NORME METODOLOGICE din 22 februarie 2002

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 15/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL SANATATII SI FAMILIEICASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 13 martie 2002
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulINLOCUIT DEORDIN 139 20/12/2002
ActulINLOCUIT DENORMA 20/12/2002
ANEXA 1MODIFICAT DEORDIN 189 28/06/2002
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAHG 41 17/01/2002 ART. 4
ActulREFERIRE LAHG 41 17/01/2002 ART. 6
ActulREFERIRE LAORDIN 449 28/06/2001
ActulREFERIRE LAORDIN 410 28/06/2001
ActulREFERIRE LALEGE 321 26/06/2001
ActulREFERIRE LANORMA 28/06/2001
ActulREFERIRE LANORMA 28/06/2001
ActulREFERIRE LAORDIN 1394 01/08/1995
ANEXA 1REFERIRE LAHG 41 17/01/2002
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 65 22/02/2002
ActulINLOCUIT DEORDIN 139 20/12/2002
ActulINLOCUIT DENORMA 20/12/2002
ActulREFERIT DEORDIN 619 14/08/2002
ActulREFERIT DENORMA 14/08/2002
ANEXA 1MODIFICAT DEORDIN 189 28/06/2002

privind finanţarea, raportarea şi controlul indicatorilor prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele de sănătate în anul 2002



I. Finanţarea programelor, respectiv a subprogramelor de sănătate1. Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, în calitate de ordonatori principali de credite, proiectează, implementeaza, finanţează şi coordonează programe, respectiv subprograme de sănătate, în scopul realizării unor obiective de sănătate.2. Implementarea consta în punerea în practica a activităţilor necesare realizării scopului şi obiectivelor programului, respectiv ale subprogramului de sănătate, urmărindu-se rezultatele obţinute, precum şi încadrarea în timpul şi în costurile aprobate.3. Programele, respectiv subprogramele de sănătate, se elaborează şi se executa în cadrul fiecărui capitol de cheltuieli, conform clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, aprobată prinOrdinul ministrului finanţelor nr. 1.394/1995.4. Institutele medicale sau alte unităţi sanitare desemnate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pot coordona şi finanta programe, subprograme sau acţiuni de sănătate.5. Sumele alocate pentru programele, respectiv pentru subprogramele de sănătate se cuprind în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare, se aproba o dată cu acestea şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite. Ordonatorii secundari şi terţiari de credite evidenţiază sumele alocate, pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în plan, cat şi în execuţie.6. Din sumele aprobate în bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru finanţarea programelor, respectiv a subprogramelor de sănătate, se pot efectua cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii şi cheltuieli de capital, avându-se în vedere următoarele precizări:a) În sumele prevăzute la programele, respectiv la subprogramele de sănătate care se executa prin unităţi finanţate integral de la bugetul de stat de la titlul 20 "Cheltuieli materiale şi servicii", se cuprind medicamente şi materiale sanitare, materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional, obiecte de inventar de mica valoare sau scurta durata şi echipament, reparaţii curente, reparaţii capitale, cărţi şi publicaţii.Cheltuielile de întreţinere şi gospodărire ale unităţilor sanitare sunt incluse în "Programul comunitar de sănătate publică".Cheltuielile pentru inspecţiile sanitare de stat sunt cuprinse în "Programul comunitar de sănătate publică" şi "Programul de sănătate a copilului şi familiei".b) Sumele aferente procurării vaccinurilor prin licitaţie la nivel naţional sunt cuprinse în "Programul comunitar de sănătate publică", subprogramul "Supravegherea şi controlul bolilor transmisibile", în bugetul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti.c) Cheltuielile aferente efectuării unor teste de diagnostic care nu pot fi făcute în laboratoarele obişnuite şi a testelor de confirmare a diagnosticului sunt prevăzute în bugetul Institutului "Cantacuzino" Bucureşti.d) Laptele praf ce se acordă gratuit în cadrul programului "Sănătatea copilului şi familiei" se achiziţionează şi se distribuie în condiţiile prevăzute deLegea nr. 321/2001privind acordarea gratuita de lapte praf pentru copii cu varste cuprinse între 0-12 luni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 27 iunie 2001, şi de Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi ministrului administraţiei publice nr. 449/410/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea gratuita de lapte praf pentru copiii cu varste cuprinse între 0-12 luni care nu beneficiază de lapte matern.e) Finanţarea programelor, respectiv a subprogramelor, de sănătate, de la titlul 20 "Cheltuieli materiale şi servicii" se face lunar, pe total titlu, pe baza cererilor justificate ale ordonatorilor de credite, în raport cu gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior şi în limita bugetului aprobat.f) Finanţarea programelor, respectiv a subprogramelor, de sănătate de la titlul 38 "Transferuri" se face lunar, pe baza cererilor justificate ale ordonatorilor de credite, în raport cu gradul de utilizare a resurselor puse la dispoziţie anterior şi în limita bugetului aprobat.g) Din sumele aprobate programelor, respectiv subprogramelor, de sănătate la titlul 38 "Transferuri" art. 40 alin. 44 "Programe de sănătate", realizate prin unităţile sanitare finanţate din venituri extrabugetare, conform legii, se asigura cheltuielile de personal pentru personalul angajat pe durata determinata sau cu fracţiune de norma, potrivitart. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 41/2002privind derularea programelor finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, în anul 2002, cheltuielile materiale şi servicii şi de capital (cu aprobarea direcţiei coordonatoare), cu obligaţia utilizării sumelor respective numai pentru realizarea subprogramelor de sănătate pentru care sunt responsabile. Ocuparea posturilor pe durata determinata, cu norma întreaga sau cu fracţiune de norma, se face cu aprobarea direcţiei de sănătate publică sau a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, după caz.7. În cadrul subprogramului "Reabilitarea serviciilor de urgenta prespitaliceasca" se cuprind şi cheltuielile aferente organizării transportului, în cazuri speciale, cu aeronave, cu aprobarea Direcţiei generale de asistenţa medicală, programe şi servicii medicale integrate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei.8. Contraceptivele achiziţionate prin licitaţie la nivel naţional din fondurile alocate "Programului de sănătate a copilului şi familiei" se acordă fără plata, în condiţiile prevăzute laart. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 41/2002. Documentele justificative pe baza cărora se acordă contraceptive fără plata sunt: carnetele de elev, student, somer, adeverinte emise de consiliile locale, precum şi declaraţii pe propria răspundere, după caz.9. Înregistrarea în contabilitate şi circuitul documentelor în cazul unor achiziţii de medicamente, vaccinuri şi materiale sanitare pentru care achiziţia şi plata se fac centralizat sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.10. a) Finanţarea subprogramelor de sănătate din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate se efectuează de către casele de asigurări de sănătate de la cap. 62.16 "Servicii medicale şi medicamente" titlul 20 "Cheltuieli materiale şi servicii" art. 25 "Cheltuieli materiale şi prestări servicii cu caracter medical", în cadrul bugetului aprobat.b) Sumele alocate sunt destinate asigurării în spital şi în ambulatoriu a unor medicamente şi materiale sanitare specifice unor boli cu consecinţe grave asupra stării de sănătate a populaţiei.c) Sumele aferente fiecărui subprogram de sănătate sunt stabilite de casele de asigurări de sănătate în funcţie de numărul de bolnavi şi de costul mediu pe bolnav şi sunt cuprinse în contractele încheiate, distinct, potrivit modelului prezentat în anexa, cu unităţile prestatoare de servicii medicale implicate, prevăzute în anexa nr. 2 la ordin.d) Sumele destinate finanţării subprogramelor de sănătate, cuprinse în contracte, vor fi defalcate pentru procurarea medicamentelor sau a materialelor sanitare ce se acordă în spital şi, respectiv, în ambulatoriu de către casele de asigurări de sănătate în colaborare cu coordonatorii locali de programe de sănătate.e) Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul subprogramelor de sănătate se asigura prin farmaciile aparţinând unităţilor sanitare prin care se derulează subprogramul.f) Unitatea prestatoare de servicii medicale prezintă caselor de asigurări de sănătate, în primele 5 zile ale lunii în curs, decontul pentru luna precedenta, cuprinzând numărul de bolnavi trataţi, costul mediu pe bolnav, sumele achitate, conform copiei de pe ordinul de plată (cu ştampila trezoreriei) cu care s-a achitat contravaloarea facturii pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice aprovizionate pentru luna precedenta, precum şi cererea justificativă însoţită de copia de pe factura emisă de furnizor pentru medicamentele şi/sau materialele specifice aprovizionate pentru luna în curs.g) Casele de asigurări de sănătate vor analiza indicatorii prezentaţi în decont şi gradul de utilizare a resurselor puse la dispoziţie anterior şi vor deconta, în limita sumei prevăzute în contract, în termen de 5 zile de la primire, contravaloarea facturii prezentate în copie de unitatea prestatoare de servicii medicale pentru medicamentele şi/sau materialele specifice aprovizionate pentru luna curenta în cadrul subprogramelor de sănătate.h) Neprezentarea documentelor prevăzute la lit. f) de către unităţile prestatoare de servicii medicale atrage sistarea finanţării.i) Nerespectarea clauzelor contractuale, în sensul utilizării fondurilor pentru alte destinaţii, sau neraportarea indicatorilor stabiliţi atrage rezilierea contractului respectiv.j) Situaţiile prevăzute la lit. h) şi i) vor fi aduse la cunoştinţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Sănătăţii şi Familiei de către organele constatatoare, în termen de 48 de ore de la data constatării.11. Sursele de finanţare a programelor, respectiv a subprogramelor, de sănătate pot fi completate, potrivit legii, cu donaţii şi sponsorizări.II. Raportarea indicatorilor din programele, respectiv subprogramele, de sănătate şi responsabilităţile specifice în derularea acestora12. a) Indicatorii se monitorizează pe baza evidentei tehnico-operative conduse la nivelul unităţilor sanitare, al direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, precum şi al caselor de asigurări de sănătate şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.b) Periodicitatea raportarii indicatorilor este stabilită prin anexa nr. 3 la ordin, pentru fiecare program, respectiv subprogram de sănătate, utilizându-se modalităţile de raportare (suport de hârtie, magnetic etc.) convenite cu direcţiile coordonatoare din minister.c) Casele de asigurări de sănătate transmit lunar, până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, o dată cu raportarea contului de execuţie, sumele alocate de acestea pentru fiecare subprogram de sănătate, sumele utilizate de către unităţile prestatoare de servicii medicale care derulează aceste subprograme, precum şi indicatorii realizaţi, conform anexei nr. 3 la ordin.13. Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între suma alocata pentru acţiunea respectiva şi numărul de indicatori fizici. În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi sau raportati indicatori fizici, acestea vor fi enumerate indicandu-se costul total pe fiecare acţiune. Costul mediu/bolnav tratat şi costul mediu/cura (tip de terapie, şedinţa, intervenţie) se calculează ca raport între suma utilizata şi numărul de bolnavi trataţi, respectiv numărul de cure realizate (tip de terapie, şedinţa, intervenţie).14. Nivelul costurilor medii va sta la baza unor analize comparative, atât cu nivelul indicatorilor prevăzut să se realizeze, cat şi cu cel realizat de fiecare unitate.15. Unităţile sanitare care derulează programe, respectiv subprograme, de sănătate au obligaţia de a raporta, până la data de 10 a lunii următoare încheierii trimestrului, direcţiilor de sănătate publică sau Ministerului Sănătăţii şi Familiei, după caz, indicatorii fizici şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora atât din sumele primite de la bugetul de stat, cat şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate. După centralizare direcţiile de sănătate publică îi remit direcţiilor coordonatoare de programe din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, potrivit periodicitatii stabilite prin anexa nr. 3 la ordin, până la data de 20 a primei luni din trimestrul următor şi până la data de 25 ianuarie 2003, pentru indicatorii ce se raportează anual.16. În termen de 15 zile de la primirea datelor direcţiile generale coordonatoare de programe de sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei centralizează şi analizează indicatorii raportati pe fiecare program, respectiv subprogram de sănătate, pe judeţe, stabilind nivelul indicatorilor de rezultate pe total program.17. Rezultatele analizelor, însoţite, după caz, de propuneri de imbunatatire a activităţilor de elaborare, finanţare şi raportare a indicatorilor prevăzuţi în programele de sănătate, vor fi prezentate conducerii Ministerului Sănătăţii şi Familiei până la data de 15 februarie 2003.18. a) Unităţile prestatoare de servicii medicale, care derulează subprograme de sănătate finanţate de casele de asigurări de sănătate, transmit acestora raportări lunare privind sumele utilizate pe fiecare subprogram, precum şi indicatorii realizaţi, conform prevederilor pct. 10 lit. f). Indicatorii prevăzuţi în anexa nr. 3 la ordin se raportează până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea.b) Unităţile prestatoare de servicii medicale, care derulează subprograme de sănătate, au obligaţia organizării evidentei nominale (sau pe cod numeric personal) a bolnavilor care beneficiază de medicamente sau materiale specifice prescrise în cadrul subprogramelor. Aceasta evidenta va fi pusă la dispoziţie caselor de asigurări de sănătate şi direcţiilor de sănătate publică trimestrial, până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se face raportarea.19. Lunar, direcţiile de specialitate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care au repartizate sarcini privind programele de sănătate, analizează, pe fiecare subprogram de sănătate şi pe judeţe, sumele alocate şi gradul de utilizare a fondurilor la nivelul unităţilor prestatoare de servicii medicale, precum şi indicatorii fizici şi de eficienta realizaţi.20. Responsabilităţile specifice în derularea programelor de sănătate sunt:a) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin Direcţia generală a bugetului, asigura fondurile pentru finanţarea programelor, respectiv a subprogramelor, de sănătate aprobate prin bugetul de stat.b) Coordonatorii naţionali şi direcţiile de sănătate publică, în calitate de coordonatori locali, răspund de utilizarea fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor, respectiv a subprogramelor de sănătate, organizarea activităţilor specifice prin compartimentele de specialitate şi instituţiile cu rol în realizarea subprogramului, raportarea, analiza şi controlul indicatorilor fizici, de eficienta şi de rezultat.c) Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate răspund de asigurarea, urmărirea şi controlul utilizării fondurilor aprobate pentru derularea programelor de sănătate, monitorizarea şi controlul indicatorilor fizici şi de eficienta şi de analiza indicatorilor.d) Medicii din cadrul unităţilor sanitare cu responsabilităţi în realizarea subprogramului de sănătate, în calitate de coordonatori locali:– răspund de utilizarea fondurilor primite pentru efectuarea cheltuielilor;– dispun măsurile necesare aplicării metodologiei de program, în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor prevăzute în subprogramul de sănătate;– răspund de organizarea, monitorizarea şi buna desfăşurare a activităţilor medicale din cadrul subprogramului de sănătate;– răspund de raportarea la timp a datelor către direcţiile de sănătate publică şi către casele de asigurări de sănătate;– evalueaza impactul asupra stării de sănătate a populaţiei cuprinse în subprogramele de sănătate.e) Contabilul-şef (directorul economic) al unităţii sanitare răspunde de modul de organizare a contabilităţii, a evidentelor tehnico-operative, de utilizarea sumelor potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea legilor în vigoare, de exactitatea şi realitatea datelor raportate direcţiilor de sănătate publică şi caselor de asigurări de sănătate.III. Controlul raportarii indicatorilor prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele de sănătate21. Controlul raportarii indicatorilor prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele, de sănătate se realizează astfel:a) Controlul raportarii indicatorilor prevăzuţi în programele, respectiv în subprogramele, de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei va fi efectuat trimestrial de către coordonatorii locali, respectiv de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru instituţiile sanitare care derulează subprograme de sănătate, şi de către coordonatorii naţionali, direcţiile coordonatoare din minister, prin sondaj.b) Controlul raportarii indicatorilor prevăzuţi în subprogramele de sănătate finanţate din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate va fi efectuat de către casele de asigurări de sănătate, trimestrial, la unităţile prestatoare de servicii medicale care derulează aceste subprograme.22. Controlul va urmări, în principal, următoarele:a) încadrarea în bugetul aprobat, precum şi măsura în care fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite şi au servit la realizarea obiectivelor propuse în programul sau în subprogramul de sănătate respectiv;b) respectarea de către persoanele implicate a responsabilităţilor legate de derularea subprogramelor de sănătate;c) realitatea indicatorilor raportati;d) acuratetea şi validitatea datelor colectate;e) eventualele obstacole sau disfunctionalitati în derularea programului sau subprogramului de sănătate.23. În urma fiecărui control se va întocmi un raport care va fi discutat cu persoanele responsabile în derularea subprogramelor de sănătate respective, în vederea remedierii eventualelor disfunctionalitati, urmând ca în termen de 30 de zile să se stabilească rezultatele finale ale controlului. În cazul în care direcţia de sănătate publică sau casa de asigurări de sănătate, după caz, identifica probleme ce nu pot fi soluţionate la nivel local, acestea vor fi transmise spre soluţionare direcţiilor coordonatoare din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei sau Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.Pentru anul 2002 controlul anual se va efectua până la data de 31 ianuarie 2003. + 
Anexa 1──────────la normele metodologice────────────────────────CONTRACTpentru finanţarea programelor/subprogramelor de sănătateI. Părţile contractanteCasa de Asigurări de Sănătate …….., cu sediul în municipiul/oraşul ….., strada …….. nr. …., judeţul/sectorul ….., telefon/fax ……, reprezentată prin director general ………. şi director economic ……, pe de o parte,şiunitatea sanitară ……., reprezentată prin director …… şi director economic/contabil-şef ……., acreditata/autorizata ……………II. Obiectul contractuluiObiectul prezentului contract îl constituie finanţarea subprogramelor de sănătate …………/(se specifică fiecare subprogram)….. pentru asigurarea medicamentelor şi/sau a materialelor specifice ……./(se completează, după caz, în funcţie de subprograme)…… necesare în terapia în spital şi în ambulatoriu, conformHotărârii Guvernului nr. 41/2002privind derularea programelor finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi familiei şi din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, în anul 2002, şi Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 85/65/2002 pentru aprobarea subprogramelor de sănătate şi Normelor metodologice privind finanţarea, raportarea şi controlul indicatorilor prevăzuţi în programe, respectiv subprograme, de sănătate aprobate prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, în anul 2002.III. Durata contractului3.1. Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui şi până la data de 31 decembrie 2002.3.2. Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părţilor, în situaţia prelungirii duratei de aplicabilitate aHotărârii Guvernului nr. 41/2002.IV. Obligaţiile părţilor4.1. Obligaţiile Casei de Asigurări de Sănătate4.1.1. Casa de Asigurări de Sănătate …….. se obliga să asigure fonduri pentru derularea subprogramelor de sănătate, decontand lunar contravaloarea facturilor pentru medicamente şi/sau materiale specifice necesare asigurării în spital şi în ambulatoriu a tratamentelor pentru bolnavii cu afectiunile cuprinse în subprograme.4.1.2. Finanţarea subprogramelor se face din Fondul de asigurări sociale de sănătate, în cadrul bugetului aprobat pentru cheltuieli materiale şi prestări de servicii cu caracter medical.4.1.3. Sumele alocate sunt stabilite în funcţie de numărul de bolnavi trataţi şi de costul mediu pe bolnav.4.1.4. Defalcarea sumelor alocate pe spital şi ambulatoriu se face de Casa de Asigurări de Sănătate ………… şi de direcţia de sănătate publică.4.1.5. Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul subprogramelor se asigura prin farmacia unităţii sanitare prestatoare de servicii medicale prin care acestea se derulează.4.1.6. Casa de Asigurări de Sănătate ……… analizează indicatorii prezentaţi în decontul înaintat de unitatea sanitară prestatoare de servicii medicale, precum şi gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior.4.1.7. Casa de Asigurări de Sănătate ……… decontează, în termen de 5 zile, în baza cererilor justificate transmise de unitatea sanitară, în limita sumei prevăzute în contract, contravaloarea facturii, prezentată în copie, pentru medicamentele şi/sau materialele specifice necesare în tratamentul din luna curenta.4.2. Obligaţiile unităţii sanitare …………………….Unitatea sanitară are următoarele obligaţii:4.2.1. sa elaboreze strategii de profilaxie primara, secundară şi tertiara pentru bolile cuprinse în program;4.2.2. sa utilizeze fondurile primite pentru fiecare subprogram de sănătate, potrivit destinaţiei acestora;4.2.3. sa dispună măsuri pentru gestionarea eficienta a mijloacelor materiale şi băneşti;4.2.4. sa organizeze evidenta cheltuielilor pe fiecare subprogram şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în prevederi, cat şi în execuţie;4.2.5. să se asigure ca serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract să se încadreze din punct de vedere al calităţii în normele privind calitatea asistenţei medicale, elaborate de către comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România şi de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate;4.2.6. sa furnizeze tratamentul adecvat şi sa prescrie medicamentele conform reglementărilor în vigoare;4.2.7. să efectueze achiziţia medicamentelor, în condiţiile legii, cu respectarea prevederilor art. 6 din Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 85/65/2002 pentru aprobarea subprogramelor de sănătate şi ale Normelor metodologice privind finanţarea, raportarea şi controlul indicatorilor prevăzuţi în programe, respectiv subprograme de sănătate, în anul 2002;4.2.8. sa transmită casei de asigurări de sănătate raportări lunare privind sumele utilizate pe fiecare subprogram de sănătate, precum şi indicatorii realizaţi, răspunzând de exactitatea şi realitatea datelor raportate pentru justificarea plăţii contravalorii facturii pentru medicamentele şi/sau materialele specifice procurate în luna precedenta;4.2.9. sa organizeze evidenta nominală (sau a codurilor numerice personale) a bolnavilor care beneficiază de medicamentele şi/sau materialele specifice prescrise în cadrul subprogramelor de sănătate. Până la data de 15 a lunii următoare încheierii semestrului va raporta casei de asigurări de sănătate evidenta nominală a bolnavilor trataţi în cadrul subprogramelor de sănătate.V. Valoarea contractului (se detaliază fiecare subprogram pe destinaţii 2.2, 2.3, 2.4 etc.)5.1 ……………………. lei, din care:5.1.1 ………………….. lei pe spital;5.1.2 ………………….. lei pe ambulatoriu.5.2.5.3.5.4. Finanţarea subprogramelor5.4.1. Unitatea sanitară prezintă în primele 5 zile ale lunii curente, pentru luna expirată, decontul cuprinzând numărul de bolnavi trataţi, costul mediu pe bolnav, sumele achitate conform ordinului de plată (cu ştampila trezoreriei) cu care s-a achitat contravaloarea facturii pentru medicamentele şi/sau materialele specifice procurate în luna precedenta, precum şi cererea justificativă, însoţită de copia facturii emise de furnizor pentru medicamentele şi/sau materialele specifice aprovizionate pentru luna în curs.5.4.2. Casa de asigurări de sănătate analizează indicatorii prezentaţi prin decont, precum şi gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior şi decontează, în limita sumei prevăzute în contract, în termen de maximum 5 zile de la primire, contravaloarea facturii prezentate în copie de unitatea prestatoare de servicii medicale pentru medicamentele şi/sau materialele specifice aprovizionate pentru luna curenta.VI. Răspunderea contractuală6.1. Unitatea sanitară are următoarele responsabilităţi:6.1.1. Prin medicii coordonatori:a) răspunde de utilizarea fondurilor primite pentru efectuarea cheltuielilor pentru medicamentele şi materialele specifice;b) răspunde de organizarea evidentei nominale (sau a codurilor numerice personale) a bolnavilor care beneficiază de medicamentele şi/sau materialele specifice prescrise în cadrul subprogramelor;c) dispune măsurile necesare aplicării metodologiei de program, în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor prevăzute în program;d) răspunde de organizarea, monitorizarea şi buna desfăşurare a activităţilor medicale din cadrul programului;e) răspunde de raportarea la timp a datelor către Casa de Asigurări de Sănătate …………., precum şi de realitatea şi exactitatea acestora;f) evalueaza impactul asupra stării de sănătate a populaţiei cuprinse în program.6.1.2. Prin contabilul-şef al unităţii sanitare:– răspunde de modul de organizare a evidentelor tehnico-operative, de utilizarea sumelor alocate potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea normelor legale în vigoare, de exactitatea şi realitatea datelor raportate lunar.6.2. Casa de Asigurări de Sănătate ……………. controlează trimestrial modul de utilizare a fondurilor alocate şi analizează lunar indicatorii prezentaţi.6.2.1. Controlul casei de asigurări de sănătate va urmări, în principal, următoarele:a) dacă activităţile se desfăşoară conform reglementărilor legale în vigoare;b) dacă se constata obstacole sau disfunctionalitati în derularea programului;c) dacă se încadrează în sumele contractate pe subprograme de sănătate, dacă fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite şi dacă au servit la realizarea obiectivelor propuse în domeniul sau subprogramul respectiv;d) dacă persoanele implicate respecta responsabilităţile legate de subprogram;e) verifica realitatea şi exactitatea datelor.6.3. Neprezentarea de către unitatea sanitară a documentelor prevăzute la pct. 4.1 din prezentul contract atrage sistarea finanţării.6.4. Nerespectarea clauzelor cuprinse la pct. 3.2.2 şi 3.2.8 atrage rezilierea contractului.VII. Soluţionarea litigiilor7.1. Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de către părţi pe cale amiabila. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se vor adresa organelor jurisdicţionale competente.VIII. Clauze speciale8.1. Se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, se aproba modificări în volumul şi în structura programului, pe parcursul derulării acestuia.8.2. Dacă o clauza a acestui contract ar fi declarata nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Părţile convin ca orice clauza declarata nulă să fie înlocuită printr-o alta clauza care să corespundă cat mai bine cu putinta spiritului contractului. Dacă pe durata prezentului contract expira termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului.IX. Dispoziţii finale9.1. Orice modificare poate fi facuta numai cu acordul scris al ambelor părţi.9.2. În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător, numai cu acordul părţilor.9.3. Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilităţii acestuia poate fi facuta numai cu acordul celor doi semnatari.X. Forta majoră10.1. Orice împuternicire independenta de voinţa părţilor, intervenita după data semnării contractului şi care împiedica executarea acestuia, este considerată forta majoră şi exonereaza de răspundere partea care o invoca. Sunt considerate forta majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, marile inundaţii, embargou.10.2. Partea care invoca forta majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forta majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.10.3. Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forta majoră, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanuntarea la termen.10.4. În cazul în care împrejurările care obliga la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului.Prezentul contract s-a încheiat astăzi, ….., în doua exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte, şi se completează conform normelor în vigoare.

     
  CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE UNITATEA SANITARĂ
  Director general, Director,
  Director economic, Director economic/contabil-şef
  Vizat Serviciul juridic 

 + 
Anexa 2    ────────la normele metodologice────────────────────────               Înregistrarea în contabilitate şi circuitul documentelor               în cazul achiziţiilor centralizate de la bugetul de stat    Înregistrarea în contabilitate a achiziţiilor centralizate    ────────────────────────────────────────────────────────── I. În situaţia în care institutul de sănătate publică achiziţionează    centralizat vaccinuri, le distribuie gratuit direcţiilor de sănătate    publică şi acestea medicilor de familie 1. Achiziţia centralizata de vaccinuri la nivelul institutului de sănătate    publică, în baza contractelor de achiziţii:

       
  600.01  "Medicamente şi materiale sanitare" = 234  "Furnizori"

 2. Achitarea obligaţiilor către furnizori privind achiziţia de vaccinuri:

       
  234  "Furnizori" = 700.01 "Finanţarea din bugetul de stat"

 3. Distribuirea vaccinurilor către direcţiile de sănătate publică, în baza    repartizării aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei;    şi a avizului de însoţire a mărfii:

       
  213.01  "Decontări cu unităţile" = 600.01  "Medicamente şi materiale sanitare"

 4. Intrarea în gestiunea direcţiilor de sănătate publică a vaccinurilor,    în baza avizului de însoţire a mărfii şi a repartizării aprobate de     Ministerul Sănătăţii şi Familiei, de la Institutul de Sănătate Publică    Bucureşti:

       
  600.01 "Medicamente şi materiale sanitare" = 213.01 "Decontări cu unităţile"

 5. Distribuirea de la direcţia de sănătate publică către medicii de familie    a vaccinurilor, pe bază de aviz de însoţire a mărfii:

       
  213.01  "Decontări cu unităţile" = 600.01  "Medicamente şi materiale sanitare"

 6. Înregistrarea pe cheltuieli la nivelul Institutului de Sănătate Publică    Bucureşti se face în baza justificarii consumului de vaccinuri de către    medicii de familie, întocmit pe fişa cartografica sau tabel nominal;     acesta se centralizează de direcţiile de sănătate publică pe documentul    "Raport de justificare a consumului", care se aproba de conducerea    unităţii/institutului.

       
  410  "Cheltuielile instituţiei publice finanţate de la buget" = 213.01  "Decontări cu instituţiile"

 II. Direcţia de sănătate publică achiziţionează contraceptive centralizat     şi le distribuie cabinetelor de planificare familială. 1. Achiziţionarea de contraceptive la nivelul direcţiilor de sănătate publică    judeţene şi a municipiului Bucureşti, în baza contractului de achiziţii:

       
  600.01  "Medicamente şi materiale sanitare" = 234  "Furnizori"

 2. Achitarea obligaţiilor către furnizori privind achiziţia de contraceptive:

       
  234  "Furnizori" = 700.01  "Finanţarea din bugetul de stat"

 3. Distribuirea către medicii de familie, pe baza repartizării aprobate de    direcţiile de sănătate publică, a contraceptivelor, cu avizul de însoţire    a mărfii:

       
  213.01 "Decontări cu unităţile" = 600.01 "Medicamente şi materiale sanitare"

                                                     şi materiale sanitare" 4. Justificarea consumului la direcţiile de sănătate publică de către medicii    de familie (prin raport lunar pentru distribuirea contraceptivelor gratuite    sau tabel nominal), pentru trecerea pe cheltuieli cu aprobarea conducerii    direcţiei de sănătate publică şi a responsabilului de program:

       
  410  "Cheltuielile instituţiilor publice finanţate de la buget" = 213.01  "Decontări cu unităţile"

 III. În cazul achiziţionării prin unităţile sanitare finanţate din venituri       extrabugetare desemnate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei: 1. Încasarea sumelor din alocaţiile bugetare:

       
  192  "Disponibil din alocaţii bugetare cu destinaţie specială" = 592  "Venituri din alocaţii bugetare cu destinaţie specială"

 2. Achiziţia de contraceptive în baza contractelor de achiziţie:

       
  600.01  "Medicamente şi materiale sanitare" = 234  "Furnizori"

 3. Achitarea furnizorilor privind achiziţia de contraceptive:

       
  234  "Furnizori" = 192  "Disponibil din alocaţii bugetare cu destinaţie specială"

 4. Distribuirea de către unităţile sanitare finanţate din venituri     extrabugetare, achizitoare ale contraceptivelor, pe bază de aviz de     însoţire a mărfii, la unităţile sanitare şi medicii de familie:

       
  213.01  "Decontări cu unităţile" = 600.01  "Medicamente şi materiale sanitare"

 5. Justificarea consumului (prin raport lunar pentru distribuirea    contraceptivelor gratuite sau tabel nominal) de către unităţile sanitare    sau medicii de familie şi trecerea pe cheltuieli la unitatea    sanitară care a achiziţionat centralizat contraceptive (trimestrial)

       
  492 "Cheltuieli din alocaţii bugetare cu destinaţie specială" = 213.01  "Decontări cu unităţile"

─────────────────────

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x