NORME METODOLOGICE din 1 martie 2023

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 17/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL CERCETARII, INOVARII SI DIGITALIZARII
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 8 martie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 21555 29/11/2023
ActulACTUALIZEAZA PENORMA 01/03/2023
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 20.319 din 1 martie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 8 martie 2023.
 + 
Articolul 1(1)Programul „Henri Coandă“ (Program) finanțează participarea elevilor și studenților la competițiile tehnico-științifice internaționale.(2)În sensul prezentului ordin este considerată competiție tehnico-științifică internațională acea competiție care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:a)a reunit participanți din cel puțin trei state;b)a fost organizată de către o autoritate publică, instituție publică, instituție de învățământ, persoană juridică de drept privat lucrativ sau nelucrativ, română sau străină;c)competiția se bucură de o înaltă recunoaștere și prestigiu internațional;d)competiția a presupus realizarea unui bun, serviciu sau a unei aplicații specifice cercetării aplicative și inovării;e)competiția se încadrează în cel puțin unul dintre domeniile prevăzute la art. 2.(3)Condiția prevăzută la alin. (2) lit. c) se individualizează de către comisia de evaluare pe baza următoarelor criterii:a)numărul de state participante;b)apartenența sau relațiile României la/cu entitatea care organizează competiția;c)impactul competiției asupra domeniului cercetării-dezvoltării și inovării;d)imaginea publică a competiției în plan național și internațional.
 + 
Articolul 2Bursele de cercetare se acordă în vederea participării elevilor și studenților la competițiile tehnico-științifice internaționale în următoarele domenii:a)Bioeconomie:1.tehnologii pentru economia albastră – includ tehnologiile inovative pentru creșterea sustenabilității și valorificarea superioară a resurselor marine – minerale, energetice neconvenționale, biologice;2.ameliorarea semințelor și raselor – crearea de soiuri/varietăți/hibrizi/ideotipuri de plante și rase de animale mai bine adaptate la noile provocări din agricultură și silvicultură, precum schimbările climatice, factorii de stres biotici și abiotici existenți, nevoia de hrană sănătoasă și în volume tot mai mari și de un mediu sănătos. Include și producerea de puieți forestieri genetic ameliorați, rezistenți la secetă, la boli și dăunători, adaptați la condiții extreme și utilizați în reconstrucția ecologică;3.tehnologii pentru agricultura ecologică, agroecologie și silvicultură – agricultura ecologică este un sistem de producție agricol durabil, ce susține sănătatea solului, a ecosistemelor și a oamenilor. Se bazează pe procese ecologice, biodiversitate și cicluri adaptate la condițiile locale în detrimentul utilizării inputurilor cu efecte adverse. Tehnologiile avansate la nivel de complex ecosistemic contribuie la dezvoltarea sectoarelor forestier, cinegetic, agrosilvic și agroecologic;4.agricultura 4.0 – reprezintă noua revoluție agricolă, integrând agricultura de precizie, robotica, aplicații ale IoT, big data, blockchain, inteligenței artificiale și ale tehnologiilor de imagistică a plantelor. Acest progres tehnologic va conduce la implementarea unor procese specifice mai eficiente, sigure și prietenoase cu mediul și la o valorificare mai bună a resurselor disponibile;5.alimente sigure și durabile pentru o dietă sănătoasă – includ dezvoltarea de alimente durabile bazate pe concepte dietetice sănătoase, conforme cu nevoile nutriționale/senzoriale ale consumatorilor, cu normele de calitate și legate de stilul de viață local. Urmărește echilibrul între cerere și resurse, prin (1) dezvoltarea de alimente reformulate din punct de vedere compozițional în scopul combaterii bolilor de nutriție/obezității; (2) valorificarea de materii prime autohtone/provenite din culturi ecologice și (3) dezvoltarea de sisteme de autenticitate și siguranță alimentară. Parte a acestui demers, foodomics permite conectivitatea dintre alimente, dietă, sănătatea individului, prin aplicarea unor abordări „omice“, precum genomica, transcriptomica, proteomica și metabolomica, epigenomica, lipidomica, interactivomica, metalomica și/sau diseasomica.b)Economie digitală și tehnologii spațiale:1.dispozitive și sisteme microelectronice pentru produse inteligente – includ dispozitive și circuite integrate, inclusiv bazate pe efecte cuantice, senzori inteligenți, lab-on-a chip și microsisteme. Domeniul este focalizat pe soluții inovative în proiectarea, implementarea, testarea și caracterizarea circuitelor integrate, dispozitivelor și sistemelor microelectronice destinate dezvoltării produselor inteligente;2.rețelele viitorului, comunicații, internetul lucrurilor – cuprind aplicații bazate pe rețele de senzori inteligenți, internetul lucrurilor și formele asociate de calcul distribuit („fog“ sau „edge“), precum și integrarea acestora cu tehnologiile geospațiale, în domenii diverse precum: prevenția și reacția rapidă la dezastre naturale, orașul inteligent, comunicarea vehicul-vehicul, monitorizarea pacienților etc.;3.tehnologii pentru economia spațială – economia spațială implică tehnologii inovative din mecanică, mecatronică, robotică, electronică, comunicații, IT, biologie și medicină, materiale, aplicații radio, THz, IR, UV la X și gamma etc. și are un rol-cheie în securitatea națională, managementul dezastrelor, protecția mediului, reziliența comunicațiilor, traficul aerian, maritim și terestru etc. Aceasta include și tehnologiile de operare robotică pentru noua generație de vehicule de explorare a spațiului;4.tehnologii XR – cuprind aplicații complexe ale tehnologiilor imersive, precum realitate virtuală, realitate augmentată, interfața creier-calculator („Brain-Machine Interface“ – BMI) pentru domeniile: cultural, educațional, industrial, terapeutic și medical, servicii (de divertisment, retail etc.);5.sisteme de inteligență artificială – includ tehnicile inteligenței artificiale și aplicațiile acestora, precum prelucrarea limbajului, vederea computerizată, predicția evoluției unor fenomene, sistemele de recomandare etc. O atenție deosebită se va acorda sistemelor de inteligență artificială de încredere, definite ca sisteme tehnic robuste, sigure, transparente, capabile să explice deciziile luate și care să asigure nediscriminare, diversitate, echitate, contribuind la bunăstarea socială;6.securitate cibernetică – vizează protejarea sistemelor și a rețelelor informatice și gestiunea riscurilor, în contextul extinderii frontului vulnerabilităților ca urmare a digitalizării rapide și a importanței datelor ca resursa fundamentală în economie și cercetare. Inovarea în securitatea cibernetică include soluții pentru automatizarea profilării vulnerabilităților și a adresării atacurilor, protejarea fluxurilor de date, managementul identităților, recuperarea în situații de atac și educarea utilizatorilor;7.tehnologii pentru trasabilitate – cuprind aplicații ale tehnologiilor disruptive, precum blockchain, inteligența artificială, internetul lucrurilor și platforme colaborative, prin care se asigură trasabilitatea bunurilor diverse, permițând garantarea autenticității, transparentizarea și eficientizarea lanțurilor de valoare adăugată;8.roboți și agenți cognitivi – robotica cognitivă vizează înzestrarea roboților cu inteligență artificială, permițându-le să învețe și să răspundă la situații diverse din lumea reală. Funcțiile unui robot inteligent includ, de exemplu: vedere artificială, recunoaștere automată a vorbirii, sinteza automată a vorbirii, anticipare și planificare, mișcare autonomă, imitația morfofuncțională umană, capacitatea de învățare, abilitatea de a explora pe cont propriu.c)Energie și mobilitate:1.mobilitate verde – include vehicule electrice și hibride, inclusiv bazate pe hidrogen, pentru toate tipurile de transport, precum și: componente ale sistemelor de propulsie și cele auxiliare acestora; sisteme de stocare a energiei și de management energetic pentru acestea; utilizarea în comun și integrarea acestor vehicule în orașe inteligente; soluțiile de interoperabilitate și intermodalitate în transport;2.tehnologii moderne de generare a energiei cu emisii scăzute sau zero;3.tehnologii și sisteme de conversie a energiei din surse regenerabile de energie (hidraulică, eoliană, solară, biomasă, geotermală), valorificarea energetică a hidrogenului, utilizarea energiei nucleare, valorificarea energetică cu emisii scăzute a cărbunelui și a gazelor naturale;4.digitalizare în energie – soluțiile digitale pentru monitorizarea și controlul sistemelor energetice, integrate între palierele sectorului (producere, transport, distribuție, utilizare), vor facilita implementarea măsurilor pentru creșterea eficienței energetice, sporirea flexibilității sistemului, prioritizarea consumului de energie curată și optimizarea consumurilor la utilizatori. Digitalizarea permite implementarea unor funcții de tip Smart Grids la nivelul transportului și distribuției de energie electrică, dar și la cel al utilizatorilor;5.stocarea energiei – este principalul mijloc prin care se asigură creșterea ponderii surselor regenerabile de energie. Sunt câteva elemente majore care impulsionează dezvoltarea tehnologiilor în zona stocării energiei: eforturile de decarbonizare a sectoarelor economice, digitalizarea și descentralizarea – în care consumatorii finali devin „actori“ activi („pro-sumers“). Sistemele de stocare pot fi chimice, cu potențial gravitațional, cu potențial electric, la temperatură ridicată, cu căldură latentă și de tip cinetic.d)Fabricație avansată:1.tehnologii de fabricație pentru industria aeronautică – noi tehnologii de fabricație care răspund cerințelor pentru industria aerospațială în contextul „Green Deal“ și „Circular Aviation“. Tehnologiile vizează atât introducerea materialelor de nouă generație (poli/multifuncționale), cât și performanța pe întreg ciclul de producție-utilizare-reciclare;2.digitalizarea și robotizarea fabricației – includ aplicațiile industriale ale internetului lucrurilor, roboți industriali înzestrați cu inteligență artificială, inclusiv roboți inteligenți autonomi pentru logistică; 3.tehnologii avansate de fabricație – includ tehnologiile de fabricație aditivă, cu materiale organice sau anorganice și alte tehnologii de fabricație de precizie, precum prelucrări tehnologice cu laser (sudură, sinterizare, acoperire), mașini-unelte cu toleranță micronică etc.e)Materiale funcționale avansate:1.optoelectronica – vizează dispozitivele electronice care detectează, generează și controlează radiația electromagnetică din spectrul ultraviolet, vizibil și infraroșu, incluzând cristalele fotonice și circuitele fotonice integrate. Optoelectronica realizează legături între optică, electronică, senzori, comunicații, lab-on-chip și tehnologii cuantice și are aplicații în biologie, medicină, industria farmaceutică, chimia și știința materialelor, industria semiconductorilor;2.materiale compozite inteligente – sunt responsive la stimuli externi precum stres mecanic, câmpuri magnetice/ electrice, lumină, temperatură, pH, umiditate, componente chimice. Au aplicații în construcții (materiale și finisaje durabile cu proprietăți de autoreparare, autocurățare, materiale fotoactive, cromoactive, cu senzori încorporați), în industria textilă (textile cu proprietăți antibacteriene, de autoadaptare), pentru electronice/comunicații, actuatori/senzori, dispozitive medicale (mușchi artificiali, pansamente inteligente);3.materiale reciclabile și tehnologii pentru reciclarea materialelor – domeniul vizează proiectarea și dezvoltarea de materiale care să conducă – în contextul utilizării lor în economie – la implementarea unor procese și tehnologii de reciclare eficiente, cu consum mic de energie și poluare limitată. Se urmărește astfel inclusiv reducerea dependenței de materiile prime critice, prin dezvoltarea de soluții alternative green și sustenabile pe termen mediu și lung;4.materiale pentru aplicații electronice, electrice, fotonice, magnetice și în senzoristică – includ materiale, inclusiv bioinspirate, pentru componente electrice și electronice, senzori inteligenți (inclusiv biochimici, chimici și electrochimici), dispozitive micro- și nanoelectronice, componente și sisteme fotonice, dispozitive cuantice, dispozitive pentru recuperarea energiei, precum și tehnologii de integrare a acestora în aplicații din inginerie, telecomunicații, tehnologia informației, spațiu și securitate, tehnologii cuantice, biochimie, medicină;5.materiale biocompatibile – vizează proiectarea, modelarea, fabricarea și caracterizarea materialelor avansate, inteligente, înalt funcționale și dezvoltările în ingineria suprafeței, pentru aplicații bioinspirate și biomimetice în sectorul medical, precum: dispozitive implantabile, medicina regenerativă/personalizată/de precizie, sisteme de eliberare controlată, diagnostic (inclusiv bioimagistică), platforme teranostice, biosenzori, bio(nano)tehnologii, soluții în imunologie și cosmetică;6.materiale pentru energie – includ materialele pentru panouri fotovoltaice, baterii, celule de combustie, materialele superconductoare, acoperirile superhidrofobe, materialele termoizolante și alte materiale inovatoare, cu funcționalitate sporită în domeniul producerii, stocării și transportului energiei.f)Mediu și ecotehnologii:1.tehnologii pentru gestionarea, monitorizarea și depoluarea mediului – includ tehnologiile de monitorizare a mediului (inclusiv prin rețele de senzori și date satelitare), precum și cele menite să îmbunătățească calitatea aerului, apelor, solului și a sistemelor biologice complexe și să permită gestionarea rapidă și eficientă a situațiilor de contaminare;2.tehnologii pentru economia circulară – includ tehnologiile pentru gestionarea deșeurilor (precum cele pentru colectarea și selectarea optimizată, filtrarea apei, reprocesarea biologică, valorificarea deșeurilor în energie, piroliză etc.) și ansamblul soluțiilor care contribuie la reducerea deșeurilor și creșterea gradului de reciclare în lanțurile valorice asociate produselor electronice, bateriilor, ambalajelor, materialelor plastice, produselor textile, construcțiilor, alimentelor ș.a.g)Sănătate – prevenție, diagnostic și tratament avansat:1.chirurgia de precizie – include roboți chirurgicali și soluții de inteligență artificială, imagistică, realitate augmentată și/sau virtuală cu rol în intervenții de precizie în chirurgie plastică, urologie, ginecologie, ortopedie, neurologie, chirurgie toracică, ORL, chirurgie bariatrică, rectală și colonică, oncologii multiple, chirurgie buco-maxilo-facială;2.tehnologii nucleare diagnostico-terapeutice de nouă generație – includ dezvoltarea tehnologiilor pentru terapia cu protoni – fascicule cu energie mare pentru tratarea tumorilor; terapia sistemică cu radionuclizi – radiofarmaceutice: biomolecule cu capacitate de țintire specifică (peptide, anticorpi, nanostructuri) și radioizotopi terapeutici; tomografia computerizată cu emisie de fotoni singulari (SPECT); tomografia prin emisie de pozitroni cuplată cu tomografia computerizată (PET-CT) pentru diagnostic precoce, monitorizarea terapiei și follow-up; imagistică hibridă: PET-CT, PET-IRM și SPECT-CT;3.medicina longevității – domeniul vizează prelungirea duratei de viață și a calității ei prin creșterea capacității de apărare imunologică a organismului cu ajutorul produselor de tip senolitic, nutraceutice etc.; prin medicina celulară și moleculară; prin obiectivarea stresului și a efectelor acestuia pe termen lung, prin dezvoltarea de soluții centrate pe pacient și mediu, folosind soluții smart;4.diagnosticare precoce – include teste și analize funcționale, imagistică, biomarkeri, senzori (purtabili sau implantați), sisteme de detecție rapidă și analiză patogenă pentru identificarea în stadiu precoce și screeningul unor boli precum demența, cancerul sau bolile infecțioase emergente (cu virusuri, bacterii și fungi);5.tehnologii pentru o viață autonomă – includ tehnologii inteligente pentru o îmbătrânire activă și sănătoasă și o viață autonomă a persoanelor cu dizabilități/deficiențe (fizice, cognitive, perceptive), boli sau traume, în toate aspectele relevante – viața domestică, interacțiuni sociale, mobilitate, timp liber. Tehnologiile includ dispozitive, senzori (și wearables) pentru monitorizarea activității, a parametrilor fiziologici sau ambientului, roboți (de companie, colaborativi, exoskeleton), algoritmi de inteligență artificială;6.eHealth – acoperă interacțiunea bazată pe tehnologia informației și comunicații pentru a îmbunătăți prevenția, diagnosticul, tratamentul, monitorizarea și managementul problemelor de sănătate sau obiceiurile de viață care influențează starea de sănătate. La nivel tehnic include rețele de informații și transmitere de date; înregistrări electronice de sănătate; servicii de medicamente; rețele de comunicare pacient-furnizor și instituție-instituție; sisteme de asistare, inclusiv bazate pe monitorizare prin sisteme purtabile;7.medicina personalizată și genomică – medicina personalizată reprezintă un model medical care utilizează caracterizarea fenotipurilor și genotipurilor indivizilor pentru adaptarea strategiei terapeutice la caracteristicile persoanelor sau pentru determinarea predispoziției la boală și/sau pentru personalizarea nutriției. Include tehnologii pentru profilări moleculare, imagistică medicală, big data, cercetare în genomică;8.tehnologiile pentru sisteme purtabile – includ dispozitive electronice inteligente care sunt purtate aproape de sau pe suprafața pielii, care detectează, analizează și transmit informații (inclusiv în cloud) referitoare la semnale ale corpului, cum ar fi semne vitale și/sau date ambientale, și care permit, în unele cazuri, biofeedback imediat. Aplicațiile sunt în domeniul medical și fitness, dar și în monitorizarea mediului sau industria divertismentului.h)Arhitectură, urbanism și inginerie civilă. + 
Articolul 3Obiectivele Programului sunt:a)formarea unei noi generații deschise către cunoaștere la nivel european și internațional; b)stimularea interesului elevilor învățământului secundar și/sau ai învățământului terțiar nonuniversitar și al studenților din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în România pentru domeniile vizate;c)dezvoltarea abilităților și competențelor elevilor și studenților de a lucra în echipe și de a desfășura activități în domeniile vizate;d)creșterea numărului de tineri români care își doresc să rămână și să desfășoare activități în domeniile vizate în România. + 
Articolul 4(1)Bursele de cercetare se acordă competițional, pe baza unui proiect de cercetare-dezvoltare sau inovare, la solicitarea unui grup format dintr-un mentor și minimum doi membri ai echipei de proiect care au calitatea de elevi ai învățământului secundar și/sau ai învățământului terțiar nonuniversitar sau studenți din instituțiile de învățământ superior acreditate în România, care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare sau inovare pentru participarea la competiții tehnico-științifice internaționale. (2)Activitatea de cercetare se desfășoară cu sprijinul unei organizații-gazdă care poate fi o unitate/instituție de învățământ și/sau organizație de cercetare publică sau privată din România, care oferă condiții adecvate de desfășurare a activităților de cercetare-dezvoltare și inovare și sprijină participarea elevilor și studenților la competiții tehnico-științifice internaționale, precum și gestionarea finanțării activităților care se desfășoară în cadrul bursei de cercetare.(3)Mentorii au calitatea de coordonator științific al proiectului de cercetare-dezvoltare sau inovare și sunt responsabili, în raport cu organizația-gazdă, de implementarea proiectului și de atingerea rezultatelor propuse.  + 
Articolul 5(1)Bursele de cercetare se acordă pe baza unei cereri de finanțare, printr-un proces de evaluare și selecție obiectivă și imparțială a cererilor.(2)Modelul cererii de finanțare este prevăzut în anexa nr. 1.1 care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.(3)Cererea de finanțare este completată exclusiv online, la secțiunea dedicată pe pagina www.research.gov.ro.(4)Competiția este publică și este organizată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID).(5)Finanțarea se implementează în baza unui contract anual sau multianual încheiat între MCID și organizația-gazdă, în funcție de tipul activităților desfășurate și resursele financiare solicitate.(6)Cererile de finanțare trebuie să privească desfășurarea de activități de realizare a unui bun, serviciu sau a unei aplicații specifice cercetării aplicative și inovării în vederea participării la o competiție tehnico-științifică internațională, astfel cum este prevăzută în art. 1 alin. (2) și art. 2.
 + 
Articolul 6(1)Bugetul alocat Programului, în vederea finanțării burselor de cercetare, este de 1.500.000 lei pentru ediția I din anul 2023.(2)Valoarea unei burse de cercetare este de cel mult 100.000 lei.(3)Sumele se indexează din oficiu, conform art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.432/2022 privind aprobarea Programului „Henri Coandă“.(4)Beneficiarii burselor de cercetare pot beneficia și de alte finanțări publice sau private pentru realizarea/construirea bunului, serviciului sau aplicației din domeniul cercetării aplicative și inovării, precum și pentru participarea la competiția tehnico-științifică internațională, cu condiția notificării prealabile a MCID și cu respectarea regulilor privind interzicerea dublei finanțări.
 + 
Articolul 7(1)Durata unei burse de cercetare acordate prin prezentul program este de maximum 12 luni.(2)Fiecare bursă de cercetare corespunde unui proiect de cercetare sau inovare a cărui durată coincide cu durata bursei solicitate.(3)Fiecare proiect corespunzător bursei de cercetare se evaluează individual pentru acordarea finanțării. (4)Pe parcursul implementării contractului încheiat între autoritatea contractantă și beneficiar în calitate de contractant, precum și la finalul perioadei contractuale au loc activități de verificare pe baza rapoartelor depuse de beneficiar (organizația-gazdă). (5)La finalizarea bursei de cercetare, în baza rapoartelor transmise de către contractor, autoritatea contractantă va efectua evaluarea și verificarea financiară finală și va elabora un raport anual de evaluare.(la 17-07-2023,
Articolul 7 a fost modificat de Punctul 1., Articolul I din ORDINUL nr. 20.797 din 30 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 17 iulie 2023
)
 + 
Articolul 8(1)Bursa de cercetare se acordă pentru susținerea activității de cercetare și realizare a proiectului în vederea participării la competiția tehnico-științifică internațională.(2)Bursa de cercetare cuprinde cheltuielile eligibile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 134/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea categoriilor de cheltuieli pentru activități de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovării, finanțate de la bugetul de stat.(3)Cheltuielile de personal, inclusiv pentru elevii și studenții parte din echipă, nu pot depăși 50% din valoarea bursei. + 
Articolul 9Depunerea cererilor de finanțare se face într-o singură etapă, în regim continuu, utilizându-se platforma dedicată de depunere online a MCID. Cererea de finanțare se scrie în limba română, conform formatului prezentat în prezentul ordin. + 
Articolul 10(1)Finanțarea se realizează în regim competițional, pe baza unei evaluări obiective și imparțiale, de către o comisie de evaluare independentă, numită prin ordin al ministrului cercetării, inovării și digitalizării.(2)Procesul de evaluare a cererilor de finanțare, asigurat de MCID, presupune următoarele etape:a)verificarea eligibilității:(i)cererile de finanțare sunt verificate de către personalul MCID, pentru a se asigura că acestea sunt conforme cu solicitările prezentelor norme metodologice;(ii)lista cu cererile de finanțare eligibile va fi afișată în pagina web a MCID, www.research.gov.ro;(iii)MCID notifică mentorii, prin e-mail, la adresele prevăzute de aceștia în cererile de finanțare. Conform calendarului competițional, aceștia au posibilitatea de a depune contestație la verificarea eligibilității în termen de 3 zile de la notificare, cu un termen de soluționare de 5 zile.b)evaluarea științifică:(i)fiecare cerere de finanțare declarată eligibilă este evaluată, din punctul de vedere al calității, de către o comisie de evaluare formată din experți independenți, specialiști în domeniile în care se formulează cererile de finanțare;(ii)evaluarea presupune analiza cererii de finanțare și se realizează conform modelului de fișă de evaluare prevăzută în anexa nr. 1.2, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice. + 
Articolul 11(1)După finalizarea evaluării, personalul MCID pune la dispoziția candidaților fișa de evaluare.(2)Răspunsurile candidaților se limitează la o pagină, sunt redactate în limba română și fac referire la observațiile critice ale evaluatorilor, așa cum sunt menționate în fișa de evaluare. Acestea sunt transmise la adresa de e-mail: bursePHC@research.gov.ro, într-un interval de două zile lucrătoare de la data transmiterii fișei de evaluare solicitantului, de către MCID.(3)Răspunsul solicitantului nu este obligatoriu, iar absența sa nu afectează evaluarea finală a cererii de finanțare.(4)Comisiei de evaluare i se vor comunica răspunsurile candidaților transmise către MCID.(5)Comisia de evaluare analizează răspunsul solicitantului și poate modifica motivat sau poate păstra punctajul acordat în fișa inițială de evaluare.(6)Rezultatul final este stabilit prin consens în cadrul comisiei de evaluare, pe baza punctajului individual acordat de fiecare evaluator.(7)Sunt declarate câștigătoare primele 20 de proiecte, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut. Pragul minim este de 70 de puncte din 100. + 
Articolul 12(1)Lista cererilor de finanțare cu calificativul obținut este publicată pe pagina de internet a MCID, www.research.gov.ro.(2)Organizației-gazdă, mentorilor și membrilor echipei de proiect li se comunică prin e-mail, la adresa specificată de aceștia în cererile de finanțare, rezultatul evaluării și transmiterea raportului de evaluare.
 + 
Articolul 13(1)Organizația-gazdă are dreptul de a formula contestație în termen de 3 zile lucrătoare de la data publicării rezultatelor evaluării.(2)Contestațiile pot avea ca obiect atât viciile de procedură considerate neconforme cu precizările din pachetul de informații, cât și fondul evaluării.(3)Contestațiile se transmit prin e-mail la adresa bursePHC@research.gov.ro sau printr-un formular disponibil pe pagina de internet dedicată Programului, comunicată în prealabil de către MCID. + 
Articolul 14(1)Lista finală a solicitărilor admise pentru finanțare este publicată pe pagina web a MCID www.research.gov.ro.(2)În publicarea listei finale a solicitărilor, precum și în întreaga procedură de selecție, contractare, implementare, monitorizare și evaluare, MCID respectă prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), denumit în continuare Regulamentul.
 + 
Articolul 15(1)Pentru fiecare solicitare admisă la finanțare se încheie un contract de finanțare între MCID și organizația-gazdă.(2)Modelul contractului de finanțare este prevăzut în anexa nr. 1.3, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.(3)Monitorizarea se efectuează de către persoanele nominalizate prin ordin al ministrului cercetării, inovării și digitalizării. În acest scop, se va elabora și implementa o procedură de monitorizare și evaluare a Programului «Henri Coandă» pentru bursele de cercetare contractate.(la 12-12-2023,
Alineatul (3), Articolul 15 a fost modificat de Punctul 3., Articolul I din ORDINUL nr. 21.555 din 29 noiembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 12 decembrie 2023
)
(la 17-07-2023,
Articolul 15 a fost modificat de Punctul 2., Articolul I din ORDINUL nr. 20.797 din 30 iunie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 17 iulie 2023
)
 + 
Articolul 16(1)Comisia de evaluare a cererilor de finanțare este compusă din 3 membri, specialiști în domeniile prevăzute la art. 2, numiți prin ordin al ministrului cercetării, inovării și digitalizării.(2)Membrii comisiei de evaluare sunt numiți prin ordin de ministru, în urma validării anterioare a acestora de către Colegiul consultativ pentru cercetare-dezvoltare și inovare.(la 12-12-2023,
Alineatul (2), Articolul 16 a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din ORDINUL nr. 21.555 din 29 noiembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 12 decembrie 2023
)
(3)Evaluatorii prevăzuți la alin. (1), pentru activitatea desfășurată potrivit prezentului ordin, beneficiază de o indemnizație fixă în valoare de 5.000 lei, acordată din bugetul MCID, în limita creditelor de angajament aprobate anual în buget.(4)Membrii comisiei de evaluare își desfășoară activitatea exclusiv în format online, prin dispozitivele, produsele, aplicațiile și serviciile software puse la dispoziție de către MCID.(5)Contestațiile se soluționează în termen de 5 zile de către o comisie de contestații constituită și care funcționează în condițiile alin. (1)-(3).(6)Din comisia de evaluare și comisia de contestații poate face parte și personal angajat al MCID sau din cadrul altor autorități și instituții publice centrale și locale.
 + 
Anexa nr. 1.1la normele metodologice
– Model -
CERERE DE FINANȚARE
A.Informații generale1.Denumirea competiției tehnico-științifice internaționale pentru care se solicită finanțare sau cofinanțare prin Programul „Henri Coandă“ de burse de cercetare:2.Organizația-gazdă: 3.Adresa: 4.Telefon: 5.Fax: 6.Adresa de e-mail: 7.Statutul juridic: 8.Reprezentantul legal al organizației-gazdă (numele și prenumele):9.Bugetul total solicitat: 10.Domeniul de activitate: 11.Reprezentantul legal desemnat din partea organizației-gazdă să încheie contractul cu MCID (numele/prenumele/adresa de e-mail):B.Echipa de proiect/Grup de cercetare1.Număr de membri echipă de proiect/grup de cercetare (minimum 2 membri): 2.Mentor (nume/prenume/telefon/adresă de e-mail):3.Date de identificare pentru fiecare membru din echipa de proiect:a)nume: b)prenume: c)adresă:d)cod numeric personal:e)serie și număr carte de identitate:f)telefon: g)e-mail: h)entitatea în care își desfășoară activitatea: i)ciclul de studii/anul/specializarea: j)anul nașterii:4.CV mentor, format Europass5.Activitatea de cercetare a fiecărui membru din echipa de proiect:6.Burse de cercetare obținute anterior (altele decât burse de performanță/merit/studiu/sociale):a)tipul bursei:b)anul acordării bursei:c)instituția care a acordat bursa:d)valoarea bursei (se anexează documente doveditoare):7.premii obținute:a)premiul:b)anul acordării premiului:c)instituția care a acordat premiul (se anexează copie după diplome/certificate):8.Participarea în contracte de cercetare:a)denumire proiect:b)denumire program:c)instituția finanțatoare:9.Lista publicațiilor științifice cu mențiunea explicită a celor relaționate cu proiectul:a)articole publicate în reviste internaționale – cu referenți:b)articole publicate în reviste naționale – cu referenți:c)cărți sau contribuții la elaborare de cărți:d)lucrări prezentate la conferințe (se anexează publicațiile in extenso și diplomele de participare la conferințele menționate):10.Declarația de acceptare a mentorului, în calitate de coordonator științific al proiectului de cercetare/inovare, incluzând și asumarea responsabilității îndrumării elevului sau studentului pe întreg parcursul procesului.C.Prezentarea proiectului de cercetare/inovare care se finanțează prin bursa de cercetare la nivelul organizației-gazdă (maximum 4 pagini)1.Titlul proiectului de cercetare/inovare:2.Scopul proiectului de cercetare/inovare:3.Descrieți stadiul actual al cunoașterii în domeniul temei pe plan național și internațional:4.Detaliați etapele/obiectivele/activitățile concrete din cadrul proiectului de cercetare/inovare, precum și impactul cercetării, metodologia, abordări alternative și riscuri preconizate:5.Rezultate preconizate a fi obținute:6.În cazul unui proiect existent, se menționează: data înființării, scopul, tematica și caracterul inovator, rezultatele obținute, bugetul alocat, sursa de finanțare, durata proiectului, bugetul solicitat, asigurarea sustenabilității rezultatelor proiectului etc. 7.În cazul unui proiect în dezvoltare: scopul, tematica și caracterul inovator, rezultatele așteptate, asigurarea sustenabilității rezultatelor proiectului, durata proiectului, bugetul solicitat; în cazul finanțării: bugetul alocat și sursa de finanțare. 8.Indicatori de rezultat asumați:9.Se anexează decizia organizației-gazdă de susținere a proiectului pentru care se solicită bursa de cercetare, în situația acceptării finanțării din prezentul program, în care se detaliază sprijinul acordat (maximum 1 pagină).D.Competiția tehnico-științifică internațională la care se dorește participarea1.Denumirea competiției tehnico-științifice internaționale:2.Denumirea și datele organizatorului:3.Domeniul de activitate al competiției (dintre cele de la art. 2 din anexa nr. 1 la ordin):4.Descrierea scopului și a obiectivelor competiției:5.Descrierea cerințelor competiției:6.Locul desfășurării competiției:7.Alte informații relevante despre competiție:E.Bugetul solicitat (maximum 1 pagină) 1.Se va prezenta detaliat: bugetul solicitat pe categorii de cheltuieli eligibile, conform Hotărârii Guvernului nr. 134/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea categoriilor de cheltuieli, pentru activități de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovării, finanțate de la bugetul de stat, și prezentului ordin.2.Se vor prezenta valoarea bugetului asigurat din alte surse, pe categorii de cheltuieli și sursa de finanțare, dacă este cazul. F.Prezentarea organizației-gazdă care găzduiește proiectul de cercetare/inovare pentru care se solicită bursa de cercetare, cu evidențierea rezultatelor sale naționale și internaționale (maximum 2 pagini).
 + 
Anexa nr. 1.2la normele metodologice
– Model -
Fișă de evaluare a cererii de finanțare
Se evaluează:1.Calitatea proiectului, activitatea de cercetare a fiecărui membru al echipei de proiect, condițiile oferite de organizația-gazdă pentru susținerea derulării proiectului propus la solicitarea acordării bursei de cercetare (maximum 60 de puncte)Se vor avea în vedere: Scopul proiectului de cercetare/inovare dezvoltat sau în dezvoltare la nivelul organizației-gazdă, tematica și caracterul interdisciplinar, rezultatele științifice așteptate/obținute (pentru proiectele existente), sustenabilitatea proiectului, performanțele științifice ale membrilor echipei.2.Performanța științifică a organizației-gazdă a proiectului de cercetare/inovare, cu evidențierea vizibilității sale naționale și internaționale. Performanța mentorului (maximum 30 de puncte)3.Bugetul solicitat: realism, corelare cu activitățile propuse, cu rezultatele și sustenabilitatea proiectului propus (maximum 10 puncte)Total punctaj acordat de evaluator:Decizia evaluatorului: [ ] Admis [ ] RespinsMembri panel: Nume, prenume, SemnăturiNOTE:1.Nu pot constitui criterii de acordare a bursei de cercetare: vârsta, sexul, religia, rasa, naționalitatea, cetățenia, orientarea sexuală, apartenența politică a candidatului sau a familiei acestuia, apartenența la organizații legal constituite ori cu activitate conformă cu legislația europeană în vigoare, numărul de ani petrecuți în alte instituții de învățământ, studiile efectuate în străinătate, precum și accesul la burse din alte surse.2.Datele cu caracter personal sunt prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului.3.Operatorul de date este Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu sediul principal în strada D.I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1, cod 010362, București, telefon +4021 319.23.26, cod fiscal 43516588, înregistrat cu numărul 36224 în Registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal.
 + 
Anexa nr. 1.3la normele metodologice

Nr. de înregistrare contractor ………….. Nr. de înregistrare Autoritatea contractantă ………………


CONTRACT MULTIANUAL DE FINANȚARE
a burselor de cercetare prin Programul „Henri Coandă“
Nr. ………./……….

Finanțare: bugetul de stat
Program – instrument de finanțare „Henri Coandă“ – burse de cercetare
Valoarea contractului: ………………. lei
Durata contractului: ………………. luni
Nr. de pagini ale contractului: ………………. pagini
Autoritatea contractantă: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
Contractor: ………………………………… (Organizația-gazdă)
Semnături: De acord pentru Contractor De acord pentru Autoritatea contractantă
La ………………. La București
Data: ………………. Data: ……………….
Organizația-gazdă ………………. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
Reprezentant legal organizație-gazdă, Ministru,
…………………………………………………….. ………………………………………..
(funcția, numele, prenumele, semnătura)
Mentor,
………………………………………..
(numele, prenumele, semnătura)
Director economic/Contabil-șef,
………………………………………..
(numele, prenumele, semnătura)
Consilier juridic,
………………………………………..
(numele, prenumele, semnătura)

Avizat (Autoritatea contractantă):Secretar de stat ………………………………………..

a) Director, Direcția economică,
……………………………………………… Semnătura: …………… Data: ……………
(prenume, nume)
b) Director, Direcția juridică și relația cu Parlamentul,
……………………………………………… Semnătura: …………… Data: ……………
(prenume, nume)
Șef serviciu, Serviciul juridic,
……………………………………………… Semnătura: …………… Data: ……………
(prenume, nume)
Consilier juridic,
……………………………………………… Semnătura: …………… Data: ……………
(prenume, nume)
c) Director, Direcția finanțarea programelor de cercetare
……………………………………………… Semnătura: …………… Data: ……………
(prenume, nume)
Responsabil contract
……………………………………………… Semnătura: …………… Data: ……………
(prenume, nume)

Între:Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, denumit în continuare Autoritatea contractantă, cu sediul în București, str. D.I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1, tel. 021 3183050, fax 021 2126617, cod fiscal 43516588, cont IBAN RO43TREZ23A530200550148X, trezoreria sectorului 1, e-mail office@mcid.gov.ro, reprezentat prin ministru ……………… și director economic ………………, în calitate de autoritate contractantă,și ………..(denumirea completă a organizației-gazdă)………….., cu sediul în ………………, cod poștal ………………, str. ……………… nr. ………………, județul (sectorul) ………………, tel. ………………, fax ………………, cod unic de înregistrare ………………, cod fiscal ………………, reprezentată prin rector/director ……………… și director economic (contabil-șef) ………………, în calitate de contractor,s-a încheiat prezentul contract de finanțare, în condițiile art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.432/2022 privind aprobarea Programului „Henri Coandă“, pe baza Listei finale a beneficiarilor bursei de cercetare „Henri Coandă“.I.Definiții + 
Articolul 1Definițiile și interpretarea unor termeni din prezentul contract sunt prevăzute în: Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 1.432/2022 privind aprobarea Programului „Henri Coandă“.
II.Obiectul contractului + 
Articolul 2Obiectul prezentului contract îl reprezintă finanțarea de către Autoritatea contractantă a burselor de cercetare „Henri Coandă“ pentru beneficiarii incluși în Lista finală a beneficiarilor bursei de cercetare „Henri Coandă“.
III.Durata contractului + 
Articolul 3Contractul intră în vigoare la data semnării și atribuirii numărului de contract de către Autoritatea contractantă. + 
Articolul 4(1)Durata unei burse de cercetare acordate prin prezentul program este de maximum 12 luni.(2)Durata contractului este de ………………. luni de la data intrării în vigoare.(3)Contractul se va prelungi prin acte adiționale, până la îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate de beneficiarii burselor „Henri Coandă“, finanțați în baza prezentului contract.
IV.Valoarea contractului + 
Articolul 5(1)Valoarea contractului este de ………………. lei (aceeași cu valoarea înscrisă pe prima pagină a contractului), reprezentând suma totală alocată, de la bugetul de stat, pentru finanțarea bursei de cercetare acordate pentru beneficiarii incluși în Lista finală a beneficiarilor bursei de cercetare „Henri Coandă“, defalcată pe anii bugetari, după cum urmează:

An derulare proiect Valoarea de la bugetul de stat, pentru perioada 2023-2024
Credite de angajament Credite bugetare
Anul 2023
Anul 2024
TOTAL

(2)În cazul în care bugetul alocat anual Programului „Henri Coandă“ pentru burse de cercetare este mai mic decât valoarea totală însumată a bugetelor solicitate de beneficiarii incluși în Lista finală a beneficiarilor bursei de cercetare „Henri Coandă“, iar finanțarea proiectului nu poate fi asigurată la nivelul prevăzut, valoarea contractului va fi redimensionată în concordanță cu prevederile legislative, până la încadrarea în bugetul alocat anual Programului „Henri Coandă“ pentru burse de cercetare.(3)În cazul în care, prin acte normative și/sau administrative, bugetul alocat anual Programului „Henri Coandă“ pentru burse de cercetare este modificat față de nivelul prevăzut la data contractării proiectului, iar finanțarea proiectului nu poate fi asigurată la nivelul prevăzut, valoarea contractului va fi redimensionată în concordanță cu prevederile legislative.(4)Sumele se asigură de către Autoritatea contractantă în lei și se indexează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face indexarea și comunicat de Institutul Național de Statistică, prin acte adiționale de angajare a bugetului, în termen de maximum 45 de zile de la repartiția creditelor bugetare. Dacă în urma indexării rezultă un cuantum al drepturilor mai mic, se păstrează cuantumul aflat în plată.(5)Sumele se vor derula prin contul de disponibil al organizației-gazdă „Sume de mandat și în depozit“. + 
Articolul 6(1)În vederea acordării sumelor corespunzătoare bursei de cercetare, contractorul disponibilizează sumele conform solicitării echipei de proiect beneficiare a bursei de cercetare (echipa de proiect).(2)Cheltuielile în cadrul contractului de finanțare vor fi efectuate de contractor în limitele stabilite conform specificațiilor din anexele nr. I și II la prezentul contract.
V.Adrese pentru comunicări + 
Articolul 7În accepțiunea părților contractante, orice notificare/comunicare/raport adresat(ă) de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinit(ă) dacă va fi transmis(ă) exclusiv la următoarele adrese:a)pentru Autoritatea contractantă: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, str. D.I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1, BucureștiNume și prenume ……….(responsabil desemnat)…….., funcția/direcția ………., telefon ………., fax ………., e-mail ………. .b)pentru contractor: responsabil contractNume și prenume: ………., funcția/departamentul ………., adresa ………., telefon ………., fax ………., e-mail ……….. . + 
Articolul 8Comunicările referitoare la cereri, avize, aprobări, acorduri se fac în termenele stabilite prin contract, în formă scrisă, pe suport care să permită înregistrarea acestora. + 
Articolul 9Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii. + 
Articolul 10Comunicările dintre părți se pot face și prin poștă, fax, e-mail sau printr-o altă aplicație software ori platformă pusă la dispoziție, în prealabil, de Autoritatea contractantă, cu condiția confirmării primirii comunicării.
VI.Prezentarea rapoartelor + 
Articolul 11(1)Contractorul trebuie să predea Autorității contractante documentele de raportare aferente unei etape anuale/justificării avansului și la finalul proiectului (conform modelelor din anexele nr. IV, VI și VII), în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la finalizarea etapei, conform anexei nr. II, dar nu mai târziu de 13 decembrie a anului calendaristic corespunzător anului bugetar în cadrul căruia se finanțează etapa, și cu până la 30 de zile lucrătoare înainte de încetarea contractului.(2)Documentele de raportare pentru etapa anuală/justificare avans și raportare finală sunt următoarele:a)devizul postcalcul, completat conform anexei nr. IV;b)raportul de activitate (deviz justificativ al cheltuielilor efectuate) pentru justificare avans etapa anuală/justificare avans raportare finală, completat conform anexei nr. VI, în care vor fi prezentate activitățile de cercetare desfășurate de către beneficiarii burselor de cercetare „Henri Coandă“. Vor fi evidențiate rezultatele și activitățile concrete pe care aceștia le-au desfășurat, în acord cu scopul, obiectivele și activitățile pentru care au primit finanțarea;c)raportul financiar (deviz justificativ al cheltuielilor efectuate) pentru justificare avans etapa anuală/justificare avans raportare finală, completat conform anexei nr. VII, care va cuprinde evidența detaliată a cheltuielilor efectuate pentru:– cheltuielile cu resursa umană: cuantum bursă și cheltuieli cu personalul;– participarea la competiția tehnico-științifică internațională;– activitățile de cercetare realizate de către echipa de proiect beneficiară a bursei de cercetare.(3)La finalizarea bursei de cercetare, în baza rapoartelor transmise de către contractor, Autoritatea contractantă va efectua evaluarea și verificarea financiară finale și va elabora un raport anual de evaluare.
VII.Modalități de plată + 
Articolul 12Plățile către contractor se efectuează prin transfer bancar, conform legii, în limita creditelor bugetare deschise, în termenii stabiliți în contract, conform anexei nr. II – Planificarea plăților anuale, după cum urmează:a)avans – în valoare de maximum 90% din valoarea anuală a contractului, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, conform anexelor nr. II – Planificarea plăților anuale și nr. III – Cerere de plată avans;b)rest de plată – în valoare de minim 10% din valoarea anuală a contractului, până la finalul etapei anuale de implementare a contractului, conform anexei nr. II – Planificarea plăților anuale și nr. V – Cerere de plată, dar nu mai târziu de data de 13 decembrie a anului calendaristic corespunzător anului bugetar în cadrul căruia se finanțează etapa și cu până la 30 de zile lucrătoare înainte de încetarea contractului. + 
Articolul 13Autoritatea contractantă efectuează plățile în contul contractorului, deschis pentru execuția proiectului: titular: …….(denumirea/numele titularului contului)….., cod fiscal …………….., trezoreria (sectorului)/banca: ………..(denumirea, inclusiv filiala)….., numărul de cont (IBAN): …………………….., în limita creditelor bugetare deschise, prin ordin de plată, pe baza cererii de plată avans sau a cererii de plată, conform anexelor nr. III și, respectiv, nr. VII.a)Sumele reprezentând plăți în avans și nejustificate până la data solicitării restului de plată se vor restitui de către contractor în contul din care s-au primit fondurile de la Autoritatea contractantă, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data depunerii anexei nr. V – Cerere de plată. Pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, Autoritatea contractantă va calcula dobânzi penalizatoare, aplicate la avansul rămas nejustificat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, începând cu ziua imediat următoare a termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Nivelul dobânzii penalizatoare se stabilește anual conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.b)Pe perioada de derulare a contractului multianual de finanțare, contractorul prezintă documente justificative în funcție de cheltuielile efectuate, până la concurența sumei contractate prin prezentul contract.c)Plățile acordate se utilizează numai pentru efectuarea cheltuielilor aferente realizării activităților prevăzute în cererea de finanțare.d)Termenul-limită până la care se poate solicita restul de plată, pe baza anexelor nr. II – Planificarea plăților anuale și nr. VII – Cerere de plată și a documentelor financiar-contabile justificative, este data de 13 decembrie a anului calendaristic corespunzător anului bugetar în cadrul căruia se finanțează etapa și cu până la 30 de zile lucrătoare înainte de încheierea contractului. + 
Articolul 14(1)În vederea efectuării fiecărui rest de plată, contractorul transmite Autorității contractante documentele justificative corespunzătoare, fără a emite factură. În vederea decontării sumei solicitate, Autoritatea contractantă emite ordin de plată.(2)Orice altă sumă pe care Autoritatea contractantă a plătit-o sau a dispus să fie plătită peste ceea ce contractorul are dreptul, conform contractului, va fi rambursată de contractor Autorității contractante în decurs de 10 zile lucrătoare de la primirea înștiințării în acest sens.(3)Contractorul nu este îndreptățit la plată, dacă el este împiedicat, din cauze de forță majoră, să își îndeplinească obligațiile contractuale. Realizarea doar parțială a oricăror sarcini are drept rezultat plata parțială.
VIII.Dispoziții privind cheltuielile + 
Articolul 15(1)Contractorul poartă răspunderea pentru cheltuielile pe care le decontează, sub aspectul legalității, atât asupra plafonului aprobat (cuantum cheltuieli conform legii), cât și asupra destinației cheltuielilor efectuate.(2)Contractorul se poate îndrepta ulterior, cu acțiune în regres, împotriva membrilor echipei de proiect și a mentorului pentru faptele delictuale și/sau contractuale produse de aceștia cu privire la executarea finanțării.
 + 
Articolul 16(1)Contractorul are obligația de a utiliza sumele prevăzute în anexa nr. I – Deviz-cadru antecalcul doar pentru realizarea activităților prevăzute în contract. Dacă situația o impune, pe parcursul derulării contractului se pot face realocări între categoriile de cheltuieli, cu condiția ca suma realocărilor (suma realocărilor pozitive să fie egală cu suma realocărilor negative) să nu depășească 15% din valoarea totală finanțată de la bugetul de stat. În cazul în care realocarea depășește 15% din valoarea totală finanțată de la bugetul de stat, aceasta se va face cu notificare transmisă în prealabil către Autoritatea contractantă, spre aprobare.(2)Cheltuielile cu resursa umană includ cuantumul bursei de cercetare care se alocă membrilor echipei (elevi sau/și studenți) și cheltuielile cu personalul care se referă la persoanele care fac parte din echipa care a solicitat bursa de cercetare „Henri Coandă“ și se determină cu luarea în considerare a timpului de lucru efectuat.(3)Înregistrarea timpului efectuat pentru activitățile realizate de contractor va fi făcută de către membrii echipei de proiect și va fi certificată la sfârșitul fiecărei luni de către reprezentanții legali ai contractorului.(4)Cheltuielile pentru resursa umană alcătuite din cuantumul bursei de cercetare și cheltuielile cu personalul reprezintă maximum 50% din valoarea bursei și sunt cuprinse în anexa nr. I – Deviz-cadru antecalcul. Acestea se decontează conform legislației în vigoare.(5)Cheltuielile pentru deplasări, conform prevederilor legale naționale în vigoare, vor fi efectuate numai pentru realizarea activităților prevăzute în prezentul contract multianual de finanțare.(6)Cheltuielile indirecte (regia) sunt de maximum 20% din cheltuielile directe: cuantumul bursei de cercetare și cheltuielile cu personalul, cheltuieli de logistică și cheltuieli de deplasare.(7)Cheltuielile de capital necesare realizării proiectului pot fi efectuate numai pentru echipamente procurate după data intrării în vigoare a contractului și care se înregistrează de contractor în conformitate cu legislația în vigoare.(8)Contractorul întocmește, păstrează și ține o evidență clară și detaliată, din punct de vedere financiar, a activităților derulate în cadrul contractului, inclusiv a manoperei realizate.(9)Plata către terțe părți se va efectua de către contractor cu respectarea prevederilor legale aplicabile, în vigoare.
IX.Drepturi și obligații contractuale + 
Articolul 17Contractorul răspunde pentru realizarea obligațiilor contractuale și suportă pagubele cauzate Autorității contractante, ca urmare a oricăror acțiuni sau omisiuni legate de realizarea contractului și care îi sunt imputabile. + 
Articolul 18(1)Contractorul răspunde de exactitatea datelor prezentate în documentele justificative de plată și răspunde exclusiv de orice întârziere a efectuării plăților din cauza datelor incorecte și/sau incomplete trimise Autorității contractante.(2)Este interzisă dubla finanțare a activităților din proiect.
 + 
Articolul 19Contractorul certifică pe propria răspundere realitatea, legalitatea și corectitudinea datelor prezentate în documentele justificative referitoare la plăți și decontarea cheltuielilor. + 
Articolul 20Contractorul răspunde de păstrarea documentelor care au stat la baza încheierii și derulării contractului, precum și a documentelor justificative în baza cărora a fost solicitată decontarea cheltuielilor din cadrul contractului, pe o perioadă de cel puțin 3 ani de la data încetării raporturilor contractuale. + 
Articolul 21(1)Contractorul are obligația să înregistreze rezultatele cercetării-dezvoltării potrivit art. 76 și 77 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, și conform Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 6.199/2020 pentru modificarea Ordinului ministrului educației, cercetării și inovării nr. 3.845/2009 privind aprobarea modelului pentru Registrul de evidență a rezultatelor activităților de cercetare-dezvoltare și a Metodologiei de înregistrare a rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare.(2)Contractorul are obligația de a se înregistra în Registrul potențialilor contractori (http://rpc.research.gov.ro), gestionat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea contractului. Organizația-gazdă are obligația actualizării datelor în Registrul potențialilor contractori (RPC) – date generale privind organizația, reprezentant legal, persoane de contact, domeniul de activitate al organizației identificat prin codul CAEN, documente de bază ale persoanei juridice – act juridic de înființare, statut/ROF, ultimul bilanț contabil, balanță, alte documente specifice și să figureze în platforma RPC cel puțin cu statusul „culoarea galbenă“. În același termen, membrii echipei de proiect au obligația înscrierii în Platforma BrainMap, care poate fi accesată la adresa www.brainmap.ro/.
 + 
Articolul 22Contractorul are obligația să se asigure că orice publicație sau orice rezultat apărut și raportat în urma activităților finanțate prin prezentul contract va avea menționate numele finanțatorului și numărul contractului de finanțare, după modelul: „Această lucrare a fost susținută prin Programul «Henri Coandă», finanțat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România, Contract nr. ………………..“, respectiv „This work was supported by a «Henri Coandă» programme granted by the Romanian Ministry of Research, Innovation and Digitalization, contract number ………………………………..“. + 
Articolul 23(1)Contractorul are obligația să notifice în scris Autoritatea contractantă, în termen de 10 zile calendaristice, în următoarele cazuri:a)în cazul în care i se modifică datele de identificare sau de contact;b)în cazul în care i se blochează conturile de către instituțiile abilitate.(2)Notificarea poate avea loc și prin aplicația software sau platforma dedicată și pusă în prealabil la dispoziție de către Autoritatea contractantă.
 + 
Articolul 24Contractorul, organizația-gazdă, este obligat să asigure servicii administrative și logistice corespunzătoare, necesare pentru a efectua activitățile proiectului până la încetarea contractului. + 
Articolul 25Contractorul este obligat să transmită Autorității contractante sau să încarce pe platformele electronice indicate de aceasta și să mențină actualizate datele referitoare la proiect. + 
Articolul 26Contractorul are obligația să acorde accesul neîntârziat și neîngrădit în scopul derulării activităților de verificare la fața locului derulate de către Autoritatea contractantă sau alte instituții abilitate în acest sens. + 
Articolul 27Autoritatea contractantă nu este răspunzătoare pentru prejudiciile suferite de contractor ori de către personalul acestuia în timpul executării contractului și nu poate fi supusă vreunei revendicări pentru compensare sau reparații față de aceste prejudicii. + 
Articolul 28Autoritatea contractantă nu poate prelua nicio răspundere juridică referitoare la asigurările de viață, sănătate, accidente, călătorie și altele asemenea care pot fi necesare contractorului, personalului acestuia sau beneficiarilor de grant în timpul executării contractului.
X.Clauza de confidențialitate și codul de conduită + 
Articolul 29(1)Părțile convin că termenele și clauzele prezentului contract sunt confidențiale, fiecare dintre părți obligându-se să nu transmită terților documente, date sau informații rezultate din derularea acestuia.(2)Părțile se obligă să nu dezvăluie, pe durata derulării sau după încetarea contractului multianual de finanțare, pentru niciun motiv și față de nicio persoană, și să nu utilizeze vreo informație confidențială ori secretă obținută pe parcursul contractului, în legătură cu cealaltă parte.(3)În înțelesul prezentului contract, informațiile confidențiale sau secrete includ datele referitoare la activitățile de cercetare-dezvoltare, procesele tehnice, design sau finanțare ori relative la know-how, invenții sau inovații ori la alte aspecte în legătură cu serviciul prestat conform contractului de finanțare.(4)Părțile vor lua măsurile care se impun pentru respectarea de către personalul propriu a prevederilor alin. (1) și (2).(5)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele documente, date și informații:a)cele pentru a căror dezvăluire s-a primit acordul scris al celeilalte părți contractante;b)cele care sunt sau ajung la dispoziția publicului altfel decât prin încălcarea contractului multianual de finanțare prin care se acordă bursa de cercetare;c)cele pe care oricare dintre părți trebuie să le dezvăluie conform legii;d)cele primite de către oricare dintre părți din partea terților, fără asumare de obligații privind păstrarea caracterului confidențial al acestora;e)cele pe care concedentul este dator a le dezvălui în cadrul îndeplinirii atribuțiilor sale publice și administrative;f)cele care sunt dezvăluite de către oricare dintre părți directorilor, funcționarilor, angajaților, subcontractanților, agenților sau consultanților săi, finanțatorilor și consultanților acestora, în măsura necesară pentru ca părțile să ducă la îndeplinire sau să asigure îndeplinirea ori să realizeze oricare dintre drepturile lor rezultând din contractul multianual de finanțare prin care se acordă bursa de cercetare, cu condiția ca toate aceste persoane să fie ținute de obligații de confidențialitate similare celor prevăzute de prevederile alin. (1) și (2) în legătură cu aceste informații.(6)În raport cu Autoritatea contractantă, contractorul are obligația să manifeste bună-credință, loialitate, imparțialitate și discreția cuvenită și să respecte regulile și codul de comportament ale profesiunii sale.(7)Contractorul asigură secretul profesional pe durata contractului, precum și după încetarea acestuia. Contractorul are obligația de a nu comunica, în nicio situație, altor persoane sau entități informații confidențiale aparținând Autorității contractante sau obținute de el în baza relațiilor cu aceasta, fără consimțământul scris al Autorității contractante. Contractantul are obligația de a nu folosi, în defavoarea Autorității contractante, informațiile primite sau rezultatele studiilor, testelor și cercetărilor efectuate în cursul și cu scopul realizării contractului.
XI.Clauza privind prelucrarea datelor cu caracter personal  + 
Articolul 30Părțile se angajează să respecte normele și obligațiile impuse de dispozițiile în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal. În acest sens părțile completează anexa nr. VIII.
XII.Cesiunea contractului unei terțe părți + 
Articolul 31Cesiunea contractului sau a unor părți din acesta este interzisă.
XIII.Proprietate industrială și intelectuală + 
Articolul 32(1)Rezultatele cercetărilor obținute pe baza derulării contractului aparțin contractorului și/sau echipei de proiect, conform legislației în vigoare referitoare la titlurile de proprietate industrială și drepturile de autor. Rezultatele cercetărilor sunt administrate de proprietarii acestora, cu toate drepturile care decurg din calitatea de proprietar. (2)În privința drepturilor de proprietate industrială și intelectuală, exploatare și diseminare a rezultatelor specifice obiectului contractului se respectă prevederile legale în vigoare.
XIV.Încetarea contractului + 
Articolul 33Contractul încetează, în condițiile legii, prin executare, acordul de voință al părților, denunțare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției, imposibilitate fortuită de executare, precum și din orice alte cauze prevăzute de lege. + 
Articolul 34(1)Autoritatea contractantă poate rezilia contractul în cazul în care contractorul nu îi predă documentele doveditoare privind respectarea obligațiilor prevăzute în prezentul contract sau nu își îndeplinește corespunzător obligațiile contractuale ce îi revin. (2)Autoritatea contractantă poate denunța unilateral contractul după minimum șase săptămâni calendaristice de la încheiere, utilizând o notificare prealabilă scrisă cu cel puțin 30 de zile înainte.
 + 
Articolul 35Contractorul poate rezilia contractul cu o notificare prealabilă scrisă cu cel puțin 30 de zile înainte, în cazul în care Autoritatea contractantă se sustrage în mod repetat de la obligațiile sale contractuale. + 
Articolul 36Din momentul rezilierii contractului sau atunci când s-a făcut o notificare privind denunțarea unilaterală a acestuia, contractorul întreprinde de îndată măsurile necesare pentru încheierea executării activităților, la termen și fără întârzieri, în vederea reducerii la minimum a cheltuielilor. + 
Articolul 37Contractorul va fi îndreptățit la plata corespunzătoare părții din contract realizate până în momentul rezilierii și a eventualelor costuri privind demobilizarea, precum și a altor costuri rezonabile ce nu pot fi evitate. + 
Articolul 38Autoritatea contractantă are dreptul de a verifica și/sau controla contractorul sau de a sesiza organele competente ale statului, în situația neexecutării obligațiilor contractuale ce îi revin contractorului, acesta fiind obligat să accepte verificarea și/sau controlul efectuate/efectuat(ă). + 
Articolul 39Contractul încetează să producă efecte juridice la data la care au fost îndeplinite de către contractor toate obligațiile de raportare aferente execuției proiectului, de returnare a avansurilor nejustificate sau de plată a penalităților prevăzute de prezentul contract și la care au fost îndeplinite de către Autoritatea contractantă toate obligațiile de plată prevăzute de prezentul contract.
XV.Forța majoră + 
Articolul 40(1)În sensul prezentului contract multianual, forța majoră reprezintă orice eveniment imprevizibil și de neînlăturat, intervenit după încheierea prezentului contract și care împiedică executarea în tot sau în parte a acestuia. Forța majoră nu include niciun eveniment generat din neglijență sau din acțiunea intenționată a unei părți la prezentul contract. De asemenea, forța majoră nu include insuficiența fondurilor sau neefectuarea oricăror plăți cerute prin prezentul contract.(2)Sunt considerate situații de forță majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: războaie, calamități naturale, epidemii, pandemii și alte evenimente similare. Forța majoră exonerează de răspundere părțile în cazul neexecutării parțiale sau totale a obligațiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care acesta acționează și numai dacă a fost notificat corespunzător celeilalte părți.(3)Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți cazul de forță majoră, în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data apariției acestuia și de a-l dovedi, în termen de cel mult 15 (cincisprezece) zile lucrătoare de la data apariției. De asemenea, are obligația de a comunica data încetării cazului de forță majoră, în termen de 5 (cinci) zile calendaristice de la încetare.(4)Părțile au obligația de a lua orice măsuri care le stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor acțiunii forței majore.
 + 
Articolul 41Pe durata incapacității de a-și îndeplini serviciile, ca urmare a unui caz de forță majoră, contractorul are dreptul să i se ramburseze numai acele cheltuieli pe care le-a efectuat în mod rezonabil și necesar în perioada respectivă, precum și cheltuieli efectuate pentru reluarea activităților după terminarea perioadei de întrerupere. Părțile se vor consulta cu privire la acceptarea măsurilor corespunzătoare ce urmează a fi luate în aceste circumstanțe. Părțile au dreptul să își notifice încetarea de plin drept a prezentului contract și/sau repunerea în situația anterioară, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese. + 
Articolul 42Dacă un caz de forță majoră se produce și continuă pe o perioadă de 90 de zile calendaristice, atunci fiecare parte este îndreptățită să dea celeilalte părți un preaviz de 30 de zile calendaristice, în vederea rezilierii contractului. În consecință, părțile sunt exonerate de execuția ulterioară a contractului.
XVI.Litigii + 
Articolul 43Litigiile de orice fel ce decurg din executarea sau neexecutarea prezentului contract se soluționează pe cale amiabilă în termen de 15 zile calendaristice de la apariție, iar în caz contrar sunt de competența instanței judecătorești de drept comun de pe raza autorității contractante.
XVII.Limba care guvernează contractul + 
Articolul 44Limba care guvernează contractul este limba română. Contractul poate conține anexe în limba engleză, în situația în care acestea sunt documente depuse la cererea de finanțare.
XVIII.Dispoziții finale + 
Articolul 45Termenele din prezentul contract se calculează potrivit prevederilor referitoare la calculul termenelor din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare. + 
Articolul 46Prezentul contract și anexele sale pot fi modificate și/sau completate numai prin acte adiționale semnate de către ambele părți sau de către împuterniciții acestora. + 
Articolul 47La prezentul contract se anexează următoarele documente care fac parte integrantă din acesta:a)anexa nr. I – Deviz-cadru antecalcul pentru Programul „Henri Coandă“;b)anexa nr. II – Planificarea plăților anuale pentru Programul „Henri Coandă“;c)anexa nr. III – Cerere de plată avans pentru Programul „Henri Coandă“;d)anexa nr. IV – Deviz postcalcul pentru Programul „Henri Coandă“; e)anexa nr. V – Cerere de plată pentru Programul „Henri Coandă“;f)anexa nr. VI – Raport de activitate (Deviz justificativ cheltuieli efectuate) pentru justificare avans etapa anuală/ justificare avans raportare finală;g)anexa nr. VII – Raport financiar (Deviz justificativ cheltuieli efectuate) pentru justificare avans etapa anuală/justificare avans raportare finală;h)anexa nr. VIII – Clauze standard privind prelucrarea de date cu caracter personal;i)anexa nr. IX – Cererea de finanțare admisă la finanțare (extrasă din platforma dedicată competiției Burse pentru Programul „Henri Coandă“).j)anexa nr. X – Declarația pe propria răspundere privind eligibilitatea financiară a organizației-gazdă pentru Programul „Henri Coandă“;k)anexa nr. XI – Declarația pe propria răspundere a organizației-gazdă (semnată de reprezentantul legal) privind încadrarea în definiția organizației de cercetare pentru Programul „Henri Coandă“.
Prezentul contract s-a încheiat în două exemplare, cu paginile numerotate, având valoare de original, conținând ……(număr)….. file (inclusiv anexele), din care un exemplar pentru Autoritatea contractantă și un exemplar pentru contractor. + 
Anexa nr. Ila Contractul de finanțare nr. …../…..Nr. ieșire contractor …………../…………….Organizație-gazdă …………Reprezentant legal,…………………………………………….(funcția, numele, prenumele, semnătura)Data ………………
DEVIZ-CADRU ANTECALCUL*
pentru Programul „Henri Coandă“

Nr. crt. Denumirea capitolului Valoarea bugetului 2023* Valoarea bugetului 2024* Total buget
1. Cuantum bursă de cercetare
2. Cheltuieli cu personalul
3. Cheltuieli cu logistica
4. Cheltuieli de deplasare
5. Cheltuieli indirecte (regie)
TOTAL (lei)

* Se completează conform planificării desfășurării activităților.Ne asumăm răspunderea pentru corectitudinea datelor prezentate.

Mentor,……………………………………………(numele, prenumele, semnătura) Director economic/Contabil-șef,……………………………………………….

Data ……………….

 + 
Anexa nr. IIla Contractul de finanțare nr. …./….Nr. ieșire contractor…………../……………Organizație-gazdă …………Reprezentant legal,………………………………(funcția, numele, prenumele, semnătura)Data …………..
PLANIFICAREA PLĂȚILOR ANUALE*
pentru Programul „Henri Coandă“

Anul bugetar Eșalonarea plăților Valoarea finanțării de la bugetul de stat(lei) Recuperarea sumelor reprezentând plăți în avans (finanțate de la bugetul de stat) (lei) Rest de plată din tranșa anuală (lei) Termen de plată
2023 Avans
Rest de plată
Total 2023
2024 Avans
Rest de plată
Total 2024

* Se completează conform planificării desfășurării activităților.Ne asumăm răspunderea pentru certitudinea datelor prezentate mai sus.

Mentor,……………………………………………(numele, prenumele, semnătura) Director economic/Contabil-șef,……………………………………………….

Data ………………. + 
Anexa nr. IIIla Contractul de finanțare nr. …../….Nr. ieșire contractor……../……..Organizație-gazdă ………..Data ………..Nr. intrare Autoritatea contractantă………/………..Aprob.Autoritate contractantă/Ordonator principal de crediteMinistru,…………………
CERERE DE PLATĂ AVANS
pentru Programul „Henri Coandă“
Către: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării……..(denumirea completă a contractorului) ………… , în calitate de contractor și în conformitate cu prevederile Contractului de finanțare nr. ……./……., solicit acordarea avansului în valoare de ….(cifre)…. …….(litere).. lei, reprezentând maximum 90% din valoarea bugetului prevăzut pentru anul bugetar ……(anul de implementare)…….. prin contractul indicat mai sus, în contul IBAN ………., banca/trezoreria ……, sucursala ……, localitatea ………, cod fiscal ………. .Reprezentant legal autorizat al organizației-gazdă ………..(funcția, numele, prenumele, semnătura)…….Director economic/Contabil-șef ………(numele, prenumele, semnătura)……..Mentor ……(numele, prenumele, semnătura)……

Autoritatea contractantă: Avizat Propunem acordarea unui avans în valoare de ……….. lei.
Director economic: ……………..….. la data de ………….
Director: ………. Direcția: ……….. la data de ………..
Responsabil contract: …………….……. la data de ………….

 + 
Anexa nr. IVla Contractul de finanțare nr. ……../………Nr. ieșire contractor …………../…………….Organizație-gazdă …………Reprezentant legal,…………………………………………….(funcția, numele, prenumele, semnătura)Data ………………
DEVIZ POSTCALCUL*
pentru Programul „Henri Coandă“

Nr. crt. Denumirea capitolului Valoarea bugetului anul ……….*
1. Cuantum bursă de cercetare
2. Cheltuieli cu personalul
3. Cheltuieli cu logistica
4. Cheltuieli de deplasare
5. Cheltuieli indirecte (regie)
TOTAL (lei)

* Se completează conform planificării desfășurării activităților.Ne asumăm răspunderea pentru certitudinea datelor prezentate mai sus.

Mentor,……………………………………………(numele, prenumele, semnătura) Director economic/Contabil-șef,……………………………………………….

Data ……………….

 + 
Anexa nr. Vla Contractul de finanțare nr. …..…/………..Nr. ieșire contractor……./………Organizație-gazdă ……….Nr. intrare Autoritatea contractantă……./……..Aprob.Autoritate contractantă/Ordonator principal de crediteMinistru,…………………
CERERE DE PLATĂ
pentru Programul „Henri Coandă“
Către: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării………..(denumirea completă a contractorului) ……., în calitate de contractor în cadrul Contractului multianual de finanțare nr. ……../…….., solicităm plata sumei de ……(în cifre și în litere)…… lei.I.Suma totală solicitată conform devizului postcalcul este de ………. lei.II.Recuperarea din plata efectuată în avans este de ……….. lei.III.Suma solicitată spre decontare (III = II – I)Plata se va face în contul IBAN …………., banca/trezoreria ………, sucursala ………., cod fiscal ……….. .

Se aprobă Vizat
Reprezentant legal organizație-gazdă,………………………………………………….(funcția, numele, prenumele, semnătura, amprenta de ștampilă Director economic/Contabil-șef,…………………………………………
Mentor,………………………………………………….(numele, prenumele, semnătura)

Autoritatea contractantă: Avizat Propunem acordarea unui avans în valoare de ……….. lei.
Director economic: ……………..….. la data de ………….
Director: ………. Direcția: ……….. la data de ………..
Responsabil contract: …………….……. la data de ………….

 + 
Anexa nr. VIla Contractul de finanțare nr. …./….Nr. ieșire contractor …………../…………….Organizație-gazdă …………Reprezentant legal,…………………………………………….(funcția, numele, prenumele, semnătura)Data ………………
RAPORT DE ACTIVITATE
pentru Programul „Henri Coandă“ (Deviz justificativ cheltuieli efectuate) pentru
justificare avans etapa anuală/justificare avans raportare finală
pentru Proiectul ……… privind activitățile de cercetare desfășurate de către beneficiarii burselor
de cercetare „Henri Coandă“ în cadrul organizației-gazdă …… în anul …….
1.Descrierea activităților desfășurate pentru realizarea bunului, serviciului sau aplicației în vederea participării la competiția tehnico-științifică internațională2.Descrierea participării la competiția tehnico-științifică internațională3.Îndeplinirea obiectivelor asumate4.Îndeplinirea indicatorilor asumați5.Rezultate finale ale cercetării6.Impactul proiectului de cercetare

Mentor,……………………………………………………(numele și prenumele, semnătura) Data …………….

 + 
Anexa nr. VIIla Contractul de finanțare nr. …../….Nr. ieșire contractor …………../……………. Organizație-gazdă ………..
RAPORT FINANCIAR
pentru Programul „Henri Coandă“ (Deviz justificativ cheltuieli efectuate) pentru justificare avans
etapa anuală/justificare avans raportare finală pentru Proiectul ……….. privind
activitățile de cercetare desfășurate de către beneficiarii burselor
de cercetare „Henri Coandă“ în cadrul organizației-gazdă ………. în anul ………..
Descrierea tipurilor de cheltuieli efectuate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.432/2022 privind aprobarea Programului „Henri Coandă“, organizate în concordanță cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 134/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea categoriilor de cheltuieli pentru activități de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovării, finanțate de la bugetul de stat.

Se aprobă Vizat
Reprezentant legal organizație-gazdă,………………………………………………….(funcția, numele, prenumele, semnătura) Director economic/Contabil-șef,…………………………………………
Mentor,………………………………………………….(numele, prenumele, semnătura)

 + 
Anexa nr. VIIIla Contractul de finanțare nr. …../….Nr. ieșire contractor ………./………….Organizație-gazdă ………….
CLAUZE STANDARD
privind prelucrarea de date cu caracter personal pentru Programul „Henri Coandă“
Prezentul acord se încheie de către și între: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, denumit în continuare Autoritatea contractantă, cu sediul în București, str. D.I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1, tel. 021 3183050, fax 021 2126617, cod fiscal 43516588, cont IBAN RO43TREZ23A530200550148X, trezoreria sectorului 1, e-mail office@mcid.gov.ro, reprezentat prin ministru ………………, în calitate de autoritate contractantă,și ……..(denumirea completă a organizației-gazdă)……., cu sediul în ……………., cod poștal …………., str. ………….. nr. …….., județul (sectorul) …………, tel. ………, fax …………, cod unic de înregistrare ……….., cod fiscal ………., reprezentat prin rector/director ………. și director economic (contabil-șef) ……………., în calitate de contractor. + 
Articolul 1Părțile se angajează să respecte normele și obligațiile impuse de dispozițiile în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal.  + 
Articolul 2În desfășurarea relațiilor contractuale dintre părți intervin și activități care constau în prelucrări de date cu caracter personal, realizate în numele operatorului (beneficiarului), acesta recurgând doar la persoane împuternicite care oferă garanții suficiente pentru punerea în aplicare a unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate. Prelucrarea datelor trebuie să respecte cerințele prevăzute în Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46CE (denumit în continuare „Regulamentul“ sau „GDPR“). Prin urmare, părțile confirmă respectarea deplină a următoarelor prevederi, inclusiv, dar fără a se limita la: – asigurarea măsurilor necesare respectării drepturilor persoanelor vizate privind ștergerea, corectarea sau transferul informațiilor personale; – informarea, în caz de încălcare a securității datelor cu caracter personal, a autorității naționale de supraveghere competente, într-un interval de maximum 72 de ore și, în cazul prestatorului, nu mai târziu de 24 de ore de la momentul în care o astfel de încălcare a ajuns la cunoștința acestuia; – îndeplinirea tuturor obligațiilor privind documentarea necesară conformării cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 și cu legislația internă în materie.  + 
Articolul 3Părțile pot utiliza datele personale ale semnatarilor în limita contractului pe care îl au încheiat, acesta fiind baza legală a prelucrării, orice prelucrare suplimentară sau alt scop făcând obiectul unui acord separat de prelucrarea datelor încheiat între părți. De asemenea, perioada de stocare a datelor personale prelucrate prin contract este limitată la perioada corespondentă realizării obiectului principal al contractului.  + 
Articolul 4Datele cu caracter personal transmise între părți nu pot deveni accesibile sau comunicate unor terțe părți neautorizate sau puse la dispoziție spre utilizare într-un alt mod.  + 
Articolul 5Datele cu caracter personal vor fi prelucrate într-un mod care asigură securitatea lor adecvată, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice și organizatorice corespunzătoare. Prin urmare, părțile vor lua toate măsurile necesare în ceea ce privește obligațiile asumate prin această clauză: – vor împiedica persoanele neautorizate să obțină acces la sistemele de colectare a datelor cu care sunt prelucrate sau utilizate datele cu caracter personal; – vor preveni utilizarea fără autorizație a sistemelor de prelucrare a datelor; – se vor asigura că persoanele care au dreptul să utilizeze un sistem de prelucrare a datelor au acces numai la datele la care au drept de acces și că acestea nu pot fi citite, copiate, modificate sau eliminate fără autorizație în cursul prelucrării, utilizării sau stocării ulterioare; – se vor asigura că datele cu caracter personal nu pot fi citite, copiate, modificate sau eliminate fără autorizație în timpul transmiterii electronice sau al transportului și că este posibil să verifice și să stabilească către care organisme se dorește să se efectueze transferul datelor cu caracter personal prin mijloace de transmitere a datelor; – se vor asigura că pot verifica și stabili dacă și de către cine au fost introduse, modificate sau eliminate datele cu caracter personal în/din sistemele de prelucrare a datelor; – se vor asigura că, în cazul unei acțiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal, datele sunt prelucrate strict în conformitate cu prezentul contract încheiat între părți; – se vor asigura că datele cu caracter personal sunt protejate de distrugere sau pierdere accidentală; – se vor asigura că datele colectate în scopuri diferite vor fi prelucrate separat.
Prezentul acord a fost încheiat la …………. într-un număr de 2 exemplare, astăzi, ………., data semnării lui.

Contractor ………..Reprezentant legal organizație-gazdă,………………………………………………………….(funcția, numele, prenumele, semnătura)Data ………………. Ministerul Cercetării, Inovării și DigitalizăriiMinistru,…………………………………………………………………..(funcția, numele, prenumele, semnătura)Data ………………………….

 + 
Anexa nr. IXla Contractul de finanțare nr. ……/…….Nr. ieșire contractor……../……..Organizație-gazdă ………..Ne asumăm răspunderea pentru corectitudinea datelor prezentate.Reprezentant legal organizație-gazdă,………………………………….(funcția, numele, prenumele, semnătura)Data ……………

Mentor,……………………………………………………(numele și prenumele, semnătura)Data ……………… Director economic/Contabil-șef,……………………………………………..(numele, prenumele, semnătura)Data ………………………


CEREREA DE FINANȚARE ADMISĂ LA FINANȚARE
(extrasă din platforma dedicată competiției Burse pentru Programul „Henri Coandă“)
 + 
Anexa nr. Xla Contractul de finanțare nr. ……/…….Nr. ieșire contractor……../………Organizație-gazdă ………….
DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE
privind eligibilitatea financiară a organizației-gazdă pentru Programul „Henri Coandă“
Declarăm pe propria răspundere că ………(denumirea completă a organizației-gazdă) …………… nu este declarată conform legii în stare de incapacitate de plată și nu are plățile/conturile blocate conform unei hotărâri judecătorești.De asemenea, organizația-gazdă nu se face vinovată de:– încălcarea prevederilor vreunui alt contract de finanțare încheiat cu o autoritate contractantă;– furnizarea de declarații inexacte vreunei autorități contractante în vederea selectării contractorilor.Subsemnata/ul …….(prenumele, numele)………, declar pe propria răspundere, sub sancțiunile faptei de fals în acte publice, că informațiile furnizate sunt complete și corecte și înțeleg că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării și confirmării declarațiilor, situațiilor și documentelor depuse orice informații suplimentare.Declarația pe propria răspundere, sub sancțiunile faptei de fals în acte publiceData:Reprezentant legalFuncția: …………………….Prenumele, numele …………….Semnătura
 + 
Anexa nr. XIla Contractul de finanțare nr. …../…Nr. ieșire contractor……../………Organizație-gazdă ……..
DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE
a organizației-gazdă privind încadrarea în definiția organizației de cercetare pentru Programul „Henri Coandă“
Subsemnata/ul, ……………(prenumele, numele reprezentantului legal al organizației-gazdă)………………, în calitate de ………(funcția reprezentantului legal al organizației-gazdă)……….. al ……(denumirea completă a organizației-gazdă)……, declar pe propria răspundere că sunt îndeplinite următoarele condiții privind încadrarea în definiția organizației de cercetare:– Este o entitate*, indiferent de statutul său juridic (organizație de drept public sau privat) sau de modalitatea de finanțare, al cărei scop principal este de a efectua în mod independent cercetare fundamentală, cercetare industrială sau experimentală sau de a disemina pe scară largă rezultatele unor astfel de activități, prin predare, publicare sau transfer de cunoștințe.– În cazul în care entitatea desfășoară și activități economice, finanțarea, costurile și veniturile activităților economice respective trebuie să fie contabilizate separat.– Întreprinderile care pot exercita o influență decisivă asupra unei entități, de exemplu, în calitate de acționari sau asociați, nu pot beneficia de acces preferențial la rezultatele generate de aceasta.Declarația pe propria răspundere, sub sancțiunile faptei de fals în acte publice

Data:Reprezentant legal: Funcția: …………………Prenumele, numele ………………..Semnătura

*Inclusiv cele definite de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(la 12-12-2023,
Anexa nr. 1.3 a fost modificată de Punctul 5., Articolul I din ORDINUL nr. 21.555 din 29 noiembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 12 decembrie 2023
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x