunoştinţe, a gradului de înţelegere şi a deprinderilor practice, precum şi a activităţii de evaluare a competenţei. … (2) Auditările prevăzute la alin. (1) se vor efectua, la intervale care să nu depăşească 5 ani, de către auditori independenţi neimplicaţi în activităţile supuse auditului. … (3) Activităţile de audit prevăzute la alin. (1) pot fi desfăşurate de persoane fizice sau juridice selectate de către ANR, în conformitate cu procedurile legale. … (4) Auditările prevăzute la alin. (1) vor verifica cel puţin că: … a) toate măsurile de monitorizare şi control ale managementului intern, precum şi acţiunile de urmărire sunt în conformitate cu măsurile planificate şi procedurile documentate şi sunt eficiente pentru asigurarea realizării obiectivelor definite; … b) rezultatele fiecărui audit independent sunt documentate şi aduse în atenţia celor răspunzători de domeniul auditat; … c) se întreprind în timp util acţiuni corective; … d) toate dispoziţiile aplicabile din Convenţia şi Codul STCW, inclusiv modificările sunt incluse în sistemul de standarde de calitate. … (5) Instituţiile auditate vor transmite la minister, prin ANR, rapoartele de audit în limbile română şi engleză, în termen de 90 de zile de la data finalizării lor. … (6) În termen de 180 de zile de la data primirii rapoartelor, ANR va comunica rezultatul evaluării independente a activităţilor sale Comisiei Europene şi secretarului general al Organizaţiei Maritime Internaţionale, în conformitate cu formatul specificat în secţiunea A-I/7 din Codul STCW. … Standardele medicale +
Articolul 12(1) Procedurile pentru emiterea unui certificat medical în conformitate cu prezentul articol şi cu Secţiunea A-I/9 din Codul STCW, luând în considerare, după caz, Secţiunea B-I/9 din Codul STCW sunt stabilite prin Ordinul ministrului transporturilor şi al ministrului sănătăţii nr. 1.260/1.390/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind examinarea medicală şi psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor şi periodicitatea examinării, cu completările ulterioare, şi Ordinul ministrului transporturilor şi al ministrului sănătăţii nr. 1.259/1.392/2013 privind aprobarea înfiinţării, organizării şi funcţionării comisiilor medicale şi/sau psihologice în siguranţa transporturilor care eliberează avize medicale şi/sau psihologice de aptitudini pentru funcţiile din siguranţa transporturilor, precum şi a componenţei acestor comisii. … (2) Direcţia medicală din cadrul ministerului va ţine o evidenţă a persoanelor responsabile de evaluarea stării de sănătate a personalului navigant maritim, medici acreditaţi de minister în condiţiile legii, pentru examinarea medicală, în conformitate cu prevederile secţiunii A-I/9 din Codul STCW. … (3) Personalul navigant maritim care deţine un brevet, certificat de capacitate sau un document care atestă o calificare necesară la bordul navelor trebuie să deţină un certificat medical valabil, emis în conformitate cu prezentul articol şi cu Secţiunea A-I/9 din Codul STCW. … (4) Candidaţii la certificarea medicală trebuie: … a) să aibă cel puţin 16 ani; … b) să dovedească în mod satisfăcător identitatea lor; şi … c) să îndeplinească standardele aplicabile privind starea de sănătate stabilite de minister. … (5) Certificatele medicale rămân valabile pentru o perioadă de maximum 2 ani, cu excepţia cazului în care candidatul la certificarea medicală este mai tânăr de 18 ani, caz în care perioada maximă de valabilitate este de un an. … (6) Dacă perioada de valabilitate a certificatului medical expiră pe perioada efectuării voiajului, ANR poate permite ca personalul navigant maritim să lucreze fără un certificat medical valabil, până la următorul port de escală, unde un medic recunoscut de autoritatea competentă este disponibil, cu condiţia ca: … a) perioada unei astfel de autorizări să nu depăşească 3 luni; şi … b) personalul navigant maritim în cauză să posede un certificat medical expirat de dată recentă. … Reconfirmarea brevetelor şi a certificatelor de capacitate +
Articolul 13(1) Toţi posesorii de brevete, certificate de capacitate şi radiooperatorii care deţin un document emis sau recunoscut conform prevederilor din anexa nr. 1, cu excepţia cap. VI al acesteia, şi anexa nr. 4 şi care efectuează serviciul la bordul navelor sau intenţionează să revină pe mare după o perioadă de activitate la uscat, pentru a continua să fie calificaţi pentru serviciul la bordul navei sunt obligaţi ca la intervale de timp care să nu depăşească 5 ani: … a) să îndeplinească standardele medicale şi de vârstă prevăzute la art. 12; … b) să demonstreze continuitatea competenţei profesionale după cum urmează: … (i) a efectuat un stagiu de îmbarcare de cel puţin 12 luni în ultimii 5 ani pe funcţia corespunzătoare înscrisă în document; sau(ii) a promovat un test de evaluare a competenţei specific funcţiei înscrise în document; sau(iii) a absolvit un curs aprobat de reconfirmare a competenţei specific funcţiei înscrise în document, aşa cum este prevăzut la pct. 1.4 şi 2 din secţiunea A-I/11 a Codului STCW;c) personalul navigant maritim prevăzut în anexa nr. 1 trebuie să prezinte certificate valabile de absolvire a cursurilor obligatorii aprobate. … (2) Prelungirea valabilităţii documentelor în condiţiile prevăzute la alin. (1) se va face pentru perioade de timp de maximum 5 ani de la data solicitării, dar nu mai mult de 5 ani de la data absolvirii celui mai vechi curs obligatoriu cu termen de reconfirmare, aşa cum este prevăzut în anexa nr. 3. … (3) Pentru continuarea serviciului maritim la bordul navelor pentru transportul produselor petroliere, produselor chimice sau gazelor lichefiate, fiecare comandant şi ofiţer care îndeplineşte cerinţele de la alin. (1) trebuie, la intervale care nu depăşesc 5 ani, să dovedească menţinerea competenţei sale profesionale continue la bordul acestor nave, în conformitate cu pct. 3 secţiunea A-I/11 a Codului STCW. … (4) Fiecare comandant, ofiţer, radiooperator GMDSS sau posesor de certificat de capacitate pentru care au fost adoptate cerinţe speciale de perfecţionare, pentru continuarea serviciului la bordul navelor, trebuie să dovedească promovarea cursurilor obligatorii aprobate, corespunzătoare acestor cerinţe. … (5) Posesorii brevetelor şi certificatelor de capacitate emise anterior intrării în vigoare a prezentului ordin trebuie ca până la data de 31 decembrie 2016 să efectueze un curs de actualizare urmat de o evaluare corespunzătoare în conformitate cu standardele de competenţă specificate în coloana 1 a tabelelor corespunzătoare din secţiunile A-II/1, A-II/2, A-II/3, A-III/1, A-III/2, A-III/3, A-III/6 şi A-III/7 din Codul STCW, astfel cum a fost modificat. … (6) Prevederile de mai sus se aplică şi absolvenţilor formelor de pregătire aprobată, ale căror programe analitice nu au fost actualizate în conformitate cu prevederile Convenţiei STCW, astfel cum a fost modificată. … (7) În cadrul activităţii de monitorizare a formelor de pregătire aprobate, ANR va urmări conformitatea cu cerinţele prevăzute la alin. (4) şi alin. (5). ANR, în colaborare cu cei implicaţi, elaborează sau susţin elaborarea structurii cursurilor obligatorii şi de reconfirmare, aşa cum prevede secţiunea A-I/11 din Codul STCW. … (8) Cu scopul de a actualiza cunoştinţele comandanţilor, ofiţerilor şi radiooperatorilor, ANR va notifica companiile asupra modificărilor din reglementările naţionale şi internaţionale privitoare la siguranţa vieţii omeneşti pe mare şi protecţia mediului marin şi se va asigura prin procedurile de inspecţie că textele conţinând aceste modificări sunt puse, de către companii, la dispoziţia navelor care arborează pavilion român, cu respectarea art. 15 alin. (3) lit. b) şi a art. 19. … (9) Cursurile obligatorii prevăzute în anexa nr. 3, ce necesită reconfirmarea la un interval de 5 ani, se pot efectua printr-un pachet de cursuri structurate în vederea reactualizării cunoştinţelor. … (10) Certificatele de absolvire emise anterior intrării în vigoare a prezentului ordin şi care nu necesită reconfirmare vor fi preschimbate de către CERONAV cu certificate de absolvire fără valabilitate. … Utilizarea simulatoarelor +
Articolul 14ANR se asigură prin procedura de aprobare a formelor de pregătire că sunt respectate cerinţele minime de performanţă ale simulatoarelor stabilite în secţiunea A-I/12 din Codul STCW şi în orice secţiune relevantă din partea A a Codului STCW pentru:a) toate formele de pregătire obligatorie bazate pe simulator; … b) orice evaluare a competenţei profesionale impusă prin partea A a Codului STCW care se realizează cu ajutorul simulatorului; … c) orice demonstrare a menţinerii competenţei profesionale necesară reconfirmării documentului, impusă prin partea A a Codului STCW, care se realizează cu ajutorul simulatorului. … Responsabilitatea companiilor +
Articolul 15(1) Companiile care operează nave care arborează pavilion român trebuie să angajeze la bordul acestora personal navigant maritim numai în următoarele condiţii: … a) personalul navigant maritim angajat la bordul acestor nave deţine un document corespunzător emis în conformitate cu prevederile prezentului ordin; … b) navele au la bord personalul navigant maritim prevăzut în certificatul privind echipajul minim de siguranţă; … c) documentaţia şi datele relevante pentru tot personalul navigant maritim angajat la bord sunt păstrate, sunt uşor accesibile şi includ, fără a se limita la aceasta, documentaţia şi datele privind experienţa, pregătirea, starea de sănătate şi competenţa acestora în îndeplinirea sarcinilor repartizate; … d) la angajare, personalul navigant maritim este familiarizat cu îndatoririle specifice şi cu toate dispozitivele, instalaţiile, echipamentele, procedurile şi caracteristicile navei, care sunt relevante pentru îndatoririle de rutină sau de urgenţă; … e) echipajul navei îşi poate coordona acţiunile într-o situaţie de urgenţă şi în realizarea sarcinilor vitale pentru siguranţă sau pentru prevenirea şi limitarea poluării; … f) personalul navigant maritim repartizat pe oricare dintre navele sale a beneficiat de cursuri de pregătire şi actualizare a cunoştinţelor în conformitate cu prevederile prezentului ordin; … g) în orice moment, la bordul navelor sale se asigură o comunicare verbală eficientă în conformitate cu pct. 3 şi 4 din cap. V al Regulii 14 din Convenţia SOLAS, astfel cum a fost modificată. … (2) Companiile, comandanţii şi membrii echipajului se asigură că obligaţiile stabilite în acest ordin sunt implementate corect şi pe deplin şi că se iau măsurile necesare pentru a se asigura că fiecare membru al echipajului poate să îşi aducă contribuţia în cunoştinţă de cauză la operarea în siguranţă a navei. … (3) Compania asigură comandantului fiecărei nave care arborează pavilion român, instrucţiuni scrise care stabilesc politici şi proceduri ce trebuie urmate pentru a se asigura că întregul personal navigant maritim nou-angajat la bord beneficiază de posibilitatea rezonabilă de a se familiariza cu echipamentul, procedurile operaţionale şi cu orice alte măsuri de la bord necesare realizării corecte a sarcinilor, înainte ca acestea să le fie repartizate. Aceste politici şi proceduri trebuie să includă: … a) alocarea unei perioade rezonabile de timp în care personalul navigant maritim nou-angajat să aibă posibilitatea de a se familiariza cu: … (i) echipamentul specific pe care îl va utiliza sau opera; şi(ii) procedurile şi măsurile privind serviciul de cart, siguranţa, protecţia mediului şi cele referitoare la situaţii de urgenţă specifice navei, pe care acesta trebuie să le cunoască pentru a-şi realiza corespunzător sarcinile repartizate;b) desemnarea unui membru al echipajului, bine pregătit, care va urmări ca personalul navigant maritim nou-angajat să primească informaţiile esenţiale într-o limbă pe care acesta o înţelege. … (4) Companiile se asigură că comandanţii, ofiţerii şi restul personalului navigant maritim căruia i se repartizează sarcini şi responsabilităţi specifice la bordul navelor de pasageri ro-ro au primit o instruire de familiarizare pentru a obţine abilităţile corespunzătoare pentru funcţia care trebuie îndeplinită şi pentru responsabilităţile care urmează să fie asumate, ţinând seama de recomandările prezentate în secţiunea B-I/14 din Codul STCW. … Capacitatea de a fi apt pentru efectuarea serviciului la bord +
Articolul 16(1) În scopul prevenirii oboselii, ANR va urmări prin procedurile de inspecţie: … a) respectarea prevederilor legale privind perioadele de odihnă pentru personalul de cart şi pentru cei cu atribuţii privind siguranţa, securitatea şi prevenirea poluării, în conformitate cu alin. (2)-(11); … b) că serviciul de cart este organizat în aşa manieră încât eficienţa personalului navigant maritim să nu fie diminuată de oboseală; … c) că sarcinile sunt astfel repartizate încât prima echipă de cart de la începerea voiajului şi cele ulterioare de schimb sunt suficient de odihnite şi apte de serviciu din toate punctele de vedere. … (2) Ţinându-se seama de riscul reprezentat de oboseala personalului navigant maritim, toate persoanele desemnate ca ofiţer responsabil cu serviciul de cart sau ca personal nebrevetat care fac parte dintr-un cart şi cele ale căror sarcini implică siguranţa, securitatea şi prevenirea poluării trebuie să beneficieze de o perioadă de odihnă de cel puţin: … a) 10 ore de odihnă într-un interval de 24 de ore; şi … b) 77 de ore în orice perioadă de 7 zile. … (3) Orele de odihnă pot fi împărţite în cel mult două perioade, dintre care una va fi de cel puţin 6 ore consecutive, iar intervalul între perioadele consecutive de odihnă nu va depăşi 14 ore. … (4) Cerinţele pentru perioadele de odihnă, formulate la alin. (2) şi (3), pot să nu fie aplicate în cazul unei urgenţe sau în alte condiţii operaţionale excepţionale. Exerciţiile de verificare a echipajului şi de instruire pentru stingerea incendiilor şi de evacuare, precum şi exerciţiile prevăzute de legislaţia naţională, precum şi de instrumentele legislative internaţionale se efectuează astfel încât să se diminueze perturbarea perioadelor de odihnă şi să nu provoace oboseală. … (5) Tabelul cu programul de lucru al personalului de cart trebuie afişat la bord în locuri uşor accesibile. Listele sunt întocmite într-un format standard, în limba de lucru şi în limba engleză. … (6) Atunci când o persoană din echipajul navei este chemată la post, cum ar fi cazul în care un compartiment al maşinilor a rămas nesupravegheat, acelei persoane i se acordă o perioadă corespunzătoare de odihnă compensatorie, dacă perioada normală de odihnă este perturbată de chemări la post. … (7) Evidenţa orelor zilnice de odihnă ale personalului navigant maritim trebuie să fie păstrată în format standard, în limba de lucru şi în limba engleză, pentru a permite monitorizarea şi verificarea conformităţii cu prezentul articol. Personalul navigant maritim primeşte o copie a înregistrărilor care îl priveşte, semnată de comandant sau de persoana autorizată de comandant, precum şi de personalul navigant maritim. … (8) Fără a aduce atingere normelor prevăzute la alin. (2)-(7), comandantul unei nave are dreptul să ceară unei persoane din echipajul navei să efectueze oricâte ore de lucru sunt necesare pentru siguranţa imediată a navei, a persoanelor de la bord, a mărfii sau în scopul de a acorda ajutor altor nave sau altor persoane aflate în pericol pe mare. În consecinţă, comandantul poate să suspende programul orelor de odihnă şi să solicite unei persoane din echipajul navei să efectueze oricâte ore de lucru sunt necesare, până la restabilirea situaţiei normale. De îndată ce este practic posibil, după restabilirea situaţiei normale, comandantul se asigură că tot personalul navigant maritim care a efectuat o activitate în perioada programată pentru odihnă beneficiază de o perioadă de odihnă corespunzătoare. … (9) Respectându-se principiile generale privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor şi în conformitate cu Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor, încheiat între Asociaţia Proprietarilor de Nave din Comunitatea Europeană (ECSA) şi Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Transporturi din Uniunea Europeană (FST), prin legi interne, regulamente sau proceduri, se pot autoriza sau înregistra acorduri colective care permit excepţii de la orele obligatorii de odihnă menţionate la alin. (2) lit. (b) şi la alin. (3), cu condiţia ca perioada de odihnă să nu fie mai mică de 70 de ore în orice perioadă de 7 zile şi să respecte limitele stabilite la alin. (10) şi (11). Astfel de excepţii respectă, pe cât posibil, standardele stabilite, dar pot lua în considerare perioade de concediu mai dese sau mai lungi ori acordarea de permisii compensatorii pentru personalul navigant maritim de cart sau pentru personalul navigant maritim care lucrează la bordul navelor în timpul unor voiaje scurte. În măsura posibilului, excepţiile ţin seama de recomandările privind prevenirea stării de oboseală stabilite în secţiunea B-VIII/1 din Codul STCW. Nu sunt permise excepţii de la numărul minim de ore de odihnă prevăzut la alin. (2) lit. a). … (10) Excepţiile menţionate la alin. (9) cu privire la perioada de odihnă săptămânală prevăzută la alin. (2) lit. b) nu pot fi acordate pentru mai mult de două săptămâni consecutive. Intervalele de timp între două perioade de excepţii la bord nu trebuie să fie mai mici decât de două ori durata excepţiei. … (11) În cadrul unor posibile excepţii de la alin. (3), menţionate la alin. (9), orele de odihnă minime în orice perioadă de 24 de ore prevăzute la alin. (2) lit. a) pot fi împărţite în cel mult 3 perioade de odihnă, una dintre ele fiind de cel puţin 6 ore şi niciuna dintre celelalte două perioade nefiind mai scurtă de o oră. Intervalele dintre perioadele consecutive de odihnă nu depăşesc 14 ore. Excepţiile nu se prelungesc peste două perioade de 24 de ore în orice perioadă de 7 zile. … (12) Pe parcursul exercitării sarcinilor desemnate privind siguranţa, securitatea şi protejarea mediului marin, personalului navigant maritim îi este interzis consumul de alcool şi droguri. … Acordarea dispenselor +
Articolul 17(1) În cazul în care, ca urmare a unor situaţii excepţionale, un post a devenit vacant la bordul unei nave care arborează pavilion român şi numai dacă este strict necesar şi nicio altă măsură nu poate fi adoptată, ANR poate emite o dispensă unei persoane care nu deţine un document corespunzător, dar care este calificată pentru a ocupa postul respectiv, numai cu condiţia să nu se pună în pericol viaţa, mărfurile pe mare şi mediul marin. Această dispensă se poate acorda pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă, dar nu mai mult de 6 luni de zile. … (2) Face excepţie de la prevederile alin. (1) radiooperatorul GMDSS căruia i se acordă dispensa prevăzută în Regulamentul de radiocomunicaţii. … (3) ANR nu poate acorda dispense pentru comandant şi şeful mecanic decât în cazuri de forţă majoră şi pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă. … (4) ANR poate acorda o dispensă în condiţiile prevăzute la alin. (1) numai unei persoane certificate pentru postul imediat inferior şi care are efectuat un serviciu la bordul navelor de cel puţin 24 de luni pe funcţia pentru care este certificată. … (5) Când nu este necesară certificarea pentru postul imediat inferior, poate fi acordată o dispensă unei persoane a cărei calificare şi experienţă sunt, în opinia ANR, în mod cert echivalente cerinţelor pentru postul care urmează a fi ocupat, cu condiţia ca, dacă persoana respectivă nu deţine un document corespunzător, să i se ceară să promoveze un test acceptat de ANR, demonstrând astfel că dispensa respectivă poate fi emisă în condiţii de siguranţă. … (6) ANR se asigură prin procedurile de inspecţie că postul pentru care s-a emis o dispensă este ocupat cât mai curând posibil de deţinătorul unui document corespunzător. … (7) În luna ianuarie a fiecărui an, ANR va comunica Secretarului general al Organizaţiei Maritime Internaţionale numărul total de dispense acordate în anul precedent pentru fiecare funcţie în parte pentru care se cere un document corespunzător şi pentru navele maritime care arborează pavilion român. … Responsabilităţile ANR cu privire la formare şi evaluare +
Articolul 18(1) Prin procedura de aprobare a formelor de pregătire prevăzute la art. 6 şi prin monitorizare, ANR se asigură că: … a) toate formele de pregătire aprobate şi evaluarea personalului navigant maritim sunt: … (i) structurate în conformitate cu programe analitice şi includ metodele, mijloacele şi tehnicile de predare, procedurile şi materialele de curs necesare atingerii nivelelor de competenţă prevăzute în prezentul ordin;(ii) organizate, monitorizate, evaluate şi susţinute de persoane calificate în conformitate cu prevederile lit. d)-f);b) persoanele care efectuează perfecţionarea sau evaluarea la bordul navei pot desfăşura activitatea respectivă fără să influenţeze negativ operarea normală a navei şi că aceştia îşi pot dedica timpul şi atenţia acestei activităţi; … c) experţii, profesorii, instructorii, coordonatorii şi evaluatorii sunt calificaţi corespunzător pentru tipurile şi nivelurile specifice de pregătire, perfecţionare şi evaluare a competenţei la bord sau la uscat; … d) orice expert, profesor sau instructor, care efectuează pregătirea personalului navigant maritim în vederea obţinerii unui document, fie la bord, fie la uscat: … (i) cunoaşte programul de pregătire şi înţelege obiectivele specifice ale pregătirii la care participă;(ii) este calificat în domeniul pentru care se organizează pregătirea;(iii) dacă pregătirea se realizează folosind un simulator:– este instruit şi certificat în tehnicile de pregătire care implică utilizarea simulatoarelor;– are experienţă operaţională pe tipul de simulator care se utilizează;e) orice persoană responsabilă cu activităţile de pregătire a personalului navigant maritim în vederea obţinerii unui certificat înţelege pe deplin programul de pregătire şi obiectivele specifice pentru fiecare tip de pregătire desfăşurată; … f) orice evaluator al competenţei personalului navigant maritim în vederea obţinerii unui document: … (i) are nivelul corespunzător de cunoştinţe şi de înţelegere a competenţei ce urmează a fi evaluată;(ii) este calificat pentru domeniul care constituie scopul evaluării;(iii) este certificat în metodele şi practicile de evaluare;(iv) are experienţă practică în evaluare;(v) este instruit, certificat şi are experienţă în tehnicile de evaluare pe tipul respectiv de simulator, dacă evaluarea implică utilizarea unui simulator.(2) Personalul de specialitate din cadrul ministerului poate face parte din cadrul comisiei de evaluare pentru obţinerea brevetelor şi certificatelor de capacitate. … Comunicarea la bordul navei +
Articolul 19ANR se asigură prin procedurile de inspecţie că:a) fără a aduce prejudicii prevederilor de la lit. b) şi d), la bordul navelor care arborează pavilion român se află instalate mijloace care asigură în orice moment o comunicare orală eficientă între toţi membrii echipajului, referitoare la siguranţă, în special cu privire la recepţia şi înţelegerea corectă şi la timp a mesajelor şi instrucţiunilor; … b) la bordul tuturor navelor de pasageri care arborează pavilion român, precum şi la bordul tuturor navelor de pasageri, indiferent de pavilionul acestora, care încep şi/sau încheie un voiaj într-un port românesc sau al unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea îndeplinirii eficiente de către echipaj a atribuţiilor legate de siguranţă, este stabilită o limbă de lucru care este menţionată în jurnalul de bord al navei. Compania sau comandantul, după caz, va determina limba de lucru corespunzătoare. Fiecare membru al echipajului trebuie să înţeleagă şi, când este cazul, să dea ordine şi instrucţiuni şi să răspundă în limba respectivă. Dacă limba de lucru nu este limba oficială a statului de pavilion, toate planurile şi listele care sunt obligatoriu a fi afişate trebuie să includă traduceri în limba de lucru stabilită; … c) la bordul navelor de pasageri, personalul navigant maritim nominalizat în rolurile de echipaj pentru a asista pasagerii în situaţii de urgenţă este uşor de identificat şi are deprinderi de comunicare care sunt suficiente pentru acest scop. Evaluarea deprinderilor de comunicare se face ţinând cont de o combinare corespunzătoare şi adecvată a oricărora dintre următorii factori: … (i) limba sau limbile naţionalităţilor majorităţii pasagerilor transportaţi pe o anumită rută;(ii) posibilitatea utilizării unui vocabular elementar în limba engleză care să permită să fie date instrucţiuni minime necesare unui pasager care are nevoie de asistenţă, indiferent de faptul că pasagerul şi membrii echipajului utilizează sau nu o limbă comună;(iii) posibilitatea apariţiei unor necesităţi de comunicare prin alte mijloace atunci când comunicarea verbală nu este posibilă, cum ar fi: prin demonstrare, semnale cu mâna sau atragerea atenţiei către locul unde se dau instrucţiuni, posturile de adunare, mijloacele de salvare sau căile de evacuare;(iv) măsura în care s-au asigurat pasagerilor instrucţiuni complete de siguranţă în limba sau limbile lor materne;(v) limbile în care pot fi transmise anunţurile de urgenţă în timpul unei situaţii de urgenţă sau al unui rol de echipaj, pentru a difuza pasagerilor instrucţiuni esenţiale pentru situaţii critice şi a ajuta astfel membrii echipajului în acţiunile de asistenţă a pasagerilor;d) la bordul navelor pentru transportul produselor petroliere, produselor chimice sau gazelor lichefiate care arborează pavilion român, comandantul, ofiţerii şi personalul nebrevetat sunt capabili să comunice între ei în limba de lucru sau în limba engleză; … e) există mijloace adecvate de comunicare între navă şi autorităţile de la ţărm. Această comunicare trebuie să se desfăşoare în conformitate cu prevederile paragrafului 4 din cap. V a Regulii 14 din Convenţia SOLAS; … f) la efectuarea controlului statului portului (PSC), conform prevederilor Directivei nr. 2009/16/CE*1), inspectorii PSC vor verifica dacă navele care arborează pavilionul unui stat terţ îndeplinesc prevederile prezentului articol. … ____________*1) Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind controlul statului portului (JO L 131, 28.05.2009, p. 1), reformată.Recunoaşterea brevetelor şi a certificatelor de capacitate +
Articolul 20(1) ANR va recunoaşte documentele emise în conformitate cu prevederile Directivei 2008/106/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind nivelul minim de formare a navigatorilor de o autoritate competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene. … (2) Comandanţii, ofiţerii, radiooperatorii GMDSS care deţin documente corespunzătoare şi/sau cele în conformitate cu Regulile V/1-1 şi V/1-2, emise de o autoritate competentă dintr-un stat terţ parte la Convenţia STCW, pot efectua serviciul la bordul navelor care arborează pavilion român, cu condiţia ca aceştia să deţină atestate de recunoaştere a acestor documente, emise de către ANR. Recunoaşterea se face pe baza unui protocol încheiat de ANR cu autoritatea competentă din statul emitent al documentelor. … (3) Protocolul de recunoaştere se poate încheia fără nicio altă evaluare prealabilă, dacă statul terţ a fost evaluat de Comisia Europeană şi se află pe lista publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, sau dacă o decizie de recunoaştere a fost publicată de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. … (4) În cazul în care statul terţ nu se află pe lista publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, şi nu există o decizie de recunoaştere a Comisiei Europene publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ANR va proceda după cum urmează: … a) va înainta Comisiei Europene o cerere de recunoaştere a respectivului stat terţ, motivând această cerere; … b) dacă în termen de 18 luni Comisia Europeană nu ia nicio decizie referitoare la această cerere, ANR poate decide recunoaşterea unilaterală a documentelor emise de autoritatea competentă din respectivul stat terţ, decizie valabilă până când Comisia Europeană va comunica decizia sa; … c) ANR poate decide, în ceea ce priveşte navele aflate sub pavilion român, să ateste documentele emise de state terţe recunoscute de către Comisia Europeană, ţinându-se cont de dispoziţiile anexei II la Directiva 2008/106/CE, aşa cum a fost modificată prin Directiva 2012/35/UE pct. 4 şi 5. … (5) Fără a aduce prejudicii prevederilor de la art. 5 alin. (6), dacă circumstanţele o cer, ANR poate permite unei persoane care deţine documente emise de o autoritate competentă a unui stat terţ cu care ANR nu are protocol de recunoaştere să efectueze serviciul la bordul unei nave care arborează pavilion român într-o funcţie, alta decât cea de radiooperator GMDSS, cu excepţia prevederilor din Regulamentul de radiocomunicaţii, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni, dacă deţine un document valabil emis şi atestat conform cerinţelor statului terţ. Persoana respectivă trebuie să deţină în permanenţă un document care dovedeşte că a înaintat către ANR o cerere de recunoaştere. … (6) Recunoaşterea brevetelor şi a certificatelor de capacitate trebuie să fie limitată la capacitatea, funcţia şi nivelurile de competenţă prescrise în ele şi acestea să fie însoţite de un atestat care confirmă această recunoaştere. … (7) Refuzul de acordare a atestatului care confirmă această recunoaştere a brevetelor şi certificatelor de capacitate sau lipsa unui răspuns pentru o astfel de recunoaştere poate fi contestat/contestată în conformitate cu legislaţia şi procedurile naţionale în vigoare. … (8) ANR se asigură că personalul navigant maritim care prezintă pentru recunoaştere documentele emise conform Regulilor II/2, II/3, III/2 sau III/3 din anexa nr. 1, la nivel managerial, aşa cum sunt definite în Codul STCW, trebuie să promoveze un test de evaluare a cunoştinţelor referitoare la legislaţia maritimă română relevantă pentru efectuarea serviciului la bordul navelor care arborează pavilion român sau să promoveze un curs aprobat. … (9) Sub rezerva criteriilor definite în anexa II la Directiva 2008/106/CE, aşa cum a fost modificată prin Directiva 2012/35/UE, în cazul în care ANR consideră că un stat terţ recunoscut nu se mai conformează cerinţelor Convenţiei STCW, aceasta informează imediat Comisia Europeană, prezentând motive întemeiate. … (10) Dacă ANR intenţionează să revoce atestările tuturor documentelor emise de un stat terţ, acesta informează imediat Comisia Europeană şi celelalte state membre cu privire la intenţia sa, prezentând motivele acestei revocări. … (11) ANR va notifica statului terţ că protocolul de recunoaştere va fi revocat ca măsură de punere în aplicare a deciziei de retragere a recunoaşterii adoptate de către Comisia Europeană. … (12) Atestatele care confirmă recunoaşterea documentelor emise în conformitate cu art. 5 alin. (6), înainte de data la care se ia decizia de revocare a recunoaşterii statului terţ, rămân valabile. Cu toate acestea, deţinătorii unui astfel de atestat nu pot pretinde un atestat care să recunoască o calificare superioară decât dacă aceasta se bazează numai pe experienţa suplimentară acumulată în cadrul stagiului de îmbarcare. … Sancţiuni. Suspendarea şi anularea +
Articolul 21(1) Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare. … (2) Brevetele, certificatele de capacitate şi atestatele de confirmare sau de recunoaştere pot fi suspendate pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale ori penale la regimul transporturilor navale şi al activităţilor desfăşurate în porturi sau pentru falsificarea documentelor emise de ANR, în scopul efectuării unor atribuţii la bordul navelor. … (3) Suspendarea documentelor personalului navigant maritim se dispune prin decizia ANR, la propunerea agentului constatator, pentru o perioadă de la o lună până la 12 luni, în funcţie de gravitatea faptei, sau în cazul săvârşirii în formă repetată. … (4) Suspendarea documentelor personalului navigant maritim se poate face şi în baza unei hotărâri a instanţelor de judecată din celelalte state membre ale Uniunii Europene. … (5) Decizia de suspendare va fi înregistrată în foaia matricolă a personalului navigant maritim ca sancţiune complementară, iar documentele respective vor fi păstrate la ANR pe perioada menţionată în decizia de suspendare şi se restituie titularului după expirarea acestei perioade. … (6) Persoanele cărora li s-au suspendat documentele prevăzute la alin. (2) nu pot utiliza pe perioada suspendării un alt brevet, certificat de capacitate emis în conformitate cu prevederile referitoare la obţinerea, reconfirmarea sau recunoaşterea acestor documente. … (7) Anularea documentelor prevăzute la alin. (2) se poate face prin decizie a directorului general al ANR, în urma unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă. … (8) În termen de 5 zile de la comunicarea deciziei de suspendare sau de anulare a documentelor, persoana în cauză este obligată să predea la ANR documentele respective. … Controlul statului portului (PSC) +
Articolul 22(1) Indiferent de pavilionul pe care îl arborează, navele care se află în porturile româneşti, cu excepţia navelor prevăzute la art. 3, trebuie să fie inspectate de către inspectori PSC din cadrul ANR, pentru a verifica dacă întreg personalul navigant maritim care efectuează serviciul la bordul acestora şi care trebuie să fie titular al unor brevete, certificate de capacitate şi al unor documente justificative în conformitate cu Convenţia STCW deţine astfel de documente sau dispense valabile. … (2) Atunci când se exercită controlul statului portului (PSC), conform prezentului ordin, ANR trebuie să se asigure că sunt aplicate toate prevederile şi procedurile relevante prevăzute în Directiva 2009/16/CE. … Procedurile privind controlul statului portului (PSC) +
Articolul 23(1) Fără a aduce prejudicii prevederilor Directivei 2009/16/CE, controlul statului portului (PSC) prevăzut la art. 22 trebuie să se limiteze la: … a) verificarea dacă orice membru al echipajului care lucrează la bord şi căruia i se cere să fie titular al unui brevet, certificat de capacitate în conformitate cu Convenţia STCW, deţine un astfel de document sau o dispensă valabilă sau deţine un document justificativ şi dacă o cerere de aprobare, care să ateste recunoaşterea documentului, a fost înaintată autorităţilor statului sub al cărui pavilion navighează; … b) verificarea dacă numărul personalului navigant maritim care alcătuieşte echipajul navei, precum şi documentele pe care acestea le deţin sunt în conformitate cu certificatul privind echipajul minim de siguranţă al navei emis de autoritatea competentă a statului de pavilion. … (2) Capacitatea personalului navigant maritim de a respecta cerinţele serviciului de cart şi de securitate conform Convenţiei STCW trebuie evaluată în conformitate cu Partea A a Codului STCW, dacă există motive întemeiate să se presupună că aceste cerinţe nu sunt respectate din următoarele considerente: … a) nava a fost implicată într-o coliziune, punere pe uscat sau naufragiu; … b) a avut loc o descărcare ilegală de substanţe de pe navă în raport cu prevederile oricărei convenţii internaţionale, atunci când aceasta era în marş, la ancoră sau acostată; … c) nava a fost manevrată în mod greşit ori periculos, contrar măsurilor de respectare a rutelor adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională sau fără să urmeze practicile şi procedurile de siguranţă a navigaţiei; … d) nava este operată într-o asemenea manieră încât sunt puse în pericol persoanele, proprietatea ori mediul înconjurător sau într-un asemenea mod încât compromite securitatea; … e) un document a fost obţinut în mod fraudulos sau deţinătorul acestuia nu este persoana pentru care a fost emis documentul respectiv; … f) nava arborează pavilionul unui stat care nu a ratificat Convenţia STCW sau are la bord un comandant, un ofiţer ori personal nebrevetat ce deţine un document emis de un stat terţ care nu a ratificat Convenţia STCW. … (3) Fără a aduce prejudicii verificării documentului, evaluarea făcută conform alin. (2) poate să prevadă ca deţinătorul documentului să îşi demonstreze competenţa relevantă la locul exercitării funcţiei. O astfel de evaluare poate include verificarea că sunt îndeplinite cerinţele operaţionale privind efectuarea serviciului de cart şi că personalul navigant maritim răspunde în situaţii de urgenţă, în conformitate cu nivelul său de competenţă. … Reţinerea +
Articolul 24Fără a aduce prejudicii prevederilor Directivei 2009/16/CE, următoarele deficienţe stabilite de inspectorul PSC ca reprezentând un pericol pentru persoane, proprietate sau mediul înconjurător constituie motive în baza cărora ANR poate reţine o navă în conformitate cu prevederile prezentului ordin, astfel:a) personalul navigant maritim nu deţine documente corespunzătoare, nu are dispense valabile sau nu deţine documente care dovedesc că au fost înaintate cereri pentru obţinerea unor atestate de recunoaştere către autorităţile statului de pavilion al navei; … b) neconformităţi în aplicarea cerinţelor privind echipajul minim de siguranţă emise de statul de pavilion al navei; … c) organizarea necorespunzătoare a serviciului de cart la punte sau la maşină în conformitate cu cerinţele impuse navei de către statul de pavilion; … d) lipsa din cart a unei persoane calificate care trebuie să opereze echipamentul esenţial pentru siguranţa navigaţiei, siguranţa radiocomunicaţiilor sau prevenirea poluării mediului marin; … e) incapacitatea de a demonstra competenţa profesională a personalului navigant maritim cu atribuţii privind siguranţa navigaţiei şi prevenirea poluării mediului marin; … f) imposibilitatea de a asigura pentru primul cart de la începutul voiajului şi pentru carturile următoare personal navigant maritim suficient de odihnit şi capabil de a-şi îndeplini atribuţiile. … Informaţiile în scopuri statistice +
Articolul 25(1) ANR comunică Comisiei Europene informaţiile enumerate în anexa nr. 5 exclusiv în scopul analizei statistice. Asemenea informaţii nu pot fi utilizate în scopuri administrative, juridice sau de verificare şi sunt exclusiv pentru uzul statelor membre şi al Comisiei Europene în procesul de elaborare a politicilor. … (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) se pun la dispoziţia Comisiei Europene de către ANR în fiecare an, în format electronic, şi cuprind informaţii înregistrate până la data de 31 decembrie a anului precedent. ANR păstrează integralitatea drepturilor de proprietate asupra informaţiilor în format de date brute. Statisticile prelucrate elaborate pe baza acestor informaţii se pun la dispoziţia publicului în conformitate cu dispoziţiile privind transparenţa şi protecţia informaţiilor de la art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.406/2002. … (3) Pentru a asigura protecţia datelor cu caracter personal, ANR va codifica toate aceste informaţii indicate în anexa nr. 5, prin utilizarea unui program informatic furnizat sau acceptat de către Comisia Europeană, înaintea transmiterii de informaţii către aceasta. … (4) ANR se asigură că măsurile pentru culegerea, transmiterea, stocarea, analizarea şi difuzarea unor astfel de informaţii sunt elaborate într-o manieră care să facă posibilă analiza statistică. … Dispoziţiile tranzitorii şi finale +
Articolul 26(1) Până la data de 31 decembrie 2016, ANR va continua să emită, să recunoască şi să ateste brevetele şi certificatele de capacitate aparţinând personalului navigant maritim care a început, înaintea datei de 1 iulie 2013, un stagiu de îmbarcare aprobat sau o formă de pregătire aprobată în conformitate cu cerinţele Directivei 2008/106/CE aşa cum erau înainte de 3 ianuarie 2013. … (2) Până la data de 31 decembrie 2016, ANR va reînnoi şi va reconfirma brevetele, certificatele de capacitate şi atestatele, în conformitate cu cerinţele Directivei 2008/106/CE aşa cum erau înainte de 3 ianuarie 2013. … +
Articolul 27Metodele de verificare şi criteriile de evaluare a competenţei pentru fiecare document emis vor fi aprobate de către directorul general al ANR prin "Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenelor de evaluare a competenţei în vederea emiterii brevetelor, certificatelor de capacitate personalului navigant maritim, maritim-portuar şi de căi navigabile interioare". +
Articolul 28Brevetele, certificatele de capacitate emise personalului navigant maritim, altul decât cel prevăzut de Convenţia STCW, şi care nu sunt prevăzute în prezentul ordin, vor rămâne valabile până la expirare, urmând ca după această dată să fie preschimbate cu noile documente. +
Articolul 29ANR va notifica prevederile prezentului ordin tuturor autorităţilor competente din statele membre şi statelor terţe care nu se află pe lista publicată de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi cu care ANR are încheiate protocoale de recunoaştere. +
Articolul 30Ministerul Transporturilor comunică Comisiei Europene textul prezentului ordin, precum şi textele principalelor dispoziţii de drept intern adoptate în domeniul reglementat de Directiva 2005/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea reciprocă a brevetelor navigatorilor eliberate de statele membre şi de modificare a Directivei 2001/25/CE şi de Directiva 2008/106/CE modificată prin Directiva 2012/35/UE. +
Articolul 31Ministerul şi ANR vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 32Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.Intrarea în vigoare +
Articolul 33Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 34La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.627/2006 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a certificatelor de competenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 10 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 214/2007 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim şi maritim-portuar român care nu intră sub incidenţa Convenţiei STCW, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările ulterioare, se abrogă.*Prezentul ordin transpune:(1) prevederile art. 3 pct. 2, 3 şi 5 din Directiva 2005/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea reciprocă a brevetelor navigatorilor eliberate de statele membre şi de modificare a Directivei 2001/25/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 255 din 30 septembrie 2005; … (2) Directiva 2008/106/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind nivelul minim de formare a navigatorilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 323 din 3 decembrie 2008, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2012/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 noiembrie 2012 de modificare a Directivei 2008/106/CE privind nivelul minim de formare a navigatorilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 343 din 14 decembrie 2012. …
p. Ministrul transporturilor,
Marius Mitică Mărgărit,
secretar de statBucureşti, 13 august 2014.Nr. 1.252. +
Anexa 1CERINTE 13/08/2014 +
Anexa 2Brevetele, certificatele de capacitate şi funcţiile echivalente1. Brevete compartiment punte*Font 9*┌──────────────┬────────────────────┬───────────┬────────────────┬─────────┬───────────┐│ Brevet │Funcţia echivalentă │ Limitare │ Limitare │Regula │Regula ││ │ STCW │ zonă │ tonaj brut │ STCW │Anexa nr. 1││ │ Capacity │ │ │ │la ordin │├──────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Ofiţer punte │Officer in charge of│nelimitat │nelimitat │ II/1 │ II/1 ││Deck officer │a navigational watch├───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│ │ │costier │TB <500 │ ii 3 │├──────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Ofiţer punte │Chief mate │nelimitat │nelimitat │ II/2 │ II/2 ││secund │ ├───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Chief mate │ │nelimitat │500 ├──────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Comandant │Master │nelimitat │nelimitat │ II/2 │ II/2 ││Master │ ├───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│ │ │nelimitat │500 │ │ ├───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│ │ │costier │TB <500 │ ii 3 │└──────────────┴────────────────────┴───────────┴────────────────┴─────────┴───────────┘2. Certificate de capacitate compartiment punte*Font 9*┌─────────────-───┬────────────────────┬───────────┬────────────────┬─────────┬───────────┐│Certificat de │Funcţia echivalentă │ Limitare │Limitare tonaj │ Regula │Regula ││ capacitate │ STCW │ zonă │ brut │ STCW │Anexa nr. 1││ │ Capacity │ │ │ │la ordin │├─────────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Timonier maritim │Rating forming part │nelimitat │nelimitat │ II/4 │ II/4 ││Maritime helmsman│of a navigational │ │ │ │ ││ │watch │ │ │ │ │├─────────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Şef timonier │Rating as able │nelimitat │nelimitat │ II/5 │ II/5 ││maritim │seafarer deck │ │ │ │ ││Able seafarer │ │ │ │ │ ││deck │ │ │ │ │ │├─────────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Marinar │ │ │ │ │ ││Ordinary seamen │ – │nelimitat │nelimitat │ – │ – │├─────────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Şef de echipaj │ │ │ │ │ ││maritim │ │ │ │ │ ││Maritime │ │ │ │ │ ││boatswain │ – │nelimitat │nelimitat │ – │ – │├─────────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Conducător de │ │Radă, │ │ │ ││şalupă maritimă │ │perimetrul │ │ │ ││First maritime │ │portuar şi │ │ │ ││boat driver │ – │de-a lungul│ │ │ ││ │ │coastei la │ │ │ ││ │ │o distanţă │ │ │ ││ │ │care să nu │ │ │ ││ │ │depăşească │ │ │ ││ │ │6 Mm │nelimitat │ – │ – │├─────────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Ofiţer de punte │ │Radă şi │ │ │ ││maritim-portuar │ │perimetrul │ │ │ ││Maritime-port │ │portuar │ │ │ ││deck officer │ – │ │TB <3.000 │ – │ – │├─────────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Căpitan │ │ Radă şi │ │ │ ││maritim-portuar │ │perimetrul │ │ │ ││Maritime-port │ │portuar │ │ │ ││captain │ – │ │TB <3.000 │ – │ – │├─────────────────┼────────────────────┼───────────┼────────────────┼─────────┼───────────┤│Ofiţer de punte │ │ │ │ │ ││maritim aspirant │ │ │ │ │ ││Cadet maritime │ │ │ │ │ ││deck officer │ – │ nelimitat │ nelimitat │ – │ – │└─────────────────┴────────────────────┴───────────┴────────────────┴─────────┴───────────┘3. Brevete compartiment maşini*Font 8*┌────────────────┬─────────────────────────┬──────────────┬────────────────┬───────────┬──────────────┐│ Brevete │Funcţia echivalentă STCW │ │Limitare putere │Regula STCW│ Regula Anexa ││ │ Capacity │Limitare zonă │motor propulsie │ │nr. 1 la ordin││ │ │ │ (kW) │ │ ││ │ │ │ │ │ │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼───────────┼──────────────┤│Ofiţer mecanic │Officer in charge of an │ │ │ │ ││Engineer Officer│engineering watch │nelimitat │nelimitat │ III/1 │ III/1 │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼───────────┼──────────────┤│Ofiţer mecanic │Second engineer officer │nelimitat │nelimitat │ III/2 │ III/2 ││secund │ ├──────────────┼────────────────┼───────────┼──────────────┤│Second engineer │ │nelimitat │750 │officer │ │ │ │ │ │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼───────────┼──────────────┤│Şef mecanic │ │nelimitat │nelimitat │ III/2 │ III/2 ││Chief Engineer │Chief Engineer ├──────────────┼────────────────┼───────────┼──────────────┤│ │ │nelimitat │750 ├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼───────────┼──────────────┤│Ofiţer │Electro-technical officer│nelimitat │nelimitat │ III/6 │ III/6 ││electrician │ │ │ │ │ ││Electro- │ │ │ │ │ ││technical │ │ │ │ │ ││officer │ │ │ │ │ │└────────────────┴─────────────────────────┴──────────────┴────────────────┴───────────┴──────────────┘4. Certificate de capacitate compartiment maşini*Font 8*┌────────────────┬─────────────────────────┬──────────────┬────────────────┬────────────┬──────────────┐│ Certificat de │ Funcţia echivalentă STCW│ │Limitare putere │ Regula STCW│Regula Anexa ││ capacitate │ Capacity │ Limitare zonă│ motor propulsie│ │nr. 1 la ordin││ │ │ │ (kW) │ │ │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Motorist │Rating forming part of │ │ │ │ ││Motorman │an engineering watch │nelimitat │nelimitat │ III/4 │ III/4 │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Ajutor ofiţer │Rating forming part of an│nelimitat │nelimitat │ III/5 │ III/5 ││mecanic │engineering watch │ │ │ │ ││Able seafarer │ │ │ │ │ ││engine │ │ │ │ │ │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Electrician │Electro-technical rating │nelimitat │nelimitat │ III/7 │ III/7 ││Ship electrician│ │ │ │ │ │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Fitter │ │ │ │ │ ││Fitter │ – │nelimitat │nelimitat │ – │ – │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Pompagiu Pumpman│ – │nelimitat │nelimitat │ – │ – │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Ofiţer mecanic │ │ │ │ │ ││maritim aspirant│ │ │ │ │ ││Cadet maritime │ │ │ │ │ ││engineer officer│ – │nelimitat │nelimitat │ – │ – │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Ofiţer │ │ │ │ │ ││electrician │ │ │ │ │ ││maritim aspirant│ │ │ │ │ ││Cadet maritime │ │ │ │ │ ││electrical │ │ │ │ │ ││officer │ – │nelimitat │nelimitat │ – │ – │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Ofiţer mecanic │ │Radă şi │ │ │ ││maritim-portuar │ │perimetrul │ │ │ ││Maritime-port │ │portuar │ │ │ ││engineer │ – │ │kW <3.000 │ – │ – │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Şef mecanic │ │Radă şi │ │ │ ││maritim-portuar │ │perimetrul │ │ │ ││Maritime-port │ │portuar │ │ │ ││chief engineer │ – │ │kW <3.000 │ – │ – │├────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤│Ofiţer │ │Radă şi │ │ │ ││electrician │ │perimetrul │ │ │ ││maritim-portuar │ │portuar │ │ │ ││Maritime-port │ │ │ │ │ ││electrical │ │ │ │ │ ││officer │ – │ │nelimitat │ – │ – │└────────────────┴─────────────────────────┴──────────────┴────────────────┴────────────┴──────────────┘5. Certificate de radiooperator (GMDSS)*Font 9*┌──────────────────┬─────────────────────────┬──────────────┬────────────────┬────────────┐│Certificat GMDSS │Funcţia echivalentă STCW │ │ │Regula ││ │ Capacity │ Limitare zonă│ Regula STCW │Anexa nr. 1 ││ │ │ │ │la ordin │├──────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┤│Certificat general│ │ │ │ ││de radiooperator- │ │ │ │ ││GMDSS GMDSS- │ │ │ │ ││General Operator's│ │ │ │ ││Certificate │ GMDSS-GOC │nelimitat │ IV/2 │ IV/2 │├──────────────────┼─────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼────────────┤│Certificat │ │ Zona A1 │ │ ││restrâns de │ │ (acoperire │ │ ││radiooperator- │ │VHF-30/35 mile│ │ ││GMDSS GMDSS- │ │de la ţărm) │ │ ││Restricted │ │ │ │ ││Operator's │ │ │ │ ││Certificate │ GMDSS-ROC │ │ │ │└──────────────────┴─────────────────────────┴──────────────┴────────────────┴────────────┘ +
Anexa 3Cursurile obligatorii în materie de siguranţă maritimăI. Brevete compartiment punte1. Comandant/ofiţer punte secund*font 9*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┬────────────┐│Nr. │ │Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 1. │Folosirea sistemelor de aplicare a hărţilor electronice │ │ ││ │şi a informaţiilor de navigaţie ECDIS │A-II/1, A-II/2│ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 2. │Managementul resurselor umane şi aplicarea principiilor │ │ ││ │de conducere şi munca în echipă în compartimentul punte │A-II/1, A-II/2│ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 3. │Operator General Radio în Sistemul Mondial de Primejdie │ │ ││ │şi Siguranţă Maritimă GMDSS-GOC (Operator Restrâns Radio│ │ ││ │în sistemul GMDSS-ROC pentru navigaţie costieră) şi │ │ ││ │raportarea în conformitate cu principiile sistemului de │ │ ││ │raportare a navelor şi cu procedurile sistemului de │ │ ││ │dirijare a traficului navelor │A-IV/2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 4. │Program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă │A-VI/1, para- │ ││ │ │grafele 1-2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 5. │Competenţa în utilizarea mijloacelor de supravieţuire şi│ │ ││ │a bărcilor de salvare, altele decât bărcile rapide de │A-VI/2, para- │ ││ │salvare │grafele 1-4 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 6. │Prevenirea şi lupta contra incendiilor – nivel avansat │A-VI/3, para- │ ││ │ │grafele 1-4 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 7. │Asistenţă medicală │A-VI/4, para- │ ││ │ │grafele 4-6 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 8. │Familiarizare de securitate/Ofiţer cu securitatea navei │A-VI/6, para- │ ││ │ │grafele 1-4/ │ ││ │ │A-VI/5 │ Nu │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┴────────────┘2. Ofiţer punte*Font 9*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┬────────────┐│Nr. │ │Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 1. │Managementul resurselor umane şi aplicarea principiilor │ │ ││ │de conducere şi munca în echipă în compartimentul punte │A-II/1, A-II/2│ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 2. │Folosirea sistemelor de afişare a hărţilor electronice │ │ ││ │şi a informaţiilor de navigaţie ECDIS │A-II/1, A-II/2│ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 3. │Operator General Radio în Sistemul Mondial de Primejdie │ │ ││ │şi Siguranţă Maritimă GMDSS-GOC (Operator Restrans Radio│ │ ││ │în sistemul GMDSS-ROC pentru navigaţie costieră) şi │ │ ││ │raportarea în conformitate cu principiile sistemului de │ │ ││ │raportare a navelor şi cu procedurile sistemului de │ │ ││ │dirijare a traficului navelor │A-IV/2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 4. │Program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă │A-VI/1, para- │ ││ │ │grafele 1-2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 5. │Competenţa în utilizarea mijloacelor de supravieţuire şi│A-VI/2, para- │ ││ │a bărcilor de salvare, altele decât bărcile rapide de │grafele 1-4 │ 5 ani ││ │ salvare │ │ │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 6. │Prevenirea şi lupta contra incendiilor – nivel avansat │A-VI/3 para- │ ││ │ │grafele 1-4 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 7. │Prim ajutor medical │A-VI/4 para- │ ││ │ │grafele 1-3 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 8. │Familiarizare de securitate/Ofiţer cu securitatea navei │A-VI/6, para- │ ││ │ │grafele 1-4/ │ ││ │ │A-VI/5 │ Nu │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┴────────────┘II. Brevete compartiment maşini1. Şef mecanic/Ofiţer mecanic secund*Font 9*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┬────────────┐│Nr. │ │Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 1. │Managementul resurselor umane şi aplicarea principiilor │A-III/1, │ ││ │de conducere şi munca în echipă în compartimentul maşini│A-III/2 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 2. │Familiarizare de securitate/Ofiţer cu securitatea navei │A-VI/6, para- │ ││ │ │grafele 1-4/ │ ││ │ │A-VI/5 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 3. │Program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă │A-VI/1, para- │ ││ │ │grafele 1-2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 4. │Competenţa în utilizarea mijloacelor de supravieţuire şi│A-VI/2, para- │ ││ │a bărcilor de salvare, altele decât bărcile rapide de │grafele 1-4 │ 5 ani ││ │salvare │ │ ││ │ │ │ │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 5. │Prevenire şi lupta contra incendiilor – nivel avansat │A-VI/3, para- │ ││ │ │grafele 1-4 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────┤│ 6. │Asistenţă medicală │A-VI/4, para- │ ││ │ │grafele 4-6 │ Nu │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┴────────────┘2. Ofiţer mecanic/Ofiţer electrician*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │ Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 1. │Managementul resurselor umane şi aplicarea principiilor │ │ ││ │de conducere şi munca în echipă în compartimentul maşini│A-III/1, A-III/2 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 2. │Familiarizare de securitate/Ofiţer cu securitatea navei │A-VI/6, paragrafele │ ││ │ │1-4/A-VI/5 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 3. │Program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă │A-VI/1, paragrafele │ ││ │ │1-2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 4. │Competenţa în utilizarea mijloacelor de supravieţuire şi│ │ ││ │a bărcilor de salvare, altele decât bărcile rapide de │A-VI/2, paragrafele │ ││ │salvare │1-4 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 6. │Prevenirea şi lupta contra incendiilor – nivel avansat │A-VI/3, paragrafele │ ││ │ │1-4 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 7. │Prim ajutor medical │A-VI/4, paragrafele │ ││ │ │1-3 │ Nu │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────────┘III. Certificate de capacitate, compartimente punte/maşină/electric*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │ Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 1. │Program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă │A-VI/1, paragrafele │ ││ │ │1-2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 2. │Familiarizare de securitate │A-VI/6, paragrafele │ ││ │ │1-4 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 3. │Limba engleză maritimă. Vocabular frazeologic │A-II/4, A-III/4 │ Nu │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────────┘IV. Certificate de capacitate maritim-portuare, compartimente punte/maşină/electric*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │ Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 1. │Program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă │A-VI/1, paragrafele │ ││ │ │1-2 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 2. │Operator Restrâns Radio în sistemul GMDSS-ROC (pentru │ │ ││ │certificatele de capacitate de ofiţer de punte maritim- │ │ ││ │portuar şi căpitan maritim-portuar) │A-IV/2 │ Nu │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────────┘V. Radiooperatori GMDSS*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │ Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 1. │Program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă │A-VI/1, paragrafele │ ││ │ │1-2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 2. │Familiarizare de securitate │A-VI/6, paragrafele │ ││ │ │1-4 │ Nu │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────────┘VI. Personal auxiliar (fără certificate)*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │ Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 1. │Program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă │A-VI/1, paragrafele │ ││ │ │1-2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 2. │Familiarizare de securitate │A-VI/6, paragrafele │ ││ │ │1-4 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 3. │Limba engleză maritimă. Vocabular frazeologic │A-II/4 │ Nu │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────────┘VII. Cursuri obligatorii pentru personalul cu atribuţii specifice la bordul navei*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │ Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 1. │Competenţă în utilizarea bărcilor rapide de salvare │A-VI/2, paragrafele │ ││ │ │5-8 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 2. │Asistenţă medicală │A-VI/4, paragrafele │ ││ │ │4-6 │ Nu │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 3. │Ofiţer cu securitatea navei │A-VI/5 │ Nu │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────────┘VIII. Cursuri obligatorii pentru personalul îmbarcat la bordul navelor cu caracteristici specialeA. Nave pentru transport produse petroliere, chimice sau gaze lichefiate1. Personal navigant maritim*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │ Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 1. │Pregătire de bază pentru operaţiunile legate de marfă pe│A-V/1-1, paragraful │ ││ │nave pentru transportul produselor petroliere şi chimice│1 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 2. │Pregătire de bază pentru operaţiunile legate de marfă pe│A-V/1-2, paragraful │ ││ │nave pentru transportul de gaze lichefiate │1 │ 5 ani │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────────┘2. Comandant, şef mecanic, ofiţeri, personal nebrevetat cu responsabilităţi directe*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │ Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 1. │Pregătire avansată pentru operaţiunile legate de marfă │A-V/1-1, paragraful │ ││ │pe nave pentru transportul produselor petroliere │2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 2. │Pregătire avansată pentru operaţiunile legate de marfă │A-V/1-1, paragraful │ ││ │pe nave pentru transportul produselor chimice │3 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────┤│ 3. │Pregătire avansată pentru operaţiunile legate de marfă │A-V/1-2, paragraful │ ││ │pe nave pentru transportul de gaze lichefiate │2 │ 5 ani │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────────┘B. Nave de pasageriComandant, ofiţeri, personal nebrevetat şi alte categorii de personal*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Referinţa │ Termen ││crt.│ Denumire curs │ Cod STCW │ de ││ │ │ │reconfirmare│├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┤│ 1. │Managementul colectivităţilor umane │A-V/2, paragraful 1 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┤│ 2. │Managementul situaţiilor de criză şi comportamentul uman│A-V/2, paragraful 3 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┤│ 3. │Instruire de securitate pentru navele de pasageri │A-V/2, paragraful 2 │ 5 ani │├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┤│ 4. │Siguranţa pasagerilor, a mărfii şi integritatea corpului│ │ ││ │navei │A-V/2, paragraful 4 │ 5 ani │└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┘ +
Anexa 4CERINTE 13/08/2014 +
Anexa 5Tipul de informaţii care trebuie comunicate Comisiei Europeneîn scopuri statistice1. Informaţiile care trebuie furnizate Comisiei Europene conform prevederilor art. 5 alin. (20) din Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.252/2014 se referă la brevetele, atestatele care confirmă emiterea acestora, dispensele şi atestatele care confirmă recunoaşterea brevetelor emise de către alte state.Marcarea cu "*" indică faptul că furnizarea va fi într-o formă anonimizată, astfel cum prevede art. 25 alin. (3) din Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.252/2014. Informaţiile comunicate Comisiei Europene cuprind:a) Pentru brevetele şi atestatele de confirmare a emiterii acestora: … – număr unic de identificare al persoanei, în cazul în care este disponibil*;– numele*;– data de naştere;– naţionalitatea;– sexul;– numărul aprobat*;– numărul EaI*;– funcţia (funcţiile);– data emiterii sau data cea mai recentă de reconfirmare a documentului;– data expirării;– statutul certificatului;– limitări.b) Pentru atestatele care confirmă recunoaşterea brevetelor emise de către alte state: … – număr unic de identificare al persoanei, în cazul în care este disponibil*;– numele*;– data de naştere;– naţionalitatea;– sexul;– statul care emite exemplarul original;– numărul original*;– numărul EaR*;– funcţia (funcţiile);– data emiterii sau data cea mai recentă de reconfirmare a documentului;– data expirării;– statutul atestatului;– limitări.2. ANR poate furniza pe bază de voluntariat următoarele informaţii privind certificatele de capacitate emise personalului nebrevetat în conformitate cu cap. II şi III din anexa la Convenţia STCW:– număr unic de identificare al persoanei, în cazul în care este disponibil*;– numele*;– data de naştere;– naţionalitatea;– sexul;– numărul certificatului de capacitate*;– funcţia (funcţiile);– data emiterii sau data cea mai recentă de reconfirmare a documentului;– data expirării;– statutul certificatului de capacitate.__________