privind constituirea şi utilizarea fondului de stimulente de către Autoritatea Naţională a Vămilor
+
Capitolul ISursele de constituire a fondului de stimulente1. Fondul de stimulente se constituie, potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, din următoarele surse:a) prin aplicarea unui coeficient de 35% la sumele încasate pentru bugetul de stat, ca urmare a controlului vamal, reprezentând dobânzi, penalităţi de întârziere şi amenzi; … b) prin aplicarea unui coeficient de 15% la sumele confiscate; … c) prin aplicarea unui coeficient de 8% la sumele provenite din valorificarea bunurilor rezultate din confiscări, după deducerea cheltuielilor efectuate cu valorificarea; … d) prin aplicarea unui coeficient de 5% din sumele încasate prin executare silită, cu excepţia dobânzilor, penalităţilor şi a amenzilor prevăzute la lit. a). … 2. Prin sume confiscate, potrivit prevederilor pct. 1 lit. b), se înţelege sumele în lei şi în valută pentru care s-a dispus această măsură de organele vamale. Sumele în valută confiscate se evaluează în lei, la cursul de schimb practicat de Banca Naţională a României în ziua în care acestea au devenit proprietatea privată a statului, în condiţiile legii.3. Prin bunuri rezultate din confiscări, în sensul pct. 1 lit. c), se înţelege obiectele şi mărfurile confiscate, devenite proprietate privată a statului, în condiţiile legii, inclusiv bunurile reţinute care nu au îndeplinit condiţiile de vămuire şi care au fost valorificate, precum şi cele abandonate în timpul controlului. În această categorie se includ şi sumele reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate pentru săvârşirea unor contravenţii la regimul vamal şi care nu mai pot fi identificate. Fac parte din aceeaşi categorie şi metalele preţioase şi semipreţioase, pietrele preţioase şi semipreţioase, precum şi obiectele confecţionate din acestea.4. Bunurile confiscate reprezentând arme, muniţii, echipament militar, produse şi materiale explozive, stupefiante, obiecte de patrimoniu, precum şi alte bunuri similare se predau şi se valorifică în condiţiile legii. Sumele obţinute din valorificarea acestor bunuri nu se constituie în fond de stimulente. Personalul vamal care are o contribuţie directă la confiscarea acestor bunuri va fi stimulat din fondul de rezervă constituit la dispoziţia secretarului de stat, potrivit prezentelor norme metodologice. +
Capitolul IIModul de constituire şi de evidenţiere a fondului de stimulente5. Fondul de stimulente se constituie şi se evidenţiază astfel:a) la nivelul birourilor vamale, din sumele provenite din activitatea proprie; … b) la nivelul direcţiilor regionale vamale, din sumele provenite din activitatea proprie şi din virarea unei cote de 10% din fondul constituit la nivelul birourilor vamale din raza lor de activitate; … c) la nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor, din sumele provenite din activitatea proprie şi din virarea unei cote de 30% din fondul constituit la birourile vamale şi, respectiv, din cel constituit la direcţiile regionale vamale din sumele provenite din activitatea proprie; … d) la nivelul Autorităţii Naţionale de Control, în condiţiile art. 16 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în cota stabilită prin ordin al ministrului delegat pentru coordonarea autorităţilor de control. … 6. Din fondul constituit în condiţiile pct. 5 lit. c) se asigură stimularea personalului din cadrul aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi se stabileşte fondul de rezervă la dispoziţia secretarului de stat, reprezentând 10% din fondul astfel constituit. +
Capitolul IIIModul de utilizare a fondului de stimulente7. Utilizarea sumelor constituite potrivit pct. 5 lit. a), b) şi c) pentru stimularea personalului din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor se face pe baza următoarelor criterii de repartizare:a) contribuţia directă şi efectivă, cu respectarea normelor legale şi a îndatoririlor specifice, la identificarea surselor suplimentare de venituri la bugetul de stat şi la declanşarea măsurilor prevăzute de lege pentru atragerea acestora, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere a amenzilor; … b) asumarea responsabilităţii, pe baza respectării şi aplicării legii şi a normelor interne de lucru, în identificarea, constatarea şi sesizarea organelor de urmărire penală atunci când ia cunoştinţă de săvârşirea unor infracţiuni sau, după caz, în sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii, stabilite prin Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României; … c) executarea cu competenţă şi profesionalism a atribuţiilor de control vamal şi supraveghere vamală, concretizată în frecvenţa, natura, dificultatea şi valoarea descoperirilor, în scopul diminuării şi eliminării încălcărilor legislaţiei vamale; … d) aportul personal determinant la buna organizare şi funcţionare a compartimentului din care face parte beneficiarul stimulentelor şi la îndeplinirea obiectivelor activităţii proprii; … e) urmărirea îndeplinirii măsurilor de valorificare a bunurilor rezultate din confiscări, inclusiv a celor de executare silită, de către organele abilitate potrivit prevederilor legale şi de evidenţiere a sumelor astfel obţinute, în scopul constituirii fondului de stimulente al Autorităţii Naţionale a Vămilor; … f) respectarea regulamentelor, a ordinelor şi a instrucţiunilor, inclusiv a normelor de comportare în unitate şi asigurarea unui mediu profesional dinamic şi stimulativ; … g) îndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor specifice funcţiei de conducere, manifestarea civilizată, demnă, cooperantă în raporturile cu personalul din subordine şi utilizarea de criterii obiective de apreciere profesională; … h) executarea corectă, corespunzătoare calitativ şi în termenele stabilite a atribuţiilor de serviciu, eliminarea întârzierilor sau tergiversărilor, adoptarea unei atitudini ferme, neechivoce în relaţiile de serviciu, semnalarea incidentelor apărute şi formularea de propuneri concrete de rezolvare a acestora; … i) identificarea deficienţelor de reglementare în domeniul propriu de activitate şi prezentarea de propuneri adecvate de îmbunătăţire a cadrului normativ existent. … +
Capitolul IVRepartizarea şi acordarea stimulentelor8. Cuantumul lunar al stimulentelor poate fi de cel mult trei salarii de bază lunare brute pentru personalul care îndeplineşte, corespunzător atribuţiilor şi răspunderilor stabilite prin fişa postului, criteriile prevăzute la pct. 7, indiferent de compartimentul în care este încadrat. În mod excepţional, în cazuri temeinic justificate, secretarul de stat al Autorităţii Naţionale a Vămilor poate aproba stimulente peste acest nivel, pentru personalul cu prestaţii profesionale deosebite şi rezultate meritorii în activitatea desfăşurată.9. Ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control acordă stimulente din fondul constituit în condiţiile pct. 5 lit. d) pentru personalul din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor care se evidenţiază prin realizări remarcabile în activitatea profesională, inclusiv prin descoperirea unor fapte antisociale grave şi luarea măsurilor prevăzute de lege.10. Sunt competenţi să aprobe stimulente potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice:a) secretarul de stat al Autorităţii Naţionale a Vămilor pentru: … – directorii, directorii adjuncţi şi şefii serviciilor independente din aparatul central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, la propunerea subsecretarului de stat al Autorităţii Naţionale a Vămilor;– personalul de conducere şi de execuţie din aparatul central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, la propunerea şefilor direcţiilor de specialitate sau ai serviciilor independente;– directorii executivi şi directorii executivi adjuncţi din cadrul direcţiilor regionale vamale, la propunerea subsecretarului de stat al Autorităţii Naţionale a Vămilor;– şefii birourilor vamale şi adjuncţii acestora, la propunerea directorilor executivi ai direcţiilor regionale vamale;b) directorii executivi ai direcţiilor regionale vamale pentru: … – personalul din aparatul propriu, cu excepţia directorilor executivi adjuncţi, la propunerea şefilor de compartimente din direcţiile regionale vamale;– personalul din cadrul birourilor vamale subordonate, la propunerea şefilor acestora, cu excepţia şefilor birourilor vamale şi a adjuncţilor acestora. +
Capitolul VDispoziţii finale11. Secretarul de stat al Autorităţii Naţionale a Vămilor poate dispune, în cazuri temeinic justificate, redistribuirea unor fonduri de stimulente între structurile Autorităţii Naţionale a Vămilor care au contribuit la realizarea acestora, în aplicarea prevederilor cap. III din prezentele norme metodologice.12. Plata stimulentelor aprobate se face, de regulă, o dată pe lună, în cursul lunii curente pentru luna expirată sau în lunile următoare.13. Sumele reprezentând fondul de stimulente, rămase neutilizate la sfârşitul lunii, respectiv al anului, se reportează lunar şi anual, urmând a fi utilizate cu aceeaşi destinaţie.14. Evidenţierea în contabilitate a operaţiunilor de constituire şi utilizare a fondurilor de stimulente se efectuează potrivit Instrucţiunilor privind aplicarea planului de conturi pentru instituţiile publice.15. Stimulentele nu fac parte din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii, iar asupra acestora nu se calculează, potrivit legii, contribuţia de asigurări sociale de stat şi contribuţia pentru ajutorul de şomaj şi nici contribuţii sociale ale angajatorului. Stimulentele acordate personalului se impozitează în condiţiile legii.16. Sumele incluse în fondul de stimulente cu încălcarea prevederilor legale privind constituirea acestora vor fi deduse din fondul existent sau constituit în perioada următoare şi vor fi virate conform destinaţiilor legale.17. În cazurile în care, ulterior constituirii şi utilizării fondului de stimulente, instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri definitive şi irevocabile de anulare a proceselor-verbale de sancţionare contravenţională sau a măsurilor de confiscare ori a dobânzilor sau penalităţilor de întârziere, sumele astfel constituite se deduc din fondul de stimulente, urmând destinaţia stabilită de lege.18. Sumele existente în soldurile fondurilor de stimulare constituite până la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice se includ în noul fond de stimulente şi se utilizează potrivit prevederilor prezentelor norme.19. Personalul însărcinat cu exercitarea controlului financiar preventiv din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi din unităţile sale subordonate are obligaţia să verifice corecta constituire şi utilizare a fondului de stimulente şi să nu permită constituirea şi, după caz, plata sumelor încasate cu încălcarea prevederilor prezentelor norme metodologice.–––