privind blocarea fondurilor şi resurselor economice deţinute de Compania Aeriană SYRIAN ARAB AIRLINES prin reprezentanţa SYRIAN AIR
Având în vedere prevederile:– Deciziei 2011/782/PESC a Consiliului din 1 decembrie 2011 privind măsuri restrictive împotriva Siriei şi de abrogare a Deciziei 2011/273/PESC ;– Deciziei de punere în aplicare 2012/424/PESC a Consiliului din 23 iulie 2012 privind punerea în aplicare a Deciziei 2011/782/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei;– Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 673/2012 al Consiliului din 23 iulie 2012 privind punerea în aplicare a art. 32 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situaţia din Siria,în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009 , cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin: + Articolul 1Se dispune blocarea fondurilor şi resurselor economice deţinute de Compania Aeriană SYRIAN ARAB AIRLINES prin reprezentanţa SYRIAN AIR, CUI 18860474, cu sediul social în municipiul Bucureşti, str. Grigore Alexandrescu nr. 7, bl. N1, sc. 1, et. 1, ap. 7, sectorul 1, identificate astfel:a) cont RO84BACX0000000031038320 EUR, deschis în anul 2003 la UNICREDIT ŢIRIAC BANK, CUI 361536, cu sediul social în municipiul Bucureşti, Bd. Expoziţiei nr. 1F, sectorul 1; … b) autoturism marca Peugeot 407, având numărul de înmatriculare B-111-SYR şi numărul de identificare KLATA19Y1XDO44455; … c) autoturism marca Daewoo Cielo, având numărul de înmatriculare B-19-YOL şi numărul de identificare VF36D6FYC21434802; … d) copiator marca Ricoh-Aficio; … e) imprimantă marca Lexmark 204; … f) 3 calculatoare şi 3 monitoare; … g) fax marca Canon L100; … h) imprimantă marca OKI-microline 33; … i) imprimantă marca Samsung-CLP 310; … j) mobilierul biroului. … + Articolul 2Prezentul ordin poate fi contestat potrivit procedurii prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Viceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 30 iulie 2012.Nr. 1.046.––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.