privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.622/2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 107 şi art. 342 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: +
Articolul IOrdinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.622/2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 decembrie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1 alineatul (1), după litera g) se introduc două noi litere, literele h) şi i), cu următorul cuprins:"h) 256 «Decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice», cod 14.13.02.13/o, şi «Anexă la Decizia de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice»;i) 257 «Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice», cod 14.13.02.13/d.d.o." … 2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. – (1) Formularele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-g) se utilizează pentru declararea veniturilor realizate începând cu 1 ianuarie 2016 şi stabilirea plăţilor anticipate cu titlu de impozit pe venit şi contribuţii sociale.(2) Formularele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. h) şi i) se utilizează pentru impunerile din oficiu efectuate de organul fiscal central competent începând cu anul 2016." … 3. Anexa nr. 1 se completează cu formularele 256 "Decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice", "Anexă la Decizia de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice" şi 257 "Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice", prevăzute în anexa la prezentul ordin.4. La anexa nr. 3 "Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de păstrare a formularelor", după litera k) se introduc trei noi litere, literele l), m) şi n), cu următorul cuprins:"l) Denumire: «Decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice (formular 256)»1. Codul: 14.13.02.13/o2. Formatul: A4/t23. Caracteristicile de tipărire:– pe ambele feţe;– se poate utiliza şi echipament informatic pentru editare şi completare.4. Se difuzează gratuit.5. Se utilizează la stabilirea din oficiu a impozitului pe venitul/câştigul net anual impozabil realizat de persoanele fizice.6. Se întocmeşte în două exemplare de către organul fiscal central competent.7. Circulă:– un exemplar, la organul fiscal central competent;– un exemplar, la contribuabil.8. Se arhivează la dosarul contribuabilului, împreună cu referatul privind estimarea bazei de impunere şi «Anexă la Decizia de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice», după caz.m) Denumire «Anexă la Decizia de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice» … 1. Formatul: A4/t12. Caracteristicile de tipărire:– pe o singură faţă;– se poate utiliza şi echipament informatic pentru editare şi completare.3. Se difuzează gratuit.4. Se utilizează pentru evidenţierea impozitului anual datorat stabilit din oficiu, repartizat pe termenele de scadenţă prevăzute de lege, pe veniturile din activităţi impuse pe baza normelor de venit şi/sau din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria din contractul încheiat între părţi este exprimată în lei, pentru care nu există obligaţia depunerii declaraţiei anuale de venit.5. Se întocmeşte în două exemplare de către organul fiscal central competent.6. Circulă împreună cu formularul 256 «Decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice»:– un exemplar, la organul fiscal central competent;– un exemplar, la contribuabil.7. Se arhivează la dosarul contribuabilului, împreună cu referatul privind estimarea bazei de impunere şi formularul 256 «Decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice».n) Denumire: «Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice (formular 257)» … 1. Codul: 14.13.02.13/d.d.o2. Formatul: A4/t13. Caracteristicile de tipărire:– pe o singură faţă;– se poate utiliza şi echipament informatic pentru editare şi completare.4. Se difuzează gratuit.5. Se utilizează la anularea deciziei de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice, potrivit legii.6. Se întocmeşte în două exemplare de către organul fiscal central competent.7. Circulă:– un exemplar, la organul fiscal central competent;– un exemplar, la contribuabil.8. Se arhivează la dosarul contribuabilului împreună cu referatul privind estimarea bazei de impunere, formularul 256 «Decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice» şi «Anexă la Decizia de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice», după caz. +
Articolul IIAnexa face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul IIIDirecţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare şi Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul IVPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală,
Eugen-Dragoş DoroşBucureşti, 31 martie 2016.Nr. 1.110. +
Anexă ┌───────────┐ Ministerul Finanţelor Publice Agenţia │ │ Naţională de Administrare Fiscală 256 │Sigla DGRFP│ Direcţia Generală Regională a │ │ Finanţelor Publice _____________________ Nr. înregistrare └───────────┘ Unitatea fiscală _______________________ ________________ Serviciul/Biroul/Compartimentul ________ Data ___________ DECIZIE DE IMPUNERE DIN OFICIU a veniturilor persoanelor fizice pe anul________________________ Către: Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală: Nume _________________ ___________________________________________________ Prenume ______________ Domiciliu fiscal : În baza art. 107 din Legea nr. 207/2015 privind Localitate ___________ Codul de procedură fiscală, cu modificările şi Cod poştal ___________ completările ulterioare, a Referatului privind Stradă _______________ estimarea bazei de impunere nr.___________ se Număr ________________ stabileşte impozitul pe venitul net anual Bloc _________________ impozabil, după cum urmează: Scară ________________ Ap. _____ Judeţ(sector) ________ I. Date privind activitatea desfăşurată 1. Statul în care s-a realizat venitul ……………………………….. 2. Categoria de venit ………………………………………………. 3. Determinarea venitului net ……………………………………….. 4. Forma de organizare ……………………………………………… 5. Obiectul principal de activitate ………………………………….. 6. Codul CAEN ……………………………………………………… 7. Sediul/Datele de identificare a bunului căruia i se cedează folosinţa …. 8. Documentul de autorizare/Contractul de asociere/închiriere/arendare Nr. ……… Data …/…/………. 9. Organizatorul jocului de noroc ……………………………………. 10. Data începerii activităţii …/…/……. 11. Data încetării activităţii …/…/……. 12. Data suspendării activităţii …/…/……. II. Determinarea impozitului anual datorat ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ Denumire indicator │ Sumă │ │ │ (lei) │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 1. Venit net anual/ Câştig net anual/ Normă de venit │ │ ├───────────────────────────────────┬─────────────────────────────┼──────────┤ │ 2. Pierderi fiscale reportate │ 2.1. Compensate │ │ │ din anii precedenţi ├─────────────────────────────┼──────────┤ │ │ 2.2. De reportat │ │ ├───────────────────────────────────┴─────────────────────────────┼──────────┤ │ 3. Venit/Câştig net anual impozabil (rd.1 – rd.2.1) │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 4. Impozit anual datorat │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 5. Obligaţii stabilite privind plăţile anticipate │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 6. Diferenţă de impozit stabilită în plus (rd.4 – rd.5) │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘Impozitul anual datorat (rd.4) în sumă de ……….. lei se plăteşte astfel:a) Pentru obligaţiile a căror scadenţă a expirat la data comunicării prezentei (conform anexei): … – dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv;– dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.b) Pentru obligaţiile a căror scadenţă nu a expirat la data comunicării prezentei, la termenele prevăzute de lege (conform anexei). … Diferenţa de impozit stabilită în plus (rd.6) în sumă de …………. lei se plăteşte astfel:– dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv;– dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.Pentru impozitul anual datorat/diferenţa de impozit stabilită în plus, după caz, se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legii.Decizia de impunere din oficiu reprezintă titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată, conform legii.Împotriva prezentei decizii se poate face contestaţie, care se depune în termen de 45 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent.Depunerea declaraţiei de impunere pentru obligaţiile stabilite din oficiu, în termen de 60 de zile de la data comunicării prezentei, conduce la anularea deciziei de impunere din oficiu. Prezenta decizie produce efecte de la data comunicării. Şef administraţie, Am primit un exemplar, Numele şi prenumele ………. Semnătură contribuabil …………. Semnătura ……………….. Data ……………………… sau Nr. şi data confirmării de primire ……………………………… Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal ………… Cod 14.13.02.13/o ┌─────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┐ │ Date necesare efectuării plăţii obligaţiilor fiscale │ Impozit │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ Obligaţia de plată │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ Beneficiar │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ Cod de identificare fiscală beneficiar │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ Contul de venituri bugetare corespunzător obligaţiei de │ │ │ plată │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ Codul IBAN aferent contului de venituri bugetare │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ Explicaţii │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ Suma (lei) │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┘Informaţii privind modalităţile de plată a obligaţiilor fiscale:Achitarea sumelor datorate bugetului de stat poate fi efectuată prin una dintre următoarele modalităţi:– în numerar, la unitatea Trezoreriei statului …………………………..;Impozitul aferent veniturilor din activităţi agricole se poate achita în numerar şi la organul fiscal local din localitatea în care îşi are domiciliul fiscal contribuabilul unde nu există o unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, dacă între autoritatea administraţiei publice locale şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a încheiat un protocol în acest scop.– prin mandat poştal, la subunităţile poştale ale C.N.Poşta Română S.A.;– prin virament, utilizând ordinul de plată, din contul propriu deschis la o instituţie de credit din România (bancă), inclusiv cel emis prin sisteme de plată electronică de tip"internet banking";– prin virament, utilizând contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice. Nomenclatorul conturilor de venituri bugetare în care pot fi achitate sume prin intermediul contului tranzitoriu de către persoanele fizice se regăseşte pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro. ┌─────────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬───┐ │ CNP/NIF │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └─────────┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┴───┘ +
Anexăla decizia de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice*)Notă …
──────────
*) Se emite în cazul stabilirii din oficiu a impozitului anual datorat pe veniturile din activităţi impuse pe baza normelor de venit şi/sau din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria din contractul încheiat între părţi este exprimată în lei, pentru care nu există obligaţia depunerii declaraţiei anuale de venit.
────────── ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Repartizarea impozitului anual datorat, pe termene de scadenţă │ ├────┬────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┤ │Nr. │Termen de scadenţă, prevăzut de lege│ Suma datorată (lei) │ │crt.│ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │ │ │ │ ├────┴────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │ Total │ │ └─────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘ ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Prezenta constituie anexă la formularul 256 "Decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice" nr. ……. pe anul ………….. ┌───────────┐ Ministerul Finanţelor Publice Agenţia │ │ Naţională de Administrare Fiscală 257 │Sigla DGRFP│ Direcţia Generală Regională a │ │ Finanţelor Publice _____________________ Nr. înregistrare └───────────┘ Unitatea fiscală _______________________ ________________ Serviciul/Biroul/Compartimentul ________ Data ___________ DECIZIE DE ANULARE A DECIZIEI DE IMPUNERE DIN OFICIU a veniturilor persoanelor fizice pe anul________________________ Către: Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală: Nume _________________ ___________________________________________________ Prenume ______________ Domiciliu fiscal : Localitate ___________ Cod poştal ___________ Stradă _______________ Număr ________________ Bloc _________________ Scară ________________ Ap. _____ Judeţ(sector) ________Având în vedere dispoziţiile art. 94 alin. (2) şi ale art. 107 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, vă comunicăm că Decizia de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice nr. ……./……….. a fost anulată.Împotriva prezentei decizii se poate face contestaţie, care se depune în termen de 45 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent. Prezenta decizie produce efecte de la data comunicării. Şef administraţie, Am primit un exemplar, Numele şi prenumele ………. Semnătură contribuabil …………. Semnătura ……………….. Data ……………………… sau Nr. şi data confirmării de primire ………………………………Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal …………Cod 14.13.02.13/o––