de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente(actualizate până la data de 23 februarie 2011*)
–––-*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.178 din 27 decembrie 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 23 februarie 2011, cu modificările şi completările aduse de: ORDINUL nr. 748 din 14 octombrie 2006; ORDINUL nr. 345 din 26 aprilie 2007; ORDINUL nr. 104 din 2 martie 2009; ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011.**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform literei g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, în tot cuprinsul anexei, denumirile „Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale” şi „Oficiul naţional” se înlocuiesc cu denumirile „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, respectiv „Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură”, iar sintagmele „birou judeţean/birouri judeţene” se înlocuiesc cu sintagmele „centru judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti/centre judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”. +
Capitolul IOrganizarea activităţii de rentă viageră agricolă––––Titlul Cap. I a fost modificat de litera a) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011.––––Art. 1 a fost abrogat de litera b) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011.––––Art. 2 a fost abrogat de litera b) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011. +
Articolul 3Fondurile necesare pentru plata rentei viagere agricole se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.–––––Art. 3 a fost modificat de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale” cu denumirea „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”. +
Capitolul IIDocumente şi proceduri +
Articolul 4(1) Beneficiază de rentă viageră agricolă persoana fizică care are vârsta de peste 62 de ani şi care deţine în proprietate până la 10 ha teren cu destinaţie agricolă situat în extravilan, care înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenurile cu destinaţie agricolă ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 1/2000 … , cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.––––Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 104 din 2 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 30 martie 2009.(1^1) Beneficiază de rentă viageră agricolă şi persoana pensionată pe caz de boală, gradele I şi II, care, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 62 de ani, îşi dovedeşte incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu excepţia celei ce aparţine categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează "nerevizuibil", şi care înstrăinează prin acte între vii, arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.––––Alin. (1^1) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 104 din 2 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 30 martie 2009.(2) Terenurile care sunt înstrăinate sau arendate sunt cele dobândite anterior anului 1989 sau după 1989 prin aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu au fost înstrăinate prin acte între vii după 1990. … (3) Beneficiază de prevederile legii şi persoanele prevăzute la art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele care au dobândit terenuri prin moştenire de la cei care au primit titluri de proprietate prin aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Aceştia trebuie să îşi dovedească calitatea prin certificatul de moştenitor. … (4) În cazul contractelor de arendare, proprietarii beneficiază de rentă viageră agricolă de 50 euro/ha/an, dacă aceste contracte sunt încă în vigoare la sfârşitul anului calendaristic pentru care se plăteşte renta. … ––––Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 26 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 11 mai 2007.(4^1) În sensul prezentelor norme metodologice, prin an agricol se înţelege perioada cuprinsă între 1 octombrie – 30 septembrie a anului următor.––––Alin. (4^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 748 din 14 octombrie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 4 decembrie 2006.(4^2) În situaţia în care terenul ce face obiectul contractului de arendare, pe baza căruia rentierul agricol beneficiază de rentă viageră agricolă de 50 euro/ha/an, este înstrăinat în perioada de valabilitate a contractului de arendare, renta de 50 euro/ha/an se calculează şi se datorează de la data încheierii, respectiv a intrării în vigoare a contractului de arendare, urmând ca de la data înstrăinării terenului rentierul să beneficieze de renta viageră agricolă de 100 euro/ha/an.––––Alin. (4^2) al art. 4 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 26 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 11 mai 2007.(4^3) Renta viageră agricolă se calculează şi se datorează de la data încheierii contractelor de arendare, respectiv înstrăinare, indiferent de data depunerii cererii, în cazul în care contractele au fost încheiate în anul depunerii cererii.––––Alin. (4^3) al art. 4 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 26 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 11 mai 2007.(4^4) În cazul în care contractele au fost încheiate în anii precedenţi depunerii cererii, renta viageră agricolă se calculează şi se datorează de la 1 ianuarie a anului în care s-a depus cererea.––––Alin. (4^4) al art. 4 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 26 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 11 mai 2007.(5) În cazul proprietăţii comune, renta viageră agricolă se acordă individual pentru cota-parte stabilită în baza declaraţiei autentice notariale, dată de comun acord de toţi coproprietarii. … ––––Alin. (5) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 26 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 11 mai 2007.(6) În cazul soţilor, beneficiarul rentei viagere agricole este acela care îndeplineşte condiţia de vârstă, renta acordându-i-se pentru cota-parte ce îi revine din proprietatea comună. … ––––Alin. (6) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 748 din 14 octombrie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 4 decembrie 2006.(7) În cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţia de vârstă, se va elibera un carnet de rentier pe numele fiecăruia, iar renta viageră agricolă ce revine fiecărui soţ se va acorda proporţional cu cota-parte aferentă fiecăruia. … ––––Alin. (7) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 748 din 14 octombrie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 4 decembrie 2006. +
Articolul 5(1) Persoanele care solicită renta viageră agricolă pot să depună personal ori prin mandatar la orice centru judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti o cerere, conform anexei nr. 1, însoţită de următoarele documente: … a) copie de pe actul de identitate al solicitantului; … b) copie de pe actul de înstrăinare autentificat sau, după caz, de pe titlul de proprietate al arendatorului şi de pe contractul de arendare încheiat cu respectarea prevederilor Legii arendării nr. 16/1994 … , cu modificările şi completările ulterioare, sau copie de pe acordul încheiat cu investitorul, înregistrat la comisia judeţeană de fond funciar.c) copie de pe decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală. … –––––Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „birou judeţean” cu sintagma „centru judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”.(1^1) În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare.––––Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 345 din 26 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 11 mai 2007.(2) Solicitanţii vor prezenta la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti documentele menţionate la alin. (1) lit. a), b) şi c), în original, pe baza cărora funcţionarii centrelor judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti vor certifica copiile depuse. După certificare, originalele vor fi restituite solicitanţilor. … –––––Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „birouri judeţene” cu sintagma „centre judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”.(3) Opţiunea de înstrăinare sau de arendare a unui teren agricol poate fi notificată, conform anexei nr. 2, de către persoanele interesate centrelor judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti. Orice persoană interesată poate consulta gratuit baza de date cu privire la intenţiile de înstrăinare şi arendare, constituită la nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau al centrelor judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti. Datele sintetice cu privire la terenurile oferite spre vânzare sau arendare vor fi afişate la sediile centrelor judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti şi ale primăriilor, precum şi pe pagina de Internet a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pune la dispoziţie tipizate pentru formularea notificărilor. … –––––Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „Oficiul naţional” cu denumirea „Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură” şi a denumirii „birouri judeţene” cu sintagma „centre judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”.––––Alin. (4) al art. 5 a fost abrogat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 104 din 2 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 30 martie 2009. +
Articolul 6Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti înregistrează documentaţia pentru primirea rentei viagere agricole şi o verifică în termen de maximum 10 zile de la data înregistrării solicitării. După verificare documentaţia este înaintată imediat spre aprobare Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.–––––Art. 6 a fost modificat de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „Oficiul naţional” cu denumirea „Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură” şi a denumirii „birouri judeţene” cu sintagma „centre judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”. +
Articolul 7În termen de maximum 30 de zile, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură propune spre aprobare documentaţia primită de la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, urmând ca după soluţionare să comunice solicitantului şi centrelor judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti dacă dosarul a fost aprobat, emiţând totodată şi carnetul de rentier, dacă trebuie completat sau dacă a fost respins.–––––Art. 7 a fost modificat de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „Oficiul naţional” cu denumirea „Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură” şi a denumirii „birouri judeţene” cu sintagma „centre judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”. +
Articolul 8Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti comunică solicitanţilor rezultatele verificărilor, stabilind data la care se pot prezenta pentru ridicarea carnetelor de rentier.–––––Art. 8 a fost modificat de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „birouri judeţene” cu sintagma „centre judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”. +
Articolul 9Începând cu anul 2011, centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti ţin evidenţa rentierilor agricoli din judeţul respectiv, iar Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură arhivează documentaţia şi coordonează programul informatic de evidenţă şi calcul al rentei viagere agricole.––––Art. 9 a fost modificat de litera c) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011. +
Articolul 10(1) Începând cu anul 2011, pentru a intră în posesia rentei viagere agricole cuvenite, până la data de 31 august a fiecărui an, rentierii se vor prezenta personal ori prin mandatar la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, în vederea vizării carnetelor de rentier agricol, în baza cărora Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va plăti renta viageră agricolă. … (2) Pentru vizarea carnetelor, rentierii se vor prezenta la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, cu actul de identitate în original şi vor depune următoarele declaraţii: … a) o declaraţie pe propria răspundere privind situaţia contractelor de arendare, conform anexei nr. 3, precizând dacă acestea au fost în vigoare la sfârşitul anului pentru care se acordă renta (în cazul arendării); … b) o declaraţie pe propria răspundere potrivit căreia de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 … , cu modificările şi completările ulterioare, în continuare nu a deţinut în proprietate terenuri agricole extravilane care, cumulate în timp, să depăşească suprafaţa de 10 ha, conform anexei nr. 4.––––Art. 10 a fost modificat de litera d) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011. +
Capitolul IIICarnetul de rentier agricol +
Articolul 11(1) Prin grija Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură se vor emite carnetele de rentier agricol, având următoarele elemente: … 1. dimensiune: 13 x 10 cm;2. coperte tari de culoare portocalie pe care este inscripţionată cu negru menţiunea "Carnet de rentier agricol";3. coperta interioară va conţine: – antet – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;– stema ţării, plasată central;4. prima pagină va conţine:– numele şi prenumele rentierului, cu datele de identificare ale acestuia;– suprafaţa înstrăinată sau arendată.–––––Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „Oficiul naţional” cu denumirea „Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură”.(2) Carnetul de rentier agricol va conţine elemente de securizare şi va avea în interior 6 pagini cu un număr de 36 de rubrici. Fiecare rubrică reprezintă spaţiul în care se completează de către centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti valoarea rentei viagere agricole în euro şi valoarea rentei viagere agricole în lei. … –––––Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „birouri judeţene” cu sintagma „centre judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”.(3) Carnetele de rentier agricol emise, precum şi cele tipărite de către Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă rămân valabile conform prevederilor legale. … ––––Alin. (3) al art. 11 a fost introdus de litera e) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011.(4) Anual, începând cu anul 2011, carnetele de rentier agricol se vizează de la data de 1 martie de către centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti. … ––––Alin. (4) al art. 11 a fost introdus de litera e) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011.(5) Carnetele de rentier agricol vizate în luna ianuarie 2011 de către birourile judeţene ale Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă sunt valabile, iar sumele aprobate se plătesc rentierilor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. … ––––Alin. (5) al art. 11 a fost introdus de litera e) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011. +
Capitolul IVPlata rentei viagere agricole +
Articolul 12Plata rentei viagere agricole se face în lei, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează. Plata se efectuează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin mandat poştal, virament bancar sau orice altă modalitate prevăzută de lege.––––Art. 12 a fost modificat de litera f) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011. +
Articolul 13(1) Renta viageră agricolă este personală şi netransmisibilă şi se poate încasa doar de titularul carnetului de rentier agricol sau de mandatarul său cu procură specială autentificată ori de către moştenitorul rentierului (în cazul decesului acestuia). … (2) După decesul rentierului, moştenitorii vor încasa renta datorată până la data de 31 august a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de moştenitor, a certificatului de deces în original, precum şi a carnetului de rentier agricol al defunctului. … (3) Pentru persoanele pentru care s-a efectuat plata până la data de 31 august, însă acestea nu au intrat în posesia rentei, procedura de plată se poate relua şi după acest termen, inclusiv în caz de deces, către moştenitorii acestora. … ––––Art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 104 din 2 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 30 martie 2009. +
Articolul 14Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.––––Art. 14 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 104 din 2 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 30 martie 2009. +
Anexa 1––-la normele metodologice––––––––CERERE Subsemnatul(a), ……………., domiciliat(ă) în localitatea ……….., str. …………………. nr. …., bl. …., sc. …., et. …., ap. …., judeţul/sectorul ……….., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria …. nr. …………., eliberat/eliberată de ………………, născut(ă) la data de ………….., CNP ………………., având vârsta de …. ani, solicit acordarea rentei viagere agricole, în conformitate cu prevederile titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare. Deţin/am deţinut în proprietate suprafaţa agricolă de ………… ha, din care: – suprafaţa vândută: …………. ha; – suprafaţa arendată: …………. ha. Terenul pentru care solicit rentă viageră agricolă a fost dobândit prin …. . Anexez: – copie de pe actul de identitate; – copie de pe actul de înstrăinare/copie de pe contractul de arendă; – copie de pe acordul încheiat cu investitorul; – copie de pe titlul de proprietate al arendatorului/extras de carte funciară; – copie de pe decizia de la comisia de expertiză medicală (pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală); – declaraţie pe propria răspundere din care rezultă faptul că, începând cu data intrării în vigoare a titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu am avut în proprietate, cumulate în timp, suprafeţe de teren agricol extravilan mai mari de 10 ha. Data Semnătura ……………. ……………. Centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti………………….–––––Anexa 1 la Normele metodologice a fost modificată de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „birou judeţean” cu sintagma „centru judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”. +
Anexa 2––-la normele metodologice––––––––NOTIFICARESubsemnatul …….., domiciliat în localitatea ………, str. ….. nr. …, bl. …, sc. …, et. ….., ap. …, judeţul ….., posesor al B.I./C.I. seria ….. nr. …., eliberat/eliberată de ……, CNP ……., având vârsta de … ani, proprietar de teren agricol:– ofer spre vânzare suprafaţa de … ha, situată în localitatea ……, judeţul ….., având calitatea …… (I, II, III sau IV) şi solicit un preţ de …… lei/ha;– ofer spre arendare suprafaţa de … ha, situată în localitatea ….., judeţul ….., având calitatea de …. (I, II, III sau IV).Data Semnătura…………… …………….Centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti……..–––––Anexa 2 la Normele metodologice a fost modificată de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „birou judeţean” cu sintagma „centru judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”. +
Anexa 3––-la normele metodologice–––––––– DECLARAŢIE Subsemnatul/Subsemnata, ………., domiciliat/domiciliată în localitatea ……., str. …….. nr. …., bl. …., sc. …, et. …., ap. …., judeţul/sectorul ……., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ……… nr. ……, eliberat/eliberată de ……, născut/născută la data de ……, CNP ……….., cunoscând consecinţele falsului în declaraţii prevăzute la art. 292 din Codul penal, declar pe propria răspundere că Contractul de arendă nr. …. data ……, care se regăseşte la dosarul de rentă viageră agricolă, a fost în vigoare la sfârşitul anului pentru care se acordă renta. Data Semnătura ………… ……………. Centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti …….–––––Anexa 3 la Normele metodologice a fost modificată de litera g) a art. I din ORDINUL nr. 33 din 4 februarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 23 februarie 2011, prin înlocuirea denumirii „birou judeţean” cu sintagma „centru judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti”. +
Anexa 4––-la normele metodologice––––––––DECLARAŢIE Subsemnatul(a), ………….., domiciliat(ă) în localitatea …………., str. …………….. nr. …., bl. …, sc. …, et. …, ap. …, judeţul/ sectorul …….., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria …. nr. ………, eliberat/eliberată de ……………., născut(ă) la data de ……………, CNP ………………, având Carnetul de rentier nr. …………, cunoscând consecinţele falsului în declaraţii prevăzute la art. 292 din Codul penal, declar pe propria răspundere că, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, în continuare nu am deţinut în proprietate terenuri agricole extravilane care, cumulate în timp, să depăşească suprafaţa de 10 ha. Data Semnătura ……………. …………….––––Anexa 4 la Normele metodologice a fost introdusă de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 104 din 2 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 30 martie 2009, având conţinutul anexei 2 din acest act normativ.––––