Informatii Document
Emitent: BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 395 din 31 decembrie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind efectuarea plăţilor externe pentru importurile de mărfuri, executarea de lucrări şi prestările de servicii – N.R.V.4
Băncile vor asigura controlul bancar în cazul plăţilor externe în valută şi în lei, efectuate în conformitate cu prevederile regulamentului şi ale prezentelor norme; plăţile externe sunt cele efectuate de rezidenţi în favoarea nerezidentilor.1. În cazul plăţilor în avans pe bază de ordin de plată1.1. Băncile vor executa ordinele de plată la extern în avans, pentru importuri de mărfuri, executări de lucrări şi prestări servicii dispuse prin formularul "DISPOZIŢIE DE PLATA VALUTARĂ EXTERNA" (DPVE) sau formularul "CERERE DE DESCHIDERE ACREDITIV" (CDA), pe bază de documente, respectiv contractul extern sau orice alt document cu o astfel de valoare. Băncile vor urmări justificarea realizării importurilor, executării lucrărilor şi prestării serviciilor, respectiv a repatrierii valutei în cazul plăţilor în avans pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul.1.2. Persoanele rezidente, care dispun efectuarea de plati externe reprezentând avansuri pentru importuri de mărfuri, inclusiv importuri temporare (leasing), executări de lucrări şi prestări servicii, au obligaţia ca, în cel mult 15 zile calendaristice de la intrarea mărfii pe teritoriul României, inclusiv în zonele libere, executării lucrării ori prestării serviciului, să prezinte, spre justificare, băncii prin care s-a efectuat plata avansului la extern documentele care fac dovada realizării importului în cauza, executării lucrării sau prestării serviciului. Între aceste documente vor fi incluse, în mod obligatoriu, factura externa şi documentul care să ateste intrarea mărfurilor importate în ţara, respectiv Declaraţia vamală de import sau, după caz, documentele specifice zonelor libere prin care se confirma intrarea mărfurilor importate în zona libera şi care trebuie să precizeze denumirea mărfii, cantitatea şi valoarea acesteia (proces-verbal etc.) şi să fie vizate de administraţia zonei libere în care au intrat.Plăţile în avans pentru importurile destinate lucrărilor de construcţii-montaj în străinătate se vor justifica pe baza facturii externe definitive şi a documentului vamal care atesta intrarea mărfii pe teritoriul tarii respective; în situaţia efectuării plăţii în avans pentru importuri din ţara unde are loc lucrarea, justificarea se va realiza pe baza facturii externe definitive şi a documentului care atesta recepţia mărfii. Justificarea plăţii în avans pentru executarea de lucrări sau prestarea de servicii se face pe baza facturii externe definitive ori a altui document justificativ specific.În cazul plăţilor externe în avans pentru importuri pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea, nu s-a prestat serviciul în termenul contractual prevăzut ori nu s-a restituit avansul plătit, repatrierea sumelor, respectiv justificarea avansurilor cu documentele menţionate, se va efectua în maximum 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen contractual de livrare, de executare sau de prestare.În situaţia în care în documentele menţionate mai sus nu este stabilit un termen de livrare, executare sau prestare, termenul maxim de justificare a avansului va fi de 90 de zile calendaristice de la data plăţii externe în avans.În anumite situaţii (confiscari în favoarea statului de către organele abilitate, marfa lipsa cantitativ înainte de vamuire, dar intrata pe teritoriul României) se vor lua în considerare, în vederea justificarii plăţii în avans, documentele emise în acest sens de organele respective.1.3. Sumele plătite în avans, nejustificate cu documente de către persoanele rezidente în termenele stabilite la pct. 1.2 sau nerepatriate sunt asimilate sumelor în valută nerepatriate şi se aplică sancţiunile prevăzute de lege. Nu se aplică sancţiunile menţionate pentru sumele în avans nejustificate ori nerepatriate aflate în litigiu, pentru care au început procedurile judiciare, în termenele prevăzute la pct. 1.2, precum şi pentru cazurile de forta majoră confirmate de organe competente.În cazul returnarii mărfii pentru care s-a efectuat justificarea plăţii în avans, persoanele rezidente sunt obligate să justifice avansul achitat în termen de 45 de zile calendaristice de la data iesirii mărfii returnate prin frontiera vamală.2. În cazul plăţilor în cadrul acreditivelor documentare domiciliate în România şi al scrisorilor de garanţie bancară2.1. Băncile vor efectua plăţile pentru aceste importuri pe baza documentelor prevăzute în acreditive care să asigure livrarea mărfii pe teritoriul României, din care, în mod obligatoriu, factura externa şi documentul de transport (scrisoare de trasura, conosament maritim sau fluvial, fracht aerian etc.); în cazul achiziţiilor destinate lucrărilor efectuate în străinătate, plata se va efectua în baza aceloraşi documente (factura externa şi documentul de transport) ori a facturii externe şi documentului care atesta recepţia mărfii în cazul achiziţiilor realizate în ţara respectiva; în situaţia efectuării de lucrări şi prestări de servicii, plata externa se va efectua pe baza documentelor ce atesta efectuarea lucrării ori prestarea serviciului.2.2. În cazul în care acreditivele documentare sau scrisorile de garanţie prevăd efectuarea unor plati externe fără prezentarea documentelor de transport care să ateste livrarea mărfii pe teritoriul României (ex.: plata contra recipise de depozitare a mărfurilor pe teritoriile străine, contra certificate de preluare spre expediere "prise en charge" sau pe bază de "letter of indemnity"), acestea vor fi considerate plati în avans şi vor fi supuse prevederilor pct. 1 din prezentele norme.3. În cazul plăţilor contra documente la incassoPlăţile externe efectuate în baza documentelor transmise la incasso vor fi efectuate de bănci numai contra acestor documente, între care documente de transport care să ateste livrarea mărfii, iar în lipsa documentelor de transport, numai pe baza prezentării de către ordonatorul plăţii a facturii externe şi a Declaraţiei vamale de import pentru mărfurile intrate pe teritoriul României sau a altui document care atesta ajungerea la destinaţie a mărfii.În situaţia efectuării de lucrări şi prestări de servicii în străinătate, plata externa se va efectua pe baza documentelor ce atesta efectuarea lucrării ori prestarea serviciului.4. În cazul plăţilor prin ordin de plată a importurilor sosite/achiziţiilorBăncile vor efectua plăţile externe dispuse de ordonator, numai după prezentarea documentelor care să ateste sosirea mărfii pe teritoriul României, dintre care, în mod obligatoriu, factura externa şi Declaraţia vamală de import ori a documentelor specifice zonelor libere precizate la pct. 1.2 alin. 1, emise pe numele titularului plăţilor externe; la efectuarea plăţilor externe pentru importuri/achiziţii destinate lucrărilor de construcţii-montaj în străinătate/ţara, se va prezenta, în mod obligatoriu, factura externa şi documentul vamal care să ateste intrarea mărfii pe teritoriul tarii respective; în situaţia când achiziţia a fost realizată din ţara unde are loc lucrarea, plata externa se va efectua pe baza facturii externe şi a documentului care atesta recepţia mărfii.5. În cazul plăţilor pentru mărfuri cumpărate pentru revânzare, fără tranzitarea teritoriului României5.1. În cazul în care derularea operaţiunii de comerţ internaţional începe printr-o plata la extern, pe baza facturii externe, aceasta va fi evidenţiată de banca respectiva ca plata în avans, justificarea acesteia făcându-se pe baza facturii externe definitive şi a documentului vamal sau a documentului care atesta intrarea/recepţia mărfii în ţara de destinaţie.5.2. În situaţia în care derularea operaţiunii de comerţ internaţional începe prin încasarea integrală în avans de la extern, aceasta va fi evidenţiată de banca ca încasare anticipata pe baza contractului extern ori a facturii pro forma, iar efectuarea plăţii la extern a contravalorii mărfii respective se va efectua pe baza facturii externe definitive.6. Reglementări comune6.1. Plăţile externe pentru importuri de mărfuri pot fi dispuse de persoane rezidente, îndreptăţite să efectueze operaţiuni de comerţ exterior prin completarea formularului DPVE/CDA, conform normelor privind circuitul acestor formulare, şi care au calitatea de importatori atestata prin înscrierea la pct. 8 din Declaraţia vamală de import şi sunt titularii facturilor externe în baza cărora efectuează aceste plati.De asemenea, formularele DPVE/CDA se utilizează şi în cazul celorlalte categorii de plati externe şi de persoane.6.2. În cazul plăţilor externe aferente operaţiunilor de leasing şi importurilor pe credit, băncile vor efectua plăţile dispuse numai la prezentarea autorizaţiei Băncii Naţionale a României al carei număr va fi înscris corespunzător în formularele DPVE/CDA.6.3. Se considera justificate plăţile externe pentru care s-a livrat marfa, s-a executat lucrarea sau s-a prestat serviciul ori s-a repatriat suma plătită în avans în condiţiile prevăzute la pct. 1.2.6.4. Băncile vor efectua plăţile externe prevăzute în prezentele norme, pe bază de documente originale.Plăţile externe ordonate de clienţi pot fi efectuate de către bănci şi pe baza datelor transmise prin sistem computerizat (Electronic Banking) sau alte modalităţi de teletransmisie (fax, SWIFT etc.), urmând ca în maximum 5 zile calendaristice băncile să între în posesia documentelor originale respective. În vederea efectuării plăţilor externe prin sistem computerizat sau prin alte modalităţi de teletransmisie, clienţii vor transmite în mod obligatoriu informaţiile necesare efectuării transferului extern prevăzute în formularele DPVE/CDA, precum şi în documentele de plată.Acceptarea efectuării plăţilor în aceste condiţii se va face doar pentru clienţii agreati.6.5. Pentru toate categoriile de plati externe prevăzute în prezentele norme, băncile vor înscrie pe originalul documentelor ce justifica plata externa, inclusiv pe autorizaţia Băncii Naţionale a României, suma şi data efectuării plăţii externe, pe care le vor confirma cu semnatura lucrătorului bancar şi cu ştampila.Băncile vor retine la dosarele de plati fotocopii de pe documentele originale prin care s-au justificat plăţile externe şi pe care au făcut menţiunile prevăzute în prezentele norme.Nerespectarea prevederilor normelor se sancţionează potrivit legii.Băncile şi ordonatorii de plati externe vor lua măsurile necesare pentru cunoaşterea şi aplicarea întocmai a prevederilor prezentelor norme.La data intrării în vigoare a prezentelor norme îşi încetează aplicabilitatea Normele nr. 5 privind condiţiile efectuării plăţilor externe pentru importurile de mărfuri şi controlul bancar al acestora, emise de Banca Naţionala a României la data de 6 mai 1997 şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 11 septembrie 1997.–-