NORME METODOLOGICE din 5 ianuarie 2011

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulPENTRU APLICAREALEGE 76 08/04/2008
ART. 1REFERIRE LALEGE 76 08/04/2008
ART. 19REFERIRE LALEGE 677 21/11/2001
ART. 22REFERIRE LAOG 23 29/08/2009
ART. 40REFERIRE LALEGE 104 19/04/2007
ART. 40REFERIRE LAOUG 103 13/12/2006
ART. 40REFERIRE LALEGE 302 28/06/2004
ART. 41REFERIRE LALEGE 104 19/04/2007
ART. 41REFERIRE LAOUG 103 13/12/2006
ART. 43REFERIRE LAOUG 103 13/12/2006
ART. 44REFERIRE LALEGE 302 28/06/2004
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEHG 25 05/01/2011
ActulCONTINUT DEHG 25 05/01/2011





Notă
Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 25 din 5 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2011.
 + 
Capitolul IDispoziții generale + 
Articolul 1Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, denumit în continuare S.N.D.G.J., este constituit potrivit Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, denumită în continuare lege. + 
Articolul 2(1)S.N.D.G.J. funcționează ca sistem unic la nivel național pentru verificarea și compararea profilelor genetice și datelor cu caracter personal în scopul prevăzut la art. 1 alin. (3) din lege.(2)Toate intrările, modificările și ieșirile datelor ce fac obiectul S.N.D.G.J. se realizează prin intermediul Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
 + 
Articolul 3În sensul prezentelor norme metodologice, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a)partea necodificată a profilului genetic – zone de cromozomi care nu conțin nicio expresie genetică și care nu furnizează nicio informație referitoare la proprietățile funcționale ale unui organism;b)date de referință genetice – un profil genetic și un număr de referință, ce nu permit identificarea directă a unei persoane;c)număr de referință – număr format din combinația următoarelor elemente:(i)un cod care să permită identificarea și extragerea datelor cu caracter personal și alte informații din S.N.D.G.J.;(ii)un cod care să indice originea națională a profilului genetic;(iii)un cod care să indice tipul profilului genetic;d)profil genetic de referință – profilul genetic al unei persoane identificate;e)profil genetic neidentificat – profilul genetic obținut din probele biologice prelevate cu ocazia cercetării la fața locului, care aparține unei persoane ce nu a fost încă identificată;f)tip de profil genetic – profil genetic de referință sau profil genetic neidentificat;g)stat membru – stat membru al Uniunii Europene;h)notă – marcarea unui profil genetic efectuată de un stat membru în baza de date națională, care indică obținerea unei concordanțe la căutarea sau compararea inițiată de un alt stat membru cu privire la acel profil genetic;i)căutare și comparare – procedurile prin care se stabilește dacă există o concordanță între profilele genetice care au fost comunicate de către un stat membru și profilele genetice stocate în bazele de date ale unui alt stat membru, ale mai multor state membre sau ale tuturor statelor membre;j)căutare automatizată – procedură de acces printr-un serviciu de comunicații electronice pentru căutarea și compararea profilelor genetice în bazele de date ale unui stat membru, ale mai multor state membre sau ale tuturor statelor membre;k)punct național de contact al unui stat membru, denumit în continuare P.N.C.S.M – punct național de contact desemnat de către statele membre ale Uniunii Europene potrivit prevederilor art. 6 din Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 210 din 6 august 2008;l)laborator acreditat – laborator acreditat conform standardului internațional ISO 17025, abilitat să analizeze probele biologice prelevate de la categoriile prevăzute la art. 4 alin. (1) din lege.
 + 
Articolul 4(1)Inspectoratul General al Poliției Române adoptă măsuri de securitate în legătură cu gestionarea și utilizarea S.N.D.G.J., care vizează:a)accesul controlat la echipamente pentru a împiedica accesul persoanelor neautorizate la echipamentele de prelucrare a probelor biologice și a datelor cu caracter personal;b)accesul controlat la sistemul de operare, la suportul de date și la probele biologice, pentru a împiedica introducerea, citirea, copierea, modificarea, alterarea, ștergerea sau distrugerea acestora în mod neautorizat;c)controlul comunicațiilor aferente S.N.D.G.J., astfel încât să se poată asigura verificarea și stabilirea organismelor cărora le pot fi transmise profilele genetice și datele cu caracter personal folosind echipamente de comunicații;d)controlul introducerii de date pentru a se asigura că este posibil ulterior să se verifice și să se stabilească ce profile genetice și ce date cu caracter personal au fost introduse în sistemele de prelucrare automată a datelor, când, cine și pentru cine au fost introduse datele;e)controlul transportului probelor biologice pentru a împiedica alterarea, modificarea sau distrugerea neautorizată sau accidentală a acestora;f)controlul transportului de date pentru a împiedica citirea, copierea, modificarea, pierderea, inclusiv accidentală, sau ștergerea neautorizată a datelor cu caracter personal în timpul transmiterii acestora ori în timpul transportului de suporturi de date;g)controlul accesului la datele cu caracter personal stocate în S.N.D.G.J. pentru a se asigura că este posibil ulterior să se verifice și să se stabilească cine și când a avut acces la aceste date.(2)Inspectoratul General al Poliției Române adoptă măsuri tehnice, operative și de procedură, potrivit următoarelor principii:a)confidențialitate: asigurarea accesului la informații numai pentru persoanele autorizate în funcție de competențe;b)integritate: asigurarea exactității și caracterului complet al informațiilor, precum și a metodelor de prelucrare;c)disponibilitate: asigurarea accesului la informații în termenul solicitat;d)identificare și autentificare: asigurarea identificării și autentificării tuturor utilizatorilor în mod corespunzător, în funcție de competențe.
 + 
Capitolul IIRecoltarea, păstrarea și transportul probelor biologice + 
Secţiunea 1Prevederi generale privind prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din lege + 
Articolul 5Instanțele de judecată și organele de urmărire penală care dispun prelevarea probelor biologice au obligația de a informa persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din lege că probele biologice recoltate urmează să fie utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilelor genetice. + 
Articolul 6Prelevarea probelor biologice de la personalele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din lege se face prin metode noninvazive, respectiv recoltarea celulelor epiteliale prin periaj al mucoasei bucale, iar în situațiile în care nu se poate realiza această modalitate, prin recoltarea celulelor epiteliale din regiunea feței. + 
Articolul 7(1)Prelevarea probelor biologice de la personalele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din lege se realizează utilizând truse de recoltare, compuse din:a)ambalaj general;b)ambalaj pentru probe biologice;c)o pereche de mănuși sterile, de unică folosință;d)două recoltoare cu cap detașabil sau două recoltoare medicale tip "exsudat";e)două eprubete din material plastic care asigură conservarea probelor biologice recoltate;f)fișă cu date personale;g)4 etichete cu coduri de identificare generate de către S.N.D.G.J.;h)instrucțiuni de utilizare a trusei de recoltare.(2)Trusele de recoltare se achiziționează, în condițiile legii, de către instituțiile din care fac parte persoanele ce realizează prelevarea probelor biologice, pe baza specificațiilor tehnice furnizate de către Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.(3)Etichetele cu codurile de identificare prevăzute la alin. (1) lit. g) au caracter intern, sunt generate și utilizate în cadrul S.N.D.G.J. pentru individualizarea și administrarea profilelor genetice și a datelor cu caracter personal. + 
Articolul 8(1)Fișele cu date personale sunt formulare tipizate, potrivit modelelor prevăzute în anexa nr. 1, ce cuprind date cu caracter personal ale persoanelor de la care au fost recoltate probele biologice.(2)Completarea fișei cu date personale se realizează de către persoana care a recoltat probele, pe baza actului de identitate al persoanei de la care se prelevează probele biologice sau a datelor puse la dispoziție de organul de poliție care a stabilit identitatea acesteia, în condițiile legii.(3)Pe fișa cu date personale se aplică eticheta cu codul de identificare. + 
Articolul 9(1)Probele biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din lege sunt prelevate în câte două eșantioane prin utilizarea celor două recoltoare prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. d) care se introduc în câte o eprubetă din material plastic.(2)După efectuarea prelevării în condițiile alin. (1), cele două eprubete din material plastic se introduc în ambalajul pentru probele biologice, care se sigilează.(3)Pe ambalajul pentru probele biologice recoltate și pe cele două eprubete din material plastic se aplică eticheta cu codul de identificare.(4)Fișa cu date personale și ambalajul sigilat în care se găsesc probele biologice se introduc în ambalajul general și se sigilează în prezența persoanei de la care s-a efectuat prelevarea.
 + 
Articolul 10(1)Păstrarea și transportul probelor biologice se realizează de către personalul Poliției Române, instruit în acest sens.(2)Păstrarea și transportul probelor biologice se realizează cu mijloace și în condiții care asigură securitatea și integritatea acestora, precum și securitatea persoanelor care intră în contact cu acestea.
 + 
Secţiunea a 2-aPrelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din lege + 
Articolul 11(1)Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din lege se face cu consimțământul acestora. Refuzul se consemnează într-un proces-verbal.(2)Consimțământul exprimat potrivit alin. (1) se consideră a fi făcut cu privire la prelucrarea tuturor categoriilor de date cu caracter personal ce fac obiectul S.N.D.G.J. aparținând persoanei vizate.(3)În situația în care persoana prevăzută la alin. (1) este minoră, prelevarea probelor biologice de la aceasta se face cu consimțământul părinților ori reprezentantului său legal. + 
Articolul 12(1)Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din lege se face la solicitarea scrisă a organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată, de către personalul Poliției Române instruit în acest sens sau de personal medico-sanitar calificat.(2)Probele biologice prelevate potrivit alin. (1) sunt prezentate organului de urmărire penală sau instanței de judecată, care a solicitat prelevarea acestora pentru dispunerea efectuării analizelor genetice.
 + 
Secţiunea a 3-aPrelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din lege + 
Articolul 13(1)Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din lege, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., este dispusă de instanța de judecată prin hotărârea de condamnare.(2)Prelevarea probelor biologice se realizează la eliberarea din penitenciar de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază și în prezența unui polițist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanței de judecată.
 + 
Secţiunea a 4-aPrelevarea probelor biologice de la locul săvârșirii infracțiunii + 
Articolul 14(1)Prelevarea probelor biologice de la locul săvârșirii infracțiunii se realizează, cu ajutorul truselor destinate acestui scop, de către polițiști criminaliști, la solicitarea organului de urmărire penală sau instanței de judecată.(2)Probele biologice ridicate potrivit alin. (1) sunt prezentate organului de urmărire penală sau instanței de judecată, care a solicitat prelevarea acestora pentru dispunerea efectuării analizelor genetice.
 + 
Secţiunea a 5-aPrelevarea probelor biologice de la cadavrele cu identitate necunoscută, recoltarea probelor biologice cu ocazia efectuării autopsiei, precum și prelevarea probelor biologice prin metode invazive + 
Articolul 15(1)Prelevarea probelor biologice de la cadavrele cu identitate necunoscută, recoltarea probelor biologice cu ocazia efectuării autopsiei, precum și prelevarea probelor biologice prin metode invazive se efectuează de instituțiile medico-legale.(2)Probele biologice prelevate potrivit alin. (1) sunt conservate corespunzător în instituțiile de medicină legală până când organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune efectuarea analizelor genetice. Instituțiile de medicină legală vor informa organul de urmărire penală sau instanța de judecată cu privire la prelevarea și conservarea probelor biologice.(3)În situația cadavrelor cu identitate necunoscută, probele biologice vor fi însoțite de datele de pe brățara de identificare. + 
Articolul 16(1)În vederea identificării cadavrelor cu identitate necunoscută, persoanelor dispărute ori persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism, pot fi prelevate probe biologice de la rudele de gradele I și II ale acestora, în vederea stabilirii profilului genetic.(2)Prevederile art. 5-10 se aplică în mod corespunzător și în situația prelevării probelor biologice de la rudele de gradul I și II.
 + 
Capitolul IIIPrelucrarea datelor în S.N.D.G.J + 
Secţiunea 1Introducerea, căutarea și compararea datelor în S.N.D.G.J. + 
Articolul 17Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, în condițiile prevăzute de prevederile Codului de procedură penală referitoare la expertize, pe baza probelor biologice avute la dispoziție, dispun efectuarea analizei genetice judiciare de către Laboratorul de analize genetice judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române sau de alte laboratoare acreditate. + 
Articolul 18(1)Raportul de expertiză întocmit de Laboratorul de analize genetice judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române sau de laboratoarele acreditate se depune la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată care a dispus efectuarea expertizei.(2)În situația în care expertiza este efectuată de Laboratorul de analize genetice judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, raportul de expertiză se întocmește după verificarea și compararea automată a datelor în S.N.D.G.J. și va cuprinde referiri la rezultatul acestora.
 + 
Articolul 19(1)Probele biologice prelevate de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din lege se transmit Laboratorului de analize genetice judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care efectuează analiza genetică și introducerea profilului genetic obținut în S.N.D.G.J.(2)În situația în care analiza genetică a probelor biologice prevăzute la alin. (1) este efectuată de un laborator acreditat, acesta dispune măsurile de securitate necesare pentru asigurarea confidențialității și securității privind înregistrarea și transmiterea datelor cu caracter personal, conform prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.
 + 
Articolul 20(1)După efectuarea analizelor genetice, laboratoarele acreditate transmit Institutului de Criminalistică profilul genetic și datele cu caracter personal ale persoanei de la care au fost recoltate, din oficiu și în condiții care asigură securitatea acestora, în vederea înregistrării potrivit art. 11 alin. (3) din lege.(2)Probele biologice rămase în urma analizelor genetice pentru persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din lege sunt păstrate de către laboratorul acreditat care a efectuat expertiza în locuri special amenajate și sunt distruse numai odată cu ștergerea profilelor genetice din S.N.D.G.J.(3)În vederea distrugerii probelor biologice prevăzute la alin. (2), Inspectoratul General al Poliției Române va comunică laboratoarelor acreditate îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru distrugere.(4)Costurile aferente activităților de transmitere a datelor, potrivit alin. (1), și de păstrare a probelor biologice, potrivit alin. (2), se suportă de către laboratorul acreditat care efectuează analiza.(5)Laboratoarele acreditate, altele decât Institutul de Criminalistică, care au efectuat, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată, genotiparea judiciară a probelor de referință și a urmelor biologice ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, păstrează datele obținute, asigurând măsuri de securitate și confidențialitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare. + 
Articolul 21La primirea solicitării, Institutul de Criminalistică repartizează probele biologice, precum și datele cu caracter personal sau cele despre caz subunităților independente ale S.N.D.G.J., după cum urmează:a)fișa cu datele personale se înaintează bazei de date cu caracter personal în vederea introducerii datelor în S.N.D.G.J.;b)actul prin care se dispune efectuarea expertizei se înaintează bazei de date despre caz în vederea introducerii datelor și informațiilor în S.N.D.G.J.;c)probele biologice se înaintează către Laboratorul de analize genetice judiciare în vederea obținerii profilului genetic.
 + 
Articolul 22(1)Analizele genetice judiciare se efectuează prin aplicarea tehnicilor de biologie moleculară, conform protocoalelor standard și instrucțiunilor tehnice de lucru aprobate cu ocazia acreditării potrivit standardului internațional ISO 17025 și Ordonanței Guvernului nr. 23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformității.(2)Profilele genetice care se introduc în S.N.D.G.J. nu conțin informații privind starea de sănătate sau alte caracteristici individuale care pot aduce atingere dreptului la viața intimă, familială și privată a persoanei.(3)După obținerea profilului genetic, acesta se înaintează către baza de date cu profile genetice în vederea introducerii datelor în S.N.D.G.J.(4)Normele de corespondență și algoritmi utilizați în cadrul operațiilor de comparare și căutare a profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa nr. 2.(5)Adițional profilului genetic introdus în S.N.D.G.J. se completează și numele laboratorului care a efectuat analiza. + 
Articolul 23Înregistrarea în S.N.D.G.J. a datelor și informațiilor prevăzute la art. 21 lit. a) și b) și la art. 22 alin. (2) se face prin utilizarea codului de identificare. + 
Articolul 24(1)În baza de date cu caracter personal se introduc următoarele categorii de date: numele și prenumele, data nașterii, prenumele părinților, numele anterioare și codul numeric personal.(2)La momentul introducerii datelor în baza de date cu caracter personal se va verifica dacă acestea sunt exacte și/sau actualizate prin interogarea Registrului național de evidență a persoanelor, pentru cetățenii români, sau a evidențelor Oficiului Român pentru Imigrări, pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, respectiv pentru cetățenii străini.
 + 
Articolul 25(1)În cadrul S.N.D.G.J., la introducerea profilului genetic aparținând unei noi persoane sau obținut din urmele biologice de la un caz nou, se realizează verificarea și compararea automată a datelor corespondente profilelor genetice obținute de la categoriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-c) din lege.(2)Profilele genetice ale persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (3) din lege vor fi verificate prin comparare în S.N.D.G.J., numai pentru infracțiunea respectivă și în scopul pentru care s-a făcut recoltarea, fără să fie stocate în baza de date.(3)Profilele genetice provenind de la categoria prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. d) din lege vor fi introduse în baza de date și comparate, în scopul identificării, cu profilele genetice provenind de la rude de gradele I și II. Profilele genetice ale rudelor care servesc pentru identificare nu se stochează în baza de date și vor fi șterse imediat după efectuarea comparării. + 
Articolul 26(1)Compararea a două profile genetice se efectuează, potrivit normelor de corespondență prevăzute în anexa nr. 2, pe baza locilor pentru care, în ambele profile genetice, este disponibilă o pereche de valori ale alelelor.(2)Pentru a obține un răspuns pozitiv, este necesar ca cel puțin 6 loci desemnați integral, la care se adaugă markerul genetic de sex amelogenină, să corespundă în ambele profile genetice.
 + 
Articolul 27(1)Profilele genetice trimise spre căutare vor primi un cod al S.N.D.G.J. de includere și căutare în baza de date.(2)Acest cod va fi trimis solicitantului pentru a oferi posibilitatea obținerii datelor personale ale persoanei căreia i s-a atribuit profilul genetic căutat, ale persoanelor cu identitate necunoscută sau a datelor despre caz, în situația celor obținute din urmele de la fața locului.
 + 
Secţiunea a 2-aPăstrarea, distrugerea și ștergerea datelor din S.N.D.G.J. + 
Articolul 28(1)Profilele genetice introduse în S.N.D.G.J., obținute de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) din lege, sunt păstrate până când organele de urmărire penală sau instanțele judecătorești dispun ștergerea lor din baza de date.(2)În cazul în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale ori, după caz, achitarea sau încetarea procesului penal, ștergerea datelor din S.N.D.G.J. se efectuează pe baza ordonanței sau rezoluției emise de procuror ori, după caz, pe baza hotărârii judecătorești, dacă în cuprinsul acestora există mențiuni exprese cu privire la măsura ștergerii. Aceste situații sunt notificate administratorului S.N.D.G.J.
 + 
Articolul 29(1)Profilele genetice obținute de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din lege, introduse în S.N.D.G.J., sunt păstrate până când persoana împlinește vârsta de 60 de ani, iar în cazul în care aceasta decedează înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, profilele genetice sunt păstrate încă 5 ani după deces, după care sunt șterse.(2)Profilele genetice provenite de la categoria prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. d) din lege și din urmele ridicate de la fața locului sunt păstrate până când se realizează identificarea sau 25 de ani de la înregistrare, nefiind necesară o notificare prealabilă pentru ștergere.
 + 
Articolul 30Păstrarea profilelor genetice, a datelor cu caracter personal și a celor despre caz se realizează electronic prin stocarea acestora în fișiere din servere ce au această destinație. + 
Articolul 31Probele biologice rămase în urma analizelor genetice sunt păstrate în locuri special amenajate în condiții care asigură securitatea și integritatea acestora, precum și securitatea persoanelor care intră în contact cu acestea. + 
Articolul 32(1)Datele cu caracter personal sunt șterse din S.N.D.G.J. odată cu profilele genetice.(2)Probele biologice rămase în urma analizelor genetice pentru persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din lege sunt distruse numai odată cu ștergerea profilelor genetice din baza de date.
 + 
Secţiunea a 3-aTransmiterea datelor din S.N.D.G.J. + 
Articolul 33(1)Institutul de Criminalistică comunică organului de urmărire penală sau instanței de judecată competente orice concordanță între profilele genetice înregistrate în S.N.D.G.J., ca urmare a căutării automatizate realizate potrivit art. 4 alin. (5) din lege.(2)Comunicarea potrivit alin. (1) se realizează prin intermediul raportului de expertiză prevăzut la art. 18 alin. (2) sau prin intermediul unui raport de specialitate în celelalte cazuri, cu respectarea măsurilor de confidențialitate și securitate a informațiilor conținute în aceste documente.(3)Cu ocazia întocmirii comunicării se va verifica dacă datele din baza de date cu caracter personal sunt exacte și/sau actualizate prin interogarea Registrului național de evidență a persoanelor, pentru cetățenii români, sau a evidențelor Oficiului Român pentru Imigrări, pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, respectiv pentru cetățenii străini. + 
Articolul 34Transmiterea datelor în cadrul cooperării polițienești internaționale și cooperării judiciare în materie penală se realizează în condițiile stabilite în cuprinsul cap. IV.
 + 
Capitolul IVSolicitările internaționale de interogare, căutare și verificare a unor date din S.N.D.G.J. + 
Secţiunea 1Căutarea și compararea automatizată a profilelor genetice + 
Articolul 35(1)Căutarea și compararea automatizată a profilelor genetice poate fi realizată prin intermediul P.N.C.S.M. cărora le-a fost acordat drept de acces automatizat la baza de date cu profile genetice judiciare, prevăzută la art. 2 lit. f) din lege.(2)În cazul în care căutarea automatizată arată concordanța dintre un profil genetic furnizat de P.N.C.S.M. și un profil genetic înregistrat în baza de date cu profiluri genetice judiciare, S.N.D.G.J. va transmite P.N.C.S.M. o notificare automatizată a datelor de referință în raport cu care a fost identificată o concordanță.(3)Dacă nu poate fi identificată nicio concordanță, acest fapt se comunică automatizat. + 
Articolul 36(1)Institutul de Criminalistică compară prin intermediul S.N.D.G.J. profilele genetice neidentificate cu toate profilele genetice provenind din datele de referință ale altor fișiere naționale de date genetice puse la dispoziție de P.N.C.S.M.(2)Profilele genetice neidentificate aflate în S.N.D.G.J. sunt furnizate spre comparare P.N.C.S.M.(3)Furnizarea și compararea profilelor prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează în mod automatizat.(4)În cazul în care în urma comparării prevăzute la alin. (1) se constată că profilele genetice furnizate concordă cu orice profil din S.N.D.G.J., Institutul de Criminalistică comunică de îndată P.N.C.S.M. datele de referință pe baza cărora a fost constatată concordanța.
 + 
Articolul 37Notificarea automatizată a unei concordanțe este furnizată numai dacă în urma căutării sau a comparării automatizate a rezultat o concordanță între numărul minim de loci prevăzut la art. 26 alin. (2). + 
Articolul 38(1)În cazul în care, în urma unei căutări cu ajutorul unui profil genetic neidentificat, nu s-a obținut nicio concordanță în S.N.D.G.J. sau s-a obținut o concordanță corespunzând unui profil genetic neidentificat, acest profil neidentificat se transmite ulterior bazelor de date ale tuturor celorlalte state membre.(2)În cazul în care, în cadrul unei căutări asupra unui profil genetic de referință, nu s-a obținut nicio concordanță în S.N.D.G.J. cu un profil genetic de referință sau s-a obținut o concordanță cu un profil genetic neidentificat, acest profil genetic de referință se transmite bazelor de date ale tuturor celorlalte state membre.(3)În situația în care, în urma unei căutări potrivit alin. (1) și (2), se obțin concordanțe cu profiluri genetice de referință și/sau profiluri genetice neidentificate din bazele de date ale altor state membre, aceste concordanțe sunt comunicate automat, iar datele de referință sunt transmise statului membru solicitant.(4)Dacă nu pot fi obținute concordanțe în bazele de date ale altor state membre, acest fapt se comunică automat statului solicitant.
 + 
Articolul 39În cazul în care, în urma unei căutări cu ajutorul unui profil genetic neidentificat, se obține o concordanță în bazele de date ale altor state membre, Institutul de Criminalistică adaugă o notă în această privință în S.N.D.G.J. + 
Articolul 40În cazul în care procedurile prevăzute la art. 38 și 39 indică o concordanță între profilele genetice, furnizarea de date suplimentare cu caracter personal și alte informații în legătură cu datele de referință se realizează, după caz, în condițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările și completările ulterioare. + 
Articolul 41(1)Accesul automatizat al P.N.C.S.M. la baza de date cu profile genetice judiciare prevăzută la art. 2 lit. f) din lege este asigurat 24 de ore din 24 și 7 zile din 7.(2)În cazul unei probleme tehnice, Institutul de Criminalistică informează imediat P.N.C.S.M. despre aceasta, în vederea stabilirii unor modalități alternative temporare de efectuare a schimbului de informații, cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările și completările ulterioare.
 + 
Articolul 42(1)Cererea de căutare sau de comparare automată cuprinde numai următoarele elemente:a)codul de stat membru al statului membru solicitant;b)data, ora și numărul de referință ale solicitării;c)profilele genetice și numerele de referință ale acestora;d)tipurile de profiluri genetice transmise;e)informațiile necesare pentru controlul sistemelor de baze de date și pentru controlul calității în cazul proceselor de căutare automată.(2)Răspunsul la cererea de căutare sau comparare automată cuprinde numai următoarele elemente:a)o precizare dacă a existat una sau au existat mai multe concordanțe ori dacă nu a existat nicio concordanță;b)data, ora și numărul de referință ale solicitării;c)data, ora și numărul de referință ale răspunsului;d)codurile de stat membru ale statelor membre solicitante și ale statelor membre solicitate;e)numerele de referință ale statelor membre solicitante și ale statelor membre solicitate;f)tipurile de profiluri genetice transmise;g)profilele genetice solicitate și asupra cărora există o concordanță;h)informațiile necesare pentru controlul sistemelor de baze de date și pentru controlul calității în cazul proceselor de căutare automată.
 + 
Secţiunea a 2-aCăutarea și compararea în baza cererilor de asistență polițienească + 
Articolul 43În S.N.D.G.J. se pot realiza căutări și comparări ale profilelor genetice în baza cererilor de asistență polițienească primite în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2006, cu modificările și completările ulterioare.
 + 
Secţiunea a 3-aPrelevarea de material biologic și transmiterea profilelor genetice în cazul unor solicitări internaționale + 
Articolul 44La solicitarea unui stat membru, formulată în condițiile Legii nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța română competentă poate dispune prelevarea și analizarea materialului biologic al unei persoane, precum și furnizarea materialului biologic obținut, dacă:a)persoana este identificată și se află pe teritoriul statului român;b)statul membru solicitant comunică scopul pentru care această procedură este necesară;c)statul membru solicitant prezintă un mandat de cercetare sau o declarație emisă de autoritatea competentă, astfel cum este prevăzut de legislația națională a statului membru respectiv, din care să rezulte că toate cerințele pentru prelevarea și analizarea materialului biologic ar fi îndeplinite în ipoteza în care persoana în cauză s-ar fi aflat pe teritoriul statului membru solicitant;d)condițiile pentru prelevarea și analizarea materialului biologic, precum și pentru transmiterea profilului genetic obținut sunt îndeplinite în conformitate cu legea română. + 
Articolul 45Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
 + 
Anexa nr. 1la normele metodologice
 + 
Anexa nr. 2la normele metodologiceNormele de corespondență și algoritmii utilizați în cadruloperațiilor de comparare și căutare a profilelor genetice în S.N.D.G.J.Profilul genetic poate conține 24 de perechi de numere, reprezentând alelele celor 24 de loci care sunt, de asemenea, utilizate în procedurile de genotipare judiciară internațională.Numele acestor loci sunt prezentate în tabelul de mai jos:

VWA TH01 D21S11 FGA D8S1179 D3S1358 D18S51 Amelogenin
TPOX CSF1P0 D13S317 D7S820 D5S818 D16S539 D2S1338 D19S433
Penta D Penta E FES F13A1 F13B SE33 CD4 GABA

Primii 7 loci, marcați pe fond gri din primul rând, constituie atât Sistemul standard european (ESS) cât și Sistemul standard european de loci al Interpolului (ISSOL).Pentru a fi introduse în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare în vederea comparării și căutării, profilurile genetice trebuie să conțină cel puțin 6 loci desemnați integral. Constituie loci desemnați integral acei loci desemnați inclusiv prin luarea în calcul a valorilor rare ale alelelor.Pentru a ameliora precizia corespondențelor, toate alelele disponibile sunt conservate în baza de date cu profile genetice judiciare și sunt utilizate pentru căutare și comparare.Norme de includereProfilurile genetice puse la dispoziție de statele membre pentru căutare și comparare, precum și profilurile genetice trimise pentru căutare și comparare trebuie să conțină cel puțin 7 loci desemnați în întregime, iar adițional pot conține loci sau caractere suplimentare în funcție de disponibilitate. Profilurile genetice de referință trebuie să conțină minimum de markeri genetici stabiliți de părțile la schimbul de date genetice judiciare. Pentru a crește acuratețea corespondențelor, toate alelele disponibile vor fi stocate în baza de date sub formă indexată.Fiecare profil genetic va conține pentru fiecare locus numai două numere, care ar putea fi identice în cazul homozigozității la nivelul unui locus dat.Caracterelor de înlocuire și microvariantelor li se aplică următoarele reguli:1.Cu excepția amelogeninei, orice valoare nenumerică conținută în profil (de exemplu "o", "f", "r", "na", "nr" sau "un") trebuie transformată în mod automat, pentru export, într-un caracter de înlocuire (*) și comparată cu toate celelalte.2.Valorile numerice "0", "1" sau "99" conținute în profil trebuie transformate automat, pentru export, într-un caracter de înlocuire (*) și comparate cu toate celelalte.3.Dacă 3 alele sunt furnizate pentru un locus, prima alelă este acceptată, iar celelalte două trebuie transformate automat, pentru export, într-un caracter de înlocuire (*) și comparate cu toate celelalte.4.În cazul în care sunt furnizate valori de înlocuire pentru alelele 1 sau 2, atunci ambele permutări ale valorii numerice date pentru locus sunt comparate (de exemplu, 12,* poate corespunde cu 12,14 sau 9,12).5.Microvariantele pentanucleotidelor (Penta D, Penta E și CD4) sunt comparate în modul următor:x.1 = x, x.1, x.2x.2 = x.1, x.2, x.3x.3 = x.2, x.3, x.4x.4 = x.3, x.4, x+1Microvariantele tetranucleotidelor sunt comparate în modul următor:x.1 = x, x.1, x.2x.2 = x.1, x.2, x.3x.3 = x.2, x.3, x+1Norme de corespondențăCompararea a două profiluri genetice în baza de date se efectuează pe baza locilor pentru care, în ambele profiluri, este disponibilă o pereche de valori a alelelor. Este necesar ca cel puțin 6 loci desemnați integral (în afara amelogeninei) să corespundă între ambele profiluri genetice pentru a se obține un răspuns pozitiv.O corespondență integrală (calitatea 1) este definită ca fiind o corespondență în care toate valorile alelelor ale locilor comparați, prezenți în mod obișnuit în profilurile ADN solicitante și solicitate, sunt aceleași.O corespondență apropiată este definită ca fiind o corespondență în care valoarea uneia dintre alelele comparate este diferită în cele două profiluri genetice. Corespondența apropiată este acceptată numai dacă există cel puțin 6 loci desemnați integral, la care se adaugă markerul genetic de sex amelogenină, care corespund în cele două profiluri genetice comparate.O corespondență apropiată se poate datora:– unei erori de scriere în momentul introducerii unuia dintre profilurile genetice în solicitarea de căutare sau în baza de date;– unei erori de determinare sau de denumire a alelei în cadrul procedurii de generare a profilului genetic.Norme de raportareSe raportează atât corespondențele integrale, cât și corespondențele apropiate.Raportul de corespondență este trimis punctului național de contact al țării solicitante și este, de asemenea, pus la dispoziția punctului național de contact al țării solicitate.Analiză funcționalăDisponibilitatea sistemului – Solicitările formulate trebuie să ajungă în baza de date vizată în ordinea cronologică în care a fost trimisă fiecare solicitare, în timp ce răspunsurile trebuie să fie primite de statul membru solicitant în termenul stabilit printr-un acord bilateral de la sosirea solicitărilor.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x