OJ:C_202501948: Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.11912 – M&G FA / P CAPITAL PARTNERS) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, Jurnalul Oficial UE, 28/03/2025 |
|
Informatii
Data documentului: 28/03/2025Emitent: Comisia Europeană, Direcția Generală Concurență
Formă: Repertoriu EUR-Lex
Formă: Jurnalul Oficial UE
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
C/2025/1948 |
28.3.2025 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.11912 – M&G FA / P CAPITAL PARTNERS)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(C/2025/1948)
1.
La data de 20 martie 2025, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.
Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
— |
M&G FA Limited („M&G FA”, Regatul Unit), controlată de M&G plc („M&G”, Regatul Unit); |
— |
P Capital Partners AB („PCP”, Suedia), controlată de PCP Deka AB (Suedia). |
M&G FA dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi PCP.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:
— |
M&G FA este o filială a M&G, un administrator de economii și investiții la nivel mondial cu sediul în Regatul Unit, care oferă produse și servicii financiare în întreaga Europă prin intermediul a două segmente de activitate: gestionarea activelor și asigurări de viață; |
— |
PCP este un administrator de fonduri de credit private cu sediul în Suedia, care furnizează servicii de gestionare activă în principal investitorilor instituționali în fondurile sale închise. PCP își desfășoară activitatea în principal în nordul Europei. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.
În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.
Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.11912 – M&G FA / P CAPITAL PARTNERS
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Adresă poștală:
European Commission |
Directorate-General for Competition |
Merger Registry |
1049 Bruxelles/Brussel |
BELGIQUE/BELGIË |
(1)
JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/1948/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)