Informatii Document
Emitent: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 16 iunie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind procedura simplificată de efectuare a formalităţilor vamale aferente aprovizionării mijloacelor de transport în trafic internaţional
A. Aprovizionarea navelor şi aeronavelor străine1. Agenţiile societăţilor de transport străine navale şi aeriene, autorizate să funcţioneze în România, pot introduce temporar bunuri destinate aprovizionării mijloacelor de transport proprii care prestează transporturi internaţionale de mărfuri şi de persoane.Bunurile menţionate la alineatul anterior pot fi plasate sub regimul vamal de antrepozitare până la încărcarea lor pe mijloacele de transport străine.Utilizarea antrepozitului vamal se supune prevederilor cuprinse în Codul vamal al României, aprobat prin Legea nr. 86/2006, şi în Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006.Evidenţele cu privire la aceste operaţiuni, respectiv intrările şi ieşirile de mărfuri în/din antrepozit, se ţin de către deţinătorul de antrepozit sau, după caz, de antrepozitar.În cazurile în care agenţiile societăţilor de transport străine navale şi aeriene introduc în ţară cu o frecvenţă sporită bunuri destinate aprovizionării proprii, acestea pot depune bilunar declaraţiile vamale de introducere şi de scoatere din antrepozit, la datele stabilite de comun acord cu birourile vamale prin care s-au realizat operaţiunile.Declaraţiile vamale menţionate mai sus se depun împreună cu documentele justificative, inclusiv permisele vamale de încărcare/descărcare, documentele de livrare şi borderourile centralizatoare.În cazul birourilor vamale unde nu sunt îndeplinite condiţiile de antrepozitare sau în a căror rază de competenţă nu funcţionează antrepozite, bunurile trimise de societăţile de transport naval străine fac obiectul depozitului temporar.2. Declaraţiile vamale de export aferente bunurilor româneşti sau bunurilor străine puse anterior în liberă circulaţie, cu care se aprovizionează navele şi aeronavele străine, se depun bilunar, la datele stabilite de comun acord cu birourile vamale prin care se efectuează aceste operaţiuni de aprovizionare.B. Evidenţa bunurilor cu care sunt aprovizionate navele şi aeronavele3. Evidenţa livrărilor de bunuri destinate aprovizionării navelor şi aeronavelor române este organizată pe baza permiselor vamale de încărcare/descărcare, a documentelor de livrare, borderourilor centralizatoare şi facturilor fiscale. În cazul bunurilor destinate aprovizionării navelor şi aeronavelor străine, evidenţa include suplimentar şi declaraţiile vamale şi documentele anexate acestora.4. Permisul vamal de încărcare/descărcare se întocmeşte în două exemplare semnate de către comandantul, armatorul, agentul navei sau de un împuternicit legal al acestora şi se înaintează biroului vamal. Dacă în urma analizei solicitării cuprinse în permisul vamal biroul vamal constată că datele înscrise în acesta concordă cu cele din documentul de livrare, permisul vamal depus în două exemplare este acceptat şi se înregistrează în evidenţa biroului vamal, fiind asimilat cu declaraţia vamală acceptată şi producând aceleaşi efecte juridice.5. Documentul de livrare este formular cu regim special, iar normele de tipărire, înseriere şi numerotare sunt stabilite în conformitate cu prevederile legale în vigoare.Documentul de livrare se întocmeşte în patru exemplare. Exemplarul al doilea, de culoare galbenă, revine autorităţii vamale.6. Controlul vamal al aprovizionării navelor şi aeronavelor, române şi străine, se realizează în conformitate cu prevederile art. 104, 631, 632 şi 635 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, şi constă în verificarea concordanţei dintre datele înscrise în documentele de livrare şi permisele vamale, precum şi a concordanţei dintre datele înscrise în declaraţia proviziilor de bord/declaraţia privind proviziile de bord şi situaţia reală a acestora.La controlul vamal al bunurilor destinate aprovizionării aeronavelor aflate în trafic internaţional, dacă agentul vamal desemnat constată că datele înscrise în documentul de livrare şi permisul vamal de încărcare coincid, vizează permisul vamal de încărcare, certifică documentul de livrare şi reţine exemplarul al doilea (galben) al acestuia, destinat biroului vamal, împreună cu un exemplar al permisului vamal.7. După efectuarea operaţiunii de aprovizionare, respectiv la finalizarea operaţiunilor de încărcare a bunurilor la bordul navei/aeronavei, transportatorul înaintează biroului vamal un exemplar al declaraţiei proviziilor de bord/declaraţiei privind proviziile navei/aeronavei.8. Declaraţia proviziilor de bord/declaraţia privind proviziile navei este documentul de bază la plecarea/sosirea navei în/din România şi conţine date privind proviziile navei. Declaraţia privind proviziile navei are forma şi conţinutul cuprinse în anexa nr. 1.4 la Normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor Convenţiei privind facilitarea traficului maritim internaţional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965 la Conferinţa internaţională privind facilitarea voiajului şi transportului maritim, modificată şi completată prin amendamentele din 1984, 1986, 1989, 1991, 1993 şi 1994.9. Persoana juridică română care efectuează operaţiuni de aprovizionare nave/aeronave cumulează într-un borderou centralizator numărul total al livrărilor de bunuri destinate aprovizionării navelor/aeronavelor, care au fost realizate pe parcursul unei perioade bilunare.10. Borderoul centralizator conţine date din documentele de livrare, următoarele fiind obligatorii:a) numărul şi data documentului de livrare; … b) data livrării; … c) datele de identificare a beneficiarului (denumirea persoanei juridice, sediul acesteia şi codul fiscal); … d) denumirea comercială a produsului; … e) cantitatea livrară; … f) valoarea. … 11. Borderoul centralizator se întocmeşte în două exemplare, având următoarele destinaţii:a) un exemplar pentru biroul vamal prin care se efectuează operaţiunile; … b) un exemplar pentru persoana juridică română care realizează aprovizionarea. … 12. Declaraţiile vamale întocmite în cazul operaţiunilor de aprovizionare a navelor şi aeronavelor străine se depun la biroul vamal, împreună cu documentele prevăzute la art. 148 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, inclusiv borderourile centralizatoare, documentele de livrare aferente acestora, precum şi permisele vamale emise în intervalul respectiv.13. După depunerea şi înregistrarea declaraţiilor vamale la termenele stabilite, agentul vamal desemnat de şeful biroului vamal prin care se derulează operaţiunile de aprovizionare verifică concordanţa dintre datele înscrise în documentele depuse în susţinerea declaraţiei vamale şi datele înscrise în aceasta.________