privind acreditarea unităţilor sanitare care pot efectua activităţi de bănci de ţesuturi şi/sau celule umane, de utilizator de ţesuturi şi/sau celule umane, respectiv de transplant de ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic**)(actualizat până la data de 14 iulie 2011*)
–––––-*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 13 iulie 2010. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 14 iulie 2011, cu modificările şi completările aduse de: ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010; ORDINUL nr. 1.494 din 16 decembrie 2010; RECTIFICAREA nr. 1.494 din 16 decembrie 2010; ORDINUL nr. 93 din 9 februarie 2011; ORDINUL nr. 1.029 din 14 iunie 2011; ORDINUL nr. 1.143 din 7 iulie 2011.**) Titlul ordinului a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.029 din 14 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 15 iunie 2011.Văzând:– adresele Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 410 din 21 iunie 2010 şi nr. 457 din 2 iulie 2010;– Referatul de aprobare al Direcţiei Asistenţă Medicală nr. 41.067 din 2 iulie 2010,având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale titlului VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: +
Articolul 1Se acreditează pentru activitatea de bănci de ţesuturi şi/sau celule umane următoarele unităţi sanitare:1. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucureşti – Secţia Clinică de Chirurgie Plastică – Microchirurgie Reconstructivă;2. spitalul Clinic Colentina Bucureşti;3. Spitalul Clinic de Ortopedie – Traumatologie şi TBC Osteoarticular "Foişor" Bucureşti;4. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" Bucureşti – Laboratorul de Reproducere Umană Asistată;5. Societatea Comercială HIT-MED – S.R.L. – Centrul Medical HIT-MED;6. Societatea Comercială Centrul Medical "Med New Life" – S.R.L. – Departamentul de Fertilizare în vitro;7. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj – Secţia Clinică de Obstetrică-Ginecologie I (Centrul de asistenţă a reproducerii);8. Societatea Comercială "Clinica Polisano" – S.R.L. Sibiu;9. Hyperclinica Med Life Bucureşti – Departamentul de Medicină Materno-fetală;10. Societatea Comercială Clinica Medicală "Gynera" – S.R.L. Bucureşti;11. Societatea Comercială "Dacia International Medical" – S.R.L. – Departamentul de medicină materno-fetală;12. Societatea Comercială "Vivamed" – S.R.L. Braşov;13. Societatea Comercială "CBC Laboratories" – S.A. Cluj-Napoca, punct de lucru Cluj-Napoca;14. Societatea Comercială "CBC Laboratories" – S.A. Cluj-Napoca, punct de lucru Otopeni;15. Societatea Comercială "Biogenesis" -S.R.L. Bucureşti;16. Clinica Genesys – S.R.L. Bucureşti;17. Genesys Fertility Center Bucureşti;18. Societatea Comercială "Iscare International" – S.R.L. Iaşi;19. Societatea Comercială "New Life BM" – S.R.L. Iaşi;20. Societatea Comercială "Biogenis" – S.R.L. Bucureşti;21. Societatea Comercială "Grand Tehno-Medical SAJ" – S.R.L. Bucureşti;22. Societatea Comercială "Gynatal" – S.R.L. Timişoara;23. Societatea Comercială "Steam Health Unirea" – S.A. Bucureşti;24. Societatea Comercială «Athena Hospital» – S.R.L. – Departamentul de Fertilizare în vitro;––––Pct. 24 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.25. Societatea Comercială «Euromaterna» – S.A. – Departamentul de Fertilizare în vitro;––––Pct. 25 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.26. Promed System – S.R.L. – Departamentul de Fertilizare în vitro;––––Pct. 26 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.27. Stem Cells Bank – S.R.L. Timişoara – Banca de celule stem.––––Pct. 27 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.28. Societatea Comercială «GenerisMed» – S.R.L. Bucureşti – Departamentul de FIV;––––Pct. 28 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.494 din 16 decembrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 21 decembrie 2010.29. Societatea Comercială «Stem Life Bank» – S.A. – Bancă de celule stem;––––Pct. 29 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.494 din 16 decembrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 21 decembrie 2010.30. Societatea Comercială «FreezeLife» – S.R.L. Baloteşti – Bancă de celule stem.––––Pct. 30 al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.494 din 16 decembrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 21 decembrie 2010.31. Societatea Comercială «Babe» – S.R.L. – Departamentul de fertilizare în vitro;––––Pct. 31 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.029 din 14 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 15 iunie 2011.32. Societatea Comercială «Lid Medlife» – S.R.L. – Departamentul de fertilizare în vitro.––––Pct. 32 al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.029 din 14 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 15 iunie 2011. +
Articolul 2Se acreditează pentru activitatea de utilizator de ţesuturi şi/sau celule umane, în scop terapeutic, următoarele unităţi sanitare:1. Spitalul Clinic de Copii "Marie Curie" – Secţia clinică de ortopedie şi traumatologie;2. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – Secţia clinică de ortopedie traumatologie;3. Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti – Secţia clinică de chirurgie plastică – microchirurgie reconstructivă;4. Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti – Secţia clinică de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă;5. Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti;6. Spitalul Clinic de Recuperare Cluj – Secţia clinică de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă;7. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara – Secţia clinică de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă – "CASA AUSTRIA";8. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa – Secţia clinică de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă;9. Spitalul Militar Central – Secţia clinică de oftalmologie;10. Centrul Oftalmologic "OCULUS" Bucureşti;11. Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti;12. Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Spiridon" Iaşi – Secţia clinică de oftalmologie;13. Spitalul Universitar de Urgenţă Elias – Secţia clinică de ortopedie – traumatologie;14. Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti – clinicile de ortopedie şi traumatologie;––––Pct. 14 al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.15. Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti – clinicile de ortopedie şi traumatologie;––––Pct. 15 al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.16. Spitalul Clinic Militar Central – clinica de ortopedie şi traumatologie;––––Pct. 16 al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.17. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea – clinicile de ortopedie şi traumatologie I şi II;––––Pct. 17 al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.18. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara – clinicile de ortopedie şi traumatologie I şi II;––––Pct. 18 al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.19. Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi – clinica de ortopedie şi traumatologie.––––Pct. 19 al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010.20. Spitalul Clinic Militar Timişoara – clinica de ortopedie şi traumatologie;––––Pct. 20 al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.494 din 16 decembrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 21 decembrie 2010.21. Spitalul Clinic Judeţean Mureş – clinica de ortopedie şi traumatologie.––––Pct. 21 al art. 2 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 1.494 din 16 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010. +
Articolul 2^1Se acreditează pentru activitatea de utilizator de ţesuturi:– Societatea Comercială «Segito Medsystem Varad» – S.R.L. Oradea pentru transplant de cornee.––––Art. 2^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 93 din 9 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 11 februarie 2011. +
Articolul 2^2Se acreditează pentru activitatea de transplant de ţesuturi şi celule reproductive următoarele unităţi sanitare:1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie «Prof. Dr. Panait Sârbu» Bucureşti – Laboratorul de reproducere umană asistată;2. Societatea Comercială HIT-MED – S.R.L. – Centrul medical HIT-MED;3. Societatea Comercială Centrul Medical «Med New Life» – S.R.L. – Departamentul de fertilizare în vitro;4. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj – Secţia clinică de obstetrică-ginecologie I – Centrul de asistenţă a reproducerii;5. Societatea Comercială «Clinica Polisano» – S.R.L. Sibiu;6. Hyperclinica Med Life Bucureşti – Departamentul de medicină materno-fetală;7. Societatea Comercială Clinica Medicală «Gynera» – S.R.L. Bucureşti;8. Societatea Comercială «Dacia International Medical» – S.R.L. – Departamentul de medicină materno-fetală;9. Societatea Comercială «Vivamed» – S.R.L. Braşov;10. Societatea Comercială «Biogenesis» – S.R.L. Bucureşti;11. Clinica Genesys – S.R.L. Bucureşti;12. Genesys Fertility Center Bucureşti;13. Societatea Comercială «Iscare International» – S.R.L. Iaşi;14. Societatea Comercială «New Life BM» – S.R.L. Iaşi;––––Pct. 15 al art. 2^2 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.143 din 7 iulie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 14 iulie 2011.16. Societatea Comercială «Grand Tehno-Medical SAJ» – S.R.L. Bucureşti;17. Societatea Comercială «Gynatal» – S.R.L. Timişoara;18. Societatea Comercială «Athena Hospital» – S.R.L. – Departamentul de fertilizare în vitro;19. Societatea Comercială «Euromaterna» – S.A. – Departamentul de fertilizare în vitro;20. Promed System – S.R.L. – Departamentul de fertilizare în vitro;21. Societatea Comercială GENERIS MED – S.R.L. – Departamentul de fertilizare în vitro;22. Societatea Comercială «Babe» – S.R.L. – Departamentul de fertilizare în vitro;23. Societatea Comercială «Lid Medlife» – S.R.L. – Departamentul de fertilizare în vitro.24. Spitalul Clinic Colentina Bucureşti – secţiile de ortopedie-traumatologie;––––Pct. 24 al art. 2^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.143 din 7 iulie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 14 iulie 2011.25. Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi de TBC osteoarticular «Foişor» Bucureşti;––––Pct. 25 al art. 2^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.143 din 7 iulie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 14 iulie 2011.26. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» Bucureşti – secţia clinică de chirurgie plastică-microchirurgie reconstructivă.––––Pct. 26 al art. 2^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.143 din 7 iulie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 14 iulie 2011.––––Art. 2^2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.029 din 14 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 15 iunie 2011. +
Articolul 3(1) Acreditarea unităţilor sanitare prevăzute la art. 1 pct. 1-23 şi la art. 2 pct. 1-13 este valabilă maximum 2 ani de la data de 13 iulie 2010. … (2) Acreditarea unităţilor sanitare prevăzute la art. 1 pct. 24-27 şi la art. 2 pct. 14-19 este valabilă maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor prezentului ordin. … (2^1) Acreditarea unităţilor sanitare prevăzute la art. 1 pct. 28-30 şi la art. 2 pct. 20 şi 21 este valabilă maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor prezentului ordin.––––Alin. (2^1) al art. 3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.494 din 16 decembrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 21 decembrie 2010.(2^2) Acreditarea unităţii sanitare prevăzute la art. 2^1 este valabilă maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor prezentului ordin.––––Alin. (2^2) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 93 din 9 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 11 februarie 2011.(2^3) Acreditarea unităţilor sanitare prevăzute la art. 1 pct. 31 şi 32 şi art. 2^2 este valabilă maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.––––Alin. (2^3) al art. 3 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.029 din 14 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 15 iunie 2011.(2^4) Acreditarea unităţilor sanitare prevăzute la art. 2^2, pct. 24-26 este valabilă maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.––––Alin. (2^4) al art. 3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.143 din 7 iulie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 14 iulie 2011.(3) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1), (2), (2^1), (2^2), (2^3) şi (2^4) dacă, drept urmare a inspecţiilor efectuate de Agenţia Naţională de Transplant împreună cu autoritatea naţională competentă în domeniul securităţii sanitare a produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică, în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă dispoziţiile legale în vigoare. … ––––Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.143 din 7 iulie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 14 iulie 2011.––––Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.345 din 21 octombrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 23 noiembrie 2010. +
Articolul 4Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unităţile sanitare vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii,Cseke AttilaBucureşti, 6 iulie 2010.Nr. 1.009.–––––