NORME TEHNICE din 15 iunie 2005

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 19/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
CAP. 1REFERIRE LAHG 2415 21/12/2004
CAP. 1REFERIRE LALEGE 313 28/06/2004 ART. 9
CAP. 1REFERIRE LALEGE 313 28/06/2004 ART. 13
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 820 15/06/2005
ActulCONTINUT DEORDIN 820 15/06/2005

privind determinarea cuantumului comisionului la fondul de risc, în procente, pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de către stat a împrumuturilor contractate de persoane juridice de la instituţiile creditoare, precum şi din împrumuturile contractate direct de stat şi subîmprumutate beneficiarilor finali



 + 
Capitolul IPrevederi generale1.1. În conformitate cu prevederile art. 9 şi 13 din Legea datoriei publice nr. 313/2004, se instituie fondul de risc atât pentru împrumuturi contractate cu garanţie de stat, cât şi pentru împrumuturi contractate direct de stat şi subîmprumutate beneficiarilor finali, în scopul acoperirii riscurilor financiare care decurg din astfel de împrumuturi.1.2. Plătitorii de comision la fondul de risc sunt agenţii economici beneficiari ai unei garanţii de stat sau ai unui subîmprumut, contractat în baza Legii nr. 313/2004, pentru care rambursarea împrumutului se efectuează din sursele proprii ale acestora, conform actului normativ de aprobare a acordului de împrumut.1.3. În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 313/2004, precum şi ale pct. 13.2.1 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 2.415/2004, sumele încasate sub formă de comisioane de la beneficiarii împrumuturilor garantate de stat sau subîmprumutate, cu excepţia autorităţilor administraţiei publice, pentru ambele cazuri, de la care nu se percepe comision la fondul de risc, constituie venit la fondul de risc.
 + 
Capitolul IIProcedura de determinare a cuantumului comisionului la fondul de risc2.1. Comisionul la fondul de risc, datorat de entităţile prevăzute la pct. 1.2, este exprimat ca procent, aplicat la valoarea împrumutului contractat direct sau garantat, rambursat din sursele proprii ale garantatului sau subîmprumutatului. În cazul în care rambursarea împrumutului este prevăzută a se asigura atât din sursele proprii ale subîmprumutatului, cât şi de la bugetul de stat, cuantumul comisionului la fondul de risc se va aplica proporţional cu ponderea surselor proprii în valoarea totală a împrumutului contractat.2.2. Modul de plată a comisionului la fondul de risc, respectiv numărul de rate şi datele de plată a acestuia, se va stabili de comun acord cu plătitorii, fiind reglementat de prevederile convenţiilor de garantare şi ale acordurilor de împrumut subsidiar.2.3. În vederea determinării cuantumului comisionului la fondul de risc, conform celor precizate, se vor parcurge următoarele etape:– determinarea clasei de performanţă financiară a agenţilor economici garantaţi sau subîmprumutaţi, pe baza analizei Băncii de Export-Import a României EXIMBANK S.A. şi în conformitate cu avizul Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior;– determinarea cuantumului comisionului la fondul de risc, pe baza formulei de calcul prevăzute la pct. 2.4;– stabilirea, de comun acord cu garantaţii şi subîmprumutaţii, a modului de plată (numărul de rate şi datele de plată) a comisionului astfel stabilit şi reflectarea acestuia în documentele juridice care urmează a se încheia cu aceştia.2.4. În vederea calculării cuantumului comisionului la fondul de risc, exprimat în procente, se va aplica următoarea formulă:% comision fond de risc = punctaj clasa de performanţă financiară x 60% + punctaj rata de recuperare a serviciului datoriei publice provenind din garanţii şi împrumuturi de stat x 20% + punctaj valoarea împrumutului x 10% + punctaj perioada de rambursare a împrumutului x 10% ± indice de corecţie.2.5. Punctajele aferente variabilelor incluse în formula de calcul al cuantumului comisionului la fondul de risc, precum şi semnificaţia acestora sunt prevăzute în cap. III.
 + 
Capitolul IIIPunctajul aferent variabilelor formulei de calcul aferente comisionului la fondul de risc3.1. În vederea desfăşurării unei activităţi prudenţiale, caracterizată prin urmărirea permanentă a riscului asociat portofoliului de credite, fiecărui agent economic beneficiar de garanţie de stat sau subîmprumut îi este asociată o categorie de performanţă financiară, notată convenţional cu litere de la A la E, reprezentând reflectarea potenţialului economic şi solidităţii financiare a acestuia, obţinută în urma analizei Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – S.A.3.2. În funcţie de clasa de performanţă financiară stabilită de Banca de Export-Import a României EXIMBANK S.A., se va avea în vedere următorul punctaj:───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────    Clasa de performanţă Descriere Punctaj  financiară───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  Categoria A Societăţile din această clasă au o situaţie financiară                la cel mai înalt nivel, dispun de o capacitate de 0,5                rambursare excelentă, neînregistrând iregularităţi la                plata datoriilor către creditor. Este improbabilă                înregistrarea de pierderi. Riscul aferent expunerilor                pe aceşti agenţi economici este la un nivel minim.  Categoria B Societăţile din această clasă au o situaţie financiară                şi o capacitate de rambursare foarte bune. 2,5                Este improbabilă apariţia unor iregularităţi la plata                către creditor, iar dacă apar, sunt minore şi se pot                rezolva rapid. Nu sunt previzibile înregistrările                de pierderi. Riscul aferent expunerilor pe această                categorie de agenţi economici este considerat scăzut.  Categoria C Societăţile din această clasă au o situaţie financiară                relativ bună, dar pot avea probleme legate de fluxul                financiar. Capacitatea de rambursare este de regulă 4,5                adecvată, dar pot apărea iregularităţi la plata                datoriilor către creditor, care se pot rezolva însă fără                reeşalonări sau rescadenţări. Este puţin probabilă                înregistrarea de pierderi. Riscul aferent expunerilor pe                această categorie de agenţi economici este considerat                mediu, dar acceptabil prin monitorizarea strictă a                angajamentelor.  Categoria D Societăţile din această clasă au probleme legate de                fluxul financiar, care, în general, duc la apariţia de 6,5                iregularităţi la plata datoriilor către creditor,                rezolvabile uneori prin reeşalonarea sau rescadenţarea                plăţilor. Prezentând vulnerabilitate sporită la                şocurile pieţei, agentul economic are capacitate de                rambursare atât timp cât nu există perturbări în mediul                său economic. Este posibilă înregistrarea de pierderi.                Riscul aferent expunerilor pe această categorie de agenţi                economici este considerat mare.  Categoria E Societăţile din această clasă au probleme serioase legate                de fluxul financiar. Probabilitatea apariţiei unor 8,5                iregularităţi la plata datoriilor către creditor este                foarte mare, capacitatea de rambursare a angajamentelor                fiind foarte fragilă. Pierderile sunt, în majoritatea                cazurilor, iminente. Riscul de nerambursare a                împrumutului este considerat maxim, expunerile nete pe                acest tip de agenţi economici se pot reduce doar prin                aducerea de garanţii colaterale de clasă superioară.───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────3.3. Rata de recuperare a serviciului datoriei publice provenind din garanţii şi împrumuturi de stat se va calcula ca raport între totalul sumelor recuperate din restanţele înregistrate la serviciul datoriei publice (rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente creditului) şi totalul arieratelor înregistrate la serviciul datoriei publice (rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente creditului).3.4. Pentru calculul acestui indicator se va avea în vedere portofoliul total de credite contractate cu garanţie de stat sau subîmprumutate, aferente agentului economic plătitor de comision la fondul de risc, făcându-se totodată o distincţie în legătură cu sursa de provenienţă a creditului, respectiv extern sau intern. În acest sens se vor avea în vedere obligaţiile financiare ale agentului economic provenind din contractarea datoriei publice guvernamentale interne şi obligaţiile financiare ale agentului economic provenind din contractarea datoriei publice guvernamentale externe.3.5. În funcţie de rata de recuperare a serviciului datoriei publice provenind din garanţii şi împrumuturi de stat, la data calculării comisionului la fondul de risc se va avea în vedere următorul punctaj:──────────────────────────────────────────────────────────────────   Valoarea ratei de recuperare     a serviciului datoriei Punctaj        publice externe──────────────────────────────────────────────────────────────────  între 0,75 şi 1 inclusiv 2,5  între 0,50 şi 0,75 inclusiv 5  între 0,25 şi 0,50 inclusiv 10  între 0 şi 0,25 inclusiv 15──────────────────────────────────────────────────────────────────3.6. Pentru agenţii economici care nu înregistrează arierate la serviciul datoriei publice provenind din garanţii şi împrumuturi de stat (rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente creditului), în calculul comisionului la fondul de risc punctajul aferent variabilei "rata de recuperare a serviciului datoriei publice externe" va avea valoarea 0.3.7. În funcţie de valoarea împrumutului extern, la data contractării, se va avea în vedere următorul punctaj:──────────────────────────────────────────────────────────────────     Valoarea împrumutului extern Punctaj──────────────────────────────────────────────────────────────────  sub 50 milioane echivalent EUR inclusiv 2,5  între 50 şi 100 milioane echivalent EUR inclusiv 5  între 100 şi 150 milioane echivalent EUR inclusiv 7,5  peste 150 milioane echivalent EUR 10──────────────────────────────────────────────────────────────────3.8. În funcţie de perioada de rambursare a împrumutului extern, conform acordului de împrumut sau altor documente aferente creditului, se va avea în vedere următorul punctaj:──────────────────────────────────────────────────────────────────    Perioada de rambursare Punctaj──────────────────────────────────────────────────────────────────   sub 5 ani inclusiv 2,5   între 5 şi 10 ani inclusiv 5   între 10 şi 15 ani inclusiv 7,5   peste 15 ani 10──────────────────────────────────────────────────────────────────În cazul în care împrumutul extern este acordat pe mai multe perioade de rambursare, în funcţie de obiectivele proiectului de investiţii prevăzut a fi finanţat din împrumutul extern, se va avea în vedere perioada de rambursare aferentă componentei cu ponderea cea mai mare în total împrumut contractat.3.9. În vederea stabilirii cuantumului comisionului la fondul de risc, exprimat în procente, Direcţia generală a finanţelor publice externe sau Unitatea de management a Trezoreriei Statului, după caz, va întocmi o notă, aprobată de secretarul de stat coordonator, în care, pe baza documentelor justificative, se va aplica formula de calcul prevăzută la pct. 2.4.3.10. Documentele justificative avute în vedere la stabilirea cuantumului comisionului la fondul de risc sunt următoarele:– avizul Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – S.A., care stipulează clasa de performanţă financiară în care este încadrat agentul economic;– adresele Direcţiei generale pentru acorduri, cooperare internaţională şi decontări externe şi Unităţii de management a Trezoreriei Statului cu privire la valoarea variabilei "rata de recuperare a serviciului datoriei publice provenind din garanţii şi împrumuturi de stat", prevăzută la pct. 3.5, dacă este cazul;– acordul de împrumut sau alte documente aferente creditului, în vederea determinării valorii împrumutului extern şi a perioadei de rambursare;– orice alte documente considerate relevante în aplicarea formulei de calcul al comisionului la fondul de risc.3.11. După evaluarea variabilelor menţionate mai sus şi introducerea lor în formula de calcul al comisionului la fondul de risc, se va aplica un indice de corecţie a rezultatului obţinut în funcţie de următoarele:– importanţa proiectului de investiţii finanţat din creditul contractat direct sau cu garanţie de stat, din perspectiva integrării în Uniunea Europeană (în acest sens se va urmări ponderea fondurilor europene aferente executării proiectului, respectiv PHARE, ISPA etc.), precum şi din perspectiva contribuţiei în cadrul reformelor sectoriale (în acest sens se va avea în vedere încadrarea proiectului în strategia sectorială a ministerului coordonator);– ponderea valorii împrumutului contractat în total portofoliu de credite existent, aflat în administrarea agentului economic garantat sau subîmprumutat, precum şi modul de administrare a creditelor anterior contractate;– alte elemente considerate relevante pentru evaluarea riscului agentului economic garantat sau subîmprumutat. 3.12. Indicele de corecţie va avea valori cuprinse între 0 şi 0,25% şi se va aplica în sens pozitiv sau negativ, în funcţie de rezultatele favorabile înregistrate în evaluarea indicatorilor prevăzuţi la pct. 3.10.3.13. În cazul în care nu sunt elemente suficiente pentru aplicarea indicilor de corecţie menţionaţi anterior, rezultatul formulei de calcul aferente determinării comisionului la fondul de risc va avea în vedere numai rezultatele aferente variabilelor menţionate la pct. 3.1-3.8.3.14. În cazul împrumuturilor contractate în altă valută decât valuta de referinţă EUR, se va avea în vedere, pentru transformare, cursul de schimb valabil pentru ziua întocmirii Notei privind stabilirea cuantumului comisionului la fondul de risc, ce urmează a fi supusă spre aprobare conducerii Ministerului Finanţelor Publice. Modelul acestei note este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme tehnice.
 + 
Anexa la normele tehnice

    MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
    Direcţia generală a finanţelor publice externe
    sau Unitatea de management a Trezoreriei Statului, după caz
    Nr. ……../………………
                                                                  Aprobat
                                                             Secretar de stat
                                      NOTĂ
         privind stabilirea cuantumului comisionului la fondul de risc
 
Data analizei:
Date generale privind tranzacţia
Denumirea proiectului finanţat prin
credit contractat direct sau cu
garanţie de stat:
Data semnării acordului de împrumut/
garanţie:
Valoarea creditului:

în valuta de
contract:
echivalent EUR:
Denumirea creditorului:
Împrumutat:
Subîmprumutat/
garantat:
Procedura de stabilire a cuantumului comisionului la fondul de risc
Valoarea
stabilită
conform
documentelor
justificative

Punctajul
obţinut conform
Ordinului
ministrului
finanţelor
publice
nr. 820/2005
Rezultat
formulă

– clasa de performanţă financiară
– valoarea ratei de recuperare a
serviciului datoriei publice
provenind din garanţii şi
împrumuturi de stat la data de ..
– valoarea împrumutului în EUR sau
echivalent EUR
– perioada de rambursare (nr. ani)
Total
Indice de corecţie ±
Observaţii (se vor avea în vedere explicaţii privind aplicarea indicilor
de corecţie)
REZULTAT FINAL (% comision fond
de risc)
                               Director general,
                               ………………
                                                   Director general adjunct:
                                                               Şef serviciu:
                                                                   Întocmit:

–-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x