ORDIN nr. 1.054 din 12 octombrie 2005

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 15/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 933 din 19 octombrie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 22 27/01/2011
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAORDIN 302 25/04/2005
ActulREFERIRE LAHG 155 03/03/2005
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 22 27/01/2011

privind organizarea completării Registrului fermelor



Văzând Referatul de aprobare nr. 4.989 din 7 octombrie 2005, întocmit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală (APIAIADR),în baza Regulamentului Consiliului Uniunii Europene (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susţinere directă în cadrul Politicii agricole comune şi stabilirea unor regimuri de susţinere în favoarea agricultorilor,luând în considerare prevederile Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 302/2005 privind realizarea Registrului fermelor,având în vedere Master planul pentru implementarea Sistemului integrat de administrare şi control (IACS) în România, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 792/2005,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: + 
Articolul 1Registrul fermelor este elementul component al Sistemului integrat de administrare şi control, creat în vederea identificării fermierilor care pot beneficia de sprijin comunitar la data integrării României în Uniunea Europeană şi de sprijin naţional, precum şi pentru utilizarea informaţiilor dobândite în cadrul acestui proces în vederea realizării sistemului de identificare a parcelelor agricole.
 + 
Articolul 2(1) Responsabilitatea organizării înregistrării în Registrul fermelor revine Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală (APIAIADR).(2) Responsabilitatea realizării înregistrării în Registrul fermelor la nivel judeţean şi local revine sucursalelor judeţene ale APIAIADR, direcţiilor judeţene pentru agricultură şi dezvoltare rurală (DADR) şi oficiilor judeţene de consultanţă agricolă (OJCA).
 + 
Articolul 3(1) În vederea organizării şi monitorizării activităţilor de completare a Registrului fermelor se constituie următoarele structuri:A. la nivel central, în cadrul APIAIADR, Grupul de coordonare pentru Registrul fermelor, denumit în continuare grup de coordonare, format din 8 persoane, după cum urmează:– directorul general adjunct – coordonator al grupului de coordonare;– directorul Direcţiei plăţi directe – membru;– şeful Serviciului IACS – membru;– 3 consilieri din cadrul Serviciului IACS – membri;– 2 experţi ai Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă (ANCA) – membri;B. la nivel judeţean, Grupul de acţiune pentru Registrul fermelor, denumit în continuare grup de acţiune, format din:– coordonatorul sucursalei judeţene a APIAIADR – coordonator al grupului de acţiune;– directorul executiv al DADR sau înlocuitorul acestuia – membru;– directorul OJCA – membru.(2) Grupul de coordonare de la nivel central are următoarele responsabilităţi:a) monitorizează activitatea de înregistrare în Registrul fermelor la nivel judeţean şi local;b) pregăteşte, implementează şi evaluează activităţile de instruire a personalului de la nivel judeţean şi local;c) pregăteşte şi implementează campania de informare;d) sprijină grupurile de acţiune pentru planificarea detaliată a activităţii de înregistrare;e) centralizează bilunar rapoartele şi datele primite de la comitetele de decizie judeţene.(3) Grupul de acţiune de la nivel judeţean are următoarele responsabilităţi:a) organizează activitatea de înregistrare în Registrul fermelor la nivel judeţean şi local, prin formarea echipelor, şi elaborează calendarele de activităţi pe comune;b) organizează instruirea întregului personal;c) organizează activităţile de informare la nivel judeţean şi local, prin distribuirea formularelor de înregistrare, posterelor, broşurilor şi fluturaşilor şi prin organizarea sesiunilor de informare a fermierilor la nivel de comună;d) organizează următoarele activităţi:– completarea efectivă a formularelor;– colectarea formularelor de la fermieri;– transmiterea, săptămânal, la judeţ a formularelor completate;– introducerea datelor în baza de date computerizată a Registrului fermelor la nivel judeţean;– transmiterea, lunar, a datelor în baza de date computerizată a Registrului fermelor la nivel central;e) verifică sistematic calitatea rezultatelor pe bază de eşantion şi ia măsurile corective care se impun pentru încheierea la termen a înregistrării în Registrul fermelor;f) se întruneşte săptămânal şi întocmeşte la fiecare şedinţă rapoarte către grupul de coordonare privind stadiul implementării Registrului fermelor.
 + 
Articolul 4Se aprobă lista persoanelor responsabile cu înregistrarea în Registrul fermelor, pe fiecare judeţ, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
 + 
Articolul 5Fişele de post ale persoanelor prevăzute în anexa la prezentul ordin se completează în mod corespunzător cu responsabilităţile privind implementarea Registrului fermelor.
 + 
Articolul 6La momentul înregistrării completării formularelor, personalul centrelor locale ale APIAIADR, precum şi cel al OJCA şi al DADR vor acorda sprijin fermierilor.
 + 
Articolul 7Secretarul general va lua măsuri pentru asigurarea fondurilor necesare în bugetele APIAIADR, DADR şi OJCA pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare şi diurnă ale persoanelor implicate în înregistrarea în Registrul fermelor.
 + 
Articolul 8APIAIADR, DADR şi ANCA vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
 + 
Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar anexa se comunică, corespunzător fiecărui judeţ, sucursalelor judeţene ale APIAIADR.Ministrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturBucureşti, 12 octombrie 2005.Nr. 1.054––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x