NORME METODOLOGICE din 10 martie 2009

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 25/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL SANATATII
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 6 aprilie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 1033 14/06/2011
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 15REFERIRE LAORDIN 1842 06/11/2008 ANEXA 1
ART. 15REFERIRE LAORDIN 1842 06/11/2008 ANEXA 2
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEORDIN 1033 14/06/2011
ActulREFERIT DEORDIN 325 18/04/2011
ActulAPROBAT DEORDIN 288 10/03/2009
ActulCONTINUT DEORDIN 288 10/03/2009

de constituire, păstrare şi utilizare a Rezervei Ministerului Sănătăţii



 + 
Capitolul IConstituirea Rezervei Ministerului Sănătăţii + 
Articolul 1(1) Constituirea Rezervei Ministerului Sănătăţii, denumită în continuare Rezerva, se realizează pe baza nomenclatorului de produse şi bunuri cuprins în anexa nr. 2.(2) Sortimentele de produse şi bunuri, precum şi cantităţile prevăzute în nomenclatorul cuprins în anexa nr. 2 pot fi modificate prin ordin al ministrului sănătăţii.
 + 
Articolul 2Procurarea de produse şi bunuri în Rezervă se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.
 + 
Capitolul IIPăstrarea şi utilizarea produselor şi bunurilor din Rezervă + 
Articolul 3(1) Pentru depozitarea şi conservarea produselor şi bunurilor din Rezervă, Ministerul Sănătăţii poate încheia contracte de prestări de servicii în condiţiile legii.(2) Pentru produsele şi bunurile din Rezervă existente la nivelul unităţilor sanitare, depozitarea şi conservarea se asigură de către conducerea acestora.
 + 
Articolul 4Spaţiile destinate depozitării produselor şi bunurilor din Rezervă trebuie să fie amenajate şi trebuie să prezinte garanţii pentru o bună conservare şi securitate.
 + 
Articolul 5(1) În cazul unităţilor sanitare care deţin stocuri de produse şi bunuri din Rezervă şi care au obligaţia de a asigura depozitarea şi conservarea acestora, depozitarea se face în încăperi separate de încăperile în care sunt păstrate produsele acestor unităţi.(2) În situaţia în care volumul produselor şi bunurilor din Rezervă este redus şi nu se justifică repartizarea unui spaţiu de depozitare separat, aceste produse şi bunuri pot fi depozitate în acelaşi spaţiu cu produsele unităţii respective, dar în zone special amenajate, corespunzătoare din punctul de vedere al depozitării, conservării şi manipulării.(3) Conducerile unităţilor sanitare care deţin stocuri de produse şi bunuri din Rezervă asigură gestionarea lor prin persoane desemnate, numite prin decizie a acestora.
 + 
Articolul 6(1) Pentru medicamente, seruri, vaccinuri şi alte materiale specifice, unităţile depozitare aplică dispoziţiile legale privind pierderile materiale produse în timpul depozitării, manipulării şi transportului.(2) Documentaţia legală privind perisabilităţile se întocmeşte de unitatea depozitară, după caz.(3) Un exemplar al documentaţiei prevăzute la alin. (2) este transmis Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe, care o analizează şi o prezintă ministrului sănătăţii spre aprobare.
 + 
Capitolul IIIScoaterea produselor din Rezervă + 
Articolul 7(1) Unitatea depozitară are obligaţia de a conduce evidenţa termenelor de valabilitate a tuturor produselor din Rezervă, transmiţând Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe produsele şi cantităţile din Rezervă al căror termen de valabilitate expiră în următoarele 10 luni.(2) Situaţia termenelor de valabilitate a produselor păstrate, avizată de direcţia de sănătate publică în cazul unităţilor sanitare, este transmisă lunar, până la data de 5 a lunii curente pentru luna precedentă.(3) Situaţia termenelor de valabilitate pentru produsele păstrate sterile, avizată de direcţia de sănătate publică în cazul unităţilor sanitare, se transmite de unitatea depozitară trimestrial, până la data de 10 a lunii curente pentru trimestrul încheiat, la Ministerul Sănătăţii – Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe.(4) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi de unităţile sanitare care deţin produse din Rezervă.(5) Pe baza situaţiilor transmise în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) şi (3) şi având în vedere necesarul transmis de direcţiile de sănătate publică pentru situaţiile care necesită intervenţii medicale ca urmare a producerii unor situaţii speciale, Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe propune produsele şi bunurile care urmează a fi scoase din Rezervă prin ordin al ministrului sănătăţii.
 + 
Articolul 8(1) Scoaterea produselor din Rezervă se poate efectua în următoarele situaţii:a) asigurarea produselor necesare pentru intervenţiile medicale necesare în situaţii speciale;b) existenţa în stocurile Rezervei a unor cantităţi de produse al căror termen de valabilitate expiră în următoarele 10 luni;c) existenţa în stocurile Rezervei a unor cantităţi de produse al căror termen de valabilitate depăşeşte următoarele 10 luni, dar care au utilizare restrânsă datorită progresului terapeutic şi/sau un rulaj al stocurilor scăzut;d) acordarea unor ajutoare umanitare.(2) Scoaterea produselor din Rezervă în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, iar scoaterea produselor în cazul prevăzut la alin. (1) lit. d) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
 + 
Articolul 9(1) Produsele şi bunurile scoase din Rezervă, aflate la unitatea depozitară, sunt transferate direcţiilor de sănătate publică sau unităţilor sanitare, după caz. Produsele transferate pe baza procesului-verbal de predare-preluare ies din patrimoniul Ministerului Sănătăţii şi se înregistrează în patrimoniul direcţiilor de sănătate publică sau al unităţilor sanitare, după caz.(2) Consumul produselor se înregistrează pe baza documentelor justificative şi pe cheltuiala direcţiilor de sănătate publică sau a unităţii sanitare, după caz.(3) Produsele şi bunurile din Rezervă existente la unităţile sanitare se scot din rezervă în situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-c) prin ordin al ministrului sănătăţii.
 + 
Articolul 10În cazul unităţilor sanitare care deţin stocuri de produse din Rezervă al căror termen de valabilitate a expirat, scoaterea acestora se poate efectua, în condiţiile legii, la nivelul acestor unităţi.
 + 
Capitolul IVEvidenţa produselor din Rezervă + 
Articolul 11Evidenţa produselor din Rezervă se organizează astfel:a) la nivelul unităţilor depozitare – evidenţa contabilă de gestiune cantitativ-valorică conform legislaţiei în vigoare; acestea întocmesc trimestrial şi anual situaţia stocurilor produselor din Rezervă, cantitativ şi valoric, pe care o transmit Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe;b) la nivelul Ministerului Sănătăţii se organizează şi se conduce evidenţa analitică pe fiecare categorie de bunuri;c) la nivelul unităţilor sanitare care deţin produse din Rezervă se organizează şi se conduce evidenţa analitică pe categorii de bunuri.
 + 
Articolul 12Unităţile depozitare, precum şi unităţile sanitare care deţin produse din Rezervă au obligaţia de a le inventaria anual, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
 + 
Capitolul VResponsabilităţi + 
Articolul 13Managerii unităţilor sanitare care deţin produse şi bunuri din Rezervă, precum şi conducătorii unităţilor depozitare, după caz, au obligaţia:a) de a asigura gestionarea acestora în conformitate cu dispoziţiile prezentului ordin;b) de a conduce evidenţa termenelor de valabilitate a acestora şi de a le transmite, până la data de 5 a lunii curente pentru luna precedentă, Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe;c) de a organiza evidenţa contabilă de gestiune cantitativ-valorică a produselor şi bunurilor primite din Rezervă;d) de a transmite Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe documentaţia legală privind perisabilităţile rezultate pe perioada depozitării şi conservării acestora;e) de a respecta prevederile cuprinse în prezentul ordin referitoare la modalitatea de scoatere a produselor şi bunurilor din Rezervă.
 + 
Articolul 14Direcţiile de sănătate publică au următoarele obligaţii:a) de a verifica unităţile sanitare care deţin stocuri de produse şi bunuri din Rezervă cu privire la respectarea de către managerii acestora a obligaţiilor prevăzute la art. 13;b) de a aviza situaţiile transmise de unităţile sanitare care deţin stocuri de produse şi bunuri din Rezervă, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5), în termen de maximum 24 de ore de la data prezentării acestora;c) de a întocmi necesarul de produse şi bunuri, pe unităţi sanitare şi pe judeţ, pentru intervenţia medicală în situaţii speciale cu implicaţii asupra sănătăţii publice, în termen de maximum 24 de ore de la producerea situaţiei de urgenţă.
 + 
Capitolul VIÎnregistrarea în evidenţa contabilă a produselor şi bunurilor din Rezervă + 
Articolul 15Operaţiunile contabile privind înregistrarea şi raportarea cheltuielilor aferente produselor şi bunurilor din Rezervă, la nivelul Ministerului Sănătăţii, al direcţiilor de sănătate publică şi al unităţilor sanitare, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.842/2008 pentru aprobarea Monografiei privind înregistrarea în contabilitate a produselor şi bunurilor din Rezerva Ministerului Sănătăţii Publice, a vaccinurilor şi altor produse achiziţionate în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi a produselor şi bunurilor provenite din donaţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 5 decembrie 2008.––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x