+ Articolul 1Prezentele norme prudenţiale stabilesc principiile care stau la baza conducerii activităţii desfăşurate de către asigurătorii autorizaţi în baza prevederilor Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 2Activitatea asigurătorului este condusă cu respectarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 3Consiliul de administraţie al asigurătorului va stabili prin regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia următoarele cerinţe minimale:a) respectarea principiilor guvernanţei corporative, care presupune transparenţa procesului decizional şi răspunderile faţă de părţile interesate în bunul mers al activităţii, precum şi atragerea acestor părţi în procesul decizional; … b) elaborarea unei strategii de dezvoltare a asigurătorului, bazată pe obiective clare, termene şi responsabilităţi concrete; … c) stabilirea unor proceduri de urmărire şi evaluare periodică a progreselor înregistrate în realizarea obiectivelor aferente strategiei de dezvoltare a asigurătorului; … d) stabilirea unor proceduri care să permită o corectă evidenţă financiar-contabilă şi corespondenţa acesteia cu evidenţa tehnic-operativă, cu respectarea prevederilor legale, în scopul întocmirii raportărilor prevăzute de Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi de normele emise în aplicarea acesteia, precum şi a altor raportări prevăzute de legislaţia în vigoare; … e) elaborarea procedurilor privind numirea, reînvestirea şi revocarea în şi din funcţii de conducere, aprobarea structurii şi statelor de funcţiuni ale departamentelor din cadrul societăţii, precum şi stabilirea modalităţilor concrete de coordonare a activităţii de către conducerea executivă şi cea administrativă a asigurătorului; … f) evidenţierea clară a sarcinilor, răspunderilor, competenţelor în luarea deciziilor, a modalităţilor de interacţiune şi cooperare pentru fiecare dintre factorii de decizie din cadrul societăţii (membrii consiliului de administraţie şi ai conducerii executive, preşedintele consiliului de administraţie şi directorul general), cu precizarea condiţiilor care trebuie îndeplinite în cazul delegării competenţelor. În cazul în care funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie şi cea de director general sunt deţinute de aceeaşi persoană, vor fi stabilite modalităţi concrete pentru a permite consiliului de administraţie să controleze deciziile luate de către această persoană, realizându-se totodată o delimitare clară a responsabilităţilor care îi revin în fiecare dintre aceste funcţii; … g) stabilirea obligaţiei administratorilor şi a conducerii executive a asigurătorului, care au interese într-o altă societate de asigurare, de a-i înştiinţa despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe auditori; … h) stabilirea obligaţiei administratorilor care au într-o anumită activitate, direct sau indirect (prin soţia, rudele sau afinii până la gradul al patrulea), interese contrare intereselor asigurătorului, de a-i înştiinţa despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe auditor şi de a nu lua parte la nici o deliberare privitoare la activitatea în cauză; … i) stabilirea obligaţiei administratorului asigurătorului, care este concomitent şi administrator, director executiv sau persoana de conducere ori acţionar şi/sau asociat la un alt agent economic cu care asigurătorul încheie o operaţiune comercială sau financiară, de a face cunoscută această relaţie consiliului de administraţie şi auditorului înainte de începerea deliberării şi luării unei decizii cu privire la operaţiunea respectivă, pentru evitarea conflictelor de interese; … j) organizarea şi supravegherea activităţii departamentului de gestionare a riscurilor, în funcţie de natura şi de mărimea activităţii desfăşurate; … k) stabilirea unor proceduri clare pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de asiguraţi, beneficiarii asigurării sau terţi păgubiţi şi precizarea modalităţilor concrete de aducere la cunoştinţă părţilor interesate a rezultatelor; … l) stabilirea unor niveluri de salarizare pentru membrii consiliului de administraţie şi pentru conducerea executivă, corelate cu atribuţiile şi cu responsabilităţile acestora, care vor fi accesibile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în condiţiile prevederilor legale în vigoare; … m) stabilirea responsabilităţilor privind urmărirea modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare şi procedurile de raportare a rezultatelor acestei activităţi către conducerea asigurătorului. … + Articolul 4Nerespectarea prevederilor prezentelor norme prudenţiale se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 5Prezentele norme prudenţiale intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru asigurătorii autorizaţi la data publicării.––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.