privind aprobarea tarifelor pentru activităţile şi operaţiunile specifice desfăşurate sau pentru activităţile efectuate în legătură cu acestea de către Autoritatea Navală Română(actualizat până la data de 27 august 2009*)
–––-*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 17 octombrie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 27 august 2009, cu modificările şi completările aduse de RECTIFICAREA nr. 1.250 din 7 octombrie 2008; ORDINUL nr. 874 din 19 august 2009.În temeiul art. 9 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin: +
Articolul 1Se aprobă tarifele pentru activităţile şi operaţiunile specifice desfăşurate sau pentru activităţile efectuate în legătură cu acestea de către Autoritatea Navală Română, prevăzute în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2(1) Tarifele prevăzute la art. 1 se stabilesc în euro şi se încasează astfel: … a) pentru serviciile în legătură cu navele, în lei pentru cele care arborează pavilion român şi în euro sau în dolari SUA pentru cele care arborează pavilion străin; … b) pentru serviciile care nu sunt în legătură cu navele, în lei de la operatorii economici şi persoanele fizice române şi în euro sau în dolari SUA de la operatorii economici şi persoanele fizice străine. … (2) Tarifele prevăzute la art. 1, care se plătesc în lei, se actualizează lunar de către Autoritatea Navală Română, recalculându-se la cursul în lei al monedei euro comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi lucrătoare a lunii anterioare. … +
Articolul 3Plata prestaţiilor efectuate de către Autoritatea Navală Română trebuie făcută de către beneficiari în maximum 15 zile de la data emiterii facturii. După această perioadă beneficiarii vor plăti majorări de întârziere aplicate la suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, în conformitate cu legislaţia în vigoare. +
Articolul 4În cazul în care salariaţii Autorităţii Navale Române, la solicitarea beneficiarilor, prestează servicii în afara localităţii în care îşi desfăşoară activitatea, în ţară sau în străinătate, beneficiarii vor suporta, pe lângă tarifele aferente prestaţiilor solicitate, şi cheltuielile de transport, diurnă şi cazare. +
Articolul 5În cazul în care un beneficiar solicită efectuarea unei prestaţii, iar la sosirea inspectorului Autorităţii Navale Române respectivul beneficiar renunţă la efectuarea prestaţiei solicitate, acesta este obligat atât la plata contravalorii prestaţiei, cât şi a cheltuielilor de transport, diurnă şi cazare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, când contravaloarea prestaţiei nu se plăteşte. +
Articolul 6În cazul în care pe parcursul inspecţiilor sunt necesare probe sau încercări suplimentare, precum şi analize de laborator, fotografii etc., cheltuielile ocazionate de efectuarea acestora vor fi suportate de beneficiar. +
Articolul 7Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 8Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 9La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 217/2006 privind aprobarea tarifelor pentru activităţile şi operaţiunile specifice desfăşurate sau pentru activităţile efectuate în legătură cu acestea de către Autoritatea Navală Română, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 şi 226 bis din 13 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.p. Ministrul transporturilor,Septimiu Buzaşusecretar de statBucureşti, 7 octombrie 2008.Nr. 1.250. +
Anexa 1TARIFELEpentru activităţile şi operaţiunile specificedesfăşurate şi pentru activităţile efectuateîn legătură cu acestea de cătreAutoritatea Navală Română la navele maritimeşi pentru personalul navigant maritim*Font 7*┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┬────────────┬───────────────────────────────────────┐│Nr. │ Denumirea prestaţiei │ U.M. │ Tariful │ Observaţii ││crt.│ sau a operaţiunii specifice │ │(euro/U.M.) │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 1. │Înmatricularea/prelungirea dreptului de arborare a │ │ │Tarifele vor fi percepute pentru ││ │pavilionului român/transcrierea dreptului de proprietate │ │ │fiecare operaţiune în parte, în cazul ││ │şi emiterea actului de naţionalitate pentru: │ │ │în care proprietarul/operatorul soli- ││ │- nave maritime > 15 TB │ Navă │ 350,00│cită simultan aceste operaţiuni, precum││ │- nave maritime ≤ 15 TB │ Navă │ 200,00│şi în cazul pierderii sau deteriorării ││ │- ambarcaţiuni de agrement │Ambarcaţiune│ 200,00│documentelor emise. ││ │ │ │ │TB – tonajul brut al navei │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 2. │Înscrierea în registrul de evidenţă/transcrierea dreptului de │ │ │Tarifele vor fi percepute pentru ││ │proprietate/emiterea documentului de evidenţă pentru: │ │ │fiecare operaţiune în parte, în cazul ││ │- nave maritime ≤ 15 TB │ Navă │ 100,00│în care proprietarul/operatorul ││ │- ambarcaţiuni de agrement cu L ≥ 7 m sau P ≥ 15 kW │Ambarcaţiune│ 100+0,5xP│solicită simultan aceste operaţiuni, ││ │- ambarcaţiuni de agrement cărora nu li se aplică reglementările │Ambarcaţiune│ 80+0,5xP│precum şi în cazul pierderii sau ││ │naţionale în vigoare, privind introducerea pe piaţă a acestora │ │ │deteriorării documentelor emise. ││ │(ambarcaţiuni construite pentru utilizare proprie, ambarcaţiuni pe│ │ │TB – tonajul brut al navei ││ │perne de aer, ambarcaţiuni pe aripi imerse) cu L ≥ 7 m sau P ≥ │ │ │L – lungimea maximă a navei ││ │15 kW │ │ │P – puterea instalată de propulsie ││ │- ambarcaţiuni de agrement cu vele cu L ≥ 7 m │Ambarcaţiune│ 50,00│exprimată în kW │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 3. │Inventarierea şi emiterea fişei de ambarcaţiune pentru: │ │ │ ││ │- ambarcaţiuni mici cu L <7 m şi p < 15 kw │ambarcaţiune│ 50,00│l – lungimea maximă a navei ││ │- ambarcaţiuni mici cărora nu li se aplică reglementările │Ambarcaţiune│ 50,00│P – puterea instalată de propulsie ││ │naţionale în vigoare, privind introducerea pe piaţă a acestora │ │ │exprimată în kW ││ │(ambarcaţiuni construite pentru utilizare proprie, ambarcaţiuni │ │ │ ││ │pe perne de aer, ambarcaţiuni pe aripi imerse) cu L <7 m şi p < │ ││ │15 kW │ │ │ ││ │- ambarcaţiuni de agrement cu vele cu L <7 m │ambarcaţiune│ 40,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 4. │Emiterea autorizaţiei de reconstrucţie, modificare, │ │ │ ││ │transformare a: │ │ │ ││ │- navei maritime │ Navă │ 50,00│În cazul în care ambarcaţiunea este ││ │- ambarcaţiunii de agrement │Ambarcaţiune│ 30,00│înmatriculată. │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 5. │Emiterea autorizaţiei de dezmembrare a navei │ │ │ ││ │- TB <100 │ navă 50,00│ ││ │- TB între 100 şi 500 │ Navă │ 200,00│TB – tonajul brut al navei ││ │- TB > 500 │ Navă │ 400,00│ ││ │- ambarcaţiuni de agrement │Ambarcaţiune│ 30,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 6. │Emiterea/prelungirea valabilităţii: │ │ │ ││ │- permiselor provizorii de arborare a pavilionului român pentru │ Navă │ 100,00│ ││ │nave maritime │ │ │ ││ │- registrului sinoptic permanent pentru nave maritime │ Navă │ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 7. │Emiterea documentelor cu date tehnice în vederea înscrierii în │ Document │ 60+0,5xP│Aceste documente se emit de căpitănii. ││ │evidenţe a ambarcaţiunilor de agrement cărora nu li se aplică │ │ │P – puterea instalată de propulsie ││ │reglementările naţionale privind introducerea pe piaţă a acestora │ │ │exprimată în kW ││ │(ambarcaţiuni pe perne de aer, ambarcaţiuni pe aripi imerse) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 8. │Inspecţia tehnică periodică sau intermediară a ambarcaţiunilor de │ Document │ 50+0,4xP│Inspecţia se efectuează de căpitănii. ││ │agrement cu motor: │ │ │P – puterea instalată de propulsie ││ │- 15 kW ≤ P ≤ 36,8 kW (50 CP) │ │ │exprimată în kW │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 9. │Înscrierea modificărilor în registre şi acte de naţionalitate, │ │ │ ││ │documente de evidenţă şi fişe de ambarcaţiune, după caz │ │ │ ││ │- registrul de evidenţă a navelor în construcţie │ Operaţiune │ 50,00│ ││ │- registrul matricol al navelor maritime │ Operaţiune │ 50,00│ ││ │- registrul de evidenţă │ Operaţiune │ 10,00│ ││ │- inventarul ambarcaţiunilor mici │ Operaţiune │ 5,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│10. │Verificare şi rezervare nume navă │ Operaţiune │ 50,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│11. │Prelungirea valabilităţii: │ │ │ ││ │- actului de naţionalitate │ Document │ 50,00│ ││ │- documentului de evidenţă │ Document │ 20,00│ ││ │- fişei de ambarcaţiune │ Document │ 10,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│12. │Emiterea copiilor sau a certificatelor de pe evidenţele │ │ │ ││ │Autorităţii Navale Române: │ │ │ ││ │- registrul matricol al navelor maritime sau registrul de │ Navă/doc. │ 100,00│ ││ │evidenţă a navelor în construcţie │ │ │ ││ │- registrul de evidenţă │ Navă/doc. │ 10,00│ ││ │- fişa de ambarcaţiune │ Navă/doc. │ 10,00│ ││ │- foaie matricolă pentru personalul navigant │ Doc./pers. │ 10,00│ ││ │- alte copii de pe înscrisuri, evidenţe şi alte documente │ Document │ 10,00│ ││ │statistice │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│13. │Radierea navelor/suspendarea dreptului de arborare a pavilionului │ │ │Tariful se aplică indiferent de motiv. ││ │român/scoaterea din evidenţe sau inventar │ │ │Se exceptează operaţiunile de radiere ││ │- nave maritime > 15 TB │ Navă │ 50,00│efectuate din oficiu. ││ │- nave maritime ≤ 15 TB │ Navă │ 20,00│TB – tonajul brut al navei ││ │- ambarcaţiuni de agrement │Ambarcaţiune│ 5,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│14. │Emiterea autorizaţiei de construcţie şi înscrierea în registrul de│ │ │ ││ │evidenţă a navelor în construcţie/scoaterea din evidenţă a │ │ │ ││ │acestora: │ │ │ ││ │- nave maritime > 15 TB │ Navă │ 400,00│ ││ │- nave maritime ≤ 15 TB │ Navă │ 100,00│ ││ │- ambarcaţiuni de agrement construite pentru utilizare proprie │Ambarcaţiune│ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│15. │Transcrierea constituirii, transmiterii sau a stingerii │ Navă │ 200,00│ ││ │garanţiilor reale mobiliare sau a altor drepturi reale asupra │ │ │ ││ │navelor maritime/navelor maritime înscrise în registrul de │ │ │ ││ │evidenţă a navelor în construcţie │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│16. │Transcrierea/radierea: │ │ │ ││ │- contractelor de închiriere, bare-boat, leasing, management, │ Navă/amb. │ 200,00│ ││ │comodat, a actelor adiţionale, a dreptului de administrare, a │ │ │ ││ │proceselor-verbale de sechestru asupra navelor maritime │ │ │ ││ │înmatriculate │ │ │ ││ │- proceselor-verbale de sechestru asupra navelor înscrise în │ Navă/amb. │ 200,00│ ││ │registrul de evidenţă │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│17. │Emiterea de: │ │ │ ││ │a) – certificat de competenţă pentru personalul navigant │ Document │ 15,00│ ││ │ – certificat de conducător de ambarcaţiune de agrement │ Document │ 10,00│ ││ │ – carnet de marinar │ Document │ 15,00│ ││ │b) atestat de confirmare a: │ │ │ ││ │ – certificatului de competenţă pentru personalul navigant │ Document │ 5,00│ ││ │ – certificatului de operator de radiocomunicaţii GMDSS │ Document │ 5,00│ ││ │c) atestat de recunoaştere a: │ │ │ ││ │ – certificatului de competenţă pentru personalul navigant │ Document │ 5,00│ ││ │ – certificatului de operator de radiocomunicaţii GMDSS │ Document │ 5,00│ ││ │d) confirmare autenticitate documente navigatori români │ Document │ 10,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│18. │Viză pentru conformitate cu originalul pentru: │ │ │ ││ │a) documentele personalului navigant │ Document │ 1,00│ ││ │b) documentele navei şi ale proprietarului/operatorului │ Pagină │ 2,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│19. │Adnotări stagii de ambarcare personal navigant (îmbarcări, │ Operaţiune │ 1,00│ ││ │debarcări) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│20. │Reconfirmarea certificatelor de competenţă │ Operaţiune │ 5,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│21. │Prelungirea valabilităţii carnetului de marinar sau a │ Operaţiune │ 3,00│ ││ │certificatului de conducător de ambarcaţiune de agrement │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│22. │Înscrierea în vederea participării la examenele pentru obţinerea: │ │ │ ││ │a) brevetului de: │ │ │ ││ │ – comandant/şef mecanic │ Examen │ 600,00│ ││ │ – ofiţer punte secund/şef mecanic secund/şef electrician │ Examen │ 300,00│ ││ │ – ofiţer punte/mecanic/electrician │ Examen │ 60,00│ ││ │b) brevetului maritim portuar │ Examen │ 60,00│ ││ │c) certificatului de capacitate │ Examen │ 50,00│ ││ │d) brevetului de pilot maritim │ Examen │ 300,00│ ││ │e) certificatului de conducător de ambarcaţiune de agrement │ Examen │ 60,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│23. │Autorizarea cursurilor organizate de un furnizor de educaţie, │ │ │ ││ │de formare profesională sau de perfecţionare │ │ │ ││ │- cursuri organizate de un furnizor de educaţie │ Curs │ 1.000,0│ ││ │- cursuri de formare profesională (calificare) │ Curs │ 800,00│ ││ │- cursuri de perfecţionare sau specializare opţionale │ Curs │ 900,00│ ││ │- cursuri de promovare obligatorii │ Curs │ 500,00│ ││ │- cursuri de Convenţii obligatorii │ Curs │ 1.500,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│24. │Supravegherea şi monitorizarea anuală a cursurilor organizate de │ Curs │ 300,00│ ││ │un furnizor de educaţie, de formare profesională sau de │ │ │ ││ │perfecţionare │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│25. │Reautorizarea cursurilor organizate de un furnizor de educaţie, │ Curs │50% din │ ││ │de formare profesională sau de perfecţionare │ │tarifele de │ ││ │ │ │autorizare │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│26. │Autorizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea │ Document │ 300,00│ ││ │activităţilor de transport naval sau de selecţie şi plasare a │ │ │ ││ │personalului navigant │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│27. │Reinspecţia operatorilor economici pentru remedierea deficienţelor│ Operaţiune │ 100,00│ ││ │constatate la controlul privind respectarea condiţiilor de │ │ │ ││ │autorizare │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│28. │Înscrierea de alte activităţi pe autorizaţiile existente, emiterea│ Operaţiune │ 50,00│ ││ │de duplicate şi preschimbarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea │ │ │ ││ │activităţilor de transport naval sau de selecţie şi plasare │ │ │ ││ │a personalului navigant │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│29. │Vizarea anuală a autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii de│ Document │ 100,00│ ││ │transport naval sau de selecţie şi plasare a personalului navigant│ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│30. │Sigilarea actelor de bord şi a altor documente │ Document │ 3,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│31. │Emiterea avizului pentru organizarea activităţilor de agrement │ Document │ 100,00│ ││ │nautic │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│32. │Însoţirea transporturilor speciale pe apă cu mijloace de transport│ Oră │ 100,00│ ││ │ale căpităniei de port │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│33. │Vizarea expertizelor tehnice şi a rapoartelor de expertiză │ Document │10% din │ ││ │ │ │valoarea │ ││ │ │ │expertizei │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│34. │Vizarea notelor de protest, a protestelor de mare, a rapoartelor │ Document │ 50,00│ ││ │de avarii cu/fără declaraţii (3 exemplare originale) │ │ │ ││ │- o copie │ Document │ 10,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│35. │Vizarea proceselor-verbale încheiate între terţi privind diverse │ Document │ 25,00│ ││ │operaţiuni în port sau la bordul navelor (la cerere) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│36. │Emiterea de copii de pe rapoartele finale de constatare în caz de │ Document │ 40,00│ ││ │avarii, care nu fac obiectul unui dosar de cercetare penală (la │ │ │ ││ │cerere) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│37. │Autorizări de încărcări/descărcări de produse petroliere şi alte │ Navă │ 300,00│ ││ │mărfuri periculoase în alte locuri decât cele special amenajate │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│38. │Controlul liniilor de încărcare (la cerere) │ Navă │ 120,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│39. │Determinarea cantităţii de marfă în navă (la cerere) │ Navă │ 250,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│40. │Constatarea stării mărfurilor şi ambalajelor (la cerere) │ Operaţiune │ 400,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│41. │Constatarea stării de curăţenie a magaziilor după descărcare │ Magazie │ 150,00│ ││ │sau spălare (la cerere) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│42. │Emiterea de documente informaţionale la cerere │ Document │ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│43. │Emiterea autorizaţiilor de reparaţii care se execută în alte │ │ │ ││ │locuri decât în locurile special destinate reparaţiilor │ │ │ ││ │- cu imobilizarea navei │ Navă │ 100,00│ ││ │- alte lucrări │ Navă │ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│44. │Autorizare de probe motor principal la cheu în dane aprobate │ Navă │ 10,00│ ││ │(la cerere) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│45. │Solicitarea reţinerii navei: │ │ │ ││ │- nave maritime > 15 TB │ Solicitare │ 400,00│ ││ │- nave maritime ≤ 15 TB │ Solicitare │ 100,00│TB – tonajul brut al navei ││ │- ambarcaţiuni de agrement │ Solicitare │ 300,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│46. │Emiterea certificatului de echipaj minim de siguranţă │ Navă │ 75,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│47. │Dirijarea, supravegherea şi controlul traficului naval în porturi │ │ │TB – tonajul brut al navei ││ │- nave maritime pentru mărfuri generale (solide) │ Navă │ 0,13xTB│Dar nu mai puţin de 200 euro/navă ││ │- nave maritime portcontainer │ Navă │ 0,10xTB│Dar nu mai puţin de 300 euro/navă ││ │ │ │ │Dar nu mai puţin de 300 euro/navă ││ │- nave maritime pentru mărfuri lichide (produse petroliere, gaze │ Navă │ 0,18xTB│(Navelor de buncheraj nu li se aplică ││ │lichefiate, substanţe lichide nocive) │ │ │baremul minim de 300 euro/navă) ││ │- nave maritime pentru pasageri │ Navă │ 0,05xTB│ ││ │- remorchere maritime angajate în voiaje internaţionale │ Navă │ 0,08xP│P – puterea instalată de propulsie ││ │- navele care efectuează curse între porturi şi platformele │ Navă │0,03xP/cursă│exprimată în kW ││ │petroliere şi remorcherele maritime care se deplasează │ │ │cursă = un voiaj dus-întors ││ │între porturile româneşti pentru manevre portuare │ │ │ ││ │- navele care participă la realizarea de lucrări hidrotehnice sau │ Navă │ 0,04xP/zi│ ││ │cercetări ştiinţifice în marea teritorială şi care efectuează │ │ │ ││ │multiple intrări/ieşiri în/din port │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│48. │Efectuarea reinspecţiilor la controalele PSC/FSC │ │ │ ││ │- prima reinspecţie │ Navă │ 400,00│ ││ │- a II-a reinspecţie │ Navă │ 600,00│ ││ │- a III-a reinspecţie │ Navă │ 800,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│49. │Aprobarea şi supravegherea buncherării/transferului buncărului în │ │ │ ││ │alte locuri decât în dane dotate cu instalaţii specializate │ │ │ ││ │- remorchere şi nave tehnice maritime │ Navă │ 20,00│ ││ │- TB <500 │ navă 50,00│tb – tonajul brut al navei ││ │- TB între 500 şi 1.000 │ Navă │ 100,00│ ││ │- TB > 1.000 │ Navă │ 200,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│50. │Dirijarea şi supravegherea navelor maritime în rade: │ │ │ ││ │- rade interioare │ Navă/zi │ 50,00│ ││ │- rade exterioare │ Navă/zi │ 20,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│51. │Emiterea titlului executoriu – act de confirmare a operaţiunilor │ Document │ 1.000,00│ ││ │de asistentă şi/sau de salvare a navei │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│52. │Activităţi ISM │ │ │ ││ │a) efectuare audit │ │ │ ││ │- iniţial/reînnoire la companie │ Activitate │ 1.500,00│ ││ │- anual la companie │ Activitate │ 750,00│ ││ │- suplimentar la companie │ Activitate │ 300,00│ ││ │- iniţial/reînnoire la navă │ Activitate │ 1.000,00│ ││ │- intermediar/anual la navă │ Activitate │ 750,00│ ││ │- suplimentar la navă │ Activitate │ 300,00│ ││ │b) emitere certificate ISM │ │ │ ││ │- document de conformitate (DOC) companie: │ │ │ ││ │● pentru un singur tip de nave │ Activitate │ 700,00│ ││ │● pentru fiecare tip suplimentar de navă (definiţii SOLAS) │ Tip navă │ 300,00│ ││ │- viză anuală DOC │ Document │ 200,00│ ││ │- DOC provizoriu companie │ Document │ 100,00│ ││ │- certificat de management al siguranţei la navă (SMC) │ │ │ ││ │● vrachier │ Document │ 300,00│ ││ │● petrolier │ Document │ 400,00│ ││ │● navă-cisternă transport gaze lichefiate/substanţe lichide nocive│ Document │ 450,00│ ││ │● navă de pasageri │ Document │ 500,00│ ││ │● unitate mobilă de foraj marin │ Document │ 500,00│ ││ │● alt tip de navă │ Document │ 250,00│ ││ │- viză intermediară/anuală SMC │ Document │ 150,00│ ││ │- SMC provizoriu │ Document │ 150,00│ ││ │- duplicate DOC/SMS │ Document │ 50,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│53. │Activităţi ISPS │ │ │ ││ │a) efectuare audit │ │ │ ││ │- iniţial/reînnoire la navă │ Activitate │ 1.000,00│ ││ │- anual la navă │ Activitate │ 500,00│ ││ │- intermediar la navă │ Activitate │ 750,00│ ││ │- suplimentar la navă │ Activitate │ 300,00│ ││ │b) emitere certificate ISPS │ │ │ ││ │- CISN navă iniţial/reînnoire │ Activitate │ 500,00│ ││ │- viză intermediară/anuală CIS │ Activitate │ 150,00│ ││ │- CISN provizoriu navă │ Activitate │ 100,00│ ││ │- duplicat CISN │ Activitate │ 50,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│54. │Emiterea certificatelor CLC │ Document │ 50,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│55. │Inspecţia în vederea emiterii permisului de operare pentru: │ │ │ ││ │- navă-tanc │ Navă │ 600,00│ ││ │- barjă-tanc │ Navă │ 200,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│56. │Supravegherea pe timpul operării: │ │ │ ││ │- navei-tanc │ Om/oră │ 20,00│ ││ │- barjei-tanc │ Om/oră │ 7,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│57. │Emitere permis de lucru pentru lucrări de scafandrerie │ Activitate │ 50,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│58. │Inspecţia în vederea emiterii certificatului de conformitate a │ Terminal │2.000/ │Pentru terminalele cu mai multe insta- ││ │terminalelor de produse petroliere, substanţe lichide nocive │ │terminal cu │laţii, tariful se majorează cu 1.000 ││ │şi gaze lichefiate │ │o instalaţie│euro pe fiecare instalaţie. În cazul ││ │ │ │pe o │manipulării mai multor categorii de ││ │ │ │categorie │produse, tariful se va majoră cu 1.000 ││ │ │ │de produse │euro pentru fiecare instalaţie ││ │ │ │manipulate │specifică fiecărui produs. ││ │ │ │declarate │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│59. │Reinspecţia terminalelor de produse petroliere, substanţe lichide │ Terminal │50% din │ ││ │nocive şi gaze lichefiate │ │tariful de │ ││ │ │ │inspecţie │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│60. │Inspecţia în vederea emiterii certificatului de gas-free/non │ │ │ ││ │gas-free pentru nave tip tanc │ │ │ ││ │- navă până la 50.000 mc │1.000 mc de │ 35,00│Dar nu mai puţin de 300 euro/navă ││ │ │ volum │ │ ││ │ │ inspectat │ │ ││ │- navă peste 50.000 mc │1.000 mc de │ 40,00│ ││ │ │ volum │ │ ││ │ │ inspectat │ │ ││ │ │ pentru ce │ │ ││ │ │ depăşeşte │ │ ││ │ │ 50.000 mc │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│61. │Autorizarea persoanelor fizice şi juridice române pentru │ │ │ ││ │inspectarea navelor în vederea eliberării certificatului de │ │ │ ││ │gas-free/non gas-free │ │ │ ││ │- eliberarea autorizaţiei │ Document │ 500,00│ ││ │- viză anuală │ Document │ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│62. │Inspecţia în vederea emiterii permisului de lucru cu foc │1.000 mc de │ 50,00│Dar nu mai puţin de 150 euro/navă ││ │ │ volum │ │ ││ │ │ inspectat │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│63. │Inspecţia în vederea emiterii certificatului de gas-free/non │ 100 mc de │ 50,00│Dar nu mai puţin de 300 euro/navă ││ │gas-free la nave (tancuri de combustibil, de ulei, de reziduuri │ volum │ │ ││ │petroliere şi substanţe lichide nocive şi coferdamuri), altele │ inspectat │ │ ││ │decât navele de tip tanc pentru transportul produselor petroliere,│ │ │ ││ │al gazelor lichefiate sau al substanţelor lichide nocive │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│64. │Dirijarea, supravegherea şi controlul traficului în cazul │ │ │ ││ │corpurilor de nave, remorcate pentru transport în alte şantiere, │ │ │ ││ │precum şi între porturi: │ │ │ ││ │- nave cu lungimea maximă <100 ml │ navă 500,00│ ││ │- nave cu lungimea maximă 100-150 ml │ Navă │ 1.000,00│ ││ │- nave cu lungimea maximă > 150 ml │ Navă │ 2.000,00│ │└────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┴────────────┴───────────────────────────────────────┘NOTĂ:1. Pentru grupurile şcolare industriale de marină, autorizarea cursurilor de educaţie şi/sau formare profesională nu se tarifează.2. Pentru operaţiunile specifice activităţii de înmatriculări nave (pct. 1-16) soluţionate în regim de urgenţă, la cerere, tariful se majorează cu 100%.Regim de urgenţă înseamnă soluţionarea cererii în termen de maximum 5 zile de la înregistrare.3. Operaţiunea prevăzută la pct. 30 se execută în termen de 24 de ore de la efectuarea solicitării.4. Tarifele prevăzute la pct. 43 se aplică navelor maritime de transport marfă şi pasageri staţionate în danele portuare, cu excepţia celor din şantierele navale.5. În cazul pct. 45, dacă solicitarea vine din partea echipajului, tariful este de 15% din tariful prevăzut în prezenta anexă.6. Tariful prevăzut la pct. 47 nu se aplică navelor tip feribot (ferry boat).7. Tarifele prevăzute la pct. 49 nu se aplică şalupelor şi ambarcaţiunilor de agrement.8. Operaţiunile prevăzute la pct. 52 lit. b) şi pct. 53 lit. b) includ şi analiza documentaţiei SMS, respectiv analiza şi avizarea evaluării de risc a planului de securitate a navei.9. Pentru navele la care nu este obligatorie aplicarea prevederilor codurilor ISM şi ISPS, activităţile prevăzute la pct. 52 şi 53 se pot efectua la cerere, pe bază de comandă, iar tariful este de 50% din tariful prevăzut în prezenta anexă.10. Pentru activităţile sau operaţiunile specifice efectuate după orele de program (8,00-16,00) tarifele se majorează cu 50%, iar în zilele nelucrătoare şi de sărbători legale, acestea se majorează cu 100%, exceptând tarifele prevăzute în prezenta anexă la pct. 47, 50, 55, 56, 58, 59, 62 şi 63.11. În înţelesul tarifării prevăzute la pct. 58, sunt nominalizate 3 categorii de produse – petroliere, substanţe lichide nocive şi gaze lichefiate.12. Substanţă lichidă nocivă – înseamnă orice substanţă care face parte din categoriile X, Y, Z şi OS, aşa cum sunt definite de MARPOL 73/78, anexa II.13. În cazul în care se solicită inspecţii şi constatări în rada portului, tariful se majorează cu 30%, cu excepţia inspecţiilor prevăzute la pct. 60.14. În cazul inspecţiilor prevăzute la pct. 60, atunci când se solicită inspecţii în rada portului, tariful se majorează cu 10%.15. Ambarcaţiune de agrement înseamnă o ambarcaţiune destinată exclusiv utilizării pentru activităţi sportive sau de agrement în interes personal, cu lungimea între 2,5 şi 24 metri.Sunt considerate ambarcaţiuni de agrement şi motovehiculele nautice.16. Ambarcaţiune mică înseamnă orice ambarcaţiune de agrement cu lungimea cuprinsă între 2,5 şi 7 metri şi propulsie mai mică de 15 kW sau propulsată de vele.17. Ambarcaţiunile de agrement pot fi înmatriculate la cerere şi se tarifează conform pct. 1.18. Se exceptează de la prevederile prezentei anexe ambarcaţiunile de agrement propulsate prin forţă umană.19. Operaţiunile cuprinse în prezenta anexă privind personalul navigant maritim (examinarea şi emiterea documentelor) efectuate pentru angajaţii Autorităţii Navale Române sunt gratuite.20. Tarifele prevăzute în prezenta anexă includ şi costurile imprimatelor.21. Pentru emiterea actelor de naţionalitate, a documentelor de evidenţă şi a fişelor de ambarcaţiune ale navelor deja înmatriculate, luate în evidenţă sau în inventar, ca urmare a schimbării formularelor, se va achita doar preţul imprimatului.22. Tarifele prevăzute la pct. 60, 62 şi 63 se reduc cu 50% pentru navele care intră în şantierele navale din România pentru reparaţii.––––Pct. 22 al notei a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 874 din 19 august 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 27 august 2009. +
Anexa 2TARIFELEpentru activităţile şi operaţiunile specifice desfăşurateşi pentru activităţile efectuate în legătură cu acesteade către Autoritatea Navală Română la navelede navigaţie interioară şi pentru personalul navigant fluvial*Font 7*┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┬────────────┬───────────────────────────────────────┐│Nr. │ Denumirea prestaţiei │ U.M. │ Tariful │ Observaţii ││crt.│ sau a operaţiunii specifice │ │(euro/U.M.) │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 1. │Înmatricularea/prelungirea dreptului de arborare a pavilionului │ │ │Tarifele vor fi percepute pentru ││ │român/transcrierea dreptului de proprietate şi emiterea actului │ │ │fiecare operaţiune în parte, în cazul ││ │de naţionalitate pentru: │ │ │în care proprietarul/operatorul soli- ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta > 15 mc sau CI ≥ 15 t │ Navă │ 200,00│cită simultan aceste operaţiuni, precum││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta ≤ 15 mc sau CI <15 t │ navă 100,00│şi în cazul pierderii sau deteriorării ││ │- ambarcaţiuni de agrement │Ambarcaţiune│ 200,00│documentelor emise. ││ │ │ │ │Delta – deplasamentul navei ││ │ │ │ │CI – capacitatea de încărcare a navei │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 2. │Înscrierea în registrul de evidenţă/transcrierea dreptului de │ │ │Tarifele vor fi percepute pentru ││ │proprietate/emiterea documentului de evidenţă pentru: │ │ │fiecare operaţiune în parte, în cazul ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta ≤ 15 mc sau CI <15 t │ navă 100,00│în care proprietarul operatorul ││ │- ambarcaţiuni de agrement cu L ≥ 7 m sau P ≥ 15 kW │Ambarcaţiune│ 100+0,5xP│solicită simultan aceste operaţiuni, ││ │- ambarcaţiuni de agrement cărora nu li se aplică reglementările │Ambarcaţiune│ 80+0,5xP│precum şi în cazul pierderii sau ││ │naţionale în vigoare privind introducerea pe piaţă a acestora │ │ │deteriorării documentelor emise. ││ │(ambarcaţiuni construite pentru utilizare proprie, ambarcaţiuni │ │ │Delta – deplasamentul navei ││ │pe perne de aer, ambarcaţiuni pe aripi imerse) cu │ │ │CI – capacitatea de încărcare a navei ││ │L ≥ 7 m sau P ≥ 15 kW │ │ │L – lungimea maximă a navei ││ │- ambarcaţiuni de agrement cu vele cu L ≥ 7 m │Ambarcaţiune│ 50,00│P – puterea instalată de propulsie ││ │ │ │ │exprimată în kW │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 3. │Inventarierea şi emiterea fişei de ambarcaţiune pentru: │ │ │L – lungimea maximă a navei ││ │- ambarcaţiuni mici cu L <7 m şi p < 15 kw │ambarcaţiune│ 50,00│p – puterea instalată de propulsie ││ │- ambarcaţiuni mici cărora nu li se aplică reglementările │Ambarcaţiune│ 50,00│exprimată în kW ││ │naţionale în vigoare privind introducerea pe piaţă a acestora │ │ │ ││ │(ambarcaţiuni construite pentru utilizare proprie, │ │ │ ││ │ambarcaţiuni pe perne de aer, ambarcaţiuni pe aripi imerse) cu │ │ │ ││ │L <7 m şi p < 15 kw │ ││ │- ambarcaţiuni de agrement cu vele cu L <7 m │ambarcaţiune│ 40,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 4. │Emiterea autorizaţiei de reconstrucţie, modificare, │ │ │ ││ │transformare a: │ │ │ ││ │- navei de navigaţie interioară │ Navă │ 30,00│ ││ │- ambarcaţiunii de agrement │Ambarcaţiune│ 30,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 5. │Emiterea autorizaţiei de dezmembrare a navei │ │ │ ││ │- CI <100 t │ navă 20,00│ci – capacitatea de încărcare a navei ││ │- CI între 100 t şi 500 t │ Navă │ 50,00│ ││ │- CI > 500 t │ Navă │ 100,00│ ││ │- ambarcaţiuni de agrement │Ambarcaţiune│ 30,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 6. │Emiterea/Prelungirea valabilităţii permiselor provizorii de │ Navă │ 100,00│ ││ │arborare a pavilionului român pentru navele de navigaţie │ │ │ ││ │interioară │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 7. │Emiterea documentelor cu date tehnice în vederea înscrierii în │ Document │ 60+0,5xP│Aceste documente se emit de căpitănii. ││ │evidenţe a ambarcaţiunilor de agrement cărora nu li se aplică │ │ │P – puterea instalată de propulsie ││ │reglementările naţionale privind introducerea pe piaţă a acestora │ │ │exprimată în kW ││ │(ambarcaţiuni pe perne de aer, ambarcaţiuni pe aripi imerse) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 8. │Inspecţia tehnică periodică sau intermediară a ambarcaţiunilor │ Document │ 50+0,4xP│Inspecţia se efectuează de căpitănii. ││ │de agrement cu motor: │ │ │P – puterea instalată de propulsie ││ │- 15 kW ≤ P ≤ 36,8 kW (50 CP) │ │ │exprimată în kW │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│ 9. │Înscrierea modificărilor în registre şi acte de naţionalitate, │ │ │ ││ │documente de evidenţă şi fişe de ambarcaţiune, după caz │ │ │ ││ │- registrul de evidenţă a navelor în construcţie │ Operaţiune │ 40,00│ ││ │- registrul matricol al navelor de navigaţie interioară │ Operaţiune │ 40,00│ ││ │- registrul de evidenţă │ Operaţiune │ 10,00│ ││ │- inventarul ambarcaţiunilor mici │ Operaţiune │ 5,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│10. │Verificare şi rezervare nume navă │ Operaţiune │ 25,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│11. │Prelungirea valabilităţii: │ │ │ ││ │- actului de naţionalitate │ Document │ 50,00│ ││ │- documentului de evidenţă │ Document │ 20,00│ ││ │- fişei de ambarcaţiune │ Document │ 10,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│12. │Emiterea copiilor sau a certificatelor de pe evidenţele │ │ │ ││ │Autorităţii Navale Române: │ │ │ ││ │- registrul matricol al navelor de navigaţie interioară sau │ Navă/doc. │ 100,00│ ││ │registrul de evidenţă a navelor în construcţie │ │ │ ││ │- registrul de evidenţă │ Navă/doc. │ 10,00│ ││ │- fişa de ambarcaţiune │ Navă/doc. │ 10,00│ ││ │- foaia matricolă pentru personalul navigant │ Doc./pers. │ 5,00│ ││ │- alte copii de pe înscrisuri, evidenţe şi alte documente │ Document │ 10,00│ ││ │statistice │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│13. │Radierea navelor/suspendarea dreptului de arborare a pavilionului │ │ │Tariful se aplică indiferent de motiv. ││ │român/scoaterea din evidenţe sau din inventar │ │ │Se exceptează operaţiunile de radiere ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta > 15 mc sau CI ≥ 15 t │ Navă │ 20,00│efectuate din oficiu. ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta ≤ 15 mc sau CI <15 t │ navă 10,00│delta – deplasamentul navei ││ │- ambarcaţiuni de agrement │Ambarcaţiune│ 5,00│CI – capacitatea de încărcare a navei │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│14. │Emiterea autorizaţiei de construcţie, înscrierea în registrul de │ │ │ ││ │evidenţă a navelor în construcţie/scoaterea din evidenţă │ │ │ ││ │a acestora: │ │ │ ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta > 15 mc sau CI ≥ 15 t │ Navă │ 150,00│ ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta ≤ 15 mc sau CI <15 t │ navă 100,00│ ││ │- ambarcaţiuni de agrement construite pentru utilizare proprie │Ambarcaţiune│ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│15. │Transcrierea constituirii, transmiterii sau a stingerii │ Navă │ 200,00│ ││ │garanţiilor reale mobiliare ori a altor drepturi reale asupra │ │ │ ││ │navelor de navigaţie interioară/navelor înscrise în registrul │ │ │ ││ │de evidenţă a navelor în construcţie │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│16. │Transcrierea/radierea: │ │ │ ││ │- contractelor de închiriere, bare-boat, leasing, management, │ Navă/amb. │ 200,00│ ││ │comodat, a actelor adiţionale, a dreptului de administrare, a │ │ │ ││ │proceselor verbale de sechestru asupra navelor de navigaţie │ │ │ ││ │interioară înmatriculate │ │ │ ││ │- proceselor-verbale de sechestru asupra navelor înscrise în │ Navă/amb. │ 200,00│ ││ │registrul de evidenţă │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│17. │Emiterea de: │ │ │ ││ │- documente de atestare pentru personalul navigant │ Document │ 15,00│ ││ │- certificat de conducător de ambarcaţiune de agrement │ Document │ 10,00│ ││ │- certificat special de utilizator radar pe căile navigabile │ Document │ 5,00│ ││ │interioare │ │ │ ││ │- certificat de pregătire profesională pentru consilieri de │ Document │ 15,00│ ││ │siguranţă pentru transportul mărfurilor periculoase │ │ │ ││ │- certificat de pregătire specială pentru transportul de pasageri │ Document │ 5,00│ ││ │- carnet de serviciu │ Document │ 15,00│ ││ │- jurnal de bord │ Document │ 15,00│ ││ │- jurnal de evidenţă a deşeurilor colectate │ Document │ 15,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│18. │Viză pentru conformitate cu originalul pentru: │ │ │ ││ │a) documentele personalului navigant │ Document │ 1,00│ ││ │b) documentele navei şi ale proprietarului/operatorului │ Pagină │ 2,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│19. │Adnotări şi vize în carnetul de serviciu │ Operaţiune │ 2,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│20. │Reconfirmarea documentelor de atestare │ Operaţiune │ 2,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│21. │Autorizarea cursurilor organizate de un furnizor de educaţie, │ │ │ ││ │de formare profesională sau de perfecţionare │ │ │ ││ │- cursuri organizate de un furnizor de educaţie │ Curs │ 1.000,00│ ││ │- cursuri de formare profesională (calificare) │ Curs │ 800,00│ ││ │- cursuri de perfecţionare sau specializare opţionale │ Curs │ 900,00│ ││ │- cursuri obligatorii │ Curs │ 1.500,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│22. │Supravegherea şi monitorizarea anuală a cursurilor organizate │ Curs │ 300,00│ ││ │de un furnizor de educaţie, de formare profesională sau de │ │ │ ││ │perfecţionare │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│23. │Reautorizarea cursurilor organizate de un furnizor de educaţie, │ Curs │50% din │ ││ │de formare profesională sau de perfecţionare │ │tarifele de │ ││ │ │ │autorizare │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│24. │Prelungirea valabilităţii carnetului de marinar/carnetului de │ Operaţiune │ 3,00│ ││ │serviciu sau a certificatului de conducător de ambarcaţiune de │ │ │ ││ │agrement │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│25. │Înscrierea în vederea participării la examenele pentru │ │ │ ││ │obţinerea de: │ │ │ ││ │- brevete pentru personalul navigant │ Examen │ 100,00│ ││ │- certificate de capacitate pentru personalul navigant │ Examen │ 50,00│ ││ │- certificate de conducător de ambarcaţiune de agrement │ Examen │ 60,00│ ││ │- certificate de pregătire profesională pentru consilier de │ Examen │ 50,00│ ││ │siguranţă pentru transportul mărfurilor periculoase │ │ │ ││ │- brevete de pilot pe sectorul maritim al Dunării │ Examen │ 300,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│26. │Autorizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea │ Document │ 300,00│ ││ │activităţilor de transport naval sau de selecţie şi plasare │ │ │ ││ │a personalului navigant │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│27. │Reinspecţia operatorilor economici pentru remedierea │ Operaţiune │ 100,00│ ││ │deficienţelor constatate la controlul privind respectarea │ │ │ ││ │condiţiilor de autorizare │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│28. │Înscrierea de alte activităţi pe autorizaţiile existente, │ Document │ 50,00│ ││ │emiterea de duplicate şi preschimbarea autorizaţiilor pentru │ │ │ ││ │desfăşurarea activităţilor de transport naval sau de selecţie │ │ │ ││ │şi plasare a personalului navigant │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│29. │Vizarea anuală a autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii de│ Document │ 100,00│ ││ │transport naval sau de selecţie şi plasare a personalului navigant│ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│30. │Sigilarea actelor de bord şi a altor documente │ Document │ 3,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│31. │Autorizarea/avizarea: │ │ │ ││ │- activităţilor de agrement nautic │ Document │ 100,00│ ││ │- operării în puncte izolate │ Document │ 100,00│ ││ │- punctelor de trecere căi navigabile │ Document │ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│32. │Însoţirea transporturilor speciale pe apă cu mijloace de │ Oră │ 100,00│ ││ │transport ale căpităniei de port │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│33. │Vizarea expertizelor tehnice şi a rapoartelor de expertiză │ Document │10% din │ ││ │ │ │valoarea │ ││ │ │ │expertizei │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│34. │Vizarea notelor de protest, a protestelor de mare, a rapoartelor │ Document │ 25,00│ ││ │de avarii cu/fără declaraţii (3 exemplare originale) │ │ │ ││ │- o copie │ Document │ 5,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│35. │Vizarea proceselor-verbale încheiate între terţi privind diverse │ Document │ 25,00│ ││ │operaţiuni în port sau la bordul navelor (la cerere) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│36. │Emiterea de copii de pe rapoartele finale de constatare în caz │ Document │ 25,00│ ││ │de avarii, care nu fac obiectul unui dosar de cercetare penală │ │ │ ││ │(la cerere) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│37. │Autorizarea de încărcări/descărcări de produse petroliere şi alte │ Navă │ 300,00│ ││ │mărfuri periculoase în alte locuri decât cele special amenajate │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│38. │Emiterea autorizaţiei privind transporturile speciale │ Transport │ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│39. │Controlul liniilor de încărcare (la cerere) │ Navă │ 120,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│40. │Determinarea cantităţii de marfă în navă (la cerere) │ Navă │ 40,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│41. │Constatarea stării mărfurilor şi ambalajelor (la cerere) │ Operaţiune │ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│42. │Constatarea stării de curăţenie a magaziilor după descărcare │ Magazie │ 50,00│ ││ │sau spălare (la cerere) │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│43. │Emiterea de documente informaţionale la cerere │ Document │ 100,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│44. │Emiterea autorizaţiilor de reparaţii care se execută în alte │ │ │Se obţin de către armatori sau agenţi. ││ │locuri decât în locurile special destinate reparaţiilor │ │ │ ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta > 15 mc sau CI ≥ 15 t │ Navă │ 100,00│Delta – deplasamentul navei ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta ≤ 15 mc sau CI <15 t │ navă 25,00│ci – capacitatea de încărcare a navei │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│45. │Solicitarea reţinerii navei: │ │ │ ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta > 15 mc sau CI ≥ 15 t │ Solicitare │ 400,00│Delta – deplasamentul navei ││ │- nave de navigaţie interioară cu Delta ≤ 15 mc sau CI <15 t │ solicitare 100,00│ci – capacitatea de încărcare a navei ││ │- ambarcaţiuni de agrement │ Solicitare │ 300,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│46. │Emiterea certificatului de echipaj minim de siguranţă │ Navă │ 75,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│47. │Supravegherea şi controlul traficului pentru siguranţa navigaţiei │ │ │Navele care efectuează manevre în port ││ │la intrarea/ieşirea în/din porturi/puncte de lucru şi pe căi │ │ │şi radă sunt scutite. ││ │navigabile interioare: │ │ │ ││ │- împingătoare/remorchere când navighează singure │ Navă │ 0,02xP│P – puterea instalată de propulsie ││ │- nave de navigaţie interioară autopropulsate, precum şi │ Navă │ 0,05xP│exprimată în kW ││ │împingătoare şi remorchere angajate în operaţiuni de │ │ │Tariful include intrarea şi ieşirea ││ │remorcaj/împingere │ │ │navelor, precum şi supravegherea ││ │- nave de pasageri pentru curse de zi │ Navă/zi │ 10,00│navelor propulsate în zonele de ││ │- nave de pasageri cu cabine care efectuează croaziere │ Navă │ 100,00│aşteptare/radă/formare. Se taxează la ││ │ │ │ │intrarea în port/radă. │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│48. │Supravegherea şi controlul traficului pentru siguranţa navigaţiei │ Convoi/ │ 10,00│Unitatea formată dintr-o navă ││ │la navele care efectuează transport de pasageri/vehicule de pe un │ Navă/zi │ │propulsată şi bac se ││ │mal pe altul, în punctele de trecere internă sau în punctele de │ │ │taxează ca o navă. ││ │frontieră │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│49. │Întocmirea formalităţilor de sosire/plecare pentru: │ │ │Dar nu mai puţin de 1 euro/navă ││ │- nave de navigaţie interioară de pasageri pentru curse de zi │ Navă/zi │ 10,00│ ││ │- nave cu propulsie │ 100 kW │ 0,34 la│Se taxează puterea instalată de ││ │ │ │ 100 kW│propulsie exprimată în kW. ││ │- nave autopropulsate şi nave nepropulsate de transport marfă │ 100 TC │ 0,20 la│TC – tone capacitate ││ │ │ │ 100 TC│ ││ │- nave care efectuează transport de pasageri/vehicule de pe un │ Convoi/ │ 10,00│ ││ │mal pe altul, în punctele de trecere internă sau punctele de │ Navă/zi │ │ ││ │frontieră │ │ │ ││ │- nave de navigaţie interioară de pasageri cu cabine care │ Navă │ 100,00│ ││ │efectuează croaziere │ │ │ ││ │- alte nave nepropulsate │ Navă │ 10,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│50. │Aprobarea şi supravegherea buncherării/transferului buncărului │ Navă │ 15,00│Pentru navele maritime se aplică ││ │în alte locuri decât în dane dotate cu instalaţii specializate │ │ │tariful de la pct. 49 din anexa nr. 1. │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│51. │Efectuarea reinspecţiei, la cerere, la navele de navigaţie │ Navă │ 100,00│ ││ │interioară oprite din navigaţie │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│52. │Emitere permis de lucru pentru lucrări de scafandrerie │ Activitate │ 50,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│53. │Supravegherea navelor de navigaţie interioară fără propulsie │ Navă/zi │ 1,00│ ││ │ancorate în rada portului Constanţa │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│54. │Inspecţia în vederea emiterii permisului de operare pentru │ Navă │ 200,00│ ││ │navă/barjă-tanc │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│55. │Supravegherea navei/barjei-tanc pe timpul operării │ Om/oră │ 7,00│ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│56. │Inspecţia în vederea emiterii certificatului de conformitate a │ Terminal │1.000/ │Pentru terminalele cu mai multe ││ │terminalelor de produse petroliere, substanţe lichide nocive şi │ │terminal cu │instalaţii, tariful se majorează cu ││ │gaze lichefiate │ │o instalaţie│500 euro pe fiecare instalaţie. ││ │ │ │pe o │În cazul manipulării mai multor cate- ││ │ │ │categorie de│gorii de produse (petroliere, substanţe││ │ │ │produse │lichide nocive, gaze lichefiate) pe ││ │ │ │manipulate │aceeaşi dană, tariful se va majoră cu ││ │ │ │declarate │500 euro pentru fiecare instalaţie ││ │ │ │ │specifică fiecărui produs. │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│57. │Reinspecţia terminalelor de produse petroliere, substanţe │ Terminal │50% din │ ││ │lichide nocive şi gaze lichefiate │ │tariful de │ ││ │ │ │inspecţie │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│58. │Inspecţia în vederea emiterii certificatului de Gas-free/Non │ │ │ ││ │Gas-free pentru barje-tanc │ │ │ ││ │- navă/barjă până la 1.000 mc │ 200 mc de │ 35,00│Dar nu mai puţin de 150 euro/navă ││ │ │ volum │ │ ││ │ │ inspectat │ │ ││ │- navă/barjă peste 1.000 mc │ 200 mc de │ 40,00│ ││ │ │ volum │ │ ││ │ │ inspectat │ │ ││ │ │ pentru ce │ │ ││ │ │ depăşeşte │ │ ││ │ │ 1.000 mc │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│59. │Inspecţia în vederea emiterii permisului de lucru cu foc │ 200 mc │ 50,00│Dar nu mai puţin de 100 euro/navă ││ │ │ de volum │ │ ││ │ │ inspectat │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│60. │Inspecţia în vederea emiterii certificatului de Gas-free/ │ 100 mc │ 50,00│Dar nu mai puţin de 100 euro/navă ││ │Non Gas-free la nave (tancuri de combustibil, de ulei, de │ de volum │ │ ││ │reziduuri petroliere şi substanţe lichide nocive şi coferdamuri), │ inspectat │ │ ││ │altele decât navele de tip tanc pentru transportul produselor │ │ │ ││ │petroliere, al gazelor lichefiate sau al substanţelor lichide │ │ │ ││ │nocive │ │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼───────────────────────────────────────┤│61. │Dirijarea, supravegherea şi controlul traficului în cazul │ │ │ ││ │corpurilor de nave remorcate pentru transport în alte şantiere, │ │ │ ││ │precum şi între porturi: │ │ │ ││ │- nave cu lungimea maximă până la 100 ml │ Navă │ 500,00│ ││ │- nave cu lungimea maximă 100-150 ml │ Navă │ 1.000,00│ ││ │- nave cu lungimea maximă peste 150 ml │ Navă │ 2.000,00│ │└────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┴────────────┴───────────────────────────────────────┘NOTĂ1. Pentru grupurile şcolare industriale de marină, autorizarea cursurilor de educaţie şi/sau formare profesională nu se tarifează.2. Pentru operaţiunile specifice activităţii de înmatriculări nave (pct. 1-16) soluţionate în regim de urgenţă, la cerere, tariful se majorează cu 100%. Regim de urgenţă înseamnă soluţionarea cererii în termen de maximum 5 zile de la înregistrare.3. În cazul pierderii jurnalului de bord emis conform pct. 17, emiterea unui nou jurnal se taxează cu tariful majorat cu 100%.4. Operaţiunea prevăzută la pct. 30 se execută în termen de 24 de ore de la efectuarea solicitării.5. Tarifele prevăzute la pct. 44 se aplică navelor staţionate în danele portuare, cu excepţia celor din şantierele navale.6. În cazul pct. 45, dacă solicitarea vine din partea echipajului, tariful este de 15% din tariful prevăzut în prezenta anexă.7. Tarifele prevăzute la pct. 47 şi 49 nu se percep pentru navele aparţinând Regiei Autonome "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi: drăgi, şalande pentru deservirea drăgilor, nave de semnalizare, nave de măsurători topohidrografice şi de debite, nave de verificare a condiţiilor de navigaţie, remorchere, împingătoare, nave de transport fără propulsie, macarale plutitoare etc., implicate în lucrările de întreţinere şi asigurare a condiţiilor de navigaţie pe Dunăre şi pe braţele navigabile ale acesteia, precum şi pentru navele aparţinând Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv navelor sanitare de ambulanţă şi navelor de inspecţie sanitară.8. Tariful prevăzut la pct. 48 nu se aplică navelor de pasageri care efectuează transport cu caracter social.9. Tariful prevăzut la prima liniuţă a pct. 49 nu se aplică navelor de pasageri având ca proprietari persoane fizice sau juridi ce române şi care efectuează transporturi publice subvenţionate de la bugetul de stat sau local.10. Tarifele prevăzute la pct. 50 nu se aplică şalupelor şi ambarcaţiunilor de agrement.11. Pentru activităţile sau operaţiunile specifice efectuate după orele de program (8,00 -16,00), tarifele se majorează cu 50%, iar în zilele nelucrătoare şi de sărbători legale acestea se majorează cu 100%, exceptând tarifele prevăzute în prezenta anexă la pct. 47, 48, 49, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60 şi 61.12. În înţelesul tarifării prevăzute la pct. 56, sunt nominalizate 3 categorii de produse-petroliere, substanţe lichide nocive şi gaze lichefiate.13. Substanţă lichidă nocivă înseamnă orice substanţă care face parte din categoriile X, Y, Z şi OS, aşa cum sunt definite de Marpol 73/78, anexa II.14. În cazul în care se solicită inspecţii în rada portului, tariful se majorează cu 30%, cu excepţia pct. 58.15. În cazul inspecţiilor prevăzute la pct. 58, atunci când se solicită inspecţii în rada portului, tariful se majorează cu 10%.16. Ambarcaţiune de agrement înseamnă o ambarcaţiune destinată exclusiv utilizării pentru activităţi sportive sau de agrement în interes personal, cu lungimea între 2,5 şi 24 metri. Sunt considerate ambarcaţiuni de agrement şi motovehiculele nautice.17. Ambarcaţiune mică înseamnă orice ambarcaţiune de agrement cu lungimea cuprinsă între 2,5 şi 7 metri şi cu o propulsie mai mică de 15 kW sau propulsată de vele.18. Ambarcaţiunile de agrement pot fi înmatriculate la cerere şi se taxează conform pct. 1.19. Se exceptează de la prevederile prezentei anexe ambarcaţiunile de agrement propulsate prin forţă umană.20. Operaţiunile cuprinse în prezenta anexă privind personalul navigant fluvial (examinarea şi emiterea documentelor) efectuate pentru angajaţii Autorităţii Navale Române sunt gratuite.–––-Pct. 20 al notei de la anexa 2 a fost modificat de prima liniuţă din RECTIFICAREA nr. 1.250 din 7 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 4 decembrie 2008.21. Tarifele prevăzute în prezenta anexă includ şi costurile imprimatelor.22. Pentru emiterea actelor de naţionalitate, a documentelor de evidenţă şi a fişelor de ambarcaţiune ale navelor deja înmatriculate, luate în evidenţă sau în inventar, ca urmare a schimbării formularelor, se va achita doar preţul imprimatului.23. Tarifele prevăzute la pct. 58, 59 şi 60 se reduc cu 50% pentru navele care intră în şantierele navale din România pentru reparaţii.–––-Pct. 23 al notei de la anexa 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 874 din 19 august 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 27 august 2009. +
Anexa 3TARIFELEpentru inspecţiile tehnice şi alte activităţi şi operaţiuni specificeaferente efectuate de către Autoritatea Navală Românăla navele maritime şi navele de navigaţie interioară*Font 7*┌────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐│Nr. │ Cod │ Denumirea activităţii sau │ U.M. │ Tariful │ Observaţii ││crt.│ │ a operaţiunii specifice │ │ (EURO/U.M.) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII TEHNICE AMBARCAŢIUNI DE AGREMENT │- Pentru ambarcaţiunile construite ca │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ambarcaţiuni de agrement, dar utilizate ││ 1 │ A-010 │Emiterea documentului cu date │ buc. │ 20 │în activităţi de inspecţie, pază, ││ │ │tehnice în vederea luării în │ │ │asistenţă tehnică, transport ocazional ││ │ │evidenţă sau înmatriculării la │ │ │de persoane, pescuit comercial sau ││ │ │cerere a ambarcaţiunii │ │ │pentru transport până la 12 persoane în ││ │ │ │ │ │scop comercial, se vor aplica tarifele ││ │ │ │ │ │valabile pentru navele maritime şi ││ │ │ │ │ │pentru navele de navigaţie interioară. ││ │ │ │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 2 │ A-020 │Inspecţie tehnică │ │ │Documentul cu date tehnice în vederea ││ │ │- iniţială pentru toate ambarcaţi- │ │ │luării în evidenţă sau înmatriculării ││ │ │unile de agrement, indiferent de │ buc. │ 100 +kxP │pentru ambarcaţiunile de agrement ││ │ │puterea motorului │ │ │cărora li se aplică cerinţele Hotărârii ││ │ │- periodică sau intermediară a │ │ 50 + kxP │Guvernului nr. 2.195/2004 privind ││ │ │ambarcaţiunilor de agrement cu o │ │ │stabilirea condiţiilor de introducere ││ │ │lungime mai mică de 24 m, cu motor │ │ │pe piaţă şi/sau punere în funcţiune a ││ │ │cu putere mai mare de 36,8 kW │ │ │ambarcaţiunilor de agrement, precum şi ││ │ │(50 CP) │ │ │a acelora construite pentru utilizarea ││ │ │ │ │ │proprie se emit de inspectoratele ││ │ │ │ │ │tehnice teritoriale ale Autorităţii ││ │ │ │ │ │Naţionale Române. ││ │ │ │ │ │P – puterea totală a motorului/motoare- ││ │ │ │ │ │lor de propulsie în kW ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤În cazul în care ambarcaţiunea este ││ 3 │ A-030 │Supraveghere tehnică fabricaţie │ buc. │ 100 + 1,5Lx(B+D)+0,75P │înregistrată şi cu motor de schimb de ││ │ │ambarcaţiune de agrement pentru │ │ │o altă putere, P se consideră ca fiind ││ │ │utilizare proprie (inclusiv probe │ │ │puterea celui mai mare motor dintre cele││ │ │şi emitere documente date tehnice │ │ │două. ││ │ │pentru luarea în evidenţă sau │ │ │k – coeficient de corecţie în funcţie ││ │ │înmatriculare la cerere) │ │ │de putere ││ │ │ │ │ │ k = 0,40 – pentru P de până la 55 kW ││ │ │ │ │ │ (75 CP) inclusiv ││ │ │ │ │ │ k = 0,75 – pentru P > 55 kW (75 CP) ││ │ │ │ │ │ până la 110 kW (150 CP) ││ │ │ │ │ │ inclusiv ││ │ │ │ │ │ k = 1,00 – pentru P > 110 kW (150 CP) ││ │ │ │ │ │ până la 185 kW (250 CP) ││ │ │ │ │ │ inclusiv ││ │ │ │ │ │ k = 1,20 – pentru motoare cu puterea ││ │ │ │ │ │ P > 185 kW (250 CP) ││ │ │ │ │ │ inclusiv ││ │ │ │ │ │L – lungimea maximă a ambarcaţiunii ││ │ │ │ │ │B – lăţimea maximă a ambarcaţiunii ││ │ │ │ │ │D – înalţimea de construcţie a ││ │ │ │ │ │ ambarcaţiunii ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII TEHNICE CORP, INSTALAŢII, ECHIPAMENTE ŞI DOTĂRI CORP NAVE MARITIME │L – lungimea maximă ││ ŞI NAVE DE NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤B – lăţimea maximă ││ 4 │ A-110 │Inspecţie iniţială – construcţii │Lx(B+D)│ 1558+3,62xLx(B+D) │ ││ │ │noi │ mp │ │D – înălţimea de construcţie │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 5 │ A-120 │Inspecţie reinnoire certificat │Lx(B+D)│ │ ││ │ │tehnic │ mp │ 206+0,31xLx(B+D) │La navele de navigaţie interioară ││ │ │Lx(B+D) ≤ 2000 │ │ 494+0,17xLx(B+D) │se aplică 75 % din tarif. ││ │ │Lx(B+D) > 2000 │ │ │Pentru navele cu un deplasament de până ││ │ │ │ │ │la 15 mc sau o capacitate de încărcare ││ │ │ │ │ │mai mică de 15 t, precum şi pentru ││ │ │ │ │ │ambarcaţiunile de agrement utilizate în ││ │ │ │ │ │scop comercial inspecţia iniţială se va ││ │ │ │ │ │calcula conform A-120. ││ │ │ │ │ │Tariful A-160 nu se aplică în cazul ││ │ │ │ │ │aplicării tarifelor A-110 sau A-120. ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │Tariful A-140 se aplică în cazul ││ │ │ │ │ │inspecţiilor de prelungire a ││ │ │ │ │ │valabilităţii certificatelor tehnice │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤peste termenul de 5 ani, în cazul ││ │ │ │ │ │revalidării certificatelor tehnice ││ │ │ │ │ │expirate cu mai mult de 12 luni datorită││ 6 │ A-130 │Inspecţie confirmare anuală │Lx(B+D)│ │neefectuării inspecţiei anuale obliga- ││ │ │certificat tehnic │ mp │ 52+0,078xLx(B+D) │torii, sau în cazul inspecţiilor pentru ││ │ │Lx(B+D) ≤ 2000 │ │ 124+0,042xLx(B+D) │acordarea unui voiaj special navelor ││ │ │Lx(B+D) > 2000 │ │ │ale căror certificate lipsesc sau sunt ││ │ │ │ │ │expirate, voiaj efectuat cu mijloace de ││ │ │ │ │ │propulsie proprii sau în stare remorcată││ │ │ │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 7 │ A-140 │Inspecţie specială pentru emitere │Lx(B+D)│ │Pentru inspecţia iniţială la navele în ││ │ │certificat de stare tehnică │ mp │ 73+0,11xLx(B+D) │serviciu preluate se aplică 40% din ││ │ │Lx(B+D) ≤ 2000 │ │ 174+0,059xLx(B+D) │tarif. ││ │ │Lx(B+D) > 2000 │ │ │În funcţie de tipul navelor la tarife se││ │ │ │ │ │aplică o majorare de: ││ │ │ │ │ │- 20% la remorchere, împingătoare, ││ │ │ │ │ │mineraliere, vrachiere, nave ││ │ │ │ │ │frigorifice, tancuri petroliere şalupe ││ │ │ │ │ │servitute; ││ │ │ │ │ │- 40% la platforme mobile de foraj; ││ │ │ │ │ │RO-RO, nave de aprovizionare, tancuri ││ │ │ │ │ │pentru produse chimice sau gaze ││ │ │ │ │ │lichefiate, nave pentru transport auto, ││ │ │ │ │ │nave de pasageri şi alte nave care ││ │ │ │ │ │transportă peste 12 persoane în afara │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤membrilor de echipaj ││ 8 │ A-160 │Inspecţie a operei vii în │ │ │ ││ │ │doc/uscat │Lx(B+D)│ 20+0,05xLx(B+D) │ ││ │ │ │ mp │ │La navele cu o vechime de 20 de ani sau ││ │ │ │ │ │mai mult tariful se aplică majorat cu ││ │ │ │ │ │40%. ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │Pentru ambarcaţiunile de pescuit ││ │ │ │ │ │nepuntate, propulsate cu motor de putere││ │ │ │ │ │P sub 36,8 kW (50 CP), se aplică o ││ │ │ │ │ │reducere de 50% la tarifele A-120, ││ │ │ │ │ │A-130. ││ │ │ │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│INSPECŢII TEHNICE MAŞINI ŞI INSTALAŢII MECANICE NAVE MARITIME ŞI NAVE DE NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │P – puterea totală a maşinilor │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤principale, (kW) ││ │ │ │ │ │ ││ 9 │ A-210 │Inspecţie iniţială – construcţii │ │ │La navele de navigaţie interioară se ││ │ │noi │ P │ 430+1,08xP │aplică 80% din tarif. ││ │ │P ≤ 2000 KW │ │ 1791+0,4xP │Pentru navele cu un deplasament de până ││ │ │P > 2000 KW │ │ │la 15 mc sau o capacitate de încărcare ││ │ │ │ │ │mai mică de 15 t, precum şi pentru ││ │ │ │ │ │ambarcaţiunile de agrement utilizate ││ │ │ │ │ │în scop comercial înspecţia iniţială se ││ │ │ │ │ │va calcula conform A -220. ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │La navele nepropulsate, care au montate │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤pe ele agregate mecanice diverse, cum ││ │ │ │ │ │ar fi: diesel-generatoare auxiliare, ││ │ │ │ │ │pompe, ventilatoare ect., care se ││ │ │ │ │ │inspectează, se consideră P egal cu 0 şi││ │ │ │ │ │se aplică formula de calcul pentru acest││ 10 │ A-220 │Inspecţie reinnoire certificat │ │ │caz. ││ │ │tehnic │ P │ 40+0,95xP │Pentru inspecţia iniţială la navele în ││ │ │P ≤ 400 kW │ │ 266+0,4xP │serviciu preluate se aplică 40% din ││ │ │400 │ │ │P > 2000 kW │ │ │În funcţie de tipul navelor,la tarife se│├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤aplica o majorare de: ││ 11 │ A-230 │Inspecţie confirmare anuală │ │ │- 20% la remorchere, impingatoare, ││ │ │certificat tehnic │ P │ 9+0,21xP │mineraliere, vrachiere, nave ││ │ │P ≤ 400 kW │ │ 58+0,08xP │frigorifice, tancuri petroliere, şalupe ││ │ │400 │ │ │P > 2000 kW │ │ │- 40% la nave de pasageri; nave RO-RO, │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤nave de aprovizionare, tancuri pentru ││ 12 │ A-240 │Inspecţie specială pentru emitere │ │ │produse chimice sau gaze lichefiate, ││ │ │certificat de stare tehnica │ P │ 12,5+0,29xP │platforme mobile de foraj. ││ │ │P ≤ 400 kW │ │ 81+0,11xP │Tariful A-240 se aplică în cazul ││ │ │400 │ │ │P > 2000 kW │ │ │valabilităţii certificatelor tehnice ││ │ │ │ │ │peste termenul de 5 ani, în cazul ││ │ │ │ │ │revalidării certificatelor tehnice ││ │ │ │ │ │expirate cu mai mult de 12 luni datorită││ │ │ │ │ │neefectuării inspecţiei anuale obliga- ││ │ │ │ │ │torii, sau în cazul inspecţiilor pentru ││ │ │ │ │ │acordarea unui voiaj special navelor al ││ │ │ │ │ │căror certificate lipsesc ori sunt ││ │ │ │ │ │expirate, voiaj efectuat cu mijloace ││ │ │ │ │ │de propulsie proprii sau în altă ││ │ │ │ │ │stare remorcată. ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │Tariful A-250 nu se va aplica la navele ││ │ │ │ │ │de navigatie interioară, în cazul │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤aplicării tarifelor A-210, A-220, A-230 ││ 13 │ A-250 │Insp. conf. Reg. ANR pt. prevenirea│ │ 14+0,04xP │sau A-240. ││ │ │poluării cu hidrocarburi │ P │ │Pentru ambarcaţiunile de pescuit nepun- ││ │ │ │ │ │tate, propulsate cu motor de putere P ││ │ │ │ │ │sub 36,8 kW (50 CP), se aplică o reduce-││ │ │ │ │ │re de 50% la tarifele A-220 şi A-230 ││ │ │ │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│INSPECŢII TEHNICE ECHIPAMENTE ELECTROTEHNICE LA NAVE MARITIME ŞI NAVE DE NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │P(E) – putere totală a generatoarelor │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤electrice, care se pot cupla într-un ││ │ │ │ │ │tablou electric de distribuţie (kW) ││ 14 │ A-310 │Inspecţie iniţială – construcţii │ │ │Pentru navele cu un deplasament de până ││ │ │noi │ P(E) │ 300+4,58xP(E) │la 15 mc sau o capacitate de încărcare ││ │ │P(E) ≤ 100 KW │ │ 470+2,71xP(E) │mai mică de 15t, precum şi pentru ││ │ │100 │ │ │P(E) > 500 KW │ │ │scop comercial inspecţia iniţială se va │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤calcula conform A-320. ││ │ │ │ │ │ ││ 15 │ A-320 │Inspecţie reinnoire certificat │ │ │Pentru inspecţia iniţială la navele în ││ │ │tehnic │ P(E) │ 40+3,2xP(E) │serviciu preluate se aplică 40% din ││ │ │P(E) ≤ 50 KW │ │ 170+0,66xP(E) │tarif. ││ │ │50 │ │ │P(E) > 400 KW │ │ │generatoare electrice şi au dotări │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤pentru alimentare cu energie de la mal ││ 16 │ A-330 │Inspecţie confirmare anuală │ │ │sau de la altă navă, "P(E)" este puterea││ │ │certificat tehnic │ │ │totală a motoarelor electrice instalate ││ │ │ │ │ 15+0,58xP(E) │la bord. ││ │ │P(E) ≤ 50 KW │ P(E) │ 33+0,19xP(E) │Pentru nave care nu sunt dotate cu ││ │ │50 │ │ │P(E) > 300 KW │ │ │pentru alimentare cu energie electrică │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤de la mal sau de la altă navă, fără a ││ 17 │ A-340 │Inspecţie instalatie cu alimentare │ │ 15 │avea montate la bord motoare electrice ││ │ │de la mal, de la alta nava sau de │ │ │se aplică tariful A-340. ││ │ │la baterii cu acumulatori │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤În funcţie de tipul navelor la tarife se││ 18 │ A-350 │Inspecţie specială pentru eliberare│ │ │aplică o majorare de: ││ │ │certificat de stare tehnica │ P(E) │ │- 20% la remorchere, împingătoare, ││ │ │P(E) ≤ 50 KW │ │ 21+0,81xP(E) │mineraliere, vrachiere, nave ││ │ │50 │ │ │P(E) > 300 KW │ │ 112+0,04xP(E) │ ││ │ │ │ │ │- 40% la nave de pasageri, platforme; ││ │ │ │ │ │nave RO-RO, nave de aprovizionare, ││ │ │ │ │ │tancuri pentru substanţe lichide nocive ││ │ │ │ │ │sau gaze lichefiate, platforme mobile ││ │ │ │ │ │de foraj. ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │Tariful A-350 se aplică în cazul ││ │ │ │ │ │inspecţiilor de prelungire a ││ │ │ │ │ │valabilităţii certificatelor tehnice ││ │ │ │ │ │peste termenul de 5 ani, în cazul ││ │ │ │ │ │revalidării certificatelor tehnice ││ │ │ │ │ │expirate cu mai mult de 12 luni datorită││ │ │ │ │ │neefectuării inspecţiei anuale obliga- ││ │ │ │ │ │torii, sau în cazul inspecţiilor pentru ││ │ │ │ │ │acordarea unui voiaj special navelor ale││ │ │ │ │ │căror certificate lipsesc ori sunt ││ │ │ │ │ │expirate, voiaj efectuat cu mijloace ││ │ │ │ │ │de propulsie proprii sau stare ││ │ │ │ │ │remorcată. │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII TEHNICE INSTALAŢII FRIGORIFICE LA NAVE MARITIME ŞI NAVE DE NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │W = volumul magaziilor de marfă │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤(metri cubi). ││ 19 │ A-410 │Inspecţie iniţială – construcţii │ W │ 500+0,2xW │Nf = Numărul containerelor înmulţit cu ││ │ │noi – magazii de marfa │ │ │lungimea containerelor (în picioare). │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤La navele existente, care solicită ││ 20 │ A-420 │Inspecţie iniţială – construcţii │ Nf │ 720+0,6xNf │arborare pavilion românesc, se aplică ││ │ │noi – containere │ │ │40% din tarif. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 21 │ A-430 │Inspecţie reinnoire certificat │ W │ 124+0,02xW │ ││ │ │tehnic magazii de marfa │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 22 │ A-440 │Inspecţie reinnoire certificat │ Nf │ 84+0,2xNf │ ││ │ │tehnic containere │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 23 │ A-450 │Inspecţie confirmare anuală │ W │ │ ││ │ │certificat tehnic – magazii de │ │ 75+0,02xW │ ││ │ │marfa │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 24 │ A-460 │Inspecţie curenta – containere │ Nf │ 52+0,1xNf │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 25 │ A-470 │Insp. specială pt. certificat de │ W │ 104+0,03xW │ ││ │ │stare tehnica – magazii de marfa │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 26 │ A-480 │Insp. specială pt. certificat de │ Nf │ 70+0,14xNf │ ││ │ │stare tehnica – containere │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII TEHNICE INSTALAŢII AUTOMATIZĂRI LA NAVELE MARITIME ŞI NAVE DE NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │P – puterea totală a maşinilor ││ │ principale (kW) │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ ││ 27 │ A-510 │Inspecţie iniţială │ P │ 90+0,11xP │Pentru inspecţia iniţială la navele │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤existente, care solicită arborare ││ │ │ │ │ │pavilion românesc, se aplică 40 % ││ 28 │ A-520 │Inspecţie reinnoire certificat │ │ 40+0,05xP │din tarif. ││ │ │tehnic │ P │ │La navele de navigaţie interioară se │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤aplica 80% din tarif. ││ 29 │ A-530 │Inspecţie confirmare anuală │ P │ 20+0,04xP │ ││ │ │certificat tehnic │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII TEHNICE INSTALAŢII DE RIDICAT LA NAVELE MARITIME ŞI NAVE DE NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │N = numărul de instalaţii de ridicat. │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ ││ 30 │ A-610 │Inspecţie iniţială – construcţii │ Nr. │ 35+85xN │Numai pentru proba de sarcină se percepe││ │ │noi │insta- │ │40% din tarif A-620. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤latii ├────────────────────────────────────────┤ ││ 31 │ A-620 │Inspecţie reinnoire certificat │de │ 15+85xN │ ││ │ │tehnic │ridicat│ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 32 │ A-630 │Inspecţie confirmare anuală │ │ 15+65xN │ ││ │ │certificat tehnic │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ 33 │ A-700 │ INSPECŢII INSTALAŢII GAZ INERT LA │ │ │P – puterea totală a maşinilor ││ │ │NAVELE PETROLIERE MARITIME ŞI NAVE │ P │ 360+0,07xP │principale (KW). ││ │ │ DE NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │ │ │Pt inst. cu generator de gaz inert ││ │ │ │ │ │tariful se majorează cu 20%. Pt. inst. ││ │ │ │ │ │de stocare a gazului inert se aplică 50%││ │ │ │ │ │din tarif. │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ TRANSPORT MĂRFURI PERICULOASE CU NAVE DE NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │L – lungimea maxima │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ ││ 34 │ A-711 │Inspecţie iniţială – emitere │ │ 156+0,36xLx(B+D) │B – lăţimea maxima ││ │ │certificat │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤D – înălţimea de construcţie ││ 35 │ A-721 │Inspecţie de reinnoire certificat │Lx(B+D)│ 90+0,06xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 36 │ A-731 │Inspecţie confirmare anuală │ │ 40+0,04xLx(B+D) │ ││ │ │certificat │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII CALDARI ŞI RECIPIENTE SUB PRESIUNE │Tariful se aplică separat pentru: │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤- inspecţie exterioară ││ 37 │ A-810 │Caldare principala ignitubulara │ │ 100 │- inspecţie interioară │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤- proba hidraulică ││ 38 │ A-820 │Caldare principala acvatubulara │ │ 100 │Tariful se multiplică cu numărul ││ │ │suprafaţa încălzire sub 400 mp │ │ │căldărilor sau recipientelor sub │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤presiune inspectate la bordul navei. ││ 39 │ A-830 │Caldare princ. acvatubulara │ │ 120 │ ││ │ │suprafaţa încălzire 401-1000 mp │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 40 │ A-840 │Caldare princ. acvatubulara │ │ │ ││ │ │suprafaţa de încălzire de peste │ │ 140 │ ││ │ │1001 mp │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ buc. ├────────────────────────────────────────┤ ││ 41 │ A-850 │Caldare auxiliara cu combustibil │ │ 10 │ ││ │ │lichid sau gaze arse │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 42 │ A-860 │Caldare auxiliara cu alimentare │ │ 15 │ ││ │ │combinată │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 43 │ A-870 │Recipient sub presiune cu un │ │ 10 │ ││ │ │volum sub 1 mc │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 44 │ A-880 │Recipient sub presiune cu un │ │ 15 │ ││ │ │volum de şi peste 1 mc │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ SUPRAVEGHERE TEHNICA ŞI INSPECŢII LUCRĂRI REPARAŢII, RECONSTRUCTII, MODERNIZĂRI │V(L) = valoarea totală facturată a ││ LA NAVE MARITIME ŞI NAVE DE NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │lucrărilor, comunicată de armator sau │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤şantier. ││ 45 │ A-901 │V(L) ≤ 20.000 Euro │ │ 80+0,030xV(L) │Pentru lucrări efectuate în regie │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤proprie sau care nu sunt comunicate la ││ 46 │ A-902 │20.001 Euro ≤ V(L) ≤ 60.000 Euro │ │ 200+0,025xV(L) │cerere, se percepe 150% din tariful │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ V(L) ├────────────────────────────────────────┤A-120, A-220, A-320. ││ 47 │ A-903 │60.001 Euro ≤ V(L) ≤ 200.000 Euro│ │ 500+0,020xV(L) │Tariful include examinarea şi aprobarea │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤listei de lucrări, încercarea ││ 48 │ A-904 │V(L) ≥ 200.001 Euro │ │ 1000+0,015xV(L) │materialelor folosite la lucrări, probe,││ │ │ │ │ │măsurători, inspecţii vizuale, eliberare││ │ │ │ │ │documente. │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII OCAZIONALE │L – lungimea maxima │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ ││ 49 │A-1000 │Inspecţie casare corp │Lx(B+D)│ 210+0,11xLx(B+D) │B – lăţimea maxima │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 50 │A-1010 │Inspecţie casare maşini │ P │ 126+0,36xP │D – înălţimea de construcţie │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 51 │A-1020 │Inspecţie casare electric │ P(E) │ 148+0,09xP(E) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤P – puterea totală a maşinilor ││ 52 │A-1030 │Inspecţie arbore portelice/ │ P │ 21+0,03xP │principale, (KW); ││ │ │intermediar extras │ │ │P(E) – puterea totala a generatoarelor ││ │ │ │ │ │electrice, care se pot cupla într-un │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤tablou electric de distribuţie (kW) ││ 53 │A-1040 │Insp. arbore portelice/ │ P │ 15+0,02xP │N = număr de echipamente sau perechi de ││ │ │intermediar neextras │ │ │echipamente de ridicare; │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤N(O) = numărul de ore consumate pentru ││ 54 │A-1050 │Inspecţie după avarie instalatia │ N │ 26+50xN │inspecţie şi eliberare documente; ││ │ │de încărcare │ │ │N(T) = numărul total de inspecţii. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤Pentru nave tancuri petroliere tariful ││ 55 │A-1060 │Insp. după avarie nave sub pavilion│Lx(B+D)│ [23+0,01xLx(B+D)]xN(O) │se majorează cu 20%. ││ │ │român │ N(O) │ │Pentru inspecţia unui număr mai mare de │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤5 magazii sau 6 tancuri de marfa tariful││ 56 │A-1070 │Inspecţii magazii/tancuri marfa │ N(T) │ 45xN(T) │se diminuează cu 20%. ││ │ │(curăţenie, vopsire, etansare, │ │ │ ││ │ │probe hidraulice, etc.) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 57 │A-1080 │Alte prestaţii, care nu se regăsesc│ ora │60 EUR pentru o ora sau fracţiune de ora│ ││ │ │în tarife │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 58 │A-1100 │EMITEREA DOCUMENTULUI CU DATE │ │ │ ││ │ │TEHNICE PENTRU ÎNMATRICULARE SAU │ P │ 15+0,02xP+0,1xP(E) │ ││ │ │INSCRIERE NAVE MARITIME ŞI NAVE │ │ │ ││ │ │ DE NAVIGATIE INTERIOARA │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII PENTRU BORDUL LIBER │L – lungimea maxima │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ ││ Inspecţii conform Convenţiei internaţionale din 1966 asupra liniilor de încărcare │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤B – lăţimea maxima ││ 59 │ B-101 │Inspecţie iniţială – emitere │ │ 252+0,01xLx(B+D) │ ││ │ │certificat │ │ │D – înălţimea de construcţie │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 60 │ B-102 │Inspecţie de reinnoire certificat │ │ 211+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 61 │ B-103 │Inspecţie anuală │Lx(B+D)│ 191+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 62 │ B-104 │Inspecţie Scutire │ │ 201+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 63 │ B-105 │Inspecţie ocazionala/Inspecţie │ │ 80 │ ││ │ │modificare mărci bord liber │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┤ ││ Inspecţii conform regulilor naţionale pentru nave maritime care nu efectuează │ ││ voiaje internaţionale │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ ││ 64 │ B-106 │Inspecţie iniţială │ │ 50+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 65 │ B-107 │Inspecţie anuală │ │ 20+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 66 │ B-109 │Inspecţie ocazionala/modificare │Lx(B+D)│ 60 │ ││ │ │mărci bord liber │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 67 │ B-110 │Inspecţie la 5 ani │ │ 40+0,01xL(B+D) │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII CONFORM CONVENŢIEI SOLAS 74 │ │├────────────────────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ Siguranţa pentru nava de pasageri │ │ │L – lungimea maxima │├────┬───────┬───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 68 │ B-211 │Inspecţie iniţială – emitere │Lx(B+D)│ 957+0,05xLx(B+D) │ ││ │ │certificat │ │ │B – lăţimea maxima │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 69 │ B-212 │Inspecţie de reinnoire certificat │ │ 900+0,05xLx(B+D) │D – înălţimea de construcţie │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ Siguranţa construcţiei pentru nava de mărfuri │ │ │La navele petroliere tariful se │├────┬───────┬───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤majorează cu 20%. ││ 70 │ B-221 │Inspecţie iniţială – emitere │ │ 504+0,02xLx(B+D) │ ││ │ │certificat │ │ │Pentru stivuirea marfii numai pe punte │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤Lx(B+D)├────────────────────────────────────────┤se percep 40% din tarif. ││ 71 │ B-222 │Inspecţie de reinnoire certificat │ │ 390+0,02xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤Pentru stivuirea marfii numai sub punte ││ 72 │ B-223 │Inspecţie anuală │ │ 298+0,01xLx(B+D) │se percep 60% din tarif. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 73 │ B-224 │Inspecţie intermediara │ │ 318+0,01xLx(B+D) │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ Siguranţa echipament pentru nava de mărfuri │ │ │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 74 │ B-231 │Inspecţie iniţială – emitere │ │ 423+0,02xLx(B+D) │ ││ │ │certificat │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤Lx(B+D)├────────────────────────────────────────┤ ││ 75 │ B-232 │Inspecţie de reinnoire certificat │ │ 302+0,02xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 76 │ B-233 │Inspecţie anuală │ │ 191+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 77 │ B-234 │Inspecţie periodică │ │ 231+0,01xLx(B+D) │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ Siguranţa radio pentru nava de mărfuri │ │ │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 78 │ B-241 │Inspecţie iniţială – emitere │ │ 173+0,01xLx(B+D) │ ││ │ │certificat │Lx(B+D)│ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 79 │ B-242 │Inspecţie de reinnoire certificat │ │ 131+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 80 │ B-243 │Inspecţie periodică │ │ 96+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 81 │ B-245 │CERTIFICAT DE SCUTIRE │Lx(B+D)│ 256+0,02xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 82 │ B-250 │ AUTORIZARE PENTRU TRANSPORT │ │ │ ││ │ │ CEREALE │ │ │ ││ │ │Verificare şi aprobare: manual de │ │ │ ││ │ │încărcare cereale, informaţia │Lx(B+D)│ 110+0,01xLx(B+D) │ ││ │ │asupra stabilitatii, eliberare │ │ │ ││ │ │autorizaţie pentru transport │ │ │ ││ │ │cereale │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ 83 │ B-260 │TRANSPORT MĂRFURI PERICULOASE │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 84 │ B-261 │Inspecţie iniţială – eliberare DOC │ │ 135+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤Lx(B+D)├────────────────────────────────────────┤ ││ 85 │ B-262 │Inspecţie de reinnoire DOC │ │ 100+0,01xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 86 │ B-263 │Inspecţie intermediara DOC │ │ 65+0,01xL(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 87 │ B-270 │MANUALUL DE ASIGURARE A MĂRFII │Lx(B+D)│ 85+0,01xLx(B+D) │ ││ │ │Examinare iniţială/aprobare CSM │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII CONFORM CODURI I.M.O. LA CARE FACE TRIMITERE CONVENŢIA SOLAS 74 │ │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ TRANSPORT PRODUSE CHIMICE PERICULOASE – IN VRAC │ ││ TANCURI CHIMICE │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ 88 │ B-281 │Inspecţie iniţială – construcţie │ │ 540+0,06xLx(B+D) │ ││ │ │noua │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 89 │ B-282 │Inspecţie iniţială – nava existenta│ │ 640+0,07xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤Lx(B+D)├────────────────────────────────────────┤ ││ 90 │ B-283 │Reinnoire "Certificate of Fitness" │ │ 480+0,05xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤L – lungimea maxima ││ 91 │ B-284 │Inspecţie anuală │ │ 170+0,02xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 92 │ B-285 │Inspecţie intermediara │ │ 190+0,02xLx(B+D) │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┤ ││ TRANSPORT GAZE LICHEFIATE – TANC GAZE LICHEFIATE │B – lăţimea maxima │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ ││ 93 │ B-286 │Inspecţie iniţială – construcţie │ │ 700+0,08xLx(B+D) │ ││ │ │noua │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 94 │ B-287 │Inspecţie iniţială – nava existenta│ │ 830+0,09xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤D – înălţimea de construcţie ││ 95 │ B-288 │Reinnoire "Certificate of Fitness" │Lx(B+D)│ 620+0,07xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 96 │ B-289 │Inspecţie anuală │ │ 230+0,03xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 97 │ B-290 │Inspecţie intermediara │ │ 270+0,04xLx(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ 98 │ B-291 │Transport în siguranţa a mărfurilor│Lx(B+D)│ 100+0,01xLx(B+D) │ ││ │ │în vrac – cod BC │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII CONFORM CONVENTIEI MARPOL │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│ │P – puterea totală a maşinilor │├────────────────────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤principale, (KW). ││ PREVENIREA POLUARII CU HIDROCARBURI │ │ │ ││ (I.O.P.P.)/ANEXA 1 MARPOL │ │ │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││ 99 │ B-311 │Inspecţie iniţială – eliberare │ │ 329+0,02xP │ ││ │ │certificat IOPP │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ P ├────────────────────────────────────────┤ ││100 │ B-312 │Inspecţie de reinnoire certificat │ │ 197+0,01xP │ ││ │ │IOPP │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││101 │ B-313 │Inspecţie anuală │ │ 134+0,01xP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││102 │ B-314 │Inspecţie intermediara │ │ 196+0,01xP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││103 │ B-315 │Examinare iniţială/aprobare SOPEP │ nava │ 136 │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ PREVENIREA POLUARII CU SUBSTANŢE NOCIVE │ │ │ ││ LICHIDE IN VRAC/ANEXA 2 MARPOL │ │ │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││104 │ B-321 │Inspecţie iniţială – eliberare │ │ 102+0,02xP │ ││ │ │certificat NLS │ │ │La tancuri pentru gaze lichefiate │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ P ├────────────────────────────────────────┤tariful se multiplica cu 0,8. ││105 │ B-322 │Inspecţie de reinnoire certificat │ │ 89+0,01xP │ ││ │ │NLS │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││106 │ B-323 │Inspecţie anuală │ │ 63+0,01xP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││107 │ B-324 │Inspecţie intermediara │ │ 89+0,01xP │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││PREVENIREA POLUARII CU APE UZATE/ANEXA 4 MARPOL │ │ │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││108 │ B-331 │Inspecţie iniţială – eliberare │ P │ 74+0,01xP │ ││ │ │certificat ISPP │ │ │La navele de pasageri tariful se │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤multiplica cu 2. ││109 │ B-332 │Inspecţie de reinnoire certificat │ │ 67+0,01xP │ ││ │ │ISPP │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ PREVENIREA POLUARII CU GUNOI/ANEXA 5 MARPOL │ │ │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││110 │ B-333 │Inspecţie certificare conformitate │ nava │ 50 │ ││ │ │cu Anexa 5 │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││ PREVENIREA POLUARII AERULUI DE CATRE │ │ │ ││ NAVE/ANEXA 6 MARPOL (IAPP) │ │ │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││111 │ B-334 │Inspecţie initiala │ │ 180+0,02xp │P – puterea totală a maşinilor cu │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ P ├────────────────────────────────────────┤ardere interna (kW) ││112 │ B-335 │Inspecţie de reinnoire certificate │ │ 120+0,01xP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││113 │ B-336 │Inspecţie intermediara │ │ 80+0,01xP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││114 │ B-337 │Inspecţie anuală │ │ 60+0,01xP │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII CONFORM CONVENŢIE ILO LA INSTALAŢIILE DE RIDICARE DE LA BORDUL NAVELOR │S = capacitatea maxima a instalaţiei de │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ridicare, tf. ││115 │ B-401 │Examinare, testare şi certificare │ │ 100+0,11xS │ ││ │ │iniţială │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││116 │ B-402 │Examinare la 5 ani │ │ 80+0,09xS │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ buc. ├────────────────────────────────────────┤ ││117 │ B-403 │Examinare anuală │ │ 60+0,06xS │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││118 │ B-404 │Examinare şi retestare după │ │ 20+0,11xS │ ││ │ │avarie/reparaţie │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII PRIVIND MĂSURAREA, CERTIFICAREA TONAJULUI LA NAVE MARITIME ŞI NAVE DE │ ││ NAVIGAŢIE INTERIOARĂ │L – lungimea maxima │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ ││119 │ B-501 │Inspecţie şi emitere certificat │ │ │ ││ │ │tonaj conform Convenţie Tonaj │ │ 154+0,4xLx(B+D) │B – lăţimea maxima ││ │ │1969 Londra la nave maritime │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤D – înălţimea de construcţie ││120 │ B-502 │Inspecţie şi emitere certificat │ │ │ ││ │ │tonaj conform Convenţie Tonaj │ │ 128+0,4xLx(B+D) │ ││ │ │1966 Geneva la nave de navigaţie │ │ │În cazul inspecţiilor în care se ││ │ │interioară │ │ │reeliberează Certificatul de tonaj sau │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤se prelungeşte valabilitatea certifi- ││121 │ B-503 │Inspecţie şi emitere certificat │ │ │catului existent , pentru navele care ││ │ │pentru nave de pescuit cu │ │ │nu au suferit transformări/modificări ││ │ │lungimea max. egala cu 15 m sau │ │ 102+0,4xLx(B+D) │tarifele se aplică prin multiplicare ││ │ │mai mare, dar cu lungimea între │ │ │cu coeficientul 0,25 ││ │ │perpendiculare mai mica de 24 m, │Lx(B+D)│ │ ││ │ │conform legislaţiei naţionale │ │ │În cazul inspecţiilor în care se │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤eliberează Certificatul de tonaj 69 ││122 │ B-504 │Inspecţie şi emitere certificat │ │ │la docurile plutitoare se va aplica ││ │ │pentru nave/ambarcaţiuni de │ │ │10% din tarif. ││ │ │pescuit cu lungimea max. mai mica │ │ 10 │ ││ │ │de 15 m, inclusiv barci, lotci, │ │ │ ││ │ │luntrii şi altele conform │ │ │ ││ │ │legislaţiei naţionale │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││123 │ B-505 │Inspecţie şi emitere certificat │ │ │ ││ │ │conform legislaţiei naţionale │ │ 75+0,4xLx(B+D) │ ││ │ │pentru nave maritime care nu │ │ │ ││ │ │efectuează voiaje internaţionale │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII LA PLATFORME DE FORAJ MARIN CONFORM MODU CODE │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ ││124 │ B-601 │Inspecţie iniţială eliberare │ │ 850+0,05xL(B+D) │ ││ │ │certificat │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││125 │ B-602 │Inspecţie de reinnoire certificat │ buc. │ 700+0,05xL(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││126 │ B-603 │Inspecţie anuală │ │ 600+0,01xL(B+D) │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││127 │ B-604 │Inspecţie intermediara │ │ 650+0,01xL(B+D) │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII ECHIPAMENTE CONFORM CERINTELOR RIPAM(COLREG) LA NAVE MARITIME CARE NU EFECTUEAZA VOIAJE INTERNATIONALE │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│128 │ B-701 │Inspecţia iniţială │ │ │ ││ │ │ │ │ 40 │ ││ │ │L <12 m │ 80 ││ │ │12 m ≤ L <50 m │ 120 ││ │ │L ≥ 50 m │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││129 │ B-702 │ inspecţia la 5 ani │ │ │ ││ │ │ │ │ 20 │ ││ │ │L <12 m │ 40 │l=LUNGIMEA maxima a navei ││ │ │12 m ≤ L <50 m │ 60 ││ │ │L ≥ 50 m │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││130 │ B-703 │Inspecţia anuală │ │ │ ││ │ │ │ │ 15 │ ││ │ │L <12 m │ 25 ││ │ │12 m ≤ L <50 m │ 35 ││ │ │L ≥ 50 m │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ INSPECŢII SISTEME ANTIVEGETATIVE LA NAVE CONFORM CONVENTIEI AFS │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│131 │ B-704 │Inspecţia iniţială sau inspecţie │ │ 120+0,05xL(B+D) │ ││ │ │de reinnoire │ │ │L – lungimea maxima │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤Lx(B+D)├────────────────────────────────────────┤B – latimea maxima ││132 │ B-705 │Inspecţia de confirmare │ │ 50+0,01xL(B+D) │D – înălţimea de construcţie │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ PRODUSE LAMINATE (verificare materiale) │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│133 │C1-101 │Oţeluri de rezistenta normală │ │ 7 Euro/t │ ││ │ │pentru construcţii navale │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││134 │C1-102 │Oţeluri de înalta rezistenta pentru│ │ 10 Euro/t │ ││ │ │construcţii navale │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││135 │C1-103 │Oţeluri pt. construcţii şi oţeluri │ │ │ ││ │ │de înalta rezistenta pt. │ │ 6 Euro/t │ ││ │ │construcţii │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││136 │C1-104 │Oţeluri pt. caldari şi recipiente │ │ │ ││ │ │sub presiune, oţeluri pentru │ t │ 10 Euro/t │ ││ │ │temperaturi scăzute │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││137 │C1-105 │Oţeluri pentru lanturi de ancora │ │ 6 Euro/t │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││138 │C1-106 │Oţeluri înalt aliate (elemente de │ │ 25 Euro/t │ ││ │ │aliere > 5%) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││139 │C1-107 │Table placate │ │ 31 Euro/t │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││140 │C1-108 │Cupru şi aliaje de cupru │ │ 25 Euro/t │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││141 │C1-109 │Aliaje de aluminiu │ │ 25 Euro/t │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│142 │C1-110 │PIESE FORJATE, PIESE TURNATE │ │Greutate piesa finita Tarif în │Pentru verificarea numai a calităţii ││ │ │(verificare calitate material şi │ │ în tone Euro/buc.│materialului sau pentru efectuarea numai││ │ │control final) │ │Până la 0,1 t 13 │a verificării finale se aplică 50% din ││ │ │ │ │De la 0,1 t la 0,5 t 25 │tarif. ││ │ │ │ buc. │De la 0,5 t la 1 t 38 │ ││ │ │ │ │De la 1 t la 2 t 63 │ ││ │ │ │ │De la 2 t la 3 t 113 │ ││ │ │ │ │De la 3 t la 5 t 157 │ ││ │ │ │ │Peste 5 t 375 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│143 │C1-120 │ARBORI COTITI (verificare calitate │ │Greutate piesa finita Tarif în │Pentru verificarea numai a calităţii ││ │ │material şi control final) │ │ în kg Euro/buc.│materialului sau pentru efectuarea numai││ │ │ │ │Până la 500 kg 81 │a verificării finale se aplică 50% din ││ │ │ │ │De la 500 kg la 1000 kg 98 │tarif. ││ │ │ │ buc. │De la 1000 kg la 2000 kg 140 │Pentru piesa forjata sau turnata se ││ │ │ │ │De la 2000 kg la 3000 kg 185 │aplica tarif cod C1-110. ││ │ │ │ │De la 3000 kg la 4000 kg 250 │ ││ │ │ │ │De la 4000 kg la 5000 kg 303 │ ││ │ │ │ │Peste 5000 kg 375 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│144 │C1-130 │ŢEVI PENTRU CAZANE, RECIPIENTE SUB │ │Material: Tarif în │Pentru ţevi sudate tariful se majorează ││ │ │PRESIUNE ŞI INSTALAŢII │ │ Euro/tona│cu 25%. ││ │ │(verificare materiale, inspectare) │ t │Oţel slab aliat, 25 │Pentru ţevi pentru construcţii ││ │ │ │ │Cu, Cu-Zn, Al 25 │se aplică 50% din tarif. ││ │ │ │ │Oţel aliat, Cu-Ni 56 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│145 │C1-140 │ELICE MONOBLOC │ │Greutate elice finita Tarif în │Tariful este pentru elice din oţeluri ││ │ │(verificare materiale, control │ │ Euro/buc.│inoxidabile sau din aliaje de cupru. ││ │ │final) │ │Până la 0,1 t 25 │Pentru elice din fonta şi oţeluri ││ │ │ │ buc. │De la 0,1 t la 0,5 t 38 │nealiate sau slab aliate se aplică ││ │ │ │ │De la 0,5 t la 1 t 63 │75% din tarif. ││ │ │ │ │De la 1 t la 2,5 t 150 │Pentru elice cu pas variabil se ││ │ │ │ │De la 2,5 t la 5 t 219 │majorează cu coeficientul 1,25. ││ │ │ │ │Peste 5000 t 438 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│146 │C1-150 │LANTURI DE ANCORA │ │Calibru lant ancora Tarif în │Tariful este pentru lanturi de categoria││ │ │(inspectare, verificare la sarcina │ │ Euro/tona│a 2-a. ││ │ │de proba şi la sarcina de rupere) │ t │Până la 50 mm 63 │Pentru lanturi de categoria 1 se aplică ││ │ │ │ │De la 51 mm la 100 mm 46 │90% din tarif. ││ │ │ │ │Peste 101 mm 25 │Pentru lanturi de categoria a 3-a ││ │ │ │ │ │tariful se majorează cu 10%. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│147 │C1-151 │ACCESORII PENTRU LANTURI DE ANCORA │ │Calibru lant ancora Tarif în │Tariful se aplică accesoriilor care sunt││ │ │(inspectare, verificare la sarcina)│ buc. │ Euro/buc.│verificate separat, fără lanturi. ││ │ │ │ │Până la 50 mm 4 │ ││ │ │ │ │Peste 51 mm 6 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│148 │C1-160 │PARAME │ │ Tarif în │ ││ │ │(verificare materiale, control │ │ Euro/tona│ ││ │ │final) │ t │Parame din oţel 38 │ ││ │ │ │ │Parame din fibre │ ││ │ │ │ │naturale sau sintetice: 81 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│149 │C1-170 │BUCSE PENTRU ARBORI ŞI AXE │ │Greutate piesa (kg) Tarif în │ ││ │ │(verificare materiale, verificare │ │ Euro/buc.│ ││ │ │dimensionala, verificare la │ │Până la 200 31 │ ││ │ │presiune) │ buc. │De la 200 la 400 50 │ ││ │ │ │ │De la 400 la 600 69 │ ││ │ │ │ │De la 600 la 800 88 │ ││ │ │ │ │De la 800 la 1000 106 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│150 │C1-180 │PANEL │ mp │ 0,44 Euro/mp │ ││ │ │(verificare materiale, inspectate) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│151 │C1-190 │AUTORIZAREA PRODUCĂTORILOR │ │Autorizare pentru: Tarif │Autorizarea laboratoarelor este inclusă ││ │ │Privind capabilitatea tehnica de a │ │ în Euro│în autorizarea producătorilor. ││ │ │produce o anumită categorie de oţel│ │produse laminate 1750 │ ││ │ │sau de aliaj neferos, de a forja │ – │produse forjate 213 │ ││ │ │piese navale şi de a efectua în │ │lanturi de ancora/parame 875 │ ││ │ │laboratoare proprii încercări │ │laboratoare de încercări 625 │ ││ │ │metalice, analize chimice şi │ │ │ ││ │ │metalografice, nedistructive. │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│152 │C1-197 │MATERIALE, TEHNOLOGII ŞI CONTROL │ │Acceptare de tip materiale │Pentru recunoaşterea acceptarilor şi ││ │ │SUDARE │ │pentru sudare 825 Euro/tip│certificarilor realizate de alte ││ │ │ │ │Supraveghere fabricaţie │organizaţii se aplică 50% din tarif. ││ │ │ │ │materiale pentru sudare 4% │ ││ │ │ │ │din valoarea cantităţii │ ││ │ │ │ │supravegheate. │ ││ │ │ │ – │Acceptare tehnologie sudare 500 Euro/│ ││ │ │ │ │ tehnologie│ ││ │ │ │ │Interpretare radiografii 19 Euro/│ ││ │ │ │ │ filme│ ││ │ │ │ │Examinare nedistructiva şi │ ││ │ │ │ │verificare 75 Euro/ora│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│153 │C1-198 │AUTORIZARE SUDORI PENTRU │ │ │Prelungirea pe un an: 70% din tarif. ││ │ │CONSTRUCŢII NAVALE │persoa-│ │Pentru sudorii care efectuează ││ │ │ │na │ 100 Euro/sudor │lucrări la structuri marine, recipienţi ││ │ │ │ │ │sub presiune sau lucrări subacvatice ││ │ │ │ │ │tariful se majorează cu 50%. ││ │ │ │ │ │ Pentru recunoaşterea autorizărilor ││ │ │ │ │ │eliberate de alte organizaţii se aplică ││ │ │ │ │ │50% din tarif. │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ ELEMENTE STRUCTURALE ALE CORPULUI ŞI │ │Tarif în funcţie de greutatea │ ││ ECHIPAMENTE DE PUNTE │ │elementului structural supravegheat: │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┤ │ │Încercarea materialelor se va taxa ││154 │C2-201 │Secţii plane (supravegherea │ t │ │separat. ││ │ │execuţiei la producător) │ │ 5 Euro/t │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││155 │C2-202 │Secţii de volum, suprastructuri, │ │ │ ││ │ │rufuri, tancuri structurale │ t │ 6 Euro/t │Încercarea materialelor se va taxa ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │separat. ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││156 │C2-203 │Postamente, grinzi şi similare │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ t │ 13 Euro/t │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││157 │C2-204 │Etambou, suportul lagarului carmei │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ t │ 15 Euro/t │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││158 │C2-205 │Secţiuni de pereţi gofrati, table │ │ │ ││ │ │fasonate-pregătite pentru sudare │ t │ 4 Euro/t │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│159 │C2-206 │Profile sudate (supravegherea │ │ │Încercarea materialelor se va taxa ││ │ │execuţiei la producător) │ t │ 5 Euro/t │separat. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│160 │C2-207 │Capace guri de magazii, punti pt. │ │ │ ││ │ │transp. vehicule pe roti, │ │ │ ││ │ │platforme, porţi de încărcare şi │ mp │ 6 Euro/mp │ ││ │ │componente similare (suprav. │ │ │ ││ │ │execuţie la producător, insp. şi │ │ │ ││ │ │încercări) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│161 │C2-208 │Uşi etanşe (supravegherea execuţiei│ │Uşi etanşe în pereţi de │ ││ │ │la producător, inspecţii şi │ buc. │compartimentare 63 Euro/buc.│ ││ │ │încercări) │ │Uşi etanşe în pereţi de │ ││ │ │ │ │suprastructuri şi rufuri 6 Euro/buc.│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│162 │C2-209 │Ferestre şi hublouri (supravegherea│ │ │ ││ │ │execuţiei la producător, inspecţii │ buc. │ 9 Euro/buc. │ ││ │ │şi încercări) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│163 │C2-210 │Catarge, coloane, bigi, crucete, │ │ │Încercarea materialelor se va taxa ││ │ │coloane macara, brate macara, │ │ │separat. ││ │ │cabine macara, catarge radar │ t │ 31 Euro/t │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător, inspecţii şi încercări)│ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│164 │C2-211 │Carme (supravegherea execuţiei ans.│ t │ 38 Euro/t │Încercarea materialelor se va taxa ││ │ │la producător) │ │ │separat. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│165 │C2-212 │Ajutaje pentru elice (duze) │ │Diametru interior Tarif în │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ Euro/buc.│ ││ │ │producător) │ buc. │Până la 2 m 88 │ ││ │ │ │ │De la 2 m la 3 m 175 │ ││ │ │ │ │Peste 3 m 263 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│166 │C2-213 │Stabilizatoare de ruliu │ │ │Încercarea materialelor se va taxa ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ buc. │ 318 Euro/bucata │separat. ││ │ │producător │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│167 │C2-214 │Tancuri de apa (supravegherea │ │Capacitate tanc Tarif în │Tariful include inspecţia exterioară, ││ │ │execuţiei la producător) │ │ Euro/buc.│interioară şi încercarea la presiune. ││ │ │ │ │Până la 750 litri 51 │Pentru inspecţia exterioară şi ││ │ │ │ │De la 750 litri la 2000 litri 73 │interioară fără proba de încercare la ││ │ │ │ buc. │Peste 2000 litri 93 │presiune se aplică 80% din tarif. ││ │ │ │ │ │Pentru inspecţie exterioară fără ││ │ │ │ │ │inspecţie interioară şi proba de ││ │ │ │ │ │încercare la presiune se aplică 50% din ││ │ │ │ │ │tarif. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│168 │C2-221 │Instalaţii de grui, scări, scări de│ │ Tarif în │ ││ │ │acces la bord (supravegherea │ │ Euro/buc.│ ││ │ │execuţiei la producător, inspecţii │ │- Grui barci, macara pentru barca 144│ ││ │ │şi încercări la navele în │ buc. │- Rampe lansare libera barci 144│ ││ │ │exploatare) │ │- Accesorii lansare libera barci 588│ ││ │ │ │ │- Grui scări acces la bord, scări │ ││ │ │ │ │acces la bord, scări pilot, scări │ ││ │ │ │ │pasarele şi schele 88│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│169 │C2-222 │Macarale de bord şi poduri rulante │ │Macarale cu deschidere fixa │Pentru macarale cu deschidere fixa cu ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │Până la 2,5 t 213 Euro│vinci manual tarifele se reduc cu 20%. ││ │ │producător) │ │De la 2,5 t la 10 t 356 Euro│ ││ │ │ │ │Peste 10 t 469 Euro│ ││ │ │ │ │Macarale cu deschidere variabila │ ││ │ │ │ │Până la 2,5 t 363 Euro│ ││ │ │ │ │De la 2,5 t la 10 t 644 Euro│ ││ │ │ │ │De la 10 t la 16 t 925 Euro│ ││ │ │ │ buc. │De la 16 t la 30 t 1125 Euro│ ││ │ │ │ │Peste 30 t 1438 Euro│ ││ │ │ │ │Macarale cu braţ mobil 1813 Euro/buc.│ ││ │ │ │ │Macarale capra │ ││ │ │ │ │Până la 16 t 213 Euro│ ││ │ │ │ │Peste 16 t 469 Euro│ ││ │ │ │ │Macarale capra cu deplasare pe sine │ ││ │ │ │ │cu braţ cu deschidere variabila │ ││ │ │ │ │ 2069 Euro/buc.│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│170 │C2-223 │Accesorii pt. instalaţii de │ │ │ ││ │ │ridicare şi dispozitive de lansare │ buc. │ 0,03xVp │Vp = valoarea produsului. ││ │ │barci (supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│171 │C2-224 │Ancore (supravegherea execuţiei la │ │Greutate ancora finita Tarif în │Tariful este pentru ancore cu ţinere ││ │ │producător) │ │(tone) Euro/buc.│normală. ││ │ │ │ │Până la 1 t 44 │Pentru ancore cu capacitate de ţinere ││ │ │ │ buc. │De la 1 t până la 3 t 113 │mare tariful se majorează cu 25%. ││ │ │ │ │De la 3 t până la 5 t 150 │ ││ │ │ │ │De la 5 t până la 7 t 225 │ ││ │ │ │ │De la 7 t până la 10 t 213 │ ││ │ │ │ │Peste 10 t 375 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│172 │C2-225 │Cârlige de remorca (supravegherea │ │Sarcina de lucru Tarif │ ││ │ │execuţiei la producător sau la │ │în siguranţa Euro/buc.│ ││ │ │bordul navelor) │ buc. │Până la 5 t 56 │ ││ │ │ │ │De la 5 t până la 20 t 75 │ ││ │ │ │ │De la 20 t până la 100 t 113 │ ││ │ │ │ │Peste 100 t 188 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│173 │C2-226 │Vinci de ancora (supravegherea │ │Calibru lant ancora Tarif │La vinciuri cu parâme în loc de lanţuri,││ │ │execuţiei la producător) │ │ Euro/buc.│se va asimila Ø'4f parâmă cu calibrul ││ │ │ │ │Până la 30 mm 113 │lanţului. ││ │ │ │ buc. │De la 31 mm la 50 mm 188 │ ││ │ │ │ │De la 51 mm la 75 mm 250 │ ││ │ │ │ │De la 76 mm la 100 mm 375 │ ││ │ │ │ │Peste 100 mm 438 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│174 │C2-227 │Vinciuri (supravegherea execuţiei │ │Sarcina de lucru [tf] Tarif │Pentru vinciuri cu acţionare manuală ││ │ │la producător) │ │ Euro/buc.│tariful se multiplica cu 0,5. ││ │ │ │ │Până la 0,5 tf 81 │ ││ │ │ │ │De la 0,5 tf până la 2,5 tf 100 │ ││ │ │ │ │De la 2,5 tf până la 5 tf 125 │ ││ │ │ │ buc. │De la 5 tf până la 10 tf 156 │ ││ │ │ │ │De la 10 tf până la 25 tf 225 │ ││ │ │ │ │De la 25 tf până la 50 tf 338 │ ││ │ │ │ │De la 50 tf până la 100 tf 463 │ ││ │ │ │ │De la 100 tf până la 150 tf 625 │ ││ │ │ │ │Peste 150 tf 738 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│175 │C2-228 │Furtun de încărcare (supravegherea │ │Diametru nominal Tarif în │Tariful este pentru furtunuri cu ││ │ │execuţiei la producător, încercări │ │ Euro/buc.│lungimea de până la 10 m. ││ │ │iniţiale) │ buc. │Până la 100 mm 31 │Pentru furtunuri cu lungimi mai mari de ││ │ │ │ │De la 101 mm la 150 mm 38 │10 m tariful se înmulţeşte cu 1,5. ││ │ │ │ │Peste 150 mm 45 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│176 │C2-230 │Mijloace de salvare (supravegherea │ buc. │ 0,03xVp │Vp = valoarea produsului. ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│177 │C2-241 │Elemente de ghidare containere în │ │ │Încercarea materialelor se va taxa ││ │ │magazii (supravegherea execuţiei la│ t │ │separat. ││ │ │producător, inspecţii şi încercări)│ │ │Vp = valoarea produsului. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┤ │ ││178 │C2-242 │Elemente de stivuire şi de amarare │ │ │ ││ │ │containere (supravegherea execuţiei│ lot │ │ ││ │ │la producător, inspecţii prin │ │ │ ││ │ │sondaj) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┤ 0,03xVp │ ││179 │C2-243 │Elemente de stivuire şi de amarare │ │ │ ││ │ │containere (supravegherea execuţiei│ lot │ │ ││ │ │la producător, inspecţie piesa cu │ │ │ ││ │ │piesa) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┤ │ ││180 │C2-244 │Elemente de stivuire şi de amarare │ │ │ ││ │ │containere (încercarea pieselor pe │ buc. │ │ ││ │ │un dispozitiv de încercare la cel │ │ │ ││ │ │puţin 2% din lot) │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┼────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ DISPOZIŢII TARIFARE GENERALE ACŢIONARI PRINCIPALE├────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┬────────────────────────────────────────┤│ │Puterea Tarif │ Puterea Tarif │ Pentru valori intermediare ale │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┤ KW Euro/buc. │ KW Euro/buc.│puterilor valoarea prestaţiei se ││181 │C3-301 │Motoare cu ardere interna/maşini cu│ │ 10 194 │ 1250 2175 │determina prin interpolare liniara. ││ │ │abur pentru propulsie şi auxiliare │ │ 20 213 │ 1500 2500 │ Tarifele sunt calculate pentru ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ 40 238 │ 1750 2850 │puterea maxima continua declarata de ││ │ │producător, inclusiv probe pe │ │ 60 263 │ 2000 3225 │producător. ││ │ │stand) │ │ 80 300 │ 2500 3763 │ Tarifele includ şi probele de stand ││ │ │ │ │ 100 338 │ 3000 4325 │ale motoarelor/turbinelor. ││ │ │ │ │ 120 375 │ 4500 4925 │ Pentru verificările şi probele la ││ │ │ │ │ 160 444 │ 5000 5588 │cerere a unor motoare/turbine existente ││ │ │ │ │ 200 513 │ 6000 6088 │în stare asamblata tariful se aplică în ││ │ │ │ buc. │ 240 581 │ 7000 6600 │pondere de 50%. ││ │ │ │ │ 280 650 │ 8000 7138 │ ││ │ │ │ │ 340 763 │ 10000 8038 │ ││ │ │ │ │ 420 875 │ 12000 9013 │ ││ │ │ │ │ 480 988 │ 14000 10625 │ ││ │ │ │ │ 560 1106 │ 16000 11213 │ ││ │ │ │ │ 620 1231 │ 18000 11988 │ ││ │ │ │ │ 700 1363 │ 22000 13944 │ ││ │ │ │ │ 800 1519 │ 26000 15936 │ ││ │ │ │ │ 900 1688 │ 32000 19080 │ ││ │ │ │ │ 1000 1875 │ 40000 22992 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┼───────────────────┼────────────────────────────────────────┤│182 │C3-302 │Turbine cu abur/gaze pentru │ │Puterea Tarif │ Puterea Tarif │ ││ │ │propulsie şi auxiliare │ │ KW Euro/buc. │ KW Euro/buc.│ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ 10 350 │ 1250 3913 │ ││ │ │producător, inclusiv probe pe │ │ 20 381 │ 1500 4500 │ ││ │ │stand) │ │ 40 425 │ 1750 4926 │ ││ │ │ │ │ 60 475 │ 2000 5574 │ ││ │ │ │ │ 80 538 │ 2500 6504 │ ││ │ │ │ │ 100 606 │ 3000 7476 │ ││ │ │ │ │ 120 675 │ 4500 8508 │ ││ │ │ │ │ 160 800 │ 5000 9660 │ ││ │ │ │ │ 200 925 │ 6000 10524 │ ││ │ │ │ buc. │ 240 1050 │ 7000 11406 │ ││ │ │ │ │ 280 1169 │ 8000 12336 │ ││ │ │ │ │ 340 1375 │ 10000 13890 │ ││ │ │ │ │ 420 1575 │ 12000 15576 │ ││ │ │ │ │ 480 1775 │ 14000 17388 │ ││ │ │ │ │ 560 1988 │ 16000 19380 │ ││ │ │ │ │ 620 2219 │ 18000 21576 │ ││ │ │ │ │ 700 2450 │ 22000 25104 │ ││ │ │ │ │ 800 2738 │ 26000 28680 │ ││ │ │ │ │ 900 3038 │ 32000 34344 │ ││ │ │ │ │ 1000 3375 │ 40000 41400 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┴───────────────────┼────────────────────────────────────────┤│183 │C3-303 │Grupuri antrenate de motoare cu │ │20% din suma tarifelor aplicabile pentru│Tarifele se aplică la grupurile care au ││ │ │ardere interna – generatoare, │ │fabricarea individuală a elementelor │elementele componente certificate de ANR││ │ │compresoare, pompe, ventilatoare │ │componente ale grupului (motor, │sau de o organizaţie recunoscută de ANR ││ │ │(verificare pe stand la producător)│ │generator, compresor, pompa, ventilator)│la testarea individuală a acestora pe │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │standul producătorului. ││184 │C3-304 │Grupuri antrenate de turbine – │ │ │ ││ │ │generatoare, compresoare, pompe, │ buc. │ │ ││ │ │ventilatoare (verificare pe stand │ │ │ ││ │ │la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││185 │C3-305 │Grupuri electro-antrenate de │ │ │ ││ │ │motoare electrice, compresoare, │ │ │ ││ │ │pompe, ventilatoare (verificare pe │ │ │ ││ │ │stand la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│186 │C3-306 │Turbosuflante supraalimentare │ │Diametru rotor Tarif în │Pentru supravegherea execuţiei la ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ suflanta Euro/buc.│producător a arborelui/rotorului ││ │ │producător, inclusiv probe pe │ │Până la 100 mm 81 │turbosuflantei se percepe un tarif ││ │ │stand) │ │De la 101 mm la 200 mm 111 │reprezentând 20% din tariful ││ │ │ │ buc. │De la 201 mm la 300 mm 139 │turbosuflantei. ││ │ │ │ │De la 301 mm la 400 mm 169 │ ││ │ │ │ │De la 401 mm la 500 mm 198 │ ││ │ │ │ │De la 501 mm la 700 mm 225 │ ││ │ │ │ │De la 701 mm la 1000 mm 300 │ ││ │ │ │ │Peste 1001 mm 375 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┬───────────────────┼────────────────────────────────────────┤│187 │C3-307 │Plăci de baza/cartere pt. motoare │ │Puterea Tarif │ Puterea Tarif │ ││ │ │cu ardere interna (supravegherea │ │ KW Euro/buc. │ KW Euro/buc.│ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ 10 20 │ 1250 218 │ ││ │ │ │ │ 20 21 │ 1500 250 │ ││ │ │ │ │ 40 24 │ 1750 292 │ ││ │ │ │ │ 60 26 │ 2000 323 │ ││ │ │ │ │ 80 30 │ 2500 376 │ ││ │ │ │ │ 100 34 │ 3000 433 │ ││ │ │ │ │ 120 38 │ 4500 493 │ ││ │ │ │ │ 160 45 │ 5000 559 │ ││ │ │ │ buc. │ 200 51 │ 6000 609 │ ││ │ │ │ │ 240 59 │ 7000 634 │ ││ │ │ │ │ 280 65 │ 8000 685 │ ││ │ │ │ │ 340 76 │ 10000 772 │ ││ │ │ │ │ 420 88 │ 12000 865 │ ││ │ │ │ │ 480 99 │ 14000 966 │ ││ │ │ │ │ 560 111 │ 16000 1076 │ ││ │ │ │ │ 620 124 │ 18000 1199 │ ││ │ │ │ │ 700 136 │ 22000 1394 │ ││ │ │ │ │ 800 153 │ 26000 1594 │ ││ │ │ │ │ 900 170 │ 32000 1908 │ ││ │ │ │ │ 1000 188 │ 40000 2299 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┴───────────────────┼────────────────────────────────────────┤│188 │C3-308 │Arbori cotiti │ │ Greutatea piesei Tarif în │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ finite Euro/buc.│ ││ │ │producător şi inspecţie finala) │ │Până la 150 kg 31 │ ││ │ │ │ │De la 151 kg la 300 kg 38 │ ││ │ │ │ │De la 301 kg la 600 kg 81 │ ││ │ │ │ buc. │De la 601 kg la 900 kg 113 │ ││ │ │ │ │De la 901 kg la 1300 kg 138 │ ││ │ │ │ │De la 1301 kg la 2000 kg 181 │ ││ │ │ │ │De la 2001 kg la 3000 kg 225 │ ││ │ │ │ │De la 3001 kg la 4000 kg 275 │ ││ │ │ │ │Peste 4000 kg 300 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│189 │C3-309 │Coloane pt. motoare cu ardere │ │Diametru cilindru Tarif în Euro/buc.│ ││ │ │interna (supraveghere la │ buc. │Până la 700 mm 75 │ ││ │ │producător) │ │Peste 700 mm 100 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼───────────────────┬────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│190 │C3-310 │Blocuri de cilindri pt. motoare │ │Puterea Tarif │ Puterea Tarif │ ││ │ │cu ardere interna (supravegherea │ buc. │ kW Euro/buc. │ kW Euro/buc.│ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ 10 20 │ 1250 218 │ ││ │ │ │ │ 20 21 │ 1500 250 │ ││ │ │ │ │ 40 24 │ 1750 285 │ ││ │ │ │ │ 60 26 │ 2000 323 │ ││ │ │ │ │ 80 30 │ 2500 361 │ ││ │ │ │ │ 100 34 │ 3000 415 │ ││ │ │ │ │ 120 38 │ 4500 473 │ ││ │ │ │ │ 160 45 │ 5000 536 │ ││ │ │ │ │ 200 51 │ 6000 584 │ ││ │ │ │ │ 240 59 │ 7000 634 │ ││ │ │ │ │ 280 65 │ 8000 685 │ ││ │ │ │ │ 340 76 │ 10000 772 │ ││ │ │ │ │ 420 88 │ 12000 865 │ ││ │ │ │ │ 480 99 │ 14000 966 │ ││ │ │ │ │ 560 111 │ 16000 1076 │ ││ │ │ │ │ 620 124 │ 18000 1199 │ ││ │ │ │ │ 700 136 │ 22000 1394 │ ││ │ │ │ │ 800 153 │ 26000 1594 │ ││ │ │ │ │ 900 170 │ 32000 1908 │ ││ │ │ │ │ 1000 188 │ 40000 2299 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│191 │C3-311 │Camasi cilindru (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││192 │C3-312 │Biele pt. motoare cu ardere interna│ │ │ ││ │ │(supravegherea la producător) │ │ Valoare produs (VP) Tarif în │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ Euro/buc.│ ││193 │C3-313 │Chiulase, pistoane, capete de │ │ │ ││ │ │piston pentru motoare cu ardere │ │Până la 1000 Euro 0,050xVP │ ││ │ │interna (supravegherea execuţiei │ │De la 1001 Euro la 5000 Euro 0,042xVP │ ││ │ │la producător) │ │De la 5001 Euro la 10000 Euro 0,038xVP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 10001 Euro la │ ││194 │C3-314 │Pompe de injecţie/injectoare │ │50000 Euro 0,030xVP │ ││ │ │(inspecţie finala/proba hidraulica)│ buc. │De la 50001 Euro la │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │70000 Euro 0,026xVP │ ││195 │C3-315 │Amortizoare de vibratii torsionale │ │De la 70001 Euro la │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │100000 Euro 0,014xVP │ ││ │ │producător) │ │Peste 100000 Euro 0,012xVP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││196 │C3-316 │Separatoare de combustibil/ulei │ │ │ ││ │ │(supravegherea la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││197 │C3-317 │Filtre de ulei/combustibil │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător şi probe pe stand) │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ TRANSMISIE ŞI ECHIPAMENTE AUXILIARE │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│198 │C3-401 │Cuplaje elastice/hidraulice │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││199 │C3-402 │Reductoare – inversoare │ │Puterea Tarif │ Puterea Tarif │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ kW Euro/buc. │ kW Euro/buc.│ ││ │ │producător) │ buc. │ 10 78 │ 1250 870 │ Pentru reductor principal (fără ││ │ │ │ │ 20 85 │ 1500 1000 │inversor) tariful se aplică diminuat cu ││ │ │ │ │ 40 95 │ 1750 1140 │0,75. ││ │ │ │ │ 60 105 │ 2000 1290 │ Pentru reductoare auxiliare tariful ││ │ │ │ │ 80 120 │ 2500 1505 │se aplică diminuat cu coeficientul 0,6. ││ │ │ │ │ 100 135 │ 3000 1730 │ ││ │ │ │ │ 120 150 │ 4500 1970 │ ││ │ │ │ │ 160 178 │ 5000 2146 │ ││ │ │ │ │ 200 205 │ 6000 2338 │ ││ │ │ │ │ 240 233 │ 7000 2534 │ ││ │ │ │ │ 280 260 │ 8000 2741 │ ││ │ │ │ │ 340 305 │ 10000 3086 │ ││ │ │ │ │ 420 350 │ 12000 3461 │ ││ │ │ │ │ 480 395 │ 14000 3864 │ ││ │ │ │ │ 560 443 │ 16000 4308 │ ││ │ │ │ │ 620 493 │ 18000 4080 │ ││ │ │ │ │ 700 545 │ 22000 5580 │ ││ │ │ │ │ 800 486 │ 26000 6372 │ ││ │ │ │ │ 900 676 │ 32000 7632 │ ││ │ │ │ │ 1000 750 │ 40000 9162 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┴───────────────────┼────────────────────────────────────────┤│200 │C3-403 │Compresoare de aer (supravegherea │ │Debit nominal Tarif în │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ Euro/buc.│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │Până la 50 mc/ora 100 │Tariful este pentru compresoare cu un ││201 │C3-404 │Compresoare frigorifice │ │De la 51 la 100 mc/ora 138 │piston. ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ buc. │De la 101 la 200 mc/ora 188 │Pentru compresoare cu mai multe ││ │ │producător inclusiv probe pe stand)│ │De la 201 la 500 mc/ora 363 │pistoane, tariful se aplică majorat cu ││ │ │ │ │De la 501 la 800 mc/ora 488 │15% ││ │ │ │ │De la 801 la 1000 mc/ora 638 │Pentru compresoare cu şurub tariful se ││ │ │ │ │Peste 1000 mc/ora 750 │diminuează cu 35% │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│202 │C3-405 │Pompe (supravegherea execuţiei la │ │Debit nominal Tarif în │ ││ │ │producător inclusiv probe pe stand)│ │ Euro/buc.│ ││ │ │ │ │Până la 40 mc/ora 25 │Tariful este pentru pompe cu înălţime de││ │ │ │ │De la 41 la 100 mc/ora 44 │pompare până la 50 m coloana apa ││ │ │ │ buc. │De la 101 la 400 mc/ora 63 │Pentru pompe cu înălţimi de pompare mai ││ │ │ │ │De la 401 la 1000 mc/ora 100 │mari, tariful se majorează cu 40% ││ │ │ │ │De la 1001 la 2000 mc/ora 138 │ ││ │ │ │ │De la 2001 la 3000 mc/ora 175 │ ││ │ │ │ │De la 3001 la 5000 mc/ora 250 │ ││ │ │ │ │Peste 5000 mc/ora 313 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│203 │C3-406 │Motoare hidraulice şi pompe pentru │ buc. │Valoare produs (VP) Tarif în │ ││ │ │instalaţii hidraulice │ │ Euro/buc.│ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător inclusiv probe pe stand)│ │Până la 1000 Euro 0,050xVP│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 1001 Euro la 5000 Euro 0,042xVP│ ││204 │C3-407 │Cilindri hidraulici (supravegherea │ │De la 5001 Euro la 10000 Euro 0,038xVP│ ││ │ │execuţiei la producător) │ │De la 10001 Euro la 50000 Euro 0,030xVP│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 50001 Euro la 70000 Euro 0,026xVP│ ││205 │C3-408 │Componente, agregate şi instalaţii │ │De la 70001 Euro la 100000 Euro 0,014xVP│ ││ │ │hidropneumatice (supravegherea │ │Peste 100000 Euro 0,012xVP│ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│206 │C3-409 │Mijloace de guvernare activa │ buc. │Puterea maxima Tarif în │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ Euro/buc.│ ││ │ │producător) │ │Până la 60 kW 89 │ ││ │ │ │ │De la 61 kW la 300 kW 153 │ ││ │ │ │ │De la 301 kW la 600 kW 293 │ ││ │ │ │ │De la 601 kW la 1000 kW 495 │ ││ │ │ │ │Peste 1001 kW 635 │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ CALDARI, SCHIMBATOARE DE CĂLDURA ŞI RECIPIENTE SUB PRESIUNE │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│207 │C3-501 │Caldari cu abur principale şi │ │ │ ││ │ │auxiliare (supravegherea execuţiei │ │ │ ││ │ │la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││208 │C3-502 │Caldarine cu gaze (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │Valoare produs (VP) Tarif în│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ Euro/buc.│ ││209 │C3-503 │Schimbatoare de căldura │ │Până la 1000 Euro 0,050xVP│ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │De la 1001 Euro la 5000 Euro 0,042xVP│ ││ │ │producător) │ buc. │De la 5001 Euro la 10000 Euro 0,038xVP│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 10001 Euro la 50000 Euro 0,030xVP│ ││210 │C3-504 │Racitoare de aer (supravegherea │ │De la 50001 Euro la 70000 Euro 0,026xVP│ ││ │ │execuţiei la producător) │ │De la 70001 Euro la 100000 Euro 0,014xVP│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │Peste 100000 Euro 0,012xVP│ ││211 │C3-505 │Distilatoare de apa tehnica │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││212 │C3-506 │Recipiente sub presiune │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ COMPONENTE PENTRU LINIA DE ARBORI │├────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│ │Diametru Tarif în │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┤ Euro/buc.│ ││213 │C3-601 │Lagare de impingere (supravegherea │ │Până la 150 mm 106 │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │De la 151 mm la 200 mm 138 │ ││ │ │ │ │De la 201 mm la 300 mm 194 │ ││ │ │ │ │De la 301 mm la 400 mm 250 │ ││ │ │ │ │De la 401 mm la 500 mm 313 │ ││ │ │ │ │De la 501 mm la 600 mm 369 │ ││ │ │ │ buc. │De la 601 mm la 800 mm 475 │ ││ │ │ │ │De la 801 mm la 1000 mm 538 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│214 │C3-602 │Bucse tub etambou (supravegherea │ │Diametru Tarif în │ ││ │ │execuţiei la producător) şi │ │ Euro/buc.│ ││ │ │etambreu │ │Până la 200 mm 31 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 201 mm la 400 mm 38 │ ││215 │C3-603 │Etansari tub etambou (supravegherea│ │De la 401 mm la 600 mm 56 │ ││ │ │execuţiei la producător) şi │ │De la 601 mm la 800 mm 75 │ ││ │ │etambreu │ │De la 801 mm la 1000 mm 94 │ ││ │ │ │ │Peste 1000 mm 113 │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ DIVERSE │├────────────────────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│ │ │Moment nominal Tarif în │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┤ │ Euro/buc.│ ││216 │C3-701 │Maşini de carma (supravegherea │ │Până la 100 kNm 128 │ ││ │ │execuţiei la producător) │ buc. │De la 101 la 500 kNm 255 │ ││ │ │ │ │De la 501 la 1000 kNm 381 │ ││ │ │ │ │Peste 1000 kNm 635 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││217 │C3-702 │Echipamente de separare şi filtrare│ │Debit nominal Tarif în │ ││ │ │a apelor cu conţinut de │ │ Euro/buc.│ ││ │ │hidrocarburi (supravegherea │ │Până la 1 mc/h 128 │ ││ │ │execuţiei la producător) │ buc. │De la 1,1 la 10 mc/h 171 │ ││ │ │ │ │De la 10,1 la 50 mc/h 349 │ ││ │ │ │ │Peste 50,1 mc/h 508 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││218 │C3-703 │Instalaţii de gaz inert │ │Debit nominal Tarif în │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ Euro/buc.│ ││ │ │producător) │ buc. │Până la 500 mc/h 483 │ ││ │ │ │ │De la 501 la 1000 mc/h 571 │ ││ │ │ │ │De la 1001 la 5000 mc/h 889 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│219 │C3-704 │Arzătoare pentru caldari │ │Valoare produs (VP) Tarif în │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ Euro/buc.│ ││ │ │producător) │buc. │Până la 1000 Euro 0,050xVP│ ││ │ │ │ │De la 1001 Euro la 5000 Euro 0,042xVP│ ││ │ │ │ │De la 5001 Euro la 10000 Euro 0,038xVP│ ││ │ │ │ │De la 10001 Euro la 50000 Euro 0,030xVP│ ││ │ │ │ │De la 50001 Euro la 70000 Euro 0,026xVP│ ││ │ │ │ │Peste 70001 Euro 0,014xVP│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││220 │C3-705 │Ventilatoare │ │Diametru rotor Tarif în │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ Euro/buc.│ ││ │ │producător) │ buc. │Până la 500 mm 31 │ ││ │ │ │ │De la 501 mm la 1000 mm 58 │ ││ │ │ │ │Peste 1001 mm 89 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││221 │C3-706 │Racorduri flexibile/compensatoare │ │Diametru nominal Tarif în │ ││ │ │de dilataţie (supravegherea │ │ Euro/buc.│ ││ │ │execuţiei la producător) │ buc. │Până la 100 mm 13 │ ││ │ │ │ │De la 101 mm la 500 mm 64 │ ││ │ │ │ │Peste 501 mm la 1000 mm 159 │ ││ │ │ │ │Peste 1001 mm 235 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││222 │C3-707 │Valvule şi armături (supravegherea │ │Diametru nominal Tarif în │ ││ │ │execuţiei la producător) │ buc. │ Euro/buc.│ ││ │ │ │ │Până la 100 mm 31 │ ││ │ │ │ │De la 101 mm la 500 mm 101 │ ││ │ │ │ │Peste 501 mm la 1000 mm 241 │ ││ │ │ │ │Peste 1001 mm 431 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│223 │C3-708 │Aparate de măsura, control, │ │Valoare produs (VP) Tarif în │ ││ │ │semnalizare, comanda, reglaj │ │ Euro/buc.│ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │Până la 1000 Euro 0,050xVP│ ││ │ │producător) │ │De la 1001 Euro la 5000 Euro 0,042xVP│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 5001 Euro la 10000 Euro 0,038xVP│ ││224 │C3-709 │Flanse (inspecţie finala la │ buc. │De la 10001 Euro la 50000 Euro 0,030xVP│ ││ │ │producător) │ │De la 50001 Euro la 70000 Euro 0,026xVP│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 70001 Euro la 100000 Euro 0,014xVP│ ││225 │C3-710 │Alte componente pentru maşini şi │ │Peste 100000 Euro 0,012xVP│ ││ │ │mecanisme solicitate sub │ │ │ ││ │ │supraveghere ANR (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│226 │C3-711 │Reparaţii la maşini şi echipamente │ │Valoarea reparatiei Tarif în │ ││ │ │mecanice (produs reparat) │ buc. │ Euro/buc.│ ││ │ │ │ │Până la 5000 Euro 0,04xVR │Vr – valoarea reparatiei ││ │ │ │ │De la 5001 Euro la 20000 0,03xVR │ ││ │ │ │ │Peste 20001 Euro 0,02xVR │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ MAŞINI ŞI TRANSFORMATOARE ELECTRICE├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│ │ │ │ │ Puterea Tarif în Puterea Tarif în │ │├ │ │ │ │ kVA Euro/buc. kVA Euro/buc.│ ││227 │C4-801 │Generatoare autoexcitate, maşini │ │Până la 1 15 300 369 │Pentru valori intermediare ale ││ │ │electrice speciale, convertizoare │ │ 5 44 400 425 │puterilor tariful se va calcula prin ││ │ │rotative (supravegherea execuţiei │ │ 10 69 500 475 │interpolare liniara. ││ │ │la producător) │ buc. │ 15 94 1000 738 │ ││ │ │ │ │ 20 113 1500 900 │ ││ │ │ │ │ 30 150 2000 975 │ ││ │ │ │ │ 50 238 2500 1050 │ ││ │ │ │ │ 100 263 3000 1125 │ ││ │ │ │ │ 200 313 4000 1313 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││228 │C4-802 │Motoare electrice │ │ Puterea Tarif în Puterea Tarif │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ kVA Euro/buc. kVA Euro/buc.│ ││ │ │producător) │ │Până la 1 8 300 150 │ ││ │ │ │ │ 5 19 400 169 │ ││ │ │ │ │ 10 31 500 188 │ ││ │ │ │ buc. │ 15 38 1000 294 │ ││ │ │ │ │ 20 44 1500 363 │ ││ │ │ │ │ 30 63 2000 394 │ ││ │ │ │ │ 50 94 2500 425 │ ││ │ │ │ │ 100 106 3000 450 │ ││ │ │ │ │ 200 125 4000 525 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│229 │C4-803 │Motoare electrice de propulsie │ │ Puterea Tarif în Puterea Tarif în │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ kVA Euro/buc. kVA Euro/buc.│ ││ │ │producător) │ │Până la 1 10 300 203 │ ││ │ │ │ │ 5 25 400 228 │ ││ │ │ │ │ 10 43 500 253 │ ││ │ │ │ buc. │ 15 50 1000 398 │ ││ │ │ │ │ 20 59 1500 488 │ ││ │ │ │ │ 30 84 2000 531 │ ││ │ │ │ │ 50 125 2500 575 │ ││ │ │ │ │ 100 144 3000 606 │ ││ │ │ │ │ 200 169 4000 634 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│230 │C4-804 │Transformatoare │ │ Puterea Tarif Puterea Tarif │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ kVA Euro/buc. kVA Euro/buc.│ ││ │ │producător) │ │Până la 1 6 300 148 │ ││ │ │ │ │ 5 18 400 169 │ ││ │ │ │ buc. │ 10 28 500 188 │ ││ │ │ │ │ 15 38 1000 294 │ ││ │ │ │ │ 20 45 1500 363 │ ││ │ │ │ │ 30 60 2000 388 │ ││ │ │ │ │ 50 95 2500 419 │ ││ │ │ │ │ 100 105 3000 450 │ ││ │ │ │ │ 200 125 4000 525 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││231 │04-805 │Frâne, amplificatoare magnetice, │ │ Puterea Tarif Puterea Tarif │ ││ │ │drosele, cuplaje, dispozitive de │ │ kVA Euro/buc. kVA Euro/buc.│ ││ │ │compensare a factorului de putere │ buc. │Până la 1 5 300 90 │ ││ │ │etc. (supravegherea execuţiei la │ │ 5 11 400 101 │ ││ │ │producător) │ │ 10 14 500 113 │ ││ │ │ │ │ 15 23 1000 175 │ ││ │ │ │ │ 20 26 1500 219 │ ││ │ │ │ │ 30 38 2000 238 │ ││ │ │ │ │ 50 56 2500 256 │ ││ │ │ │ │ 100 64 3000 269 │ ││ │ │ │ │ 200 75 4000 313 │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ TABLOURI ŞI PUPITRE ELECTRICE │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│232 │C4-901 │Tablouri principale de distribuţie │ │ │ ││ │ │şi tablouri de distribuţie de │ │ │ ││ │ │avarie trifazate (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││233 │C4-902 │Tablouri secundare de distribuţie, │ │Valoare produs (VP) Tarif │ ││ │ │pupitre de comanda, staţii de │ │ Euro/buc.│ ││ │ │redresare şi grupuri de excitatie │ buc. │Până la 100 Euro 0,100xVp │ ││ │ │statica (supravegherea execuţiei la│ │De la 101 Euro la 500 Euro 0,080xVp │ ││ │ │producător) │ │De la 501 Euro la 1000 Euro 0,050xVp │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 1001 Euro la 5000 Euro 0,040xVp │ ││234 │C4-903 │Tablouri de încărcare acumulatori │ │De la 5001 Euro la 10000 Euro 0,030xVp │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │De la 10001 Euro la 20000 Euro 0,020xVp │ ││ │ │producător) │ │De la 20001 Euro la 50000 Euro 0,015xVp │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 50001 Euro la 100000 Euro0,013xVp │ ││235 │C4-904 │Convertizoare cu semiconductori │ │Peste 100000 Euro 0,010xVp │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│236 │C4-905 │Tablouri de iluminat │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │Valoare produs (VP) Tarif │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ Euro/buc.│ ││237 │C4-906 │Tablouri pornitoare │ │Până la 100 Euro 0,100xVp │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │De la 101 Euro la 500 Euro 0,080xVp │ ││ │ │producător) │ │De la 501 Euro la 1000 Euro 0,050xVp │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ buc. │De la 1001 Euro la 5000 Euro 0,040xVp │ ││238 │C4-907 │Tablouri de comanda şi forta pentru│ │De la 5001 Euro la 10000 Euro 0,030xVp │ ││ │ │mecanisme de punte – inclusiv │ │De la 10001 Euro la 20000 Euro 0,020xVp │ ││ │ │controlere (supravegherea execuţiei│ │De la 20001 Euro la 50000 Euro 0,015xVp │ ││ │ │la producător) │ │De la 50001 Euro la 100000 Euro0,013xVp │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │Peste 100000 Euro 0,010xVp │ ││239 │C4-908 │Tablouri de comanda de semnalizare │ │ │ ││ │ │sau de automatizare şi telefonie │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││240 │C4-909 │Tablouri pentru instalaţii │ │ │ ││ │ │frigorifice (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││241 │C4-910 │Radiatoare şi alte aparate │ │ │ ││ │ │electrotehnice (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││242 │C4-911 │Eclise de separaţie pentru bare de │ │ │ ││ │ │cupru (supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ ECHIPAMENTE DE COMANDA, CONTROL ŞI SEMNALIZARE │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│243 │C4-1001│Centrale pentru măsurarea │ │ │ ││ │ │temperaturilor, presiunilor şi a │ │ │ ││ │ │altor parametri, telegrafe, │ │ │ ││ │ │axiometre, tahometre, telefoane │ │ │ ││ │ │antiex (supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││244 │C4-1002│Centrale telefonice, sisteme de │ │ │ ││ │ │comunicaţii interioare, avertizare │ │ │ ││ │ │de incendiu (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││245 │C4-1003│Instalaţii de telecomanda motoare │ │ │ ││ │ │termice, turbine, instalaţii de │ │ │ ││ │ │carma, bowthruster (supravegherea │ │Valoare produs (VP) Tarif în │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ Euro/buc.│ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │Până la 100 Euro 0,100xVP │ ││246 │C4-1004│Aparate electronice în construcţie │ │De la 101 Euro la 500 Euro 0,080xVP │ ││ │ │modulară sistem EUROCARD cu module │ buc. │De la 501 Euro la 1000 Euro 0,050xVP │ ││ │ │debrosabile (supravegherea │ │De la 1001 Euro la 5000 Euro 0,040xVP │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │De la 5001 Euro la 10000 Euro 0,030xVp │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 10001 Euro la 20000 Euro 0,020xVp │ ││247 │C4-1005│Posturi de comanda locală │ │De la 20001 Euro la 50000 Euro 0,015xVp │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │De la 50001 Euro la100000 Euro 0,013xVp │ ││ │ │producător) │ │Peste 100000 Euro 0,010xVp │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││248 │C4-1006│Adaptoare electronice pentru │ │ │ ││ │ │detectoare pasive şi butoane de │ │ │ ││ │ │semnalizare manuală a incendiului │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││249 │C4-1100│CABLURI ELECTRICE (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ APARATE ELECTRICE │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│250 │C4-1201│Intreruptoare automate │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││251 │C4-1202│Contactoare (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │Valoare produs (VP) Tarif în │ ││252 │C4-1203│Comutatoare, intreruptoare manuale │ │ Euro/buc.│ ││ │ │(supravegherea la producător) │ │Până la 100 Euro 0,100xVP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 101 la 500 Euro 0,080xVP │ ││253 │C4-1204│Relee (supravegherea execuţiei la │ buc. │De la 501 la 1000 Euro 0,050xVP │ ││ │ │producător) │ │De la 1001 la 5000 Euro 0,040xVP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 5001 la 10000 Euro 0,030xVP │ ││254 │C4-1205│Prize, fise doze, limitatoare │ │De la 10001 la 20000 Euro 0,020xVP │ ││ │ │(supravegherea la producător) │ │De la 20001 la 50000 Euro 0,015xVP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │De la 50001 la 100000 Euro 0,013xVP │ ││255 │C4-1206│Butoane, lampi (supravegherea │ │Peste 100000 Euro 0,010xVP │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││256 │C4-1207│Sigurante fuzibile (supravegherea │ │ │ ││ │ │execuţiei la producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││257 │C4-1208│Echipamente electrotehnice diverse │ │ │ ││ │ │(supravegherea execuţiei la │ │ │ ││ │ │producător) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│258 │C4-1300│ ECHIPAMENTE DE NAVIGAŢIE ŞI │ │ │ ││ │ │ RADIO NAVIGAŢIE │ │Valoare produs (VP) Tarif în │ ││ │ │ (supravegherea execuţiei la │ │ Euro/buc.│ ││ │ │ producător) │ │Până la 100 Euro 0,100xVP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ buc. │De la 101 la 500 Euro 0,080xVP │ ││259 │C4-1400│ ECHIPAMENTE DE RADIOCOMUNICAŢII │ │De la 501 la 1000 Euro 0,050xVP │ ││ │ │ (supravegherea execuţiei la │ │De la 1001 la 5000 Euro 0,040xVP │ ││ │ │ producător) │ │De la 5001 la 10000 Euro 0,030xVP │ ││ │ │ │ │De la 10001 la 20000 Euro 0,020xVP │ ││ │ │ │ │De la 20001 la 50000 Euro 0,015xVP │ ││ │ │ │ │De la 50001 la 100000 Euro 0,013xVP │ ││ │ │ │ │Peste 100000 Euro 0,010xVP │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││260 │C4-1500│ CALCULATOARE │ │ │ ││ │ │Echipamente de navigaţie │ │ │ ││ │ │Echipamente de rediocomunicatie │ │ │ ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││261 │C4-1600│ REPARAŢII │ │Valoarea reparatiei (VR) Tarif în │ ││ │ │echipamente electrotehnice sau │ │ Euro/buc.│ ││ │ │electronice │ buc. │Până la 5000 Euro 0,04xVR │ ││ │ │ │ │De la 5001 la 20000 Euro 0,03xVR │ ││ │ │ │ │Peste 20001 Euro 0,02xVR │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ SUPRAVEGHERE TEHNICA CONTAINERE │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│ │ │Avizare documentaţie conf.regulilor│ │ │ ││ │ │ANR, Convenţia internat. pentru │ │ 763 Euro/container uz general │Pentru avizarea de modificări la ││262 │D-410 │securitatea containerelor (CSC) şi │ buc. │ 1016 Euro/container izoterm │documentaţii anterior avizate se aplică ││ │ │după caz, a altor reglementări │ │ 1398 Euro/container-cisterna │20% din tarif. ││ │ │internat. (TIR; UIC; RID; ADR; TCT;│ │ │ ││ │ │Cod IMDG) │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│263 │D-411 │Aprobare de tip constructiv │ │2413 Euro/container │Aprobarea de tip constructiv include ││ │ │(acceptare de tip) │ │ │supravegherea execuţiei prototipului, ││ │ │ │ │ │încercarea acestuia şi emiterea în 3 ││ │ │ │ │ │exemplare a certificatului. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│264 │D-420 │Supravegherea execuţiei │ │31 Euro/Container uz general │Pt. containerele de 9 mc, 10 mc şi ││ │ │containerelor noi în serie (sub │ │51 Euro/Container izoterm │ISO-1D se percepe 60% din tarif. ││ │ │100 buc.) │ │95 Euro/Container cisterna │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│265 │D-421 │Aprobarea şi certificarea vamală │ │3 Euro/Container │Tariful pentru verificarea şi aprobarea ││ │ │TIR │ buc. │ │vamală, precum şi verificarea şi UIC │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤este de 180 Euro pentru fiecare proiect.││266 │D-422 │Aprobarea şi înregistrarea UIC │ │3 Euro/Container │Tariful se aplică la comenzi repetate şi││ │ │ │ │ │serii de tipuri aprobate. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│267 │D-430 │Supravegherea reparatiei │ │31 Euro/Container uz general │Pentru containerele de 9 mc, 10 mc şi ││ │ │containerelor │ │45 Euro/Container izoterm │ISO-1D se percepe 60% din tarif. ││ │ │ │ │76 Euro/Container cisterna │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│268 │D-440 │Inspecţia pentru aprecierea stării │ │25 Euro/Container uz general │Tariful se referă la inspecţii CSC, ││ │ │tehnice în exploatare │ buc. │38 Euro/Container izoterm │anuale sau ocazionale. Ptr. containerele││ │ │ │ │64 Euro/Container cisterna │de 9 mc, 10 mc şi ISO-1D se percepe 60% ││ │ │ │ │ │din tarif. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│269 │D-450 │Atestare întreprindere │ │Construcţie containere noi 889 Euro│Prelungirea atestării întreprinderilor ││ │ │producătoare/reparatoare de │ buc. │Reparaţii containere 763 Euro│se taxeaza cu 50% din tarif. Autorizarea││ │ │containere │ │Fabricaţie piese de colt 610 Euro│procedurilor de sudare şi a sudorilor se││ │ │ │ │ │va taxa separat. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ │ │ │ │Pereţi gofrati, acoperiş, table fasonate│ ││ │ │ │ │ 10 Euro/t│ ││ │ │ │ │Profile sudate, stalp colt, grinzi │ ││ │ │ │ │transversale, planseu lonjeroane, │ ││ │ │ │ │cadre de capăt 11 Euro/t│ ││270 │D-460 │Supravegherea execuţiei elementelor│ t. │Dispozitive de închidere uşi (ansamblu │ ││ │ │constructive ale containerelor │ buc. │cama-opritor, maner, ţeava, lagare, │ ││ │ │ │ set │piese reţinere maner), balamale (1 set =│ ││ │ │ │ m │4 dispozitive) 10 Euro/set│ ││ │ │ │ mp. │Cama şi oprit 0,30 Euro/buc.│ ││ │ │ │ buc. │Piese de colt ISO (1 set = 8 buc.) │ ││ │ │ │ │ 10 Euro/set│ ││ │ │ │ │Placaj pentru containere 0,30 Euro/mp│ ││ │ │ │ │Garnitura etansare 0,25 Euro/m│ ││ │ │ │ │Ventilator plastic 0,13 Euro/buc.│ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ AVIZARI DOCUMENTAŢII TEHNICE NAVALE │ Tarifele sunt pentru activităţile de │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────┬───────────────────┼examinare şi aprobare a documentaţiilor ││271 │E-101 │Avizari documentaţii tehnice de │ │ L(B+D)<100 │ 62,5+2,5l(b+d) │tehnice conform reglementărilor tehnice ││ │ │conformitate nave noi partea corp │ │ 100│ │ │şi instalaţii de punte │L(B+D) │ 500│ │ │ │ │ 2000│ │ │ │ │ 20000├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┼───────────────────┤tehnice pentru nave de navigaţie ││272 │E-102 │Avizari documentaţii tehnice de │ │ P <500 │ 62,5+1,25p │interioară se aplică 80% din tarif. ││ │ │conformitate nave noi partea │ P │ 500│ │ │instalaţii de maşini │ │ 2000│ │ │ │ │ 20000├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┼───────────────────┤- docuri, macarale plutitoare, ││273 │E-103 │Avizari documentaţii tehnice de │ │ P(E)<100 │ 62,5+2,5p(e) │remorchere, dragi, salande: 1,2 ││ │ │conformitate nave noi partea │ P(E) │ 100│ │ │instalaţii electrotehnice │ │ 500│ │ │ │ │ 2000├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┼───────────────────┤platforme de foraj marin: 1,5 ││274 │E-104 │Avizari documentaţii tehnice nave │ │ L(B+D)<500 │ 62,5+0,5l(b+d) │- nave pentru transport produse ││ │ │noi stabilitate, compartimentare, │L(B+D) │ 500│ │ │bord liber │ │ 2000│ │ │ │ │ 20000│ │ │ │ │ │ │ L – lungimea maximă ││ │ │ │ │ │ │ B – Lăţimea maximă ││ │ │ │ │ │ │ D – înălţimea de construcţie │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┴───────────────────┤ P – puterea totală a maşinilor ││ │ │ │ │ │ principale (kW) ││ │ │ │ │ │P(E) – puterea totală a generatoarelor ││ │ │ │ │ │electrice, care se por cupla într-un ││ │ │ │ │ │tablou electric de distribuţie (kW) ││ │ │ │ │ │ Pentru instalaţii mecanice deosebite ││ │ │ │ │ │(elice cu pas reglabil, clasa de ││275 │E-105 │Avizari a altor documentaţii │ │ │automatizare, instalaţii de gaz inert) ││ │ │tehnice prevăzute de convenţii │ │ │tariful pentru "Maşini" se majorează cu ││ │ │internaţionale │ │ │20%. │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ora │ 100 Euro/ora avizare │ Pentru aprobarea la cerere a unor ││276 │E-106 │Avizari documentaţii tehnice │ │ │documentaţii derivate din documentaţii ││ │ │structuri marine │ │ │care parţial conţin soluţii aprobate │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┬───────────────────┤anterior de ANR se aplică 50% din tarif.││277 │E-107 │Avizari documentaţii tehnice │ │ P <500 │ 75+0,875p ││ │ │motoare cu ardere interna, maşini │ │ 500│ │ │cu abur, turbine cu abur şi gaz, │ │ 2000│ │ │caldari cu abur │ │ 20000├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────┴───────────────────┤ În situaţia în care taxarea se face ││278 │E-108 │Avizari documentaţii tehnice de │ │ │ orar, conform tarife cod E – 105, ││ │ │produse şi componente mecanice şi │ │ │ E – 108, E – 109 şi E – 110, nu se mai ││ │ │electrice navale. │ │ │ aplică coeficienţi de corecţie, în │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ sensul majorării sau diminuării ││279 │E-109 │Avizari documentaţii tehnice de │ │ │ tarifului. ││ │ │expertizare stare tehnica nave şi │ ora │ 100 Euro/ora avizare │ ││ │ │echipamente navale │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ │ │ ││280 │E-110 │Avizari docum. de modernizare, │ │ │ ││ │ │transformare sau reparaţii, │ │ │ ││ │ │tehnologii şi proceduri de │ │ │ ││ │ │fabricaţie) etc. │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││281 │E-111 │Avizari documentaţii tehnice de │ buc. │ 254 Euro/documentaţie │ ││ │ │expertizare stare tehnica nave şi │ │ │ ││ │ │echipamente navale │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││282 │E-112 │Avizari documentaţii tehnice maşini│ buc. │ 381 Euro/documentaţie │ ││ │ │şi instalaţii de ridicat navale │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││283 │E-113 │Avizari docum. diverse (tehnologii │ buc. │ 128 Euro/documentaţie │ ││ │ │şi proceduri de fabricaţie, lucrări│ │ │ ││ │ │mici ca volum şi complexitate) │ │ │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤│ CERTIFICARI SISTEME CALITATE │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│284 │F-101 │Iniţiere certificare AQ │ │ 100 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││285 │F-102 │Evaluare documentaţie de calitate, │ │ │ ││ │ │proceduri sistem formulare, plan de│ │ 200 │ ││ │ │calitate │pres- │ │N – nr auditori │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤tatie ├────────────────────────────────────────┤Za – nr zile audit ││286 │F-103 │Evaluare iniţială implementare │ │ N x Za x 100 │ ││ │ │sistem │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││287 │F-104 │Evaluare modificări │ │ 100 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││288 │F-105 │Evaluare finala şi certificare │ │ 200 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││289 │F-106 │Audit anual de supraveghere │ │ 180 + 30 x N x Za │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││290 │F-107 │Recertificare │ │ 300 + 50 x N x Za │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ ACCEPTĂRI DE TIP PRODUSE ŞI ECHIPAMENTE NAVALE │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│291 │G-101 │Participarea la teste de tip pe │ │ 350 │ ││ │ │produs/echipament, evaluare │ │ │ ││ │ │rezultate teste │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────│ ├────────────────────────────────────────┤ ││292 │G-102 │Emitere certificat de acceptare de │pres- │ 150 │ ││ │ │tip │tatie │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││293 │G-103 │Reinnoire acceptare de tip │ │ 250 │ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┤ ││CERTIFICARE DE RECUNOAŞTERE PRODUCĂTORI ŞI LABORATOARE DE ÎNCERCĂRI ŞI EXAMINĂRI NEDISTRUCTIVE │ ││ PRODUSE ŞI ECHIPAMENTE NAVALE │ │├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┤ ││294 │H-101 │Evaluare documentaţie tehnica │ │ n x 200 │ ││ │ │produs/echipament, proceduri │ │ │ ││ │ │fabricare şi asigurare control │ │ │ ││ │ │calitate │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││295 │H-102 │Evaluare în teren a condiţiilor de │ │ n x 200 │ ││ │ │fabricare │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││296 │H-102/1│Acreditarea operatorilor economici │ │Emitere certificat n x 200 │ n – coeficient în funcţie de numărul ││ │ │privind capabilitatea tehnică │pres- │ │de angajaţi ai operatorului economic, ││ │ │pentru reparaţii la nave în afara │tatie │ │producătorului sau laboratorului ││ │ │şantierelor navale în conformitate │ │ │acreditat sau certificat, competenţi ││ │ │cu Ordinul ministrului lucrărilor │ │ │profesional pentru activitatea ││ │ │publice, transportului şi locuinţe-│ │ │certificată sau acreditată, cu următoa- ││ │ │lor nr. 287/2003 privind autoriza- │ │ │rele valori: ││ │ │rea agenţilor economici care desfă-│ │ │n = 0,8 – până la 10 angajaţi inclusiv ││ │ │şoară activităţi de transport │ │ │n = 1,2 – de la 11 până la 19 angajaţi ││ │ │naval, cu modificările şi │ │ │ inclusiv ││ │ │completările ulterioare │ │ │n = 1,5 – de la 20 până la 25 angajaţi │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ inclusiv ││297 │H-103 │Certificare de recunoaştere │ │ n x 400 │n = 2 – peste 25 de angajaţi ││ │ │producători de produse navale, │ │ │ ││ │ │echipamente şi servicii │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││298 │H-104 │Certificare de recunoaştere │ │ 200 Euro/domeniu de încercări │ ││ │ │laboratoare de examinări │ │ │ ││ │ │nedistructive, încercări mecanice, │ │ │ ││ │ │analize chimice şi metalografice │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││299 │H-105 │Certificare operatori control │pers. │ 100 Euro/persoana/metoda │ ││ │ │nedistructiv │ │ │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤ ││300 │H-106 │Audit de supraveghere producător │ │ n x 200 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││301 │H-107 │Reinnoire certificare producător │ │ n x 400 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤pres- ├────────────────────────────────────────┤ ││302 │H-108 │Audit de supraveghere laborator │tatie │ n x 150 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┤ ├────────────────────────────────────────┤ ││303 │H-109 │Recertificare laborator │ │ n x 250 │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ │ │ SUPRAVEGHERE DE CONFORMITATE │ │Valoarea produsului (VP) Tarif în│ ││ │ │ PRODUSE, ECHIPAMENTE, INSTALAŢII, │ │supravegheat Euro/buc│ ││ │ │ CONSTRUCŢII INDUSTRIALE │ │Până la 300 Euro 0,0200xVP│ ││304 │I -100 │Motoare termice │ │De la 301 la 1500 Euro 0,0180xVP│ ││ │ │Construcţii metalice (poduri, │ │De la 1501 la 3000 Euro 0,0170xVP│ ││ │ │clădiri, containere, instalaţii │ │De la 3001 la 6000 Euro 0,0160xVp│ ││ │ │industriale, structuri marine, │ │De la 6001 la 15000 Euro 0,0150xVP│ ││ │ │etc.) │ │De la 15001 la 30000 Euro 0,0140xVP│ ││ │ │Echipamente electrice şi │ │De la 30001 la 45000 Euro 0,0130xVP│ ││ │ │electronice │ │De la 45001 la 75000 Euro 0,0120xVP│ ││ │ │Materiale (piese forjate, piese │ │De la 75001 la 150000 Euro 0,0110xVP│ ││ │ │turnate, produse laminate, │ buc. │De la 150001 la 225000 Euro 0,0100xVP│ ││ │ │materiale plastice, cărbune │ │De la 225001 la 300000 Euro 0,0095xVP│ ││ │ │energetic, etc.) │ │De la 300001 la 375000 Euro 0,0090xVP│ ││ │ │Instalaţii tehnologice complexe │ │De la 375001 la 450000 Euro 0,0085xVP│ ││ │ │(pentru industria chimica, │ │De la 450001 la 600000 Euro 0,0080xVP│ ││ │ │industria metalurgică, industria │ │De la 600001 la 750000 Euro 0,0075xVP│ ││ │ │energetica, fabrici de ciment etc.)│ │De la 750001 la 900000 Euro 0,0070xVP│ ││ │ │ │ │De la 900001 la 1050000 Euro 0,0065xVP│ ││ │ │ │ │De la 1050001 la 1350000 Euro 0,0055xVP│ ││ │ │ │ │De la 1350001 la 1500000 Euro 0,0050xVP│ ││ │ │ │ │Peste 1500001 Euro 0,0045xVP│ │├────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ SUPRAVEGHEREA PIEŢEI DOMENII REGLEMENTATE (AMBARCAŢIUNI DE AGREMENT, ECHIPAMENT MARITIM)├────┬───────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┤│305.│ │Reinspecţia operatorului economic │ │ │ ││ │ │în urma unui control încheiat cu │ │ │ ││ │ │rezultate nesatisfăcătoare │ │ │ ││ ├───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ │SP-010 │Prima reinspecţie │Inspec-│ │ ││ │ │ │ ţie │ 500 Euro 'c7 │ ││ ├───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ │SP-011 │A doua reinspecţie │Inspec-│ │ ││ │ │ │ ţie │ 750 Euro │ ││ ├───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ │SP-012 │A treia reinspecţie │Inspec-│ │ ││ │ │ │ ţie │ 1000 Euro │ │├────┼───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ │ │Evaluarea organismelor şi │ │ │ ││ │ │laboratoarelor în vederea │ │ │ ││ │ │desemnării şi notificării │ │ │ ││ ├───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤│ │SP-020 │Evaluarea dosarului depus de │ buc. │ 500 Euro │ ││306.├───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤Evaluarea organismelor de certificare ││ │SP-021 │Audit iniţial │ Zi/om │ 150 Euro │şi inspecţie sau a laboratoarelor de ││ ├───────┼───────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────────────────────┤încercări în vederea desemnării şi ││ │ │ │ │ │ notificării ││ │SP-022 │Audit de supraveghere periodic │ Zi/om │ 150 Euro │ │└────┴───────┴───────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
NOTĂ:1. În cazul aplicării mai multor coeficienţi de majorare sau reducere a tarifelor, coeficientul final aplicat tarifului se va obţine prin înmulţirea coeficienţilor aplicaţi.2. Pentru prestaţiile (inspecţii, avizări, autorizări etc.) efectuate în regim de urgenţă, la solicitarea expresă a beneficiarului prin cerere adresată către Autoritatea Navală Română, tarifele prevăzute în prezenta anexă se majorează cu 50%. Excepţie fac doar avizările de documentaţii pentru nave noi sau cu modificări majore, căror a nu li se aplică regimul de urgenţă.Regim de urgenţă înseamnă efectuarea prestaţiei şi eliberarea documentelor de inspecţie necesare în maximum 24 de ore de la data înregistrării comenzii.3. Pentru activităţile sau operaţiunile specifice efectuate după orele de program (8,00-16,00), tarifele se majorează cu 50%, iar în zilele nelucrătoare şi de sărbători legale acestea se majorează cu 100%.4. Deplasarea inutilă a inspectorului la bord (fără ca nava să fie pregătită pentru inspecţie, fără a fi asigurate condiţiile pentru efectuarea inspecţiei etc.) se taxează cu 100 euro.5. Tarifele prevăzute în prezenta anexă includ şi emiterea documentelor aferente prestaţiei, în două exemplare. Pentru emiterea de copii se va percepe un tarif suplimentar de 10 euro pentru fiecare copie.6. Tarifele nu se aplică produselor prevăzute în anexa A.1 la Hotărârea Guvernului nr. 494/2006privind echipamentul maritim.––––Nr. crt. 269, în coloana a 5-a a fost modificată de a doua liniuţă din RECTIFICAREA nr. 1.250 din 7 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 4 decembrie 2008.––––-