NORMELE METODOLOGICE din 13 mai 2010

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 27/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALEMINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 1REFERIRE LALEGE 198 25/05/2004
ART. 2REFERIRE LALEGE 198 25/05/2004 ART. 4
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 198 25/05/2004 ART. 4
ANEXA 3REFERIRE LALEGE 198 25/05/2004 ART. 4
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 740 13/05/2010
ActulCONTINUT DEORDIN 740 13/05/2010

de agreare a experţilor evaluatori, membri titulari ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, care desfăşoară activităţi de evaluare a terenurilor forestiere şi agricole supuse exproprierii



 + 
Capitolul IPrevederi generale + 
Articolul 1În sensul prezentelor norme metodologice, prin expert evaluator se înţelege membru titular al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, denumită în continuare ANEVAR, care desfăşoară activităţi de evaluare a proprietăţilor imobiliare (EPI), potrivit prevederilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare.
 + 
Articolul 2(1) Prezentele norme metodologice au drept scop stabilirea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, denumit în continuare MMP, a condiţiilor şi a procedurii de agreare a experţilor evaluatori.(2) Agrearea experţilor evaluatori, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice, conferă dreptul de a presta servicii în domeniul evaluării terenurilor forestiere şi agricole, utilizând recomandările Standardelor Internaţionale de Evaluare, denumite în continuare SIE, adoptate de ANEVAR, aflate în vigoare la data evaluării, în vederea îndeplinirii prevederilor art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
 + 
Articolul 3Procedura de agreare a experţilor evaluatori se aplică de direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti din subordinea MADR, denumite în continuare DADR, şi de inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare din subordinea MMP, denumite în continuare ITRSV.
 + 
Articolul 4(1) Agrearea experţilor evaluatori se concretizează prin emiterea unui certificat de agreare cu valabilitate nelimitată, cu obligaţia pentru titular să îndeplinească prevederile art. 12 alin. (1).(2) Certificatul de agreare se emite de către conducătorii DADR şi ai ITRSV, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.(3) Certificatul de agreare emis în condiţiile alin. (2) se înscrie în registrul de evidenţă al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2.
 + 
Articolul 5Titularii certificatelor de agreare au următoarele drepturi şi obligaţii:a) dreptul de a fi înscrişi în Lista experţilor evaluatori agreaţi de MADR şi MMP;b) dreptul de a fi informaţi asupra oricăror modificări ale condiţiilor sau procedurii de agreare;c) obligaţia de a desfăşura activităţile pentru care au fost agreaţi, cu respectarea recomandărilor SIE;d) obligaţia de a depune documentele prevăzute de prezentele norme metodologice, cu respectarea termenelor legale.
 + 
Capitolul IICondiţiile şi procedura de agreare + 
Articolul 6În vederea obţinerii agreării experţilor evaluatori, persoanele interesate trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii de agreare:a) să fie membri titulari ai ANEVAR care desfăşoară activităţi de evaluare a proprietăţilor imobiliare;b) să aibă experienţă de minimum 2 ani în practica evaluării terenurilor forestiere şi agricole.
 + 
Articolul 7(1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de agreare prevăzute la art. 6 vor întocmi dosarul de prezentare, care trebuie să cuprindă următoarele documente:a) cerere de agreare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3;b) curriculum vitae al expertului evaluator, din care să reiasă pregătirea profesională şi experienţa dobândită în evaluarea terenurilor forestiere şi agricole;c) documentul care atestă calitatea de membru titular al ANEVAR, expert evaluator de proprietăţi imobiliare (EPI);d) portofoliul lucrărilor privind evaluarea terenurilor forestiere şi agricole;e) declaraţie pe propria răspundere, din care să reiasă că, în vederea realizării rapoartelor de evaluare, se vor folosi exclusiv abordările, metodele şi tehnicile recomandate de SIE.(2) Dosarul de prezentare se depune şi se înregistrează la DADR în raza cărora domiciliază persoanele interesate în obţinerea agreării.
 + 
Articolul 8Procedura de agreare se desfăşoară în următoarele etape:1. analizarea dosarelor de prezentare la sediul DADR:a) cererea de agreare se înregistrează în registrul de evidenţă a certificatelor de agreare;b) la primirea dosarului de prezentare, persoana/comisia desemnată prin dispoziţia conducătorului DADR verifică îndeplinirea condiţiilor de agreare prevăzute la art. 6 şi existenţa documentelor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b)-e);c) dacă dosarul de prezentare îndeplineşte condiţiile de agreare prevăzute de prezentele norme metodologice, persoana/ comisia întocmeşte certificatul de agreare în 3 exemplare originale şi îl supune aprobării conducerii, în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului de prezentare;d) după aprobarea şi semnarea certificatului de agreare, o copie a dosarului de prezentare împreună cu cele 3 exemplare originale ale certificatului de agreare se transmit la ITRSV în al cărui teritoriu de competenţă domiciliază persoana interesată în obţinerea agreării;2. analizarea dosarelor de prezentare la sediul ITRSV:a) cererea de agreare se înregistrează în registrul de evidenţă a certificatelor de agreare;b) la primirea dosarului de prezentare, persoana/comisia desemnată prin dispoziţia conducătorului ITRSV verifică îndeplinirea condiţiilor de agreare prevăzute la art. 6 şi existenţa documentelor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b)-e);c) dacă dosarul de prezentare îndeplineşte condiţiile de agreare prevăzute de prezentele norme metodologice, persoana/comisia supune aprobării şi semnării cele 3 exemplare originale ale certificatului de agreare şi procedează după cum urmează:(i) exemplarul nr. 1 al certificatului de agreare, împreună cu copia dosarului de prezentare, rămâne şi se arhivează de ITRSV;(îi) exemplarul nr. 2 al certificatului de agreare se transmite în termen de 3 zile de la data semnării acestuia către DADR şi se anexează la dosarul de prezentare;(iii) exemplarul nr. 3 al certificatului de agreare se comunică în termen de 3 zile de la data semnării acestuia persoanei interesate în obţinerea agreării.
 + 
Articolul 9După încheierea procedurii de agreare, DADR comunică direcţiei coordonatoare din cadrul MADR informaţiile privitoare la numele şi prenumele experţilor evaluatori agreaţi, coordonatele de contact ale acestora, precum şi numărul şi data certificatului de agreare.
 + 
Articolul 10În termen de 5 zile de la primirea informaţiilor referitoare la experţii evaluatori agreaţi, direcţia coordonatoare din cadrul MADR îndeplineşte formalităţile de întocmire şi publicare pe site-ul MADR a Listei experţilor evaluatori agreaţi de MADR şi MMP şi o transmite către ANEVAR, în scopul centralizării acesteia.
 + 
Articolul 11(1) ANEVAR transmite către MADR datele de identificare ale persoanei înscrise în Lista experţilor evaluatori agreaţi de MADR şi MMP căreia i-a fost aplicată una dintre sancţiunile disciplinare referitoare la suspendarea calităţii de membru sau excluderea din asociaţie în conformitate cu prevederile Statutului ANEVAR, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii, în vederea suspendării certificatului de agreare.(2) Dacă împotriva sancţiunii definitive aplicate de ANEVAR persoana sancţionată formulează plângere la instanţa judecătorească competentă, suspendarea certificatului de agreare operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus anularea sancţiunii aplicate de ANEVAR.
 + 
Articolul 12(1) Pentru menţinerea valabilităţii certificatului de agreare, titularul este obligat ca, până cel târziu în data de 31 a lunii ianuarie a fiecărui an, să depună la DADR în raza căreia domiciliază copia legitimaţiei anuale de membru titular.(2) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1) atrage anularea certificatului de agreare, iar DADR comunică direcţiei coordonatoare din cadrul MADR datele de identificare a persoanei al cărei certificat de agreare a fost anulat, în vederea excluderii acesteia din Lista experţilor evaluatori agreaţi de MADR şi MMP.(3) În luna martie a fiecărui an se actualizează Lista experţilor evaluatori agreaţi de MADR şi MMP şi se transmite către ANEVAR.
 + 
Capitolul IIIDispoziţii finale + 
Articolul 13(1) Documentele prevăzute la art. 7 pot fi transmise electronic sub formă de copii scanate, cu obligaţia ca DADR să înregistreze cererea de agreare şi să comunice solicitantului numărul de înregistrare.(2) Certificatul de agreare poate fi comunicat electronic sub formă de copie scanată, la cererea solicitantului.(3) Adresele electronice se regăsesc pe site-ul MADR: http://www.madr.ro/pages/teritoriu.php?self=17.
 + 
Articolul 14Conducătorii DADR şi cei ai ITRSV desemnează persoana/comisia care se ocupă de analizarea şi soluţionarea dosarelor de prezentare depuse de către persoanele interesate în obţinerea agreării.
 + 
Articolul 15Direcţia generală politici agricole este direcţia coordonatoare din cadrul MADR care se ocupă de îndeplinirea formalităţilor de întocmire, actualizare şi publicarea pe site-ul MADR a Listei experţilor evaluatori agreaţi de MADR şi MMP.
 + 
Articolul 16MMP preia informaţiile privitoare la experţii evaluatori agreaţi din Lista experţilor evaluatori agreaţi de MADR şi MMP, postată pe site-ul MADR.
 + 
Articolul 17Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
 + 
Anexa 1––-la normele metodologice––––––––                    CERTIFICAT DE AGREARE                          – Model –    MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE    Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală    a Judeţului ………………/Municipiului Bucureşti               (denumire, adresă,               telefon, fax, e-mail)                                        MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR                                     Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic                                               şi de Vânătoare                                  …………………………………….                                   (denumire, adresă, telefon, fax, e-mail)CERTIFICAT DE AGREARENr. ….. din ……Conducătorii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judeţului ………./Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare ……….., având în vedere Cererea nr. ……/……, în temeiul prevederilor:art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 4 alin. (2) din Normele metodologice de agreare a experţilor evaluatori, membri titulari ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, care desfăşoară activităţi de evaluare a terenurilor forestiere şi agricole supuse exproprierii, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 83/740/2010, eliberează dnei/dlui …….(numele şi prenumele expertului evaluator)…… următorul:CERTIFICAT DE AGREAREpentru desfăşurarea activităţii de evaluare a terenurilor agricole şi forestiere supuse exproprierii, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor nu îşi asumă răspunderea cu privire la rezultatul evaluării propuse de titularul prezentului certificat, aceasta aparţinând în exclusivitate semnatarului raportului de evaluare, întocmit conform Standardelor Internaţionale de Evaluare, Codului deontologic şi declaraţiilor de conformitate solicitate în activitatea de evaluator, şi nici cu privire la veridicitatea documentelor emise în nume propriu sau de către entităţile locale.Prezentul certificat are valabilitate nelimitată, iar titularul său este obligat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 6 şi art. 12 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 83/740/2010.    Director coordonator, Director coordonator,    DADR a Judeţului …./Municipiului Bucureşti ITRSV ……………….    Numele şi prenumele …………………… Numele şi prenumele ……    Semnătura ……………………………. Semnătura …………….    Ştampila …………………………….. Ştampila ……………..
 + 
Anexa 2––-la normele metodologice––––––––REGISTRUL DE EVIDENŢĂa certificatelor de agreare– Model –

Nr.
crt.

Data
înregistrării
cererii de
agreare

Numele şi
prenumele
expertului
evaluator

Coordonatele
de contact*

Numărul
certificatului
de agreare/
din data de

Data
suspendării/
anulării
certificatului
de agreare**
Ob-
ser-
vaţii

1 2 3 4 5 6 7

–––* Adresa poştală, adresa electronică, numerele de telefon/fax.** În situaţia nerespectării prevederilor art. 11 şi 12 din Normele metodologice de agreare a experţilor evaluatori, membri titulari ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, care desfăşoară activităţi de evaluare a terenurilor forestiere şi agricole supuse exproprierii, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 83/740/2010. + 
Anexa 3––-la normele metodologice––––––––CERERE DE AGREARE– Model –Către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale– Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală ………..Domnului director coordonator ……………….Către Ministerul Mediului şi Pădurilor– Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare …….Domnului director coordonator …………….Subsemnatul/Subsemnata, …….., domiciliat(ă) în localitatea ………, str. ……. nr. ……, telefon/fax ……., e-mail …….. judeţul/sectorul ……., ţara …….., având cetăţenia ………., posesor/posesoare al/a legitimaţiei de membru titular al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România nr. ……. din data de ……., vă rog să-mi aprobaţi agrearea şi eliberarea certificatului de agreare, în vederea desfăşurării activităţii de evaluare a terenurilor agricole şi forestiere supuse exproprierii, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare.Data ………….. …………………(numele, prenumele, semnătura)–––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x