ORDIN nr. 1.003 din 12 decembrie 2011

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 903 din 20 decembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAHG 76 11/02/2009 ART. 5
ActulREFERIRE LAHG 1501 06/12/2007 ART. 3
ActulREFERIRE LAHG 47 22/01/2004
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind mandatarea Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" – S.A. de a modifica preţurile unitare ale Contractului de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel nr. 91/2003 şi de a semna un act adiţional în acest sens



Având în vedere:– Memorandumul nr. AB 3.743 din 2 noiembrie 2010 de aprobare de către Guvernul României a renegocierii Contractului de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel nr. 91/2003,– aprobarea de către Guvernul României, prin Memorandumul nr. AB 38.573 din 29 august 2011, a rezultatului renegocierii Contractului de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel nr. 91/2003,în temeiul art. III din Hotărârea Guvernului nr. 1.501/2007 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 47/2004 privind aprobarea Contractului de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel, încheiat între Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A. şi Societatea Comercială „Alstom Transport” – S.A., şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin: + 
Articolul 1Se mandatează Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" – S.A. să modifice preţurile unitare ce intră în compunerea anuală a preţului mentenanţei, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin, şi să semneze actul adiţional la Contractul de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel nr. 91/2003.
 + 
Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul transporturilor şi infrastructurii,Anca Daniela BoagiuBucureşti, 12 decembrie 2011.Nr. 1.003.
 + 
Anexa COMPUNERE A PREŢULUIA. Preţul mentenanţei începând cu data începerii şi până la data de 31 decembrie 2010Potrivit art. 8.1.1 paragraful nr. 4 din contract, începând cu data începerii şi până la data de 31 decembrie 2010 preţul mentenanţei se exprimă după cum urmează:1. Componenta fixăPreţul lunar al mentenanţei se va calcula exclusiv pe baza structurii parcului de vagoane. Nu va fi influenţat de cantitatea serviciilor standard efectiv prestate într-o anumită lună.În vederea înlăturării oricărui dubiu calculul preţului lunar al mentenanţei reprezintă media aritmetică a valorii efective a serviciilor prestate în cursul unui an calendaristic şi nu măsurarea concretă lunară a cantităţilor acestor servicii.Componenta ce va fi facturată lunar sub formă de componentă fixă, componentă a preţului de mentenanţă, este indicată în tabelul de mai jos:

Anul

Trimestrul

Lei/lună
(cifre)

Lei/lună
(litere)

Trimestrul 1

3.699.034,42

Trei milioane şase sute nouăzeci şi nouă
de mii treizeci şi patru virgulă patruzeci
şi doi
Trimestrul 2

3.082.528,69

Trei milioane optzeci şi două de mii cinci
sute douăzeci şi opt virgulă şaizeci şi
nouă
Trimestrul 3

2.835.926,40

Două milioane opt sute treizeci şi cinci
de mii nouă sute douăzeci şi şase virgulă
patruzeci
Trimestrul 4

2.712.625,27

Două milioane şapte sute doisprezece mii
şase sute douăzeci şi cinci virgulă
douăzeci şi şapte
2

2.652.157,64

Două milioane şase sute cincizeci şi două
de mii o sută cincizeci şi şapte virgulă
şaizeci şi patru
3

3.093.987,68

Trei milioane nouăzeci şi trei de mii nouă
sute optzeci şi şapte virgulă şaizeci şi
opt
4

2.374.040,52

Două milioane trei sute şaptezeci şi patru
de mii patruzeci virgulă cincizeci şi doi
5

1.997.650,23

Un milion nouă sute nouăzeci şi şapte mii
şase sute cincizeci virgulă douăzeci şi
trei
6

2.372.883,90

Două milioane trei sute şaptezeci şi două
mii opt sute optzeci şi trei virgulă
nouăzeci
7

2.372.883,90

Două milioane trei sute şaptezeci şi două
mii opt sute optzeci şi trei virgulă
nouăzeci

2. Componenta variabilăComponenta variabilă este defalcată după tipul de parc de vagoane.În situaţia în care compunerea parcului de vagoane diferă în mod semnificativ faţă de ceea ce s-a previzionat cu privire la întregul parc de vagoane, părţile pot solicita o întrunire în vederea discutării revizuirii componentei variabile.Componenta variabilă pentru vagoanele componente din Parcul Astra (PA) pentru o lună a perioadei de mentenanţă este indicată în tabelul de mai jos:

Anul

1.1.1.
lei/lună
(cifre)
1.1.2. lei/lună (litere)

1

16.027,64

Şaisprezece mii douăzeci şi şapte virgulă şaizeci şi
patru
2

19.764,76

Nouăsprezece mii şapte sute şaizeci şi patru virgulă
şaptezeci şi şase
3

29.177,74

Douăzeci şi nouă de mii o sută şaptezeci şi şapte virgulă
şaptezeci şi patru
4

32.214,92

Treizeci şi două de mii două sute paisprezece virgulă
nouăzeci şi doi
5

37.518,13

Treizeci şi şapte de mii cinci sute optsprezece virgulă
treisprezece
6

44.565,43

Patruzeci şi patru de mii cinci sute şaizeci şi cinci
virgulă patruzeci şi trei
7

44.565,43

Patruzeci şi patru de mii cinci sute şaizeci şi cinci
virgulă patruzeci şi trei

Componenta variabilă pentru vagoanele componente din Parcul Bombardier 2(PB2) şi Bombardier 21(PB21) pentru o lună a perioadei de mentenanţă este indicată în tabelul de mai jos:

Anul

Lei/lună
(cifre)
Lei/lună (litere)

1

17.592,09

Şaptesprezece mii cinci sute nouăzeci şi doi virgulă zero
nouă
2

25.768,88

Douăzeci şi cinci de mii şapte sute şaizeci şi opt
virgulă optzeci şi opt
3

26.370,08

Douăzeci şi şase de mii trei sute şaptezeci virgulă zero
opt
4 30.950,06 Treizeci de mii nouă sute cincizeci virgulă zero şase
5

23.448,18

Douăzeci şi trei de mii patru sute patruzeci şi opt
virgulă optsprezece
6

23.448,18

Douăzeci şi trei de mii patru sute patruzeci şi opt
virgulă optsprezece
7

23.448,18

Douăzeci şi trei de mii patru sute patruzeci şi opt
virgulă optsprezece

Componenta variabilă totală, cu referire la o perioadă determinată de timp ("i"), pentru un parc de vagoane dat, este egală cu preţul pentru un vagon pentru perioada corespunzătoare, înmulţit cu numărul de vagoane ale fiecărei categorii din acel parc de vagoane.Componenta variabilă totală (CV) este calculată potrivit următoarei formule:CVI = NAI x PAI + NB2I x PB2I + NB21I x PB21I,în care:NAI reprezintă numărul de vagoane tip Astra din cadrul parcului pe perioada I;PAI reprezintă preţul variabil pentru un vagon şi pentru o lună valabil pentru vagoanele tip Astra pe perioada I;NB2I reprezintă numărul de vagoane tip Bombardier BM2 din cadrul parcului pe perioada I;PB2I reprezintă preţul variabil per vagon şi per lună valabil pentru vagoanele tip Bombardier BM2 pe perioada I;NB21I reprezintă numărul de vagoane tip Bombardier BM21 din cadrul parcului pe perioada I;PB21I reprezintă preţul variabil per vagon şi per lună valabil pentru vagoanele tip Bombardier BM21 pe perioada I;CVI reprezintă componenta variabilă totală pe perioada I.B. Preţul mentenanţei începând cu data de 1 ianuarie 2011Potrivit art. 8.1.1 paragraful nr. 4 din contract, începând cu data de 1 ianuarie 2011 preţul mentenanţei se exprimă după cum urmează:(i) preţ parc vechi: 25,40 lei/km tren parcurs de trenurile din parcul vechi compuse din 6 vagoane şi 16,94 lei/km tren parcurs de trenurile din parcul vechi compuse din 4 vagoane, valori aplicabile pentru serviciile standard prestate pentru vagoanele incluse în parcul vechi;(îi) preţ parc nou: 15,07 lei/km tren parcurs de trenurile din parcul nou, preţ aplicabil pentru serviciile standard prestate pentru vagoanele incluse în parcul nou.Preţul pentru o perioadă de facturare i se calculează conform formulei:P(i) = P(v6) * total km(v6i) + P(v4) * total km(v4i) + P(n) * total km(ni),unde:Pv6 reprezintă preţul pe km tren pentru trenurile din parcul vechi compuse din 6 vagoane;total km(v6i) reprezintă numărul total de km tren parcurşi în perioada de facturare i de trenurile din parcul vechi compuse din 6 vagoane;P(v4) reprezintă preţul pe km tren pentru trenurile din parcul vechi compuse din 4 vagoane;total km(v4i) reprezintă numărul total de km tren parcurşi în perioada de facturare i de trenurile din parcul vechi compuse din 4 vagoane;P(n) reprezintă preţul pe km tren pentru trenurile din parcul nou; şitotal km(ni) reprezintă numărul total de km tren parcurşi de trenurile din parcul nou în perioada de facturare i.Începând cu luna ianuarie a anului 2012, componentele preţului mentenanţei se actualizează anual, în luna ianuarie a fiecărui an, cu indicele general cumulat de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică pentru anul anterior.––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x