de punere în aplicare a prevederilor Convenţiei nr. 163/1987 privind bunăstarea navigatorilor pe mare şi în port, adoptată la cea de-a 74-a sesiune a Conferintei generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, la Geneva la 8 octombrie 1987, ratificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 52/2001, aprobată prin Legea nr. 772/2001
+
Capitolul I +
Secţiunea 1Definiţii +
Articolul 1În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile utilizate se definesc după cum urmează:a) armator – persoana juridică sau fizica, română ori străină, titulara a dreptului de proprietate asupra unei nave, precum şi orice persoană care acţionează în numele proprietarului sau care operează nava; … b) agentul navei – agent economic specializat şi autorizat, împuternicit de armatorul, operatorul sau comandantul navei sa reprezinte nava şi sa o asiste de la sosire şi până la plecarea din port, conform prevederilor cap. IX din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe cai navigabile, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 528/2002, republicată; … c) autorităţi publice competente – instituţiile publice care desfăşoară activităţile de verificare şi control la sosirea, în timpul stationarii ori la plecarea navelor, agenţii economici care asigura funcţionarea porturilor maritime româneşti şi serviciile publice portuare, organele administraţiei publice centrale de specialitate care promovează şi cooperează la aplicarea facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor pe mare şi în porturi. … Instituţiile publice şi agenţii economici care funcţionează în subordinea şi, respectiv, sub autoritatea organelor administraţiei publice centrale de specialitate interesate sunt:1. Autoritatea Navala Română din subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei;2. Compania Naţionala "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanta şi Compania Naţionala "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" – S.A. Galaţi, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei;3. Direcţia Generală a Vamilor din subordinea Ministerului Finanţelor Publice;4. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera din subordinea Ministerului de Interne;d) facilităţi şi servicii pentru bunăstarea navigatorilor ansamblul de servicii şi facilităţi acordate navigatorilor, fără deosebire de cetăţenie, rasa, culoare, sex, religie, convingeri politice şi origine socială, în ceea ce priveşte securitatea personală, transportul, comunicaţiile, hrana, cazarea, recrearea, reculegerea personală, informarea, ajutorul material social, precum şi activităţi culturale, facilităţi şi competitii sportive, de agrement, acces la asistenţa medicală şi altele asemenea, în vederea depăşirii perioadelor dificile din punct de vedere material, fizic şi psihic şi pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite în afară legii, precum şi altele similare; … e) Fundaţia pentru Protecţia Marinarilor de Pretutindeni Seamen's Club – LIFE – fundaţie cu sediul în Constanta, independenta, neguvernamentala şi fără scopuri politice, constituită pentru a asigura facilităţi şi servicii pentru bunăstarea navigatorilor, de natura celor prevăzute la lit. d), denumita în continuare Fundaţia; … f) Fundaţia LIFE – Centrul Internaţional pentru Marinari fundaţie cu sediul în Agigea, judeţul Constanta, independenta, neguvernamentala şi fără scopuri politice, având ca scop principal să asigure asistenţa umanitara, socială şi cultural-sportiva marinarilor de pretutindeni, indiferent de culoare, naţionalitate, sex sau religie, denumita în continuare Centrul Agigea; … g) libera practica la sosire – confirmarea îndeplinirii de către nava a tuturor formalităţilor, după obţinerea liberei practici sanitare, care se materializeaza prin permisul de acostare eliberat de administraţia portuara după obţinerea acceptului de la Autoritatea Navala Română; … h) navigator – orice persoană care este angajata în orice funcţie la bordul unei nave maritime, proprietate publică sau privată, alta decât o nava de război, şi care face parte din personalul navigant sau auxiliar: … – personalul navigant – orice persoană angajata care îndeplineşte o funcţie la bordul unei nave conform brevetului sau certificatului de capacitate;– personal auxiliar – orice persoană angajata care efectuează activităţi la bordul navei, pentru care nu se eliberează brevete sau certificate de capacitate, cum ar fi: personal medico-sanitar, personal de pescuit şi prelucrarea peştelui, personal tehnologic şi de reparaţii, personal administrativ, ingrijitori de animale în cazul navelor de transport de animale vii;i) organizaţii ale navigatorilor – organizaţii reprezentative ale navigatorilor, recunoscute la nivel naţional: … 1. Sindicatul Liber al Navigatorilor din Flota Maritima Comercială (SLN), membru al Convenţiei Naţionale a Sindicatelor Transportatorilor din România (CNSTR), afiliat la Federaţia Internationala a Transportatorilor (ITF) şi recunoscut ca organizaţie reprezentativa a navigatorilor prin Hotărârea Guvernului nr. 276/2002 pentru înfiinţarea şi funcţionarea Comitetului Maritim Naţional Tripartit;2. Federaţia Internationala a Transportatorilor (transport maritim) prin reprezentantul pentru România. +
Secţiunea a 2-aOrganizarea activităţii privind asigurarea facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor +
Articolul 2(1) Agentul navei este singura persoana juridică prin intermediul căreia se realizează legătură dintre nava, reprezentată de comandantul acesteia, şi autorităţile publice, respectiv Fundaţia, şi care reprezintă interesele şi responsabilităţile navei în raport cu acestea. … (2) Agentul navei este obligat să respecte prevederile legale care reglementează bunăstarea navigatorilor pe mare şi în port, prevederile prezentelor norme metodologice şi să le aducă la cunoştinţa comandantului navei care operează în port. … +
Articolul 3Facilităţile şi serviciile pentru bunăstarea navigatorilor pot fi prestate direct de Fundaţie, Centrul Agigea sau prin împuterniciţi desemnaţi de aceştia. +
Articolul 4(1) În vederea derulării în condiţii bune a activităţii privind asigurarea facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor, se instituie Consiliul de coordonare a facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor, format din 7 membri, reprezentând: … a) Fundaţia; … b) Centrul Agigea; … c) Sindicatul Liber al Navigatorilor din Flota Maritima Comercială; … d) Federaţia Naţionala a Sindicatelor Portuare; … e) reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (transport maritim) pentru România; … f) administraţia portuara din zona; … g) Autoritatea Navala Română. … (2) Nominalizarea membrilor Consiliului de coordonare a facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor şi modul de lucru se vor stabili prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, la propunerea persoanelor juridice prevăzute la alin. (1). … (3) Consiliul de coordonare a facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor are următoarele atribuţii: a) stabilirea strategiei privind asigurarea facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor, pe întreaga zona administrată de administraţia portuara; … b) depunerea tuturor diligentelor pe lângă autorităţile publice care funcţionează în porturi, autorităţile locale şi agenţii economici pentru susţinerea şi dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare; … c) colaborarea cu autorităţile publice portuare, autorităţile locale şi agenţii economici de pe platformele portuare pentru ca facilităţile şi serviciile pentru bunastare să fie acordate tuturor navigatorilor aflaţi în dificultate, precum şi navigatorilor definiţi la art. 1 lit. h), conform legislaţiei în vigoare; … d) urmărirea modului de asigurare a facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor, precum şi calitatea acestora. … +
Articolul 5(1) În vederea asigurării executării operative a facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor se instituie Comitetul pentru bunăstarea navigatorilor, format din următorii membri: … a) 2 reprezentanţi ai Sindicatului Liber al Navigatorilor din Flota Maritima Comercială; … b) un reprezentant al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare; … c) un reprezentant al Fundaţiei; … d) un reprezentant al Centrului Agigea; … e) un reprezentant al Asociaţiei Armatorilor din România; … f) reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (transport maritim) pentru România. … (2) Nominalizarea membrilor Comitetului pentru bunăstarea navigatorilor se va face prin hotărâre a Consiliului de coordonare a facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor. … (3) Comitetul pentru bunăstarea navigatorilor îşi aproba propriul regulament de organizare şi funcţionare, se convoacă la cererea oricăruia dintre membrii săi şi hotărârile se iau cu majoritate de voturi. … (4) Comitetul pentru bunăstarea navigatorilor hotărăşte şi aloca sumele necesare şi le utilizează în conformitate cu prevederile art. 9. … +
Capitolul IIFinanţarea facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor +
Articolul 6(1) În vederea finanţării facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor se instituie contribuţia bănească pentru fiecare nava maritima comercială sub pavilion străin care acosteaza în porturile maritime româneşti, cu excepţia navelor de război, şi care a obţinut libera practica la sosire. … (2) Contribuţia bănească se stabileşte în euro, în funcţie de capacitatea navei exprimată în tone deadweight (tdw), astfel: … a) între 501-5.000 tdw 40 euro; … b) între 5.001-30.000 tdw 60 euro; … c) între 30.001-100.000 tdw 80 euro; … d) peste 100.000 tdw 100 euro. … (3) Finanţarea facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor poate fi asigurata şi din contribuţii voluntare ale armatorilor, navigatorilor sau ale organizaţiilor acestora ori din alte surse ce se pot constitui potrivit legislaţiei în vigoare. … +
Articolul 7(1) Destinaţia sumelor astfel obţinute va fi decisa de Comitetul pentru bunăstarea navigatorilor, cu respectarea prevederilor Convenţiei nr. 163/1987 privind bunăstarea navigatorilor pe mare şi în port. … (2) Controlul respectării destinaţiei sumelor stabilite prin hotărârile Comitetului pentru bunăstarea navigatorilor revine atât Comitetului pentru bunăstarea navigatorilor, cat şi organelor financiare competente, potrivit legii. … +
Articolul 8(1) Contribuţia bănească prevăzută la art. 6 va fi virata de agentul navei în contul Fundaţiei, în echivalent lei, la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României din ziua respectiva. Sumele disponibile vor fi virate de Fundaţie în conturile curente ale fundaţiilor prevăzute la art. 3, în conformitate cu hotărârile Comitetului pentru bunăstarea navigatorilor. … (2) Suportarea costului viramentului se face de către Fundaţie. … (3) Agentul navei este obligat sa preia şi sa vireze sumele reprezentând contribuţia bănească în maximum 48 de ore de la acostarea navei şi obţinerea de libera practica la sosire. … (4) Verificarea şi controlul modului în care sunt colectate contribuţiile băneşti pentru bunăstarea navigatorilor de la toate navele de transport maritim sub pavilion străin care acosteaza în porturile maritime româneşti se vor face de către persoane împuternicite de Comitetul pentru bunăstarea navigatorilor. … +
Articolul 9Sumele colectate se vor utiliza în scopul asigurării facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor, astfel cum au fost definite la art. 1 lit. d), inclusiv pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, pentru întreţinere şi reparaţii la sediile şi obiectele de inventar, a cheltuielilor cu personalul, cu mijloacele de transport, cu dezvoltarea, a investiţiilor pentru achiziţionarea de mijloace fixe şi obiecte de inventar, a taxelor de afiliere la organizaţii interne şi internaţionale de profil, a altor taxe şi impozite, asigurări şi altele asemenea pentru Fundaţie şi Centrul Agigea. +
Articolul 10Controlul financiar şi fiscal se executa de către Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar serviciul contabilitate al Fundaţiei va fi organizat potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002. +
Capitolul IIIDispoziţii finale +
Articolul 11Ministerul de Interne, prin inspectoratele judeţene ale Poliţiei de Frontiera, va asigura, potrivit legislaţiei în vigoare, măsuri de protecţie a navigatorilor străini care trebuie să beneficieze de facilităţi şi servicii pentru bunăstarea navigatorilor. +
Articolul 12Lista navelor şi componenta echipajelor care beneficiază de facilităţile şi serviciile pentru bunăstarea navigatorilor vor fi comunicate, la cerere, de către Fundaţie şi Centrul Agigea, tuturor membrilor Consiliului de coordonare a facilităţilor şi serviciilor pentru bunăstarea navigatorilor. +
Articolul 13Lista navelor şi componenta echipajelor care beneficiază de facilităţile şi serviciile pentru bunăstarea navigatorilor vor fi comunicate semestrial, de către Comitetul pentru bunăstarea navigatorilor, direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.────────────────