de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială(actualizate până la data de 7 octombrie 2016*)
–––-Notă …
──────────
*) Aprobate prin Hotărârea nr. 1.153/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 756 din 28 noiembrie 2001.
────────── +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Asociaţiile şi fundaţiile pot solicita subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, dacă îndeplinesc următoarele condiţii de eligibilitate: … a) administrează unităţi de asistenţă socială în cel puţin două judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, sau administrează o unitate de asistenţă socială ai căror beneficiari provin din două sau mai multe judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti şi care se încadrează în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 … pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;b) sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, acreditate ca furnizori de servicii sociale, potrivit legii; … c) deţin licenţă de funcţionare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenţie; … d) solicită subvenţii în completarea resurselor financiare proprii. … (2) Nu sunt eligibile pentru a fi subvenţionate de la bugetul de stat unităţile de asistenţă socială încadrate în Nomenclatorul serviciilor sociale, după cum urmează: … a) centre de servicii comunitare şi formare (8790 CR-D – V); … b) servicii pentru copilul aflat în plasament la rude/familii/persoane, precum şi la asistent maternal (8790SF – C); … c) centre pentru gravide în dificultate (8790CR – MC – II); … d) îngrijiri personale la domiciliu (acordate de îngrijitori persoane) (8810ID – II); … e) servicii la domiciliu destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi prin asistent personal (8810-ID – IV); … f) servicii în comunitate pentru persoanele adulte cu dizabilităţi acordate prin asistent personal profesionist (8899 SC-D-I); … g) servicii de supraveghere şi îngrijire pe timpul zilei acordate de bone (8891CZ-C – VIII); … h) centre de zi pentru monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispusă să îşi abandoneze copilul (8899CZ – F – II); … i) centre de informare şi sensibilizare a populaţiei (8899CZ – VD – II); … j) centre de zi pentru victime ale dezastrelor naturale (8899CZ – PN – I); … k) centre de suport pentru situaţii de urgenţă/de criză (8899CZ – PN – II). … (3) Asociaţiile şi fundaţiile pot primi subvenţii de la bugetele locale, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) şi administrează unităţi de asistenţă socială care se adresează beneficiarilor dintr-un singur judeţ, respectiv dintr-un sector al municipiului Bucureşti. … (4) Sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. c) asociaţiile şi fundaţiile care se încadrează în prevederile art. 35 din Legea nr. 197/2012 … privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care solicită acordarea de subvenţii în anul 2016, pentru anul 2017, pentru unităţi de asistenţă socială ale căror cereri de solicitare a licenţei de funcţionare nu au fost soluţionate până la termenul prevăzut la art. 3 alin. (2) din prezentele norme metodologice. Acestea funcţionează în baza certificatelor de acreditare eliberate în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.024/2004pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003privind serviciile sociale, precum şi a Metodologiei de acreditare a furnizorilor de servicii sociale, abrogată prin Legea nr. 197/2012, certificate a căror valabilitate a fost prelungită, în condiţiile prevederilor art. 35 din Legea nr. 197/2012.(5) Excepţia prevăzută la alin. (4) este condiţionată de obţinerea licenţei de funcţionare până la finalizarea procesului de evaluare şi selecţionare, respectiv până la aprobarea ordinului sau, după caz, a hotărârii consiliului local menţionate la art. 9 alin. (1), dar nu mai târziu de 31 decembrie 2016. … –––-Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 2(1) Din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, se acordă subvenţii pentru finanţarea următoarelor categorii de cheltuieli: … a) de personal, pentru personalul de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate şi auxiliar; … b) cu hrana pentru beneficiarii cantinelor sociale sau ai altor servicii de acordare a hranei, precum şi pentru beneficiarii centrelor rezidenţiale; … c) pentru carburanţii necesari funcţionării mijloacelor de transport pentru centrele de zi, unităţile de îngrijiri la domiciliu şi cantinele sociale; … d) de întreţinere şi gospodărie: încălzire, iluminat, apă, canal, salubrizare, poştă, telefon şi internet. … (2) Din bugetele locale se acordă subvenţii pentru categoriile de cheltuieli curente de funcţionare a unităţilor de asistenţă socială, aprobate prin hotărâre a consiliului local. … (3) Subvenţiile se utilizează exclusiv pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1), respectiv alin. (2). … (4) Prin personalul prevăzut la alin. (1) lit. a) se înţelege personalul de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate şi auxiliar prevăzut în regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de asistenţă socială aprobat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 867/2015 … pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, angajat/ contractat al asociaţiei/fundaţiei solicitante care, potrivit contractului individual de muncă şi fişei de post sau contractului de prestări de servicii are atribuţii în prestarea directă a serviciilor sociale în cadrul unităţii de asistenţă socială care face obiectul cererii de solicitare a subvenţiei; nu intră în această categorie personalul administrativ, gospodărie, întreţinere-reparaţii, deservire.–––-Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Capitolul IIProcedura de solicitare a subvenţiei +
Articolul 3(1) Documentaţia de solicitare a subvenţiei pentru anul următor se înaintează în pachet închis, într-un singur exemplar, de către asociaţiile şi fundaţiile interesate şi se înregistrează la registratura agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociaţia sau fundaţia, pentru subvenţiile acordate de la bugetul de stat, prin bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, registratura consiliului local în a cărui rază teritorială îşi are sediul asociaţia sau fundaţia, în luna septembrie a anului curent. … (2) Data-limită de depunere a documentaţiei de solicitare a subvenţiei este ultima zi lucrătoare a lunii septembrie. … (3) Data-limită de depunere a documentaţiei de solicitare a subvenţiei pentru anul 2017 este 31 octombrie 2016. … –––-Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 4(1) Documentaţia de solicitare a subvenţiei va conţine următoarele: … a) cererea de solicitare a subvenţiei, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în 3 exemplare; … b) ultimul bilanţ contabil înregistrat la direcţia generală a finanţelor publice judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, sau la administraţia financiară municipală, respectiv la administraţiile financiare ale sectoarelor municipiului Bucureşti; … c) balanţa contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a documentaţiei; … d) certificat de atestare fiscală. … (2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d) vor fi prezentate în original. … –––-Art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Capitolul IIIEvaluarea şi selecţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor +
Articolul 5(1) Evaluarea şi selecţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor se realizează de către comisia de evaluare şi selecţionare, denumită în continuare comisie, constituită la nivelul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociaţia sau fundaţia, pentru subvenţiile acordate din bugetul de stat, sau, după caz, la nivelul consiliului local, pentru subvenţiile acordate din bugetul local. … (2) Componenţa şi modul de organizare şi de funcţionare a comisiei se stabilesc prin decizia directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, respectiv prin hotărâre a consiliului local. … –––-Art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 5^1(1) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) se constată de comisia de evaluare şi selecţionare prin consultarea certificatului de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor din dosarul de acreditare a furnizorului de servicii sociale. … (2) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) se constată de comisia de evaluare şi selecţionare prin consultarea registrelor administrate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi/sau instituţiile aflate în subordine sau coordonare. … (3) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), comisia de evaluare şi selecţionare poate solicita informaţii compartimentului/compartimentelor de acreditare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi/sau instituţiilor din subordine sau coordonare. … –––-Art. 5^1 a fost introdus de pct. 6 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 6Evaluarea şi selecţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor se realizează în baza următoarelor criterii:a) justificarea unităţii de asistenţă socială pentru care se solicită subvenţia, în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii; … b) ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul cheltuielilor asociaţiei/fundaţiei pe ultimele 12 luni; … –––-Lit. b) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 7 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.b^1) ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul veniturilor asociaţiei/fundaţiei pe ultimele 12 luni;–––-Lit. b^1) a alin. (1) al art. 6 a fost introdusă de pct. 8 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.c) resursele materiale şi umane adecvate acordării serviciilor de asistenţă socială; … d) valoarea raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială; … –––-Lit. d) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 13 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005.e) abrogată; … –––-Lit. e) a alin. (1) al art. 6 a fost abrogată de pct. 9 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.f) abrogată. … –––-Lit. f) a alin. (1) al art. 6 a fost abrogată de pct. 14 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005.(2) Formula de calcul pentru criteriul prevăzut la alin. (1) lit. b) este următoarea: (valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice/valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.3^1 din cererea de solicitare a subvenţiei) x 100. … –––-Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 10 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.(2^1) Formula de calcul pentru criteriul prevăzut la alin. (1) lit. b^1) este următoarea: (valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice/valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.2 din cererea de solicitare a subvenţiei) x 100.–––-Alin. (2^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 11 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.(3) Formula de calcul pentru raportul prevăzut la alin. (1) lit. d) este următoarea: valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. III din anexa B la cerere – date privind bugetul unităţii de asistenţă socială/(valoarea pct. 2 din coloana 1/12). … –––-Alin. (3) al art. 6 a fost introdus de pct. 15 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005. +
Articolul 7(1) Comisia din cadrul agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, respectiv comisia de evaluare numită prin hotărârea consiliului local, realizează verificarea în teren a veridicităţii informaţiilor prezentate în cererea de solicitare a subvenţiei, întocmind un raport privind oportunitatea acordării subvenţiei. … –––-Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 12 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.(1^1) Raportul privind oportunitatea acordării subvenţiei este întocmit în două exemplare, unul pentru comisia de evaluare şi selecţionare şi unul pentru solicitantul subvenţiei.–––-Alin. (1^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 13 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.(2) Modelul raportului privind oportunitatea acordării subvenţiei este prevăzut în anexa nr. 2. … (3) Pentru unităţile de asistenţă socială care au sediul în alt judeţ, comisia solicită agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială au sediul unităţile de asistenţă socială, efectuarea raportului privind oportunitatea acordării subvenţiei. … –––-Alin. (3) al art. 7 a fost introdus de pct. 14 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 7^1(1) Pentru fiecare dintre criteriile de evaluare şi selecţionare prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a)-d) comisia din cadrul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti acordă un punctaj, cu încadrare în maximum de puncte aferent fiecărui criteriu. … (2) Pentru justificarea unităţii de asistenţă socială pentru care se solicită subvenţia, în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii, se acordă maximum 10 puncte. … (3) Pentru ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul cheltuielilor asociaţiei/fundaţiei, în ultimele 12 luni, se acordă maximum 15 puncte, după cum urmează: … a) pentru intervalul de valori cuprinse între 0% şi 50% se acordă 0 puncte; … b) pentru intervalul de valori cuprinse între 50% şi 75% se acordă 5 puncte; … c) pentru intervalul de valori cuprinse între 75% şi 100% se acordă 10 puncte; … d) pentru intervalul de valori peste 100% se acordă 0 puncte. … (4) Pentru ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul veniturilor asociaţiei/fundaţiei, în ultimele 12 luni, se acordă maximum 15 puncte, după cum urmează: … a) pentru intervalul de valori cuprinse între 0% şi 50% se acordă 0 puncte; … b) pentru intervalul de valori cuprinse între 50% şi 75% se acordă 5 puncte; … c) pentru intervalul de valori cuprinse între 75% şi 100% se acordă 10 puncte; … d) pentru intervalul de valori peste 100% se acordă 0 puncte. … (5) Pentru resursele materiale şi umane adecvate tipurilor de servicii de asistenţă socială se acordă maximum 30 de puncte. … (6) Pentru nivelul raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială se acordă maximum 30 de puncte, după cum urmează: … a) pentru intervalul de valori 1-4 se acordă 20 de puncte; … b) pentru intervalul de valori 4,1-7 se acordă 25 de puncte; … c) pentru intervalul de valori peste 7 se acordă 30 de puncte. … (7) Asociaţiile sau fundaţiile pot primi subvenţie numai pentru unităţile de asistenţă socială care realizează cel puţin 60 de puncte. … –––-Art. 7^1 a fost modificat de pct. 15 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 7^2În situaţia acordării subvenţiilor de la bugetul local, punctajul maxim care poate fi acordat pentru fiecare din criteriile de evaluare prevăzute la art. 6 alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local.–––-Art. 7^2 a fost introdus de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005. +
Articolul 8(1) Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociaţia sau fundaţia, transmite Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice lista unităţilor de asistenţă socială care au un punctaj de minimum 60 de puncte. … (2) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice întocmeşte lista finală a unităţilor de asistenţă socială prin încadrarea în bugetul aprobat. … (3) Departajarea unităţilor de asistenţă socială cu acelaşi punctaj, în vederea încadrării în bugetul aprobat, se realizează prin aplicarea următoarelor criterii, încadrarea în categoria de servicii sociale prevalând încadrării în categoria de persoane beneficiare: … a) categoria de servicii sociale în care se încadrează unitatea de asistenţă socială; … b) categoria de persoane beneficiare. … (4) Ordinea de priorităţi aplicabilă criteriului prevăzut la alin. (3) lit. a) este următoarea: … a) centre rezidenţiale; … b) unităţi de îngrijire la domiciliu; … c) centre de zi; … d) cantine sociale. … (5) Ordinea de priorităţi aplicabilă criteriului prevăzut la alin. (3) lit. b) este următoarea: … a) persoane vârstnice; … b) copil şi familie, cu excepţia copilului pentru care s-a instituit o măsură de protecţie specială, inclusiv persoane victime ale violenţei în familie; … c) persoane cu dizabilităţi; … d) persoane fără adăpost; … e) copilul pentru care s-a instituit o măsură de protecţie specială; … f) persoane dependente de consumul de alcool şi alte droguri; … g) alte persoane aflate în situaţii de dificultate. Criteriul de departajare prevăzut la alin. (3) lit. b) nu se aplică în cazul cantinelor sociale. … (6) Lista cuprinzând date referitoare la denumirea asociaţiei/fundaţiei, denumirea unităţii de asistenţă socială pentru care s-a solicitat subvenţie, adresa acesteia, suma solicitată şi suma propusă pentru subvenţionare, numărul de beneficiari pentru care s-a solicitat subvenţie şi numărul de beneficiari propuşi pentru subvenţionare, persoana de contact din cadrul serviciului social va fi publicată pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. … –––-Art. 8 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 9(1) Asociaţiile şi fundaţiile selecţionate, precum şi nivelul subvenţiilor ce urmează să fie acordate sunt aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, respectiv prin hotărâre a consiliului local. … (2) Rezultatul selecţiei, motivat în cazul neacordării subvenţiei, se comunică în scris, prin poştă, fax sau e-mail, asociaţiilor şi fundaţiilor, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii ordinului prevăzut la alin. (1), respectiv de la data adoptării hotărârii prevăzute la alin. (1). … –––-Art. 9 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 10(1) Prin excepţie de la prevederile art. 3, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv consiliul local poate organiza şi selecţii ulterioare, cu încadrare în sumele prevăzute în buget cu această destinaţie. … (2) Termenul privind depunerea documentaţiei de solicitare a subvenţiei pentru selecţia/selecţiile ulterioară/ulterioare celei prevăzute la art. 3 alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local şi se anunţă într-un ziar de largă circulaţie la nivel naţional sau, după caz, la nivel judeţean sau local. … (3) La selecţiile prevăzute la alin. (1) pot participa numai asociaţiile şi fundaţiile care nu au încheiate pentru anul curent convenţii pentru acordarea de servicii de asistenţă socială cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, cu consiliul local. … (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) pot participa la selecţia prevăzută la alin. (1) şi asociaţiile şi fundaţiile care au încheiate pentru anul curent convenţii pentru acordarea de servicii de asistenţă socială cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau, după caz, cu consiliul local, în cazul în care solicită subvenţii pentru alte unităţi de asistenţă socială. … (5) Prevederile art. 12 alin. (1), art. 14 alin. (1) şi (4) se aplică în mod corespunzător. … –––-Art. 10 a fost modificat de pct. 18 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Capitolul IVAcordarea subvenţiei +
Articolul 11(1) Subvenţia se acordă în baza convenţiei pentru acordarea de servicii de asistenţă socială, denumită în continuare convenţie, încheiată între asociaţia sau fundaţia selectată şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, sau, după caz, între asociaţia sau fundaţia selectată şi consiliul local. … –––-Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 19 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.(2) Modelul convenţiei prevăzute la alin. (1) este prezentat în anexa nr. 3. … +
Articolul 12(1) Convenţia pentru anul în care se acordă subvenţia se încheie în luna decembrie a anului precedent. … (2) În cazul în care bugetul pe anul pentru care se acordă subvenţia nu este aprobat, se încheie o convenţie provizorie, urmând ca în termen de maximum 30 de zile de la data aprobării bugetului să se încheie convenţia definitivă. … (3) Pentru încadrare în suma aprobată prin bugetul pe anul pentru care se acordă subvenţia, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local vor fi aprobate nivelurile subvenţiilor pentru care se încheie convenţiile definitive. … –––-Alin. (3) al art. 12 a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea unei sintagme.(4) Lista asociaţiilor şi fundaţiilor care au încheiat convenţii definitive, unităţile de asistenţă socială şi nivelul subvenţiilor acordate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestora. … –––-Alin. (4) al art. 12 a fost modificat de pct. 20 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 13Abrogat.–––-Art. 13 a fost abrogat de pct. 21 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 14(1) Subvenţia se acordă lunar, începând cu luna ianuarie, de către agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, în baza următoarelor documente: … a) cererea de acordare a subvenţiei în care se menţionează numărul de beneficiari/persoane asistate şi suma solicitată; … b) raportul privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea subvenţiei acordate în luna anterioară, începând cu luna februarie. … –––-Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de pct. 22 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.(2) Nivelul lunar al subvenţiei se stabileşte pe baza numărului de persoane asistate, fără a depăşi media lunară stabilită prin convenţie. … (3) La stabilirea subvenţiei pentru luna curentă se va lua în calcul suma necheltuită din subvenţia acordată în luna anterioară. … (4) Cererea prevăzută la alin. (1), însoţită de raportul privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea subvenţiei acordate în luna anterioară, se depune până la data de 5 a lunii pentru care se solicită subvenţia. … (5) Modelul raportului prevăzut la alin. (4) este prezentat în anexa nr. 4. … (6) Nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (4) conduce la neacordarea subvenţiei pentru luna respectivă. … +
Articolul 15(1) În cazul în care agenţia teritorială sau, după caz, consiliul local se află în imposibilitate de plată datorită unor cauze de forţă majoră şi în această perioadă serviciile de asistenţă socială au fost acordate cu respectarea condiţiilor care au stat la baza acordării subvenţiei, subvenţia se poate acorda şi pentru această perioadă, dar nu mai mult de 3 luni calendaristice. … –––-Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „direcţie teritorială”, cu sintagma „agenţie teritorială”.(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) subvenţia se acordă în condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1)-(3), pe baza documentelor justificative şi a înregistrărilor financiar-contabile şi a unui raport privind acordarea serviciilor de asistenţă socială în perioada respectivă. … (3) Subvenţia nu se acordă în perioada în care, datorită unor cauze de forţă majoră, asociaţia sau fundaţia se află în imposibilitate de a acorda serviciile de asistenţă socială. … +
Articolul 16(1) Asociaţia sau fundaţia îşi deschide un cont bancar special pentru subvenţie, iar cheltuielile din subvenţia acordată se evidenţiază distinct. … (2) Sumele primite cu titlu de subvenţie, rămase neutilizate la finele anului în contul asociaţiei sau fundaţiei, se restituie de către aceasta la bugetele de la care au fost primite, în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor. … +
Capitolul VVerificarea acordării serviciilor de asistenţă socială şi a utilizării subvenţiei +
Articolul 17Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, autoritatea administraţiei publice locale care acordă subvenţii verifică lunar dacă acordarea serviciilor de asistenţă socială, precum şi utilizarea subvenţiei s-au realizat pe baza convenţiei încheiate şi cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (3).–––-Art. 17 a fost modificat de pct. 23 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 18(1) Verificarea acordării serviciilor de asistenţă socială se realizează la sediul unităţii de asistenţă socială, de către personalul cu atribuţii în domeniu din cadrul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, din cadrul autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea de asistenţă socială. … (2) Verificarea utilizării subvenţiei se realizează pe baza documentelor justificative şi a înregistrărilor financiar-contabile, la sediul asociaţiei sau fundaţiei, de către personalul cu atribuţii în domeniu din cadrul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, din cadrul autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociaţia sau fundaţia. … (3) În urma efectuării verificărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se întocmeşte raportul privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi al utilizării subvenţiei. … –––-Art. 18 a fost modificat de pct. 24 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 19Abrogat.–––-Art. 19 a fost abrogat de pct. 25 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 20(1) În situaţia în care agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, autorităţile administraţiei publice locale care acordă subvenţii constată nerespectarea prevederilor prezentelor norme metodologice, precum şi a clauzelor prevăzute în convenţie, prin decizie a conducătorului agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, prin dispoziţie a primarului, se dispune suspendarea sau, după caz, încetarea aplicării convenţiei. … (2) Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia să comunice Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice deciziile prevăzute la alin. (1). … –––-Art. 20 a fost modificat de pct. 26 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 21(1) Până la data de 15 ianuarie a anului următor, agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociaţia sau fundaţia întocmeşte raportul privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea subvenţiei în anul pentru care a fost încheiată convenţia. … (2) Rapoartele prevăzute la alin. (1), întocmite de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, se transmit Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, inclusiv în format Excel, însoţite de următoarele documente: … a) balanţa contabilă de verificare la data de 31 decembrie a asociaţiei sau fundaţiei; … b) extrasul de cont la data de 31 decembrie, pentru contul prevăzut la art. 16 alin. (1); … c) după caz, dovada restituirii sumelor primite cu titlu de subvenţie, rămase neutilizate la finele anului aplicării convenţiei. … (3) Raportul prevăzut la alin. (1), întocmit de autoritatea administraţiei publice locale, se transmite consiliului local. … –––-Art. 21 a fost modificat de pct. 27 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Articolul 22Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. +
Anexa 1––-la normele metodologice––––––––CEREREde solicitare a subvenţiei în temeiul Legii nr. 34/1998*)Notă …
──────────
*) Cererea şi anexele la aceasta se vor completa în 3 exemplare.
──────────I. Date despre asociaţie/fundaţie1. Denumirea:Asociaţia/Fundaţia ……………………, cu sediul în ………../(localitatea, strada, sector/judeţ)/…………….., tel. ……………………..,2. Dobândirea personalităţii juridice:Hotărârea nr. ………………. din data de……………….., pronunţată de ………………………………Certificat de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor …………………………………………………3. Codul fiscal nr. …………….., emis de ………………… din data de ………………………..4. Nr. contului bancar ……………………………, deschis la Banca………………………, cu sediul în ……………………………………5. Date personale ale preşedintelui asociaţiei/fundaţiei:Numele ………………… prenumele …………………., domiciliul ………/(localitatea, strada, sector/judeţ)/……………, tel. …………………….6. Date personale ale responsabilului financiar al asociaţiei/fundaţieiNumele ………………., prenumele …………………, domiciliul ………./(localitatea, strada, sector/judeţ)/…………………., tel. …………………..II. Experienţa asociaţiei/fundaţiei în domeniul serviciilor de asistenţă socială1. Proiecte derulate în ultimele 12 luni:Titlul proiectului ………………………., anul …………..Parteneri în proiect ………………………………………..Natura parteneriatului ………………………………………Descrierea pe scurt a proiectului …………………………….2. Venituri totale din ultimele 12 luni: ………………………3. Cheltuieli cu serviciile de asistenţă socială din ultimele 12 luni: …………………………………………………………3^1. Cheltuieli totale în ultimele 12 luni: ……………..–––-Pct. 3^1 de la pct. II din anexa 1 la normele metodologice a fost introdus de pct. 28 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.4. Asociaţia/fundaţia desfăşoară servicii de asistenţă socială:– la nivel local …………/(precizaţi localitatea)/…………..– la nivel de judeţ/judeţe …../(precizaţi judeţul/judeţele)/……III. Subvenţia solicitată de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local, în anul ………… este de …………….. lei, pentru un număr mediu lunar de ……….. persoane asistate, conform anexelor A şi B la prezenta cerere, după cum urmează:──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nr. Denumirea unităţii Judeţul în care Numărul mediu Subvenţiacrt. de asistenţă are sediul unitatea lunar al solicitată socială de asistenţă socială persoanelor (lei) asistate──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL:──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Subsemnata/Subsemnatul ………………….., posesor/posesoare a/al buletinului/cărţii de identitate seria …….. nr. ……………, eliberat/eliberată la data de ………………… de către ……………….., împuternicit/împuternicită de consiliul director al Asociaţiei/Fundaţiei ……………… prin Hotărârea nr. ……/………..,cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:– datele, informaţiile şi documentele prezentate corespund realităţii;– asociaţia/fundaţia nu are sume neachitate la scadenţă către persoane fizice sau juridice ori bunuri urmărite în vederea executării silite,mă angajez ca suma de ………………………… să o utilizez în scopul acordării serviciilor sociale, conform datelor prezentate în anexele A şi B la prezenta cerere. Persoana împuternicită, Responsabil financiar, ………………….. ………………….. (semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila) Data …………….. +
Anexa A–––la cerere–––FIŞA TEHNICĂprivind unitatea de asistenţă socială1. Unitatea de asistenţă socială:– denumirea …………………………………..– tipul de unitate …….. ……………………..2. Sediul unităţii de asistenţă socială ……../(localitatea, strada, nr., sector/judeţ)………………………………………., tel. ……………………….3. Justificarea unităţii de asistenţă socială în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii:– descrieţi problemele sociale existente în comunitate şi, dacă este posibil, oferiţi date cantitative şi calitative ale acestora;– precizaţi, dacă este cazul, alţi furnizori de servicii de asistenţă socială existenţi în comunitate, precum şi tipul serviciilor acordate;– precizaţi problemele sociale cărora le răspund serviciile de asistenţă socială acordate de unitatea de asistenţă socială.4. Serviciile de asistenţă socială acordate …………/(rezumaţi în maximum 10 rânduri)/……………………………………………5. Date despre persoanele asistate:5.1. Persoanele asistate sunt rezidente în ……../(precizaţi localitatea/localităţile)/………………………………………5.2. Numărul de persoane asistate ……………………………5.3. Criterii de selecţionare a persoanelor asistate …………..6. Descrierea unităţii de asistenţă socială:6.1. Funcţionează din anul …………………………………6.2. Planificarea activităţilor……………………………………………………………….(în maximum 3 pagini descrieţi activităţile derulate în unitatea de asistenţă socială şi planificarea acestora)–––-Pct. 6.2. din anexa A la cerere din anexa 1 la normele metodologice a fost modificat de pct. 18 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005.6.3. Parteneri în proiect şi natura parteneriatului ………./(prezentaţi în copie convenţiile de parteneriat)/…………6.4. Acordarea serviciilor de asistenţă socială:6.4.1. Instrumente de lucru utilizate (anchete sociale, plan individualizat, contract de furnizare de servicii sociale, raport de evaluare iniţială, raport de evaluare complexă).………………………………………………………………..(Înainte de a descrie instrumentele de lucru utilizate, menţionaţi numele standardului de calitate aplicat şi actul normativ prin care a fost aprobat)–––-Pct. 6.4.1. din anexa A la cerere din anexa 1 la normele metodologice a fost modificat de pct. 19 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005.6.4.2. Proceduri de evaluare a serviciilor de asistenţă socială …………………………………….6.4.3. Date tehnice referitoare la unitatea de asistenţă socială:a) în cazul unităţii care asistă persoanele la sediul acesteia: … – suprafaţa locuibilă/persoana asistată ……………………….;– condiţii de cazare, numărul de persoane/dormitor ……………..;– condiţii de petrecere a timpului liber …….. ………………;– condiţii de comunicare cu exteriorul ………………………..;– condiţii de servire a mesei ………………………………..;– alte condiţii în funcţie de tipul de servicii de asistenţă socială acordate ………………..;– grupurile sanitare: ………….. la ……………… persoane asistate;– 1 lavabou la ……………. persoane asistate;– 1 duş/cadă la ………….. persoane asistate;– condiţiile de preparare şi servire a hranei ………………….;b) în cazul unităţii care asistă persoanele la domiciliul acestora: … – frecvenţa intervenţiilor, numărul de vizite/săptămână …………;– posibilităţi ale persoanei asistate de comunicare cu alte persoane asistate sau cu familia;– posibilităţi ale persoanei asistate de comunicare cu unitatea de asistenţă socială ………………………………………………;– condiţii de transport al mesei ……………………………..;– operativitatea intervenţiei ……………………………… .6.4.4. Date privind personalul de specialitate al unităţii de asistenţă socială (personal calificat/persoane asistate) …………….6.4.5. Procedura prin care persoanele asistate îşi pot exprima nemulţumirile privind serviciile primite …………………………..7. Resurse umane:7.1. Numărul total de personal: ………., din care:– de conducere ……………………………….;– de execuţie ………………………………..;– cu contract individual de muncă ………………;– cu contract de voluntariat ……., din care …….. persoane vârstnice.–––-Pct. 7.1. din anexa A la cerere din anexa 1 la normele metodologice a fost modificat de pct. 29 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.7.2. Personal de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate auxiliar. Se completează pentru fiecare funcţie:Funcţia/profesie/ocupaţie/calificare/încadrarea în Clasificarea ocupaţiilor din România (şase caractere):a) …………………………………….. … b) …………………………………….. … c) …………………………………… . … –––-Pct. 7.2. din anexa A la cerere din anexa 1 la normele metodologice a fost modificat de pct. 29 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.7.3. Personal de specialitate implicat direct în acordarea serviciilor de asistenţă socială:– număr …………………………………………….– responsabilităţi …………………………………..8. Date privind coordonatorul unităţii de asistenţă socială:Numele ……………………….. prenumele …………………, profesia ………………………………Funcţia în asociaţie/fundaţie …………………………Angajat cu contract individual de muncă……………………………………………………*)9. Patrimoniul unităţii de asistenţă socială (Precizaţi valoarea.):– construcţii ……………………………….– terenuri ………………………………….– alte mijloace fixe …………………………– mijloace de transport ………………………10. Rezultate preconizate în urma acordării subvenţiei………………………………………………………….. +
Anexa B––-la cerere–––-DATEprivind bugetul unităţii de asistenţă socială în anul …….Denumirea unităţii de asistenţă socială ……………………, sediul ………………………….Număr de persoane asistate lunar …………., subvenţia lunară/persoană asistată …………….. leiI. Bugetul┌─────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐│ │ mii lei │├───────────────────────────────────────────────────┬─────┼────┬────┬────┬────┤│ Denumirea │TOTAL│Trim│Trim│Trim│Trim││ indicatorului │ │ I │ II │ III│ IV │├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┤│ Venituri totale, din care: │ │ │ │ │ ││ 1. Venituri ale asociaţiei/fundaţiei*1) │ │ │ │ │ ││ 2. Subvenţie acordată în temeiul Legii nr. 34/1998│ │ │ │ │ ││ Cheltuieli totale, din care:*2)-3) │ │ │ │ │ ││ 1. Cheltuieli de personal*4) │ │ │ │ │ ││ 2. Cheltuieli cu hrana pentru persoanele asistate │ │ │ │ │ ││ 3. Cheltuieli pentru încălzirea şi prepararea │ │ │ │ │ ││ hranei │ │ │ │ │ ││ 4. Cheltuieli cu iluminatul │ │ │ │ │ ││ 5. Cheltuieli pentru plata serviciilor, apă, │ │ │ │ │ ││ canal, salubrizare, telefon │ │ │ │ │ ││ 6. Cheltuieli cu materiale didactice pentru │ │ │ │ │ ││ persoanele asistate │ │ │ │ │ ││ 7. Cheltuieli cu obiecte de inventar de │ │ │ │ │ ││ mică valoare sau scurtă durată şi │ │ │ │ │ ││ echipament pentru persoanele asistate │ │ │ │ │ ││ 8. Cheltuieli de transport pentru persoane │ │ │ │ │ ││ asistate şi însoţitorii lor │ │ │ │ │ ││ 9. Cheltuieli cu materiale sanitare pentru │ │ │ │ │ ││ persoanele asistate │ │ │ │ │ ││10. Cheltuieli cu materiale pentru curăţenie │ │ │ │ │ ││ pentru persoanele asistate │ │ │ │ │ ││11. Cheltuieli pentru funcţionarea mijloacelor │ │ │ │ │ ││ de transport specific activităţii unităţii de │ │ │ │ │ ││ asistenţă socială*5) │ │ │ │ │ ││12. Alte cheltuieli (consumabile de birou, │ │ │ │ │ ││ piese de schimb, reparaţii etc.) │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │└───────────────────────────────────────────────────┴─────┴────┴────┴────┴────┘Notă …
──────────
*1) La veniturile provenite din donaţii, sponsorizări şi alte venituri se vor evidenţia şi bunurile în natură la preţul pieţei.
*2) Cheltuielile prevăzute la pct. 1-11 nu pot fi sub nivelul subvenţiei acordate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetul local.
*3) Din subvenţia acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singură natură.
*4) Din subvenţia acordată pot fi acoperite cheltuieli cu salariile de încadrare a personalului calificat în domeniul asistenţei sociale, care participă efectiv la acordarea serviciilor de asistenţă socială.
*5) Din subvenţia acordată pot fi acoperite cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţă socială.
──────────II. Natura cheltuielilor pentru care se solicită subvenţie–––-Denumirea pct. II din anexa B la cerere din anexa 1 la normele metodologice a fost modificată de pct. 30 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. ┌───────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐ │ │ mii lei │ ├───────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────────┬─────┤ │ Denumirea │Cheltu-│Din sub- │Din │ │ indicatorului │ieli │venţii │veni-│ │ │totale │în baza │turi │ │ │ │Legii │pro- │ │ │ │nr. 34/ │prii │ │ │ │1998 │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────────┼─────┤ │ │ │ │ │ │ 1. Cheltuieli de personal pentru personalul de │ │ │ │ │ specialitate de îngrijire şi asistenţă şi │ │ │ │ │ personalul de specialitate auxiliar │ │ │ │ │ 2. Cheltuieli cu hrana pentru beneficiarii │ │ │ │ │ cantinelor sociale sau ai altor servicii de │ │ │ │ │ acordare a hranei, precum şi pentru │ │ │ │ │ beneficiarii centrelor rezidenţiale │ │ │ │ │ 3. Cheltuieli pentru carburanţii necesari │ │ │ │ │ funcţionării mijloacelor de transport pentru │ │ │ │ │ centrele de zi, unităţile de îngrijiri la │ │ │ │ │ domiciliu şi cantinele sociale │ │ │ │ │ 4. Cheltuieli de întreţinere şi gospodărie: │ │ │ │ │ încălzire, iluminat, apă, canal, salubrizare, │ │ │ │ │ poştă, telefon şi internet │ │ │ │ └───────────────────────────────────────────────────┴───────┴──────────┴─────┘–––-Rândurile 1-11 din coloana 1 de la pct. II din anexa B la cerere din anexa 1 la normele metodologice au fost modificate de pct. 31 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.Coloana 3 de la pct. II din anexa B la cerere din anexa 1 la normele metodologice a fost modificată de pct. 32 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.III. Cheltuieli curente de funcţionare lunare în unitatea de asistenţă socială ………–––-Pct. III din anexa B la cerere din anexa 1 la normele metodologice a fost modificat de pct. 33 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.IV. Costul mediu de întreţinere a unei persoane asistate/lună (cheltuielile curente de funcţionare lunare raportate la numărul de beneficiari/lună) ………..–––-Pct. IV din anexa B la cerere din anexa 1 la normele metodologice a fost modificat de pct. 33 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016. +
Anexa 2–––la normele metodologice––––––––Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Socialeşi Persoanelor VârstniceAgenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială,respectiv a municipiului BucureştiJudeţul ……………………………Consiliul Local……………………..Serviciul specializat………………..Localitatea ………………………..–––-Conform art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, în cuprinsul întregului text al hotărârii Guvernului sintagma „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale” se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice” şi sintagmele „direcţii judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie, respectiv Direcţia generală de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti” şi „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” se înlocuiesc cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”, iar sintagma „direcţie teritorială”, cu sintagma „agenţie teritorială”.RAPORTprivind oportunitatea acordării subvenţieiDenumirea asociaţiei/fundaţiei care a solicitat subvenţia ………..Numărul/data de înregistrare la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice/consiliul local a cererii de solicitare a subvenţiei ………………………………….–––-Conform art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, în cuprinsul întregului text al hotărârii Guvernului sintagma „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale” se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice” şi sintagmele „direcţii judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie, respectiv Direcţia generală de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti” şi „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” se înlocuiesc cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”, iar sintagma „direcţie teritorială”, cu sintagma „agenţie teritorială”.Unitatea de asistenţă socială pentru care se solicită subvenţia ………………………………………….Localitatea în care are sediul unitatea de asistenţă socială ……………………………………………….Persoane intervievate (nume, prenume, funcţie) ………………….Data efectuării evaluării …………………………………….1. Necesităţile şi priorităţile comunităţii:– problemele sociale existente ……………………………….;– priorităţile comunităţii …………………………………. .2. Descrierea unităţii de asistenţă socială:– funcţionează din anul ……………………………………..;– serviciile de asistenţă socială acordate …………………….;– numărul de persoane asistate ……………………………… .3. Justificarea unităţii de asistenţă socială:– concordanţa dintre necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii şi serviciile de asistenţă socială acordate în unitatea de asistenţă socială;– existenţa şi a altor furnizori de servicii de asistenţă socială şi tipul serviciilor acordate.4. Acordarea serviciilor de asistenţă socială4.1. Instrumente de lucru utilizate ……………………………4.2. Proceduri de evaluare a serviciilor de asistenţă socială …….4.3. Date tehnice referitoare la unitatea de asistenţă socială:a) în cazul unităţii care asistă persoanele la sediul acesteia: … – suprafaţă locuibilă/persoană asistată ……………………….;– condiţii de cazare, numărul de persoane/dormitor ……………..;– condiţii de petrecere a timpului liber ………………………;– condiţii de comunicare cu exteriorul ………………………..;– condiţii de servire a mesei ……………………………….;– alte condiţii în funcţie de tipul de servicii de asistenţă socială acordate ……………………….;– grupurile sanitare: ………….. la ……………… persoane asistate;– 1 lavabou la …………… persoane asistate;– 1 duş/cadă la ………….. persoane asistate;– condiţiile de preparare şi servire a hranei …………………;b) în cazul unităţii care asistă persoanele la domiciliul acestora: … – frecvenţa intervenţiilor, numărul de vizite/săptămână …………………………………………..;– posibilităţi ale persoanei asistate de comunicare cu alte persoane asistate sau cu familia …….;– posibilităţi ale persoanei asistate de comunicare cu unitatea de asistenţă socială …………;– condiţii de transport al mesei …………………………….;– operativitatea intervenţiei ……………………………… .4.4. Date privind personalul de specialitate al unităţii de asistenţă socială (personal calificat/persoane asistate) ……………..4.5. Procedura prin care persoanele asistate îşi pot exprima nemulţumirile privind serviciile primite …………………………..5. Resurse umane5.1. Numărul total de personal: ………., din care:– de conducere ……………………………….;– de execuţie ………………………………..;– cu contract individual de muncă ………………;– cu contract de voluntariat ……, din care …….. persoane vârstnice.5.2. Personal de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate auxiliar care participă efectiv la acordarea serviciilor sociale. Se completează pentru fiecare funcţie:Funcţia/profesie/ocupaţie/calificare/încadrarea în Clasificarea ocupaţiilor din România (şase caractere):a) ……………………………………. … b) ……………………………………. … c) ………………………………….. . … –––-Pct. 5 din anexa 2 la normele metodologice a fost modificat de pct. 34 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.6. Alte probleme identificate …………………………..7. Propunere privind oportunitatea acordării subvenţiei pentru unitatea de asistenţă socială:a) numărul de persoane asistate lunar ………………………………………………; … b) subvenţia ce urmează să fie acordată în anul …………………………………. lei. … Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti Director, ………………. ………………….. (numele şi prenumele (numele şi prenumele persoanei care a efectuat evaluarea semnătura/ştampila) semnătura)–––- Conform art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, În cuprinsul întregului text al hotărârii Guvernului sintagma „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale” se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice” şi sintagmele „direcţii judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie, respectiv Direcţia generală de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti” şi „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” se înlocuiesc cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”, iar sintagma „direcţie teritorială”, cu sintagma „agenţie teritorială”. Consiliul Local ……………. Data întocmirii raportului ……….. +
Anexa 3––-la normele metodologice–––––––– Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice Asociaţia/Fundaţia Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti Consiliul Local ……………………. Judeţul …………………………… Nr. …………/……………………–––- Conform art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, în cuprinsul întregului text al hotărârii Guvernului sintagma „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale” se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice” şi sintagmele „direcţii judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie, respectiv Direcţia generală de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti” şi „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” se înlocuiesc cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”, iar sintagma „direcţie teritorială”, cu sintagma „agenţie teritorială”. Nr. ……./………CONVENŢIE*1)pentru acordarea de servicii de asistenţă socialăNotă …
──────────
*1) provizorie/definitivă.
──────────În baza prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială,Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/Consiliul Local ………………, cu sediul în ……………….., telefon ……………., cod fiscal …………….., cont virament ………………………., deschis la …………………………, reprezentat de ……/(numele, prenumele şi funcţia)/…………………–––-Conform art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, în cuprinsul întregului text al hotărârii Guvernului sintagma „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale” se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice” şi sintagmele „direcţii judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie, respectiv Direcţia generală de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti” şi „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” se înlocuiesc cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”, iar sintagma „direcţie teritorială”, cu sintagma „agenţie teritorială”.şiAsociaţia/Fundaţia ………………………, cu sediul în …………………………………, telefon ……………….., cod fiscal ……………., cont virament*2) …………………., deschis la …………………………., reprezentată de ……./(nume şi prenume)……….,Notă …
──────────
*2) cont bancar special pentru subvenţie.
──────────au convenit următoarele:I. Obiectul convenţiei1. Acordarea de către Asociaţia/Fundaţia …………………………………. a serviciilor de asistenţă socială, în conformitate cu fişele tehnice ale unităţilor de asistenţă socială, pentru un număr mediu lunar de …………. persoane asistate.2. Subvenţionarea de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice de la bugetul de stat/consiliul local de la bugetul local a serviciilor de asistenţă socială acordate de asociaţie/fundaţie, în limita sumei de ………………………… lei în anul ……….. .–––-Pct. 2 de la pct. I din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale” cu sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”.3. Asociaţia/Fundaţia se angajează să asigure din venituri proprii, conform bugetului/bugetelor unităţii de asistenţă socială cheltuieli curente de funcţionare, respectiv cu suma de ……. lei în bani şi/sau natură, după cum urmează:– în bani …………. lei;– în natură ……….. lei.–––-Pct. 3 de la pct. I din anexa 3 la normele metodologice a fost introdus pct. 35 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.II. Durata convenţiei1. Durata convenţiei este de la 1 ianuarie până la …………….. (nu poate depăşi data de 31 decembrie a anului pentru care se acordă subvenţia).2. Durata convenţiei provizorii este de la data de 1 ianuarie până la data încheierii convenţiei definitive, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat/data aprobării bugetului local.3. Durata convenţiei definitive este de la data încetării convenţiei provizorii până la data prevăzută la pct. 1.III. Obligaţiile asociaţiei/fundaţiei sunt:1. acordarea serviciilor de asistenţă socială potrivit fişelor tehnice ale unităţilor de asistenţă socială;2. utilizarea subvenţiei în exclusivitate pentru serviciile de asistenţă socială acordate categoriilor de persoane asistate pentru care subvenţia a fost aprobată;3. depunerea, până la data de 5 a fiecărei luni, a raportului privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea subvenţiei acordate în luna anterioară şi a cererii privind subvenţia pentru luna curentă la agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local;–––-Pct. 3 de la pct. III din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”.4. depunerea, în termen de 15 zile de la data încetării convenţiei definitive, la agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local a raportului privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea subvenţiei în anul pentru care a fost încheiată convenţia;–––-Pct. 4 de la pct. III din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”.5. menţionarea în documentele referitoare la activitatea de asistenţă socială a faptului că beneficiază de subvenţie de la bugetul de stat/local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială;6. comunicarea în termen de 30 de zile la agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local, în scris, a oricărei modificări cu privire la datele, informaţiile şi documentele care au stat la baza aprobării subvenţiei;–––-Pct. 6 de la pct. III din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”.7. asigurarea accesului la sediul asociaţiei/fundaţiei/unităţii de asistenţă socială a persoanelor împuternicite de agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local să efectueze controlul privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi modul de utilizare a subvenţiei, precum şi punerea la dispoziţia acestora a documentelor solicitate;–––-Pct. 7 de la pct. III din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”.8. restituirea, în termen de 5 zile de la încetarea convenţiei, a sumelor primite cu titlu de subvenţie şi rămase necheltuite până la 31 decembrie.IV. Obligaţiile agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliului local sunt:–––-Partea introductivă a pct. IV din anexa 3 la normele metodologice a fost modificată de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”.1. acordarea, până la data de 25 a fiecărei luni, a subvenţiei aprobate;2. acordarea de asistenţă de specialitate cu privire la acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea subvenţiei de către asociaţie/fundaţie.V. Forţa majorăPartea care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea forţei majore şi de a lua orice măsura care îi stă la dispoziţie în vederea încetării acesteia.Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de 3 luni, orice parte are dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentei convenţii, fără ca nici o parte să poată pretinde daune-interese.Forţa majoră exonerează părţile de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezenta convenţie.În situaţia în care agenţia teritorială sau, după caz, consiliul local se află în imposibilitate de plată datorită unor cauze de forţă majoră şi în aceasta perioadă serviciile de asistenţă socială au fost acordate cu respectarea condiţiilor care au stat la baza acordării subvenţiei, subvenţia se poate acorda şi retroactiv pe o perioadă care nu poate depăşi 3 luni calendaristice.–––-Paragraful patru de la pct. V din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „direcţie teritorială” cu sintagma „agenţie teritorială”.În cazul încetării forţei majore care a condus la imposibilitatea de plată, agenţia teritorială sau, după caz, consiliul local va notifica imediat asociaţiei/fundaţiei această situaţie.–––-Paragraful cinci de la pct. V din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „direcţie teritorială” cu sintagma „agenţie teritorială”.În perioada în care, datorită unor cauze de forţă majoră, asociaţia sau fundaţia se află în imposibilitate de a acorda serviciile de asistenţă socială, subvenţia nu se acordă.VI. Suspendarea convenţieiPrezenta convenţie se suspendă în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la cap. III pct. 3 şi 7.Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local va notifica asociaţiei/fundaţiei că subvenţia pe luna respectivă nu se mai acordă.–––-Paragraful doi de la pct. VI din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”.VII. Încetarea convenţieiPrezenta convenţie încetează:a) prin acordul de voinţă al părţilor; … b) prin reziliere, la solicitarea motivată a uneia dintre părţi; … c) la data expirării duratei pentru care a fost încheiată, în cazul în care convenţia nu a fost reziliată; … d) dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de 3 luni. … În cazul în care una dintre părţi nu îşi respectă obligaţiile asumate prin prezenta convenţie, partea lezată va notifica părţii în culpă să depună toate diligenţele pentru executarea corespunzătoare a clauzelor contractuale.Dacă partea în culpă nu se conformează în termen de 15 zile de la primirea notificării, partea lezată poate rezilia în mod unilateral convenţia.VIII. Modificarea convenţieiModificarea prezentei convenţii poate fi făcută prin act adiţional, cu acordul ambelor părţi.IX. LitigiiÎn caz de litigiu părţile vor încerca soluţionarea acestuia în mod amiabil.În cazul în care nu reuşesc soluţionarea în mod amiabil a litigiului, acesta se soluţionează de către instanţele judecătoreşti, potrivit legii.X. Dispoziţii finaleOrice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentei convenţii, trebuie să fie transmisă în scris.Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.Prezenta convenţie s-a încheiat la sediul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliului local, în două exemplare.–––-Paragraful trei de la pct. X din anexa 3 la normele metodologice a fost modificat de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, prin înlocuirea sintagmei „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”. Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/ Asociaţia/Fundaţia Consiliul Local ………………. ………………….–––- Conform art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, în cuprinsul întregului text al hotărârii Guvernului sintagma „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale” se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice” şi sintagmele „direcţii judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie, respectiv Direcţia generală de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti” şi „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” se înlocuiesc cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”, iar sintagma „direcţie teritorială”, cu sintagma „agenţie teritorială”. Data ……………. +
Anexa 4––-la normele metodologice––––––––ASOCIAŢIA/FUNDAŢIA………………RAPORTprivind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizareasubvenţiei în luna …………….. anul ……..În baza Convenţiei nr. …………, încheiată la data …………………. între Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/Consiliul Local …………… şi Asociaţia/Fundaţia ………………………., cu sediul în ………………………., subvenţia în sumă de …………….. lei, acordată în luna ……………, a fost utilizată după cum urmează:–––-Conform art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016, în cuprinsul întregului text al hotărârii Guvernului sintagma „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale” se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice” şi sintagmele „direcţii judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie, respectiv Direcţia generală de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti” şi „Direcţia de muncă şi solidaritate socială” se înlocuiesc cu sintagma „agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti”, iar sintagma „direcţie teritorială”, cu sintagma „agenţie teritorială”.I. Raport de activitate*1)Notă …
──────────
*1) Se va completa pentru fiecare unitate/tip de unitate de asistenţă socială.
──────────1. Descrierea pe scurt a derulării serviciilor de asistenţă socială până la data întocmirii raportului (beneficiarii, servicii de asistenţă socială acordate, resurse umane, eventualele modificări în desfăşurarea activităţilor, colaborarea cu alţi parteneri etc.; descrierea nu va depăşi o pagină):– activităţi planificate şi realizate;– activităţi planificate şi nerealizate;– activităţi neplanificate şi realizate;– rezultate obţinute.2. Numărul total*2) de persoane beneficiare pentru care s-a cheltuit subvenţia în luna raportată, din care, pe fiecare unitate de asistenţă socială:Notă …
──────────
*2) Numărul de persoane beneficiare din toate unităţile de asistenţă socială ale asociaţiei/fundaţiei.
──────────– ………………………………………;– ……………………………………. .II. Raport financiar*3):Notă …
──────────
*3) Se va completa atât centralizat pentru toate unităţile de asistenţă socială ale asociaţiei/fundaţiei, cât şi distinct pentru fiecare unitate de asistenţă socială.
──────────– valoarea subvenţiei de la bugetul de stat/bugetul local ………………………………………;– dobânzi bancare (cumulate pentru perioada respectivă) ………………………………………..;– sold în cont la începutul perioadei raportate, conform extrasului de cont ………………………;– sold în casă la începutul perioadei raportate ……………………………………………….;– sold la sfârşitul perioadei de raportare, conform extrasului de cont …………………………..;– sold în casă la sfârşitul perioadei de raportare …………………………………………… .Cheltuieli efectuate (mii lei): ┌──────────────────────────────────────────────────┬───────┬───────────┬──────┐ │ │Cheltu-│Cheltuieli │Chel- │ │ │ieli │subvenţio- │tuieli│ │ Cheltuieli │totale │nate con- │din │ │ │ │form Legii │con- │ │ │ │nr. 34/1998│tribu-│ │ │ │ │ţia │ │ │ │ │asoci-│ │ │ │ │aţiei/│ │ │ │ │funda-│ │ │ │ │ţiei │ ├──────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┼──────┤ │ 1. Cheltuieli de personal pentru personalul de │ │ │ │ │ specialitate de îngrijire şi asistenţă şi │ │ │ │ │ personalul de specialitate auxiliar │ │ │ │ │ 2. Cheltuieli cu hrana pentru beneficiarii │ │ │ │ │ cantinelor sociale sau ai altor servicii de │ │ │ │ │ acordare a hranei, precum şi pentru │ │ │ │ │ beneficiarii centrelor rezidenţiale │ │ │ │ │ 3. Cheltuieli pentru carburanţii necesari │ │ │ │ │ funcţionării mijloacelor de transport pentru │ │ │ │ │ centrele de zi, unităţile de îngrijiri la │ │ │ │ │ domiciliu şi cantinele sociale │ │ │ │ │ 4. Cheltuieli de întreţinere şi gospodărie: │ │ │ │ │ încălzire, iluminat, apă, canal, salubrizare,│ │ │ │ │ poştă, telefon şi internet │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┼──────┤ │ TOTAL: │ │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────┴───────┴───────────┴──────┘–––-Rândurile 1-11 din coloana 1 de la pct. II din anexa 4 la normele metodologice au fost modificate de pct. 36 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 7 octombrie 2016.Justificarea cheltuielilor(se anexează în copie documentele justificative pentru cheltuielile efectuate din subvenţia acordată):────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Natura/nr./data Emitentul Suma Bunuri/servicii documentului documentului (lei) achiziţionate Observaţii justificativ justificativ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL:────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Reprezentantul Responsabilul financiar asociaţiei/fundaţiei, al unităţii de asistenţă socială, ………………….. …………………………… (numele şi prenumele) (numele şi prenumele) Semnătura şi ştampila Semnătura ………………… ……………. Data …………….––