privind instituirea procedurii de administrare specială şi supraveghere financiară în perioada de privatizare la Societatea IOR – S.A.
Având în vedere că industria de apărare este ramură strategică a economiei naţionale, iar în conformitate cu prevederile art. 296 alin. (1) lit. b) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene "orice stat membru poate adopta măsurile pe care le consideră necesare pentru protecţia securităţii naţionale care sunt legate de producţia şi comerţul cu arme, muniţie şi material de război",în vederea stabilirii modului de administrare şi gestionare, precum şi a măsurilor ce trebuie luate pentru accelerarea procesului de privatizare,în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor art. 180 şi următoarele din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, emite prezentul ordin. +
Articolul 1Se instituie procedura de administrare specială şi supraveghere financiară în perioada de privatizare la Societatea IOR – S.A., denumită în continuare societate, cu sediul în str. Bucovina nr. 4, sectorul 3, Bucureşti, înmatriculată la oficiul registrului comerţului sub nr. J08/2827/1991, începând cu data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 2(1) Pe durata administrării speciale şi supravegherii financiare în perioada privatizării administratorul special are atribuţiile stabilite prin mandatul special acordat prin ordin de către ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri. … (2) În funcţie de concluziile privind situaţia economico-financiară a societăţii, în mandat se vor specifica şi măsurile excepţionale care trebuie luate de societate, cu referire la: … a) divizări, fuziuni, vânzări de active; … b) aplicarea unor programe de restructurare cu/sau fără reducere de personal; … c) externalizări/transferuri de activităţi şi/sau active cu caracter social; … d) conversia în acţiuni a unor creanţe certe, lichide şi exigibile; … e) respectarea disciplinei economico-financiare şi a graficelor de reeşalonare a datoriilor restante către furnizorii de servicii; … f) orice alte măsuri care duc la sporirea atractivităţii societăţii la privatizare. … (3) Mandatul va cuprinde, fără a se limita la acestea, următoarele măsuri şi acţiuni necesar a fi întreprinse: … a) luarea unor măsuri de administrare, gestionare şi supraveghere financiară a societăţii privind: … – situaţia îndeplinirii principalilor indicatori economico-financiari şi de performanţă;– identificarea unor active neutilizate care pot fi transferate/vândute;– inventarierea datoriilor societăţii, precum şi a plăţilor restante, în structura lor;– inventarierea creanţelor pe care societatea le are de recuperat;– cunoaşterea situaţiei litigiilor care grevează asupra societăţii;– volumul de arierate şi creanţe şi stabilirea ordinii de plăţi, ţinând seama de respectarea disciplinei economico-financiare;– introducerea unor acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de conducerea societăţii în dauna acţionarilor sau a societăţii, dacă este cazul;– introducerea unor acţiuni în anulare cu privire la transferuri cu caracter patrimonial, unele acţiuni comerciale încheiate de conducerea societăţii sau de constituire a unor garanţii, susceptibile a prejudicia drepturile acţionarilor şi ale societăţii, dacă este cazul;– identificarea activelor revendicate/posibil a fi revendicate;b) notificarea tuturor creditorilor bugetari în vederea neînceperii/suspendării de către aceştia a oricăror măsuri de executare silită împotriva societăţii, în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare; … c) solicitarea către autorităţile administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale de a elibera certificatele de obligaţii bugetare necesare acordării facilităţilor prevăzute de Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare; … d) solicitarea către furnizorii de utilităţi privind reeşalonarea datoriilor restante, întocmirea de grafice de reeşalonare a datoriilor restante, după data instituirii procedurii de administrare specială, adoptarea măsurilor necesare pentru respectarea acestora şi efectuarea plăţilor facturilor curente; … e) respectarea disciplinei economico-financiare, prin luarea unor măsuri pentru întărirea acesteia; … f) sesizarea instituţiei publice implicate în legătură cu orice problemă care ar cere soluţionarea de către aceasta. … +
Articolul 3Procedura de administrare specială şi supraveghere financiară în perioada de privatizare la Societatea IOR – S.A. încetează la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor în situaţia privatizării societăţii sau la data stabilită prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri. +
Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Viceprim-ministru, ministrul economiei,
comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,
Costin Grigore BorcBucureşti, 20 octombrie 2016.Nr. 1.210.––