privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora(actualizate până la data de 30 iulie 2013*)
–––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 30 iulie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 379 din 8 martie 2004; ORDINUL nr. 1.883 din 8 decembrie 2005; ORDINUL nr. 1.963 din 20 decembrie 2005; ORDINUL nr. 159 din 3 februarie 2006; ORDINUL nr. 1.077 din 6 august 2012; ORDINUL nr. 506 din 15 aprilie 2013; ORDINUL nr. 1.023 din 23 iulie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor +
Capitolul IDispoziţii generale1. Sumele rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, care constituie obiectul Legii nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă obligaţii de plată ale persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, precum şi ale asociaţiilor familiale care comercializează produse şi/sau prestează servicii asupra cărora se aplică unul dintre timbrele instituite, în calitate de unităţi plătitoare, precum şi drepturi cuvenite organizaţiilor de creatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. 4 din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de unităţi beneficiare.Sumele rezultate din aplicarea timbrului arhitecturii reprezintă obligaţii de plată ale investitorilor, persoane fizice sau juridice, precum şi drepturi cuvenite organizaţiilor de creatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. 4 din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de unităţi beneficiare. Calitatea de unităţi plătitoare pentru timbrul arhitecturii aparţine autorităţilor administraţiei publice locale care, potrivit legii, eliberează autorizaţia de construire şi care percep de la investitori sumele rezultate din aplicarea timbrului arhitecturii, o dată cu taxa pentru autorizaţia de construire.Unităţile plătitoare prevăzute în anexele nr. 1-8 au obligaţia ca până la data de 20 a fiecărei luni, cu excepţia lunii decembrie, pentru care termenul este data de 31 ianuarie a anului următor, să vireze în conturile organizaţiilor de creatori beneficiare încasările din luna precedentă, reprezentând valoarea timbrelor.2. În cazul în care pentru un domeniu cultural există mai multe organizaţii de creatori constituite potrivit dispoziţiilor legale, care îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrelor, repartizarea sumelor încasate se face în funcţie de opţiunile titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, astfel:a) titularii de drepturi de autor sau moştenitorii acestora, după caz, stabilesc destinaţia pentru 75% din suma rezultată din aplicarea timbrului; … b) titularii de drepturi conexe sau moştenitorii acestora, după caz, stabilesc destinaţia pentru 25% din suma rezultată din aplicarea timbrului. … În situaţia în care există o singură categorie de titulari de drepturi, titularii de drepturi de autor, respectiv titularii de drepturi conexe, ori, după caz, moştenitorii acestora stabilesc destinaţia pentru întreaga sumă rezultată din aplicarea timbrului.Persoanele fizice sau juridice care, potrivit prezentelor norme metodologice, au obligaţia solicitării opţiunii titularilor de drepturi de autor sau titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, moştenitorilor acestora, precum şi unităţile plătitoare răspund, potrivit legii, pentru respectarea acestei opţiuni.Reprezentanţii mandataţi ai organizaţiilor de creatori, precum şi reprezentanţii serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi reprezentanţii Oficiului Român pentru Drepturile de Autor pot verifica modul în care persoanele fizice sau juridice care au aceste obligaţii au solicitat şi au respectat opţiunile titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, cu obligaţia de a sesiza organele abilitate cu constatarea şi sancţionarea contravenţiilor atunci când se evidenţiază existenţa unor nereguli.3. Fondurile virate în conturile organizaţiilor de creatori rămân la dispoziţia acestora, urmând a fi angajate şi utilizate potrivit obiectului de activitate prevăzut în statutul fiecărei organizaţii beneficiare constituite potrivit dispoziţiilor legale, cu aprobarea organului de conducere al acesteia şi cu respectarea întocmai a destinaţiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare. În acest scop, organizaţiile de creatori vor întocmi şi vor aproba un buget distinct.4. În vederea urmăririi încasării şi utilizării sumelor reprezentând valoarea timbrului, fiecare organizaţie de creatori beneficiară are obligaţia să constituie, în baza prevederilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, un organism financiar format din 1-3 persoane.Organismele financiare special constituite în cadrul organizaţiilor de creatori au obligaţia asigurării evidenţei încasărilor rezultate din aplicarea timbrului, a cheltuielilor efectuate şi respectării destinaţiei fondurilor astfel obţinute.Împuterniciţii Ministerului Culturii şi Cultelor vor verifica utilizarea, potrivit destinaţiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, a sumelor încasate de către organizaţiile de creatori din aplicarea timbrelor. +
Capitolul IIOrganizarea evidenţei contabile şi modul de raportare a disponibilităţilor băneşti, a veniturilor şi cheltuielilor privind execuţia bugetului timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment1. Unităţile plătitoare care încasează categoriile de timbre reglementate prin Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligate să evidenţieze în contabilitatea proprie contravaloarea acestora, după cum urmează:a) agenţii economici şi persoanele juridice fără scop patrimonial, care încasează sumele rezultate din aplicarea timbrelor, efectuează următoarele înregistrări contabile: … – 531 = % – preţul de vânzare,(512, 411) respectiv valoareaprestaţiei707 (704) – preţul de vânzare,respectiv valoareaprestaţiei, mai puţinvaloarea timbrului447 – valoarea timbrului– 447 = 531 (512) – valoarea timbruluidatorată, virată;b) persoanele juridice fără scop patrimonial care, potrivit legii, organizează şi conduc contabilitatea în partidă simplă, în conformitate cu prevederile Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii în partidă simplă de către persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.329/2001; … c) asociaţiile familiale care exercită acte de comerţ şi celelalte persoane fizice care au calitatea de comerciant, în "Registrul jurnal de încasări şi plăţi", pe un rând distinct "Sume încasate reprezentând timbrul literar" (cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment), poziţii care se centralizează lunar, în vederea determinării sumelor care urmează a fi virate organizaţiilor de creatori beneficiare; … d) instituţiile publice – în creditul contului 231 "Creditori" analitic distinct pentru fiecare organizaţie de creatori beneficiară, prin debitul contului 13 "Casa" sau 120 "Disponibil al instituţiei publice finanţate din venituri proprii", după caz. … 2. Unităţile beneficiare – organizaţii de creatori – organizează şi conduc contabilitatea disponibilităţilor băneşti, a veniturilor şi cheltuielilor privind timbrele reglementate de Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Planului de conturi pentru persoanele juridice fără scop patrimonial şi normelor metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 1.591/1998, cu modificările şi completările ulterioare.3. Raportarea disponibilităţilor băneşti, a veniturilor şi cheltuielilor privind execuţia bugetului timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment se face distinct prin anexele la situaţiile financiare anuale pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului ministrului finanţelor nr. 1.591/1998, cu modificările şi completările ulterioare. +
Capitolul IIIVerificarea operaţiunilor de percepere, virare şi utilizare a sumelor rezultate din aplicarea timbrelor1. În temeiul art. 7 alin. 2 din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentanţii mandataţi ai organizaţiilor de creatori, precum şi reprezentanţii serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi reprezentanţii Oficiului Român pentru Drepturile de Autor pot verifica corectitudinea operaţiunilor de percepere şi virare a contravalorii timbrelor.În acest sens, organizaţiile de creatori beneficiare ale sumelor rezultate din aplicarea timbrelor, serviciile publice descentralizate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor vor desemna reprezentanţi care vor efectua verificările respective, în numele acestora.Unităţile plătitoare vor prezenta reprezentanţilor organizaţiilor de creatori, ai serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi ai Oficiului Român pentru Drepturile de Autor ordinul de plată şi situaţia anexă la acesta, întocmită potrivit dispoziţiilor prevăzute în anexele nr. 1-8 care fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.De asemenea, unităţile plătitoare vor prezenta documentele prin care titularii de drepturi de autor sau titularii de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, moştenitorii acestora şi-au exprimat opţiunea pentru organizaţia de creatori beneficiară. Documentele sunt cele transmise de persoanele fizice sau juridice care, potrivit prezentelor norme metodologice, au obligaţia solicitării opţiunilor.Atunci când din verificările efectuate se evidenţiază existenţa unor nereguli cu privire la modul de percepere şi virare a contravalorii timbrelor, reprezentanţii mandataţi ai organizaţiilor de creatori, ai serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi ai Oficiului Român pentru Drepturile de Autor au obligaţia de a sesiza organele abilitate cu constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.2. În temeiul art. 7 alin. 3 din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, împuterniciţii Ministerului Culturii şi Cultelor vor verifica modul de utilizare de către organizaţiile de creatori beneficiare a sumelor încasate din aplicarea timbrelor, în conformitate cu destinaţiile prevăzute de lege.În acest sens, organizaţiile de creatori beneficiare vor pune la dispoziţie împuterniciţilor Ministerului Culturii şi Cultelor toate documentele necesare pentru a se verifica dacă sumele colectate din aplicarea timbrelor au fost utilizate cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare. +
Capitolul IVDispoziţii finale1. Denumirea, contul şi banca organizaţiilor de creatori care, până la data elaborării prezentelor norme metodologice, au făcut dovada înfiinţării, organizării şi funcţionării conform prevederilor legale în vigoare şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2 alin. 4 din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, putând beneficia de sumele încasate din cele opt categorii de timbre, sunt cuprinse în listele din anexele nr. 1-8, care pot fi completate ulterior.2. Pe data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice se abrogă Normele metodologice nr. 48.211/1994 privind perceperea, încasarea, virarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 17 octombrie 1994, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare. +
Anexa 1––-la normele metodologice––––––––TIMBRUL LITERAR1. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, timbrul literar se determină prin aplicarea procentului de 2% la preţul de vânzare al unei cărţi şi se adaugă acestui preţ.2. Timbrul literar se percepe pentru fiecare exemplar de carte beletristică din literatura română sau traduceri (lucrări de proză, critică literară, versuri, piese de teatru, literatură pentru copii, memorialistică, eseuri şi altele de aceeaşi natură), precum şi pentru operele clasice sau traducerile cu drepturi de autor care nu mai beneficiază de protecţie legală, vândute prin unităţile de orice fel, editate sau nu în România.3. În cazul lucrărilor care apar în două sau mai multe volume, cu preţ de vânzare unic pentru toate volumele sau, diferenţiat, pe volum, valoarea timbrului literar se calculează la preţul de vânzare şi se adaugă acestui preţ, după cum a fost stabilit, pentru toate volumele sau diferenţiat pe volum.4. La volumele editate în seria "casete", care apar în mai multe unităţi componente şi care au un singur preţ de vânzare, valoarea timbrului literar este de 2% din preţul de vânzare pentru întreaga casetă şi se adaugă acestui preţ.5. Toate persoanele juridice, precum şi persoanele fizice autorizate, care editează sau importă carte beletristică ce urmează să fie vândută cu amănuntul, sunt obligate să determine valoarea timbrului literar şi să o imprime distinct pe fiecare carte, adăugând-o preţului de vânzare al acesteia. Vor fi imprimate, de asemenea, denumirea, banca şi contul de virament ale uniunii de creatori pentru care a optat titularul dreptului de autor ori, după caz, moştenitorii acestuia sau importatorul, în cazul cărţilor beletristice importate.6. Unităţile plătitoareToate persoanele juridice, precum şi persoanele fizice autorizate, care editează sau importă carte beletristică ce urmează să fie vândută cu amănuntul, fie prin reţele proprii ale acestora, fie prin alte reţele de difuzare, sunt obligate să vireze în conturile organizaţiilor de creatori beneficiare sumele încasate, rezultate din aplicarea timbrului literar, răspunzând, potrivit legii, pentru respectarea opţiunii titularilor de drepturi de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora. În acest scop, unităţile plătitoare vor menţiona, într-o situaţie anexă la ordinul de plată, titlul lucrării, numărul de exemplare vândute, preţul de vânzare şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului literar.––––Alin. 1 al pct. 6 din anexa 1 la normele metodologice a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDINUL nr. 1.963 din 20 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.166 din 22 decembrie 2005.Unităţile plătitoare vor transmite organizaţiilor de creatori beneficiare, până la sfârşitul lunii următoare trimestrului expirat, o situaţie în care vor fi menţionate titlurile tuturor cărţilor editate sau importate, cu evidenţierea distinctă a titlurilor cărţilor beletristice editate sau importate, care au fost vândute cu amănuntul, precum şi sumele reprezentând valoarea timbrului literar virate în conturile fiecărei organizaţii de creatori beneficiare.––––Alin. 2 al pct. 6 din anexa 1 la normele metodologice a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din ORDINUL nr. 1.963 din 20 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.166 din 22 decembrie 2005.Unităţile care vând cu ridicata carte beletristică nu au dreptul să încaseze valoarea timbrului literar, cu excepţia cazurilor în care vânzarea se face către persoane fizice sau persoane juridice care nu achiziţionează carte în scopul revânzării.În cazul cărţilor beletristice pentru care drepturile de autor se află în perioada de protecţie legală, destinaţia timbrului literar va fi hotărâtă de titularii de drepturi de autor ori, după caz, de moştenitorii acestora.Pentru cărţile beletristice importate, destinaţia sumelor încasate din aplicarea timbrului literar va fi hotărâtă de către importator.Pentru operele clasice sau traducerile ale căror drepturi de autor nu se mai află în perioada de protecţie legală, destinaţia sumelor încasate din aplicarea timbrului literar va fi hotărâtă de către editor.În cazul în care există mai multe organizaţii de creatori ce pot beneficia de sumele încasate din aplicarea timbrului literar, iar toţi cei în drept nu îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi editorul face dovada că a solicitat exprimarea acesteia, destinaţia timbrului literar va fi hotărâtă de către editor.În cazul în care numai o parte din cei în drept îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi editorul face dovada că a solicitat tuturor exprimarea acesteia, sumele obţinute din aplicarea timbrului literar vor fi virate în contul organizaţiilor pentru care şi-au exprimat opţiunea cei în drept şi în contul organizaţiei alese de către editor, pentru cei care nu şi-au exprimat opţiunea, potrivit regulilor de mai sus.În cazul în care nici titularii de drepturi de autor sau moştenitorii acestora şi nici editorii sau importatorii, după caz, nu şi-au manifestat opţiunea, sumele obţinute din aplicarea timbrului literar vor fi virate în mod egal în contul organizaţiilor de creatori prevăzute în lista organizaţiilor de creatori beneficiare ale timbrului literar.Solicitarea opţiunii titularilor de drepturi de autor sau a moştenitorilor acestora, după caz, se face de către editor, pe baza documentului justificativ prevăzut în anexă, o dată cu încheierea contractului de editare.7. Unităţile beneficiareOrganizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului literar sunt:1. Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.), cont de virament nr. 2511.1-171.1/Rol, B.C.R. – Unirea;2. Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), cont de virament nr. 2511.1-3009.1/Rol, B.C.R. – sectorul 1.3. Asociaţia Română a Creatorilor Culturali şi Artiştilor (A.R.C.C.A.), cont de virament nr. RO43RNCB0072049710810001, B.C.R. – sector 1.––––Subpct. 3 al pct. 7 din anexa 1 la normele metodologice a fost introdus de art. unic din ORDINUL nr. 1.077 din 6 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 august 2012. +
Anexa 2––-la normele metodologice––––––––TIMBRUL CINEMATOGRAFIC1. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, timbrul cinematografic se determină prin aplicarea procentului de 2% la preţul unui bilet şi se adaugă acestui preţ.Timbrul cinematografic se percepe pentru spectacolele cinematografice şi video organizate în ţară.2. Unităţile plătitoareToate persoanele fizice sau juridice care sunt autorizate de către Centrul Naţional al Cinematografiei să organizeze spectacole cinematografice sau video în ţară sunt obligate să determine valoarea timbrului cinematografic, să o adauge la preţul de vânzare al biletului şi să imprime pe fiecare bilet menţiunea "Preţul include timbrul cinematografic".Unităţile plătitoare sunt obligate să vireze în contul organizaţiilor de creatori beneficiare sumele încasate, rezultate din aplicarea timbrului cinematografic, răspunzând, potrivit legii, pentru respectarea opţiunii titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora, iar în cazul operelor cinematografice străine, a distribuitorului.În acest scop, unităţile plătitoare vor menţiona, într-o situaţie anexă la ordinul de plată, denumirea spectacolului, numărul biletelor vândute, preţul de vânzare şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului cinematografic.Pentru operele cinematografice româneşti, producătorul va solicita opţiunea titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora, pentru organizaţia de creatori din domeniul cinematografiei, beneficiară a timbrului cinematografic, pe care o va comunică distribuitorului.În cazul în care există mai multe organizaţii de creatori ce pot beneficia de sumele încasate din aplicarea timbrului cinematografic, iar toţi cei în drept nu îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi producătorul face dovada că a solicitat exprimarea acesteia, destinaţia timbrului cinematografic va fi hotărâtă de către producător. În aceeaşi situaţie, pentru filmele realizate în coproducţie, destinaţia timbrului cinematografic va fi hotărâtă de comun acord de către coproducători.Pentru operele cinematografice străine, destinaţia timbrului cinematografic va fi hotărâtă de către distribuitor.Pentru operele cinematografice ale căror drepturi de autor sau drepturi conexe nu se mai află în perioada de protecţie legală, destinaţia timbrului cinematografic va fi hotărâtă de către titularul dreptului de difuzare.În cazul în care numai o parte din cei în drept îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi producătorul face dovada că a solicitat tuturor exprimarea acesteia, sumele obţinute din aplicarea timbrului cinematografic vor fi virate în contul organizaţiilor pentru care şi-au exprimat opţiunea cei în drept şi în contul organizaţiei alese de către producător, pentru cei care nu şi-au exprimat opţiunea, potrivit regulilor de mai sus.În cazul în care nici titularii de drepturi de autor sau titularii de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, moştenitorii acestora şi nici producătorii, distribuitorii sau, după caz, titularii dreptului de difuzare nu şi-au manifestat opţiunea, sumele obţinute din aplicarea timbrului cinematografic vor fi virate în mod egal în conturile organizaţiilor de creatori beneficiare ale timbrului cinematografic.Solicitarea opţiunii titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora, pentru operele cinematografice româneşti, se face de către producător, pe baza documentului justificativ prevăzut în anexă, pe care o va comunică distribuitorului. În cazul în care opţiunea aparţine producătorului, acesta o va comunică distribuitorului.Opţiunea titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora, respectiv opţiunea producătorului, va fi comunicată de către distribuitor unităţilor plătitoare, în acelaşi timp cu transmiterea spre difuzare a operelor cinematografice româneşti.Pentru operele cinematografice străine, opţiunea distribuitorului va fi comunicată direct de către acesta unităţilor plătitoare.3. Unităţile beneficiareOrganizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului cinematografic sunt:1. Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (U.A.R.F.), cont de virament nr. 25.11.00921903638, B.R.D. – S.M.B.;2. Uniunea Cineaştilor din România (UCIR), cont de virament nr. 25.11.1-238.1/Rol, B.C.R. – Unirea. +
Anexa 3––-la normele metodologice––––––––TIMBRUL TEATRAL1. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, timbrul teatral se determină prin aplicarea procentului de 5% la preţul unui bilet şi se adaugă acestui preţ.Timbrul teatral se percepe pentru spectacolele organizate în ţară de persoanele juridice şi persoanele fizice autorizate care produc spectacole cu artişti profesionişti din domeniul teatrului.2. Unităţile plătitoareToate persoanele juridice şi persoanele fizice autorizate care produc spectacole cu artişti profesionişti din domeniul teatrului, în România, sunt obligate să determine valoarea timbrului teatral, să o adauge la preţul de vânzare al biletului şi să imprime pe fiecare bilet menţiunea "Preţul include timbrul teatral".Unităţile plătitoare sunt obligate să vireze în conturile organizaţiilor de creatori beneficiare sumele încasate, rezultate din aplicarea timbrului teatral, răspunzând, potrivit legii, pentru respectarea opţiunii titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora.În acest scop, unităţile plătitoare vor menţiona, într-o situaţie anexă la ordinul de plată, denumirea spectacolului, numărul biletelor vândute, preţul de vânzare şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului teatral.În cazul în care există mai multe organizaţii de creatori ce pot beneficia de sumele încasate din aplicarea timbrului teatral, iar toţi cei în drept nu îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi producătorul face dovada că a solicitat exprimarea acesteia, destinaţia timbrului teatral va fi hotărâtă de către producător.În cazul în care numai o parte din cei în drept îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi producătorul face dovada că a solicitat tuturor exprimarea acesteia, sumele obţinute din aplicarea timbrului teatral vor fi virate în contul organizaţiilor pentru care şi-au exprimat opţiunea cei în drept şi în contul organizaţiei alese de către producător, pentru cei care nu şi-au exprimat opţiunea, potrivit regulilor de mai sus.În aceeaşi situaţie, pentru spectacolele realizate în coproducţie, organizaţia de creatori beneficiară va fi hotărâtă de comun acord de către coproducători.În cazul în care nici titularii de drepturi de autor sau titularii de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, moştenitorii acestora şi nici producătorul nu şi-au manifestat opţiunea, sumele rezultate din aplicarea timbrului teatral vor fi virate în mod egal organizaţiilor de creatori beneficiare.Solicitarea opţiunii titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, moştenitorilor acestora se face de către producător pe baza documentului justificativ prevăzut în anexă.3. Unităţile beneficiareOrganizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului teatral sunt:– Uniunea Teatrală din România (UNITER), cont de virament nr. SV 13001444450, B.R.D., Sucursala Victoria.––––Pct. 3 din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDINUL nr. 379 din 8 martie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 1 aprilie 2004. +
Anexa 4–––la normele metodologice––––––––TIMBRUL MUZICAL1. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, timbrul muzical se determină prin aplicarea procentului de 5% la preţul unui bilet şi de 2% la preţul fiecărui disc, fiecărei tipărituri, casete video şi audio înregistrate, cu caracter muzical, altele decât cele folclorice sau de divertisment, şi se adaugă acestor preţuri.Dispoziţiile referitoare la casetele video şi audio înregistrate se aplică în mod corespunzător şi pentru CD şi DVD înregistrate, cu caracter muzical, altele decât cele folclorice sau de divertisment.Timbrul muzical se percepe pentru toate spectacolele muzicale organizate în ţară, inclusiv pentru spectacolele din cabarete, discoteci, baruri şi restaurante, cu intrare pe bază de bilet, precum şi pentru înregistrările muzicale, cu excepţia celor folclorice şi de divertisment.2. A. Unităţile plătitoare pentru operele clasice ale căror drepturi de autor nu se mai află în perioada de protecţie legalăPentru operele clasice ale căror drepturi de autor nu se mai află în perioada de protecţie legală, destinaţia timbrului muzical plătit de distribuitor va fi hotărâtă astfel:a) în cazul filmului străin, contravaloarea timbrului muzical se varsă la Fondul cinematografic; … b) în cazul înregistrărilor muzicale, de către producător; … c) în cazul spectacolelor organizate în ţară, de către producător, pentru partea aferentă dreptului de autor, care nu se mai află în perioada de protecţie legală, şi de către titularii celorlalte drepturi de autor sau drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, de moştenitorii acestora. … B. Unităţile plătitoare pentru operele ale căror drepturi de autor se află în perioada de protecţie legală:a) toate persoanele juridice, precum şi persoanele fizice autorizate, care organizează în ţară spectacole muzicale, altele decât cele folclorice sau de divertisment, sunt obligate să determine valoarea timbrului muzical, să o adauge la preţul de vânzare al biletului şi să imprime pe fiecare bilet menţiunea "Preţul include timbrul muzical"; … b) toate persoanele juridice, precum şi persoanele fizice autorizate, care produc în ţară înregistrări muzicale pe suporturile enumerate la pct. 1 alin. 2, altele decât cele folclorice sau de divertisment, sunt obligate să determine valoarea timbrului muzical adăugând-o la preţul acestora. … Unităţile plătitoare sunt obligate să vireze în conturile organizaţiilor de creatori beneficiare sumele încasate, rezultate din aplicarea timbrului muzical, răspunzând, potrivit legii, pentru respectarea opţiunii titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora.În acest scop, unităţile plătitoare vor menţiona, într-o situaţie anexă la ordinul de plată, denumirea spectacolului, numărul biletelor vândute, preţul de vânzare şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului muzical, respectiv denumirea produsului, numărul de exemplare vândute, preţul de vânzare şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului muzical.Pentru înregistrările muzicale provenite din import, destinaţia timbrului muzical va fi hotărâtă de către importator.În cazul în care numai o parte din cei în drept îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi producătorii fac dovada că au solicitat tuturor exprimarea acesteia, sumele obţinute din aplicarea timbrului muzical vor fi virate în contul organizaţiilor pentru care şi-au exprimat opţiunea cei în drept şi în contul organizaţiei alese de către producător, pentru cei care nu şi-au exprimat opţiunea, potrivit regulilor de mai sus.În cazul în care nici o persoană dintre cele îndreptăţite nu îşi manifestă opţiunea, sumele rezultate din aplicarea timbrului muzical vor fi virate în mod egal organizaţiilor de creatori beneficiare.Solicitarea opţiunii titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora se face de către producători pe baza documentului justificativ prevăzut în anexă.3. Unităţile beneficiareOrganizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical sunt:1. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (U.C.M.R.), cont de virament nr. S.V. 13003394450, B.R.D. – Victoria;2. Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România (U.C.R.R.M.R.), cont de virament nr. 25.11.00996061338, B.R.D. – Unirea;3. Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (U.C.I.M.R.), cont de virament nr. 2511.117326.1/Rol, B.C.R. – sectorul 1;4. Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România (U.I.C.C.M.), cont de virament nr. 25.11.1-2498.1/Rol, B.C.R. – sectorul 1.5. Asociaţia Industriei Muzicale Româneşti, cont de virament nr. RO28BTRL04801205U50690XX, Banca Transilvania, Agenţia 1 Mai––––Subpct. 5 al pct. 3 din anexa 4 la normele metodologice a fost introdus de pct. 1 al art. unic din ORDINUL nr. 506 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 29 mai 2013.6. Asociaţia Unicirc Variete, cont de virament nr. RO89RZBR0000060013138508, Raiffeisen Bank, Agenţia Decebal––––Subpct. 6 al pct. 3 din anexa 4 la normele metodologice a fost introdus de pct. 1 al art. unic din ORDINUL nr. 506 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 29 mai 2013.7. Asociaţia Maria Domina, cont de virament nr. RO34OTPV112000685258RO01, OTP Bank, Agenţia Muncii––––Subpct. 7 al pct. 3 din anexa 4 la normele metodologice a fost introdus de pct. 1 al art. unic din ORDINUL nr. 506 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 29 mai 2013. +
Anexa 5––-la normele metodologice––––––––TIMBRUL FOLCLORIC1. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, timbrul folcloric se determină prin aplicarea procentului de 5% la preţul unui bilet şi de 2% la preţul fiecărei tipărituri, casete video şi audio folclorice, înregistrate, şi se adaugă acestor preţuri.Timbrul folcloric se percepe pentru toate spectacolele folclorice organizate în ţară, inclusiv pentru spectacolele din cabarete, discoteci, baruri şi restaurante, cu intrare pe bază de bilet, cu caracter exclusiv folcloric, precum şi pentru înregistrările cu caracter folcloric.Dispoziţiile referitoare la casetele video şi audio înregistrate se aplică în mod corespunzător şi pentru discuri, CD şi DVD înregistrate, cu caracter folcloric.2. Unităţile plătitoare:a) toate persoanele juridice, precum şi persoanele fizice autorizate, care organizează în ţară spectacole folclorice, sunt obligate să determine valoarea timbrului folcloric, să o adauge la preţul de vânzare al biletului şi să imprime pe fiecare bilet menţiunea "Preţul include timbrul folcloric"; … b) toate persoanele juridice, precum şi persoanele fizice autorizate, care produc în ţară înregistrări folclorice pe suporturile enumerate la pct. 1 alin. 3, sunt obligate să determine valoarea timbrului folcloric adăugând-o la preţul acestora. … Unităţile plătitoare sunt obligate să vireze în conturile organizaţiilor de creatori beneficiare sumele încasate, rezultate din aplicarea timbrului folcloric, răspunzând, potrivit legii, pentru respectarea opţiunii titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori a moştenitorilor acestora, după caz.În acest scop, unităţile plătitoare vor menţiona, într-o situaţie anexă la ordinul de plată, denumirea spectacolului, numărul biletelor vândute, preţul de vânzare şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului folcloric, respectiv denumirea produsului, numărul de exemplare vândute, preţul de vânzare şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului folcloric.Pentru înregistrările muzicale provenite din import, destinaţia timbrului va fi hotărâtă de către importator.În cazul în care există mai multe organizaţii de creatori ce pot beneficia de sumele încasate din aplicarea timbrului folcloric, iar toţi cei în drept nu îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi producătorii sau editorii fac dovada că au solicitat exprimarea opţiunii, destinaţia timbrului folcloric va fi hotărâtă de către editor sau de producător, după caz.În cazul în care numai o parte din cei în drept îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi producătorul face dovada că a solicitat tuturor exprimarea acesteia, sumele obţinute din aplicarea timbrului folcloric vor fi virate în contul organizaţiilor pentru ca şi-au exprimat opţiunea cei în drept şi în contul organizaţiei alese de către producător, pentru cei care nu şi-au exprimat opţiunea, potrivit regulilor de mai sus.În cazul în care nici o persoană dintre cele îndreptăţite nu îşi manifestă opţiunea, sumele rezultate din aplicarea timbrului folcloric vor fi virate în mod egal organizaţiilor de creatori beneficiare.Solicitarea opţiunii titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori a moştenitorilor acestora, după caz, se face de către producătorii spectacolelor sau de către producătorii înregistrărilor folclorice, pe baza documentului justificativ prevăzut în anexă.Opţiunea importatorului pentru înregistrările folclorice provenite din import va fi comunicată direct de către acesta unităţilor plătitoare.3. Unităţile beneficiareOrganizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului folcloric sunt:1. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, (U.C.M.R.), cont de virament nr. S.V. 13003394450, B.R.D. – Victoria;2. Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (U.C.I.M.R.), cont de virament nr. 2511.117326.1/Rol, B.C.R. – sectorul 1. +
Anexa 6––-la normele metodologice––––––––TIMBRUL ARTELOR PLASTICE1. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, timbrul artelor plastice se determină prin aplicarea procentului de 0,5% la preţul de vânzare al operei de artă şi se adaugă acestui preţ.Timbrul artelor plastice se percepe pentru operele de artă din domeniile picturii, sculpturii, graficii, artei decorative şi artei aplicate.Prin opere de artă din domeniul picturii se înţelege operele de artă care reprezintă o imagine, un model etc., realizate pe pânză, carton, sticlă, perete sau alte materiale asemănătoare, cu ajutorul pensulei, al altor instrumente şi al culorilor, precum tablouri, fresce şi altele.Prin opere de artă din domeniul sculpturii se înţelege operele de artă realizate prin cioplirea, modelarea şi turnarea în diverse materiale, cum ar fi piatră, lemn, metal şi alte materiale asemănătoare, precum şi prin alte tehnici.Prin opere de artă din domeniul graficii se înţelege operele de artă care au la bază desenul (linii, puncte, figuri geometrice, naturale şi simbolice etc.) şi care folosesc diverse procedee tehnice de realizare şi multiplicare, pe diferite materiale, inclusiv cele realizate în scop publicitar.Prin opere de artă din domeniul artei decorative se înţelege operele de artă realizate cu mijloace specifice artelor plastice pentru decorarea interiorului sau exteriorului clădirilor şi a altor obiecte.Prin opere de artă din domeniul artei aplicate se înţelege operele de artă care, prin mijloace specifice artelor plastice, împodobesc obiecte funcţionale.2. Unităţile plătitoareToate persoanele fizice sau juridice care comercializează opere de artă din domeniile prevăzute la pct. 1 sunt obligate să determine valoarea timbrului artelor plastice şi să o aplice distinct, pe fiecare operă de artă, adăugând-o la preţul de vânzare al acesteia.În cazul operelor de artă pentru care nu este posibilă aplicarea timbrului artelor plastice, valoarea acestuia va fi înscrisă în documentul care face dovada vânzării, după caz.Unităţile plătitoare sunt obligate să vireze în conturile organizaţiilor de creatori beneficiare sumele încasate, rezultate din aplicarea timbrului artelor plastice, răspunzând, potrivit legii, pentru respectarea opţiunii titularilor de drepturi de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora.În acest scop, unităţile plătitoare vor menţiona, într-o situaţie anexă la ordinul de plată, titlul lucrării, numele autorului, numărul de exemplare vândute, preţul de vânzare şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului artelor plastice.În cazul în care există mai multe organizaţii de creatori ce pot beneficia de sumele încasate din aplicarea timbrului artelor plastice, iar toţi cei în drept nu îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi unităţile plătitoare fac dovada că au solicitat exprimarea acesteia, destinaţia timbrului artelor plastice va fi hotărâtă de către unităţile plătitoare.În cazul în care numai o parte din cei în drept îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi unităţile plătitoare fac dovada că au solicitat tuturor exprimarea acesteia, sumele obţinute din aplicarea timbrului artelor plastice vor fi virate în contul organizaţiilor pentru care şi-au exprimat opţiunea cei în drept şi în contul organizaţiei alese de către unitatea plătitoare, pentru cei care nu şi-au exprimat opţiunea, potrivit regulilor de mai sus.În cazul în care nici o persoană dintre cele îndreptăţite nu îşi manifestă opţiunea, sumele rezultate din aplicarea timbrului artelor plastice vor fi virate în mod egal organizaţiilor de creatori beneficiare.Solicitarea opţiunii titularilor de drepturi de autor ori a moştenitorilor acestora se face de către unităţile plătitoare, pe baza documentului justificativ prevăzut în anexă.3. Unităţile beneficiareOrganizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului artelor plastice sunt:– Uniunea Artiştilor Plastici (U.A.P.), cont de virament nr. 2511.31283.3/Rol, B.C.R. – sectorul 1. +
Anexa 7––-la normele metodologice––––––––TIMBRUL ARHITECTURII1. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, timbrul arhitecturii se determină prin aplicarea procentului de 0,5(la mie) din valoarea investiţiei, indiferent de beneficiarul sau de destinaţia acesteia.Timbrul arhitecturii se adaugă la valoarea investiţiei şi se achită o dată cu taxa pentru autorizaţia de construcţie.Timbrul arhitecturii se percepe pentru toate investiţiile efectuate pe baza proiectelor elaborate de arhitecţi sau de arhitecţi conductori, în limitele competenţelor pe care aceştia le au prin lege şi pentru a căror realizare este necesară, potrivit legii, autorizaţia de construire.2. Unităţile plătitoareToate autorităţile administraţiei publice locale care eliberează autorizaţie de construire, potrivit legii, denumite în continuare unităţi plătitoare, sunt obligate să determine valoarea timbrului arhitecturii pentru fiecare investiţie pentru care se solicită autorizaţie de construire, prin calcularea procentului de 0,5(la mie) din valoarea investiţiei, şi să îl perceapă de la investitor o dată cu eliberarea autorizaţiei de construire.Unităţile plătitoare sunt obligate să vireze în conturile organizaţiilor de creatori beneficiare sumele încasate, rezultate din aplicarea timbrului arhitecturii, răspunzând, potrivit legii, pentru respectarea opţiunii titularilor de drepturi de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora.În acest scop, unităţile plătitoare vor menţiona, într-o situaţie anexă la ordinul de plată, denumirea investiţiei, datele de identificare a investitorului, numele autorului proiectului, valoarea investiţiei şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului arhitecturii.În cazul în care există mai multe organizaţii de creatori ce pot beneficia de sumele încasate din aplicarea timbrului arhitecturii, iar toţi cei în drept nu îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi unităţile plătitoare fac dovada că au solicitat exprimarea opţiunii, destinaţia timbrului arhitecturii va fi hotărâtă de către unităţile plătitoare.În cazul în care numai o parte din cei în drept îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi unităţile plătitoare fac dovada că au solicitat tuturor exprimarea acesteia, sumele obţinute din aplicarea timbrului arhitecturii vor fi virate în contul organizaţiilor pentru care şi-au exprimat opţiunea cei în drept şi în contul organizaţiei alese de către unitatea plătitoare, pentru cei care nu şi-au exprimat opţiunea, potrivit regulilor de mai sus.În cazul în care nici o persoană dintre cele îndreptăţite nu îşi manifestă opţiunea, sumele rezultate din aplicarea timbrului arhitecturii vor fi virate în mod egal organizaţiilor de creatori beneficiare.Solicitarea opţiunii titularilor de drepturi de autor ori a moştenitorilor acestora se face de către unităţile plătitoare, pe baza documentului justificativ prevăzut în anexă, în acelaşi timp cu eliberarea autorizaţiei de construire.3. Unităţile beneficiareOrganizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului arhitecturii sunt:– Uniunea Arhitecţilor din România (U.A.R.), cont de virament BCR UNIC RO67 RNCB 0285 0084 3544 0011;– Ordinul Arhitecţilor din România, cont de virament nr. RO09BRDE410SV58888334100, BRD – Piaţa Romană.––––-Pct. 3 din anexa 7 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 1.023 din 23 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 30 iulie 2013. +
Anexa 8––-la normele metodologice––––––––TIMBRUL DE DIVERTISMENT1. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, timbrul de divertisment se determină prin aplicarea procentului de 3% la preţul unui bilet şi se adaugă acestuia.Timbrul de divertisment se percepe pentru spectacolele artistico-sportive, altele decât cele la care se aplică alte timbre, şi pentru spectacolele de circ organizate în ţară.2. Unităţile plătitoareToate persoanele juridice, precum şi persoanele fizice autorizate, care organizează în ţară spectacole artistico-sportive, altele decât cele la care se aplică alte timbre, şi spectacole de circ, sunt obligate să determine valoarea timbrului de divertisment, să o adauge la preţul de vânzare al biletului şi să imprime pe fiecare bilet menţiunea "Preţul include timbrul de divertisment".Unităţile plătitoare sunt obligate să vireze în conturile organizaţiilor de creatori beneficiare sumele încasate, rezultate din aplicarea timbrului de divertisment, răspunzând, potrivit legii, pentru respectarea opţiunii titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora.În acest scop, unităţile plătitoare vor menţiona, într-o situaţie anexă la ordinul de plată, denumirea spectacolului, numărul biletelor vândute, preţul de vânzare şi suma încasată reprezentând valoarea timbrului de divertisment.În cazul în care există mai multe organizaţii de creatori ce pot beneficia de sumele încasate din aplicarea timbrului de divertisment, iar toţi cei în drept nu îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi producătorul face dovada că a solicitat exprimarea opţiunii, destinaţia timbrului de divertisment va fi hotărâtă de către producător. În aceeaşi situaţie, pentru spectacolele realizate în coproducţie, destinaţia timbrului de divertisment va fi hotărâtă de comun acord de către coproducători.În cazul în care numai o parte din cei în drept îşi manifestă opţiunea, potrivit legii, deşi producătorul face dovada că a solicitat tuturor exprimarea acesteia, sumele obţinute din aplicarea timbrului de divertisment vor fi virate în contul organizaţiilor pentru care şi-au exprimat opţiunea cei în drept şi în contul organizaţiei alese de către producător, pentru cei care nu şi-au exprimat opţiunea, potrivit regulilor de mai sus.În cazul în care nici o persoană dintre cele îndreptăţite nu îşi manifestă opţiunea, sumele rezultate din aplicarea timbrului de divertisment vor fi virate în mod egal organizaţiilor de creatori beneficiare.Solicitarea opţiunii titularilor de drepturi de autor sau a titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, a moştenitorilor acestora se face de către producătorul spectacolului artistico-sportiv sau de circ, pe baza documentului justificativ prevăzut în anexă.3. Unităţile beneficiareOrganizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului de divertisment sunt:1. Uniunea Teatrală din România (UNITER), cont de virament nr. SV 13001444450, B.R.D., Sucursala Victoria.––––Subpct. 1 al pct. 3 din anexa 8 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDINUL nr. 379 din 8 martie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 1 aprilie 2004.2. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, (U.C.M.R.), cont de virament nr. S.V. 13003394450, B.R.D. – Victoria;3. Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (U.C.I.M.R.), cont de virament nr. 2511.117326.1/Rol, B.C.R. – sectorul 1.4. Asociaţia Unicirc Variete, cont de virament nr. RO89RZBR0000060013138508, Raiffeisen Bank, Agenţia Decebal––––Subpct. 4 al pct. 3 din anexa 8 la normele metodologice a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDINUL nr. 506 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 29 mai 2013.5. Asociaţia Maria Domina, cont de virament nr. RO34OTPV112000685258RO01, OTP Bank, Agenţia Muncii––––Subpct. 5 al pct. 3 din anexa 8 la normele metodologice a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDINUL nr. 506 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 29 mai 2013. +
Anexa ––la anexele nr. 1-8–––––– DOCUMENT JUSTIFICATIV pentru exprimarea opţiunii pentru timbrul …….*) Calitatea:──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nr. Numele şi prenumele Opera Organizaţia de creatori Data Semnăturacrt. (calitatea) beneficiară──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────––––-*) Pot fi folosite unul sau mai multe rânduri.–––––